ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1591/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 2879 din 15 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Justiției și a respins acțiunea în

contradictoriu cu acest pârât.

A respins

cererea formulată de B.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională

pentru Cetățenie, ca neîntemeiată.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că Ministerul Justiției nu are

calitate procesuală pasivă în cauză, prin prisma dispozițiilor art. 1 și art. 9

alin. (1) din O.U.G. nr. 5/2010, Autoritatea Națională pentru Cetățenie fiind

autoritatea publică care a preluat competențele Ministerului Justiției în ceea

ce privește emiterea ordinului de aprobare a redobândirii cetățeniei române.

Pe fondul

cauzei a reținut prima instanță că reclamanta s-a adresat autorității cu

competențe în domeniu la data de 28.10.2009,

fiind

stabilit termen de dezbatere a acesteia 19 februarie 2010, cu respectarea

termenului

de 5 luni prevăzut de art. 10

1

raportat la art. 14

1

alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 21/1991 modificată și republicată.

În raport de

această situație de fapt reținută, instanța de fond a concluzionat că nu se

poate constata existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii

reclamantei, acțiunea fiind neîntemeiată.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B.L., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de

art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ. fără a le dezvolta pe fiecare separat.

Criticile

aduse sentinței se referă, în esență, la greșita aplicare a dispozițiilor art.

14

1

din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei,

republicată, care stabilește termen imperativ de soluționare a cererii

de

redobândire a cetățeniei române 5 luni de zile de la data

înregistrării acesteia, neavând relevanță momentul înaintării ei spre analizare

Comisiei pentru Cetățenie.

Mai susține că

avizele despre care face vorbire intimata Autoritatea Națională pentru

Cetățenie și care trebuie acordate de alte instituții au caracter consultativ

și nu sunt obligatorii pentru soluția adoptată de Comisia pentru Cetățenie.

În final,

solicită obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului,

cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile

legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în

continuare.

În ceea ce

privește critica vizând aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente

cauzei, Înalta Curte constată că, într-adevăr art. 14

1

din Legea nr.

21/1991, modificată și republicată stabilește un termen imperativ de 5 luni de

zile de la înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei române, în care

Comisia pentru Cetățenie trebuie să procedeze la analizarea efectivă a cererii.

În speță,

reclamanta a depus cererea de redobândire a cetățeniei române la data de 28

octombrie 2009, iar la data de 10 februarie 2010 a făcut o revenire la cererea

inițială, solicitând urgentarea soluționării dosarului, ulterior, la data de 16

martie 2010, înregistrând acțiune în instanța de contencios administrativ.

Pe parcursul judecății cauzei în fața instanței

de fond, autoritățile pârâte nu au făcut dovada că cererea reclamantei a fost

supusă analizei

Comisiei pentru cetățenie în termenul de 5 luni de zile

de la înregistrarea acesteia, stabilit de Lege nr. 21/1991, republicată, cu

modificările ulterioare, susținerile A.N.P.C. în sensul că s-a fixat termen la

data de 19 februarie 2010 neavând suport în probatoriul administrat în cauză.

Prin urmare, din acest punct de vedere, instanța de fond a greșit când a apreciat

că nu există refuz nejustificat din partea autorităților pârâte, reținând

apărările A.N.P.C, fără însă a avea depusă la dovada acestora.

Pe de altă

parte însă, prin prisma faptului că, din actele noi depuse în recurs de

Autoritatea Națională pentru Cetățenie, rezultă că cererea de redobândire a

cetățeniei române, formulată de B.L. a fost aprobată prin Ordin al

Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie, autoritate competentă

potrivit O.U.G. nr. 5 din 5 februarie 2010, înalta Curte constată că pretențiile

reclamantei au fost realizate pe cale administrativă prin emiterea Ordinului

nr. 78/P din 20 iulie 2010.

În acest

context, o soluție de admitere a acțiunii ar fi lipsită de eficacitate

juridică, astfel încât înalta Curte va reține că acțiunea a rămas fără obiect.

În ceea ce

privește soluția de admiterea a excepției lipsei calității, procesuale pasive a

Ministerului Justiției, Înalta Curte apreciază că și aceasta este greșită.

Astfel, prin

O.U.G. nr. 5/2010 a fost atribuită competența în materie de cetățenie

Autorității Naționale pentru Cetățenie, prin același act normativ prevăzându-se

că „Până la operaționalizarea Autorității, procedura de acordare, redobândire,

retragere sau renunțare la cetățenie, precum și orice alte aspecte care decurg

din funcționarea Autorității vor fi asigurate prin Direcția cetățenie și, după

caz, prin alte direcții de specialitate ale Ministerului Justiției" [art.

19 alin. (4)]". Pe de altă parte, litigiul a fost determinat de atitudinea

culpabilă a pârâtului cu privire la o cerere formulată încă din anul 2009 când

competența în materie aparținea Ministerului Justiției.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că Ministerul Justiției are calitate

procesuală pasivă în cauză.

În ceea ce

privește cererea de obligare a intimatului-pârât la plata cheltuielilor de

judecată, Înalta Curte o apreciază întemeiată, chiar dacă cererea reclamantei a

fost examinată și aprobată, însă, această operațiune a fost efectuată după data

formulării prezentei acțiuni și

chiar după

data pronunțării sentinței atacate, fiind îndeplinite cerințele

art. 274

alin. (1) C. proc. civ.

Având în

vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va

admite recursul formulat, va casa sentința atacată, în sensul că va respinge

acțiunea reclamantei ca rămasă fără obiect și va respinge excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, obligându-1 pe acesta la

plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B.L., împotriva

sentinței civile

nr. 2879 din 15

iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios

administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și respinge acțiunea formulată de B.L. ca rămasă fără obiect.

Respinge

excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

Obligă

Ministerul Justiției la plata sumei de 4,30 lei - cheltuieli de judecată către

B.L.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică astăzi, 17 martie 2011.