ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5071/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 18 iulie 2006, reclamanții M.R., M.D.A., L.M., M.O.M., S.M.M.L. și T.M. au chemat în judecată pârâții SC P.G. SA Craiova, Asociația M.P. Dolj, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Dispoziției nr. 391 din 31 mai 2006 emisă de SC P.G. SA Craiova și Asociația M.P. Dolj, obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, str. B. compus din clădiri și teren, cunoscut ca și "M.M.". În motivarea cererii, au arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001 au notificat Primăria Municipiului Craiova pentru restituirea în natură a imobilului ce a aparținut Societății în nume colectiv "M.A.M.", iar notificarea a fost soluționată prin Dispoziția nr. 5332 din 24 aprilie 2003 în sensul înaintării notificării, însoțită de actele doveditoare, la SC P.G.

SA Craiova spre competentă soluționare, ca unitate deținătoare a imobilului revendicat, dar aceasta nu s-a conformat prevederilor legale prevăzute de art. 27 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată. S-a mai arătat că pârâta SC P.G. SA a contestat în instanță, la data de 10 mai 2004, Dispoziția nr. 5332 din 24 aprilie 2003, iar Tribunalul Dolj prin Sentința civilă nr. 482 din 14 decembrie 2004 a respins acțiunea ca nefondată, decizie rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 5908 din 15 iunie 2006. S-a mai arătat că pârâtele susțin în dispoziția emisă sub numărul nr. 391 din 31 mai 2006, contestată în prezenta cauză, faptul că imobilul în litigiu se află în patrimoniul lor în conformitate cu contractul de privatizare din 9 martie 1994 încheia cu F.P.S., respectiv art. 5 pct. 3 din contractul de privatizare din 22 aprilie 1994 încheiat cu F.P.S.V.

Oltenia, în prezent S.I.F. Oltenia. Prin Sentința civilă nr. 393 din 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 3049/63/2006, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, s-a anulat Dispoziția nr. 391 din 31 mai 2005 emisă de pârâta SC P.G. SA, s-a constatat că reclamanții au calitate de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, a fost obligată pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să facă propuneri de acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilul notificat în temeiul Legii nr. 10/2001 și au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii expert.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamanții au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul cunoscut ca "M.M.", preluat abuziv de la autorul lor, imobil care se afla la data notificării în patrimoniul unei societăți comerciale integral privatizată, respectiv SC P.G. SA, astfel că în temeiul art. 29 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat îndreptățirea la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, competența de soluționare revenind autorității publice care a efectuat privatizarea, respectiv Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Prin Decizia civilă nr. 98 din 6 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova au fost admise apelurile formulate de reclamanți și de către pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, s-a schimbat în parte sentința civilă, în sensul că a obligat pârâta SC P.G.

SA Craiova să emită decizie de restituire în natură, în favoarea reclamanților, pentru suprafața de 14.529 mp, teren intravilan, situat în Craiova, str. B., jud. Dolj, identificată prin amplasament și vecinătăți conform schiței anexă nr. 2 la completarea la raportul de expertiză tehnică întocmit de exp. tehnic D.D. la data de 22 februarie 2010. A fost obligată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să facă propuneri de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în favoarea reclamanților, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, corespunzător suprafeței de 1.581 mp, imposibil de restituit în natură. S-a înlăturat obligarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București la plata cheltuielilor de judecată.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței civile. Prin Decizia nr. 4621 din 31 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis excepția invocată de reclamanți cu privire la lipsa calității procesuale de folosință a reclamantei M.O.M., admițând recursul declarat de pârâtele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și SC P.G. SA. A fost casată încheierea din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova și Decizia civilă nr. 98 din 6 aprilie 2010 a aceleiași instanțe și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj pentru soluționare. În rejudecare, cauza s-a înregistrat sub nr. 3049/63/2006, cu prim termen la 10 octombrie 2011. Prin Sentința civilă nr. 428 din 14 noiembrie 2011, Tribunalul Dolj a admis acțiunea și a anulat Dispoziția nr. 391 din 31 mai 2006 emisă de pârâta SC P.G.

SA. Pe cale de consecință, a obligat pârâta SC P.G. SA să emită decizie de restituire în natură, în favoarea reclamanților, pentru suprafața de 14.529 mp, teren intravilan, situat în Craiova, str. B., jud. Dolj, identificată prin amplasament și vecinătăți conform schiței anexă nr. 2 la completarea raportului de expertiză tehnică întocmit de exp. tehnic D.D. și a obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să facă propuneri de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în favoarea reclamanților, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, corespunzător suprafeței de 1.581 mp, imposibil de restituit în natură. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și SC P.G.

SA, iar prin încheierea din data de 16 mai 2012, Curtea de apel Craiova, la solicitarea apărătorului reclamanților s-a recalificat calea de atac a sentinței, în raport de dispozițiile art. XII coroborate cu art. XXVI din Legea nr. 202/2010, ca fiind recurs. Prin Decizia civilă nr. 6779 din 30 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, s-a respins recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, s-a admis recursul declarat de pârâta SC P.G. SA și a fost modificată în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii față de SC P.G.

SA, urmând ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să facă propuneri de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru întreaga suprafață de 16.110 mp teren situat în Craiova, str. B. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului București și cheltuielile de judecată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, susținând, în esență, încălcarea normelor procedurale prin calificarea greșită a căii de atac de către instanță.

În acest sens, s-a arătat că, deși prin Legea nr. 202/2010 s-a modificat art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul suprimării apelului, norma modificatoare nu are incidență în speță, față de dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. XXVI din Legea nr. 202/2010, conform cărora "art. 26 în forma modificată se aplică și proceselor în curs în situația în care nu a fost pronunțată o hotărâre asupra fondului". Or, în cauză, o primă hotărâre asupra fondului a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, ceea ce înseamnă că dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificate, devin inaplicabile. Consideră că devin astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc.

civ. Arată că, în cauza dedusă judecății reclamanți au solicitat doar restituirea în natură a imobilelor și nu au avut niciodată un capăt subsidiar de cerere prin care să solicite acordarea măsurilor reparatorii, astfel că sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanța de apel pronunțând o extra petita. În continuarea criticilor invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în privința bunurilor supuse naționalizării, procedurii de naționalizare și preluare a bunurilor, a stabilirii și plății despăgubirilor. Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele: Contrar susținerii reclamanților, calificarea căii de atac s-a realizat în mod corect de către instanța anterioară, în raport de modificările operate în ce privește regimul căilor de act în materia Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 202/2010, și în raport de norma tranzitorie conținută de acest din urmă act normativ.

Astfel, prin art. XII din Legea nr. 202/2010 s-a modificat art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că s-a suprimat calea de atac a apelului în situația exercitării contestației împotriva actului emis de unitatea deținătoare (hotărârile de primă instanță rămânând supuse astfel doar recursului). Totodată, potrivit art. XXVI din Legea nr. 202/2010, conținând norme tranzitorii, dispozițiile modificate ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică "și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi". Pretinzând că se află în situația de exceptare de la aplicarea normei modificate, reclamanții fac referire la Decizia civilă nr. 4621 din 31 mai 2011 a instanței supreme, arătând că se pronunțaseră mai multe hotărâri înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, ceea ce face ca procesului să nu-i fie aplicabilă norma nouă.

Reclamanții ignoră însă, că prin această decizie au fost casate hotărârile pronunțate anterior și a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe, iar apoi pronunțată Sentința civilă nr. 428 din 14 noiembrie 2011 a aceluiași tribunal. Nu poate fi primită susținerea reclamanților că dispozițiile tranzitorii ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010 nu sunt aplicabile pentru că există hotărârea instanței de recurs, care a intrat în puterea lucrului judecat, deoarece textul în discuție, prevăzând că dispozițiile modificate ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se referă, evident, la hotărâri pronunțate în primă instanță, și nu la orice fel de hotărâri.

Mai mult, în fața instanței de apel chiar apărătorul reclamanților a solicitat recalificarea căii de atac din apel în recurs, față de dispozițiile Legii nr. 202/2010. Așadar, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (care a avut loc la 25 noiembrie 2010) s-a pronunțat o hotărâre de primă instanță care, atât potrivit normei tranzitorii cât și potrivit dispoziției de drept comun (art. 725 C. proc. civ.) rămâne supusă regimului căilor de atac în vigoare la data emiterii actului jurisdicțional. O hotărâre desființată nu este producătoare de efecte, este inexistentă juridic, astfel încât prin raportare la ea nu se poate determina, cum se pretinde, situația căilor de atac cărora le este supusă.

Intenția legiuitorului, dedusă din conținutul art. XXVI al Legii nr. 202/2010, a constat în suprimarea unei căi de atac în privința hotărârilor de primă instanță pronunțate după intrarea în vigoare a noii reglementări - ipoteză regăsită în speță, cu referire la singura hotărâre a fondului existentă din punct de vedere juridic (Sentința civilă nr. 428 din 14 noiembrie 2011 a Tribunalului Dolj). În felul acesta, legiuitorul s-a îndepărtat de la regula conform căreia dispozițiile noi de procedură se aplică numai proceselor, cererilor începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a legii [art. XXII alin. (2)], situație căreia i s-ar fi subsumat cea din speță (cu procedura jurisdicțională declanșată la 18 iulie 2006), alegând ca moment de referință cel al pronunțării hotărârii de primă instanță după modificarea normei (pentru ca astfel, partea să beneficieze de o hotărâre a fondului și de o cenzură a acesteia în recurs).

Potrivit considerentelor arătate, rezultă că instanța anterioară a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. XXVI din Legea nr. 202/2010, atunci când a constatat că împotriva sentinței tribunalului este deschisă doar calea de atac a recursului și a procedat în consecință la calificarea și soluționarea acesteia. Ca atare, fiind vorba în speță de o hotărâre irevocabilă, devenită astfel prin judecata recursului, rezultă caracterul inadmisibil al demersului judiciar cu care reclamanții au învestit Înalta Curte, motiv pentru care celelalte critici referitoare la incidența altor motive de nelegalitate nu vor mai fi analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții M.R., M.D.A., L.M., H.N., S.M.M., M.S. și A.R. împotriva Deciziei civile nr. 6779 din 30 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AS