ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3582/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 19 martie 2010, reclamantul M.S., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Autoritatea Națională pentru Cetățenie și E.N.E.

- Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, a solicitat constatarea refuzului nejustificat al pârâților de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei romane; obligarea paraților să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei romane în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabila a hotărârii instanței; obligarea pârâtului/pârâților să-i comunice, ulterior analizării cererii, ordinul de redobândire a cetățeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales, în termen de maxim 30 zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetățeniei române (indiferent dacă avizul este pozitiv sau negativ), respectiv să fie programat pentru depunerea jurământului de credință față de țară în maxim 30 zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetățeniei române; obligarea pârâților la plata sumei de 100 RON pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune interese de la data introducerii acțiunii și până la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetățeniei române.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române la data de 25 februarie 2009, la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, primind nr. de Dosar 14552/2009, susținând că, de la momentul înregistrării cererii de redobândire și până în prezent, s-a interesat periodic la Biroul Informații din cadrul Direcției Cetățenie cu privire la stadiul soluționării dosarului, primind de fiecare dată același răspuns invariabil, respectiv că dosarul se află în curs de soluționare. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive față de dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 5/2010, care prevăd că se înființează Autoritatea Națională pentru Cetățenie, ce asigură aplicarea procedurii legale de acordare, redobândire, renunțare și retragere a cetățeniei române.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, prin întâmpinare, a arătat că, prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie din 24 august 2010, cererea reclamantului a fost aprobată și a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a capătului de cerere privind obligarea la plata de daune interese. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4136 din 26 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției, a respins acțiunea în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.S.

în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și E.N.E. - Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, ca rămasă fără obiect și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției, prima instanță, față de prevederile art. 1 alin. (1) și ale art. 4 din O.U.G. nr. 5/2010, a reținut că nu există identitate între pârâtul Ministerul Justiției și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, întrucât aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetățeniei române se face prin ordin al Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie, pe baza propunerilor Comisiei pentru cetățenie, raportul întocmit de Comisie fiind înaintat Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie, care constată îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 21/1991 și emite ordinul.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea a constatat că, prin Ordinul din 24 august 2010 emis de Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, a fost aprobată cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamant, numele acestuia figurând la poziția în Anexa nr. 1 la acest ordin și, pe cale de consecință, a apreciat că se impune respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect. Totodată, instanța de fond a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în raport de dispozițiile art. 275 din C. proc. civ., întrucât pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a fost înființată prin O.U.G. nr. 5/2010, a devenit operațională în luna august 2010 conform art. 11 din Ordonanță și a soluționat cererea reclamantului în luna octombrie 2010, cu respectarea termenului prevăzut la art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, astfel încât nu a fost pusă în întârziere înainte de sesizarea instanței cu prezenta acțiune.

2.Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea acesteia în parte, în sensul obligării pârâților Autoritatea Națională pentru Cetățenie, respectiv Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanței de fond, respectiv onorariul de avocat, taxa de timbru și timbrul judiciar. În cuprinsul motivelor de recurs, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de fond, în mod nelegal, a reținut faptul că Autoritatea Națională pentru Cetățenie a devenit operațională în luna august 2010 și a respins, în temeiul art. 275 din C. proc.

civ., cheltuielile de judecată solicitate. În ceea ce privește respectarea termenului prevăzut la art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, aspect reținut de către prima instanță în considerentele sentinței, recurentul a invocat faptul că cererea de redobândire a cetățeniei române a fost înregistrată la data de 25 februarie 2009, iar termenul de maxim 5 luni de zile era, în mod evident, depășit la momentul primirii avizului pozitiv, respectiv data de 27 aprilie 2010. Mai mult, arată recurentul-reclamant, la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 19 martie 2010, pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie era operațională, fiind astfel pusă în întârziere înainte de chemarea în judecată, conform dispozițiilor art. 275 din C. proc.

civ.. De asemenea, recurentul a formulat concluzii scrise și a depus la dosarul cauzei înscrisuri conținând practică judiciară. 3.Apărările intimaților-pârâți Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Justiției a susținut că instanța de fond, în mod corect, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției, în raport cu prevederile O.U.G. nr. 5/2010. Autoritatea Națională pentru Cetățenie, prin întâmpinare, a combătut criticile formulate de recurentul-reclamant, solicitând respingerea recursului declarat ca nefondat, având în vedere că avizarea cererii de redobândire, la data de 27 aprilie 2010, s-a realizat înaintea comunicării cererii de chemare în judecată, iar Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie a fost emis la data de 24 august 2010, înainte de primul termen de judecată acordat în cauză, astfel încât sunt incidente prevederile art. 275 din C. proc.

civ.. Pe de altă parte, instituția intimată a invocat faptul că nu se poate reține în sarcina sa o atitudine culpabilă în derularea procedurilor specifice redobândirii cetățeniei române, care au fost efectuate într-un termen rezonabil. II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent și a dispozițiilor art. 304 1 din C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f), ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că obiectul principal al cauzei deduse judecății îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al pârâților de a soluționa cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române și obligarea instituțiilor pârâte să procedeze la analizarea/avizarea cererii, așa cum a solicitat expres prin cererea introductivă.

De asemenea, s-a solicitat și acordarea daunelor interese și a cheltuielilor de judecată. Instanța de control judiciar reține situația de fapt potrivit căreia reclamantul M.S. a înregistrat cererea de redobândire a cetățeniei române la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, la data de 25 februarie 2009, a formulat cererea de chemare în judecată la data de 19 martie 2010, a primit avizul pozitiv din partea Comisiei pentru Cetățenie la data de 27 aprilie 2010, iar Ordinul de redobândire a cetățeniei române al Președintelelui Autorității Naționale pentru Cetățenie a fost emis în favoarea reclamantului la data de 24 august 2010. Înalta Curte apreciază că instanța de fond, în mod corect, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.S.

în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și E.N.E.- Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, ca rămasă fără obiect, însă consideră că se impune modificarea sentinței recurate pe aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată. În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții. De la această regulă există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 din C. proc. civ., potrivit cărora pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Având ca fundament aceste dispoziții legale, s-a admis ideea că, la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală a părții. Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără putință de tăgadă că instituția pârâtă Autoritatea Națională pentru Cetățenie a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii reclamantului și, față de dispozițiile art. 275 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că soluția pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată este nelegală.

Culpa procesuală a pârâtei rezultă implicit din soluția dată, întrucât cuantumul cheltuielilor judiciare privește atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât și cheltuielile făcute în timpul judecății, neputându-se transfera vinovăția instituției pârâte, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil. Culpa autorității intimate a fost dovedită, întrucât aceasta trebuia să depună toate diligențele pentru a verifica stadiul cererii de redobândire a cetățeniei române și ulterior, să comunice un răspuns în conformitate cu dispozițiile legale.

Orice amânare în soluționarea cererii reclamantului a însemnat depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și l-a determinat să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorității pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantului ar fi fost soluționată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. Înalta Curte va înlătura apărările formulate de către intimata Autoritatea Națională pentru Cetățenie prin întâmpinare, întrucât instituția punerii în întârziere se raportează la momentul introducerii acțiunii și nu la data comunicării cererii de chemare în judecată către părțile pârâte.

De altfel, în practica sa anterioară (exempli gratia Decizia nr. 3513 din 16 octombrie 2008, publicată în Buletinul jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2008, Ed. C.H. Beck 2009, pag.321), Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că, întrucât temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții, acordarea cheltuielilor de judecată este justificată și atunci când cererea este respinsă ca rămasă fără obiect față de împrejurarea că actul administrativ (tipic, sau ca în cauza de față, asimilat) era în ființă în momentul sesizării instanței și astfel culpa procesuală a părții exista în momentul declanșării litigiului.

Soluționarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei române ulterior momentului sesizării instanței de fond reprezintă o împrejurare de natură a-l afecta pe reclamant în examinarea într-un termen rezonabil a cererii sale și de a crea o stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor conferite de lege, culpa procesuală a autorității pârâte justificând acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanței de fond. Din actele și lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că reclamantul M.S. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar, precum și onorariul de avocat, în cuatum total de 3.077,875 de RON, astfel cum rezultă din înscrisurile doveditoare aflate la dosarul de fond.

Având în vedere soluția pronunțată în etapa procesuală a recursului, devin incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., iar instanța de control judiciar va face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., conform cărora judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților(…), ori de câtre ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat și va reduce cheltuielile de judecată la suma de 1.000 de RON, motivat de complexitatea și miza cauzei, de munca îndeplinită de avocat și de faptul că fondul cauzei a fost soluționat la al doilea termen de judecată. Este adevărat că onorariile avocaților sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de asistență juridică, însă acest contract nu este opozabil terților în proces și ca atare, în raport de natura litigiului și după criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) din C. proc.

civ., instanța poate majora sau micșora, nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat. În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 401/2005, a recunoscut dreptul instanței de judecată de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 312 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de către recurentul-reclamant M.S.

și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, stabilite prin apreciere, potrivit art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.S. împotriva sentinței civile nr. 4136 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie să plătească reclamantului 1.000 de RON cheltuieli de judecată stabilite prin apreciere, conform art. 274 alin. (3) din C. proc. civ.. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.