ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5554/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5554/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, la data de 02

septembrie 2010, reclamanții R.I. și R.E. au formulat contestație împotriva

Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 23 iulie 2010 emisă de

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 pentru imobilul situat în București,

supus exproprierii potrivit H.G. nr. 590 din 23 iunie 2010, în contradictoriu

cu intimatul Municipiul București, prin Primarul General, prin care au

solicitat anularea acestei hotărâri și acordarea unei despăgubiri reprezentând

valoarea în lei la data plătii a sumei de 625.880 euro, reprezentând valoarea

imobilului, precum si prejudiciul cauzat, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin sentința civilă nr.

994 din 20 mai 2011 a Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, s-a admis

în parte acțiunea și s-a dispus modificarea în parte a hotărârii de stabilire a

despăgubirilor nr. 16 din 23 iulie 2010 emisă de către Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 constituită în baza Dispoziției Primarului General al

Municipiului București nr. 769 din 08 iulie 2010, în sensul că despăgubirile

pentru imobilul expropriat situat în București, sunt în cuantum de 339.680 euro,

iar valoarea prejudiciului de 10.000 euro, sume ce se vor achita în lei, la

cursul de schimb valutar leu/euro al B.N.R. din ziua consemnării. Prin aceeași

hotărâre, s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumei de

2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de

expertiză.

În motivarea soluției

sale, tribunalul a reținut următoarele considerente:

Prin hotărârea

contestată în prezenta cauză, emisă în conformitate cu dispozițiile art. 5, 6

și 7 din Legea nr. 198/2004, s-a dispus consemnarea despăgubirilor în cuantum

de 737.030 lei, stabilită conform dispozițiilor art. 4 alin. (8) și (9) din

Legea nr. 198/2004, coroborate cu cele ale art. 43 alin. (13) din Normele de

aplicare a Legii nr. 198/2004.

Tribunalul a considerat

că valoarea imobilului supus exproprierii și care reprezintă, potrivit

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 valoarea reală a imobilului, determinată

de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, este cea care rezultă din expertiza

judiciară întocmită de către expertul judiciar desemnat de către instanța de

judecată, urmând a se înlătura, potrivit considerentelor care vor fi arătate în

continuare, valorile despăgubirilor susținute de către expropriat și de către

expropriator.

Expertul judiciar S.I.

desemnat de către instanța de judecată a propus despăgubiri pentru imobilul

expropriat în sumă de 339.680 euro, la stabilirea acestei valori avându-se în

vedere împrejurarea că această sumă de bani este cea necesară achiziționării

unui imobil de același fel cu cel ce face obiectul exproprierii. Totodată, s-a

stabilit că această valoare reprezintă o medie a valorilor determinate ipotetic

prin cele două metode stabilite de către expert.

În ceea ce privește

valoarea care rezultă din expertiza întocmită de către expertul parte al părții

expropriate, tribunalul a considerat că aceasta nu poate fi considerată ca ar

reprezenta valoarea reală a imobilului expropriat deoarece acest expert nu a

făcut altceva decât să actualizeze valoarea stabilită de către expertul

evaluator C.B., prin raportul de evaluare din martie 2008, în raport cu anumiți

indici ai prețurilor de consum comunicați în Buletinul Statistic de Prețuri

editat de Institutul național de Statistică, expertul nestabilind valoarea

reală a imobilului ca reprezentând prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii

raportului de expertiză, după cum prevăd dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Tribunalul nu a ținut

seama de valoarea stabilită de expropriator având în vedere că pentru

stabilirea despăgubirii potrivit raportului de evaluare întocmit de expertul G.S.

nu sunt prezentate sursele de informare pentru ofertele de comparație pentru a

se putea verifica veridicitatea informațiilor.

Având în vedere că, la

calcularea despăgubirilor instanțele de judecată trebuie să țină seama și de

daunele aduse proprietarului în urma exproprierii, prin raportul de expertiză

tehnică judiciară s-au stabilit daune aduse proprietarului în urma exproprierii,

necontestate de niciuna din părți, în sumă de 10.000 euro.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., tribunalul a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanți a

sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de

expertiză.

Împotriva sentinței

tribunalului au declarat apel părțile și Ministerul Public.

Prin decizia civilă nr.

113 A din 25 martie 2013, Curtea de Apel București, Secția a IV a Civilă a

respins apelul reclamanților, a admis apelul pârâtului și al Ministerului

Public, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins contestația.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

Pârâtul și Ministerul

Public au arătat în apelurile lor că despăgubirile au fost calculate incorect,

în sensul că nu s-a avut în vedere valoarea de piață la efectuarea expertizei

la fond, ci valoarea ofertelor imobiliare.

În apelul lor,

reclamanții au arătat că suma ce li se cuvine cu titlu de despăgubiri este mai

mare și că rezultatul expertizei reținut la fond nu reflectă valoarea reală de

piață a imobilului și implicit a despăgubirilor ce li se cuvin.

Instanța a dispus

efectuarea unei noi expertize care să evalueze valoarea de piață a imobilului

expropriat atât la momentul exproprierii, decembrie 2010, cât și la momentele

efectuării expertizei la fond și în apel.

Au fost admise

ulterior efectuării expertizei obiecțiunile formulate de părți, la care

experții desemnați au răspuns punctual, dar diferit din perspectiva abordării

calculului valoric.

Astfel, doi dintre

experți au justificat tehnic oferta inițială a pârâtei, bazându-se pe acte de

vânzare-cumpărare pentru proprietăți similare din zonă și acte emise de birouri

notariale (filele 370 – 374).

Cel de-al treilea

expert desemnat în cauză, Ș.G., a explicat în punctul său de vedere că a ales

drept bază de calcul pentru stabilirea valorii de piață a imobilului „metoda

comparației prin bonitare sau metoda patrimonială” (fila 382).

Valorile obținute de

cele două experte, B.D. și P.N., prin compararea tranzacțiilor pentru imobile

similare sunt diferite de cele obținute de expertul Ș.G.

Având în vedere

prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța a acordat

eficiență modului de calcul promovat de expertele B.D. și P.N., valoarea

calculată de acestea fiind sensibil egală celei oferite de expropriator prin

hotărârea nr. 16/2010, situându-se chiar nesemnificativ, sub valoarea acesteia.

Instanța de apel a

considerat că, față de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1999,

valoarea imobilului trebuie apreciată la momentul exproprierii, respectiv

decembrie 2010.

Aparent, conform art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prețul luat în seamă ar trebui să fie cel

de la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv anul 2012.

Consideră instanța că

o atare abordare restrictivă contravine nu doar normei legale amintite care în art.

3 prevede că exproprierea „se poate face după o dreaptă și prealabilă

despăgubire”, ci și art. 44 alin. (3) din Constituția României, cu un conținut

aproape identic celui legal, citat, ambele texte raportate la principiile și

regulile impuse prin art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit normelor

citate, despăgubirea trebuie să fie justă și prealabilă.

Caracterul just al

reparației nu poate fi apreciat decât la momentul exproprierii, momentul la

care proprietarului i se acordă o valoare echivalentă justă pentru imobilul

expropriat și la care expropriatorul își asumă costul exproprierii raportat la

interesul public avut în vedere și costurile de realizare a acestuia.

În speța de față,

reclamanții au considerat că despăgubirile acordate de pârâtă la momentul

exproprierii în anul 2010, nu au un caracter just, prin cuantumul lor redus.

În contextul celor de

mai sus, singurul reper temporal de stabilire a despăgubirii în cazul

exproprierii este cel al exproprierii efective în drept, moment la care, pe de

o parte proprietarul pierde dreptul său de proprietate și trebuie să primească

un echivalent valoric just, iar pe de altă parte expropriatorul dobândește un

drept de proprietate pentru care trebuie să achite un preț just.

Noțiunea de just

trebuie interpretată din perspectiva ambelor părți implicate în „tranzacție”.

Dacă s-ar accepta o

interpretare restrictivă și necoroborată a art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994

referitoare la prețul imobilului din momentul efectuării expertizei, ar însemna

să se accepte că pentru una dintre părți, noțiunea de „just” este golită de

conținut.

În situația în care

prețul stabilit la momentul efectuării expertizei este mai mic decât cel de la

momentul exproprierii, în mod vădit expropriatul nu va mai beneficia de prețul

corect ce i s-ar fi cuvenit dacă acest preț ar fi fost stabilit corect de către

expropriator prin hotărâre de expropriere, prealabil demersului procesual în

fața instanțelor de judecată.

În situația în care,

dimpotrivă, prețul la momentul efectuării expertizei este mai mare decât cel de

la momentul exproprierii, noțiunea de „just” nu mai are conținut pentru

expropriator, care a avut în vedere pentru realizarea interesului public

anumite costuri pe care eventual le-ar fi refuzat și ar fi renunțat la actul de

expropriere.

În ambele situații,

dacă s-ar accepta neanalitic un alt moment de calcul al despăgubirii „juste”

decât cel al exproprierii, s-ar accepta obligarea uneia dintre părți la

suportarea unui risc pe care nici una dintre ele nu a înțeles să și-l asume,

acela al evoluției sau involuției pieței imobiliare și care ar avea drept

consecință golirea de conținut, în ambele ipoteze, a noțiunii legale și

constituționale de despăgubire „justă”.

În același sens, al

celor de mai sus, trebuie interpretate prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, care raportează prețul just la momentul efectuării expertizei. În

lipsa unor alte mențiuni legale, dar în contextul interpretării sintagmei

constituționale de despăgubire „justă și prealabilă”, apreciem că „momentul

efectuării expertizei” este momentul efectuării expertizei inițiale de evaluare

de către expropriator.

Calculul expertizei

de la acel moment se poate vădi ulterior în instanță a fi fost corect și va fi

menținut, ori incorect și va fi modificat de judecător, dar prin raportări la

același moment temporal valoric al expertizei inițiale de evaluare prealabilă

actului de expropriere.

Având în vedere că

prin expertiza efectuată, prețul ofertei avansate de expropriator a fost

corect, instanța a constatat că reclamanții nu au suferit nici un prejudiciu,

nici cu lipsa de locuință, nici cu depozitarea mobilei din locuința demolată,

care să poată fi imputat pârâtului.

Aceste eventuale

eforturi puteau fi evitate de reclamanți dacă ar fi acceptat și ridicat suma de

bani consemnată ca ofertă de către pârât, sumă ce s-a vădit a fi corectă.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs de reclamanți și de Ministerul Public – Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București.

I. În recursul

exercitat, reclamanții au formulat următoarele critici:

1.

Hotărârea pronunțată

este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 3, 4 și 5 C. proc. civ.

lipsind în totalitate mențiunile obligatorii cu privire la solicitările părților,

motivele de fapt și de drept care ar fi format convingerea instanței.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții - reclamanți susțin că decizia

recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină neexplicând care au fost

argumentele pentru care au fost respinse toate susținerile și apărările

formulate, atât oral în ședință publică sau în scris, prin formularea de

obiecțiuni la raportul de expertiză, concluzii scrise și, mai mult, nu arată

motivat de ce a fost respinsă solicitarea privind efectuarea unui nou raport de

expertiză, solicitată în termen legal. Din lectura deciziei recurate nu reiese

decât reiterarea în diverse forme și sub diverse formulări a art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, situație ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

2.

Întemeindu-și cel

de-al doilea motiv de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

reclamanții susțin că instanța de apel nu a avut în vedere întregul material

probator și nici susținerile lor privind singura ofertă reală de despăgubire, respectiv

Notificarea nr. 182 din 10 aprilie 2008, împotriva căreia au formulat

contestație, întrucât pentru suprafața de teren de 104,87 mp nu au fost

calculate despăgubiri.

Recurenții –

reclamanți invocă și adresa nr. 11833 din 21 octombrie 2010 emisă de Direcția

de Infrastructură și Servicii Publice și susțin că aceste înscrisuri, esențiale

pentru soluționarea cauzei, nu au fost avute în vedere de instanță.

Susțin recurenții că

au solicitat instanței să constate nulitatea absolută parțială a consemnării

sumei de 737.030 lei, atât oral cât și prin concluziile scrise întrucât, fiind

depusă la 20 octombrie 2010, deci ulterior radierii dreptului de proprietate

prin încheierea nr. 394587/2010, nu respectă cerințele legale care prevăd că despăgubirea

trebuie să fie prealabilă.

de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe motivul de nelegalitate reglementat

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții – reclamanți au susținut că suma

consemnată și reținută de către instanța de apel drept valoare de piață este

identică cu suma rezultată, calculată conform grilei notarilor publici, neavând

nici o legătură cu valoarea de circulație.

În acest sens, din adresa

nr. 805/3010 2012 emisă de Biroul Notarial "M.P.A." rezultă că, la

data exproprierii, respectiv decembrie 2010, "valoarea orientativă a

imobilului din București, era de 179.606,08 euro», sumă aflată chiar peste

valoarea consemnată de expropriator, care, exprimată în euro la cursul lunii

decembrie 2010, reprezintă suma de 172.500 euro.

În această situație,

recurenții - reclamanți susțin că despăgubirea nu are caracter just. Mai mult,

instanța de apel este subiectivă în apreciere prin aserțiunea făcută cu privire

la noțiunea de just care trebuie interpretată, în viziunea instanței de apel, "din

perspectiva ambelor părți implicate în tranzacție

”

(decizie fila 3,

paragraf 2).

Dând eficiență

punctelor de vedere exprimate de cele două experte, astfel cum se arată în

hotărâre, instanța de apel a validat, prin respingerea acțiunii, o valoare

stabilită prin stricta raportare la grila notarilor publici, valoare care este

doar orientativă și care nu reprezintă valoarea de circulație reală a unui

imobil.

În cadrul raportului

de expertiză, deși au fost avute în vedere așa zise contracte de vânzare-cumpărare,

experții au aplicat nelegal corecții negative, fără justificare tehnică, la

prețuri presupus tranzacționate, neproducând nici o dovadă că acele contracte

ar exista în realitate, că s-ar referi la imobile de același fel, similare

conform cerințelor legale, astfel că raportul întocmit nu are nici o relevanță

în lipsa elementelor de identificare, fiind de notorietate că prețul unui

imobil este dat de o multitudine de caracteristici care fac ca valoarea să

crească sau să scadă, respectiv locație, îmbunătățiri, arhitectură,

configurație și poziționare etc.

Susțin recurenții că

au depus la dosar suficiente oferte spre vânzare apărute pe site-urile de

specialitate de unde rezultă că cererea pentru imobile reprezentative pentru

construcții similare ca zonă, suprafață, configurație teren, preț, chiar și

notă arhitectonică, deci similare cu cel expropriat, este mult superioară atât

valorii stabilite prin expertiza efectuată de expertul desemnat de reclamanți,

Ș.G., cât și celei efectuate de către expert tehnic S.I., expert desemnat de

instanța de fond și al cărui raport de expertiză a fost omologat. În pofida

acestor înscrisuri, dând eficiență celor 2 păreri care, așa cum rezultă din

studiul celor 2 rapoarte individuale efectuate, este de fapt unul și același,

copiat integral, instanța a respins fără motivare solicitarea privind

efectuarea unei noi expertize.

II. Ministerul Public

– Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și-a întemeiat recursul pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici cu

privire la decizia recurată:

Instanța de apel a

nesocotit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 întrucât a dat preferință

valorii despăgubirii calculată la momentul exproprierii, apreciind că astfel se

dă eficiență sintagmei constituționale de despăgubire «justă și prealabilă»

considerându-se că «momentul efectuării expertizei» stipulat în articolul

sus-amintit este momentul efectuării evaluării inițiale de către expropriator.

Din modul diferit de

reglementare a procedurii în faza jurisdicțională, rezultă că intenția

legiuitorului a fost aceea de a stabili cuantumul despăgubirilor de către

instanța de judecată pe alte temeiuri decât cele avute în vedere în faza

administrativă, inclusiv din perspectiva momentului de calculare a despăgubirilor.

În aceste condiții,

sintagma «data întocmirii raportului de expertiză" presupune raportarea la

data efectuării expertizei în cursul judecății și nu la data exproprierii, cu

atât mai mult cu cât legiuitorul folosește o terminologie diferită pentru

conturarea celor două etape, respectiv «raport de expertiză», pentru etapa

jurisdicțională și «raport de evaluare», pentru faza administrativă, neavând-o

în vedere, pe aceasta din urmă, ca reper al momentului de calculare a

despăgubirilor.

Astfel, recurentul

susține că, în mod greșit instanța de apel s-a raportat, ca moment de

referință, la data exproprierii, trebuind să se raporteze la data efectuării

raportului de expertiză din apel pentru care, însă evaluarea nu s-a realizat pe

baza prețurilor din contracte de vânzare-cumpărare.

Astfel, din răspunsul

la obiecțiunile formulate de apelanții - reclamanți la raportul de expertiză,

rezultă că pentru estimarea valorii la nivelul lunii septembrie 2012 (data

depunerii raportului de expertiză) s-au avut în vedere proprietăți similare

extrase din anunțuri de pe diverse site-uri imobiliare.

De altfel, deși

instanța a fixat ca obiectiv, evaluarea terenului și construcției prin

raportare la Ghidul Notarilor Publici și la valori din tranzacții pentru

imobile de același fel din zona corespunzătoare terenului în cauză, nu a cerut

niciun fel de relații de la instituțiile abilitate - Direcția de Impozite și

Taxe Locale, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - pentru comunicarea

unor astfel de tranzacții, care să fie avute în vedere, ca și comparabile, la

întocmirea raportului de expertiză.

Cu toate acestea, cei

doi experți care au utilizat metoda comparației directe (P.D. și B.D.) au

valorificat prețurile din contracte de vânzare - cumpărare pentru calcularea valorii

imobilului la nivelul lunii decembrie 2010 (data exproprierii), enumerând cinci

astfel de acte translative de proprietate avute în vedere (paginile 3 și 4 din

răspunsul la obiecțiuni depuse la termenul din 18 noiembrie 2013) fără ca

acestea să se regăsească însă, în materialitatea lor, depuse la dosar, pentru

verificarea corectitudinii tuturor mențiunilor reținute.

Concluzionând, recurentul

susține că raportul de expertiză întocmit în cauză nu respectă cerințele prevăzute

de art. 26 din Legea nr. 33/1994 și jurisprudența cristalizată în această

materie impunându-se a fi refăcut, cu obținerea de contracte de

vânzare-cumpărare încheiate la o dată cât mai apropiată de momentul final al

depunerii raportului de expertiză, astfel refăcut.

Solicită admiterea recursului,

casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe, în vederea efectuării unui nou raport de expertiză, care să respecte

cerințele impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Recurenții –

reclamanți au formulat întâmpinare la recursul declarat de Ministerul Public,

prin care au invocat excepția lipsei de interes a acestuia în declararea

recursului.

Structurând criticile

formulate prin cele două recursuri cu care a fost învestită, Înalta Curte

reține următoarele:

În primul rând,

Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a Ministerului Public în

declararea recursului, invocată de recurenții – reclamanți prin întâmpinare, nu

poate fi primită, față de dispozițiile art. 45 alin. (3) C. proc. civ., având

în vedere că rolul procurorului este acela de „a apăra ordinea de drept,

drepturile și libertățile cetățenilor”.

Procurorul veghează

la respectarea legalității, astfel că, ori de câte ori invocă aspecte de

nelegalitate cu privire la o hotărâre judecătorească, acesta justifică interes

în exercitarea căii de atac.

Ca atare, excepția

lipsei de interes a Ministerului Public este neîntemeiată și urmează a fi

respinsă ca atare.

În ce privește

criticile din recursul reclamanților întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7

și 8 C. proc. civ., sunt de reținut următoarele:

cazul de modificare fondat pe prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.,

astfel cum a fost invocat de recurenții – reclamanți - hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină - se observă că în speță susținerile recurenților

nu sunt fondate, hotărârea recurată fiind argumentată în fapt și în drept.

Se impune a se

preciza că aspectele invocate de recurenții - reclamanți ca dovezi ale nemotivării

hotărârii nu îndeplinesc această condiție, întrucât toate motivele de apel

formulate au fost examinate, fiecare beneficiind de o argumentare în fapt și în

drept corespunzătoare cerințelor prevăzute de art. 261 al. 1 pct. 5 C. proc.

civ. și de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Așa fiind, criticile

fundamentate pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu pot fi primite,

întrucât acestea nu relevă acele situații ce se pot constitui în cazuri de

modificare a unei hotărâri judecătorești pe temeiul de drept invocat.

Pentru considerentele

arătate, primul motiv de recurs apare ca fiind nefondat.

În ce privește cel

de-al doilea motiv de recurs din recursul reclamanților, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta a fost invocat numai formal

și nu poate fi analizat de instanța de recurs, întrucât criticile formulate nu

se subsumează acestui motiv de nelegalitate, ce vizează interpretarea greșită a

actului juridic dedus judecății, în sensul lui material de negotium iuris, iar

nu interpretarea greșită a înscrisurilor probatorii, cum invocă recurenții -

reclamanți.

Modul în care

instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza

acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în

actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., deoarece pct. 11 al art. 304 C.

proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere

a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat la data de 2 mai 2001,

odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000.

Așa fiind, criticile

care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei

instanței de recurs.

În ce privește însă,

criticile formulate prin cererile de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., relative la nerespectarea criteriilor prevăzute de art. 26

din Legea nr. 33/1994 la stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța

constată că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Stabilirea

valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element

necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în

accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44

din Constituție).

Reținându-se

caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul

asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate

privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare

în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând

că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru

cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin

hotărâre judecătorească”.

Conform art. 26 din

Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

„La stabilirea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

„luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia..”.

Se

constată astfel că textul de lege stabilește atât criteriile de determinare a

despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat

expropriatului, cât și momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv

„data întocmirii raportului de expertiză”.

Textul de lege

prevede cu claritate și fără posibilitate de interpretare care este momentul în

raport cu care experții au a calcula și instanțele de judecată au a stabili

cuantumul despăgubirii, anume momentul „

întocmirii raportului de expertiză”.

Instanța de apel a

înlăturat aplicarea acestui text pe motiv că ar contraveni art. 44 alin. (3)

din Constituția României. În opinia instanței, despăgubirea ar fi justă numai

dacă s-ar ține cont de prețul cu care se vindeau imobile similare la momentul

exproprierii, orice alt moment însemnând acceptarea obligării uneia dintre

părți la suportarea unui risc pe care nici una dintre ele nu a înțeles să și-l

asume, acela al evoluției sau involuției pieței imobiliare și care ar avea

drept consecință golirea de conținut a noțiunii legale și constituționale de

despăgubire „justă”.

Această interpretare

a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este eronată, și nu este de natură să

respecte nici textul constituțional menționat, care nu îngăduie, pentru

determinarea justeții cuantumului despăgubirilor, să se judece în echitate. Ca

atare, cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit prin raportare la momentul

arătat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, indiferent după cum prețul

imobilelor la data întocmirii raportului de expertiză este mai mic sau mai mare

decât prețul de la data hotărârii de expropriere.

Pe cale de

consecință, stabilind cuantumul despăgubirii în funcție de prețul terenurilor

la nivelul anului 2010, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală

decurgând din interpretarea greșită a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

motiv pentru care critica recurentului Ministerul Public, sub acest aspect, este

fondată.

Ambii recurenți au

susținut încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 și pentru că expertiza pe

care instanța de apel și-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la

criteriile prevăzute de acest text de lege în ceea ce privește stabilirea

cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială.

Sub acest aspect, se

constată că din dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 rezultă cele două

aspecte esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă

experții desemnați de către instanța de judecată, respectiv prețul de piață al

imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă

și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de

referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al întocmirii

raportului de expertiză în cursul judecății.

Sintagma „prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit

efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în

contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale

agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică

publicitate sau de pe internet.

În speță, instanța de

apel

și-a

însușit valoarea stabilită

experții P.D.N. și B.D. prin raportare la anunțuri de pe

internet (raport de expertiză, filele 230-235, dosar apel, vol. I).

În răspunsul la

obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiză, experta P.D.N. a avut

în vedere, de asemeni, anunțuri de pe internet, (fila 371, dosar apel, vol. II)

iar experta B.D. a indicat 5 tranzacții cu privire la imobile din zonă, însă

încheiate în perioada mai 2010-martie 2011, în condițiile în care raportul de

expertiză a fost întocmit în septembrie 2012.

Se constată astfel că

experții nu au avut în vedere criteriile impuse de textul de lege menționat,

întrucât aveau obligația de a face verificări cu privire la prețurile

terenurilor ce rezultau din tranzacțiile încheiate în zonă, la agenții

imobiliare, notari, publicații de specialitate din zonă, urmând ca pe baza

informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate în zonă să procedeze la

evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții.

Numai în măsura în

care informațiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de

contracte de vânzare-cumpărare cu privire la imobilele din zonă, experții

puteau apela la alte comparabile decât prețul de vânzare în determinarea

despăgubirilor aferente exproprierii.

Expertiza însușită de

instanța de apel nu este, însă, însoțită de nici un document care să ateste

rezultatul negativ al unei asemenea verificări, or în absența acestei dovezi

atașate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza ofertelor

de vânzare.

În lipsa verificării

de către instanță a existenței sau nu a unor contracte de vânzare-cumpărare

pentru imobile de același fel, în mod greșit, aceasta și-a însușit valoarea

stabilită

experții

P.D.N. și B.D.,

în

afara criteriului menționat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, decizia

atacată fiind, astfel, pronunțată cu încălcarea textului de lege menționat.

Având în vedere

aceste considerente, urmează a se constata că, prin hotărârea atacată, nu s-a

stabilit pe deplin situația de fapt a cauzei pendinte, raportul de expertiză

judiciară întocmit în faza judecății în apel nesocotind cu evidență

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Pentru stabilirea

valorii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale menționate, se

constată că se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura

recursului, potrivit dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.

Prin

urmare, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirilor cuvenite reclamanților, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu

referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile

și va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași

curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au

condus la încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Astfel,

urmează ca instanța de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia

de experți constituită în condițiile art. 25 din aceeași lege, urmând ca

experții să stabilească despăgubirile cuvenite reclamanților în raport de

„prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, preț

rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, încheiate cât mai

aproape de acest moment.

Doar în

cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului

necesar) efectuate de instanță în legătură cu existența unor asemenea acte

juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu

există asemenea tranzacții, se vor avea în vedere alte metode propuse de

experți.

De asemenea, cum s-a

subliniat mai sus, data despăgubirilor va fi cea a raportului de expertiză, cum

prevede expres art. 26 alin. (2), urmând a se stabili și daunele aduse

proprietarilor prin expropriere.

În rejudecare,

instanța va analiza și criticile privind prejudiciul datorat reclamanților,

raportat la probele din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

lipsei de interes în promovarea recursului declarat de Ministerul Public –

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ca neîntemeiată.

Admite recursurile

declarate de reclamanții R.I., R.E. și de Ministerul Public – Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei civile nr. 113 A din 25

martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV a Civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 2 decembrie 2013.