ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5392/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, reclamantul S.C.A. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S., solicitând anularea deciziei nr. 301 din 25 octombrie 2005 emisă de aceasta, în temeiul Legii nr. 10/2001. În motivarea contestației, reclamantul a arătat că, prin decizia contestată, în mod nelegal i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Craiova, Str. N. Titulescu i s-a propus acordare de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 530 m.p. și 322,23 m.p. construcții. De asemenea, s-a reținut că, în mod nelegal, s-a reținut că imobilul revendicat este deținut de SC P.G. SA Craiova, deși acesta nu este evidențiat în patrimoniul acestei societăți comerciale privatizate.

La termenul din 16 ianuarie 2007 a fost introdusă în cauză SC P.G. SA, în calitate de intervenient forțat. Prin sentința civilă nr. 1159 pronunțată la 25 septembrie 2007, Tribunalul București, secția a V–a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând că, prin decizia contestată, în mod legal au fost acordate măsuri reparatorii pentru imobilul teren și construcții situat în Craiova, Str. Nicolae Titulescu, în temeiul art. 29 din Legea nr. 10/2001. S-a reținut că, în prezent, imobilul este deținut de intervenienta SC P.G. SA Împotriva sentinței menționate a declarat reclamantul arătând că nu s-a dovedit că imobilul figurează în patrimoniul intervenientei și că acesta a fost preluat abuziv în proprietatea statului.

Curtea de Apel București, secția a IV–a civilă, prin decizia nr. 451 din 2 iunie 2008, a respins apelul, reținând că imobilul este evidențiat în patrimoniul SC P.G. SA, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate depus la dosar, această societate fiind privatizată integral în anul 1994. În acest context, s-a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamantul, învederând că imobilul a fost preluat fără titlu în proprietatea statului, situație în care se impune restituirea în natură. Prin decizia nr. 9224 din 11 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a casat decizia menționată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că cererile referitoare la imobilele preluate de stat în mod abuziv și care se află în patrimoniul societăților comerciale privatizate sunt supuse în continuare dispozițiilor art. 29, fost 27, în redactarea inițială și că instanțele investite cu soluționarea cererilor de restituire a unor astfel de imobile trebuie să verifice și să stabilească valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, întrucât în funcție de acest aspect urmează a se aprecia asupra măsurilor reparatorii, restituire în natură sau acordare de despăgubiri persoanei îndreptățite.

S-a considerat că în cazul imobilelor naționalizate conform Legii nr. 119/1948, cum este cazul în speță, verificarea valabilității titlului Statului este necesară pentru a se stabili dacă la momentul naționalizării au fost îndeplinite toate condițiile impuse de lege, știut fiind că prin legea de naționalizare se definesc categoriile de bunuri ori persoane ce cad sub incidența acestei măsuri, precum și condițiile în care se putea face deposedarea. Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel București a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea imobilului în litigiu conform actelor de proprietate și actelor de preluare de către stat, dispunându-se totodată ca expertul să precizeze dacă, în raport de aceste acte, există construcții demolate, construcții noi, conform cărții funciare și documentației cadastrale.

Instanța de apel a dispus efectuarea expertizei prin comisie rogatorie. Prin decizia nr. 767/ A din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul reclamantului S.C.A. și a schimbat sentința apelată în sensul admiterii contestației și anulării dispoziției nr. 301 din 25 octombrie 2005 emise de A.V.A.S. S-a dispus restituirea în natură către contestator a imobilului compus din teren în suprafață de 1830,56 m.p. scriptic și 1824 m.p. conform măsurătorilor și construcțiile existente pe teren, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert M.I. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere dezlegările date de instanța supremă prin decizia de casare, conform dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., constatând că măsura naționalizării dispusă prin Legea nr. 119/1948 trebuia să respecte dispozițiile Constituției României din 1948, care în art. 8 recunoștea dreptul de proprietate particulară, iar în art. 10 prevedea posibilitatea exproprierii cu o dreaptă despăgubire. S-a apreciat că preluarea imobilului în litigiu s-a făcut fără titlu valabil, conform procesului verbal nr. 3 din 12 iunie 1948 procedându-se și la naționalizarea spațiilor de locuit aparținând autorului contestatorului, deși în art. 1 din Legea nr. 1190/1948 nu se includeau imobilele cu destinație de locuință. S-a considerat că, în aceste condiții, analiza procedurii de preluare a imobilului și a respectării dispozițiilor art. 10 și 8 din Legea nr. 119/1948 nu prezintă relevanță în cauză, câtă vreme preluarea s-a făcut fără respectarea condițiilor de fond menționate.

Au fost înlăturate susținerile intimatei SC P.G. SA referitoare la suprafața de 530 m.p. construcții cuprinse în inventarul Î.N.F.P.S., întocmit la data de 12 iunie 1948, cu motivarea că, astfel cum a rezultat din autorizațiile de construcție depuse la dosar și din răspunsul expertului la obiecțiuni, nu s-au adăugat corpuri noi de clădire celor existente și nici nu au fost demolate construcții. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs în termenul legal pârâtele A.V.A.S. și SC P.G. SA Dezvoltând motivele sale de recurs, pârâta A.V.A.S. a criticat decizia ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că imobilul revendicat s-a aflat în patrimoniul societății comerciale înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 republicată și ca efect al privatizării și a dovedirii calității de persoană îndreptățită a intimaților (A.V.A.S.) a aplicat legal în cauză dispozițiile art. 29 prin decizia motivată nr. 301 din 25 octombrie 2005. S-a susținut, astfel, că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată, privind restituirea în natură a imobilului, deoarece acesta este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, fiind incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată. În consecință, s-a învederat că A.V.A.S.

și-a exercitat obligațiile legale date în competența sa, prin emiterea deciziei contestate, prin care, urmare a respingerii cererii de restituire în natură, a transmis dosarul C.C.S.D., conform dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Cea de-a doua critică formulată de pârâta recurentă A.V.A.S. a vizat greșita reținere a preluării imobilului de către stat fără titlu valabil, deși instanța de apel nu a analizat și nu a stabilit prin probe certe și concludente această situație. Prin motivele sale, recurenta SC P.G. SA a criticat decizia atacată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că, deși instanța de apel a procedat la verificarea valabilității titlului statului în limitele deciziei de casare, a stabilit eronat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, fără a proceda la analiza criteriilor de determinare a bunurilor ce intrau sub incidența legii de naționalizare.

Astfel, recurenta a invocat dispozițiile art. 1 alin. (5) și (6) din Legea nr. 119/1948, susținând că F.P.S. făcea parte din categoria bunurilor individualizate prin art. 1 alin. (1) pct. 64 din actul normativ menționat, ca mijloc de producție posibil a fi supus naționalizării conform prevederilor art. 1, din Constituția din 1948, fiind respectate criteriile reglementate de lege. Referitor la aspectul neacordării de despăgubiri, la momentul naționalizării, s-a susținut că această măsură de preluare abuzivă a bunului în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 reprezintă un titlu pentru stat, aprecierea asupra valabilității titlului statului presupunând analiza in rem, în scopul de a se stabili dacă întreprinderea îndeplinește criteriile prevăzute de Legea nr. 119/1948 (pentru a fi naționalizată).

O altă critică formulată de recurenta SC P.G. SA a vizat greșita apreciere a instanței de apel în sensul că s-ar fi naționalizat și spațiile cu destinație de locuință, aflate la etajul clădirii principale, susținându-se că, sub acest aspect, nu prezintă relevanță procesul verbal încheiat la 12 iunie 1948, act ce nu are caracter translativ de proprietate. Pentru toate considerentele expuse, s-a concluzionat că sunt incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, reclamantul intimat fiind îndreptățit la despăgubiri conform valorii de piață a imobilului. La termenul din 21 februarie 2012, recurenta SC P.G. SA a invocat excepția lipsei calității procesuale active a intimatului – reclamant S.C.A., susținând că acesta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită conform prevederilor art. 23.1 din H.G.

nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, întrucât defunctul S.P., fostul proprietar al imobilului în litigiu, a desemnat-o ca legatar universal pe soția sa, K.S., astfel cum rezultă din testamentul olograf din 29 septembrie 1988, deschis la instanța de succesiune de pe lângă Tribunalul Nurnberg, Germania. În consecință, s-a solicitat să se modifice decizia recurată în sensul respingerii contestației ca fiind promovată de o persoană fără legitimare procesuală activă. Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului S.C.A., conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., Curtea va constata că aceasta este nefondată și urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente: Calitatea intimatului – reclamant S.C.A.

de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001 a fost stabilită chiar de către emitentul deciziei contestate, nr. 3011 din 25 octombrie 2005, A.V.A.S., care a constatat, astfel, că autorul notificării și-a dovedit vocația succesorală de pe urma fostului proprietar, J.S. și descendenților acestuia, P.J.S. și C.J.S. Prin urmare, din această perspectivă calitatea procesuală activă nu mai putea face obiectul cenzurii instanței. Câtă vreme calitatea de persoană îndreptățită nu a fost pusă în discuție, aceasta nu a făcut nici obiectul analizei în decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 9224 din 11 noiembrie 2009, astfel că aceasta nu mai poate fi examinată în această fază procesuală, întrucât s-ar încălca principiul autorității de lucru judecat.

Nu este lipsită de relevanță, din această perspectivă, împrejurarea că dovada calității de moștenitor a reclamantului s-a făcut cu certificatul de calitate nr. 30 din 15 martie 2002 eliberat de B.N.P. E.D., necontestat și, prin urmare, perfect valabil. Examinând criticile invocate de recurente, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed: Având în vedere declararea neconstituționalității art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 29 după republicare), prin Decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare nr. 9223 din 11 noiembrie 2009, a statuat că se impune ca în rejudecare să fie analizat titlul statului, în considerarea distincției între regimul juridic aplicabil imobilelor preluate de stat cu sau fără titlu valabil.

Astfel, s-a dat instanței de apel îndrumarea de a stabili dacă la momentul naționalizării au fost îndeplinite toate condițiile impuse de lege, știut fiind că prin legea de naționalizare se defineau categoriile de bunuri ori persoane ce cădeau sub incidența sa, precum și condițiile în care se putea face deposedarea. Respectând aceste îndrumări, în baza dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a procedat la examinarea valabilității titlului statului cu privire la imobilul în discuție, naționalizat conform Legii nr. 119/1948. În acest context, s-a stabilit corect că nu au fost îndeplinite condițiile privind stabilirea și plata despăgubirilor. Ceea ce interesează în speță este nu preluarea abuzivă sau nu de către stat, aspect ce este indicat prin enumerarea Legii nr. 119/1948, în categoria preluărilor abuzive [(art. 2 alin. (1) din Lega nr. 10/2001)], ci dacă această preluare s-a făcut cu sau fără titlu valabil.

Măsura naționalizării în temeiul Legii nr. 119/1948 presupunea despăgubirea proprietarilor deposedați, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art. 8, 10 și 11 din Constituția Republicii Populare Române din 1948. Astfel, art. 8 recunoștea dreptul de proprietate particulară, iar art. 10 stipula că preluarea unui bun se putea face prin expropriere doar în baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire, iar art. 11 prevedea că preluarea unor mijloace de producție nu se putea face decât în condițiile legii. Or, Legea nr. 119/1948 stabilea ca și condiție esențială a naționalizării plata unor despăgubiri pentru acționarii întreprinderilor naționalizate. În speță, nu s-a dovedit plata unei asemenea despăgubiri, în condițiile în care F.I.N., la care făceau referire dispozițiile art. 11 din Legea nr. 119/1948, nici nu a fost înființat.

De asemenea, instanța de apel a apreciat corect că au fost depășite limitele legale prin naționalizarea în temeiul Legii nr. 119/1948 a unor spații cu destinație de locuință, aparținând fostului proprietar, cu încălcarea art. 1 din acest act normativ. Astfel, din Foaia de Date pentru Cartea funciară privind imobilul din Craiova, Calea București se menționează la pct. 3 și 4 două corpuri de case cu destinația de locuință. Ca atare, în mod legal instanța de apel a apreciat că acesta reprezintă un alt argument pentru calificarea actului de preluare de către stat ca fiind unul fără titlu valabil, făcut cu nerespectarea condițiilor de fond impuse de dispozițiile legale în vigoare la momentul naționalizării, împrejurare ce determină aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată și restituirea în natură a imobilului.

Față de toate aceste considerente se va constata că nu este întrunit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A.V.A.S. și SC P.G. SA

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului S.C.A., invocată de recurenta-pârâtă P.G. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele SC P.G. SA și A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 767/ A din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2012.