ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1516/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 14 decembrie 2005 sub nr. 47817/3/2005, reclamantul S.C.A. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, anularea deciziei nr. 301 din 25 octombrie 2005 emisă de aceasta, în temeiul Legii nr. 10/2001. În motivare, reclamantul a arătat că prin decizia contestată, în mod nelegal i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Craiova, și i s-a propus acordare de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 530 m.p. și 322,23 m.p. construcții; că în mod nelegal, s-a reținut că imobilul revendicat este deținut de SC P.G.

SA Craiova, deși acesta nu este evidențiat în patrimoniul acestei societăți comerciale privatizate. La termenul din 16 ianuarie 2007 a fost introdusă în cauză SC P.G. SA, în calitate de intervenient forțat. Prin sentința civilă nr. 1159 din 25 septembrie 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins acțiunea, reținând că, prin decizia contestată, în mod legal au fost acordate măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, în temeiul art. 29 din Legea nr. 10/2001, acesta fiind deținut în prezent de intervenienta SC P.G. SA. Prin decizia civilă nr. 451 din 2 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul reclamantului S.A.C. împotriva sentinței mai sus-menționate, reținând că imobilul este evidențiat în patrimoniul SC P.G.

SA, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate depus la dosar, această societate fiind privatizată integral în anul 1994. În acest context, s-a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 9224 din 11 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul aceluiași reclamant și a casat decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că cererile referitoare la imobilele preluate de stat în mod abuziv și care se află în patrimoniul societăților comerciale privatizate sunt supuse în continuare dispozițiilor art. 29, fost 27, în redactarea inițială și că instanțele investite cu soluționarea cererilor de restituire a unor astfel de imobile trebuie să verifice și să stabilească valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, întrucât în funcție de acest aspect urmează a se aprecia asupra măsurilor reparatorii, restituire în natură sau acordare de despăgubiri persoanei îndreptățite.

Prin decizia nr. 767 A din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul reclamantului S.C.A., a schimbat sentința apelată în sensul admiterii contestației și anulării dispoziției din 25 octombrie 2005 emise de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a dispus restituirea în natură, către contestator, a imobilului compus din teren în suprafață de 1.830,56 m.p. scriptic și 1.824 m.p. conform măsurătorilor și construcțiile existente pe teren, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert M.I. Prin decizia civilă nr. 5392 din 18 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active a intimatului-reclamant S.C.A., și a respins, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.

Referitor la calitatea intimatului-reclamant S.C.A., de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, instanța supremă a reținut că aceasta a fost stabilită chiar de către emitentul deciziei contestate, respectiv, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care a constatat, astfel, că autorul notificării și-a dovedit vocația succesorală de pe urma fostului proprietar, Julius Schmidt și descendenților acestuia, P.J.S. și C.J.S. Referitor la fondul cauzei, instanța de recurs a reținut, în esență, că ceea ce interesează în speță este nu preluarea abuzivă sau nu de către stat, ci dacă această preluare s-a făcut cu sau fără titlu valabil.

Cum măsura naționalizării în temeiul Legii nr. 119/1948 presupunea despăgubirea proprietarilor deposedați, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art. 8, art. 10 și art. 11 din Constituția Republicii Populare Române din 1948, iar această despăgubire nu s-a dovedit că s-a realizat, instanța de apel a apreciat corect că au fost depășite limitele legale prin naționalizarea în temeiul Legii nr. 119/1948 a unor spații cu destinație de locuință, aparținând fostului proprietar, cu încălcarea art. 1 din acest act normativ. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, nemotivată, SC P.G. SA. Contestația în anulare este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale.

Astfel, potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare „când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii" [alin. (1) pct. 1] ori „când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență" [alin. (1) pct. 2], iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol contestația mai poate fi primită în cazul când motivele anterior enunțate au fost invocate prin cererea de recurs, „dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins tară ca el să fi fost judecat în fond". Articolul 318 C. proc.

civ. stabilește că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație „când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". În speță, cererea de contestație în anulare, nu se circumscrie niciuneia din dispozițiile legale anterior citate, pentru a fî analizată ca atare de instanță, ceea ce determină caracterul inadmisibil al acesteia. Astfel, deși contestatoarea a depus la dosarul cauzei un memoriu intitulat „contestație în anulare" și a indicat ca temei juridic art. 318 alin. (1) C. proc. civ., în realitate, a formulat o cerere de suspendare a executării deciziei obiect al acestei contestații, respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea de ședință din 31 octombrie 2012, făcând precizarea că motivele propriu-zise ale contestației vor fi depuse după redactarea deciziei atacate.

Cum însă până la data când cauza a fost luată în pronunțare motivele cererii nu au fost depuse, această împrejurare determină caracterul inadmisibil al contestației în anulare, sens în care va fi respinsă. În raport cu soluția dată asupra contestației în anulare și față de solicitarea formulată de către intimatul S.C.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum total de 2.500 RON, dovedite cu chitanța depusă la dosarul cauzei, Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va obliga contestatoarea SC P.G. SA la plata, către acesta, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON. În evaluarea cuantumului cheltuielilor de judecată astfel reduse, Înalta Curte se raportează la împrejurarea că onorariul avocațial solicitat este disproporționat față de valoarea pricinii și de munca depusă, în contextul în care cauza a avut un singur termen de judecată, iar cererea a fost apreciată ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare, obligând contestatoarea SC P.G. SA la plata, în favoarea intimatului S.A.C., a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1.000 RON, redus conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de SC P.G. SA împotriva deciziei nr. 5392 din 18 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Obligă contestatoarea la plata, către intimatul S.C.A., a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2013.