ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6314/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 2 iunie 2009 reclamanții M.I., N.A., N.C., N.I., N.M., N.H. și N.Ș.A.

au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate ineficiența procedurilor de despăgubire prevăzute de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, cu modificările ulterioare, în sensul că Fondul Proprietatea nu este funcțional și titlurile emise nu pot fi valorificate pe o piață reglementată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, să fie obligați pârâții să le plătească sumele solicitate în lei, de îndată, și nu în rate, să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român să le plătească echivalentul în lei la cursul B.N.R.

din ziua efectuării plății a sumei de 800.000 euro, ce reprezintă prețul actual la valoarea de piață a imobilului din București, str. Mihai Bravu, de care au fost deposedați în timpul regimului comunist, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata echivalentului în lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății a sumei de 200.000 euro, ce reprezintă contravaloarea lipsei de folosință a imobilului din anul 1950 și până la data cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata echivalentului în lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății a sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale ca urmare a nereparării prejudiciului cauzat și a dezinteresului total în soluționarea cererii formulate încă din anul 2001. În subsidiar, reclamanții au solicitat obligarea pârâților în solidar la plata sumelor mai sus-menționate.

S-a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt beneficiarii „Dispozițiilor privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent” nr. 10560 din 21 mai 2008 și nr. 10960 din 27 noiembrie 2008, emise de Primăria Municipiului București prin Primarul General, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 562 mp și construcțiile demolate în suprafață de 241 mp, situat în București, Șoseaua Mihai Bravu, că până în prezent nu au beneficiat de nicio sumă în compensare, astfel că se impune acordarea, cu titlu de prejudiciu material, a sumei corespunzătoare valorii actuale a imobilului. Reclamanții au invocat Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secțiile unite în dosarul nr. 60/2007, practica C.E.D.O.

privitoare la disp. art. 6 alin. (1) și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în cauzele Păduraru vs. România, Elena și Alexandru Radu vs. România,în care s-a reținut că Legea nr. 247/2005 și Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent de o manieră susceptibilă să se ajungă la acordarea efectivă a unei despăgubiri, că nu ia în considerare „prejudiciul rezultat din absența prelungită de acordare a unei despăgubiri pentru persoanele care au fost private de bunurile lor”, iar funcționarea efectivă a Fondului implică parcurgerea prealabilă a unor operațiuni care nu au fost încă finalizate, în vederea realizării cotării la Bursă.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului din anul 1950 și până la data introducerii acțiunii, reclamanții au susținut că, din momentul naționalizării și până la momentul vânzării bunurilor în baza Legii nr. 112/1995, statul a obținut foloase substanțiale nejustificate din închirierea și apoi din vânzarea imobilului, sume ce trebuie să le fie restituite. În privința cererii de acordare a daunelor morale, reclamanții au arătat că au suferit un prejudiciu moral ca urmare a stării de neliniște a neajunsurilor și a incertitudinilor, rezultând din încălcarea Convenției, prin durata excesivă a procedurii și a disprețului față de dreptul lor de proprietate.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 554/2004, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 480 și art. 998 C. civ. La data de 10 decembrie 2009 reclamanții au precizat acțiunea, în sensul că toate sumele solicitate prin acțiune reprezintă despăgubiri și daune ca urmare a vătămării unui drept recunoscut de lege. Totodată, a fost precizat capătul patru al cererii de chemare în judecată, în sensul că se solicită obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata daunelor ce reprezintă dobânda legală/penalizări aferente contravalorii bunului de la pct. 1 al cererii introductive, calculată conform O.G. nr. 9/2000 sau Codului de procedură fiscală, art. 124 alin. (2) și art. 120 alin. (7), de 0,1%/zi de întârziere, calculate de la data primei notificări: 27 martie 2009 până la momentul plății efective.

În ședința publică din data de 10 decembrie 2009 instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei, având în vedere că litigiul dedus judecății este unul civil, nu de contencios administrativ, în considerarea următoarelor argumente: Acțiunea promovată de reclamanți, astfel cum a fost precizată, are ca obiect constatarea ineficienței procedurilor de despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 și, în principal, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata sumelor reprezentând valoarea de piață a imobilului, lipsa de folosință a acestuia din anul 1950 și până în prezent, daunele constând în dobânda legală/penalizări aferente contravalorii bunului, daunele morale ca urmare a prejudiciului cauzat, iar în subsidiar, obligarea pârâților în solidar la plata acestor sume.

În accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din același act normativ definesc actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Potrivit art. 2 alin. (2) se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Având în vedere obiectul acțiunii, precum și dispozițiile legale enunțate instanța a apreciat că litigiul nu se circumscrie materiei contenciosului administrativ, ci este unul de natură civilă, evaluabil în bani, ce revine în competența de soluționare a secției civile a Tribunalului București, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) și art. 5 C. proc. civ. În consecință prin sentința nr. 4414 din 10 decembrie 2009 Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 1570 din 29 noiembrie 2010 Tribunalul București – secția a V-a civilă și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București și constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis cauza spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că: Prin notificarea din 19 iunie 2001, comunicată Primăriei Municipiului București prin intermediul executorului judecătoresc,reclamantul N.I. și autorii celorlalți reclamanți, N.G.M. și N.S. au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în București, Șos. Mihai Bravu. Prin Dispoziția nr. 10560 din 21 mai 2008 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafață de 562 mp și construcție demolată în suprafață de 241 mp situat în București, Șos.

Mihai Bravu persoanelor îndreptățite N.G.M., N.I. și N.S. Prin Dispoziția nr. 10960 din 27 noiembrie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a dispus modificarea art. 1 al Dispoziției nr. 10560 din 21 mai 2008, în sensul menționării, în locul notificatorului N.S., decedat ulterior depunerii notificării, a moștenitorilor acestuia, reclamanții N.M., M.I. și N.C. Ulterior emiterii acestei dispoziții (la data de 07 martie 2009) a decedat și notificatorul N.G.M., de pe urma acestuia rămânând ca moștenitori reclamanții N.H., N.A.

și N.Ș.A., astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor din 20 martie 2009 emis de Biroul Notarial M. Potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Capitolul V - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor: „ (1) Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(…) (4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) si (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) si (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsa, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate si va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.(…) (7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.(…)”.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Cap. V „ După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora si a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plata vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată”. Capitolul V¹ din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 reglementează modul de valorificare a titlurilor de despăgubire și regulile de atribuire a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea.

În conformitate cu art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.(…)”.

Astfel cum rezultă din dispozițiile legale citate instanța a reținut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 a fost scindată în două procedura administrativă de restituire, prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Astfel,într-o primă etapă,reglementată de Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare a imobilului sau entitatea învestită cu soluționarea notificării analizează notificarea, verifică dacă notificatorul are calitatea de persoană îndreptățită, dacă preluarea imobilului a fost abuzivă și dacă imobilul poate fi restituit în natură, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă emite decizie sau dispoziție prin care propune acordarea de despăgubiri persoanei îndreptățite,decizia sau dispoziția putând fi atacată de cel care se consideră îndreptățit la Secția Civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării.

În cea de-a doua etapă, reglementată de Legea nr. 247/2005-Titlul VII, deciziile sau dispozițiile emise de unitatea deținătoare sau de entitatea învestită cu soluționarea notificării prin care s-a propus acordarea de despăgubiri sunt trimise la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care numește evaluator, iar după întocmirea raportului de evaluare emite decizie reprezentând titlul de despăgubire, după care Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite un titlu de conversie și/sau de plată, pe baza opțiunii persoanei îndreptățite.

În cadrul primei etape a procedurii administrative de restituire, prevăzută de Legea nr. 10/2001, instanța competentă să exercite controlul judecătoresc cu privire la deciziile/dispozițiile emise de unitatea deținătoare a imobilului sau entitatea învestită cu soluționarea notificării nu este abilitată să verifice decât calitatea de persoană îndreptățită a notificatorului, preluarea abuzivă și natura măsurilor reparatorii propuse. Cuantumul efectiv al despăgubirilor acordate nu poate fi verificat decât de instanța de contencios administrativ, care potrivit Legii nr. 247/2005 are căderea să exercite controlul asupra modului de desfășurare al celei de-a doua etape a procedurii administrative.

S-a mai reținut că prima etapă a procedurii administrative de restituire,prin echivalent a imobilului solicitat de reclamanți s-a finalizat prin emiterea de către Primarul General a Dispoziției nr. 10560 din 21 mai 2008,modificată prin Dispoziția nr. 10960 din 27 noiembrie 2008, care nu au fost atacate în justiție de către reclamanți și a început a doua etapă a procedurii administrative, dispoziția prin care s-a propus acordarea de despăgubiri fiind trimisă la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împreună cu documentația aferentă, dosarul de despăgubire fiind înregistrat la această instituție.

Astfel s-a reținut că cererea reclamanților, prin care aceștia se plâng de faptul că nu au primit despăgubiri, într-un cuantum care să reflecte prețul de piață al imobilului și contravaloarea lipsei de folosință a acestuia-capetele principale de cerere – și solicită daune morale și dobândă aplicată la suma reprezentând prețul de piață al imobilului, ca urmare a faptului că nu fost despăgubiți o lungă perioadă de timp-capetele de cerere accesorii-este de competența instanței de contencios administrativ, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. În raport de împrejurarea că A.N.R.P este organ de specialitate al administrației publice centrale, competența conform art. 1 alin. (1) din H.G.

nr. 361/2005, în temeiul dispozițiilor art. 158 raportat la art. 159 pct. 2 C. proc. civ, revine Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Competența în soluționarea conflictului negativ de față revine Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal pentru următoarele considerente. Legea nr. 247/2005 prin Titlul I a adus modificări și completări Legii nr. 10/2001, iar prin Titlul VII a reglementat „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.

Potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată „(3) Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării în termen de 30 de zile de la comunicare.”(art. 24 alin. (7) din lege înainte de modificare, completare și republicare) Titlul VII al Legii nr. 247/2005 statuează în art. 16 și următoarele cu privire la mecanismul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv în situația în care deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire se predau Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În Capitolul VI „Căi de atac în justiție” la art. 19 se prevede: „Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 în contradictoriu cu statul reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor”. În speță, se constată, sub un prim aspect că urmare notificării din 19 iunie 2001, comunicată Primăriei Municipiului București, s-a emis dispoziția nr. 10560 din 21 mai 2008 (prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul construcție și teren din București, Șos.

M. Bravu), modificată în data de 27 noiembrie 2008 prin dispoziția nr. 10960. Așa cum rezultă de la înscrisul aflat la fila 28 a dosarului nr. 6440/3/2010 al Tribunalului București – secția a V-a civilă dispoziția prin care a fost soluționată notificarea a intrat potrivit reglementărilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în competența de soluționare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind întocmit raportul de evaluare. Aceasta determină, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 19 din Capitolul VI al Titlului VII din lege, competența instanțelor de contencios administrativ pentru soluționarea contestațiilor. Pe de altă parte atât în cererea de chemare în judecată (dosarul nr. 4944/2/2009 al Curții de Apel București) cât și în cererea precizatoare a fost indicat ca temei juridic Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin capătul principal de cerere reclamanții arată că nu au primit despăgubiri într-un cuantum care să reflecte prețul de piață al imobilului, cerere ce este, potrivit dispozițiilor art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de competența instanței de contencios administrativ, potrivit situației de fapt expuse. În cererea precizatoare reclamanții invocă explicit că sunt persoane vătămate într-un drept recunoscut de lege. Or, chiar din primul articol legea contenciosului administrativ statuează: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente/…./”.

Așa fiind, pentru considerentele ce preced, competența de soluționare va fi stabilită în favoarea Curții de Apel București secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2011.