ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6314/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6314/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 2 iunie 2009 reclamanții M.I.,

N.A., N.C., N.I., N.M., N.H. și N.Ș.A. au chemat în judecată pe pârâții

Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate

ineficiența procedurilor de despăgubire prevăzute de Legea nr. 10/2001 și Legea

nr. 247/2005, cu modificările ulterioare, în sensul că Fondul Proprietatea nu

este funcțional și titlurile emise nu pot fi valorificate pe o piață

reglementată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, să fie obligați

pârâții să le plătească sumele solicitate în lei, de îndată, și nu în rate, să

se dispună obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant

al Statului Român să le plătească echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua

efectuării plății a sumei de 800.000 euro, ce reprezintă prețul actual la

valoarea de piață a imobilului din București, str. Mihai Bravu, de care au fost

deposedați în timpul regimului comunist, obligarea pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice la plata echivalentului în lei la cursul B.N.R. din ziua

efectuării plății a sumei de 200.000 euro, ce reprezintă contravaloarea lipsei

de folosință a imobilului din anul 1950 și până la data cererii de chemare în

judecată, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata echivalentului

în lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății a sumei de 10.000 euro cu titlu

de daune morale ca urmare a nereparării prejudiciului cauzat și a

dezinteresului total în soluționarea cererii formulate încă din anul 2001.

În subsidiar, reclamanții

au solicitat obligarea pârâților în solidar la plata sumelor mai

sus-menționate.

S-a solicitat obligarea

pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că sunt beneficiarii „Dispozițiilor privind acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent” nr. 10560 din 21 mai 2008 și nr. 10960 din 27 noiembrie

2008, emise de Primăria Municipiului București prin Primarul General, pentru imobilul

compus din teren în suprafață de 562 mp și construcțiile demolate în suprafață

de 241 mp, situat în București, Șoseaua Mihai Bravu, că până în prezent nu au beneficiat

de nicio sumă în compensare, astfel că se impune acordarea, cu titlu de prejudiciu

material, a sumei corespunzătoare valorii actuale a imobilului.

Reclamanții au invocat

Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție – secțiile unite în dosarul nr. 60/2007, practica C.E.D.O. privitoare la

disp. art. 6 alin. (1) și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în cauzele

Păduraru vs. România, Elena și Alexandru Radu vs. România,în care s-a reținut

că Legea nr. 247/2005 și Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent de o manieră

susceptibilă să se ajungă la acordarea efectivă a unei despăgubiri, că nu ia în

considerare „prejudiciul rezultat din absența prelungită de acordare a unei

despăgubiri pentru persoanele care au fost private de bunurile lor”, iar funcționarea

efectivă a Fondului implică parcurgerea prealabilă a unor operațiuni care nu au

fost încă finalizate, în vederea realizării cotării la Bursă.

Referitor la capătul

de cerere având ca obiect obligarea la plata contravalorii lipsei de folosință

a imobilului din anul 1950 și până la data introducerii acțiunii, reclamanții au

susținut că, din momentul naționalizării și până la momentul vânzării bunurilor

în baza Legii nr. 112/1995, statul a obținut foloase substanțiale nejustificate

din închirierea și apoi din vânzarea imobilului, sume ce trebuie să le fie restituite.

În privința cererii

de acordare a daunelor morale, reclamanții au arătat că au suferit un prejudiciu

moral ca urmare a stării de neliniște a neajunsurilor și a incertitudinilor, rezultând

din încălcarea Convenției, prin durata excesivă a procedurii și a disprețului față

de dreptul lor de proprietate.

În drept, acțiunea a

fost întemeiată pe Legea nr. 554/2004, Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 480 și

art. 998 C. civ.

La data de 10

decembrie 2009 reclamanții au precizat acțiunea, în sensul că toate sumele solicitate

prin acțiune reprezintă despăgubiri și daune ca urmare a vătămării unui drept recunoscut

de lege.

Totodată, a fost precizat

capătul patru al cererii de chemare în judecată, în sensul că se solicită obligarea

Ministerului Finanțelor Publice la plata daunelor ce reprezintă dobânda legală/penalizări

aferente contravalorii bunului de la pct. 1 al cererii introductive, calculată conform

O.G. nr. 9/2000 sau Codului de procedură fiscală, art. 124 alin. (2) și art. 120

alin. (7), de 0,1%/zi de întârziere, calculate de la data primei notificări: 27

martie 2009 până la momentul plății efective.

În ședința publică din

data de 10 decembrie 2009 instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență

materială în soluționarea cauzei, având în vedere că litigiul dedus judecății este

unul civil, nu de contencios administrativ, în considerarea următoarelor argumente:

Acțiunea promovată de

reclamanți, astfel cum a fost precizată, are ca obiect constatarea ineficienței

procedurilor de despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005

și, în principal, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata

sumelor reprezentând valoarea de piață a imobilului, lipsa de folosință a acestuia

din anul 1950 și până în prezent, daunele constând în dobânda legală/penalizări

aferente contravalorii bunului, daunele morale ca urmare a prejudiciului cauzat,

iar în subsidiar, obligarea pârâților în solidar la plata acestor sume.

În accepțiunea art. 2

alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, contenciosul

administrativ reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios

administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin

una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din

emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei

legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a

rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Dispozițiile art. 2 alin.

(1) lit. c) din același act normativ definesc actul administrativ ca fiind

actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică,

în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării

în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Potrivit art. 2 alin.

(2) se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de

a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după

caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Având în vedere obiectul

acțiunii, precum și dispozițiile legale enunțate instanța a apreciat că litigiul

nu se circumscrie materiei contenciosului administrativ, ci este unul de natură

civilă, evaluabil în bani, ce revine în competența de soluționare a secției civile

a Tribunalului București, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) și art. 5

C. proc. civ.

În consecință prin

sentința nr. 4414 din 10 decembrie 2009 Curtea de Apel București – secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal și-a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr.

1570 din 29 noiembrie 2010 Tribunalul București – secția a V-a civilă și-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București și constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis cauza

spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut că:

Prin notificarea din

19 iunie 2001, comunicată Primăriei Municipiului București prin intermediul

executorului judecătoresc,reclamantul N.I. și autorii celorlalți reclamanți, N.G.M.

și N.S. au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri bănești

pentru imobilul situat în București, Șos. Mihai Bravu.

Prin Dispoziția nr. 10560

din 21 mai 2008 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a propus

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din teren

în suprafață de 562 mp și construcție demolată în suprafață de 241 mp situat în

București, Șos. Mihai Bravu persoanelor îndreptățite N.G.M., N.I. și N.S.

Prin Dispoziția nr. 10960

din 27 noiembrie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a

dispus modificarea art. 1 al Dispoziției nr. 10560 din 21 mai 2008, în sensul

menționării, în locul notificatorului N.S., decedat ulterior depunerii

notificării, a moștenitorilor acestuia, reclamanții N.M., M.I. și N.C.

Ulterior emiterii

acestei dispoziții (la data de 07 martie 2009) a decedat și notificatorul N.G.M.,

de pe urma acestuia rămânând ca moștenitori reclamanții N.H., N.A. și N.Ș.A., astfel

cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor din 20 martie 2009 emis

de Biroul Notarial M.

Potrivit art. 16 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Capitolul V - Procedurile

administrative pentru acordarea despăgubirilor:

„

(1)

Deciziile/dispozițiile emise de entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după

caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu

soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se

acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a

imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora,

inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de

persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe baza de

proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe,

conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la

data intrării în vigoare a prezentei legi.(…)

(4)

Pe baza situației juridice a imobilului

pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei

Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) si (2) în

privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

(5)

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda

la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) si (2), în care, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsa, după care acestea

vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare.

(6)

După primirea dosarului, evaluatorul sau

societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate si va

întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest

raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate

titlurile de despăgubire.(…)

(7)

În baza raportului de evaluare Comisia

Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.(…)”.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

Cap. V

„ După emiterea titlurilor de despăgubire aferente,

Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza

acestora si a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau

un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în

termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea

conversiei în acțiuni, iar titlurile de plata vor fi remise Direcției pentru

Acordarea Despăgubirilor în numerar în vederea efectuării operațiunilor de

plată”.

Capitolul

V¹ din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 reglementează modul de

valorificare a titlurilor de despăgubire și regulile de atribuire a acțiunilor

emise de Fondul Proprietatea.

În

conformitate cu art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

„Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,

cu modificările si completările ulterioare, în contradictoriu cu statul,

reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.(…)”.

Astfel cum rezultă

din dispozițiile legale citate instanța a reținut că după intrarea în vigoare a

Legii nr. 247/2005 a fost scindată în două procedura administrativă de

restituire, prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989.

Astfel,într-o primă

etapă,reglementată de Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare a imobilului sau

entitatea învestită cu soluționarea notificării analizează notificarea, verifică

dacă notificatorul are calitatea de persoană îndreptățită, dacă preluarea

imobilului a fost abuzivă și dacă imobilul poate fi restituit în natură, iar în

cazul în care restituirea în natură nu este posibilă emite decizie sau

dispoziție prin care propune acordarea de despăgubiri persoanei

îndreptățite,decizia sau dispoziția putând fi atacată de cel care se consideră

îndreptățit la Secția Civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu

soluționarea notificării.

În cea de-a doua

etapă, reglementată de Legea nr. 247/2005-Titlul VII, deciziile sau

dispozițiile emise de unitatea deținătoare sau de entitatea învestită cu

soluționarea notificării prin care s-a propus acordarea de despăgubiri sunt

trimise la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care

numește evaluator, iar după întocmirea raportului de evaluare emite decizie

reprezentând titlul de despăgubire, după care Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților emite un titlu de conversie și/sau de plată, pe baza

opțiunii persoanei îndreptățite.

În cadrul primei

etape a procedurii administrative de restituire, prevăzută de Legea nr. 10/2001,

instanța competentă să exercite controlul judecătoresc cu privire la

deciziile/dispozițiile emise de unitatea deținătoare a imobilului sau entitatea

învestită cu soluționarea notificării nu este abilitată să verifice decât

calitatea de persoană îndreptățită a notificatorului, preluarea abuzivă și

natura măsurilor reparatorii propuse. Cuantumul efectiv al despăgubirilor

acordate nu poate fi verificat decât de instanța de contencios administrativ, care

potrivit Legii nr. 247/2005 are căderea să exercite controlul asupra modului de

desfășurare al celei de-a doua etape a procedurii administrative.

S-a mai reținut că

prima etapă a procedurii administrative de restituire,prin echivalent a

imobilului solicitat de reclamanți s-a finalizat prin emiterea de către

Primarul General a Dispoziției nr. 10560 din 21 mai 2008,modificată prin

Dispoziția nr. 10960 din 27 noiembrie 2008, care nu au fost atacate în justiție

de către reclamanți și a început a doua etapă a procedurii administrative, dispoziția

prin care s-a propus acordarea de despăgubiri fiind trimisă la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împreună cu documentația aferentă, dosarul

de despăgubire fiind înregistrat la această instituție.

Astfel s-a reținut că

cererea reclamanților, prin care aceștia se plâng de faptul că nu au primit

despăgubiri, într-un cuantum care să reflecte prețul de piață al imobilului și

contravaloarea lipsei de folosință a acestuia-capetele principale de cerere – și

solicită daune morale și dobândă aplicată la suma reprezentând prețul de piață

al imobilului, ca urmare a faptului că nu fost despăgubiți o lungă perioadă de

timp-capetele de cerere accesorii-este de competența instanței de contencios

administrativ, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Titlul VII al Legii nr.

247/2005.

În raport de

împrejurarea că A.N.R.P este organ de specialitate al administrației publice

centrale, competența conform art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 361/2005, în temeiul

dispozițiilor art. 158 raportat la art. 159 pct. 2 C. proc. civ, revine Curții

de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Competența

în soluționarea conflictului negativ de față revine Curții de Apel București – secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal pentru următoarele considerente.

Legea nr. 247/2005

prin Titlul I a adus modificări și completări Legii nr. 10/2001, iar prin

Titlul VII a reglementat „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv”.

Potrivit

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată „(3) Decizia sau, după

caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau cererii de restituire

în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția

civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității

deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării

în termen de 30 de zile de la comunicare.”(art. 24 alin. (7) din lege înainte

de modificare, completare și republicare)

Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 statuează în art. 16 și următoarele cu privire la mecanismul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

în situația în care deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu

soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se

acorda ca despăgubire se predau Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

În

Capitolul VI „Căi de atac în justiție” la art. 19 se prevede: „Deciziile

adoptate de către Comisia Centrală pot fi atacate cu contestație în condițiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 în contradictoriu cu statul

reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor”.

În speță,

se constată, sub un prim aspect că urmare notificării din 19 iunie 2001,

comunicată Primăriei Municipiului București, s-a emis dispoziția nr. 10560 din

21 mai 2008 (prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent

pentru imobilul construcție și teren din București, Șos. M. Bravu), modificată

în data de 27 noiembrie 2008 prin dispoziția nr. 10960.

Așa cum

rezultă de la înscrisul aflat la fila 28 a dosarului nr. 6440/3/2010 al Tribunalului București – secția a V-a civilă dispoziția prin care a fost soluționată

notificarea a intrat potrivit reglementărilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005

în competența de soluționare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, fiind întocmit raportul de evaluare.

Aceasta

determină, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 19 din Capitolul

VI al Titlului VII din lege, competența instanțelor de contencios administrativ

pentru soluționarea contestațiilor.

Pe de

altă parte atât în cererea de chemare în judecată (dosarul nr. 4944/2/2009 al

Curții de Apel București) cât și în cererea precizatoare a fost indicat ca

temei juridic Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Prin capătul

principal de cerere reclamanții arată că nu au primit despăgubiri într-un

cuantum care să reflecte prețul de piață al imobilului, cerere ce este,

potrivit dispozițiilor art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de

competența instanței de contencios administrativ, potrivit situației de fapt

expuse.

În

cererea precizatoare reclamanții invocă explicit că sunt persoane vătămate într-un

drept recunoscut de lege.

Or, chiar

din primul articol legea contenciosului administrativ statuează: „Orice

persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente/…./”.

Așa fiind, pentru

considerentele ce preced, competența de soluționare va fi stabilită în favoarea

Curții de Apel București secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare în favoarea Curții de Apel București secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2011.