ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3061/2014

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 decembrie 2010, reclamanta SC A.W. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună stabilirea cuantumului despăgubirii cuvenite pentru exproprierea terenului în suprafață de 193 mp situat în București, Șos. P., având număr cadastral provizoriu X1, la suma de 154.400 euro. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara unui teren în suprafața de 7.000 mp situat în București, Șos. P., sector 2, identificat cu nr. cadastral X2. Conform Hotărârii emise de Primăria Municipiului București - Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004, s-a declanșat procedura de expropriere a imobilelor situate pe amplasamentul supralărgirii șoselei Pipera, o parte din terenul proprietatea reclamantei aflându-se pe acest amplasament.

Suma acordată, de 20.416 RON, nu corespunde valorii reale a terenului. Astfel, în zonă terenurile s-au vândut cu un preț net superior valorilor stabilite conform Procesului-verbal din 7 decembrie 2010 și hotărârii aferente, respectiv 45 euro/mp. În plus, dauna creată societății reclamante prin expropriere nu constă doar în valoarea terenului expropriat, ci și în scăderea de valoare a restului terenului. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 9 - 10 din Legea nr. 198/2004, art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, H.G. nr. 941/2004 și H.G. nr. 1546/2006. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. În motivare a susținut, în esență, că reclamanta nu a depus cerere pentru plata despăgubirilor calculate de pârâtă și nici nu a atașat documente privind dreptul de proprietate asupra imobilului.

Prin Sentința civilă nr. 1018 din 9 mai 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamantă și a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 193 mp situat în Șos. P., sector 2 București, expropriat prin Hotărârea din 7 decembrie 2010 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Primăriei Municipiului București, la 126.222 euro, echivalent în lei la data plății, la cursul B.N.R. Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor de mai sus, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a cuantificat despăgubirile la suma de 37.172 RON pentru terenul expropriat cu nr. cadastral X1.

Expertiza efectuată în cauză de către comisia de experți desemnată potrivit prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 a avut drept obiective stabilirea valorii de circulație a imobilului expropriat, stabilirea cuantumului complet al despăgubirilor, atât la data transferului dreptului de proprietate, cât și la momentului efectuării expertizei, stabilirea prejudiciului cauzat proprietarului urmare a exproprierii parțiale, respectiv dacă valoarea restului de teren rămas va scădea sau nu după efectuarea lucrării de utilitate publică. Potrivit concluziilor raportului de expertiză, la data efectuării expertizei valoarea de circulație a terenului expropriat era de 126.222 euro. Experții au concluzionat că în urma exproprierii reclamanta nu a încercat un prejudiciu, întrucât și înainte de executarea lucrării de utilitate publică avea accesul asigurat către Șos.

Pipera pe toate laturile terenului. În drept, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 - în reglementarea dată prin modificarea adusă prin O.U.G. nr. 228/2008, "acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii". În privința modului de calcul al despăgubirilor, tribunalul a constatat că experții au calculat valoarea despăgubirii ținând cont de prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel cu cel expropriat, în acest sens fiind anexate raportului de expertiză oferte de vânzare ale unor terenuri similare celui expropriat.

Din concluziile raportului de expertiză a rezultat că valoarea propusă se încadrează între cea stabilită de expropriator și cea solicitată de reclamantă. Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General - Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Prin apelul declarat, pârâtul Municipiul București prin Primarul General - Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004, după prezentarea istoricului cauzei, a susținut că în mod greșit au fost respinse obiecțiunile la expertiza efectuată în primă instanță și s-a admis acțiunea, acordându-se reclamantei suma rezultată din expertiză.

Or, instanța de judecată ar fi trebuit să stabilească contravaloarea despăgubirilor în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, ținând cont de grila actualizată de Camera Notarilor Publici, întrucât exproprierea a avut loc în baza Legii nr. 198/2004, care conține prevederi derogatorii de la dreptul comun, respectiv Legea nr. 33/1994. Astfel, în timp ce Legea nr. 33/1994 vorbește despre valoarea de piață a bunului expropriat, Legea nr. 198/2004 se referă la valoarea stabilită conform expertizei actualizate de Camera Notarilor Publici.

Suma pe care pârâtul a oferit-o a fost stabilită potrivit prevederilor citate, în funcție de valoarea terenului din expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici pentru 2010. Ca atare, tribunalul nu putea stabili o altă valoare în condițiile în care exproprierea a fost efectuată în baza unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, în cel mai rău caz trebuia să ia în calcul valoarea din grila Camerei Notarilor Publici la data efectuării raportului de expertiză de către comisia de 3 experți. Apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București a arătat că sentința atacată este netemeinică sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat.

Astfel, valoarea despăgubirilor propusă de către comisia de experți și omologată de prima instanță este nejustificat de mare, ținând cont de suprafața terenului expropriat, de amplasament, cât și de realitățile actuale ale pieței imobiliare, marcate de o stagnare, evoluția valorilor imobiliare fiind în scădere începând cu mijlocul anului 2008, în condiții de blocare a pieței imobiliare și de înăsprire a condițiilor de creditare. Pe de altă parte, valoarea stabilită prin raportul de expertiză nu reprezintă valoarea reală a imobilului, în sensul de preț la care se vând în mod obișnuit imobile de același fel situate în aceeași unitate administrativ-teritorială, fiind vorba de prețuri exagerate, mult peste valoarea pe care reclamanta ar putea să o obțină pe piața liberă.

La aprecierea valorii suprafeței expropriate trebuia luat în considerare prețul pe care reclamanta l-ar putea obține dacă ar vinde efectiv o suprafață de teren de 193 mp. În raport de aceste considerente, valoarea cea mai aproape de realitate este cea menționată în Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 7 decembrie 2010, întrucât ține cont atât de suprafața de teren efectiv expropriată, de destinația concretă a terenului, cât și de valoarea la care se vând imobilele în zonă. În speță, instanța de judecată avea posibilitatea să rețină o altă valoare decât cea din raport, potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994, și nu era ținută de concluziile probei, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului.

Sintagma "prețurile cu care se vând în mod obișnuit", în interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în spețe asemănătoare, reprezintă prețurile de vânzare (tranzacționare) reale, și nu ofertele de vânzare inserate în anunțuri publicate. Singurele valori certe de tranzacționare sunt cele evidențiate de Primărie și de Camera Notarilor Publici, conform contractelor de vânzare-cumpărare autentice încheiate în aceeași perioadă. În cauză, experții nu au avut în vedere aceste valori la stabilirea cuantumului despăgubirilor. Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelurilor. În apel, la solicitarea părților s-a efectuat o nouă expertiză evaluatorie.

Prin Decizia civilă nr. 217A din 22 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de Municipiul București prin Primarul General - Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a schimbat în parte Sentința civilă nr. 1018 din 9 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în sensul că a stabilit despăgubirile cuvenite pentru imobilul expropriat la sumă de 97.272 euro, în echivalent lei la data plății, în funcție de cursul B.N.R., a menținut restul dispozițiilor sentinței. În considerentele hotărârii, instanța de apel a reținut că litigiul prezent a fost generat de nemulțumirea reclamantei de cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea sa conform Legii nr. 198/2004, prin Hotărârea din 7 decembrie 2010 emisă de pârât.

În cauză, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, acțiunea formulată de expropriat se soluționează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor. O dispoziție similară se regăsește și în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, act normativ prin care a fost abrogată expres Legea nr. 198/2004. Așadar, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, legea specială, care reglementează exproprierile operate în scopul realizării unor obiective de interes național, județean și local, trimite expres la dreptul comun, reprezentat de Legea nr. 33/1994, care reprezintă legea cadru în materia exproprierii.

Or, aceasta stabilește în materia exproprierilor un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de comisia de experți numită de instanță în conformitate cu dispozițiile art. 26 din lege, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de prețurile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii. Din economia dispozițiilor Legii nr. 198/2004, coroborate cu cele ale Legii nr. 33/1994, rezultă că opțiunea legiuitorului, în materie de expropriere, este în sensul de a oferi proprietarului expropriat pentru cauză de utilitate publică o reparație la valoarea de piață a imobilului ce face obiectul acestei măsuri, valoare stabilită cu luarea în considerare a tuturor particularităților terenului în cauză și nu prin raportare la o evaluare standard, realizată cu caracter general pentru un alt scop.

În aceste condiții, instanța de fond corect a reținut că în cauză se impunea întocmirea unei expertize în condițiile stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, criteriu imperativ impus de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 și reluat și în art. 22 din Legea nr. 255/2010. Susținerea că instanța anterioară trebuia să aibă în vedere exclusiv raportul de evaluare folosit de notarii publici, potrivit art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, nu răspunde cerințelor legale pentru stabilirea valorii reale de piață și nu ține seama de norma de trimitere la care s-a făcut anterior referire, normă cu caracter special în raport de cea înscrisă în textul citat.

Câtă vreme Legea nr. 198/2004, prin trimiterea expresă pe care o face la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/2004, stabilește că pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, atât comisia de experți, cât și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, în mod judicios prima instanță nu s-a raportat la grila notarilor publici, care conține doar valori orientative ale proprietăților imobiliare bazate pe analiza tranzacțiilor efectuate în anii anteriori și pe anticiparea evoluției viitoare.

Evaluarea unei proprietăți imobiliare, în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, presupune identificarea proprietății imobiliare și efectuarea inspecției tehnice a acesteia, ceea ce implică necesitatea solicitării părerii unor specialiști, cu atât mai mult cu cât ghidurile respective, stabilind doar valori minime, nu acoperă toate situațiile din practică. Prin urmare, luarea în considerare a altei valori decât cea de prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială ar contraveni art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care, spre deosebire de art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004 (actualmente art. 5 din Legea nr. 255/2010), instituie un standard de evaluare, iar nu un simplu element de analiză a informațiilor cu privire la piața imobiliară.

În ceea ce privește criticile relative la modalitatea în care s-a realizat evaluarea terenului supus exproprierii la fond, formulate de ambii apelanți, instanța de apel a apreciat că sunt întemeiate, în sensul că în mod greșit comisia de experți s-a raportat, așa cum rezultă neîndoielnic din raportul de expertiză omologat, la prețurile de ofertare preluate din publicațiile de specialitate, precum și de la agențiile imobiliare.

Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere prevederile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, cu precizarea făcută de legiuitor în alin. (2), în sensul că pentru calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În apel, au fost depuse la dosar contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenuri în raport de care părțile au susținut că pot fi apreciate ca fiind similare celui expropriat. Pentru a da eficiență criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a încuviințat efectuarea unui nou raport de expertiză evaluatorie a terenului expropriat, stabilind ca obiective evaluarea prin raportare la prețurile de tranzacționare a terenului în litigiu la momentul realizării lucrării în apel, urmând ca experții să justifice, în cazul în care se vor aplica indici de corecție, motivele care au determinat aplicarea acestora. Așa fiind, în ceea ce privește criticile legate de metodele de calcul folosite de către experții care au efectuat expertiza în primă instanță, s-a constatat că acestea au rămas fără obiect, în condițiile administrării un nou asemenea mijloc de probă.

Referitor la valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei, instanța de apel a reținut că prin raportul de expertiză întocmit în această fază procesuală, astfel cum acesta a fost completat, comisia de experți a stabilit valoarea terenului expropriat la suma de 97.272 euro, raportându-se la contractele anexate la dosar, apreciind că doar parțial aceste înscrisuri autentice vizează imobile similare celui expropriat și pot reprezenta scripte de comparație. În cauză, experții au motivat, cu trimitere concretă la starea de fapt a terenului expropriat, care este considerentul pentru care contractele de dare în plată anexate nu pot constitui un criteriu în stabilirea valorii terenului expropriat (argumentele expuse având suport în probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că terenul care a făcut obiect al acestor contracte a fost înstrăinat cu luarea în considerare a valorii sale contabile, iar nu a cererii și ofertei).

În legătură cu metoda de evaluare folosită de către comisia care a efectuat expertiza completată din apel, Curtea a apreciat că aceasta este conformă prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Câtă vreme legiuitorul român a consacrat principiul despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, concluzie ce reiese din chiar cuprinsul textului citat, despăgubirea trebuie să reprezinte o compensație pentru pierderea efectiv suferită de proprietar ca urmare a pierderii dreptului său de proprietate, raportată la prețul cu care respectiva proprietate ar fi putut fi înstrăinată, adică prețul de piață al acesteia la momentul realizării efective a exproprierii.

Pentru stabilirea acestor valori, experții au examinat tranzacțiile imobiliare identificate ca fiind încheiate în perioade de timp apropiate de momentele de referință stabilite de instanță, indicând, aferent fiecărui moment, comparabilele supuse analizei, comparabila selectată drept reper pentru stabilirea prețului unitar, cu analiza comparativă a caracteristicilor relevante ale terenului expropriat și ale comparabilelor și cu explicitarea indicilor de corecție aplicați, unde a fost cazul. În ceea ce privește caracterul relevant al tranzacției luate în considerare pentru stabilirea prețului unitar, instanța de apel a constatat că acest aspect rezultă din analiza realizată de experți, care au examinat elementele caracteristice ale terenurilor care au făcut obiectul tranzacțiilor imobiliare, argumentând în mod corespunzător identificarea comparabilei celei mai apropiate și aplicarea indicilor de corecție.

În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea refacerii raportului de expertiză. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a învederat că hotărârea recurată este nelegală pentru că a stabilit despăgubirea corespunzătoare imobilului expropriat în baza unui raport de evaluare ce a calculat cuantumul despăgubirii prin aplicarea arbitrară a unor indici de corecție privind suprafața imobilului. Recurentul a arătat că cei doi dintre experți, M.T.

și M.D., au făcut parte și din comisia de experți care a stabilit valoarea despăgubirii în fața instanței de fond; la acel moment, indicii de corecție au fost aplicați la valori reprezentând oferte de vânzare a unor terenuri similare, pe când, în apel, au fost raportați la valori reprezentând prețuri de vânzare a unor terenuri similare. Or, cei doi experți ar fi trebuit ca atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel să fie consecvenți în aplicarea indicilor de corecție. Pe de altă parte, aceiași experți, la fond, au folosit prețurile unor terenuri în suprafață de 260 mp, 270 mp și 400 mp, cărora le-au aplicat corecții de -10%, - 20% și -30% din cauza diferenței de suprafață, însă, în fața instanței de apel, au avut în vedere prețul unui teren în suprafață de 17.961 mp, căruia i-au aplicat o corecție de +20% din cauza diferenței de suprafață.

Se poate observa că, deși în cazul ambelor expertize terenurile folosite pentru comparație aveau suprafețe mai mari decât cel expropriat, indicii de corecție folosiți la fond sunt negativi, iar cel aplicat în apel este pozitiv, ceea ce denotă lipsa de profesionalism și subiectivitate din partea experților. În cauză, aplicarea indicelui de corecție pozitiv, întrucât suprafața expropriată este mai mică decât suprafața terenului folosit spre comparație, nu este legală, deoarece suprafața utilizată drept comparație este de 15.554 mp, și nu de 17.961 mp; pe de altă parte, comparația trebuie făcută între suprafața terenului din care se face exproprierea (7.000 mp) și suprafața terenului folosit spre comparație (15.554 mp), în caz contrar ajungându-se la situații absurde (cu cât este mai mică suprafața expropriată, cu atât este mai mare valoarea raportată la prețul unui mp).

Justificarea aplicării procentului de +20% nu are nicio acoperire, întrucât nu s-a administrat nicio dovadă din care să rezulte diferențele între cele două terenuri. Explicațiile comisiei de experți sunt pur teoretice și nu au în vedere situația concretă a terenului expropriat. Recurentul a mai arătat că despăgubirea corespunzătoare imobilului expropriat trebuia stabilită cu respectarea prevederilor legii în baza căreia a fost efectuată exproprierea, lege specială care derogă de la prevederile legii generale, adică în funcție de valorile din grila notarilor publici. Prin urmare, instanța trebuie să interpreteze și să aplice corect Legea nr. 198/2004 raportat la Legea nr. 33/1994. În speță, pârâtul a realizat procedura de expropriere în baza unei legi speciale, care prevede că valoarea despăgubirii se calculează conform valorii din grila notarilor publici - art. 4 alin. (9). Despăgubirea calculată astfel reprezintă suma pe care o are de încasat persoana expropriată.

În baza art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, persoana expropriată are dreptul să conteste contravaloarea despăgubirii astfel calculate - art. 9 din Legea nr. 198/2004. Prin urmare, trimiterea legii speciale la prevederile legii generale trebuie interpretată în sensul aplicării legii generale, astfel încât să nu golească de conținut prevederile legii speciale. Astfel, dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile în ceea ce privește competența instanței de judecată, respectiv instanța competentă să judece contestația, soluția pe care o poate adopta instanța de judecată, verificarea modului în care a fost stabilită contravaloarea despăgubirii, precum și componența comisiei de experți.

Aceleași dispoziții nu sunt aplicabile însă cât privește persoana care învestește instanța de judecată, soluția pe care o poate adopta instanța de judecată, respectiv dispunerea exproprierii, precum și criteriile de stabilire a despăgubirii. Așa cum rezultă din dosar, pârâtul a stabilit contravaloarea despăgubirii cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, în funcție de grila notarilor publici și de locul unde se situează imobilul expropriat. Dacă pe parcursul judecării contestației, instanța de judecată ar fi constatat că nu s-au respectat prevederile citate, atunci, în urma calculelor efectuate de comisia de experți, ar fi trebuit să stabilească contravaloarea corectă a despăgubirilor.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: În speță, instanța a fost învestită cu o contestație împotriva Hotărârii din 7 decembrie 2010 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Primăriei Municipiului București, reclamanta solicitând reevaluarea cuantumului despăgubirilor stabilite de comisie. În mod corect, prin decizia atacată instanța de apel a înlăturat critica pârâtului Municipiul București prin Primarul General, invocată în memoriul de apel, referitoare la incidența în cauză a unei proceduri derogatorii, speciale, de stabilire a despăgubirilor, conferită de dispozițiile Legii nr. 198/2004. În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul susține, în esență, că dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile în speță numai în ceea ce privește competența instanței de judecată, soluția pe care o poate adopta aceasta, respectiv verificarea modului în care a fost stabilită contravaloarea despăgubirii, precum și componența comisiei de experți, iar nu cât privește persoana care învestește instanța de judecată, soluția pe care o poate adopta instanța de judecată, respectiv dispunerea exproprierii, și criteriile de stabilire a despăgubirii, cele din urmă supuse normelor speciale prevăzute de art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004.

Cu privire la această critică, Înalta Curte constată că, potrivit textului de lege citat, "raportul de evaluare se întocmește având în vedere expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 77 1 alin. (5) C. fisc., cu modificările și completările ulterioare". Acest text vizează însă exclusiv evaluarea făcută de însuși expropriator, în faza administrativă.

Aceeași Lege nr. 198/2004, atunci când reglementează calea contestării în instanță a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, în art. 9 alin. (3) - în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, stipulează că "acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii". Chiar textul normei din legea specială relevă fără echivoc faptul că trimiterea pe care o face la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 vizează stabilirea despăgubirii sub toate aspectele reglementate de normele la care se face referire, fără restricția pe care o impune interpretarea evident greșită a recurentului.

Așadar, însăși legea specială face trimitere la dreptul comun în ceea ce privește modalitatea de soluționare a contestației în conformitate cu art. 25, 26 și 27 din Legea nr. 33/1994. Ca atare, analiza fondului contestației prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004 presupune administrarea probei cu expertiză pentru determinarea cuantumului despăgubirii cuvenite expropriatului, prin raportare la criteriile indicate în art. 26 din Legea nr. 33/1994, sens în care au și procedat instanțele de fond.

În lipsa vreunei norme exprese în Legea nr. 198/2004, care să limiteze sau să restrângă în vreun fel aplicarea art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a procedat în mod corect, dând eficiență deplină prevederilor potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor se ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Textul legal invocat de pârât, art. 4 alin. (9), referitor la evaluare, din Legea nr. 198/2004, este aplicabil exclusiv în procedura administrativă prealabilă exproprierii, cum s-a arătat anterior, iar nu cu ocazia stabilirii despăgubirilor de către instanță. Această concluzie se bazează pe interpretarea logică și sistematică a prevederilor acestei legi speciale, care reglementează în mod detaliat etapele administrative ale procedurii de expropriere, distincte de etapa judiciară la care se face trimitere în caz de contestare a hotărârii de stabilire a despăgubirii emise de expropriator.

Evaluarea făcută exclusiv prin raportare la ghidul privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare elaborat pentru uzul birourilor notariale, susținută de recurent, are caracter estimativ, acest aspect rezultând din prevederile art. 7 din Legea nr. 198/2004, care face trimitere la dispozițiile art. 5 și 6 din același act normativ, în sensul că "hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă în condițiile legii se comunică solicitantului, precum și celorlalți titulari ori, după caz, titulari aparenți, se afișează în extras la sediul consiliului local pe raza căruia se află situat imobilul expropriat și în extras, pe pagina proprie de internet a expropriatorului". Ulterior, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.

Așadar, estimarea invocată de recurent semnifică, din perspectiva conținutul său semantic, operațiunea de evaluare cu aproximație, de apreciere a valorii sau mărimii pe baza unor date incomplete, această operațiune fiind efectuată de către expropriator în cadrul unei proceduri necontencioase, fără a lua în considerare punctul de vedere al persoanei expropriate. Or, estimarea, ca modalitate de determinare a unei valori, este incompatibilă cu procedura de evaluare judiciară, care se bazează pe un probatoriu complet, administrat cu respectarea principiului contradictorialității.

Tocmai datorită caracterului orientativ și estimativ al valorilor cuprinse în ghidurile privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare întocmite la solicitarea camerelor notarilor publici, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca persoana expropriată, care se consideră nedreptățită prin suma ce i-a fost oferită de expropriator, să solicite instanței stabilirea unei valori corecte, pe baza unei expertize judiciare întocmite cu respectarea art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. În măsura în care expropriatorul a cuantificat incorect cuantumul despăgubirilor în procedura administrativă, se justifică reevaluarea acestora de către instanța de judecată. Din această perspectivă, pentru considerentele prezentate anterior critica recurentului privind norma de drept aplicabilă este nefondată.

Recurentul invocă prin recurs și nerespectarea criteriilor înscrise în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în ceea ce privește stabilirea valorii despăgubirilor cuvenite reclamantei în baza unui raport de evaluare ce a calculat cuantumul despăgubirii prin aplicarea arbitrară a unor indici de corecție privind suprafața imobilului. Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Înalta Curte constată că instanța de apel, sancționând raportul inițial efectuat la fond doar pe baza unor oferte imobiliare, a dispus efectuarea raportului de expertiză în condițiile Legii nr. 33/1994, lucrarea fiind depusă la fila 188 și urm. dosar apel; prin acest nou raport de expertiză, comisia de experți s-a raportat la contracte de vânzare-cumpărare încheiate până la data efectuării lucrării pentru terenuri pe cât posibil similare celui expropriat. În aceste condiții, Înalta Curte constată că în speță s-a făcut o aplicare corectă a textului analizat, acesta fiind, de altfel, singurul aspect de nelegalitate ce poate fi cenzurat în recurs din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar nu celelalte susțineri referitoare la aplicarea arbitrară a unor indici de corecție privind suprafața imobilului expropriat.

Argumentele vizând includerea unor coeficienți într-o formulă de calcul complexă constituie, în realitate, o obiecțiune la raportul de expertiză întocmit într-o fază procesuală anterioară. Prin urmare, contestarea aprecierii de către instanța de apel a concluziilor raportului de expertiză reprezintă o critică de netemeinicie, astfel că evaluarea nu este posibil a fi realizată în recurs, controlul jurisdicțional în această etapă procesuală fiind exclusiv unul de legalitate, aceasta deoarece criticile referitoare la greșita interpretare a probelor care au condus la o greșită stabilire a situației de fapt nu mai formează motiv de recurs, pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. fiind abrogat prin O.U.G.

nr. 138/2000. De altfel, examinarea utilității și a concludenței unei probe în soluționarea cauzei reprezintă atributul exclusiv al instanței învestite cu cererea de probatoriu, iar măsurile dispuse în legătură cu această cerere nu pot fi cenzurate de instanța de recurs față de cele menționate în precedent, în legătură cu abrogarea, la data pronunțării deciziei recurate, a motivului de recurs ce oferea posibilitatea verificării temeiniciei hotărârii. Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, este nefondat și sub acest motiv de recurs. Ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva Deciziei nr. 217A din 22 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva Deciziei nr. 217A din 22 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2014. Procesat de GGC - AZ