ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5074/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5074/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la data de 16

septembrie 2010, sub nr. 44293/3/2010, reclamanții S.F. și S.I. au chemat în

judecată pe pârâtul Municipiul București, prin Primar General, solicitând ca

acesta să fie obligat, în conformitate cu dispozițiile art. 9 din Legea nr.

198/2004, să le acorde, cu titlu de despăgubire pentru expropriere, suma de

615.000 RON.

Prin precizarea

ulterioară de acțiune, formulată la data de 13 ianuarie 2011, reclamanții au

solicitat ca, în conformitate cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, să

li se acordare, cu titlu de despăgubire pentru expropriere, suma de 73.750

EURO, echivalentul despăgubirii de 272.875 RON, propusă inițial de pârâtul

expropriator.

Prin Sentința civilă

nr. 90 din 25 ianuarie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

respins acțiunea, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr.

262 din 2 noiembrie 2006 a Consiliului General al Municipiului București s-a

declarat de utilitate publică lucrarea constând în dublarea diametralei nord –

sud pe tronsonul Buzești – Berzei – Vasile Pârvan.

Reclamanții au fost

notificați de pârât, la data de 4 aprilie 2008, că imobilul proprietatea lor

urmează a fi expropriat, fiind propuse despăgubiri în cuantum de 272.875 RON.

Reclamanții nu au

acceptat oferta primită, ci au formulat întâmpinare, prin care au solicitat cu

titlu de despăgubiri suma de 851.000 RON (230.000 EURO).

La data de 28 mai

2008, Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994 a

comunicat reclamanților că lucrările comisiei sunt suspendate până la alegerea

noului Consiliu al Municipiului București și până la desemnarea unui nou

președinte al comisiei.

Ulterior, lucrările

de expropriere au fost reluate în condițiile Legii nr. 198/2004, iar Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului București a întocmit

procesul-verbal nr. 121 din 6 august 2010, prin care a constatat că reclamanții

nu sunt de acord cu despăgubirea propusă de 207.801 RON și a emis Hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 116 din 6 august 2010, prin care au fost

stabilite despăgubiri în cuantum de 207.801 RON, în condițiile legii speciale.

Reclamanții și-au

modificat acțiunea inițială, solicitând exclusiv despăgubirile propuse de

expropriator la data de 4 aprilie 2008, în cuantum de 272.875 RON (cu

precizarea că reclamanții solicită suma de 73.750 EURO, indicată în cuprinsul

raportului inițial de evaluare a imobilului).

Ca atare, tribunalul

trebuie să se pronunțe asupra cererii astfel modificate, fără a putea depăși

limitele învestirii sale, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Se constată că

exproprierea a fost inițiată în condițiile Legii nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, iar cererea modificată a

reclamanților se referă la propunerea inițială de expropriere, formulată în

condițiile art. 13-14 din acest act normativ.

Propunerea de

expropriere din 4 aprilie 2008 constituie un act administrativ, unilateral,

prin care a fost formulată o ofertă, destinatarii acestei oferte fiind

reclamanții, în calitate de proprietari ai imobilului expropriat.

Acceptarea acestei

oferte de către reclamanți ar fi dat naștere unei convenții asupra exproprierii

și asupra despăgubirii corespunzătoare, iar plata despăgubirii ar fi avut loc

în temeiul convenției părților (art. 30 din Legea nr. 33/1994).

Însă reclamanții nu

au acceptat oferta formulată, ci au formulat întâmpinare, conform art. 14 din

Legea nr. 33/1994, prin care au solicitat despăgubiri într-un cuantum superior.

Așa fiind, oferta

inițială a expropriatorului a devenit caducă prin respingere.

Într-adevăr, întâmpinarea

nu a fost soluționată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 15 din lege,

iar procedura exproprierii a trenat timp de 2 ani.

Ulterior, această

procedură a fost reluată în temeiul Legii nr. 198/2004, fiind făcută o nouă

evaluare și o nouă propunere de despăgubire, în temeiul acestei legi.

Relevantă pentru

soluționarea prezentei cauze este chestiunea de a ști dacă reclamanții mai pot

accepta propunerea inițială a expropriatorului, cu efecte obligatorii pentru

acesta din urmă, în condițiile în care expropriatorul a formulat o nouă

evaluare și a stabilit despăgubirile conform unei legi noi, adoptate pe

parcursul procedurii de expropriere.

Tribunalul constată

că o asemenea acceptare nu mai este posibilă, propunerea inițială fiind, din

perspectiva efectelor sale civile, o ofertă caducă prin respingerea ei

explicită de către reclamanți, iar din perspectiva efectelor sale

administrative, un act revocat de emitent și înlocuit cu o hotărâre privind

stabilirea despăgubirilor, în condițiile legii în vigoare la data emiterii

acesteia.

Art. 9 din Legea nr.

198/2004, invocat de reclamanți ca temei al cererii modificate, nu

fundamentează pretenția dedusă judecății, întrucât în acest articol este vorba

despre posibilitatea expropriatului de a contesta în termen de 30 de zile (sau,

după caz, de 3 ani, conform distincțiilor acolo prevăzute) hotărârea asupra

cuantumului despăgubirii, adoptată în condițiile noii legi.

Ca urmare,

reclamanții nu mai pot achiesa la propunerea formulată inițial, care nu mai

produce efecte juridice în prezent, acțiunea modificată urmând a fi respinsă,

ca neîntemeiată, în condițiile art. 13-15 din Legea nr. 33/1994 și ale Legii

nr. 198/2004.

Reclamanții pot,

însă, formula distinct o acțiune în justiție pentru a contesta cuantumul despăgubirii

oferite, în condițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010, lege care a înlocuit

fosta Lege nr. 198/2004 și care este aplicabilă și procedurilor de expropriere

în curs, conform art. 32.

Prin Decizia civilă

nr. 662A din 27 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței

sus-menționate.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut următoarele:

Reclamanții au fost

proprietarii imobilului situat în București, Calea G. nr. 119, et.2, apt.4,

sector 1. Imobilul a fost inclus într-un proiect de urbanism de interes public,

astfel încât au fost notificați în baza Legii nr. 33/1994 că imobilul urmează a

fi expropriat și li s-a propus în procedura acestei legi o sumă de bani cu

titlu de despăgubire.

Reclamanții nu au

acceptat suma propusă, ci au contestat-o. Ulterior, procedura de expropriere a

fost reluată, în baza unui alt act normativ, Legea nr. 198/2004, iar

reclamanților le-a fost propusă o altă sumă de bani cu titlu de despăgubire, prin

Hotărârea nr. 116/2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din

cadrul Primăriei Municipiul București .

Reclamanții au

refuzat și această sumă, pretinzând prin acțiunea de față suma oferită în

cadrul primei proceduri, cea derulată sub incidența Legii nr. 33/1994.

În mod corect

judecătorul fondului a constatat că reclamanții nu se mai pot prevala de

procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994, în sensul acceptării sumei propuse

inițial în cadrul acelei proceduri, motivat de faptul că oferta de despăgubire

a fost respinsă de către reclamanți și că astfel între reclamanți și pârât nu

s-a legat un raport juridic, oferta devenind caducă.

Acest raționament

este corect, urmând a se adăuga că reclamanții nu pot solicita incidența unor

dispoziții legale de expropriere care nu le-au fost aplicate în speță, mai

exact nu pot invoca protecția Legii nr. 33/1994, în condițiile în care

exproprierea bunului lor s-a dispus în baza Legii nr. 198/2004.

Soluționarea cauzei

la fond, cu argumentația arătată, nu a fost pe bază de excepție, ci chiar pe

fondul cererii, caducitatea fiind reținută de judecător doar ca argument de

respingere a acțiunii pe fondul său.

Cu privire la

efectele juridice ale art. 19 din Legea nr. 198/2004 (lege abrogată) și art. 31

din Legea nr. 255/2010, care prevăd că documentațiile tehnice și de evaluare

rămân valabile, se constată că aplicabilitatea acestora în speță nu afectează

procedura de expropriere, ci doar parametrii tehnici de evaluare ce ar putea

influența cuantumul despăgubirilor.

Într-o atare

situație, cum s-a reținut și la fondul cauzei, reclamanții puteau contesta

cuantumul despăgubirilor stabilit prin procedura legii de expropriere aplicată

în cauză.

Decizia Curții de

Apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamanți, care au

criticat-o ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.).

În dezvoltarea

acestui motiv, recurenții au arătat că instanța a reținut corect faptul că

procedura de expropriere s-a declanșat sub imperiul Legii nr. 33/1994, că ei au

refuzat suma oferită cu titlu de despăgubiri prin Hotărârea nr. 116/2010 a

Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și că au pretins prin acțiunea

precizată suma oferită în cadrul primei proceduri de expropriere, derulată sub

incidența Legii nr. 33/1994.

Cu toate acestea,

instanța de apel a considerat corectă interpretarea judecătorului fondului, în

sensul că prin acceptarea sumei propuse inițial, reclamanții se prevalează de

procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994 și nu a luat în considerare

dispozițiile legale invocate în argumentarea solicitării sumei cuprinse în

primul raport de evaluare, respectiv art. 31 din Legea nr. 255/2010. În

realitate, ei nu au solicitat aplicarea la speță a Legii nr. 33/1994, în

condițiile în care exproprierea s-a produs în baza Legii nr. 198/2004, cum

greșit au reținut instanțele anterioare, ci au susținut doar că, față de

dispozițiile art. 31 din Legea nr. 255/2010, putea fi avută în vedere, în

stabilirea cuantumului despăgubirilor, oferta inițială a expropriatorului,

făcută în baza prevederilor Legii nr. 33/1994.

Chiar dacă aprecia

caducă oferta inițială a expropriatorului, față de refuzarea ei de către

expropriați prin întâmpinarea formulată, instanța de apel trebuia să rețină ca

legale pretențiile privind acordarea, cu titlu de despăgubire, a sumei de

73.750 EURO, stabilită în urma evaluării realizate în anul 2008, așa cum reiese

din raportul de evaluare întocmit în martie de 2008 de către S.P. „Centrul de

Consultanță în Afaceri” S.R.L., în temeiul art. 31 din Legea nr. 255/2010.

Instanța de apel a făcut referire la acest articol în motivare, apreciind că

dispozițiile lui nu afectează procedura de expropriere. Recurenții susțin că

nici ei nu contestă procedura de expropriere, ci doar parametrii tehnici de evaluare

care ar putea influența cuantumul despăgubirii.

Instanța de apel a

mai reținut că reclamanții puteau contesta cuantumul despăgubirilor stabilit

prin procedura legii de expropriere aplicată în cauză, or tocmai acesta este

obiectul acțiunii deduse judecății, pe care instanța l-a ignorat. Astfel, este

evident că reclamanții au contestat cuantumul despăgubirilor, fapt ce rezultă

atât din acțiunea introductivă, cât și din cererea precizatoare, prin care au

solicitat acordarea unei despăgubiri mai mari pentru expropriere, și anume suma

de 73.750 EURO, în lei la cursul BNR la data plății.

În concluzie,

recurenții au solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii, iar pe

fond admiterea acțiunii, în sensul acordării, cu titlu de despăgubire, a sumei

solicitate.

Recursul este fondat,

potrivit celor ce succed.

Prin cererea de

chemare în judecată, formulată la data de 16 septembrie 2010, reclamanții au

solicitat ca, în conformitate cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004,

pârâtul expropriator să fie obligat să le acorde, cu titlu de despăgubire

pentru expropriere, suma de 615.000 RON.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat, în esență, că procedura exproprierii apartamentului

proprietatea lor a început în baza Legii nr. 33/1994 și că a fost reluată și

continuată în baza Legii nr. 198/2004, că oferta inițială de despăgubire făcută

de expropriator a fost de 272.875RON, că ei nu au fost de acord cu această

oferă, pe care au contestat-o prin întâmpinarea formulată în conformitate cu

prevederile Legii nr. 33/1994 și că prin Hotărârea de stabilire a

despăgubirilor nr. 116 din 06 august    2010 emisă de Comisia Municipiului

București pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, ce le-a fost comunicată la data

de 1 septembrie 2010, s-a stabilit un alt cuantum al despăgubirii, și anume

suma de 207.801 RON. Or, ei consideră că această despăgubire nu respectă

criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 și că suma reală ce li se

datorează ca despăgubire pentru apartamentul expropriat este mai mare,

respectiv 615.000 RON.

Prin precizarea

ulterioară de acțiune, formulată la data de 13 ianuarie 2011, reclamanții și-au

micșorat câtimea obiectului cererii introductive de instanță, solicitând

acordarea cu titlu de despăgubiri pentru expropriere a sumei de 73.750 EURO, în

lei la cursul BNR din ziua plății. În motivarea cererii precizatoare,

întemeiată tot pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, reclamanții au

arătat că suma solicitată este cea oferită inițial de pârâtul expropriator

(272.875 RON), la care înțeleg să achieseze, renunțând la întâmpinarea depusă

la 23 mai 2008 la Comisia constituită conform Legii nr. 33/1994.

Cum s-a arătat deja,

temeiul de drept invocat de reclamanți în susținerea pretențiilor lor îl

constituie dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Potrivit art. 9 alin.

(1) din Legea nr. 198/2004, lege în baza căreia reclamanții au fost expropriați

și care era în vigoare la data sesizării instanței (16 septembrie 2010),

„Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile

art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței

judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost

comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea

decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către

expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de

atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii,

respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.”

Rezultă că, prin

demersul judiciar inițiat în cauza pendinte, reclamanții contestă cuantumul

despăgubirii stabilite prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 116 din

6 august 2010 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii

nr. 198/2004, motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată

precizate, astfel cum au fost prezentate mai-sus, conducând, în mod

neîndoielnic, la concluzia că cererea reclamanților are natura contestației

prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.

Deși instanțele

anterioare au reținut corect că reclamanții pot contesta în justiție cuantumul

despăgubirii oferite de expropriator, au ignorat că ele au fost învestite

tocmai cu o atare contestație, nedecelând corect natura cererii de chemare în

judecată, conform art. 84 C. proc. civ., prin raportare la intenția reală a

reclamanților dedusă din motivele de fapt și de drept ale cererii lor, potrivit

celor anterior arătate.

Faptul că în

motivarea cererii precizatoare, prin care și-au micșorat câtimea pretențiilor

din cererea introductivă de instanță la suma de 73.750 EURO (272.875 RON),

reclamanții au arătat că această sumă este cea oferită inițial de expropriator,

la care înțeleg să achieseze, nu înseamnă că demersul lor judiciar urmărește

aplicarea Legii nr. 33/1994, deci a altei legi decât cea sub imperiul căreia

s-a produs exproprierea (Legea nr. 198/2004), cum eronat au apreciat instanțele

anterioare.

Cererea dedusă

judecății este o contestație împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor

nr. 116 din 6 august 2010 emisă de Comisia Municipiului București pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004, care se circumscrie dispozițiilor art. 9 din

Legea nr. 198/2004, din moment ce nemulțumirea reclamanților vizează cuantumul

despăgubirii stabilite prin această hotărâre emisă în baza Legii nr. 198/2004.

Faptul că reclamanții invocă drept reper în stabilirea despăgubirii ce li se

cuvine oferta inițială a expropriatorului, este un simplu argument în

susținerea nemulțumirii privind cuantumul despăgubirii stabilite prin hotărârea

atacată, pe care instanța și-l poate însuși sau nu, raportat la dispozițiile

legii aplicabile cauzei, dar care nu poate schimba natura cererii de chemare în

judecată, aceea de contestație la cuantumul despăgubirii stabilite de

expropriator, supusă legii sub care s-a produs exproprierea.

Prin urmare,

criticile prin care recurenții-reclamanți impută instanțelor anterioare că au

calificat greșit cererea lor de chemare în judecată, nereținând natura sa de

contestație la cuantumul despăgubirii, sunt fondate și în raport de ele

recursul va fi admis, fiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Neanalizând cererea

dedusă judecății ca o contestație împotriva hotărârii expropriatorului de

stabilire a cuantumului despăgubirii, în condițiile art. 9 din Legea nr.

198/2004, instanțele anterioare nu au intrat practic în cercetarea fondului

cauzei.

Conform art. 9 alin.

(3) din Legea nr. 198/2004, „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile

prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce

privește stabilirea despăgubirii.”

Art. 25 din Legea nr.

33/1994 prevede că „pentru stabilirea despăgubirilor, instanța va constitui o

comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de

expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse

exproprierii” și art. 26 din aceeași lege prevede la alin. (1) că „despăgubirea

se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar la alin. (2) că „la

calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”

Analiza fondului

contestației prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004 presupune, așadar,

administrarea probei cu expertiză pentru determinarea cuantumului despăgubirii

cuvenite expropriaților, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 26 din

Legea nr. 33/1994, sens în care nu s-a procedat în cauză.

În concluzie,

reținând că instanțele anterioare nu au intrat în cercetarea fondului, în baza

art. 312 alin. (1)-(3) și (5) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul reclamanților, va casa decizia recurată, va

admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței de fond, pe care o va

desființa și va trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, pentru ca

aceasta să analizeze contestația împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor

nr. 116 din 6 august 2010 emisă de Comisia Municipiului București pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004, în condițiile prevăzute de art. 9 alin. (3) din

Legea nr. 198/2004.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de trimitere va analiza, prin raportare la dispozițiile

Legii nr. 198/2004, cu modificările și completările ulterioare, și apărarea de

fond formulată de recurenții-reclamanți, potrivit căreia evaluarea realizată

inițial, la demararea procedurii de expropriere în baza Legii nr. 33/1994,

trebuia avută în vedere de expropriator la stabilirea cuantumului despăgubirii

acordate în baza legii noi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul

declarat de reclamanții S.F. și S.I. împotriva Deciziei civile nr. 662 A din 27

iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia

recurată.

Admite apelul

reclamanților împotriva Sentinței civile nr. 90 din 25 ianuarie 2011 a

Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Desființează sentința

și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 iunie 2012.

Procesat de GGC - DG