ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5071/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 18 iulie 2006, reclamanții M.R.,

M.D.A., L.M., M.O.M., S.M.M.L. și T.M. au chemat în judecată pârâții SC P.G. SA

Craiova, Asociația M.P. Dolj, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

anularea Dispoziției nr. 391 din 31 mai 2006 emisă de SC P.G. SA Craiova și

Asociația M.P. Dolj, obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului

situat în Craiova, str. B. compus din clădiri și teren, cunoscut ca și

"M.M.".

În motivarea cererii,

au arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001 au notificat Primăria Municipiului

Craiova pentru restituirea în natură a imobilului ce a aparținut Societății în

nume colectiv "M.A.M.", iar notificarea a fost soluționată prin

Dispoziția nr. 5332 din 24 aprilie 2003 în sensul înaintării notificării,

însoțită de actele doveditoare, la SC P.G. SA Craiova spre competentă

soluționare, ca unitate deținătoare a imobilului revendicat, dar aceasta nu s-a

conformat prevederilor legale prevăzute de art. 27 alin. (4) din Legea nr.

10/2001, republicată.

S-a mai arătat că

pârâta SC P.G. SA a contestat în instanță, la data de 10 mai 2004, Dispoziția

nr. 5332 din 24 aprilie 2003, iar Tribunalul Dolj prin Sentința civilă nr. 482

din 14 decembrie 2004 a respins acțiunea ca nefondată, decizie rămasă

definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, Decizia nr. 5908 din 15 iunie 2006.

S-a mai arătat că

pârâtele susțin în dispoziția emisă sub numărul nr. 391 din 31 mai 2006,

contestată în prezenta cauză, faptul că imobilul în litigiu se află în

patrimoniul lor în conformitate cu contractul de privatizare din 9 martie 1994

încheia cu F.P.S., respectiv art. 5 pct. 3 din contractul de privatizare din 22

aprilie 1994 încheiat cu F.P.S.V. Oltenia, în prezent S.I.F. Oltenia.

Prin Sentința civilă

nr. 393 din 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr.

3049/63/2006, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată

de către pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. S-a admis

în parte acțiunea formulată de reclamanți, s-a anulat Dispoziția nr. 391 din 31

mai 2005 emisă de pârâta SC P.G. SA, s-a constatat că reclamanții au calitate

de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, a fost obligată pârâta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului să facă propuneri de acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent, pentru imobilul notificat în temeiul Legii nr.

10/2001 și au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 2.000

RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii expert.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că reclamanții au dovedit calitatea de persoane

îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul cunoscut ca

"M.M.", preluat abuziv de la autorul lor, imobil care se afla la data

notificării în patrimoniul unei societăți comerciale integral privatizată,

respectiv SC P.G. SA, astfel că în temeiul art. 29 din Legea nr. 10/2001, s-a

constatat îndreptățirea la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent,

competența de soluționare revenind autorității publice care a efectuat

privatizarea, respectiv Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Prin Decizia civilă

nr. 98 din 6 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova au fost admise

apelurile formulate de reclamanți și de către pârâta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, s-a schimbat în parte sentința civilă, în

sensul că a obligat pârâta SC P.G. SA Craiova să emită decizie de restituire în

natură, în favoarea reclamanților, pentru suprafața de 14.529 mp, teren

intravilan, situat în Craiova, str. B., jud. Dolj, identificată prin

amplasament și vecinătăți conform schiței anexă nr. 2 la completarea la

raportul de expertiză tehnică întocmit de exp. tehnic D.D. la data de 22

februarie 2010. A fost obligată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului să facă propuneri de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent,

în favoarea reclamanților, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

corespunzător suprafeței de 1.581 mp, imposibil de restituit în natură. S-a

înlăturat obligarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

București la plata cheltuielilor de judecată. S-au menținut restul

dispozițiilor sentinței civile.

Prin Decizia nr. 4621

din 31 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis excepția

invocată de reclamanți cu privire la lipsa calității procesuale de folosință a

reclamantei M.O.M., admițând recursul declarat de pârâtele Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului și SC P.G. SA. A fost casată încheierea din 8

decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova și Decizia civilă nr. 98 din 6 aprilie

2010 a aceleiași instanțe și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj

pentru soluționare.

În rejudecare, cauza

s-a înregistrat sub nr. 3049/63/2006, cu prim termen la 10 octombrie 2011.

Prin Sentința civilă

nr. 428 din 14 noiembrie 2011, Tribunalul Dolj a admis acțiunea și a anulat

Dispoziția nr. 391 din 31 mai 2006 emisă de pârâta SC P.G. SA. Pe cale de consecință,

a obligat pârâta SC P.G. SA să emită decizie de restituire în natură, în

favoarea reclamanților, pentru suprafața de 14.529 mp, teren intravilan, situat

în Craiova, str. B., jud. Dolj, identificată prin amplasament și vecinătăți

conform schiței anexă nr. 2 la completarea raportului de expertiză tehnică

întocmit de exp. tehnic D.D. și a obligat Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului să facă propuneri de acordare a măsurilor reparatorii în

echivalent, în favoarea reclamanților, în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005, corespunzător suprafeței de 1.581 mp, imposibil de restituit în

natură.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâții Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului și SC P.G. SA, iar prin încheierea din data de 16 mai 2012, Curtea de

apel Craiova, la solicitarea apărătorului reclamanților s-a recalificat calea

de atac a sentinței, în raport de dispozițiile art. XII coroborate cu art. XXVI

din Legea nr. 202/2010, ca fiind recurs.

Prin Decizia civilă

nr. 6779 din 30 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, s-a respins

recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, s-a admis recursul declarat de pârâta SC P.G. SA și a fost modificată

în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii față de SC P.G. SA, urmând ca

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să facă propuneri de

acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru întreaga suprafață de

16.110 mp teren situat în Craiova, str. B. S-au menținut restul dispozițiilor

sentinței privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a

Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului București și cheltuielile

de judecată.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții, susținând, în esență, încălcarea

normelor procedurale prin calificarea greșită a căii de atac de către instanță.

În acest sens, s-a

arătat că, deși prin Legea nr. 202/2010 s-a modificat art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, în sensul suprimării apelului, norma modificatoare nu are

incidență în speță, față de dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. XXVI din

Legea nr. 202/2010, conform cărora "art. 26 în forma modificată se aplică

și proceselor în curs în situația în care nu a fost pronunțată o hotărâre asupra

fondului".

Or, în cauză, o primă

hotărâre asupra fondului a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 202/2010, ceea ce înseamnă că dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, modificate, devin inaplicabile.

Consideră că devin

astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Arată că, în cauza

dedusă judecății reclamanți au solicitat doar restituirea în natură a

imobilelor și nu au avut niciodată un capăt subsidiar de cerere prin care să

solicite acordarea măsurilor reparatorii, astfel că sunt incidente și

dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanța de apel pronunțând o extra

petita.

În continuarea

criticilor invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. în privința bunurilor supuse naționalizării, procedurii de

naționalizare și preluare a bunurilor, a stabilirii și plății despăgubirilor.

Analizând aspectele

deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele:

Contrar susținerii

reclamanților, calificarea căii de atac s-a realizat în mod corect de către

instanța anterioară, în raport de modificările operate în ce privește regimul

căilor de act în materia Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 202/2010, și în

raport de norma tranzitorie conținută de acest din urmă act normativ.

Astfel, prin art. XII

din Legea nr. 202/2010 s-a modificat art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

în sensul că s-a suprimat calea de atac a apelului în situația exercitării

contestației împotriva actului emis de unitatea deținătoare (hotărârile de

primă instanță rămânând supuse astfel doar recursului).

Totodată, potrivit

art. XXVI din Legea nr. 202/2010, conținând norme tranzitorii, dispozițiile

modificate ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică "și

proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a

pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei

legi".

Pretinzând că se află

în situația de exceptare de la aplicarea normei modificate, reclamanții fac

referire la Decizia civilă nr. 4621 din 31 mai 2011 a instanței supreme,

arătând că se pronunțaseră mai multe hotărâri înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 202/2010, ceea ce face ca procesului să nu-i fie aplicabilă norma

nouă.

Reclamanții ignoră

însă, că prin această decizie au fost casate hotărârile pronunțate anterior și

a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe, iar apoi pronunțată

Sentința civilă nr. 428 din 14 noiembrie 2011 a aceluiași tribunal.

Nu poate fi primită

susținerea reclamanților că dispozițiile tranzitorii ale art. XXVI din Legea nr.

202/2010 nu sunt aplicabile pentru că există hotărârea instanței de recurs,

care a intrat în puterea lucrului judecat, deoarece textul în discuție,

prevăzând că dispozițiile modificate ale art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare, dacă nu s-a

pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei

legi, se referă, evident, la hotărâri pronunțate în primă instanță, și nu la

orice fel de hotărâri.

Mai mult, în fața

instanței de apel chiar apărătorul reclamanților a solicitat recalificarea căii

de atac din apel în recurs, față de dispozițiile Legii nr. 202/2010.

Așadar, ulterior

intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (care a avut loc la 25 noiembrie 2010)

s-a pronunțat o hotărâre de primă instanță care, atât potrivit normei

tranzitorii cât și potrivit dispoziției de drept comun (art. 725 C. proc. civ.)

rămâne supusă regimului căilor de atac în vigoare la data emiterii actului

jurisdicțional.

O hotărâre

desființată nu este producătoare de efecte, este inexistentă juridic, astfel

încât prin raportare la ea nu se poate determina, cum se pretinde, situația

căilor de atac cărora le este supusă.

Intenția

legiuitorului, dedusă din conținutul art. XXVI al Legii nr. 202/2010, a constat

în suprimarea unei căi de atac în privința hotărârilor de primă instanță

pronunțate după intrarea în vigoare a noii reglementări - ipoteză regăsită în

speță, cu referire la singura hotărâre a fondului existentă din punct de vedere

juridic (Sentința civilă nr. 428 din 14 noiembrie 2011 a Tribunalului Dolj).

În felul acesta,

legiuitorul s-a îndepărtat de la regula conform căreia dispozițiile noi de

procedură se aplică numai proceselor, cererilor începute, respectiv formulate

după intrarea în vigoare a legii [art. XXII alin. (2)], situație căreia i s-ar

fi subsumat cea din speță (cu procedura jurisdicțională declanșată la 18 iulie

2006), alegând ca moment de referință cel al pronunțării hotărârii de primă

instanță după modificarea normei (pentru ca astfel, partea să beneficieze de o

hotărâre a fondului și de o cenzură a acesteia în recurs).

Potrivit

considerentelor arătate, rezultă că instanța anterioară a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor art. XXVI din Legea nr. 202/2010, atunci când a

constatat că împotriva sentinței tribunalului este deschisă doar calea de atac

a recursului și a procedat în consecință la calificarea și soluționarea

acesteia.

Ca atare, fiind vorba

în speță de o hotărâre irevocabilă, devenită astfel prin judecata recursului,

rezultă caracterul inadmisibil al demersului judiciar cu care reclamanții au

învestit Înalta Curte, motiv pentru care celelalte critici referitoare la

incidența altor motive de nelegalitate nu vor mai fi analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanții M.R., M.D.A., L.M., H.N., S.M.M.,

M.S. și A.R. împotriva Deciziei civile nr. 6779 din 30 mai 2011 a Curții de

Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - AS