ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3269/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3269/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10

ianuarie 2011, sub nr. 1680/3/2011, reclamanta SC S. SA a chemat în judecată pe

pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, solicitând să se dispună

obligarea pârâtului expropriator să acorde despăgubiri pentru terenurile și

construcția proprietatea reclamantei expropriate la valoarea de piață din

momentul emiterii Hotărârilor nr. 15 și nr. 16 din 07  decembrie 2010, dar nu

mai puțin de 490 euro/mp expropriat, precum și modificarea Hotărârii nr. 15 din

07  decembrie 2010 și Hotărârii nr. 16 din 07  decembrie 2010 în ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator, cu cheltuieli de

judecată.

În motivare s-a

arătat că, prin Hotărârea nr. 15 din 07  decembrie 2010 și Hotărârea nr. 16 din

07  decembrie 2010 s-a dispus trecerea în proprietatea publică a Municipiului

București a terenurilor proprietatea privată a reclamantei în suprafață de 148

mp și, respectiv 68 mp Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit de Comisie

astfel: pentru terenul în suprafață de 168 mp, din care 29 mp construcție -

suma de 40.917 lei, iar pentru terenul în suprafață de 68 mp - suma de 13.752

lei. Or, valorile stabilite sunt foarte mici, în raport de valoarea de

circulație a terenurilor și construcției la momentul exproprierii.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 9 din Legea nr. 184/2008, art. 21 și urm. din Legea

nr. 33/1994.

Pârâtul a depus la

dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

A precizat că pentru

aceste terenuri au fost întocmite două rapoarte de evaluare de SC V.V. SRL,

prin expert ANEVAR R.I.D., care au stabilit despăgubirile cuvenite

proprietarului la suma de 13.752 lei, respectiv 40.917 lei.

Reclamanta nu a depus

cerere pentru plata despăgubirilor în termenul legal și nu a depus documentele

referitoare la dreptul de proprietate asupra terenurilor, în original sau în

copie legalizată, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004.

Astfel, pârâtul că a

emis cele două hotărâri contestate, prin care a dispus consemnarea despăgubirilor

și eliberarea lor în condițiile Legii nr. 198/2004, cuantumul fiind stabilit

potrivit Legii nr. 198/2004, în funcție de valoarea de piață a imobilelor, în

conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare.

Prin Sentința civilă

nr. 2119 din 21 noiembrie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

admis contestația formulată de contestatoarea SC S. S.A., a modificat în parte

Hotărârea nr. 15 din 07  decembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor emisă de

Primăria Municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004,

a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de către expropriator reclamantei

la suma totală de 286.027,4 lei, reprezentând valoarea imobilului expropriat,

respectiv terenul în suprafață de 148 mp și 29 mp construcție situat în

București, Șoseaua P., sector 2, a modificat în parte Hotărârea nr. 16 din 07

decembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor emisă de Primăria Municipiului

București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, a stabilit cuantumul

despăgubirilor datorate de către expropriator reclamantei la suma totală de

121.774,4 lei, reprezentând valoarea imobilului expropriat, respectiv terenul

în suprafață de 68 mp, situat în București, Șoseaua P., sector 2, a obligat

pârâtul la plata sumei de 3200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune în

acest sens, tribunalul a reținut că reclamanta este titulara dreptului de

proprietate asupra terenului de 148 mp, din care construcție 29 mp, situat în

București, Șoseaua P., sector 2, precum și a terenului în suprafață de 68 mp,

situat în București, Șos. P., sector 2, potrivit actelor de proprietate depuse

la dosar.

Prin Hotărârea nr. 27

din 27  ianuarie 2010, Consiliul General al Municipiului București a declanșat

procedurile de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor

proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes local de

Supralărgire Șoseaua P., conform Legii nr. 198/2004.

Prin Hotărârea nr. 15

din 07  decembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor, emisă de pârât prin

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a dispus consemnarea

despăgubirii în cuantum de 40.917 lei, pentru terenul în suprafață de 148 mp,

din care construcție 29 mp, situat în București, Șoseaua P., sector 2,

consemnându-se că proprietara, prin procesul-verbal nr. 15, încheiat la data de

07 decembrie 2010, nu este de acord cu acest cuantum.

Prin Hotărârea nr. 16

din 07  decembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor, emisă de pârât prin

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a dispus consemnarea

despăgubirii în cuantum de 13.752 lei, pentru terenul în suprafață de 68 mp,

situat în București, Șoseaua P., sector 2, consemnându-se că proprietara, prin

procesul-verbal încheiat la data de 07 decembrie 2010 nu este de acord cu acest

cuantum.

Analizând prin prisma

dispozițiilor art. 6 și 9 din Legea nr. 198/2004 cererea de majorare a

despăgubirilor formulată de reclamantă în cadrul prezentei contestații,

tribunalul a reținut din concluziile raportului de expertiză întocmit de către

comisia de experți desemnată potrivit Legii nr. 33/1994 că valoarea unitară a

terenului expropriat în suprafață totală de 217 mp este de 88.300 euro,

echivalentul a 388.500 lei, la cursul de 4,40 lei/euro.

Conform actelor de

proprietate depuse la dosar, suprafața totală a terenului este de 216 mp (148

mp - Șoseaua P., sector 2 și 68 mp - Șoseaua P., sector 2).

Astfel, pentru

suprafața de 148 mp - valoarea este de 265.038,4 lei, iar pentru terenul în

suprafață de 68 mp - valoarea este de 121.774,4 lei.

În ceea ce privește

construcția în suprafață de 29 mp, valoarea a fost determinată prin raportul de

expertiză la 20.989 lei.

Referitor la

prejudiciul individual, tribunalul a constatat că din raportul de expertiză

reiese că acesta ar fi cauzat de necesitatea reconstruirii construcțiilor

demolate și cheltuielilor aferente - respectiv cabină poartă - 20.989 lei, gard

- 11.690 lei, stâlpi - 1667 lei, însă pentru cele din urmă construcții nu s-a

făcut dovada faptului că la momentul exproprierii existau în patrimoniul reclamantei,

astfel că nu pot fi avute în vedere.

Constatând că

despăgubirea solicitată de reclamantă este superioară celei calculate de

experții evaluatori la momentul exproprierii, acțiunea a fost admisă în

consecință.

Împotriva sentinței

au formulat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General și

Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

În motivarea cererii

de apel, în sinteză, Municipiul București a susținut că au fost încălcate

dispozițiile art. 9 pct. 7 lit. a) și b și art. 4 alin. (9) pct. 7 lit. c) din

Legea nr. 198/2004, în sensul că stabilirea despăgubirilor se face cu

respectarea art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004.

Totodată, a arătat că

instanța de fond trebuia să stabilească contravaloarea despăgubirilor la valorile

din grila notarilor publici de la data efectuării raportului de expertiză și

că, dacă din compararea grilelor notarilor publici din mai 2012 cu cea de la

data efectuării expertizei a rezultat că valoarea din grilă de la data

efectuării expertizei ar fi mai mare, aceasta putea acorda suma mai mare.

În situația în care

instanța ar fi considerat că trebuie acordată valoarea de circulație, atunci

trebuiau respectate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul ca la

stabilirea contravalorii despăgubirilor să se aibă în vedere valorile din

contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada efectuării raportului de

expertiză.

Ministerul Public a

arătat că instanța de fond nu a respectat procedura legală de expertizare în

cazul exproprierilor, că nu s-a observat că cele două suprafețe de teren

expropriate reprezintă o mică parte din proprietatea reclamantei și că partea

neexpropriată va dobândi un spor de valoare, iar, în această situație, ar fi

trebuit să se ceară o reducere a daunelor cuvenite reclamanților, aspect pe

care experți nu l-au avut în vedere.

Prin întâmpinare,

reclamanta SC S. SA a solicitat respingerea apelurilor.

Prin Decizia civilă

nr. 264A din 12 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

admis apelurile declarate de apelantul pârât Municipiul București prin Primarul

General - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și de apelantul

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a schimbat, în

parte, sentința apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor

datorate de expropriator pentru terenurile în suprafață totală de 216 mp,

situate în București, șos. P., sector 2, la suma de 83.916 euro, în echivalent

la data plății, inclusiv TVA, a menținut obligația de plată a despăgubirilor

pentru construcția de 29 mp, în sumă de 20.989 lei, precum și dispoziția

privitoare la obligarea pârâtului Municipiul București la plata cheltuielilor

de judecată.

În ce privește apelul

declarat de Municipiul București, instanța de apel a reținut că în faza de judecată

stabilirea cuantumului despăgubirilor se face urmărindu-se respectarea

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și nu prevederile din Legea nr.

198/2004. De asemenea, a apreciat că stabilirea despăgubirilor se face potrivit

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și nu grilei notarilor publici.

În speță, expertiza

întocmită de experții S.F., M.D. și D.C.D. nu a respectat aceste dispoziții,

stabilirea despăgubirilor făcându-se prin utilizarea de oferte de pe site-urile

imobiliare și din presa de specialitate.

Cât privește apelul

declarat de Ministerul Public, instanța de apel a constatat că vizează tot

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât

expertiza întocmită s-a bazat pe oferte de vânzare publicate pe diferite

site-uri.

În consecință, la

termenul din 11 aprilie 2013, când s-a solicitat efectuarea unei noi expertize,

s-a propus ca obiectiv de către Municipiul București stabilirea contravalorii

imobilului la momentul exproprierii și la momentul realizării expertizei, în

funcție de prețurile din grila notarilor publici sau în funcție de valorile din

contractele de vânzare-cumpărare. Ministerul Public a apreciat că este utilă o

probă care să fie efectuată în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Raportul de expertiză

și răspunsul la obiecțiuni au fost întocmite cu luarea în considerare a trei

contracte de vânzare-cumpărare autentice, însă instanța de apel a dat valoare

concluziilor rezultate prin raportare la valorile înscrise în contractul de

vânzare-cumpărare care privea un teren similar celui care a fost expropriat.

Astfel, potrivit

răspunsului la obiecțiuni, valoarea în euro pe 1/mp din acest teren a fost de

388,5 euro, care înmulțită cu 216 mp, este de 83.916 euro.

Întrucât prin cele

două apeluri nu s-au făcut critici asupra cuantumului despăgubirilor stabilite

pentru construcții, instanța de apel a menținut cuantumul stabilit la fond, de

20.989 lei.

În termen legal,

împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin

Primarul General - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, solicitând

admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare în vederea analizării motivelor de apel.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, pârâtul a arătat că nu au fost analizate primele două

motive din cererea de apel. Așa cum rezultă din considerentele deciziei

atacate, despre acestea se face vorbire la pagina 6 alin. (1) și (2) din

hotărârea atacată, instanța rezumându-se doar la a menționa două concluzii, în

locul unei prezentări a considerentelor pentru care aceste critici au fost

avute în vedere.

Instanța de apel a

apreciat că cele două motive sunt nefondate pentru că trebuiau respectate

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și nu prevederile art. 4 alin. (8)

și (9) din Legea nr. 198/2004, cu privire la modalitatea de stabilire a modului

de calcul a valorii despăgubirilor.

Or, nu a arătat din

ce cauză trebuie respectată o lege în detrimentul alteia, astfel încât

hotărârea nu este motivată cu privire la respingerea criticilor menționate.

Recurentul a

menționat, totodată, că hotărârea primei instanțe este nelegală, dat fiind că:

a stabilit despăgubirea corespunzătoare imobilului expropriat în baza unui

raport de evaluare care nu a ținut cont de valorile cu care se vând imobilele

în aceeași unitate administrativ teritorială, ci de oferte de vânzare;

calcularea despăgubirii prin raportare la ofertele de vânzare, conform

raportului de expertiză efectuat în fond nu corespunde exigențelor nici ale

legii generale, nici ale legii speciale; despăgubirea corespunzătoare

imobilului expropriat trebuie stabilită cu respectarea prevederilor legii în

baza căreia a fost efectuată exproprierea, Legea nr. 198/2004, lege specială

care derogă de la prevederile Legii nr. 33/1994, adică în funcție de valorile

din grila notarilor publici.

Cât privește

interpretarea și aplicarea corectă a Legii nr. 198/2004 raportat la Legea nr.

33/1994, recurentul a arătat că a realizat procedura de expropriere în baza

unei legi speciale, care prevede că valoarea despăgubirii se calculează conform

valorii din grila notarilor publici - art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004.

Despăgubirea calculată astfel reprezintă suma pe care o are de încasat persoana

expropriată. În baza art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, persoana expropriată

are dreptul să conteste contravaloarea despăgubirii astfel calculate - art. 9

din Legea nr. 198/2004.

Prin urmare,

trimiterea legii speciale la prevederile legii generale trebuie interpretată în

sensul aplicării legii generale, așa încât să nu golească de conținut

prevederile legii speciale.

Astfel, dispozițiile

art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile în ceea ce privește

competența instanței de judecată, respectiv instanța competentă să judece

contestația, soluția pe care o poate adopta instanța de judecată, verificarea

modului în care a fost stabilită contravaloarea despăgubirii, precum și

componența comisiei de experți.

Aceleași dispoziții

nu sunt incidente însă cât privește persoana care învestește instanța de

judecată, soluția pe care o poate adopta instanța de judecată, respectiv

dispunerea exproprierii, precum și criteriile de stabilire a despăgubirii.

Așa cum rezultă din

dosar, recurentul a susținut că el a stabilit contravaloarea despăgubirii cu

respectarea prevederilor art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, în funcție de

grila notarilor publici și de locul unde se situează imobilul expropriat.

Dacă pe parcursul

judecării contestației, instanța de judecată ar fi constatat că nu s-au

respectat prevederile citate, atunci, în urma calculelor efectuate de comisia

de experți, ar fi trebuit să stabilească contravaloarea corectă a

despăgubirilor.

În speță, instanțele

de fond și apel și-au însușit concluziile unor expertize care nu au verificat

modul de calcul al despăgubirii, ci au calculat valoarea despăgubirii în baza

unui alt mod de calcul, ceea ce este greșit.

În drept, pârâtul a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Prin concluziile

scrise depuse la dosar, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului,

ca nefondat.

Examinând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil,

Înalta Curte reține că prezentul litigiu, față de data formulării cererii de

chemare în judecată, 10 ianuarie 2011, se supune dispozițiilor Legii nr. 255

din 14  decembrie 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local,

intrată în vigoare la 23 decembrie 2010.

În cazul procedurilor

de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării

obiectivelor, se aplică prevederile Legii nr. 255/2010, astfel cum dispune art.

32 din acest act normativ, așa încât, cum s-a arătat mai sus, acțiunea este

supusă acestor noi reglementări, iar nu Legii nr. 198/2004.

Conform art. 4 alin.

(9) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data emiterii Hotărârilor nr. 15 și

nr. 16 din 07  decembrie 2010, "raportul de evaluare se întocmește având

în vedere expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 77

1

alin. (5) din Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare".

Prevederile art. 9

alin 3 din Legea nr. 198/2004, în vigoare la aceeași dată, sunt în sensul că

"acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se

soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirii".

Potrivit art. 11 alin.

(8) din Legea nr. 255/2010, în vigoare la data formulării cererii de chemare în

judecată, 10 ianuarie 2011, "raportul de evaluare se întocmește avându-se

în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici,

potrivit art. 77

1

alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul

fiscal, cu modificările și completările ulterioare", iar, conform art. 22

alin. (3) din același act normativ, "acțiunea formulată în conformitate cu

prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21

- 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii".

Așadar, dispozițiile

menționate se regăsesc în aceeași formă în ambele acte normative indicate, prin

art. 35 din Legea nr. 255/2010 fiind abrogată Legea nr. 198/2004 la data de 23

decembrie 2010.

Printr-un prim motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul

a susținut că instanța de apel nu a analizat primele două motive din cererea de

apel, ci doar s-a rezumat la a menționa două concluzii, în locul unei

prezentări a considerentelor de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate

cererile pârâtului.

În cauză, în

motivarea cererii de apel Municipiul București a arătat că instanța de fond a

încălcat dispozițiile art. 9 și art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004 (în

prezent art. 11 alin. (8) și art. 22 din Legea nr. 255/2010), în sensul că

stabilirea despăgubirilor trebuie să se facă cu respectarea art. 4 alin. (9)

din Legea nr. 198/2004. În raport de acest temei de drept, instanța de fond

trebuia să stabilească contravaloarea despăgubirilor prin raportare la valorile

din grila notarilor publici de la data efectuării raportului de expertiză.

Prin decizia

recurată, instanța de apel, fără a reține o altă situație de fapt decât cea din

fond, a apreciat că în faza de judecată stabilirea cuantumului despăgubirilor

se face urmărindu-se respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și

nu a prevederilor din Legea nr. 198/2004. De asemenea, a constatat că

stabilirea despăgubirilor se face potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr.

33/1994, iar nu conform grilei notarilor publici.

Așadar, în această

fază procesuală instanța de judecată a statuat asupra regimului juridic

aplicabil acțiunii pendinte, precum și asupra criteriilor ce trebuie respectate

la stabilirea despăgubirilor materiale solicitate de către persoana

expropriată, în acest fel răspunzând criticilor apelantului în limitele celor

două reguli restrictive exprimate prin adagiile "tantum devolutum quantum

appellatum" și "tantum devolutum quantum judicatum".

Potrivit art. 261

alin. (1) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele

de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au

fost înlăturate susținerile părților.

Așadar, obligația

instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de

dispozițiile mai sus arătate, are în vedere stabilirea în considerente a

situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și

punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și, nu în

ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar

forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul

indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În cuprinsul

hotărârii recurate, analizând și celălalt apel formulat în cauză, instanța de

apel a rezumat raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția

adoptată, în acest fel respectând dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

În aceste condiții,

Înalta Curte apreciază că instanța de apel, sub acest aspect - cel reglementat

de textul citat - a motivat soluția dată fiecărui capăt de cerere/motiv de

apel, răspunzând tuturor criticilor cu care a fost învestită, și, ca atare, nu

sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În recurs, recurentul

a mai arătat că sentința primei instanțe este nelegală, pentru argumentele deja

prezentate, însă Înalta Curte reține că a fost învestită în mod legal de către

această parte numai în ceea ce privește recursul exercitat împotriva Deciziei

nr. 264A din 12 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Astfel, potrivit art. 299 C. proc. civ., pot face obiectul recursului doar

hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel (ca în cazul de față),

precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu

activitate jurisdicțională.

De altfel,

nemulțumirile pârâtului legate de soluția primei instanțe au fost cenzurate de

instanța de apel, urmând ca instanța de recurs să verifice legalitatea deciziei

pronunțate în apel, în acest context verificând și observațiile referitoare la

sentința dată în fond.

Analizând cererea de

recurs prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că, în speță, instanța a fost învestită cu o contestație împotriva

Hotărârilor nr. 15 și nr. 16 din 07  decembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor

emise de Primăria Municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr.

198/2004, reclamanta solicitând reevaluarea cuantumului despăgubirilor

stabilite de comisie.

În mod corect, prin

decizia atacată instanța de apel a înlăturat critica pârâtului Municipiul

București prin Primarul General, invocată în memoriul de apel, referitoare la

incidența în cauză a unei proceduri derogatorii, speciale, de stabilire a

despăgubirilor, conferită de dispozițiile legii speciale.

În cadrul motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține, în

esență, că dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile în

speță numai în ceea ce privește competența instanței de judecată, soluția pe

care o poate adopta aceasta, respectiv verificarea modului în care a fost

stabilită contravaloarea despăgubirii, precum și componența comisiei de

experți, iar nu cât privește persoana care învestește instanța de judecată,

soluția pe care o poate adopta instanța de judecată, respectiv dispunerea

exproprierii, și criteriile de stabilire a despăgubirii, cele din urmă supuse

normelor speciale prevăzute de art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004 (nn. în

prezent art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010).

Cu privire la această

critică, Înalta Curte constată că, potrivit textului de lege citat,

"raportul de evaluare se întocmește având în vedere expertiza actualizată

de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 77

1

alin. (5) din Codul

Fiscal, cu modificările și completările ulterioare" (această dispoziție a

fost reluată de art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010, în sensul că

"raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele

întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77

1

alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și

completările ulterioare").

Norma citată vizează

însă exclusiv evaluarea făcută de însuși expropriator, în faza administrativă.

Atunci când

reglementează calea contestării în instanță a hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirilor, legiuitorul a stabilit că "acțiunea formulată în

conformitate cu prevederile prezentului articol (art. 11 alin. (8) din Legea

nr. 255/2010) se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce

privește stabilirea despăgubirii".

Chiar textul normei

din legea specială relevă fără echivoc faptul că trimiterea pe care o face la

dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 vizează stabilirea despăgubirii

sub toate aspectele reglementate de normele la care se face referire, fără

restricția pe care o impune interpretarea evident greșită a recurentului.

Așadar, însăși legea specială face trimitere la dreptul comun în ceea ce

privește modalitatea de soluționare a contestației în conformitate cu art. 25,

26 și 27 din Legea nr. 33/1994.

Ca atare, analiza

fondului contestației prevăzute de art. 22 din Legea nr. 255/2010 (fostul art.

9 din Legea nr. 198/2004) presupune administrarea probei cu expertiză pentru

determinarea cuantumului despăgubirii cuvenite expropriatului, prin raportare

la criteriile indicate în art. 26 din Legea nr. 33/1994, sens în care au și

procedat instanțele de fond.

În lipsa vreunei

norme exprese în Legea nr. 255/2010 (respectiv Legea nr. 198/2004), care să

limiteze sau să restrângă în vreun fel aplicarea art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994, instanța de apel a procedat în mod corect, dând eficiență deplină

prevederilor potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor se ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Textul legal invocat

de pârât, art. 4 alin. (9), referitor la evaluare, din Legea nr. 198/2004 (la

data formulării acțiunii art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010), este

aplicabil exclusiv în procedura administrativă prealabilă exproprierii, cum s-a

arătat anterior, iar nu cu ocazia stabilirii despăgubirilor de către instanță.

Această concluzie se bazează pe interpretarea logică și sistematică a

prevederilor legilor speciale, care reglementează în mod detaliat etapele

administrative ale procedurii de expropriere, distincte de etapa judiciară la

care se face trimitere în caz de contestare a hotărârii de stabilire a

despăgubirii emisă de expropriator.

Așadar, estimarea

invocată de recurent semnifică, din perspectiva conținutul său semantic,

operațiunea de evaluare cu aproximație, de apreciere a valorii sau mărimii pe

baza unor date incomplete, această operațiune fiind efectuată de către

expropriator în cadrul unei proceduri necontencioase, fără a lua în considerare

punctul de vedere al persoanei expropriate. Or, estimarea, ca modalitate de

determinare a unei valori, este incompatibilă cu procedura de evaluare

judiciară, care se bazează pe un probatoriu complet, administrat cu respectarea

principiului contradictorialității.

Tocmai datorită

caracterului orientativ și estimativ al valorilor cuprinse în ghidurile privind

valorile orientative ale proprietăților imobiliare întocmite la solicitarea

camerelor notarilor publici, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca persoana

expropriată, care se consideră nedreptățită prin suma ce i-a fost oferită de

expropriator, să solicite instanței stabilirea unei valori corecte, pe baza

unei expertize judiciare întocmite cu respectarea art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994.

În măsura în care

expropriatorul a cuantificat incorect cuantumul despăgubirilor în procedura

administrativă, se justifică reevaluarea acestora de către instanța de

judecată.

Din această

perspectivă, pentru considerentele prezentate anterior critica recurentului

privind norma de drept aplicabilă este nefondată.

Potrivit art. 26

alin. (1) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Înalta Curte constată

că instanța de apel, sancționând raportul inițial efectuat la fond doar pe baza

unor oferte imobiliare, a dispus efectuarea raportului de expertiză în

condițiile Legii nr. 33/1994; prin acest nou raport de expertiză, comisia de

experți s-a raportat la contracte de vânzare-cumpărare încheiate până la data

efectuării lucrării pentru terenuri pe cât posibil similare celui expropriat.

În aceste condiții,

Înalta Curte constată că în speță s-a făcut o aplicare corectă a textului

analizat, acesta fiind, de altfel, singurul aspect de nelegalitate ce poate fi

cenzurat în recurs din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Având în vedere

considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul formulat de

pârâtul Municipiul București, prin Primarul General este nefondat și, ca atare,

conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primar

General - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, împotriva Deciziei nr.

264A din 12 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 21 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - NN