ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3689/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3689/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 9905 din 20 octombrie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamanta A.N.R.S.P.S.U. 515 București în contradictoriu cu pârâta SC C.E.T. SA Bacău, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.208.716,18 lei cu titlu de dobândă, calculată pentru perioada iulie 2008 – iulie 2009. În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat în conformitate cu O.U.G. nr. 136/2007 și Nota de negociere nr. 200.002 din 3 ianuarie 2008, contractul de împrumut nr. 7 din 11 ianuarie 2008, în baza căruia s-a pus la dispoziția SC C.E.T.
SA Bacău, cu titlu de împrumut, din stocul rezervă de stat, cantitatea de 250.000 tone cărbune energetic tip lignit, cu termen de restituire 31 octombrie 2008. Pârâta nu a respectat obligația de plată a contravalorii serviciilor prestate de către reclamantă, iar obligația fiind lichidă, cuantumul precis determinat, precum și faptul că aceasta a devenit exigibilă, sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 134 din 24 martie 2011 a anulat ca netimbrat apelul pârâtei SC C.E.T. SA Bacău împotriva sentinței comerciale nr. 9905 din 20 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, cu motivarea că prin rezoluția judecătorului s-a pus în vedere apelantei să timbreze cererea de apel cu taxă judiciară de timbru de 8099 lei și cu timbru judiciar de 4,5 lei, însă aceste obligații nu au fost îndeplinite pentru termenul de soluționare a cauzei.
Împotriva deciziei comerciale nr. 134 din 24 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs pârâta SC C.E.T. SA Bacău care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece neplata taxei de timbru se datorează neindicării contului în care trebuia plătită. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse de pârâta SC C.E.T. SA Bacău, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente.
Potrivit reglementărilor cuprinse în Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, la art. 20 alin. (1) și (3) taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat și dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. În speță, deși pârâta SC C.E.T. SA Bacău a fost legal citată pentru termenul de soluționare a apelului din data de 24 martie 2011, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 8099 lei și a depune timbru judiciar în valoare de 4,5 lei, nu s-a conformat acestor dispoziții, context în care corect s-a procedat la aplicarea regimului sancționator instituit de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și al art. 9 alin. (2) din O.G.
nr. 32/1995. Nu poate fi primită teza acreditată de recurenta pârâtă potrivit căreia nu a fost plătită taxa judiciară de timbru datorită neindicării contului, deoarece obligația timbrării revine în exclusivitate celui care exercită calea de atac. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.E.T. SA Bacău împotriva deciziei comerciale nr. 134 din 24 martie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.E.T. SA Bacău împotriva deciziei comerciale nr. 134 din 24 martie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 noiembrie 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.