ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1362/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1362/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr.

1362/2016

Asupra

recursurilor de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului București la 1 septembrie 2010, sub nr. x/3/2010,

reclamanta SC A. SA, a chemat în judecată pe pârâtul municipiul

București prin primar general, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța să se constate caracterul nelegal

și injust ai despăgubirii propuse de expropriator (prin Comisia de

aplicare a Legii nr. 198/2004) prin Hotărârea nr. 64 din 2 august 2010, cu

privire la imobilul situat în București, și, pe cale de

consecință, să se stabilească legala și justa

despăgubire care i se cuvine și să fie obligat expropriatorul la

plata acesteia, cu cheltuieli de judecată.

La data de 25

februarie 2011 reclamanta SC A. SA și-a precizat cererea de chemare în

judecată, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se

va pronunța, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, să

se constate caracterul nelegal și injust al despăgubirii propuse de

expropriator prin Hotărârea nr. 64 din 2 august 2010, comunicată la

data de 25 august 2010, cu privire la imobilul situat în București,

și, pe cale de consecință, să se stabilească legala

și justa despăgubire cuvenită și să fie obligat

expropriatorul la plata despăgubirii astfel stabilite și actualizate

în raport de inflație la momentul plății efective, inclusiv a

TVA-ului aferent, cu cheltuieli de judecată.

În fața

tribunalului s-au administrat înscrisuri, raportul de expertiză în

specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, raportul de

expertiză contabilă, opiniile separate la acestea, precum și

răspunsul experților la obiecțiuni.

Prin

Sentința civilă nr. 2207 din 20 decembrie 2011 pronunțată

de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost

admisă în parte cererea precizată formulată de reclamanta SC A.

SRL, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumelor de

13.686.230 lei (valoarea imobilului supus exproprierii) și de 1.912.849

lei (prejudiciu cauzat prin expropriere) și a fost obligat pârâtul la

plata către reclamantă a sumei de 15.000 lei, cheltuieli de

judecată. Au fost respinse celelalte solicitări ale reclamantei, ca

neîntemeiate.

Împotriva

acestei sentințe ambele părți au declarat apel

Prin Decizia

civilă nr. 197A din 15 martie 2016, Curtea de Apei București,

secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de apelanta

reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 2207 din 20 decembrie

2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, în dosarul nr. x/3/2010, ca nefondat.

A admis

apelul declarat de apelantul pârât municipiul București, prin primarul

general, împotriva aceleiași sentințe.

A schimbat

Sentința apelată nr. 2207 din 20 decembrie 2011, pronunțată

de Tribunalul București, secția a III-a civilă, după cum

urmează:

A admis în

parte acțiunea reclamantei SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul

municipiul București, prin primarul general, astfel:

A stabilit

cuantumul despăgubirilor datorate de pârât reclamantei drept valoare a

imobilului expropriat prin Hotărârea nr. 64 din 2 august 2010 la suma de

2.482.270,9 euro, din care 1.953.015,9 euro valoarea construcției și

529.255 euro valoarea terenului, plata urmând să se facă în lei la

cursul de schimb stabilit de BNR la data plății.

Au fost

respinse celelalte pretenții ale reclamantei, ca neîntemeiate.

A fost

obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 11.500 lei

cheltuieli de judecată în fața instanței de fond.

Onorariul

comisiei de experți compusă din experții B., C. și D. a

fost majorat cu suma de 3.000 lei, câte 1.000 lei pentru fiecare expert.

S-a dispus

obligarea apelantului-pârât municipiul București la plata acestui

supliment de onorariu de 3.000 lei în contul Biroului de Expertize Judiciare de

pe lângă Tribunalul București.

A fost

obligată apelanta-reclamantă la plata către apelantul-pârât a

sumei de 7.500 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel cu onorariile

experților (inclusiv majorarea de onorariu de 3.000 lei dispusă mai

sus).

La adoptarea

soluției, Curtea de apel a reținut următoarele:

Prin

Hotărârea Consiliului general al municipiului București nr. 262 din 2

noiembrie 2006 a fost declarată de utilitate publică, în temeiul

Legii nr. 33/1994, lucrarea de interes local "Dublarea diametralei N - S

pe tronsonul Buzești - Berzei -Vasile Pârvan, etapa 1 din tronsonul

Buzești - Berzei -Vasile Pârvan - B. P. Hașdeu - Uranus - Calea

Rahovei".

Reclamanta SC

A. SRL a fost notificată despre faptul că imobilul proprietate sa din

București, urmează a fi expropriat prin notificarea din 4 aprilie

2008, prin această notificare comunicându-i-se și faptul că

expropriatorul va propune cu titlu de despăgubiri pentru imobilul afectat

de expropriere suma de 10.757.010 lei. Reclamata a formulat întâmpinare (dosar

fond), în temeiul art. 14 din Legea nr. 33/1994, prin care a invocat

necesitatea de respectare a dispozițiilor legale imperative aplicabile în

raport de faptul că imobilul este declarat monument istoric și a

contestat valoarea sumei despăgubirilor, susținând că nu este

justă și acoperitoare. Aceasta întâmpinare nu a fost

soluționată de către pârât, invocându-se suspendarea

lucrărilor Comisiei de soluționare a notificărilor, datorită

încetării mandatului președintelui acesteia.

Prin H.G. nr.

590 din 23 iunie 2010, în temeiul Legii nr. 198/2004, s-a aprobat

declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor afectate de

această lucrare de interes public local.

Prin

Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 64 din 2 august 2010 -

dosar fond - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului

București a dispus exproprierea imobilului situat în București,

proprietatea SC A. SA, compus din teren în suprafață de 321,06 mp

și construcții în suprafață de 1.320 mp, construcție

având destinația de hotel, despăgubirile pentru imobilul expropriat

fiind stabilite la suma de 3.743.107 lei.

În prezenta

cauză, reclamanta a contestat valoarea acestor despăgubiri acordate

pentru imobilul expropriat, solicitând, în plus, drept prejudiciu produs prin

expropriere, diferența de valoare dintre valoarea imobilului la data de 4

aprilie 2008 (data notificării adresată de expropriator) și data

transferului dreptului de proprietate (octombrie 2010), precum și suma

reprezentând scăderea economică înregistrată de societate

după comunicarea notificării intenției de expropriere.

Referitor la

evaluarea imobilului, Curtea de apel a avut în vedere dispozițiile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora "La calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța

vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială'", precum și Decizia Curții

Constituționale nr. 12/2005, conform căreia valoarea imobilului

trebuie stabilită la data transferului dreptului de proprietate.

Analizând

mijloacele de probă administrate în cauză, Curtea de apel a constatat

următoarele:

În fața

instanței de fond a fost efectuată o expertiză de evaluare a

imobilului expropriat de către experții E., F. și G. (dosar fond

și răspuns la obiecțiuni), această expertiză evaluând

însă imobilul la data de 4 aprilie 2008 și data de 9 august 2011,

data efectuării acelei expertize (anterior Deciziei Curții

Constituționale nr. 12/2015). Experții au aplicat trei abordări,

anume abordarea prin costuri, abordarea prin comparații directe (în cadrul

acestei evaluări au utilizat oferte existente pe piața

imobiliară) și abordarea pe bază de venituri.

În apel au

fost solicitate OCPi și depuse la dosar toate înscrisurile existente în

arhiva acestei autorități referitoare la tranzacții pentru

imobile susceptibile de a fi considerate similare.

În raport de

acestea și de criticile formulate în apel de către părți,

s-a dispus efectuarea în apel a unei noi expertize de evaluare a imobilului

expropriat.

Comisia de

experți desemnată inițial formată din experții H.

(acesta numit în urma înlocuirii dnei. expert I.), J. și K. și-a

prezentat punctele de vedere prin rapoartele depuse la dosar apel, punctul de

vedere al expertului K.

Prin punctul

de vedere majoritar al experților H. și J., inclusiv răspunsul

la obiecțiuni (dosar apel), aceștia și-au exprimat opinia în

sensul că nu pot servi drept comparabile în condițiile art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, tranzacțiile de vânzare-cumpărare

existente la dosar și nici cele reprezentate de contractele din 4 iunie

2007 (referitor la hotel L.), din 15 noiembrie 2007 (referitor la hotel M.),

din 25 martie 2008 (referitor la hotel N.) și nici cele referitoare la

hotel O. (contract din 30 martie 2012 - dosar apel) și hotelul P.

(contract din 30 martie 2007), și au procedat la evaluare pe baza

metodelor valorii de înlocuire și comparației prin bonitare. În

punctul său de vedere separat inclusiv în răspunsul la obiecțiuni,

expertul K. (dosar apel) a arătat, de asemenea, că nu pot fi folosite

drept tranzacții pentru imobile similare aceste contracte.

La termenul

din data de 12 noiembrie 2013 (dosar apel) Curtea a solicitat în mod direct

și expres experților să precizeze dacă pot folosi drept

comparabile înscrisurile existente la dosar, iar acești trei experți

au precizat în mod expres că nu pot utiliza înscrisurile existente la

dosar drept comparabile, argumentându-și opinia (dosar apel).

Față

de obiecțiunile formulate de părți la aceste concluzii ale primei

comisii de experți, la termenul din data de 4 februarie 2014 (dosar apel)

a fost dispusă o nouă expertiză de evaluare, de către o

altă comisie, comisie formată (în final, în urma mai multor înlocuiri

dispuse), din experții R., S. și C.

Curtea de

apel a fixat drept obiectiv inițial al expertizei analizarea de către

comisia de experți a înscrisurilor existente la dosar și determinarea

faptului dacă acestea pot servi drept tranzacții comparabile în

cadrul unei evaluări conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

punând în vedere experților în mod expres să își argumenteze

punctul de vedere, iar în măsura în care vor aprecia că aceste

înscrisuri nu pot servi drept tranzacții comparabile, să nu procedeze

la o evaluare după altă metodă, ci să se oprească la

această concluzie.

Având fixat

acest obiectiv, comisia de experți compusă din S., R. și C. au

întocmit un raport de expertiză depus la data de 17 aprilie 2015 (dosar

apel), cu punct de vedere separat al expertului C. Prin acest raport de

expertiză, experții S. și R. au evaluat terenul și

construcția expropriată la data de 2 august 2010 la suma totală

de 1.491.862 euro (1.132.275 euro construcția și 359.587 euro

terenul) și la data de 4 aprilie 2008 la suma de 1.861.259 lei (1.321.878

euro clădirea și 539.381 euro terenul) - dosar apel. Cel de-al

treilea membru al acestei comisii de experți, dnul. expert C. a

arătat, în punctul său de vedere separat (dosar apel), că

înscrisurile existente la dosar nu pot servi drept tranzacții comparabile

în cadrul unei evaluări conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, pentru

motivele acolo dezvoltate.

Prin

încheierea din data de 19 mai 2015 (dosar apel) Curtea a constatat că

raportul de expertiză întocmit de către experții R. și S.

nu reprezintă un raport de evaluare a imobilului prin raportare la

tranzacții similare conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în

pofida susținerilor experților, întrucât, studiindu-se modalitatea

propriu-zisă de evaluare, se constată că experții au precizat

în mod expres ei înșiși că nu pot face evaluarea terenului

conform art. 26, așa că evaluează terenul conform grilei

notarilor publici, iar cu privire la construcție experții

evaluează de fapt după o modalitate care nu este practic cea de

comparare a prețului pe piața imobiliară, vizată de art. 26

alin. (2), ci apelează la combinarea unor alte metode de evaluare. Mai

exact, experții, au evaluat în primul rând terenul pe baza grilei

notarilor publici, stabilind astfel o valoare a terenului. Apoi, plecând de la

acest preț pe metru al terenului, au calculat prețul total al

terenului obiect al celor patru contracte de vânzare-cumpărare (după

formula prețul pe m

2

înmulțit cu suprafața terenului

obiect al contractului de vânzare-cumpărare). După obținerea

acestui rezultat considerat de experți ca reprezentând prețul

terenului, acesta a fost scăzut din prețul total menționat în

contracte ca preț al vânzării și experții au considerat

că diferența reprezintă prețul pentru construcția

vândută. În final, acest preț al construcției vândute l-au

împărțit la suprafața construită vândută și a

rezultat un preț pe m

2

construcție.

S-a apreciat

că acest mod de evaluare nu reprezintă câtuși de puțin o

evaluare pe bază de tranzacții și nici măcar o evaluare

fundamentată, conținând o mulțime de artificii lipsite de temei

logic. Aceasta pentru că nimic nu poate sprijini ideea că prețul

menționat în cele patru contracte ar fi fost stabilit în acel mod de

către părți, anume în considerarea unui anumit preț pe m

2

teren și unui anumit preț pe m

2

construcție,

prețul de vânzare fiind stabilit în urma negocierilor dintre

cumpărător și vânzător pentru ansamblul imobilului vândut.

Apoi, nu are niciun fundament ideea că negocierea ar fi plecat între

părțile vânzării de la prețul pe teren și mai exact de

la un preț pe teren prevăzut în grila notarilor publici. În plus,

nici acești experți nu au avut în considerare elementele particulare

care circumstanțiau condițiile vânzării în cele patru contracte

de vânzare-cumpărare reținute de ei drept comparabile,

menționate mai sus (faptul că obiect al unor contracte erau doar

cote-părți de proprietate sau doar camere din hotel, faptul că

un imobil era grevat de o ipotecă, faptul că alt imobil era vândut în

cadrul unei operațiuni de leasing etc).

La acel

termen de judecată din data de 19 mai 2015 Curtea a constatat, coroborând

punctele de vedere ale experților din primul raport de expertiză cu

cele ale experților din cea de-a doua comisie de experți, că

este dovedit că nu poate fi făcută o evaluare prin raportare la

tranzacții cu care se vând în mod obișnuit imobile similare.

De aceea,

având în vedere și obiecțiunile formulate de părți la acest

ultim raport de expertiza, la acel termen de judecată s-a dispus

efectuarea unei noi expertize, de către comisia formată din B., C.

și D.

Această comisie

a întocmit raportul de expertiză depus la dosar apel, iarăși cu

opinie majoritară a experților B. și C. și cu opinia

separată a dnei. expert D. (opinia separată depusă la dosar

apel). Toți acești trei experți au precizat că au evaluat

construcția pe baza metodei valorii de înlocuire și terenul prin

metoda comparației prin bonitare și că aceste metode de evaluare

sunt conforme Standardelor internaționale de evaluare.

La termenul

din data de 24 noiembrie 2015 (dosar apel), Curtea a solicitat experților,

față de obiecțiunea municipiului București, să

precizeze în mod expres dacă aceste metode de evaluare sunt sau nu agreate

de Standardele internaționale de evaluare.

Cu acest

prilej, dna. expert D. a depus la dosar un alt punct de vedere (dosar apel) prin

care a arătat că "analizând ulterior toate documentele existente

la dosarul cauzei a constatat că există comparabile". De data

aceasta dna. expert D. a precizat că prețul stabilit pe baza metodei

prin bonitate este "fără corelație cu standardele de evaluare".

Dna. expert D. a procedat astfel la o nouă evaluare, diferită de cea

depusă inițial.

Fiind în

fața unor opinii contradictorii exprimate de experți, Curtea a

efectuat propria analiză asupra acestor opinii, pentru a decide care

dintre acestea trebuie reținută la soluționarea cauzei și

care trebuie înlăturată.

În cadrul

acestei analize, Curtea de apel a constatat, înainte de toate, ca dna. expert

D. este singura dintre cei 8 experți care s-au pronunțat în cursul

judecății apelului care susține ideea că este posibilă

o evaluare pe baza unor tranzacții comparabile. S-a arătat că

suntem în prezența unei opinii majoritare a 7 experți în sensul

imposibilității evaluării pe baza unor tranzacții

referitoare la imobile comparabile, căreia i se opune opinia singulară

a dnei. expert D. (în fapt, una dintre opiniile expertului D., deoarece,

așa cum s-a arătat, în egală măsură același

expert a susținut inițial și a argumentat că nu este

posibilă o evaluare pe baza unor tranzacții comparabile).

În ce

privește evaluarea făcută de experții R. și S.,

așa cum s-a constatat la termenul din data de 19 mai 2015 și cum s-a

dezvoltat mai sus, nici ei nu au procedat la o evaluare pe bază de

contracte de vânzare-cumpărare comparabile, deși fac apel la aceste

contracte și pretind că evaluează pe baza acestora.

Instanța

de apel a reținut că, în cadrul operațiunii de apreciere

coroborată a probatoriului și în condițiile în care mijloacele

de probă nu au o valoare prestabilită, nu este ținută de

opinia majoritară, putând agrea deopotrivă opinia minoritară.

Pe de

altă parte, nu mai puțin adevărat este că, aflându-se în

fața unei astfel de situații în care un număr de 7 experți

se pronunță într-un anumit sens, iar un singur expert se

pronunță în sens contrar, Curtea nu poate înlătura opinia

majoritară a celor 7 experți și să rețină opinia

singulară a celui de-al 8-lea expert fără a găsi sprijin în

anumite argumente tehnico-științifice sau de logică comună

care întemeiază opinia expertul minoritar. Procedând altfel, instanța

de judecată ar acorda preferință uneia dintre opinii, cea

singulară, în mod arbitrar și nejustificat, ceea ce, desigur, nu

poate întemeia o hotărâre judecătorească.

Așadar,

instanța de apel a reținut că trebuie avut în vedere criteriul

majorității opiniilor în operațiunea de apreciere a

probatoriului pe care o face Curtea, neputând fi ignorat, având în vedere

că în discuție este opinia tehnico-științifică

exprimată de experți, ceea ce determină ca, în condițiile

unei majorități, mai ales a unei majorități atât de

zdrobitoare, aparența de credibilitate să opereze în favoarea

acesteia.

Dar, în

același timp, acest criteriu nu trebuie să fie unicul de luat în

considerare și, de aceea, Curtea a procedat mai departe la analizarea pe

fond a punctelor de vedere exprimate, pentru a decide care dintre acestea sunt

mai fundamentate, raportat la situația dosarului.

Astfel,

analizând opinia exprimată de dna. expert D. prin acest punct de vedere

depus la dosarul de apel (cel în care afirmă că există

posibilitatea evaluării pe bază de contracte de

vânzare-cumpărare comparabile), Curtea de apel a constatat că

expertul a reținut drept comparabile următoarele contracte: 1.

contractul de vânzare-cumpărare referitor la hotelul M., încheiat în 15

noiembrie 2007; 2. contractul de vânzare-cumpărare referitor la hotelul L.

din 4 iunie 2007; 3. contractul de vânzare-cumpărare referitor la hotelul

N. din 25 martie 2008; 4. contractul de vânzare-cumpărare referitor la

hotelul P. din 30 martie 2007.

Analizând

contractul de vânzare-cumpărare referitor la hotelul N. (contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 - dosar apel) Curtea a

împărtășit opinia experților C. și B. (comună cu

a celorlalți 5 experți anterior numiți în cauză), în sensul

că nu poate constitui în niciun caz o tranzacție comparabilă.

Astfel, acest contract are ca obiect 5 camere de hotel situate la parter, 2

camere de hotel situate la etajul 3, cota de 50% din anumite încăperi

aflate la subsolul construcției, cota parte indiviză de 50% din

anumite camere aflate la parterul imobilului, cota de 7,70% dintr-o

cameră, hol și culoar aflate la etajul 3 al clădirii, precum

și cota parte indiviză din spațiile în coproprietate

forțată și perpetuă și din terenul de sub construcție,

aflat de asemenea în coproprietate forțată și perpetuă.

Prin urmare, obiect al acestui contract nu este întregul hotel (teren și

construcție) și nici măcar o cotă parte de proprietate din

ansamblul acestuia.

Depășind

celelalte argumente prezentate de experții C. și B. (ca, de altfel,

și de expertul D. în prima opinie exprimată - dosar apel) atunci când

au arătat că acest contract nu poate fi folosit drept

comparabilă (vechimea acelui hotel care presupune o altă

structură de rezistență etc.), Curtea a constatat că se

impune în logica comună faptul că acest contract nu prezintă

câtuși de puțin o situație similară imobilului obiect al

cauzei prezente pentru a servi drept comparabilă. S-a arătat că

este evident în logica comună și juridică și dincolo de orice

dubiu că vânzarea numai a anumitor cote-părți indivize din

anumite camere amplasate disparat la diferite etaje ale clădirii hotelului

nu reprezintă o vânzare comparabilă cu cea a unui hotel în întregul

său, se adresează unei alte oferte de cumpărare referitoare la

puterea de cumpărare a cumpărătorului, interesului în

cumpărare (un hotel în întregul său poate fi cumpărat doar de

către un investitor cu putere financiară suficientă pentru a

plăti prețul de cumpărare și, eventual, pentru

administrarea ulterioară a hotelului, în vreme ce camere din hotel pot fi

cumpărate și de persoane particulare fără interes în a

derula acolo, neapărat, vreo activitate hotelieră etc.), dreptul

astfel dobândit poate fi administrat în condiții total diferite decât

dreptul deplin de proprietate asupra întregului hotel etc.

De aceea, Curtea

a înlăturat opinia expertului D. referitoare la posibilitatea folosirii

acestui contract drept comparabilă și a îmbrățișat

opinia majoritară a experților care este în sens contrar.

De asemenea,

Curtea a mai constatat un aspect esențial, anume că în mod cu totul

fals dna. expert D., în fișa de calcul care a stat la baza evaluării,

întocmită în cadrul punctului său de vedere, depusă la dosar

apel, menționează că dreptul de proprietate obiect al acestui

contract este "integral", ceea ce este evident contrazis de

conținutul contractului, iar mai departe, pe baza acestei rețineri,

nu aplică niciun indice de corecție comparativ cu hotelul obiect al

prezentului dosar, ceea ce în mod evident viciază evaluarea.

În ce

privește comparabila reținută de expert D. referitoare la

hotelul L., contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2007

(dosar apel), Curtea a reținut că acesta are ca obiect o clădire

edificată în anul 2005, o clădire modernă și având o cu

totul altă structură și componență (subsol, parter

și 8 etaje), fiind așadar într-o situație total diferită

decât cea a imobilului obiect al prezentului dosar, iar, pe de altă parte,

în mod esențial, acest contract a fost încheiat în cadrul unei

operațiuni de leasing imobiliar, așa cum rezultă chiar din art.

1 din contract, vânzătorul păstrând în continuare calitatea de

utilizator al imobilului în sistem de leasing, cu obligația de

răscumpărare la sfârșitul perioadei de leasing. Prin urmare,

situația juridică a acestui contract este, de asemenea, total diferită,

și de această dată dna. expert D. ignorând cu

desăvârșire aceste elemente definitorii ale contractului și

reținând că dreptul de proprietate transmis a fost

"deplin", în condițiile în care încheierea contractului în

cadrul unei operațiuni de leasing diferențiază în mod decisiv

contractul de un contract de vânzare-cumpărare încheiat fără

asemenea circumstanțieri.

În ce

privește contractul de vânzare-cumpărare referitor la hotelul M.

(autentificat sub nr. x/2007 - dosar apel), Curtea a constatat că are ca

obiect construcție și teren de 58 m

2

în exclusivitate

și, în plus, o cotă parte indiviză nedeterminată din restul

terenului. S-a reținut, totodată, că acest imobil obiect al

contractului era ipotecat la momentul încheierii contractului pentru o datorie

a vânzătorului de 4.025.099,78 euro la T. România SA, "plus dobânzi,

costuri aferente, majorări și penalități", iar în

cuprinsul contractului nu se face mențiune despre modul în care

părțile convin referitor la plata datoriei. În aceste condiții

și având în vedere că ipoteca grevează imobilul ipotecat în

mâinile subdobânditorilor, se poate presupune că această

situație a imobilului a influențat important prețul de vânzare.

În plus, instanța a constatat că vânzătorul și

cumpărătorul au fost reprezentați la vânzare de aceeași

persoană fizică. Față de cele expuse, Curtea a apreciat

că acest contract în mod întemeiat nu a fost apreciat de către

ceilalți experți ca putând servi drept o tranzacție comparabilă,

dată fiind situația specială a imobilului de a fi fost ipotecat

la data vânzării, înlăturând opinia dnei. expert D. în sens contrar.

În final,

și în ce privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. x/2007 referitor la hotelul P. (dosar apel), Curtea a

îmbrățișat opinia experților care și-au exprimat

punctul de vedere în sensul că nu poate fi reținut ca o

tranzacție comparabilă, obiect al acestui contract fiind

părți din construcție și cote-părți de

proprietate asupra terenului. Și de această dată evaluarea

făcută de dna. expert D. nu a ținut cont de întinderea dreptului

de proprietate obiect al acestui contract menționând total fals că

dreptul de proprietate este "deplin", când, în realitate, era vorba

de proprietatea exclusivă asupra unor părți de construcție,

iar terenul era dobândit parte în proprietate exclusivă și parte în

coproprietate, astfel că evaluarea este profund viciată.

Curtea a mai

constatat următoarea situație, despre care a arătat că

lipsește total de fundament evaluarea făcută de dna. expert D.:

În

fișele de calcul depuse la dosar expertul D. prezintă modul de calcul

al valorii construcției, s-a constatat că aceasta calculează

valoarea pe m

2

de construcție prin împărțirea

prețului total prevăzut în cele 4 contracte de vânzare-cumpărare

reținute drept comparabile la suprafața construită vândută.

Or, prețul era prevăzut în aceste patru contracte de

vânzare-cumpărare ca preț total al vânzării atât pentru teren

cât și pentru construcție (părțile de construcție sau

cotele-părți de proprietate) care făceau obiectul vânzării,

nefiind făcută prin aceste contracte o defalcare de către

părți a prețului pentru teren și pentru construcție.

Așadar, nu exista niciun temei în calculul făcut de dna. expert D.

pentru determinarea prețului pe construcție, pentru că, în mod

fundamental, s-a pornit de la o bază de calcul greșită.

Mai departe,

dna expert a precizat că valoarea terenului liber de construcție a

fost: "considerată pe baza de contracte de

vânzare-cumpărare", fără să explice câtuși de

puțin modul de calcul și fără să rezulte la ce

contracte de vânzare-cumpărare s-a referit, rezultând valoarea de 1.061

euro/m

2

la nivelul lunii aprilie 2008 și valoarea de 732 euro/m

2

la nivelul lunii octombrie 2010.

În final,

dna. expert D. a evaluat imobilul expropriat la nivelul lunii aprilie 2008 la

suma de 1.500.573 euro, iar la nivelul lunii octombrie 2010 la suma de

1.039.718 euro.

Pentru aceste

motive, Curtea de apel a constatat că nu poate fi avută în vedere ca

fundamentată științific și logic evaluarea făcută

de expertul D. în nota depusă la dosar apel, din două puncte de

vedere: în primul rând, nu poate fi reținută ca fundamentată

aprecierea expertului că poate fi făcută o evaluare a imobilului

expropriat "pe baza de tranzacții cu care se vând în mod obișnuit

imobile de aceeași natură" (așa cum reglementează art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994), iar, în al doilea rând, nu poate fi

apreciată ca fiind corectă evaluarea propriu-zisă

făcută de aceasta, pentru motivele arătate, anume nu s-au luat

în calcul elemente esențiale care circumstanțiau prețul din cele

4 contracte utilizate de acest expert drept comparabile.

În concluzie,

Curtea de apel a reținut, evaluând întregul material probatoriu

administrat, anume înscrisurile și punctele de vedere ale celor 8

experți care și-au exprimat poziția în timpul judecății

apelului, că nu este posibilă evaluarea imobilului obiect al cauzei

pe baza unor tranzacții pentru imobile similare și, în concluzie, a

arătat că trebuie avută în vedere o altă metodă de

evaluare.

Conform art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 "la calcularea cuantumului,

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială".

Desigur

că, așa cum s-a și decis în practica judiciară în mod constant,

aceasta semnifică stabilirea despăgubirilor prin compararea cu

prețul stabilit în alte tranzacții imobiliare comparabile. În

condițiile în care însă această comparație de

piață nu poate fi făcută, pentru că nu există în

sine astfel de tranzacții comparabile, instanța de apel a arătat

că evaluarea trebuie făcută după alte metode de evaluare

care asigură o corespondență cât mai exactă între valoarea

despăgubirii și prețul pe care în mod real proprietatea în

discuție l-ar avea pe piața imobiliară.

S-a

reținut că, de altfel, chiar în contextul textului legal în

discuție, este vorba de prețul care în mod obișnuit (deci nu în

condiții excepționale, ci în condiții normale, obișnuite)

l-ar avea proprietatea pe piața imobiliară.

De aceea, în

ultimă instanță, evaluarea pe baza unor alte metode de evaluare

decât comparația strictă cu alte tranzacții comparabile

vizează același rezultat, anume valoarea pe care proprietatea în

discuție ar avea-o în condiții obișnuite pe piața

imobiliară.

Sub acest

aspect, s-a făcut trimitere și la argumentarea experților care

au arătat, referindu-se la metoda folosită de el (metoda valorii de

înlocuire) că "fundamental pentru metoda valorii de înlocuire este

principiul substituției, care arată că niciun

cumpărător prudent nu va plăti pentru o proprietate decât costul

necesar pentru a obține imediat un imobil cu caracteristici

similare".

Așadar,

Curtea de apel a constatat că evaluarea imobilului în discuție în

prezenta cauză pe baza unor alte metode științifice nu

reprezintă de fapt o metodă aflată în afara dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, atâta timp cât semnifică

determinarea valorii pe care proprietatea în discuție ar avea-o în

condiții obișnuite pe piața imobiliară.

De altfel,

Curtea de apel a reținut că nici dispozițiile art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994 nu reglementează că instanța de

judecată va stabili cuantumul despăgubirilor la valoarea strictă

dată de raportul de expertiză pe baza tranzacțiilor comparabile,

ci reglementează ca "la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială", iar art. 27 din lege reglementează

că "Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu

oferta și cu pretențiile formulate de părți și va

hotărî", ceea ce semnifică faptul că raportul de

expertiză reprezintă un mijloc de probă, asupra căruia

instanța de judecată rămâne să aprecieze, similar

oricărei alte cauze.

Nu în ultimul

rând, Curtea a menționat că în condițiile Legii nr, 33/1994,

asemenea textului constituțional care consacră protecția

proprietății (art. 44 din Constituție), despăgubirile

acordate în cadrul unei exproprieri trebuie să corespundă valorii

imobilului, ceea ce semnifică acordarea acelei sume de bani care, pe baza

unei evaluări științifice, reprezintă valoarea

proprietății.

În concluzie,

Curtea de apel a avut în vedere evaluarea imobilului pe baza unor alte metode

științifice decât cea a comparației directe cu alte

tranzacții, întrucât o asemenea evaluare nu a putut fi făcută,

din cauza lipsei unor asemenea tranzacții comparabile.

Mai departe,

apreciind asupra metodelor de evaluare folosite de experți, Curtea a

stabilit că cea mai fundamentată științific și coerentă

este evaluarea făcută de experții C. și B. în raportul de

expertiză depus la dosar apel.

De altfel,

evaluarea făcută prin acest ultim raport de expertiză întocmit

în apel de experții C., B. și D. este și singura evaluare

făcută în acord cu Decizia Curții Constituționale nr.

12/2015, la data transferului dreptului de proprietate, celelalte expertize

fiind efectuate anterior acestei decizii.

În ce

privește evaluarea întocmită de experții B. și C., Curtea a

constatat că aceștia au evaluat imobilul pe baza unor metode agreate

de standardele internaționale de evaluare, explicate și fundamentate

de experți în notele scrise depuse. Această evaluare a ținut

cont de caracteristicile tehnice ale imobilului de evaluat și alte particularități

ale acestuia. Experții au folosit drept metodă de evaluare a

imobilului valoarea de înlocuire/reconstrucție a clădirii în

aceeași variantă structurală și funcțională.

Curtea de

apel a apreciat că aceste metode sunt de natură să

corespundă cerințelor de echitate și exactitate în evaluare. S-a

ținut cont de elementele care particularizează imobilul și

experții au aplicat indicii de corecție corespunzători acestor

elemente.

Experții

B. și C. au arătat că "fundamental pentru metoda valorii de

înlocuire este principiul substituției, care arată că niciun

cumpărător prudent nu va plăti pentru o proprietate decât costul

necesar pentru a obține imediat un imobil cu caracteristici

similare". În notele depuse la dosar apel experții au arătat în

mod expres că metodele folosite sunt metode recomandate de standardele

internaționale de evaluare în condițiile în care piața nu

oferă informațiile necesare referitoare la tranzacții anterioare

pentru imobile similare și că aceste metode sunt recomandate de Biroul

M. de Expertiză Tehnică Judiciară, deoarece se bazează pe

prevederi/norme tehnice și coeficienți de actualizare elaborați

de instituțiile abilitate ale statului.

Față

de cele arătate, s-a constatat că această evaluare a fost

făcută pe baza unor elemente obiective și științifice.

Conform acestei

evaluări, imobilul obiect al cauzei a avut următoarele valori; la

nivelul lunii aprilie 2008 - 529.237 euro terenul și 1.932.259 euro

construcția hotelului; la nivelul lunii octombrie 2010: 529.255 euro

terenul și 1,775.469 euro clădirea. La aceste sume se adaugă un

indice de 10% reprezentând costuri destinate studiilor preliminare, proiectare,

expertizare, autorizare, indice care se justifică a fi aplicat asupra

valorii stabilită de experți ca valoare de înlocuire, având în vedere

că această valoare de înlocuire reprezintă valoarea de

substituție a imobilului expropriat cu un alt imobil cu aceleași

caracteristici. Rezultă următoarele valori ale imobilului expropriat

la nivelul lunii octombrie 2010, data transferului dreptului de proprietate:

1.953.015,9 euro valoarea construcției și 529.255 euro valoarea

terenului.

Curtea de

apel nu a reținut indicele de 30% invocat de experți în cuprinsul

raportului întocmit de ei (dosar apel), reprezentând costuri destinate

lucrărilor de demolare, transport deșeuri, etc. referitoare la

clădirea veche, întrucât aceste costuri nu se justifică a fi incluse

în valoarea construcției.

Curtea de

apel a constatat că aceleași metode de evaluare au fost abordate

inițial și de dna. expert D. în punctul său de vedere depus la

dosar, aceasta precizând în mod expres în cuprinsul acestui punct de vedere

că aceste metode de evaluare sunt în conformitate cu standardele

internaționale de evaluare, astfel încât a fost înlăturată

afirmația ulterioară a expertului că aceste metode nu ar fi

"în corelație cu standardele de evaluare".

Sub acest

aspect, Curtea de apel a reținut că este în fața a două

puncte de vedere total contrare exprimate de același expert. Anume,

inițial, prin acest punct de vedere depus la dosar apel expertul D.

arăta că "procedura de evaluare este în conformitate cu

standardele internaționale de evaluare" și menționa că

"nu s-a avut în vedere metoda comparațiilor de piață,

subsemnata apreciind, de comun acord cu ceilalți membrii ai comisiei de

evaluare, că aceasta nu poate fi luată în considerare,

proprietățile care au făcut obiectul contractelor de

vânzare-cumpărare neputând fi considerate similare, cu aceleași

caracteristici și particularități, aplicarea unor indici de

corecție fiind neavenită și dând naștere unor rezultate neconcludente

asupra valorii finale" (dosar apel alin. (6) și ultim.), continua

prin a face o analiză a actelor de vânzare-cumpărare referitoare la

hotelurile P., M., O. și N., cu indicarea expresă a elementelor

distinctive ale acestor proprietăți și care le fac diferite de

cea obiect al cauzei, iar, în final, concluziona: "Ca o concluzie la cele

de mai sus, apreciez, așa cum am menționat și mai sus, ca

și ceilalți doi membrii ai comisiei, că imobilele prezentate ca

SIMILARE nu pot fi considerate ca atare și utilizate în

consecință într-o estimare a valorii prin metoda comparațiilor

de piață," (dosar apel).

Experta a

avut în vedere în mod direct și expres aceste contracte, le-a analizat ca

atare, situație în care revenirea făcută prin punctul de vedere

depus la data de 18 ianuarie 2016 (dosar apel) în sensul că

"analizând ulterior toate documentele existente la dosar, am constatat

că există comparabile", nu poate fi justificată de dna.

expert.

S-a

reținut că nu există dată de către dna. expert nicio

explicație a acestei schimbări de poziție, această

schimbare neputând fi justificată, în niciun caz, așa cum

înțelege să menționeze dna. expert, prin "descoperirea

ulterioară a acestor înscrisuri, în condițiile în care expertul

făcuse referire expresă la acestea anterior și le analizase ca

atare. De asemenea, Curtea nu îi solicitase expertului o nouă evaluare,

această nouă evaluare fiind inițiativa exclusivă a

expertului.

În

această situație, Curtea de apel a constatat că este pusă

în situația de a alege între două puncte de vedere ale aceluiași

expert, puncte de vedere total contrare, însăși schimbarea opiniei

expertului neputând fi justificată științific sau legal de

către acesta.

S-ar putea

susține, la nivel teoretic, faptul că a doua opinie reprezintă o

revenire asupra primeia și, deci, ar fi cea de luat în considerare. Pe de

altă parte, Curtea a reținut că practic, neavând vreo

justificare în vreo dispoziție a instanței de judecată sau în

vreun element nou în dosar, această a doua opinie nu mai putea fi

exprimată de expert, căruia nu îi este permisă schimbarea de

poziție odată ce s-a pronunțat. Aceasta este rațiunea

instituției incompatibilității expertului pentru situația

în care și-a exprimat deja opinia. Totodată, s-a arătat că

această a doua opinie a dnei. expert nu poate fi primită, pentru

motivele dezvoltate deja mai sus de către Curte referitor la aspectele de

fond ale evaluării făcute. Iar, în final, Curtea a arătat

că poate fi luată în discuție și temeinicia punctelor de

vedere exprimate de expertul D., în contextul în care aceasta, pe baza

acelorași înscrisuri existente la dosarul cauzei, în decursul a 5 luni, a

înțeles să își schimbe opinia în mod radical, fără

să poată justifica științific, procedural sau măcar

logic însăși schimbarea de poziție.

De altfel,

aceste metode ale valorii de înlocuire și de bonitare au fost folosite

și de toți ceilalți experți care au efectuat expertize

anterior în cauză, toți precizând că sunt metode agreate de

standardele internaționale de evaluare.

În concluzia

celor expuse, Curtea de apel a avut în vedere evaluarea făcută de

experții C. și B., fără a lua în considerare, așa cum

s-a arătat mai sus, indicele de 30% invocat de experți ca

reprezentând costuri destinate lucrărilor de demolare, transport

deșeuri, etc.

Așadar,

Curtea de apel a constatat că valoarea imobilului expropriat la data

transferului de proprietate, octombrie 2010, a fost de 2.482.270,9 euro, din

care 1.953.015,9 euro valoarea construcției și 529.255 euro valoarea

terenului.

S-a

reținut că această valoare este, luând în calcul cursul leu/euro

valabil la data actuală și la data efectuării expertizei de

către experți, superioară celei stabilită de expropriator

prin Hotărârea nr. 64/2010 (de 3.743,107 lei), dar inferioară celei

stabilită de prima instanță prin sentința apelată (de

13.686.230 lei), astfel că în baza art. 296 C. proc. civ. a fost admis

apelul pârâtului și schimbată în parte sentința apelată, în

sensul modificării valorii despăgubirilor stabilite pentru imobilul

expropriat de la suma de 13. 686.230 lei, cât a stabilit prima

instanță, la suma de 2.482.270,9 euro, care va fi achitată în

lei de către pârât la cursul BNR din data plății.

Nu a fost

primită susținerea pârâtului conform căreia instanța nu ar

putea să stabilească o despăgubire mai mare decât cea

oferită de expropriator, pentru că reclamanta însăși nu ar

fi indicat în mod expres o sumă la care instanța să se

raporteze, în contextul art. 27 din Legea nr. 33/1994. Conform acestui text

legal, "Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu

oferta și cu pretențiile formulate de părți și va

hotărî. Despăgubirea acordată de către instanță

nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și

nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă

persoană interesată." Cererea reclamantei s-a constituit într-o

contestație a sumei oferită de expropriator, iar principiul

disponibilității într-o asemenea cauză nu semnifică

indicarea de către parte a unui cuantum exact al despăgubirilor la

momentul învestirii instanței de judecată, o asemenea evaluare

nefiind nici posibilă pentru parte, ci trebuie avute în vedere

pretențiile părților astfel cum acestea au fost formulate pe

parcursul judecății și administrării probatoriului. Or,

reclamanta și-a precizat poziția în urma efectuării expertizei

de evaluare, în sensul că solicită valoarea rezultată din

raportul de expertiză efectuat de experții C. și B. Neindicarea

de către parte la momentul formulării cererii de chemare în

judecată a unui cuantum determinat al despăgubirilor solicitate de ea

nu poate atrage consecința anulării sau respingerii de plano a

cererii, așa cum solicita pârâtul, ci, în măsura în care ar aprecia

că cererea de chemare în judecată nu are un obiect determinat,

instanța ar fi obligată să pună în vedere părții

să o precizeze.

Curtea de

apel a constatat nefondată și susținerea pârâtului în sensul

că omologarea raportului de expertiză în opinie majoritară ar

conduce la încălcarea art. 296 teza a 2-a C. proc. civ. (ar crea în calea

de atac a reclamantei o situație mai grea), întrucât în cauză

există declarate apeluri de către ambele părți, iar

această soluție de stabilire a despăgubirilor la nivelul sumei

stabilită de experții C. și B. se va face prin admiterea

apelului pârâtului, iar nu prin admiterea apelului reclamantei.

Referitor la

stabilirea acestei sume în euro sau în lei, Curtea a considerat că se

impune a se stabili această sumă în euro, aceasta pentru că

înșiși experții au făcut evaluarea în acest fel, aceasta

reprezentând valoarea imobilului stabilită de experți, iar, pe de

altă parte, Curtea a apreciat că o astfel de determinare corespunde

și criteriilor legale. Conform art. 44 din Constituția României,

exproprierea se face cu "prealabilă și dreaptă

despăgubire", iar în condițiile Deciziei Curții

Constituționale nr. 12/2015 trebuie avută în vedere valoarea

imobilului de la data transferului dreptului de proprietate. Or, la data

transferului dreptului de proprietate valoarea imobilului a fost aceasta, fiind

echitabil și legal ca timpul scurs de la data acestui transfer al

dreptului de proprietate până la data hotărârii

judecătorești să nu afecteze patrimonial pe reclamantă, în

sensul diminuării sumei cuvenite acesteia ca urmare a devalorizării

monedei naționale. Nu poate fi primită susținerea pârâtului

conform căreia reclamanta ar fi în culpă privind această

întârziere în primirea despăgubirii, prin declanșarea prezentului

proces, de vreme ce reclamanta nu a făcut decât să își exercite

un drept legal promovând prezentul proces, iar, pe de altă parte, aceasta

a fost perfect îndreptățită să o facă, de vreme ce se

relevă că valoarea propusă de expropriator este mai mică în

raport de valoarea reală a imobilului expropriat (chiar și în opinia

dnei. expert D., care a sprijinit opinia pârâtului și a cărei

evaluare s-a solicitat de către pârât a fi avută în vedere, valoarea

propusă de expropriator la momentul exproprierii este inferioară

celei reale a imobilului).

Pe de

altă parte, nu sunt încălcate câtuși de puțin

dispozițiile legale referitoare la obligativitatea utilizării monedei

naționale pentru plățile făcute pe teritoriul României,

căci plata urmează a fi făcută de către pârât în lei

către reclamantă, la cursul BNR din data plății.

În ce

privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei

reprezentând diferența de valoare a imobilului între data

declanșării procedurii de expropriere (4 aprilie 2008) și data

stabilirii despăgubirilor, Curtea a constatat următoarele:

Este

fondată critica reclamantei referitoare la faptul că solicitarea sa

de obligare a pârâtului la plata sumei reprezentând diferența de valoare a

imobilului între data declanșării procedurii de expropriere și

data expertizei efectuată la instanța de fond nu a reprezentat o

modificare de cerere făcută în afara cadrului legal oferit de art.

132 C. proc. civ.

Astfel, prin

precizarea de cerere depusă la dosar fond, reclamanta a solicitat

obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, formula de redactare fiind

una generală, fără a se face referire în mod expres la vreo

componentă a acestei despăgubiri sau a prejudiciului încercat de

reclamantă.

În acest caz

(și având în vedere că instanța de judecată

însăși nu s-a considerat nelămurită și nu a solicitat

reclamantei precizări concrete), această solicitare trebuie

înțeleasă în sensul ei general, necircumstanțiat doar la anumite

componente ale despăgubirii.

Potrivit art.

26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 "Despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului

sau altor persoane îndreptățite".

Așadar,

instanța de apel a reținut că noțiunea de

"despăgubire" vizează generic atât valoarea imobilului

expropriat, cât și orice alte prejudicii încercate de proprietarul

expropriat.

De aceea, în

condițiile în care solicitarea reclamantei era formulată generic, cu

referire la "despăgubire" pentru expropriere, fără

să se circumstanțieze sau restrângă de către

reclamantă în vreun fel această solicitare, aceasta semnifică

faptul că a vizat deopotrivă și alte prejudicii încercate,

alături de cel care a constat strict în valoarea imobilului expropriat,

și nu există temei nici pentru instanța de judecată să

restrângă această solicitare și s-o considere că a vizat

doar valoarea propriu-zisă a imobilului.

De aceea, nu

se punea problema unei cereri noi care să fie considerată în

contextul art. 132 C. proc. civ., ci cererea care a fixat și alte

prejudicii decât cel reprezentat de valoarea imobilului a fost inclusă în

cererea inițială.

Pe de

altă parte, Curtea a constatat că tribunalul a analizat oricum aceste

solicitări pe fond, astfel ca reținerea inițială

referitoare ia încălcarea art. 132 C. proc. civ. rămâne lipsită

de relevanță.

Curtea a

reținut că, având în vedere incidența în timpul

judecății în apel a Deciziei Curții Constituționale nr.

12/2005, se mai pune în discuție în cauză exclusiv diferența de

valoare dintre data de 4 aprilie 2008 și octombrie 2010, când a avut loc

transferul dreptului de proprietate, fără să se mai pună

problema diferenței de valoare pentru perioada de la data transferului efectiv

al dreptului de proprietate (octombrie 2010) până la data evaluării

făcută în fața tribunalului (9 august 2011).

Analizând pe

fond această critică, astfel circumstanțială, Curtea de

apel a constatat că este nefondată și a păstrat

soluția tribunalului de respingere a solicitării de acordarea drept

despăgubire a sumei care reprezintă diferența dintre valoarea

imobilului la data de 4 aprilie 2008 și cea de la data transferului

dreptului de proprietate, octombrie 2010.

Astfel,

Curtea a constatat că reclamanta își motivează în

esență această pretenție pe ideea că tergiversarea

procedurilor de expropriere ar fi prilejuit prejudicierea sa cu diferența

de valoare înregistrată pe piața imobiliară în această

perioadă, pârâtul fiind de rea-credință și, pretinde

reclamanta, încălcându-se dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul

Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Toata

această construcție juridică se axează pe ideea că

procedura de expropriere ar fi trebuit finalizată mult mai devreme, în

logica faptului că dacă acest lucru s-ar fi realizat, reclamanta ar

fi beneficiat de o valoare superioară pentru imobilul expropriat, întrucât

valoarea acestuia pe piața imobiliară a fost superioară în anul

2008, ulterior acestui an cunoscând o scădere continuă.

Curtea a

reținut că procedura de expropriere este una reglementată legal

la dispoziția expropriatorului, care singur decide când și dacă

operează o asemenea măsură, după cum procedura în sine a

unei asemenea operațiuni este una reglementată legal.

În cadrul

acestei proceduri, persoanei expropriate nu îi este recunoscut vreun drept de a

solicita exproprierea, de a iniția această procedură sau de a o

continua.

Totodată,

dreptul la despăgubire al persoanei expropriate este unul care se

naște în mod direct și actual abia la data emiterii hotărârii de

expropriere și de stabilire a plății despăgubirilor,

urmată de transferul propriu-zis de proprietate către expropriator,

până la acel moment drepturile acestuia fiind doar unele de ordin

procedural.

Așa

fiind, s-a reținut că nu există niciun temei legal sau de

logică comună, pentru ca persoana expropriată să poată

pretinde ca exproprierea să se săvârșească la un anumit

moment dat, care i-ar fi mai convenabil intereselor sale, și niciun asemenea

temei pentru a reclama o derulare mai rapidă sau neîntârziată a

procedurilor de expropriere.

Situațiile

de fapt invocate de reclamantă referitoare la reaua-credința a

expropriatorului, care a anunțat intenția de expropriere încă

din anul 2006 și totuși ulterior a trenat procedurile până în

anul 2010 rămân absolut irelevante, fiind decizia exclusivă a

expropriatorului și dreptul său absolut să inițieze,

să continue sau nu o asemenea procedură, după cum interesele

sale dictează sau în funcție de orice alte împrejurări, persoana

expropriată neavând niciun drept legal pe parcursul acestei proceduri care

să îi permită să solicite exproprierea, să pretindă ca

aceasta să aibă loc la un anumit moment sau neîntârziat. De altfel,

nimic nu