ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3582/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3582/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

primei instanțe

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 19 martie 2010,

reclamantul M.S., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției,

Autoritatea Națională pentru Cetățenie și E.N.E. - Președintele Autorității

Naționale pentru Cetățenie, a solicitat constatarea refuzului nejustificat al

pârâților de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei romane;

obligarea paraților să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire

a cetățeniei romane în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabila a

hotărârii instanței; obligarea pârâtului/pârâților să-i comunice, ulterior

analizării cererii, ordinul de redobândire a cetățeniei române prin scrisoare recomandată

cu confirmare de primire la sediul ales, în termen de maxim 30 zile de la data

analizării/avizării cererii de redobândire a cetățeniei române (indiferent dacă

avizul este pozitiv sau negativ), respectiv să fie programat pentru depunerea

jurământului de credință față de țară în maxim 30 zile de la data emiterii

ordinului de redobândire a cetățeniei române; obligarea pârâților la plata

sumei de 100 RON pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune interese de la

data introducerii acțiunii și până la data analizării/avizării cererii de

redobândire a cetățeniei române.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a depus cererea de redobândire a cetățeniei

române la data de 25 februarie 2009, la Secția Consulară a Ambasadei României

la Chișinău, primind nr. de Dosar 14552/2009, susținând că, de la momentul

înregistrării cererii de redobândire și până în prezent, s-a interesat periodic

la Biroul Informații din cadrul Direcției Cetățenie cu privire la stadiul

soluționării dosarului, primind de fiecare dată același răspuns invariabil,

respectiv că dosarul se află în curs de soluționare.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive

față de dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 5/2010, care prevăd că se înființează

Autoritatea Națională pentru Cetățenie, ce asigură aplicarea procedurii legale de

acordare, redobândire, renunțare și retragere a cetățeniei române.

Pârâta Autoritatea Națională

pentru Cetățenie, prin întâmpinare, a arătat că, prin Ordinul Președintelui Autorității

Naționale pentru Cetățenie din 24 august 2010, cererea reclamantului a fost aprobată

și a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a capătului de cerere privind obligarea

la plata de daune interese.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 4136 din 26 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată

de pârâtul Ministerul Justiției, a respins acțiunea în contradictoriu cu acesta,

ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins

acțiunea formulată de reclamantul M.S. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea

Națională pentru Cetățenie și E.N.E. - Președintele Autorității Naționale pentru

Cetățenie, ca rămasă fără obiect și a respins cererea de acordare a cheltuielilor

de judecată.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției, prima instanță,

față de prevederile art. 1 alin. (1) și ale art. 4 din O.U.G. nr. 5/2010, a reținut

că nu există identitate între pârâtul Ministerul Justiției și persoana obligată

în raportul juridic dedus judecății, întrucât aprobarea cererilor de acordare ori

de redobândire a cetățeniei române se face prin ordin al Președintelui Autorității

Naționale pentru Cetățenie, pe baza propunerilor Comisiei pentru cetățenie, raportul

întocmit de Comisie fiind înaintat Președintelui Autorității Naționale pentru

Cetățenie, care constată îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 21/1991 și

emite ordinul.

Cu privire la fondul cauzei,

Curtea a constatat că, prin Ordinul din 24 august 2010 emis de Președintele Autorității

Naționale pentru Cetățenie, a fost aprobată cererea de redobândire a cetățeniei

române formulată de reclamant, numele acestuia figurând la poziția în Anexa nr.

1 la acest ordin și, pe cale de consecință, a apreciat că se impune respingerea

acțiunii ca rămasă fără obiect.

Totodată, instanța de

fond a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în raport de dispozițiile

art. 275 din C. proc. civ., întrucât pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie

a fost înființată prin O.U.G. nr. 5/2010, a devenit operațională în luna august

2010 conform art. 11 din Ordonanță și a soluționat cererea reclamantului în luna

octombrie 2010, cu respectarea termenului prevăzut la art. 16 alin. (2) lit. c)

din Legea nr. 21/1991, astfel încât nu a fost pusă în întârziere înainte de sesizarea

instanței cu prezenta acțiune.

2.Calea de

atac exercitată în cauză

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M.S., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și solicitând modificarea acesteia în parte, în sensul

obligării pârâților Autoritatea

Națională pentru Cetățenie, respectiv Președintele Autorității Naționale pentru

Cetățenie, la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanței de fond,

respectiv onorariul de avocat, taxa de timbru și timbrul judiciar.

În cuprinsul motivelor

de recurs,

încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 din

C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de fond, în mod nelegal, a reținut

faptul că Autoritatea Națională pentru Cetățenie a devenit operațională în luna

august 2010 și a respins, în temeiul art. 275 din C. proc. civ., cheltuielile de

judecată solicitate.

În ceea ce

privește respectarea termenului prevăzut la art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea

nr. 21/1991, aspect reținut de către prima instanță în considerentele sentinței,

recurentul a invocat faptul că cererea de redobândire a cetățeniei române a fost

înregistrată la data de 25 februarie 2009, iar termenul de maxim 5 luni de zile

era, în mod evident, depășit la momentul primirii avizului pozitiv, respectiv data

de 27 aprilie 2010.

Mai mult,

arată recurentul-reclamant, la data introducerii cererii de chemare în judecată,

respectiv 19 martie 2010, pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie era operațională,

fiind astfel pusă în întârziere înainte de chemarea în judecată, conform dispozițiilor

art. 275 din C. proc. civ..

De asemenea,

recurentul a formulat concluzii scrise și a depus la dosarul cauzei înscrisuri conținând

practică judiciară.

3.Apărările

intimaților-pârâți

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul Ministerul Justiției a susținut că instanța de fond,

în mod corect, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției,

în raport cu prevederile O.U.G. nr. 5/2010.

Autoritatea

Națională pentru Cetățenie, prin întâmpinare, a combătut criticile formulate de

recurentul-reclamant, solicitând respingerea recursului declarat ca nefondat, având

în vedere că avizarea cererii de redobândire, la data de 27 aprilie 2010, s-a realizat

înaintea comunicării cererii de chemare în judecată, iar Ordinul Președintelui

Autorității Naționale

pentru Cetățenie

a fost emis la data de 24 august 2010,

înainte de primul termen de judecată acordat în cauză, astfel încât sunt incidente

prevederile art. 275 din C. proc. civ..

Pe de altă

parte, instituția intimată a invocat faptul că nu se poate reține în sarcina sa

o atitudine culpabilă în derularea procedurilor specifice redobândirii cetățeniei

române, care au fost efectuate într-un termen rezonabil.

II.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurent și a dispozițiilor art. 304

1

din C.

proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta

Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce

vor fi expuse în continuare.

de drept relevante

Obiectul acțiunii judiciare

în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004,

potrivit căruia persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes

legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit

la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut

la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă

pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate

și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate

adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un

drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul

nejustificat de soluționare a cererii.

Noțiunea de contencios

administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2

alin. (1) lit. f), ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios

administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o

autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după

caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea

în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare

la un drept sau la un interes legitim.

Verificând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că obiectul principal al cauzei deduse judecății

îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al pârâților de a soluționa cererea

reclamantului de redobândire a cetățeniei române și obligarea instituțiilor pârâte

să procedeze la analizarea/avizarea cererii, așa cum a solicitat expres prin cererea

introductivă. De asemenea, s-a solicitat și acordarea daunelor interese și a cheltuielilor

de judecată.

Instanța de control judiciar

reține situația de fapt potrivit căreia reclamantul M.S. a înregistrat cererea de

redobândire a cetățeniei române la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău,

la data de 25 februarie 2009, a formulat cererea de chemare în judecată la data

de 19 martie 2010, a primit avizul pozitiv din partea Comisiei pentru Cetățenie

la data de 27 aprilie 2010, iar Ordinul de redobândire a cetățeniei române al Președintelelui

Autorității Naționale

pentru Cetățenie

a fost emis

în favoarea reclamantului la data de 24 august 2010.

Înalta Curte apreciază

că instanța de fond, în mod corect, a respins acțiunea formulată de reclamantul

M.S. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și E.N.E.-

Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, ca rămasă fără obiect, însă

consideră că se impune modificarea sentinței recurate pe aspectul obligării la plata

cheltuielilor de judecată.

În conformitate

cu dispozițiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt

suportate de partea care cade în pretenții.

De la această regulă există

și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 din C. proc. civ., potrivit cărora

pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu

va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost

pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Având ca fundament

aceste dispoziții legale, s-a admis ideea că, la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor

de judecată, stă culpa procesuală a părții.

Or, în cauza dedusă judecății,

rezultă fără putință de tăgadă că instituția pârâtă Autoritatea Națională pentru

Cetățenie a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii

acțiunii reclamantului și, față de dispozițiile art. 275 din C. proc. civ., Înalta

Curte reține că soluția pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii cererii

de acordare a cheltuielilor de judecată este nelegală.

Culpa procesuală a pârâtei

rezultă implicit din soluția dată, întrucât cuantumul cheltuielilor judiciare privește

atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care

se află în strânsă legătură cu judecata, cât și cheltuielile făcute în timpul judecății,

neputându-se transfera vinovăția instituției pârâte, care a constat în nerezolvarea

cererii reclamantului într-un termen rezonabil.

Culpa autorității intimate

a fost dovedită, întrucât aceasta trebuia să depună toate diligențele pentru a verifica

stadiul cererii de redobândire a cetățeniei române și ulterior, să comunice un răspuns

în conformitate cu dispozițiile legale.

Orice amânare în soluționarea

cererii reclamantului a însemnat depășirea termenului rezonabil avut în vedere de

dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și l-a determinat

să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorității pârâte, cheltuieli

care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantului ar fi fost soluționată

mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte va înlătura

apărările formulate de către intimata Autoritatea Națională pentru Cetățenie prin

întâmpinare, întrucât instituția punerii în întârziere se raportează la momentul

introducerii acțiunii și nu la data comunicării cererii de chemare în judecată către

părțile pârâte.

De altfel, în practica

sa anterioară (exempli gratia

Decizia nr. 3513 din 16 octombrie 2008, publicată în Buletinul

jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2008, Ed. C.H. Beck 2009, pag.321),

Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că, întrucât temeiul acordării cheltuielilor

de judecată îl constituie culpa procesuală a părții, acordarea cheltuielilor de

judecată este justificată și atunci când cererea este respinsă ca rămasă fără obiect

față de împrejurarea că actul administrativ (tipic, sau ca în cauza de față, asimilat)

era în ființă în momentul sesizării instanței și astfel culpa procesuală a părții

exista în momentul declanșării litigiului.

Soluționarea favorabilă

a cererii de redobândire a cetățeniei române ulterior momentului sesizării instanței

de fond reprezintă o împrejurare de natură a-l afecta pe reclamant în examinarea

într-un termen rezonabil a cererii sale și de a crea o stare de incertitudine cu

privire la existența și exercitarea drepturilor conferite de lege, culpa procesuală

a autorității pârâte justificând acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în

fața instanței de fond.

Din actele și lucrările

dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că reclamantul M.S. a solicitat acordarea

cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar, precum

și onorariul de avocat, în cuatum total de 3.077,875 de RON, astfel cum rezultă

din înscrisurile doveditoare aflate la dosarul de fond.

Având în vedere soluția

pronunțată în etapa procesuală a recursului, devin incidente dispozițiile art. 274

alin. (1) din C. proc. civ., iar instanța de control judiciar va face aplicarea

prevederilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., conform cărora judecătorii au

însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților(…), ori de câtre

ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea

pricinii sau munca îndeplinită de avocat și va reduce cheltuielile de judecată la

suma de 1.000 de RON, motivat de complexitatea și miza cauzei, de munca îndeplinită

de avocat și de faptul că fondul cauzei a fost soluționat la al doilea termen de

judecată.

Este adevărat că onorariile

avocaților sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de asistență juridică,

însă acest contract nu este opozabil terților în proces și ca atare, în raport de

natura litigiului și după criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) din C.

proc. civ., instanța poate majora sau micșora, nu onorariul avocatului, ci suma

pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat.

În acest sens, Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 401/2005, a recunoscut dreptul instanței de judecată

de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului

avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea

activității depuse.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse și în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat

la art. 312 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat

de către recurentul-reclamant M.S. și va modifica în parte sentința atacată în sensul

că va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON cu titlul de cheltuieli

de judecată, stabilite prin apreciere, potrivit art. 274 alin. (3) din C. proc.

civ., menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de M.S. împotriva sentinței civile nr. 4136 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în sensul că

obligă pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie să plătească reclamantului

1.000 de RON cheltuieli de judecată stabilite prin apreciere, conform art. 274

alin. (3) din C. proc. civ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie

2011.