ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3269/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 ianuarie 2011, sub nr. 1680/3/2011, reclamanta SC S. SA a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, solicitând să se dispună obligarea pârâtului expropriator să acorde despăgubiri pentru terenurile și construcția proprietatea reclamantei expropriate la valoarea de piață din momentul emiterii Hotărârilor nr. 15 și nr. 16 din 07 decembrie 2010, dar nu mai puțin de 490 euro/mp expropriat, precum și modificarea Hotărârii nr. 15 din 07 decembrie 2010 și Hotărârii nr. 16 din 07 decembrie 2010 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că, prin Hotărârea nr. 15 din 07 decembrie 2010 și Hotărârea nr. 16 din 07 decembrie 2010 s-a dispus trecerea în proprietatea publică a Municipiului București a terenurilor proprietatea privată a reclamantei în suprafață de 148 mp și, respectiv 68 mp Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit de Comisie astfel: pentru terenul în suprafață de 168 mp, din care 29 mp construcție - suma de 40.917 lei, iar pentru terenul în suprafață de 68 mp - suma de 13.752 lei. Or, valorile stabilite sunt foarte mici, în raport de valoarea de circulație a terenurilor și construcției la momentul exproprierii. În drept au fost invocate dispozițiile art. 9 din Legea nr. 184/2008, art. 21 și urm. din Legea nr. 33/1994.

Pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii. A precizat că pentru aceste terenuri au fost întocmite două rapoarte de evaluare de SC V.V. SRL, prin expert ANEVAR R.I.D., care au stabilit despăgubirile cuvenite proprietarului la suma de 13.752 lei, respectiv 40.917 lei. Reclamanta nu a depus cerere pentru plata despăgubirilor în termenul legal și nu a depus documentele referitoare la dreptul de proprietate asupra terenurilor, în original sau în copie legalizată, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004. Astfel, pârâtul că a emis cele două hotărâri contestate, prin care a dispus consemnarea despăgubirilor și eliberarea lor în condițiile Legii nr. 198/2004, cuantumul fiind stabilit potrivit Legii nr. 198/2004, în funcție de valoarea de piață a imobilelor, în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare.

Prin Sentința civilă nr. 2119 din 21 noiembrie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația formulată de contestatoarea SC S. S.A., a modificat în parte Hotărârea nr. 15 din 07 decembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor emisă de Primăria Municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de către expropriator reclamantei la suma totală de 286.027,4 lei, reprezentând valoarea imobilului expropriat, respectiv terenul în suprafață de 148 mp și 29 mp construcție situat în București, Șoseaua P., sector 2, a modificat în parte Hotărârea nr. 16 din 07 decembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor emisă de Primăria Municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de către expropriator reclamantei la suma totală de 121.774,4 lei, reprezentând valoarea imobilului expropriat, respectiv terenul în suprafață de 68 mp, situat în București, Șoseaua P., sector 2, a obligat pârâtul la plata sumei de 3200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra terenului de 148 mp, din care construcție 29 mp, situat în București, Șoseaua P., sector 2, precum și a terenului în suprafață de 68 mp, situat în București, Șos. P., sector 2, potrivit actelor de proprietate depuse la dosar. Prin Hotărârea nr. 27 din 27 ianuarie 2010, Consiliul General al Municipiului București a declanșat procedurile de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes local de Supralărgire Șoseaua P., conform Legii nr. 198/2004.

Prin Hotărârea nr. 15 din 07 decembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor, emisă de pârât prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de 40.917 lei, pentru terenul în suprafață de 148 mp, din care construcție 29 mp, situat în București, Șoseaua P., sector 2, consemnându-se că proprietara, prin procesul-verbal nr. 15, încheiat la data de 07 decembrie 2010, nu este de acord cu acest cuantum. Prin Hotărârea nr. 16 din 07 decembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor, emisă de pârât prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de 13.752 lei, pentru terenul în suprafață de 68 mp, situat în București, Șoseaua P., sector 2, consemnându-se că proprietara, prin procesul-verbal încheiat la data de 07 decembrie 2010 nu este de acord cu acest cuantum.

Analizând prin prisma dispozițiilor art. 6 și 9 din Legea nr. 198/2004 cererea de majorare a despăgubirilor formulată de reclamantă în cadrul prezentei contestații, tribunalul a reținut din concluziile raportului de expertiză întocmit de către comisia de experți desemnată potrivit Legii nr. 33/1994 că valoarea unitară a terenului expropriat în suprafață totală de 217 mp este de 88.300 euro, echivalentul a 388.500 lei, la cursul de 4,40 lei/euro. Conform actelor de proprietate depuse la dosar, suprafața totală a terenului este de 216 mp (148 mp - Șoseaua P., sector 2 și 68 mp - Șoseaua P., sector 2). Astfel, pentru suprafața de 148 mp - valoarea este de 265.038,4 lei, iar pentru terenul în suprafață de 68 mp - valoarea este de 121.774,4 lei.

În ceea ce privește construcția în suprafață de 29 mp, valoarea a fost determinată prin raportul de expertiză la 20.989 lei. Referitor la prejudiciul individual, tribunalul a constatat că din raportul de expertiză reiese că acesta ar fi cauzat de necesitatea reconstruirii construcțiilor demolate și cheltuielilor aferente - respectiv cabină poartă - 20.989 lei, gard - 11.690 lei, stâlpi - 1667 lei, însă pentru cele din urmă construcții nu s-a făcut dovada faptului că la momentul exproprierii existau în patrimoniul reclamantei, astfel că nu pot fi avute în vedere. Constatând că despăgubirea solicitată de reclamantă este superioară celei calculate de experții evaluatori la momentul exproprierii, acțiunea a fost admisă în consecință.

Împotriva sentinței au formulat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General și Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul București. În motivarea cererii de apel, în sinteză, Municipiul București a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 9 pct. 7 lit. a) și b și art. 4 alin. (9) pct. 7 lit. c) din Legea nr. 198/2004, în sensul că stabilirea despăgubirilor se face cu respectarea art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004. Totodată, a arătat că instanța de fond trebuia să stabilească contravaloarea despăgubirilor la valorile din grila notarilor publici de la data efectuării raportului de expertiză și că, dacă din compararea grilelor notarilor publici din mai 2012 cu cea de la data efectuării expertizei a rezultat că valoarea din grilă de la data efectuării expertizei ar fi mai mare, aceasta putea acorda suma mai mare.

În situația în care instanța ar fi considerat că trebuie acordată valoarea de circulație, atunci trebuiau respectate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul ca la stabilirea contravalorii despăgubirilor să se aibă în vedere valorile din contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada efectuării raportului de expertiză. Ministerul Public a arătat că instanța de fond nu a respectat procedura legală de expertizare în cazul exproprierilor, că nu s-a observat că cele două suprafețe de teren expropriate reprezintă o mică parte din proprietatea reclamantei și că partea neexpropriată va dobândi un spor de valoare, iar, în această situație, ar fi trebuit să se ceară o reducere a daunelor cuvenite reclamanților, aspect pe care experți nu l-au avut în vedere.

Prin întâmpinare, reclamanta SC S. SA a solicitat respingerea apelurilor. Prin Decizia civilă nr. 264A din 12 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelurile declarate de apelantul pârât Municipiul București prin Primarul General - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de expropriator pentru terenurile în suprafață totală de 216 mp, situate în București, șos. P., sector 2, la suma de 83.916 euro, în echivalent la data plății, inclusiv TVA, a menținut obligația de plată a despăgubirilor pentru construcția de 29 mp, în sumă de 20.989 lei, precum și dispoziția privitoare la obligarea pârâtului Municipiul București la plata cheltuielilor de judecată.

În ce privește apelul declarat de Municipiul București, instanța de apel a reținut că în faza de judecată stabilirea cuantumului despăgubirilor se face urmărindu-se respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și nu prevederile din Legea nr. 198/2004. De asemenea, a apreciat că stabilirea despăgubirilor se face potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și nu grilei notarilor publici. În speță, expertiza întocmită de experții S.F., M.D. și D.C.D. nu a respectat aceste dispoziții, stabilirea despăgubirilor făcându-se prin utilizarea de oferte de pe site-urile imobiliare și din presa de specialitate. Cât privește apelul declarat de Ministerul Public, instanța de apel a constatat că vizează tot aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât expertiza întocmită s-a bazat pe oferte de vânzare publicate pe diferite site-uri.

În consecință, la termenul din 11 aprilie 2013, când s-a solicitat efectuarea unei noi expertize, s-a propus ca obiectiv de către Municipiul București stabilirea contravalorii imobilului la momentul exproprierii și la momentul realizării expertizei, în funcție de prețurile din grila notarilor publici sau în funcție de valorile din contractele de vânzare-cumpărare. Ministerul Public a apreciat că este utilă o probă care să fie efectuată în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. Raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni au fost întocmite cu luarea în considerare a trei contracte de vânzare-cumpărare autentice, însă instanța de apel a dat valoare concluziilor rezultate prin raportare la valorile înscrise în contractul de vânzare-cumpărare care privea un teren similar celui care a fost expropriat.

Astfel, potrivit răspunsului la obiecțiuni, valoarea în euro pe 1/mp din acest teren a fost de 388,5 euro, care înmulțită cu 216 mp, este de 83.916 euro. Întrucât prin cele două apeluri nu s-au făcut critici asupra cuantumului despăgubirilor stabilite pentru construcții, instanța de apel a menținut cuantumul stabilit la fond, de 20.989 lei. În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea analizării motivelor de apel. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că nu au fost analizate primele două motive din cererea de apel.

Așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, despre acestea se face vorbire la pagina 6 alin. (1) și (2) din hotărârea atacată, instanța rezumându-se doar la a menționa două concluzii, în locul unei prezentări a considerentelor pentru care aceste critici au fost avute în vedere. Instanța de apel a apreciat că cele două motive sunt nefondate pentru că trebuiau respectate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și nu prevederile art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004, cu privire la modalitatea de stabilire a modului de calcul a valorii despăgubirilor. Or, nu a arătat din ce cauză trebuie respectată o lege în detrimentul alteia, astfel încât hotărârea nu este motivată cu privire la respingerea criticilor menționate.

Recurentul a menționat, totodată, că hotărârea primei instanțe este nelegală, dat fiind că: a stabilit despăgubirea corespunzătoare imobilului expropriat în baza unui raport de evaluare care nu a ținut cont de valorile cu care se vând imobilele în aceeași unitate administrativ teritorială, ci de oferte de vânzare; calcularea despăgubirii prin raportare la ofertele de vânzare, conform raportului de expertiză efectuat în fond nu corespunde exigențelor nici ale legii generale, nici ale legii speciale; despăgubirea corespunzătoare imobilului expropriat trebuie stabilită cu respectarea prevederilor legii în baza căreia a fost efectuată exproprierea, Legea nr. 198/2004, lege specială care derogă de la prevederile Legii nr. 33/1994, adică în funcție de valorile din grila notarilor publici.

Cât privește interpretarea și aplicarea corectă a Legii nr. 198/2004 raportat la Legea nr. 33/1994, recurentul a arătat că a realizat procedura de expropriere în baza unei legi speciale, care prevede că valoarea despăgubirii se calculează conform valorii din grila notarilor publici - art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004. Despăgubirea calculată astfel reprezintă suma pe care o are de încasat persoana expropriată. În baza art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, persoana expropriată are dreptul să conteste contravaloarea despăgubirii astfel calculate - art. 9 din Legea nr. 198/2004. Prin urmare, trimiterea legii speciale la prevederile legii generale trebuie interpretată în sensul aplicării legii generale, așa încât să nu golească de conținut prevederile legii speciale.

Astfel, dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile în ceea ce privește competența instanței de judecată, respectiv instanța competentă să judece contestația, soluția pe care o poate adopta instanța de judecată, verificarea modului în care a fost stabilită contravaloarea despăgubirii, precum și componența comisiei de experți. Aceleași dispoziții nu sunt incidente însă cât privește persoana care învestește instanța de judecată, soluția pe care o poate adopta instanța de judecată, respectiv dispunerea exproprierii, precum și criteriile de stabilire a despăgubirii. Așa cum rezultă din dosar, recurentul a susținut că el a stabilit contravaloarea despăgubirii cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, în funcție de grila notarilor publici și de locul unde se situează imobilul expropriat.

Dacă pe parcursul judecării contestației, instanța de judecată ar fi constatat că nu s-au respectat prevederile citate, atunci, în urma calculelor efectuate de comisia de experți, ar fi trebuit să stabilească contravaloarea corectă a despăgubirilor. În speță, instanțele de fond și apel și-au însușit concluziile unor expertize care nu au verificat modul de calcul al despăgubirii, ci au calculat valoarea despăgubirii în baza unui alt mod de calcul, ceea ce este greșit. În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că prezentul litigiu, față de data formulării cererii de chemare în judecată, 10 ianuarie 2011, se supune dispozițiilor Legii nr. 255 din 14 decembrie 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, intrată în vigoare la 23 decembrie 2010. În cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile Legii nr. 255/2010, astfel cum dispune art. 32 din acest act normativ, așa încât, cum s-a arătat mai sus, acțiunea este supusă acestor noi reglementări, iar nu Legii nr. 198/2004.

Conform art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data emiterii Hotărârilor nr. 15 și nr. 16 din 07 decembrie 2010, "raportul de evaluare se întocmește având în vedere expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 77 1 alin. (5) din Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare". Prevederile art. 9 alin 3 din Legea nr. 198/2004, în vigoare la aceeași dată, sunt în sensul că "acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii". Potrivit art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, 10 ianuarie 2011, "raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare", iar, conform art. 22 alin. (3) din același act normativ, "acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii". Așadar,

dispozițiile menționate se regăsesc în aceeași formă în ambele acte normative indicate, prin art. 35 din Legea nr. 255/2010 fiind abrogată Legea nr. 198/2004 la data de 23 decembrie 2010. Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel nu a analizat primele două motive din cererea de apel, ci doar s-a rezumat la a menționa două concluzii, în locul unei prezentări a considerentelor de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate cererile pârâtului. În cauză, în motivarea cererii de apel Municipiul București a arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 9 și art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004 (în prezent art. 11 alin. (8) și art. 22 din Legea nr. 255/2010), în sensul că stabilirea despăgubirilor trebuie să se facă cu respectarea art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004.

În raport de acest temei de drept, instanța de fond trebuia să stabilească contravaloarea despăgubirilor prin raportare la valorile din grila notarilor publici de la data efectuării raportului de expertiză. Prin decizia recurată, instanța de apel, fără a reține o altă situație de fapt decât cea din fond, a apreciat că în faza de judecată stabilirea cuantumului despăgubirilor se face urmărindu-se respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și nu a prevederilor din Legea nr. 198/2004. De asemenea, a constatat că stabilirea despăgubirilor se face potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar nu conform grilei notarilor publici.

Așadar, în această fază procesuală instanța de judecată a statuat asupra regimului juridic aplicabil acțiunii pendinte, precum și asupra criteriilor ce trebuie respectate la stabilirea despăgubirilor materiale solicitate de către persoana expropriată, în acest fel răspunzând criticilor apelantului în limitele celor două reguli restrictive exprimate prin adagiile "tantum devolutum quantum appellatum" și "tantum devolutum quantum judicatum". Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Așadar, obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile mai sus arătate, are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. În cuprinsul hotărârii recurate, analizând și celălalt apel formulat în cauză, instanța de apel a rezumat raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, în acest fel respectând dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că instanța de apel, sub acest aspect - cel reglementat de textul citat - a motivat soluția dată fiecărui capăt de cerere/motiv de apel, răspunzând tuturor criticilor cu care a fost învestită, și, ca atare, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În recurs, recurentul a mai arătat că sentința primei instanțe este nelegală, pentru argumentele deja prezentate, însă Înalta Curte reține că a fost învestită în mod legal de către această parte numai în ceea ce privește recursul exercitat împotriva Deciziei nr. 264A din 12 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Astfel, potrivit art. 299 C. proc. civ., pot face obiectul recursului doar hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel (ca în cazul de față), precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

De altfel, nemulțumirile pârâtului legate de soluția primei instanțe au fost cenzurate de instanța de apel, urmând ca instanța de recurs să verifice legalitatea deciziei pronunțate în apel, în acest context verificând și observațiile referitoare la sentința dată în fond. Analizând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, instanța a fost învestită cu o contestație împotriva Hotărârilor nr. 15 și nr. 16 din 07 decembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor emise de Primăria Municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, reclamanta solicitând reevaluarea cuantumului despăgubirilor stabilite de comisie.

În mod corect, prin decizia atacată instanța de apel a înlăturat critica pârâtului Municipiul București prin Primarul General, invocată în memoriul de apel, referitoare la incidența în cauză a unei proceduri derogatorii, speciale, de stabilire a despăgubirilor, conferită de dispozițiile legii speciale. În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul susține, în esență, că dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile în speță numai în ceea ce privește competența instanței de judecată, soluția pe care o poate adopta aceasta, respectiv verificarea modului în care a fost stabilită contravaloarea despăgubirii, precum și componența comisiei de experți, iar nu cât privește persoana care învestește instanța de judecată, soluția pe care o poate adopta instanța de judecată, respectiv dispunerea exproprierii, și criteriile de stabilire a despăgubirii, cele din urmă supuse normelor speciale prevăzute de art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004 (nn. în prezent art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010).

Cu privire la această critică, Înalta Curte constată că, potrivit textului de lege citat, "raportul de evaluare se întocmește având în vedere expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 77 1 alin. (5) din Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare" (această dispoziție a fost reluată de art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010, în sensul că "raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare"). Norma citată vizează însă exclusiv evaluarea făcută de însuși expropriator, în faza administrativă.

Atunci când reglementează calea contestării în instanță a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, legiuitorul a stabilit că "acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol (art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010) se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii". Chiar textul normei din legea specială relevă fără echivoc faptul că trimiterea pe care o face la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 vizează stabilirea despăgubirii sub toate aspectele reglementate de normele la care se face referire, fără restricția pe care o impune interpretarea evident greșită a recurentului.

Așadar, însăși legea specială face trimitere la dreptul comun în ceea ce privește modalitatea de soluționare a contestației în conformitate cu art. 25, 26 și 27 din Legea nr. 33/1994. Ca atare, analiza fondului contestației prevăzute de art. 22 din Legea nr. 255/2010 (fostul art. 9 din Legea nr. 198/2004) presupune administrarea probei cu expertiză pentru determinarea cuantumului despăgubirii cuvenite expropriatului, prin raportare la criteriile indicate în art. 26 din Legea nr. 33/1994, sens în care au și procedat instanțele de fond.

În lipsa vreunei norme exprese în Legea nr. 255/2010 (respectiv Legea nr. 198/2004), care să limiteze sau să restrângă în vreun fel aplicarea art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a procedat în mod corect, dând eficiență deplină prevederilor potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor se ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Textul legal invocat de pârât, art. 4 alin. (9), referitor la evaluare, din Legea nr. 198/2004 (la data formulării acțiunii art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010), este aplicabil exclusiv în procedura administrativă prealabilă exproprierii, cum s-a arătat anterior, iar nu cu ocazia stabilirii despăgubirilor de către instanță. Această concluzie se bazează pe interpretarea logică și sistematică a prevederilor legilor speciale, care reglementează în mod detaliat etapele administrative ale procedurii de expropriere, distincte de etapa judiciară la care se face trimitere în caz de contestare a hotărârii de stabilire a despăgubirii emisă de expropriator.

Așadar, estimarea invocată de recurent semnifică, din perspectiva conținutul său semantic, operațiunea de evaluare cu aproximație, de apreciere a valorii sau mărimii pe baza unor date incomplete, această operațiune fiind efectuată de către expropriator în cadrul unei proceduri necontencioase, fără a lua în considerare punctul de vedere al persoanei expropriate. Or, estimarea, ca modalitate de determinare a unei valori, este incompatibilă cu procedura de evaluare judiciară, care se bazează pe un probatoriu complet, administrat cu respectarea principiului contradictorialității.

Tocmai datorită caracterului orientativ și estimativ al valorilor cuprinse în ghidurile privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare întocmite la solicitarea camerelor notarilor publici, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca persoana expropriată, care se consideră nedreptățită prin suma ce i-a fost oferită de expropriator, să solicite instanței stabilirea unei valori corecte, pe baza unei expertize judiciare întocmite cu respectarea art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. În măsura în care expropriatorul a cuantificat incorect cuantumul despăgubirilor în procedura administrativă, se justifică reevaluarea acestora de către instanța de judecată. Din această perspectivă, pentru considerentele prezentate anterior critica recurentului privind norma de drept aplicabilă este nefondată.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Înalta Curte constată că instanța de apel, sancționând raportul inițial efectuat la fond doar pe baza unor oferte imobiliare, a dispus efectuarea raportului de expertiză în condițiile Legii nr. 33/1994; prin acest nou raport de expertiză, comisia de experți s-a raportat la contracte de vânzare-cumpărare încheiate până la data efectuării lucrării pentru terenuri pe cât posibil similare celui expropriat.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că în speță s-a făcut o aplicare corectă a textului analizat, acesta fiind, de altfel, singurul aspect de nelegalitate ce poate fi cenzurat în recurs din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General este nefondat și, ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primar General - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, împotriva Deciziei nr. 264A din 12 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2014. Procesat de GGC - NN