ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1362/2016

Decizia nr. 1362/2016 Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 1 septembrie 2010, sub nr. x/3/2010, reclamanta SC A. SA, a chemat în judecată pe pârâtul municipiul București prin primar general, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate caracterul nelegal și injust ai despăgubirii propuse de expropriator (prin Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004) prin Hotărârea nr. 64 din 2 august 2010, cu privire la imobilul situat în București, și, pe cale de consecință, să se stabilească legala și justa despăgubire care i se cuvine și să fie obligat expropriatorul la plata acesteia, cu cheltuieli de judecată.

La data de 25 februarie 2011 reclamanta SC A. SA și-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, să se constate caracterul nelegal și injust al despăgubirii propuse de expropriator prin Hotărârea nr. 64 din 2 august 2010, comunicată la data de 25 august 2010, cu privire la imobilul situat în București, și, pe cale de consecință, să se stabilească legala și justa despăgubire cuvenită și să fie obligat expropriatorul la plata despăgubirii astfel stabilite și actualizate în raport de inflație la momentul plății efective, inclusiv a TVA-ului aferent, cu cheltuieli de judecată. În fața tribunalului s-au administrat înscrisuri, raportul de expertiză în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, raportul de expertiză contabilă, opiniile separate la acestea, precum și răspunsul experților la obiecțiuni.

Prin Sentința civilă nr. 2207 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă în parte cererea precizată formulată de reclamanta SC A. SRL, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumelor de 13.686.230 lei (valoarea imobilului supus exproprierii) și de 1.912.849 lei (prejudiciu cauzat prin expropriere) și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 15.000 lei, cheltuieli de judecată. Au fost respinse celelalte solicitări ale reclamantei, ca neîntemeiate. Împotriva acestei sentințe ambele părți au declarat apel Prin Decizia civilă nr. 197A din 15 martie 2016, Curtea de Apei București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de apelanta reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 2207 din 20 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/3/2010, ca nefondat.

A admis apelul declarat de apelantul pârât municipiul București, prin primarul general, împotriva aceleiași sentințe. A schimbat Sentința apelată nr. 2207 din 20 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, după cum urmează: A admis în parte acțiunea reclamantei SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul municipiul București, prin primarul general, astfel: A stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de pârât reclamantei drept valoare a imobilului expropriat prin Hotărârea nr. 64 din 2 august 2010 la suma de 2.482.270,9 euro, din care 1.953.015,9 euro valoarea construcției și 529.255 euro valoarea terenului, plata urmând să se facă în lei la cursul de schimb stabilit de BNR la data plății.

Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei, ca neîntemeiate. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 11.500 lei cheltuieli de judecată în fața instanței de fond. Onorariul comisiei de experți compusă din experții B., C. și D. a fost majorat cu suma de 3.000 lei, câte 1.000 lei pentru fiecare expert. S-a dispus obligarea apelantului-pârât municipiul București la plata acestui supliment de onorariu de 3.000 lei în contul Biroului de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul București. A fost obligată apelanta-reclamantă la plata către apelantul-pârât a sumei de 7.500 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel cu onorariile experților (inclusiv majorarea de onorariu de 3.000 lei dispusă mai sus).

La adoptarea soluției, Curtea de apel a reținut următoarele: Prin Hotărârea Consiliului general al municipiului București nr. 262 din 2 noiembrie 2006 a fost declarată de utilitate publică, în temeiul Legii nr. 33/1994, lucrarea de interes local "Dublarea diametralei N - S pe tronsonul Buzești - Berzei -Vasile Pârvan, etapa 1 din tronsonul Buzești - Berzei -Vasile Pârvan - B. P. Hașdeu - Uranus - Calea Rahovei". Reclamanta SC A. SRL a fost notificată despre faptul că imobilul proprietate sa din București, urmează a fi expropriat prin notificarea din 4 aprilie 2008, prin această notificare comunicându-i-se și faptul că expropriatorul va propune cu titlu de despăgubiri pentru imobilul afectat de expropriere suma de 10.757.010 lei.

Reclamata a formulat întâmpinare (dosar fond), în temeiul art. 14 din Legea nr. 33/1994, prin care a invocat necesitatea de respectare a dispozițiilor legale imperative aplicabile în raport de faptul că imobilul este declarat monument istoric și a contestat valoarea sumei despăgubirilor, susținând că nu este justă și acoperitoare. Aceasta întâmpinare nu a fost soluționată de către pârât, invocându-se suspendarea lucrărilor Comisiei de soluționare a notificărilor, datorită încetării mandatului președintelui acesteia. Prin H.G. nr. 590 din 23 iunie 2010, în temeiul Legii nr. 198/2004, s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor afectate de această lucrare de interes public local.

Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 64 din 2 august 2010 - dosar fond - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului București a dispus exproprierea imobilului situat în București, proprietatea SC A. SA, compus din teren în suprafață de 321,06 mp și construcții în suprafață de 1.320 mp, construcție având destinația de hotel, despăgubirile pentru imobilul expropriat fiind stabilite la suma de 3.743.107 lei. În prezenta cauză, reclamanta a contestat valoarea acestor despăgubiri acordate pentru imobilul expropriat, solicitând, în plus, drept prejudiciu produs prin expropriere, diferența de valoare dintre valoarea imobilului la data de 4 aprilie 2008 (data notificării adresată de expropriator) și data transferului dreptului de proprietate (octombrie 2010), precum și suma reprezentând scăderea economică înregistrată de societate după comunicarea notificării intenției de expropriere.

Referitor la evaluarea imobilului, Curtea de apel a avut în vedere dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială'", precum și Decizia Curții Constituționale nr. 12/2005, conform căreia valoarea imobilului trebuie stabilită la data transferului dreptului de proprietate. Analizând mijloacele de probă administrate în cauză, Curtea de apel a constatat următoarele: În fața instanței de fond a fost efectuată o expertiză de evaluare a imobilului expropriat de către experții E., F. și G. (dosar fond și răspuns la obiecțiuni), această expertiză evaluând însă imobilul la data de 4 aprilie 2008 și data de 9 august 2011, data efectuării acelei expertize (anterior Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015).

Experții au aplicat trei abordări, anume abordarea prin costuri, abordarea prin comparații directe (în cadrul acestei evaluări au utilizat oferte existente pe piața imobiliară) și abordarea pe bază de venituri. În apel au fost solicitate OCPi și depuse la dosar toate înscrisurile existente în arhiva acestei autorități referitoare la tranzacții pentru imobile susceptibile de a fi considerate similare. În raport de acestea și de criticile formulate în apel de către părți, s-a dispus efectuarea în apel a unei noi expertize de evaluare a imobilului expropriat. Comisia de experți desemnată inițial formată din experții H. (acesta numit în urma înlocuirii dnei.

expert I.), J. și K. și-a prezentat punctele de vedere prin rapoartele depuse la dosar apel, punctul de vedere al expertului K. Prin punctul de vedere majoritar al experților H. și J., inclusiv răspunsul la obiecțiuni (dosar apel), aceștia și-au exprimat opinia în sensul că nu pot servi drept comparabile în condițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, tranzacțiile de vânzare-cumpărare existente la dosar și nici cele reprezentate de contractele din 4 iunie 2007 (referitor la hotel L.), din 15 noiembrie 2007 (referitor la hotel M.), din 25 martie 2008 (referitor la hotel N.) și nici cele referitoare la hotel O. (contract din 30 martie 2012 - dosar apel) și hotelul P. (contract din 30 martie 2007), și au procedat la evaluare pe baza metodelor valorii de înlocuire și comparației prin bonitare.

În punctul său de vedere separat inclusiv în răspunsul la obiecțiuni, expertul K. (dosar apel) a arătat, de asemenea, că nu pot fi folosite drept tranzacții pentru imobile similare aceste contracte. La termenul din data de 12 noiembrie 2013 (dosar apel) Curtea a solicitat în mod direct și expres experților să precizeze dacă pot folosi drept comparabile înscrisurile existente la dosar, iar acești trei experți au precizat în mod expres că nu pot utiliza înscrisurile existente la dosar drept comparabile, argumentându-și opinia (dosar apel).

Față de obiecțiunile formulate de părți la aceste concluzii ale primei comisii de experți, la termenul din data de 4 februarie 2014 (dosar apel) a fost dispusă o nouă expertiză de evaluare, de către o altă comisie, comisie formată (în final, în urma mai multor înlocuiri dispuse), din experții R., S. și C. Curtea de apel a fixat drept obiectiv inițial al expertizei analizarea de către comisia de experți a înscrisurilor existente la dosar și determinarea faptului dacă acestea pot servi drept tranzacții comparabile în cadrul unei evaluări conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, punând în vedere experților în mod expres să își argumenteze punctul de vedere, iar în măsura în care vor aprecia că aceste înscrisuri nu pot servi drept tranzacții comparabile, să nu procedeze la o evaluare după altă metodă, ci să se oprească la această concluzie.

Având fixat acest obiectiv, comisia de experți compusă din S., R. și C. au întocmit un raport de expertiză depus la data de 17 aprilie 2015 (dosar apel), cu punct de vedere separat al expertului C. Prin acest raport de expertiză, experții S. și R. au evaluat terenul și construcția expropriată la data de 2 august 2010 la suma totală de 1.491.862 euro (1.132.275 euro construcția și 359.587 euro terenul) și la data de 4 aprilie 2008 la suma de 1.861.259 lei (1.321.878 euro clădirea și 539.381 euro terenul) - dosar apel. Cel de-al treilea membru al acestei comisii de experți, dnul. expert C. a arătat, în punctul său de vedere separat (dosar apel), că înscrisurile existente la dosar nu pot servi drept tranzacții comparabile în cadrul unei evaluări conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, pentru motivele acolo dezvoltate.

Prin încheierea din data de 19 mai 2015 (dosar apel) Curtea a constatat că raportul de expertiză întocmit de către experții R. și S. nu reprezintă un raport de evaluare a imobilului prin raportare la tranzacții similare conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în pofida susținerilor experților, întrucât, studiindu-se modalitatea propriu-zisă de evaluare, se constată că experții au precizat în mod expres ei înșiși că nu pot face evaluarea terenului conform art. 26, așa că evaluează terenul conform grilei notarilor publici, iar cu privire la construcție experții evaluează de fapt după o modalitate care nu este practic cea de comparare a prețului pe piața imobiliară, vizată de art. 26 alin. (2), ci apelează la combinarea unor alte metode de evaluare.

Mai exact, experții, au evaluat în primul rând terenul pe baza grilei notarilor publici, stabilind astfel o valoare a terenului. Apoi, plecând de la acest preț pe metru al terenului, au calculat prețul total al terenului obiect al celor patru contracte de vânzare-cumpărare (după formula prețul pe m 2 înmulțit cu suprafața terenului obiect al contractului de vânzare-cumpărare). După obținerea acestui rezultat considerat de experți ca reprezentând prețul terenului, acesta a fost scăzut din prețul total menționat în contracte ca preț al vânzării și experții au considerat că diferența reprezintă prețul pentru construcția vândută. În final, acest preț al construcției vândute l-au împărțit la suprafața construită vândută și a rezultat un preț pe m 2 construcție.

S-a apreciat că acest mod de evaluare nu reprezintă câtuși de puțin o evaluare pe bază de tranzacții și nici măcar o evaluare fundamentată, conținând o mulțime de artificii lipsite de temei logic. Aceasta pentru că nimic nu poate sprijini ideea că prețul menționat în cele patru contracte ar fi fost stabilit în acel mod de către părți, anume în considerarea unui anumit preț pe m 2 teren și unui anumit preț pe m 2 construcție, prețul de vânzare fiind stabilit în urma negocierilor dintre cumpărător și vânzător pentru ansamblul imobilului vândut. Apoi, nu are niciun fundament ideea că negocierea ar fi plecat între părțile vânzării de la prețul pe teren și mai exact de la un preț pe teren prevăzut în grila notarilor publici.

În plus, nici acești experți nu au avut în considerare elementele particulare care circumstanțiau condițiile vânzării în cele patru contracte de vânzare-cumpărare reținute de ei drept comparabile, menționate mai sus (faptul că obiect al unor contracte erau doar cote-părți de proprietate sau doar camere din hotel, faptul că un imobil era grevat de o ipotecă, faptul că alt imobil era vândut în cadrul unei operațiuni de leasing etc). La acel termen de judecată din data de 19 mai 2015 Curtea a constatat, coroborând punctele de vedere ale experților din primul raport de expertiză cu cele ale experților din cea de-a doua comisie de experți, că este dovedit că nu poate fi făcută o evaluare prin raportare la tranzacții cu care se vând în mod obișnuit imobile similare.

De aceea, având în vedere și obiecțiunile formulate de părți la acest ultim raport de expertiza, la acel termen de judecată s-a dispus efectuarea unei noi expertize, de către comisia formată din B., C. și D. Această comisie a întocmit raportul de expertiză depus la dosar apel, iarăși cu opinie majoritară a experților B. și C. și cu opinia separată a dnei. expert D. (opinia separată depusă la dosar apel). Toți acești trei experți au precizat că au evaluat construcția pe baza metodei valorii de înlocuire și terenul prin metoda comparației prin bonitare și că aceste metode de evaluare sunt conforme Standardelor internaționale de evaluare. La termenul din data de 24 noiembrie 2015 (dosar apel), Curtea a solicitat experților, față de obiecțiunea municipiului București, să precizeze în mod expres dacă aceste metode de evaluare sunt sau nu agreate de Standardele internaționale de evaluare.

Cu acest prilej, dna. expert D. a depus la dosar un alt punct de vedere (dosar apel) prin care a arătat că "analizând ulterior toate documentele existente la dosarul cauzei a constatat că există comparabile". De data aceasta dna. expert D. a precizat că prețul stabilit pe baza metodei prin bonitate este "fără corelație cu standardele de evaluare". Dna. expert D. a procedat astfel la o nouă evaluare, diferită de cea depusă inițial. Fiind în fața unor opinii contradictorii exprimate de experți, Curtea a efectuat propria analiză asupra acestor opinii, pentru a decide care dintre acestea trebuie reținută la soluționarea cauzei și care trebuie înlăturată. În cadrul acestei analize, Curtea de apel a constatat, înainte de toate, ca dna. expert D. este singura dintre cei 8 experți care s-au pronunțat în cursul judecății apelului care susține ideea că este posibilă o evaluare pe baza unor tranzacții comparabile.

S-a arătat că suntem în prezența unei opinii majoritare a 7 experți în sensul imposibilității evaluării pe baza unor tranzacții referitoare la imobile comparabile, căreia i se opune opinia singulară a dnei. expert D. (în fapt, una dintre opiniile expertului D., deoarece, așa cum s-a arătat, în egală măsură același expert a susținut inițial și a argumentat că nu este posibilă o evaluare pe baza unor tranzacții comparabile). În ce privește evaluarea făcută de experții R. și S., așa cum s-a constatat la termenul din data de 19 mai 2015 și cum s-a dezvoltat mai sus, nici ei nu au procedat la o evaluare pe bază de contracte de vânzare-cumpărare comparabile, deși fac apel la aceste contracte și pretind că evaluează pe baza acestora.

Instanța de apel a reținut că, în cadrul operațiunii de apreciere coroborată a probatoriului și în condițiile în care mijloacele de probă nu au o valoare prestabilită, nu este ținută de opinia majoritară, putând agrea deopotrivă opinia minoritară. Pe de altă parte, nu mai puțin adevărat este că, aflându-se în fața unei astfel de situații în care un număr de 7 experți se pronunță într-un anumit sens, iar un singur expert se pronunță în sens contrar, Curtea nu poate înlătura opinia majoritară a celor 7 experți și să rețină opinia singulară a celui de-al 8-lea expert fără a găsi sprijin în anumite argumente tehnico-științifice sau de logică comună care întemeiază opinia expertul minoritar. Procedând altfel, instanța de judecată ar acorda preferință uneia dintre opinii, cea singulară, în mod arbitrar și nejustificat, ceea ce, desigur, nu poate întemeia o hotărâre judecătorească.

Așadar, instanța de apel a reținut că trebuie avut în vedere criteriul majorității opiniilor în operațiunea de apreciere a probatoriului pe care o face Curtea, neputând fi ignorat, având în vedere că în discuție este opinia tehnico-științifică exprimată de experți, ceea ce determină ca, în condițiile unei majorități, mai ales a unei majorități atât de zdrobitoare, aparența de credibilitate să opereze în favoarea acesteia. Dar, în același timp, acest criteriu nu trebuie să fie unicul de luat în considerare și, de aceea, Curtea a procedat mai departe la analizarea pe fond a punctelor de vedere exprimate, pentru a decide care dintre acestea sunt mai fundamentate, raportat la situația dosarului.

Astfel, analizând opinia exprimată de dna. expert D. prin acest punct de vedere depus la dosarul de apel (cel în care afirmă că există posibilitatea evaluării pe bază de contracte de vânzare-cumpărare comparabile), Curtea de apel a constatat că expertul a reținut drept comparabile următoarele contracte: 1. contractul de vânzare-cumpărare referitor la hotelul M., încheiat în 15 noiembrie 2007; 2. contractul de vânzare-cumpărare referitor la hotelul L. din 4 iunie 2007; 3. contractul de vânzare-cumpărare referitor la hotelul N. din 25 martie 2008; 4. contractul de vânzare-cumpărare referitor la hotelul P. din 30 martie 2007. Analizând contractul de vânzare-cumpărare referitor la hotelul N. (contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 - dosar apel) Curtea a împărtășit opinia experților C. și B. (comună cu a celorlalți 5 experți anterior numiți în cauză), în sensul că nu poate constitui în niciun caz o tranzacție comparabilă.

Astfel, acest contract are ca obiect 5 camere de hotel situate la parter, 2 camere de hotel situate la etajul 3, cota de 50% din anumite încăperi aflate la subsolul construcției, cota parte indiviză de 50% din anumite camere aflate la parterul imobilului, cota de 7,70% dintr-o cameră, hol și culoar aflate la etajul 3 al clădirii, precum și cota parte indiviză din spațiile în coproprietate forțată și perpetuă și din terenul de sub construcție, aflat de asemenea în coproprietate forțată și perpetuă. Prin urmare, obiect al acestui contract nu este întregul hotel (teren și construcție) și nici măcar o cotă parte de proprietate din ansamblul acestuia.

Depășind celelalte argumente prezentate de experții C. și B. (ca, de altfel, și de expertul D. în prima opinie exprimată - dosar apel) atunci când au arătat că acest contract nu poate fi folosit drept comparabilă (vechimea acelui hotel care presupune o altă structură de rezistență etc.), Curtea a constatat că se impune în logica comună faptul că acest contract nu prezintă câtuși de puțin o situație similară imobilului obiect al cauzei prezente pentru a servi drept comparabilă.

S-a arătat că este evident în logica comună și juridică și dincolo de orice dubiu că vânzarea numai a anumitor cote-părți indivize din anumite camere amplasate disparat la diferite etaje ale clădirii hotelului nu reprezintă o vânzare comparabilă cu cea a unui hotel în întregul său, se adresează unei alte oferte de cumpărare referitoare la puterea de cumpărare a cumpărătorului, interesului în cumpărare (un hotel în întregul său poate fi cumpărat doar de către un investitor cu putere financiară suficientă pentru a plăti prețul de cumpărare și, eventual, pentru administrarea ulterioară a hotelului, în vreme ce camere din hotel pot fi cumpărate și de persoane particulare fără interes în a derula acolo, neapărat, vreo activitate hotelieră etc.), dreptul astfel dobândit poate fi administrat în condiții total diferite decât dreptul deplin de proprietate asupra întregului hotel etc. De aceea, Curtea a înlăturat opinia expertului D. referitoare la posibilitatea folosirii acestui contract drept comparabilă și a îmbrățișat opinia majoritară a experților care este în sens contrar.

De asemenea, Curtea a mai constatat un aspect esențial, anume că în mod cu totul fals dna. expert D., în fișa de calcul care a stat la baza evaluării, întocmită în cadrul punctului său de vedere, depusă la dosar apel, menționează că dreptul de proprietate obiect al acestui contract este "integral", ceea ce este evident contrazis de conținutul contractului, iar mai departe, pe baza acestei rețineri, nu aplică niciun indice de corecție comparativ cu hotelul obiect al prezentului dosar, ceea ce în mod evident viciază evaluarea.

În ce privește comparabila reținută de expert D. referitoare la hotelul L., contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2007 (dosar apel), Curtea a reținut că acesta are ca obiect o clădire edificată în anul 2005, o clădire modernă și având o cu totul altă structură și componență (subsol, parter și 8 etaje), fiind așadar într-o situație total diferită decât cea a imobilului obiect al prezentului dosar, iar, pe de altă parte, în mod esențial, acest contract a fost încheiat în cadrul unei operațiuni de leasing imobiliar, așa cum rezultă chiar din art. 1 din contract, vânzătorul păstrând în continuare calitatea de utilizator al imobilului în sistem de leasing, cu obligația de răscumpărare la sfârșitul perioadei de leasing.

Prin urmare, situația juridică a acestui contract este, de asemenea, total diferită, și de această dată dna. expert D. ignorând cu desăvârșire aceste elemente definitorii ale contractului și reținând că dreptul de proprietate transmis a fost "deplin", în condițiile în care încheierea contractului în cadrul unei operațiuni de leasing diferențiază în mod decisiv contractul de un contract de vânzare-cumpărare încheiat fără asemenea circumstanțieri. În ce privește contractul de vânzare-cumpărare referitor la hotelul M. (autentificat sub nr. x/2007 - dosar apel), Curtea a constatat că are ca obiect construcție și teren de 58 m 2 în exclusivitate și, în plus, o cotă parte indiviză nedeterminată din restul terenului.

S-a reținut, totodată, că acest imobil obiect al contractului era ipotecat la momentul încheierii contractului pentru o datorie a vânzătorului de 4.025.099,78 euro la T. România SA, "plus dobânzi, costuri aferente, majorări și penalități", iar în cuprinsul contractului nu se face mențiune despre modul în care părțile convin referitor la plata datoriei. În aceste condiții și având în vedere că ipoteca grevează imobilul ipotecat în mâinile subdobânditorilor, se poate presupune că această situație a imobilului a influențat important prețul de vânzare. În plus, instanța a constatat că vânzătorul și cumpărătorul au fost reprezentați la vânzare de aceeași persoană fizică. Față de cele expuse, Curtea a apreciat că acest contract în mod întemeiat nu a fost apreciat de către ceilalți experți ca putând servi drept o tranzacție comparabilă, dată fiind situația specială a imobilului de a fi fost ipotecat la data vânzării, înlăturând opinia dnei.

expert D. în sens contrar. În final, și în ce privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2007 referitor la hotelul P. (dosar apel), Curtea a îmbrățișat opinia experților care și-au exprimat punctul de vedere în sensul că nu poate fi reținut ca o tranzacție comparabilă, obiect al acestui contract fiind părți din construcție și cote-părți de proprietate asupra terenului. Și de această dată evaluarea făcută de dna. expert D. nu a ținut cont de întinderea dreptului de proprietate obiect al acestui contract menționând total fals că dreptul de proprietate este "deplin", când, în realitate, era vorba de proprietatea exclusivă asupra unor părți de construcție, iar terenul era dobândit parte în proprietate exclusivă și parte în coproprietate, astfel că evaluarea este profund viciată.

Curtea a mai constatat următoarea situație, despre care a arătat că lipsește total de fundament evaluarea făcută de dna. expert D.: În fișele de calcul depuse la dosar expertul D. prezintă modul de calcul al valorii construcției, s-a constatat că aceasta calculează valoarea pe m 2 de construcție prin împărțirea prețului total prevăzut în cele 4 contracte de vânzare-cumpărare reținute drept comparabile la suprafața construită vândută. Or, prețul era prevăzut în aceste patru contracte de vânzare-cumpărare ca preț total al vânzării atât pentru teren cât și pentru construcție (părțile de construcție sau cotele-părți de proprietate) care făceau obiectul vânzării, nefiind făcută prin aceste contracte o defalcare de către părți a prețului pentru teren și pentru construcție.

Așadar, nu exista niciun temei în calculul făcut de dna. expert D. pentru determinarea prețului pe construcție, pentru că, în mod fundamental, s-a pornit de la o bază de calcul greșită. Mai departe, dna expert a precizat că valoarea terenului liber de construcție a fost: "considerată pe baza de contracte de vânzare-cumpărare", fără să explice câtuși de puțin modul de calcul și fără să rezulte la ce contracte de vânzare-cumpărare s-a referit, rezultând valoarea de 1.061 euro/m 2 la nivelul lunii aprilie 2008 și valoarea de 732 euro/m 2 la nivelul lunii octombrie 2010. În final, dna. expert D. a evaluat imobilul expropriat la nivelul lunii aprilie 2008 la suma de 1.500.573 euro, iar la nivelul lunii octombrie 2010 la suma de 1.039.718 euro.

Pentru aceste motive, Curtea de apel a constatat că nu poate fi avută în vedere ca fundamentată științific și logic evaluarea făcută de expertul D. în nota depusă la dosar apel, din două puncte de vedere: în primul rând, nu poate fi reținută ca fundamentată aprecierea expertului că poate fi făcută o evaluare a imobilului expropriat "pe baza de tranzacții cu care se vând în mod obișnuit imobile de aceeași natură" (așa cum reglementează art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994), iar, în al doilea rând, nu poate fi apreciată ca fiind corectă evaluarea propriu-zisă făcută de aceasta, pentru motivele arătate, anume nu s-au luat în calcul elemente esențiale care circumstanțiau prețul din cele 4 contracte utilizate de acest expert drept comparabile.

În concluzie, Curtea de apel a reținut, evaluând întregul material probatoriu administrat, anume înscrisurile și punctele de vedere ale celor 8 experți care și-au exprimat poziția în timpul judecății apelului, că nu este posibilă evaluarea imobilului obiect al cauzei pe baza unor tranzacții pentru imobile similare și, în concluzie, a arătat că trebuie avută în vedere o altă metodă de evaluare. Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 "la calcularea cuantumului, despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială". Desigur că, așa cum s-a și decis în practica judiciară în mod constant, aceasta semnifică stabilirea despăgubirilor prin compararea cu prețul stabilit în alte tranzacții imobiliare comparabile.

În condițiile în care însă această comparație de piață nu poate fi făcută, pentru că nu există în sine astfel de tranzacții comparabile, instanța de apel a arătat că evaluarea trebuie făcută după alte metode de evaluare care asigură o corespondență cât mai exactă între valoarea despăgubirii și prețul pe care în mod real proprietatea în discuție l-ar avea pe piața imobiliară. S-a reținut că, de altfel, chiar în contextul textului legal în discuție, este vorba de prețul care în mod obișnuit (deci nu în condiții excepționale, ci în condiții normale, obișnuite) l-ar avea proprietatea pe piața imobiliară. De aceea, în ultimă instanță, evaluarea pe baza unor alte metode de evaluare decât comparația strictă cu alte tranzacții comparabile vizează același rezultat, anume valoarea pe care proprietatea în discuție ar avea-o în condiții obișnuite pe piața imobiliară.

Sub acest aspect, s-a făcut trimitere și la argumentarea experților care au arătat, referindu-se la metoda folosită de el (metoda valorii de înlocuire) că "fundamental pentru metoda valorii de înlocuire este principiul substituției, care arată că niciun cumpărător prudent nu va plăti pentru o proprietate decât costul necesar pentru a obține imediat un imobil cu caracteristici similare". Așadar, Curtea de apel a constatat că evaluarea imobilului în discuție în prezenta cauză pe baza unor alte metode științifice nu reprezintă de fapt o metodă aflată în afara dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, atâta timp cât semnifică determinarea valorii pe care proprietatea în discuție ar avea-o în condiții obișnuite pe piața imobiliară.

De altfel, Curtea de apel a reținut că nici dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu reglementează că instanța de judecată va stabili cuantumul despăgubirilor la valoarea strictă dată de raportul de expertiză pe baza tranzacțiilor comparabile, ci reglementează ca "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială", iar art. 27 din lege reglementează că "Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî", ceea ce semnifică faptul că raportul de expertiză reprezintă un mijloc de probă, asupra căruia instanța de judecată rămâne să aprecieze, similar oricărei alte cauze.

Nu în ultimul rând, Curtea a menționat că în condițiile Legii nr, 33/1994, asemenea textului constituțional care consacră protecția proprietății (art. 44 din Constituție), despăgubirile acordate în cadrul unei exproprieri trebuie să corespundă valorii imobilului, ceea ce semnifică acordarea acelei sume de bani care, pe baza unei evaluări științifice, reprezintă valoarea proprietății. În concluzie, Curtea de apel a avut în vedere evaluarea imobilului pe baza unor alte metode științifice decât cea a comparației directe cu alte tranzacții, întrucât o asemenea evaluare nu a putut fi făcută, din cauza lipsei unor asemenea tranzacții comparabile. Mai departe, apreciind asupra metodelor de evaluare folosite de experți, Curtea a stabilit că cea mai fundamentată științific și coerentă este evaluarea făcută de experții C. și B. în raportul de expertiză depus la dosar apel.

De altfel, evaluarea făcută prin acest ultim raport de expertiză întocmit în apel de experții C., B. și D. este și singura evaluare făcută în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, la data transferului dreptului de proprietate, celelalte expertize fiind efectuate anterior acestei decizii. În ce privește evaluarea întocmită de experții B. și C., Curtea a constatat că aceștia au evaluat imobilul pe baza unor metode agreate de standardele internaționale de evaluare, explicate și fundamentate de experți în notele scrise depuse. Această evaluare a ținut cont de caracteristicile tehnice ale imobilului de evaluat și alte particularități ale acestuia. Experții au folosit drept metodă de evaluare a imobilului valoarea de înlocuire/reconstrucție a clădirii în aceeași variantă structurală și funcțională.

Curtea de apel a apreciat că aceste metode sunt de natură să corespundă cerințelor de echitate și exactitate în evaluare. S-a ținut cont de elementele care particularizează imobilul și experții au aplicat indicii de corecție corespunzători acestor elemente.

Experții B. și C. au arătat că "fundamental pentru metoda valorii de înlocuire este principiul substituției, care arată că niciun cumpărător prudent nu va plăti pentru o proprietate decât costul necesar pentru a obține imediat un imobil cu caracteristici similare". În notele depuse la dosar apel experții au arătat în mod expres că metodele folosite sunt metode recomandate de standardele internaționale de evaluare în condițiile în care piața nu oferă informațiile necesare referitoare la tranzacții anterioare pentru imobile similare și că aceste metode sunt recomandate de Biroul M. de Expertiză Tehnică Judiciară, deoarece se bazează pe prevederi/norme tehnice și coeficienți de actualizare elaborați de instituțiile abilitate ale statului.

Față de cele arătate, s-a constatat că această evaluare a fost făcută pe baza unor elemente obiective și științifice. Conform acestei evaluări, imobilul obiect al cauzei a avut următoarele valori; la nivelul lunii aprilie 2008 - 529.237 euro terenul și 1.932.259 euro construcția hotelului; la nivelul lunii octombrie 2010: 529.255 euro terenul și 1,775.469 euro clădirea. La aceste sume se adaugă un indice de 10% reprezentând costuri destinate studiilor preliminare, proiectare, expertizare, autorizare, indice care se justifică a fi aplicat asupra valorii stabilită de experți ca valoare de înlocuire, având în vedere că această valoare de înlocuire reprezintă valoarea de substituție a imobilului expropriat cu un alt imobil cu aceleași caracteristici.

Rezultă următoarele valori ale imobilului expropriat la nivelul lunii octombrie 2010, data transferului dreptului de proprietate: 1.953.015,9 euro valoarea construcției și 529.255 euro valoarea terenului. Curtea de apel nu a reținut indicele de 30% invocat de experți în cuprinsul raportului întocmit de ei (dosar apel), reprezentând costuri destinate lucrărilor de demolare, transport deșeuri, etc. referitoare la clădirea veche, întrucât aceste costuri nu se justifică a fi incluse în valoarea construcției.

Curtea de apel a constatat că aceleași metode de evaluare au fost abordate inițial și de dna. expert D. în punctul său de vedere depus la dosar, aceasta precizând în mod expres în cuprinsul acestui punct de vedere că aceste metode de evaluare sunt în conformitate cu standardele internaționale de evaluare, astfel încât a fost înlăturată afirmația ulterioară a expertului că aceste metode nu ar fi "în corelație cu standardele de evaluare". Sub acest aspect, Curtea de apel a reținut că este în fața a două puncte de vedere total contrare exprimate de același expert.

Anume, inițial, prin acest punct de vedere depus la dosar apel expertul D. arăta că "procedura de evaluare este în conformitate cu standardele internaționale de evaluare" și menționa că "nu s-a avut în vedere metoda comparațiilor de piață, subsemnata apreciind, de comun acord cu ceilalți membrii ai comisiei de evaluare, că aceasta nu poate fi luată în considerare, proprietățile care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare neputând fi considerate similare, cu aceleași caracteristici și particularități, aplicarea unor indici de corecție fiind neavenită și dând naștere unor rezultate neconcludente asupra valorii finale" (dosar apel alin. (6) și ultim.), continua prin a face o analiză a actelor de vânzare-cumpărare referitoare la hotelurile P., M., O. și N., cu indicarea expresă a elementelor distinctive ale acestor proprietăți și care le fac diferite de cea obiect al cauzei, iar, în final, concluziona: "Ca o concluzie la cele de mai sus, apreciez, așa cum am menționat și mai sus, ca și ceilalți doi membrii ai comisiei, că imobilele prezentate ca SIMILARE nu pot fi considerate ca atare și utilizate în consecință într-o estimare a valorii prin metoda comparațiilor de piață," (dosar apel).

Experta a avut în vedere în mod direct și expres aceste contracte, le-a analizat ca atare, situație în care revenirea făcută prin punctul de vedere depus la data de 18 ianuarie 2016 (dosar apel) în sensul că "analizând ulterior toate documentele existente la dosar, am constatat că există comparabile", nu poate fi justificată de dna. expert. S-a reținut că nu există dată de către dna. expert nicio explicație a acestei schimbări de poziție, această schimbare neputând fi justificată, în niciun caz, așa cum înțelege să menționeze dna. expert, prin "descoperirea ulterioară a acestor înscrisuri, în condițiile în care expertul făcuse referire expresă la acestea anterior și le analizase ca atare. De asemenea, Curtea nu îi solicitase expertului o nouă evaluare, această nouă evaluare fiind inițiativa exclusivă a expertului.

În această situație, Curtea de apel a constatat că este pusă în situația de a alege între două puncte de vedere ale aceluiași expert, puncte de vedere total contrare, însăși schimbarea opiniei expertului neputând fi justificată științific sau legal de către acesta. S-ar putea susține, la nivel teoretic, faptul că a doua opinie reprezintă o revenire asupra primeia și, deci, ar fi cea de luat în considerare. Pe de altă parte, Curtea a reținut că practic, neavând vreo justificare în vreo dispoziție a instanței de judecată sau în vreun element nou în dosar, această a doua opinie nu mai putea fi exprimată de expert, căruia nu îi este permisă schimbarea de poziție odată ce s-a pronunțat. Aceasta este rațiunea instituției incompatibilității expertului pentru situația în care și-a exprimat deja opinia.

Totodată, s-a arătat că această a doua opinie a dnei. expert nu poate fi primită, pentru motivele dezvoltate deja mai sus de către Curte referitor la aspectele de fond ale evaluării făcute. Iar, în final, Curtea a arătat că poate fi luată în discuție și temeinicia punctelor de vedere exprimate de expertul D., în contextul în care aceasta, pe baza acelorași înscrisuri existente la dosarul cauzei, în decursul a 5 luni, a înțeles să își schimbe opinia în mod radical, fără să poată justifica științific, procedural sau măcar logic însăși schimbarea de poziție. De altfel, aceste metode ale valorii de înlocuire și de bonitare au fost folosite și de toți ceilalți experți care au efectuat expertize anterior în cauză, toți precizând că sunt metode agreate de standardele internaționale de evaluare.

În concluzia celor expuse, Curtea de apel a avut în vedere evaluarea făcută de experții C. și B., fără a lua în considerare, așa cum s-a arătat mai sus, indicele de 30% invocat de experți ca reprezentând costuri destinate lucrărilor de demolare, transport deșeuri, etc. Așadar, Curtea de apel a constatat că valoarea imobilului expropriat la data transferului de proprietate, octombrie 2010, a fost de 2.482.270,9 euro, din care 1.953.015,9 euro valoarea construcției și 529.255 euro valoarea terenului. S-a reținut că această valoare este, luând în calcul cursul leu/euro valabil la data actuală și la data efectuării expertizei de către experți, superioară celei stabilită de expropriator prin Hotărârea nr. 64/2010 (de 3.743,107 lei), dar inferioară celei stabilită de prima instanță prin sentința apelată (de 13.686.230 lei), astfel că în baza art. 296 C. proc.

civ. a fost admis apelul pârâtului și schimbată în parte sentința apelată, în sensul modificării valorii despăgubirilor stabilite pentru imobilul expropriat de la suma de 13. 686.230 lei, cât a stabilit prima instanță, la suma de 2.482.270,9 euro, care va fi achitată în lei de către pârât la cursul BNR din data plății. Nu a fost primită susținerea pârâtului conform căreia instanța nu ar putea să stabilească o despăgubire mai mare decât cea oferită de expropriator, pentru că reclamanta însăși nu ar fi indicat în mod expres o sumă la care instanța să se raporteze, în contextul art. 27 din Legea nr. 33/1994. Conform acestui text legal, "Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî.

Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată." Cererea reclamantei s-a constituit într-o contestație a sumei oferită de expropriator, iar principiul disponibilității într-o asemenea cauză nu semnifică indicarea de către parte a unui cuantum exact al despăgubirilor la momentul învestirii instanței de judecată, o asemenea evaluare nefiind nici posibilă pentru parte, ci trebuie avute în vedere pretențiile părților astfel cum acestea au fost formulate pe parcursul judecății și administrării probatoriului.

Or, reclamanta și-a precizat poziția în urma efectuării expertizei de evaluare, în sensul că solicită valoarea rezultată din raportul de expertiză efectuat de experții C. și B. Neindicarea de către parte la momentul formulării cererii de chemare în judecată a unui cuantum determinat al despăgubirilor solicitate de ea nu poate atrage consecința anulării sau respingerii de plano a cererii, așa cum solicita pârâtul, ci, în măsura în care ar aprecia că cererea de chemare în judecată nu are un obiect determinat, instanța ar fi obligată să pună în vedere părții să o precizeze. Curtea de apel a constatat nefondată și susținerea pârâtului în sensul că omologarea raportului de expertiză în opinie majoritară ar conduce la încălcarea art. 296 teza a 2-a C. proc.

civ. (ar crea în calea de atac a reclamantei o situație mai grea), întrucât în cauză există declarate apeluri de către ambele părți, iar această soluție de stabilire a despăgubirilor la nivelul sumei stabilită de experții C. și B. se va face prin admiterea apelului pârâtului, iar nu prin admiterea apelului reclamantei. Referitor la stabilirea acestei sume în euro sau în lei, Curtea a considerat că se impune a se stabili această sumă în euro, aceasta pentru că înșiși experții au făcut evaluarea în acest fel, aceasta reprezentând valoarea imobilului stabilită de experți, iar, pe de altă parte, Curtea a apreciat că o astfel de determinare corespunde și criteriilor legale. Conform art. 44 din Constituția României, exproprierea se face cu "prealabilă și dreaptă despăgubire", iar în condițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015 trebuie avută în vedere valoarea imobilului de la data transferului dreptului de proprietate.

Or, la data transferului dreptului de proprietate valoarea imobilului a fost aceasta, fiind echitabil și legal ca timpul scurs de la data acestui transfer al dreptului de proprietate până la data hotărârii judecătorești să nu afecteze patrimonial pe reclamantă, în sensul diminuării sumei cuvenite acesteia ca urmare a devalorizării monedei naționale. Nu poate fi primită susținerea pârâtului conform căreia reclamanta ar fi în culpă privind această întârziere în primirea despăgubirii, prin declanșarea prezentului proces, de vreme ce reclamanta nu a făcut decât să își exercite un drept legal promovând prezentul proces, iar, pe de altă parte, aceasta a fost perfect îndreptățită să o facă, de vreme ce se relevă că valoarea propusă de expropriator este mai mică în raport de valoarea reală a imobilului expropriat (chiar și în opinia dnei.

expert D., care a sprijinit opinia pârâtului și a cărei evaluare s-a solicitat de către pârât a fi avută în vedere, valoarea propusă de expropriator la momentul exproprierii este inferioară celei reale a imobilului). Pe de altă parte, nu sunt încălcate câtuși de puțin dispozițiile legale referitoare la obligativitatea utilizării monedei naționale pentru plățile făcute pe teritoriul României, căci plata urmează a fi făcută de către pârât în lei către reclamantă, la cursul BNR din data plății.

În ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei reprezentând diferența de valoare a imobilului între data declanșării procedurii de expropriere (4 aprilie 2008) și data stabilirii despăgubirilor, Curtea a constatat următoarele: Este fondată critica reclamantei referitoare la faptul că solicitarea sa de obligare a pârâtului la plata sumei reprezentând diferența de valoare a imobilului între data declanșării procedurii de expropriere și data expertizei efectuată la instanța de fond nu a reprezentat o modificare de cerere făcută în afara cadrului legal oferit de art. 132 C. proc. civ. Astfel, prin precizarea de cerere depusă la dosar fond, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, formula de redactare fiind una generală, fără a se face referire în mod expres la vreo componentă a acestei despăgubiri sau a prejudiciului încercat de reclamantă.

În acest caz (și având în vedere că instanța de judecată însăși nu s-a considerat nelămurită și nu a solicitat reclamantei precizări concrete), această solicitare trebuie înțeleasă în sensul ei general, necircumstanțiat doar la anumite componente ale despăgubirii. Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite". Așadar, instanța de apel a reținut că noțiunea de "despăgubire" vizează generic atât valoarea imobilului expropriat, cât și orice alte prejudicii încercate de proprietarul expropriat.

De aceea, în condițiile în care solicitarea reclamantei era formulată generic, cu referire la "despăgubire" pentru expropriere, fără să se circumstanțieze sau restrângă de către reclamantă în vreun fel această solicitare, aceasta semnifică faptul că a vizat deopotrivă și alte prejudicii încercate, alături de cel care a constat strict în valoarea imobilului expropriat, și nu există temei nici pentru instanța de judecată să restrângă această solicitare și s-o considere că a vizat doar valoarea propriu-zisă a imobilului. De aceea, nu se punea problema unei cereri noi care să fie considerată în contextul art. 132 C. proc. civ., ci cererea care a fixat și alte prejudicii decât cel reprezentat de valoarea imobilului a fost inclusă în cererea inițială.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că tribunalul a analizat oricum aceste solicitări pe fond, astfel ca reținerea inițială referitoare ia încălcarea art. 132 C. proc. civ. rămâne lipsită de relevanță.

Curtea a reținut că, având în vedere incidența în timpul judecății în apel a Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2005, se mai pune în discuție în cauză exclusiv diferența de valoare dintre data de 4 aprilie 2008 și octombrie 2010, când a avut loc transferul dreptului de proprietate, fără să se mai pună problema diferenței de valoare pentru perioada de la data transferului efectiv al dreptului de proprietate (octombrie 2010) până la data evaluării făcută în fața tribunalului (9 august 2011). Analizând pe fond această critică, astfel circumstanțială, Curtea de apel a constatat că este nefondată și a păstrat soluția tribunalului de respingere a solicitării de acordarea drept despăgubire a sumei care reprezintă diferența dintre valoarea imobilului la data de 4 aprilie 2008 și cea de la data transferului dreptului de proprietate, octombrie 2010. Astfel, Curtea a constatat că reclamanta își motivează în esență această pretenție pe ideea că tergiversarea procedurilor de expropriere ar fi prilejuit prejudicierea sa cu diferența de valoare înregistrată pe piața imobiliară în această perioadă, pârâtul fiind de rea-credință și, pretinde reclamanta, încălcându-se dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Toata această construcție juridică se axează pe ideea că procedura de expropriere ar fi trebuit finalizată mult mai devreme, în logica faptului că dacă acest lucru s-ar fi realizat, reclamanta ar fi beneficiat de o valoare superioară pentru imobilul expropriat, întrucât valoarea acestuia pe piața imobiliară a fost superioară în anul 2008, ulterior acestui an cunoscând o scădere continuă. Curtea a reținut că procedura de expropriere este una reglementată legal la dispoziția expropriatorului, care singur decide când și dacă operează o asemenea măsură, după cum procedura în sine a unei asemenea operațiuni este una reglementată legal. În cadrul acestei proceduri, persoanei expropriate nu îi este recunoscut vreun drept de a solicita exproprierea, de a iniția această procedură sau de a o continua.

Totodată, dreptul la despăgubire al persoanei expropriate este unul care se naște în mod direct și actual abia la data emiterii hotărârii de expropriere și de stabilire a plății despăgubirilor, urmată de transferul propriu-zis de proprietate către expropriator, până la acel moment drepturile acestuia fiind doar unele de ordin procedural. Așa fiind, s-a reținut că nu există niciun temei legal sau de logică comună, pentru ca persoana expropriată să poată pretinde ca exproprierea să se săvârșească la un anumit moment dat, care i-ar fi mai convenabil intereselor sale, și niciun asemenea temei pentru a reclama o derulare mai rapidă sau neîntârziată a procedurilor de expropriere.

Situațiile de fapt invocate de reclamantă referitoare la reaua-credința a expropriatorului, care a anunțat intenția de expropriere încă din anul 2006 și totuși ulterior a trenat procedurile până în anul 2010 rămân absolut irelevante, fiind decizia exclusivă a expropriatorului și dreptul său absolut să inițieze, să continue sau nu o asemenea procedură, după cum interesele sale dictează sau în funcție de orice alte împrejurări, persoana expropriată neavând niciun drept legal pe parcursul acestei proceduri care să îi permită să solicite exproprierea, să pretindă ca aceasta să aibă loc la un anumit moment sau neîntârziat. De altfel, nimic nu