ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1773/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1773/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr.

1773/2016

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la data de 02

septembrie 2010, contestatorii A. și B., au formulat contestație

împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 23 iulie

2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 pentru imobilul

situat în București, sector 1, supus exproprierii, potrivit Hotărârii

de Guvern nr. 590 din 23 iunie 2010, în contradictoriu cu intimatul Municipiul

București, prin Primarul General. Contestatorii au solicitat anularea

hotărârii de stabilire a despăgubirilor și acordarea unei

despăgubiri reprezentând valoarea în lei la data plății a sumei

de 625.880 euro, pentru imobilul menționat, precum și prejudiciul

cauzat, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin

Sentința civilă nr. 994 din 20 mai 2011, Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea, a modificat în

parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 23 iulie

2010 emisă de către Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004

constituită în baza Dispoziției Primarului General al Municipiului

București nr. 769 din 08 iulie 2010 în sensul că despăgubirile

pentru imobilul expropriat situat în București, sector 1, se ridică

la valoarea de 339.680 euro, imobil teren și construcție și la

valoarea de 10.000 euro prejudiciu, sume ce se vor achita în lei, la cursul de

schimb valutar leu/euro al B.N.R. din ziua consemnării; a obligat pârâtul

la plata către reclamanți a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată, reprezentând onorariu de expertiză.

Pentru a

decide astfel, Tribunalul București a reținut că potrivit

Hotărârii de Guvern nr. 590 din 23 iunie 2010, emisă în conformitate

cu dispozițiile art. 5, 6 și 7 din Legea nr. 198/2004, s-a dispus

consemnarea despăgubirilor în cuantum de 737.030 lei stabilită

conform art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004 completată

și modificată coroborate cu dispozițiile art. 43 alin. (13) din

Normele de aplicare a Legii nr. 198/2004.

Tribunalul a

constatat că expertul judiciar C. desemnat de către instanța de

judecată a propus despăgubiri pentru imobilul expropriat în sumă

de 339.680 euro, iar la stabilirea acestei valori a avut în vedere împrejurarea

că această sumă de bani este cea necesară

achiziționării unui imobil de același fel cu acela care face

obiectul exproprierii și că această valoare este

reprezentată ca medie a valorilor determinate ipotetic prin cele două

metode stabilite de către expert.

Tribunalul a

considerat că valoarea care rezultă din expertiza întocmită de

către expertul parte al părții expropriate nu poate fi

considerată că ar reprezenta valoarea reală a imobilului

expropriat deoarece acest expert nu a făcut altceva decât să

actualizeze valoarea stabilită de către expertul evaluator D., prin

raportul de evaluare din martie 2008, în raport cu anumiți indici ai

prețurilor de consum comunicați în Buletinul Statistic de

Prețuri editat de Institutul național de Statistică, expertul

nestabilind valoarea reală a imobilului ca reprezentând prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea

administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Tribunalul nu

a ținut seama de valoarea stabilită de expropriator, având în vedere

că, în raportul de evaluare întocmit de expertul E., nu sunt prezentate

sursele de informare pentru ofertele de comparație pentru a se putea

verifica veridicitatea informațiilor.

În ceea ce

privește daunele aduse proprietarului în urma exproprierii, tribunalul a

reținut că, în cauză, au fost cuantificate daunele aduse

proprietarului în urma exproprierii, ce nu a fost contestate de niciuna din

părți, prin raportul de expertiză tehnică judiciară la

suma de 10.000 euro.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., B., pârâtul

Municipiul București, prin Primar General și Ministerul Public.

Reclamanții

au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, în

sensul obligării pârâtului la plata de despăgubiri pentru imobilul

expropriat, teren și construcție, în cuantum de 2.159.760 lei și

10.000 euro în lei la data plății, reprezentând daunele aduse

proprietarului potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În motivare,

apelanții reclamanți au arătat că suma menționată

în cuprinsul Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 23

iulie 2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 nu este

stabilită în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994. Textul legal

are în vedere valoarea reală a imobilului, iar aceasta a fost

stabilită de singura lucrare cu conținut tehnic care a evaluat imobilul

în materialitatea sa, la 625.880 euro, și, pe de altă parte, daunele

aduse proprietarului necontestate de niciuna din părți, au fost

stabilite de raportul de expertiză, la suma de 10.000 euro.

Pârâtul

Municipiul București, prin primar general a arătat că, prin

expertiza efectuată, Comisia de experți a încălcat art. 26 din

Legea nr. 33/1994, precum și art. 210 C. proc. civ., întrucât fiecare

dintre cei 3 experți a întocmit în mod separat câte un raport propriu de

expertiză.

Având în

vedere prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, conform

cărora, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu

oferta și cu pretențiile formulate de părți și va

hotărî, judecătorul fiind suveran în stabilirea despăgubirilor,

apelantul a solicitat omologarea opiniei exprimate de către d-na expert

F., singura care a realizat o expertiză în conformitate cu

dispozițiile legale și cu standardele internaționale de

evaluare, concluziile sale indicând valoarea reală a imobilului

expropriat, de 735.100 lei, sumă mai mult decât suficientă pentru

achiziționarea unui imobil de același fel, cu o suprafață

utilă de 156,16 mp.

Apelantul a

solicitat aplicarea art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea

acordată de instanță neputând fi mai mică decât cea

oferită de expropriator, de 737.030 lei.

Ministerul

Public a arătat că valoarea acordată de prima instanță

este nejustificat de mare, având în vedere evoluția pieței

imobiliare. Apelantul a considerat că prima instanță a acordat

în mod greșit prejudiciul în cuantum de 10.000 euro, în lipsa unor

documente din care să rezulte această valoare.

Prin Decizia

civilă nr. 113 A din 25 martie 2013, Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, a respins apelul reclamanților, a admis

apelul pârâtului și al Ministerului Public, a schimbat în tot

sentința apelată, în sensul că a respins contestația.

Prin Decizia

civilă nr. 5554 din 2 decembrie 2013, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, a respins excepția lipsei de

interes în promovarea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București, ca neîntemeiată; a admis

recursurile declarate de reclamanții A., B. și de Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei

civile nr. 113 A din 25 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă; a casat decizia recurată

și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Pentru a

decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a

reținut că excepția lipsei de interes a Ministerului Public în

declararea recursului, invocată de recurenții-reclamanți prin

întâmpinare, nu poate fi primită, față de dispozițiile art.

45 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că rolul procurorului este

acela de "a apăra ordinea de drept, drepturile și

libertățile cetățenilor". Procurorul veghează la

respectarea legalității, astfel că, ori de câte ori invocă

aspecte de nelegalitate cu privire la o hotărâre judecătorească,

acesta justifică interes în exercitarea căii de atac.

Înalta Curte

de Casație și Justiție a reținut că sunt fondate

criticile formulate prin cererile de recurs, întemeiate pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., relative la nerespectarea criteriilor

prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 la stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii

constituie unicul element necesar în scopul determinării unei

despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale în

materie, dar și a normelor constituționale, și anume, art. 44

din Constituție.

Înalta Curte

de Casație și Justiție a considerat că despăgubirile

trebuie stabilite prin raportare la momentul arătat în art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, indiferent după cum prețul imobilelor la data

întocmirii raportului de expertiză este mai mic sau mai mare decât

prețul de la data hotărârii de expropriere. Pe cale de

consecință, stabilind cuantumul despăgubirii în funcție de

prețul terenurilor la nivelul anului 2010, instanța de apel a pronunțat

o hotărâre nelegală decurgând din interpretarea greșită a

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care critica recurentului

Ministerul Public, sub acest aspect, este fondată.

Înalta Curte

de Casație și Justiție a precizat că sintagma

"prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele" are

semnificația de preț plătit efectiv, respectiv prețul de

tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în contracte de

vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale

agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile

de mică publicitate sau de pe internet. În speță, instanța

de apel și-a însușit valoarea stabilită experții G. și

F. prin raportare la anunțuri de pe internet. În răspunsul la

obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiză,

experta G. a avut în vedere, de asemeni, anunțuri de pe internet, iar

experta F. a indicat 5 tranzacții cu privire la imobile din zonă,

însă încheiate în perioada mai 2010 - martie 2011, în condițiile în

care raportul de expertiză a fost întocmit în septembrie 2012. Se constată

astfel că experții nu au avut în vedere criteriile impuse de textul

de lege menționat, întrucât aveau obligația de a face verificări

cu privire la prețurile terenurilor ce rezultau din tranzacțiile

încheiate în zonă, la agenții imobiliare, notari, publicații de

specialitate din zonă, urmând ca pe baza informațiilor primite

privind tranzacțiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare,

luând în considerare prețurile din aceste tranzacții.

Înalta Curte

de Casație și Justiție a arătat că, numai în

măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări

indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la

imobilele din zonă, experții puteau apela la alte comparabile decât

prețul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.

Expertiza însușită de instanța de apel nu este, însă,

însoțită de nici un document care să ateste rezultatul negativ

al unei asemenea verificări, or în absența acestei dovezi

atașate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza

ofertelor de vânzare.

Cauza a fost

înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, sub nr. x/3/2010*.

Prin Decizia

nr. 374/A din data de 23 mai 2016 a Curții de Apel București ,

secția a IV-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanți

împotriva Sentinței civile nr. 994 din 20 mai 2011 pronunțată de

Tribunalul București, au fost admise apelurile declarate de Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

Municipiul București, schimbată în parte sentința apelată,

în sensul că, urmare admiterii în parte a acțiunii

reclamanților, a fost modificată hotărârea de stabilire a

despăgubirilor nr. 16 din 23 iulie 2010 și a fost stabilit cuantumul

despăgubirilor datorate de expropriator reclamanților la suma

totală de 1.770.589 lei, din care suma de 1.764.889 lei reprezintă

valoarea imobilului expropriat din str. (...), sector 1, București și

5.700 lei reprezintă valoarea despăgubirilor pentru alte prejudicii.

Pentru a

pronunța această soluție instanța de apel a avut în vedere

că, prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 23

iulie 2010, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a dispus consemnarea

despăgubirilor în cuantum de 737.030 lei pentru imobilul situat în

București, sector 1, despăgubire stabilită conform art. 4 alin.

(8) și (9) din Legea nr. 198/2004 completată și modificată.

Conform

Deciziei de casare nr. 5554 din 2 decembrie 2013 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în

rejudecarea cauzei, a fost administrată proba cu expertiză

tehnică pentru evaluarea imobilului în litigiu cu respectarea art. 26 din

Legea nr. 33/1994. Astfel, expertiza efectuată în apel a avut ca obiectiv

stabilirea prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și

daunele aduse proprietarului.

În ceea ce

privește momentul la care a fost realizată evaluarea

menționată, Curtea a avut în vedere Decizia Curții

Constituționale nr. 12/2015, care a fost pronunțată ulterior

deciziei de casare din prezenta cauză și care a stabilit, cu caracter

obligatoriu, că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de

autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară

modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri

naționale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de

expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică sunt neconstituționale, astfel că valoarea bunului

expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan

realizării transferului dreptului.

În privința

cuantumului despăgubirilor stabilite, astfel cum s-a arătat, prin

raportare la momentul transferului dreptului de proprietate, Curtea a avut în

vedere concluziile experților în sensul că valoarea totală a

terenului în suprafață de 104,87 mp este de 420.830 lei iar valoarea

locuinței de tip D+P este de 1.345.600 lei, astfel cum s-a precizat în

răspunsul la obiecțiuni.

În

privința modalității de evaluare, experții au

menționat în expertiză că metoda comparațiilor directe în

prezenta speță se bazează pe informații privind contracte

de vânzare-cumpărare cu tranzacții de imobil teren, comparabile cu

imobilul analizat. Aplicarea metodei a fost facilitată de contractele de

vânzare-cumpărare aflate la dosarul cauzei, care prezintă

informații privind vânzări de imobile teren din zona 0 a capitalei

și în zone similare și sunt prezentate în anexa nr. 3 la raportul de

expertiză tehnică. Aceste valori au fost stabilite de experți

ținând seama de contextul actual al pieței imobiliare și de

metodele de evaluare aplicate, relevanța lor și ipotezele prezentate

privind valoarea imobilului construcții și teren, păstrând

valoarea locuinței elaborată de expertul Primăria Municipiului

București. Astfel, în privința valorii construcției de tip D+P

demolată, experții au reținut că expropriatul este de acord

cu valoarea construcției rezultată din Raportul de evaluare întocmit

de expertul evaluator D. cu privire la imobilul în litigiu, raport întocmit în

vederea stabilirii despăgubirii în temeiul Legii nr. 33/1994, la solicitarea

Primăriei municipiului București.

Curtea a

înlăturat opinia separată a expertului F., cu motivarea că art.

25 din Legea nr. 33/1994 impune ca stabilirea despăgubirilor să fie

realizată de o Comisie de experți. Astfel, Curtea a considerat

că opinia majoritară exprimată de Comisie respectă

exigențele dispoziției legale menționate, precum și pe cele

ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, această opinie fiind

bazată pe comparabile adecvate pentru a stabili prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, terenurile de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, arătate în anexa nr. 3 la raportul de

expertiză tehnică iar în privința construcției luând în

calcul evaluarea realizată chiar de expertul desemnat de expropriator cu

ocazia exproprierii.

În ceea ce

privește daunele cuvenite proprietarului, instanța de apel a redus

suma stabilită de prima instanță cu acest titlu, reținând

că apelanții reclamanți au suferit un prejudiciu rezultat din

demolarea integrală a locuinței, constatat și prin expertiza

efectuată în cauză, aceștia plătind lunar o chirie de 250

lei, la un depozit unde își țin mobila, precum și o chirie

lunară de 700 lei pentru o locuință. Existența de principiu

a unui prejudiciu rezultând din pierderea locuinței în urma exproprierii,

precum și obligația expropriatorului de a-l repara rezultă din

prevederile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora

asigurarea de către expropriator a spațiului de locuit este

considerată ca fiind o măsură de natură a acoperi acest

prejudiciu.

Astfel, chiar

legea recunoaște existența unui prejudiciu de natura celui

menționat, însă pretențiile apelanților reclamanți în

acest sens sunt întemeiate numai în parte, dat fiind că acordarea

prejudiciului respectiv se justifică numai pentru perioada imediat următoare

momentului exproprierii. Dată fiind necesitatea constatării unei

legături de cauzalitate între măsura exproprierii și prejudiciu,

s-a apreciat că nu este legală acordarea sumelor respective pentru o

perioadă îndepărtată în timp de momentul exproprierii, întrucât

numai prejudiciul cauzat în mod imediat și direct prin expropriere poate

fi acoperit în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În

speță, acest prejudiciu este concretizat în cheltuielile efectuate de

apelanții reclamanți imediat după aplicarea măsurii

exproprierii, pentru găsirea și amenajarea unui spațiu de locuit

și de depozitare a mobilei până la finalizarea acestor lucrări,

prejudiciu cuantificat la suma de 5.700 lei, reprezentând cheltuielile

efectuate de apelanți pe o perioadă de șase luni ulterioară

exproprierii, perioadă în care respectivele cheltuieli pot fi considerate

în mod rezonabil ca fiind provocate de expropriere.

Împotriva

Deciziei nr. 374A din 23 mai 2016 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, au declarat recurs Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și pârâtul

Municipiul București, prin Primar General.

În recursul

declarat, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a susținut că hotărârea instanței de apel

este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de nelegalitate

prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. din

1865.

Apreciază

recurentul că hotărârea instanței de apel este nelegală

atât în privința stabilirii despăgubirilor constând în valoarea

imobilului expropriat, cât și în privința prejudiciului suplimentar.

1.

Susține că prin omologarea raportului de expertiză din data de

11 ianuarie 2016, în opinie majoritară, cu privire la valoarea imobilului

expropriat, instanța de apel a pronunțat o hotărâre

netemeinică și nelegală, bazată pe o aplicare

greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 astfel cum

au fost interpretate prin Decizia Curții Constituționale nr. 12/2005,

potrivit cărora, la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate se

va ține cont de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele

de același fel, din aceeași unitate administrativ teritorială,

la data transferului dreptului de proprietate.

Or, așa

cum reiese din cuprinsul raportului de expertiză, la stabilirea valorii

despăgubirii pentru imobilul expropriat, compus din teren și

clădire, calculul valorii conform comparabilelor depuse la dosar și

corespunzător datei transferului dreptului de proprietate s-a efectuat

doar în privința terenului, în privința construcției aflate pe

acesta a fost luată în considerare suma de 1.345.000 lei, astfel cum a

fost stabilită prin raportul de evaluare efectuat de către expert D.

în cursul lunii martie 2008, raport care nu a avut la bază o analiză

temeinică a unor prețuri rezultate din contracte de

vânzare-cumpărare, ci a unor oferte imobiliare și care a fost

întocmit anterior datei transferului dreptului de proprietate.

Ceea ce

reclamanții au contestat în prezenta cauză este suma de 737.030 lei,

sumă consemnată în Hotărârea de stabilire a despăgubirilor

nr. 16 din 23 iulie 2012 cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea

imobilului compus din 104,87 mp teren și 156,16 mp construcție, or

raportul de evaluare menționat anterior a stat la baza notificării intenției

de expropriere efectuate prin adresa din 10 aprilie 20008 a Primăriei

Municipiului București, în baza Hotărârii Consiliului General al

Municipiului București, nr. 262 din 02 noiembrie 2006, prin care imobilul

proprietatea apelanților reclamanți a fost declarat zonă de

utilitate publică.

Susține

că nu opinia majoritară este conformă dispozițiilor art. 26

din Legea nr. 33/1994, ci opinia separată a expertului F., care a stabilit

valoarea despăgubirii pe baza a 7 comparabile, aplicând corecțiile

corespunzătoare referitoare la amplasare, anul construcției,

suprafață.

2.

Apreciază că hotărârea instanței de apel este

netemeinică și nelegală și sub aspectul acordării

prejudiciului suferit de către reclamanți, dispoziție

bazată de asemenea pe o interpretare eronată a dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la

calcularea cuantumului despăgubirilor experții, precum și

instanța, vor ține cont și de daunele aduse proprietarului prin

expropriere, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Prin raportul

de expertiză efectuat la data de 11 ianuarie 2016, experții au

concluzionat că prejudiciul datorat expropriatului este de 58.900 lei,

reprezentând plata unei chirii de 250 lei lunar pentru depozitarea mobilierului,

respectiv plata unei chirii lunare de 700 lei pentru o locuință, pe

perioada decembrie 2010 - ianuarie 2016.

Instanța

de apel a cenzurat suma stabilită de către experți cu titlu de

prejudiciu la suma de 5700 lei, luând în considerare sumele menționate mai

sus ca achitate lunar de către apelanții-reclamanți, dar pe o

perioadă de numai 6 luni ulterioară exproprierii.

Din analiza

înscrisurilor existente la dosar însă, sumele pretins a fi plătite cu

titlu de chirie, în perioada avută în vedere de către instanță,

sunt nedovedite.

Din fotocopia

contractului de închiriere încheiat între reclamantul A. și SC H. SRL,

având ca obiect închirierea unui spațiu de depozitare în schimbul unei

chirii lunare de 250 lei, rezultă că acesta a fost datat 16 ianuarie

2012, ulterior perioadei pentru care reclamanților li s-a acordat suma cu

titlu de prejudiciu și nu a fost înregistrat la Administrația

Financiară, pentru a fi opozabil terților.

Declarația

numitei I. care, în calitate de fost director economic al SC J. SA, atestă

că în perioada 04 decembrie 2010-20 ianuarie 2012 reclamanții au

încheiat cu societatea un contract privind închirierea unui spațiu de

depozitare a mobilei, fără a se specifica suma plătită cu

titlu de chirie este lipsită de valoare probatorie în lipsa depunerii

respectivului contract la care se face referire sau a dovezilor de plată a

chiriei.

De asemenea,

adeverința eliberată de Asociația de proprietari a blocului

(...), sector 6, București la data de 17 septembrie 2012 prin care se

atestă că reclamanții locuiesc din data de 04 august 2011 la ap.

122 și achită cu regularitate cotele de întreținere nu are

relevanță sub aspectul plății chiriei în perioada și

cuantumul reținute de instanță.

Municipiul

București, prin Primar General a invocat în susținerea recursului

dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., solicitând

diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru exproprierea

imobilului sau, în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de apel pentru administrarea unei noi expertize.

1.

Susține că instanța de apel a interpretat și aplicat

greșit dispozițiile art. 26 alin. (2), art. 29 din Legea nr. 33/1994,

prevederile Legii nr. 198/2004, dispozițiile Deciziei nr. 12/2015 a

Curții Constituționale, art. 296 teza a II a și art. 315 C.

proc. civ. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

- În acest

sens, recurentul-pârât a arătat că, în ceea ce privește

evaluarea imobilului expropriat, opinia majoritară validată de

instanța de apel, încalcă dispozițiile art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 și ale Standardelor Internaționale de Evaluare,

experții susținând în mod netemeinic că metoda

comparațiilor directe pentru întreg imobilul cu comparabile directe CVC

sau comparabile de piață este imposibil de aplicat întrucât la data

inspecției imobilul construcție era demolat, propunând ca metodă

de evaluare - metoda costului de înlocuire sau metoda patrimonială.

- În ceea ce

privește valoarea construcției, recurentul apreciază că în

mod eronat instanța de apel a validat opinia majoritară ce a luat în

considerare contravaloarea imobilului rezultată din Raportul de evaluare

finalizat în martie 2008 de către expert evaluator D. întrucât

încalcă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, coroborate

cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 12 din 15

ianuarie 2015, care prevăd că valoarea de piață a

imobilelor expropriate se stabilește în mod obligatoriu prin raportare la

tranzacții (iar nu la alte rapoarte de evaluare) la data exproprierii,

respectiv la data transferului dreptului de proprietate, care a avut loc în

anul 2010.

Consideră

că sunt greșite afirmațiile experților potrivit cărora

expertul K., în evaluarea din anul 2008, ar fi luat în considerare numai

suprafața locuinței, nu și terenul situat sub construcție,

întrucât în Raportul realizat în anul 2008, se precizează faptul că

obiect ai evaluării este "construcția + ci. părți

comune + ci. teren în suprafață de 104,87 mp, situat sub

construcție", ceea ce a determinat un calcul incorect al valorii

despăgubirii pentru construcție.

Prin urmare,

valoarea construcției în sumă de 1.345.600 lei a fost stabilită

prin raportare la evaluarea din anul 2008, care a calculat o despăgubire

în sumă de 1.155.584 lei pentru teren și construcție, sens în

care suma acordată de către instanța de apel este rezultatul

unei supraevaluări, ceea ce contravine dispozițiilor legale în

materie de expropriere.

Chiar

dacă s-ar accepta posibilitatea de a stabili despăgubirea în baza

evaluării din anul 2008 efectuată de către expropriator în

procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 33/1994,

experții aveau obligația de a se raporta strict la valoarea

construcției, nu la valoarea cumulată a construcției și a

terenului.

-

Consideră că cea de-a doua metodă utilizată pentru

evaluarea construcției, respectiv metoda valorii tehnice de înlocuire sau

metoda patrimonială încalcă dispozițiile art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, coroborate cu dispozițiile Deciziei Curții

Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015, evaluarea trebuind să se

raporteze strict la tranzacții efectiv realizate. Nu pot fi primite

susținerile experților că nu există la dosarul cauzei

contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile similare, întrucât

aceștia aveau posibilitatea de a utiliza tranzacțiile existente, la

care să aplice corecțiile corespunzătoare.

- O altă

încălcare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

constă în faptul că experții au evaluat în mod greșit

valoarea terenului separat de valoarea construcției, omițând faptul

că imobilul expropriat (teren și construcție) reprezintă un

tot unitar, neputând fi evaluate separat componentele sale, iar la dosarul

cauzei există scripte de comparație având ca obiect imobile formate

din teren și construcție.

De asemenea,

experții nu au aplicat corecțiile despre care au făcut vorbire

în raportul de expertiză și au determinat în mod greșit valoarea

terenului ce face obiectul contractelor avute în vedere cu titlu de

comparabile. Potrivit dispozițiilor Ghidului Metodologic de Evaluare 630 -

"Evaluarea bunurilor imobile" - pct. 53, "toate ajustările

aplicate prețurilor proprietăților comparabile trebuie

argumentate în raportul de evaluare", însă în prezenta cauză,

experții nu au motivat cuantumul corecțiilor aplicate.

Aplicarea

coeficienților de corecție reprezintă singura posibilitate - în

cadrul unei evaluări imobiliare - ca proprietățile comparabile

să fie în mod credibil și facil ajustate pentru a reprezenta un

substitut al proprietății subiect, iar coeficienții de

corecție se aplică prin indicarea unor procente, care să

permită un calcul efectiv al valorii corecțiilor, iar nu în modul în

care au procedat experții în opinie majoritară.

-

Experții au determinat în mod greșit valoarea terenului ce face

obiectul contractelor avute în vedere cu titlu de comparabile.

Astfel, în

cazul comparabilei A, experții nu au ținut cont de faptul că

suma de 643.424,33 euro reprezintă prețul de vânzare atât pentru

teren, cât și pentru construcție, astfel că valoarea de 1.531,96

euro/mp luată în considerare de către experți ca fiind doar

valoarea terenului pentru comparabila A, este greșit calculată. Acest

mod de abordare a compromis întreaga evaluare (prin supraevaluare). Astfel, au

fost încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

întrucât nu se poate considera faptul că s-ar fi realizat o

comparație cu imobile similare, în condițiile în care se

calculează valoarea terenului expropriat prin raportare la o

comparabilă formată din teren și construcție, dar fără

a fi scăzută valoarea construcției din prețul comparabilei.

Pe cale de

consecință, instanța de apel, în mod greșit, a validat

varianta 1 din opinia majoritară a experților, ignorând

nenumăratele încălcări ale dispozițiilor art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, coroborate cu dispozițiile Deciziei Curții

Constituționale nr. 12/2015, arătate mai sus.

Mai mult,

instanța de apel a arătat că "va avea în vedere concluziile

experților în sensul că valoarea totală a terenului în

suprafață de 104,87 mp este 420.830 lei (...) astfel cum s-a precizat

în răspunsul la obiecțiuni".

În realitate,

suma de 420.830 lei a fost stabilită prin raportul de expertiză depus

la termenul din data de 11 ianuarie 2016, iar prin răspunsul la

obiecțiuni depus la termenul din data de 04 aprilie 2016, experții

și-au modificat opinia și au calculat valoarea terenului la suma de

419.289 lei.

- Contrar

considerentelor instanței de apel potrivit cărora expropriatul ar fi

fost de acord cu valoarea construcției rezultată din Raportul de

evaluare întocmit de expert evaluator D., reclamanții și-au exprimat

dezacordul în privința cuantumului despăgubirilor oferite de

expropriator în 2008, potrivit prevederilor Legii nr. 33/1994, refuzul fiind

exprimat în mod expres, sens în care instanța de apel a validat un acord

de voință ce nu a existat niciodată.

Potrivit

prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirile se

stabilesc prin raportare la tranzacții pentru imobile similare (iar nu în

baza unei alte evaluări, chiar dacă aceasta a fost întocmită la

solicitarea expropriatorului), iar momentul la care se calculează valoarea

despăgubirilor fiind data exproprierii (anul 2010, nu anul 2008 când a

fost efectuată evaluarea de către expert D.).

Mai mult, ca

urmare a procedurii de expropriere desfășurată potrivit

dispozițiilor Legii nr. 33/1994, nu s-a produs transferul dreptului de

proprietate asupra imobilului expropriat în proprietatea publică.

Mențiunea

din raportul de expertiză efectuat în rejudecarea apelului în anul 2016,

în sensul că persoanele expropriate sunt de acord cu cuantumul despăgubirii

calculat în anul 2008 prin raportul întocmit de către expert D., nu poate

avea nicio relevanță juridică.

2.

Consideră că instanța de apel a apreciat în mod greșit

faptul că apelanții-reclamanți au suferit un prejudiciu cauzat

de expropriere, întemeindu-și convingerea pe dispozițiile art. 29

alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Pe de o

parte, instanța de apel avea obligația de a analiza pretențiile

părților, astfel cum acestea le-au exprimat prin înscrisurile aflate

la dosarul cauzei.

Prin notele

de ședință depuse la termenul din data de 02 iunie 2014 - pct.

3, apelanții-reclamanți au definit în mod expres natura prejudiciului

pe care apreciază că l-ar fi încercat, respectiv "prejudiciul

suferit pentru lipsa de folosință pentru imobilul expropriat, de la

data evacuării, respectiv 3 decembrie 2010 în prezent".

Municipiul

București a consemnat despăgubirea în cuantum de 737.030 lei, pe

numele apelanților-reclamanți, la data de 20 octombrie 2010,

dată la care s-a produs transferul dreptului de proprietate asupra

imobilului - expropriat în patrimoniul expropriatorului, potrivit Ordinului de

plată nr. 5214 (depus la dosarul cauzei).

Având în

vedere că persoanele expropriate au fost somate să

părăsească un imobil în care locuiau fără a avea un

titlu, nu s-a putut produce un prejudiciu în persoana acestora, constând în

lipsa de folosință, prejudiciat fiind numai expropriatorul, care a

fost privat de folosința imobilului expropriat - proprietatea publică

a Municipiului București.

-

Instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea

și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr.

33/1994, coroborate cu dispozițiile art. 26 din aceeași lege și

cu dispozițiile Legii nr. 198/2004.

Potrivit

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 33/1994, "(1) Orice

locațiune încetează de drept la data rămânerii definitive a

hotărârii de expropriere. (2) În cazul exproprierii unor clădiri cu

destinație de locuință, evacuarea persoanelor care le ocupă

în mod legal în calitate de proprietari și a chiriașilor al

căror contract de închiriere a fost legal perfectat, înainte de înscrierea

lucrării în planurile urbanistice și de amenajare a teritoriului, nu

se va putea face decât după asigurarea de către expropriator a

spațiului de locuit, potrivit legii, la cererea acestor persoane, în

modalitatea prevăzută în hotărârea judecătorească de

expropriere, cu respectarea dispozițiilor art. 26".

Apreciază

că art. 29 din Legea nr. 33/1994 este aplicabil numai în cazurile în care

exproprierea este efectuată potrivit dispozițiilor Legii nr. 33/1994,

fiind în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 198/2004 în temeiul

cărora a fost expropriat imobilul proprietatea reclamanților din

prezenta cauză.

Legea nr.

198/2004 se aplică prioritar, aceasta reprezentând norma specială în

raport cu prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză

de utilitate publică.

Potrivit

dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 198/2004, "transferul imobilelor

din proprietatea privata în proprietatea publică a statului sau a

unităților administrativ-teritoriale și în administrarea

expropriatorului operează de drept la data plății

despăgubirilor pentru expropriere sau după caz, la data

consemnării acestora, în condițiile prezentei legi".

Este evident

că art. 29 din Legea nr. 33/1994 nu este aplicabil în prezenta speță

și nu se poate interpreta în sensul că ar completa în mod

corespunzător prevederile Legii nr. 198/2004, întrucât este vorba despre

dispoziții contrare întrucât impune ca instanța de judecată, în

hotărârea judecătorească de expropriere, să dispună

modalitatea în care expropriatorul va asigura spațiul de locuit.

Utilitatea

publică este declarată prin dispozițiile Legii nr. 198/2004,

fiind înlăturată prevederea din Legea nr. 33/1994 în conformitate cu

care instanța de judecată este cea care pronunță o

hotărâre judecătorească prin care dispune exproprierea.

Mai mult,

dispozițiile art. 29, alin. (2) din Legea nr. 33/1994 se referă la

evacuarea persoanelor care ocupă clădirile cu destinație de

locuința, supuse exproprierii, în calitate de proprietari sau chiriași.

Cum la data

de 20 octombrie 2010 a avut loc transferul dreptului de proprietate asupra

imobilelor expropriate, de la acea dată persoanele expropriate nu mai

aveau calitatea de proprietari.

- Recurentul

susține că instanța de apel i-a creat în propria cale de atac o

situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată,

încălcând astfel dispozițiile art. 296 C. proc. civ. 1865 - teza a

II-a.

Astfel, prin

Sentința civilă nr. 994 din 20 mai 2011, instanța de fond a

stabilit despăgubirile pentru teren și construcție la suma de

339.680 euro și prejudiciul în sumă de 10.000 euro, sume ce se vor

achita la cursul BNR din ziua consemnării, validând raportul de

expertiză depus la data de 13 mai 2011.

Potrivit

acestui raport, experții au calculat valoarea imobilului la suma de

1.387.933 lei (echivalent 339.680 euro) și contravaloarea prejudiciului la

suma de 40.000 lei (echivalent 10.000 euro), rezultând o sumă totală

de 1.427.933 lei.

Chiar

dacă ar fi să se calculeze valoarea totală a despăgubirilor

(339.680 euro + 10.000 euro) la cursul leu/euro de la data redactării

recursului (data consemnării sumelor anterior menționate - 1 euro =

4,51 lei), despăgubirile acordate de către instanța de fond s-ar

ridica la suma totală de 1.577.056,8 lei.

Instanța

de apel a obligat expropriatorul la plata către persoanele expropriate a

sumei totale (despăgubiri pentru imobil și prejudiciu) în cuantum de

1.770.589 lei, sumă net superioară celor rezultate din cele două

variante de calcul.

- Potrivit

dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., "în caz de casare,

hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate,

precum și asupra necesității administrării unor probe sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului".

Rejudecând

cererile de apel, instanța de apel nu a respectat decizia de casare

și nu a verificat dacă expertiza refăcută respectă

dispozițiile legale imperative anterior menționate.

Atât prin

obiecțiunile formulate în cauză, cât și prin concluziile asupra

cererilor de apel, Municipiul București a semnalat nenumăratele

încălcări de către experți ale art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994, însă acestea au fost ignorate de către instanța de

apel, nefiind nici măcar analizate.

3.

Hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se

sprijină - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Instanța

de apel, rejudecând cererile de apel formulate în prezenta cauză, nu a

analizat susținerile expropriatorului referitoare la faptul că

experții au ignorat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

aspecte sesizate atât prin obiecțiunile formulate, cât și prin

concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.

Instanța

de apel se referă în mod vag la faptul că metodele de evaluare

"au fost facilitate de contractele de vânzare-cumpărare aflate la

dosarul cauzei (...)", însă nici opinia majoritară, nici cea

minoritară, nu au fost supuse analizei Curții de Apel București.

Instanța

de apel nu a argumentat motivele pentru care respinge apărarea

Municipiului București prin care a sesizat multiplele încălcări

ale dispozițiilor legale anterior menționate.

În lipsa unei

opinii tranșante, instanța de apel a apreciat doar că se impune

să stabilească despăgubirea datorată de către

expropriator la suma contestată de 1.764.889 lei, deși experții

au realizat raportul de expertiză cu încălcarea dispozițiilor

imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Consideră

că această atitudine a Curții de Apel București nu poate

constitui o motivare în sensul cerut de normele de procedură civilă

și de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Instanța

de apel a acordat importanță criteriului numeric (numărul

experților care au redactat opinia validată), în dauna criteriului

legalității, al modului în care experții au respectat

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Astfel,

validează opinia majoritară doar pentru că.. a fost

realizată de doi experți, opinia minoritară neputând fi

luată în considerare pentru că (...) a fost realizată de un

singur expert.

Pe cale de

consecință, având în vedere prevederile art. 27 alin. (1) din Legea

nr. 33/1994 - "primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara

cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va

hotărî" - judecătorul fiind suveran în stabilirea despăgubirilor,

și ținând cont de faptul că opinia majoritară

omologată de instanța de apel este nelegală și

netemeinică, solicită omologarea opiniei exprimate de către dna

expert K., singura care a realizat o expertiză în conformitate cu

dispozițiile legale și cu standardele de evaluare, concluziile sale

indicând valoarea reală a imobilului expropriat (734.535 lei).

De asemenea,

solicită aplicarea art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

despăgubirea acordată de instanță neputând fi mai mică

decât cea oferită de expropriator (737.030 lei).

În subsidiar

solicită diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate sau, în cazul

în care se impune refacerea expertizei de evaluare a imobilului expropriat cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 33/1994, solicită trimiterea

cauzei spre rejudecare pentru administrarea unei noi expertize.

Intimații

reclamanți au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca

nefondate. Aceștia au susținut că expertiza K. trebuia

avută în vedere numai pentru construcție la momentul emiterii

Hotărârii nr. 16/2010 de stabilire a despăgubirilor și că

expertiza întocmită de expertul F. nu respectă exigențele

legale, comparabilele utilizate nefiind similare iar corecțiile aplicate,

necorespunzătoare. Susțin că experții au folosit metoda

corectă de evaluare a construcției.

Referitor la

valoarea prejudiciului suplimentar, arată că acesta este modic,

însă au înțeles să nu atace hotărârea, având interesul

finalizării cauzei.

Analizând

decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte

reține următoarele:

Criticile

comune ale recurenților întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. vizează, în principal, nelegala interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 26 alin. (1) "Despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau

altor persoane îndreptățite" și art. 26 alin. (2) "La

calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și

dovezile prezentate de aceștia" din Legea nr. 33/1994.

privește stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru imobilul

expropriat, criticile se referă, în esență, la următoarele

aspecte:

- Greșit

s-a procedat, în opinia majoritară a experților, la evaluarea

separată a terenului și a construcției, utilizând, pentru teren,

trei comparabile constând în contracte de vânzare-cumpărare depuse la

dosar iar pentru construcție o expertiză de evaluare din anul 2008,

respinsă inițial de reclamanți și acceptată în

prezent. De asemenea, în mod eronat experții au înlăturat metoda

comparației directe și au evaluat construcția și prin

metoda costului de înlocuire.

- Este

corectă evaluarea expertului F. care s-a raportat la tranzacții

efective.

Criticile

recurenților sunt întemeiate în condițiile în care imobilul

expropriat reprezenta un tot unitar, o singură unitate locativă

astfel cum a fost cumpărată în baza Legii nr. 112/1995.

Urmare a

faptului că imobilul, în ansamblul său, a constituit o unitate

locativă în sensul Legii nr. 112/1995, terenul a fost vândut ca aferent

construcției, fără ca reclamanții să fi urmat o procedură

administrativă separată pentru emiterea unui titlu de proprietate

distinct pentru teren.

Ca atare,

este lipsită de fundament juridic atât solicitarea reclamanților, cât

și metodologia experților care, pentru stabilirea valorii de

piață a imobilului au disociat suprafața construită de cea

a terenului aferent imobilului, evaluându-le ca două unități

distincte, fiecare cu o valoare proprie de piață.

În plus, este

greșită înlăturarea, în cazul construcției ce nu mai exista

la momentul evaluării, a metodei comparației, în condițiile în

care legea nu distinge cu privire la aplicarea unei alte metode într-o astfel

de situație iar descrierea construcției, regăsită în dosar,

putea asigura comisiei de experți elementele necesare pentru a proceda la

stabilirea valorii de piață a imobilului. Prin urmare, în mod

greșit, în opinia majoritară a experților, construcția a

fost evaluată distinct, în baza unei alte metode, subsidiară

standardelor impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994, aceea a costului de

înlocuire.

Pe de

altă parte, nu se poate aprecia că au fost respectate condițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la momentul valorificării

expertizei extrajudiciare efectuată de expertul K. la nivelul anului 2008,

pe bază de oferte de pe piața liberă, fără a ține

cont de tranzacții efective. Instanța de apel a omologat această

variantă de evaluare apreciind că este chiar oferta expropriatorului

din anul 2008, la care persoanele expropriate au achiesat.

Înalta Curte

reține că expertiza menționată nu îndeplinește

condițiile prevăzute de lege pentru a putea constitui baza unei

evaluări în procedura exproprierii având în vedere că stabilește

o valoare de piață a imobilului la nivelul anului 2008, anterior

momentului impus de lege, astfel cum a fost interpretat de instanța de

contencios constituțional prin Decizia nr. 12/2015, pentru evaluare,

și care nu a avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate

pentru imobile similare. În plus, acordul reclamanților exprimat ulterior

acelui moment, când se declanșase o altă procedură de

expropriere în cadrul căreia expropriatorul consemnase o altă

ofertă, nu mai prezintă relevanță juridică.

Dimpotrivă,

este corect demersul expertului F. care, în opinia separată, a analizat

comparabile de la data transferului dreptului de proprietate, ce cuprind în

prețul de tranzacționare teren și construcții, aplicând

corecțiile necesare.

Este

greșit raționamentul instanței de apel referitor la faptul

că o opinie validă este doar cea întocmită de întreaga comisie

de experți, iar o opinie separată a unui expert, membru al comisiei,

este lipsită de forța juridică necesară calificării

acesteia ca o probă cu o valoare științifică egală cu

cea exprimată în majoritate.

În realitate,

raportul expertului F. are o valoare științifică și probatorie

egală cu a celeilalte, întocmită de opinia majoritară, câtă

vreme expertul desemnat de instanță este membru al comisiei iar

expertiza are un caracter judiciar. Rațiunea pentru care legiuitorul a

reglementat ca stabilirea valorii de circulație a imobilului să fie

făcută de o comisie de trei experți este tocmai pentru a garanta

că despăgubirea va fi una echitabilă, fiecare expert

aducându-și propria contribuție la stabilirea unei valori corecte

pentru a suplini, în patrimoniul fostului proprietar, valoarea imobilului

expropriat.

Față

de această împrejurare, instanța de recurs constată nelegala

aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în opinia

majoritară omologată de instanța de apel, prețul imobilului

fiind stabilit în afara algoritmului de calcul reglementat de normele legale

din materia exproprierii.

Astfel cum au

susținut recurenții, este corectă expertiza întocmită de

F., care a avut în vedere 7 comparabile, dintre care 3 comune cu expertiza

majoritară întocmită de experții F. și G., în care aplicând

corecții pentru diferențele rezultate din amplasarea imobilelor,

destinație, suprafața de teren în proprietate, anul construcției

și finisaje a stabilit o valoare de piață de 734.535 lei,

inferioară celei stabilite prin Hotărârea nr. 16/2010 contestată

în cauză de 737.030 lei.

Prin urmare,

sub acest aspect, constatându-se nelegalitatea aplicării

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, recursul va fi

admis în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi modificată decizia recurată

și urmare a admiterii apelurilor, schimbată sentința primei

instanțe în sensul respingerii.

În baza art.

27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a primului capăt de cerere referitor

la contestarea valorii despăgubirilor stabilite prin hotărârea expropriatorului.

privește valoarea prejudiciului suplimentar, recurenții au criticat

acordarea acestuia atât pentru faptul că nu a fost dovedit în cauză,

cât și pentru faptul că a fost pretins cu titlu de lipsă de

folosință după momentul evacuării reclamanților din

imobil, or, la acel moment despăgubirea fusese consemnată și

operase transferul dreptului de proprietate, astfel că reclamanții

pierduseră calitatea de proprietari ai imobilului.

Din

această perspectivă, recurenții critică și aplicarea de

către instanța de apel a art. 29 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care

instituie în sarcina expropriatorului obligația de a asigura o

locuință în situația evacuării proprietarului.

Este

întemeiată această din urmă critică, având în vedere

că Municipiul București a consemnat despăgubirea în cuantum de

737.030 lei, pe numele reclamanților, la data de 20 octombrie 2010,

dată la care s-a produs și transferul dreptului de proprietate asupra

imobilului, iar aceștia au fost evacuați la data de 3 decembrie 2010.

Este de

reținut faptul că, față de dispozițiile art. 15 din

Legea nr. 198/2004 potrivit cărora transferul dreptului de proprietate

pentru imobilul expropriat operează de drept la data consemnării

despăgubirilor, la momentul evacuării, reclamanții nu mai

dețineau calitatea de proprietari ai imobilului. Prin urmare

reclamanții nu se pot prevala de dispozițiile art. 29 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, inaplicabil în procedura specială a Legii nr. 198/2004

în condițiile în care exproprierea nu o mai dispune instanța la

finalul procedurii judiciare, ci operează de drept.

De asemenea,

nici nu pot invoca vreun prejudiciu survenit, ulterior momentului transferului

dreptului de proprietate, în legătură cu problemele locative sau de

depozitare a bunurilor. Aceste daune pretinse de reclamanți nu pot fi

apreciate ca decurgând dintr-o lipsă de folosință a imobilului,

în condițiile în care lipsa de folosință o poate invoca doar

titularul unui drept asupra imobilului. Or, pentru perioada pentru care sunt

solicitate aceste daune, reclamanții nu mai dețineau un drept asupra

imobilului, astfel că prejudiciul suferit nu poate fi apreciat ca fiind în

legătură cu exproprierea, pentru a atrage incidența art. 26

alin.