ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3276/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3276/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București,

secția a III-a civilă, la data de 17

august 2010 sub nr. 39231/3/2010, reclamanții C.T. și C.R. au solicitat, în

contradictoriu cu Municipiul București, prin primar general, Direcția

Transporturi, Drumuri, Sistematizare, din cadrul Primăria Municipiului București

și Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Primăria Municipiului București,

obligarea expropriatorului să dea curs notificării din 4 aprilie 2008, în

vederea acordării unei juste despăgubiri pentru proprietatea acestora din str.

B. și să se constate că, comisia nu a ținut seama de podul clădirii pentru care

nu au primit nici un fel de despăgubire, urmând ca aceasta să fie obligată la

calculul unor despăgubiri corespunzătoare.

La termenul din 15 decembrie 2010,

reclamanții au precizat că înțeleg să se judece în contradictoriu numai cu

expropriatorul Municipiul București, iar la termenul din 2 martie 2011,

tribunalul a încuviințat, în principiu, cererea de intervenție în interes

propriu formulată de intervenientul Cabinetul de Avocat C.D.G.

La termenul din 22 iunie 2011, tribunalul

a respins, ca neîntemeiate, obiecțiunile formulate de reclamanți și de intervenient

la raportul de expertiză și a luat act de precizarea reclamanților că cererea vizează

suprafața de teren neluată în considerare în decizia de expropriere.

Prin sentința civilă nr. 1282 din 6 iulie

2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă

a admis în parte cererea precizată formulată

de reclamanții C.T. și C.R.; a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru suprafața

de 46,53 m.p., ce nu a fost evaluată prin raportul de evaluare întocmit de PFA C.A.A.,

la suma de 220.924,44 RON, echivalentul a 53.700 euro; a respins, ca neîntemeiate,

cererea privind evaluarea podului mansardabil și a prejudiciului și cererea de intervenție

în interes propriu formulată de Cabinetul de Avocat C.D.G.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut

că prin hotărârea nr. 262 din 02 noiembrie 2006 a Consiliului General a Municipiului

București, s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes local „Dublarea

Diametralei N-S pe Tronsonul Buzești-Berzei-Vasile Pârvan, etapa 1 din tronsonul

Buzești-Berzei-Vasile Pârvan-B.P.Haședeu-Uranus-Calea Rahovei”, sectoarele 1, 5

și 6, conform procesului-verbal pentru consemnarea cercetării prealabile din 11

octombrie 2006.

Prin raportul de evaluare întocmit de expert

evaluator C.B. în luna martie 2008, s-a stabilit drept cuantum al despăgubirilor

datorate reclamanților suma de 833.610 RON. Ulterior, la data de 15 iulie 2010,

PFA C.A.A. a evaluat terenul expropriat in suprafață de 98,72 m.p. și construcțiile

demolate în suprafață de 147,70 m.p. la suma totală de 684.409 RON.

Prin procesul-verbal din 2 septembrie 2010,

Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți

la despăgubiri în sumă de 684.409 RON, sumă cu care reclamanții nu au fost de acord,

iar prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 2 septembrie 2010 s-a stabilit

cuantumul despăgubirii propuse de expropriator la suma de 684.409 RON, ce a fost

consemnată pe numele și la dispoziția reclamanților.

Tribunalul a constatat că din actele de

proprietate depuse de reclamanți la dosar, imobilul în litigiu are o suprafață utilă

de 147,70 m.p. din care 98,72 m.p. teren sub construcție, locuința fiind compusă

din patru camere, hol, debara, culoar, bucătărie, baie și pivniță, însă în actele

de expropriere apare că li s-a expropriat suprafața de teren de 98,72 m.p., deși

în realitate acestora li s-a expropriat suprafața de 145,25 m.p., rezultând o suprafață

neevaluată de 46,53 m.p.

Referitor la cererea privind evaluarea

podului mansardabil, tribunalul a constatat că, așa cum rezultă din contractul de

vânzare-cumpărare din 2006, reclamanții nu au nici un drept de proprietate asupra

acestui pod sau asupra unei cote părți indivize din acesta, astfel că cererea acestora

nu se justifică.

Referitor la evaluarea prejudiciului, tribunalul

a constatat că acesta a fost avut în vedere la stabilirea despăgubirii întregului

imobil, față de prevederile art 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, conform cărora

despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului.

Referitor la cererea de intervenție în

interes propriu formulată de Cabinetul de Avocat C.D.G., tribunalul a respins-o,

ca neîntemeiată, față de concluziile raportului de expertiză, care a constatat că

prejudiciul solicitat de intervenient a fost inclus în cuantumul despăgubirii acceptate

de către proprietar.

Prin decizia nr. 82/A din 23 februarie

2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de toate părțile împotriva sentinței sus-menționate.

Prin decizia nr. 7609 din 13 decembrie

2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a admis recursul pârâtului Municipiul București,

prin primar general, împotriva hotărârii instanței de apel, pe care a modificat-o

în sensul admiterii apelului pârâtului împotriva hotărârii de primă instanță, cu

consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

recurs a reținut, în esență, că din perspectiva dispozițiilor art. 26 din Legea

nr. 33/1994 și a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, cererea reclamanților

prin care contestă întinderea suprafeței de teren expropriate, solicitând despăgubiri

pentru o suprafață de teren de 46,53 m.p. ce nu a făcut niciodată obiectul procedurii

de expropriere, nu poate fi admisă.

Conform înscrisurilor depuse la dosarul

cauzei, reclamanții au fost expropriați pentru suprafața de 147,70 m.p. construcție

și 98,72 m.p. teren situat sub construcție, pentru care s-a propus acordarea unei

despăgubiri în cuantum de 684.409 RON.

Instanțele de judecată (de fond și apel)

în mod eronat au considerat că pentru suprafața de 46,53 m.p. rămasă neexpropriată

se impune a fi acordate despăgubiri, deoarece nu mai poate fi folosită de către

reclamanți, interpretând și aplicând în mod greșit dispozițiile art. 26 din Legea

nr. 33/1994. în lipsa unei exproprieri efective a acestei suprafețe de teren, nu

se pot acorda despăgubiri, nefiind vorba de existența unui prejudiciu efectiv creat

proprietarului prin expropriere (damnum emergens), care să fie luat în considerare

la stabilirea despăgubirii, peste valoarea reală a imobilului expropriat.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 ianuarie 2013 sub nr. 238/1/2013,

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 7 C. proc. civ., C.T. și C.R.

au solicitat revizuirea deciziei nr.

7609 din 13 decembrie 2012 a acestei instanțe, cu consecința menținerii soluției

de admitere a cererii introductive de instanță, respectiv, respingerea recursului

Municipiului București, prin primar.

În motivare, revizuenții au arătat că în

mod greșit instanța de recurs a reținut că aceștia sunt în continuare proprietari

asupra diferenței de teren de 46,53 m.p. care, conform probelor depuse la dosar,

rezultă că este jumătate șosea, jumătate trotuar.

Revizuenții mai arată că raportul de expertiză

efectuat în cauză nu face vorbire despre o expropriere parțială, ci constată că

diferența de teren solicitată aparține acestora, fiind îndreptățiți la despăgubiri

corespunzătoare.

Revizuenții apreciază că hotărârea obiect

al prezentei căi extraordinare de atac este contradictorie cu decizia nr. 6881

din 12 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte în Dosarul nr. 39844/3/2010, prin

care, într-o speță similară, reclamanții au avut câștig de cauză.

Examinând cererea de revizuire în raport

de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară

raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu,

Înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară

de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești

definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite

după pronunțarea acesteia.

Retractarea unei hotărâri judecătorești

definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor

juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în

cazuri strict determinate.

Pe de altă parte însă, revizuirea constituie

un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care

au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.

Motivele de revizuire sunt expres și limitativ

prevăzute de lege și impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiții

specifice de admisibilitate a cererii de revizuire.

Potrivit art. 322 pct. 1 C. proc. civ.,

revizuirea poate fi promovată „dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice

ce nu se pot aduce la îndeplinire”, făcând astfel executarea imposibilă, ceea ce

presupune că instanța a dispus executarea unor obligații care se exclud reciproc.

Contrarietatea trebuie să existe în cadrul dispozitivului, iar nu între dispozitiv

și considerente, ori între dispozitiv și probele administrate în cauză.

Coroborând motivele revizuirii cu dispozitivul

deciziei atacate și cu precizarea făcută oral, în ședință publică, de către reprezentantul

revizuenților cu prilejul dezbaterilor, conform căreia dispozițiile potrivnice rezidă

în aceea că „instanța de recurs reține că revizuenții sunt în continuare proprietarii

suprafeței de teren de 46,53 m.p., teren care însă nu mai există, situație față

de care o asemenea hotărâre nu poate fi pusă în aplicare”, rezultă că, în realitate,

se deduc judecății, pe calea acestui motiv de revizuire, aspecte ce țin de fondul

cauzei și de modalitatea de soluționare a acesteia, ceea ce este inadmisibil într-o

atare cale extraordinară de atac.

Nicio dispoziție nu poate fi contradictorie

și imposibil de adus la îndeplinire în sensul art. 322 pct. 1 C. proc. civ., în

conținutul unui dispozitiv prin care, urmare a admiterii recursului și modificării

deciziei, prin admiterea apelului, a fost schimbată sentința de primă instanță și

respinsă acțiunea.

Din această perspectivă, se constată că

este vorba, de fapt, de critici de fond ce sunt aduse prin cererea de revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ., ce nu se circumscriu cazului

de revizuire indicat și nu pot fi analizate ca atare, atrăgând astfel caracterul

inadmisibil al acesteia.

În ceea ce privește celălalt temei al revizuirii

promovate, se constată că, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este

posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau

de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate”.

Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul

legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele

condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești

în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Cazul de revizuire menționat se întemeiază

pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația în care, prin cea de-a

doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și

având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară,

aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă

„constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat”.

În acest sens, tripla identitate ca și

condiție de admisibilitate a cererii de revizuire trebuie analizată în raport de

dispozițiile art. 1201 C. civ., conform căruia „este lucru judecat atunci când a

doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și

este între aceleași părți , făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Cerințele legale prevăzute de art. 1201

C. civ. nu sunt însă îndeplinite în cauză, deoarece între cele două cauze nu există

decât identitate de cauză, respectiv, faptul exproprierii.

Astfel, prin decizia civilă nr. 6881 din

12 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă

în Dosarul nr. 39844/3/2010 a fost admis recursul declarat de reclamanții C.D.G.

și C.G., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primar general,

și Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, împotriva deciziei nr. 8/A din 16

ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, modificată în parte decizia recurată în sensul respingerii

apelului pârâtului Municipiul București, prin primar general, împotriva hotărârii

de fond, fiind menținute restul dispozițiilor deciziei atacate, respectiv, admiterea

în parte a acțiunii și stabilirea despăgubirilor aferente suprafeței de 99,53 m.p.,

ce nu a fost evaluată prin raportul de evaluare întocmit de PFA C.A.A., la suma

menționată în dispozitiv.

Prin decizia civilă nr. 7609 din 13

decembrie 2012 pronunțată de instanța supremă în Dosar nr. 39231/3/2010 a fost admis

recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general, în contradictoriu

cu reclamanții C.T. și C.R. și pârâta Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004,

a fost modificată decizia atacată în sensul admiterii apelului acestui pârât împotriva

hotărârii de fond, care a fost schimbată în sensul respingerii acțiunii reclamanților

având ca obiect stabilirea cuantumului despăgubirilor aferente suprafeței de 46,53

m.p., despre care s-a reținut că nu a făcut obiect al exproprierii.

Or, textul legal sus-menționat impune ca

judecata să aibă loc „între aceleași părți, făcute de ele sau în contra lor în aceeași

calitate”, condiție care nu se regăsește în speța dedusă judecății, întrucât nu

este vorba de un litigiu în cadrul căruia revizuenții să fi participat anterior

și să fi obținut o soluție contrară celei din hotărârea supusă revizuirii.

Nici obiectul celor două pricini nu este

identic, în primul dosar fiind vorba de o suprafață de 99,53 m.p. ce nu a fost avută

în vedere în raportul de evaluare, iar în al doilea proces de o suprafață de teren

de 46, 53 m.p., ce nu a făcut obiectul procedurii exproprierii.

Pe de altă parte, chiar reprezentantul

revizuenților, prin concluziile orale formulate cu prilejul dezbaterilor, a precizat

că în speță nu este îndeplinită, sub aspectul părților, tripla identitate pe care

o impun dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Hotărârea la care revizuenții fac referire

în sensul că ar fi potrivnică deciziei supusă revizuirii reprezintă, în realitate,

practică judiciară în materie, iar împrejurarea că prin această hotărâre s-a adoptat

o soluție opusă celei pronunțate prin hotărârea atacată, nu poate constitui premisa

promovării unei cereri de revizuire.

În realitate, ceea ce se pretinde este

un aspect de jurisprudență neunitară, care nu poate fi însă sancționat prin intermediul

revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, cererea de

revizuire va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire

formulată de C.R. și C.T. împotriva deciziei nr. 7609 din 13 decembrie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

12 iunie 2013.