ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 348/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data

de 29 septembrie 2010, sub nr. 46399/3/2010, reclamanta P.C.A. a chemat în judecată

pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând instanței pronunțarea

unei sentințe prin care să se dispună anularea parțială a hotărârii de stabilire

a despăgubirilor nr. 100 din 05 august 2010, emisă de Municipiul București – Comisia

de Aplicare a Legii nr. 198/2004 și obligarea pârâtului la plata sumei de 425.000

RON, reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat, proprietatea sa, situat

în București, str. G.C., sector 1.

În motivare, reclamanta a arătat că la sfârșitul

lunii septembrie 2009, Municipiul București prin Direcția Transporturi, Drumuri

și Sistematizarea Circulației, în calitate de expropriator, a notificat-o cu privire

la faptul că zona în care se afla imobilul proprietatea sa, situat în str. G.C.,

a fost declarată „zonă de utilitate publică, de interes local” prin H.C.G.M.B.

nr. 262 din 02 noiembrie 2006. Totodată, expropriatorul i-a propus, cu titlu de

despăgubire pentru imobilul afectat de expropriere, suma de 176.638 RON, având în

vedere evaluările efectuate de către expert. În termen legal, reclamanta a formulat

și depus la Primăria Municipiului București o întâmpinare, prin care a arătat că

nu este de acord cu cuantumul despăgubirilor stabilite.

Prin sentința civilă nr. 1390 din 11 iulie 2013,

instanța de fond a admis în parte contestația, a modificat hotărârea nr. 100

din 5 august 2010 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului

București și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 46.000 euro, în

echivalent RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, precum și

suma de 22.146,40 RON, cu titlu de despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut

că, reclamanta este titulara dreptului de proprietate al imobilului situat în București,

str. G.C., sector 1, compus din două camere, bucătărie, baie, vestibul, logie, magazie

și cota de 9,95% din părțile de folosință comună ale imobilului, precum și 15,63

m.p. teren situat sub construcție, în baza actului de vânzare-cumpărare din

anul 2000 și a certificatului de moștenitor din 24 noiembrie 2004 eliberat de B.N.P.

C.

S-a reținut că ulterior, prin art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 198/2004 a fost declarată ca fiind de utilitate publică toate

lucrările de construcție de drumuri, de interes național, județean și local, imobilul

reclamantei fiind inclus în H.G. nr. 590 din 23 iunie 2010, iar prin hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 100 din 05 august 2010 emisă de Comisia pentru Aplicarea

Legii nr. 198/2004 s-a stabilit acordarea de despăgubiri în cuantum de 140.728 RON,

conform raportului de evaluare întocmit în conformitate cu această lege.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat

apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând, în principal,

admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii

acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, iar în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea

în parte a sentinței instanței de fond, în sensul diminuării cuantumului despăgubirilor

acordate pentru imobilul expropriat.

Prin motivele de apel, s-a susținut că instanța

de fond a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat cu încălcarea

dispoz. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin luarea în considerare de către

experți a unui singur act de vânzare-cumpărare și a trei oferte, deși legea impunea

ca, la calculul despăgubirilor, să se țină seama doar de prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză.

Analizând sentința instanței de fond în raport

de dispozițiile Legii nr. 33/1994 și de criticile formulate de apelantul pârât

prin motivele de apel, care stabilesc limitele devoluțiunii cauzei în prezenta cale

ordinară de atac, Curtea a reținut că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului

de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de acestea.

La stabilirea valorii reale a imobilului expropriat

experții au avut în vedere actul de vânzare cumpărare autentificat din 14

august 2012 și trei oferte de vânzare din același an, ce priveau imobile de același

fel și care erau, ca și dată, cel mai aproape de data efectuării expertizei – 12

iunie 2012.

La pronunțarea sentinței apelate, instanța a ținut

seama de concluziile acestui raport de expertiză, iar această manieră de efectuare

a cercetării judecătorești și soluționare a cauzei a fost apreciată de instanța

de apel, contrar susținerilor apelantului pârât, ca fiind în concordanță deplină

cu dispozițiile art. 26 din legea specială, care stabilește expres și limitativ

criteriile de care se ține seama la stabilirea despăgubirilor.

În aceste condiții, instanța de apel a apreciat

că despăgubirile acordate de prima instanță intimatei reclamante, cu titlu de valoare

reală a imobilului expropriat, au fost stabilite legal, pe baza unui raport de expertiză

la care a participat inclusiv un expert desemnat de apelantul pârât și care nu a

înțeles să formuleze un punct de vedere propriu, diferit de cel reținut în concluziile

acestei lucrări.

Instanța a reținut că s-au acordat legal și despăgubiri

pentru prejudiciul suferit de reclamant prin demontarea mobilierului și aparaturii

electrocasnice aflate în imobilul expropriat la data exproprierii, mutarea și depozitarea

acestuia.

Împotriva deciziei nr. 396A din 6 octombrie 2014

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul General.

Se consideră că instanța de apel a pronunțat o

hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (motiv de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.).

Se arată că motivarea instanței de apel este criticabilă,

având în vedere faptul că nu poate fi admisă validarea unui raport de expertiză,

întocmit cu încălcarea unor dispoziții legale imperative, pentru faptul că apelantul

Municipiul București a avut un „expert parte”, care a participat la efectuarea expertizei

și care și-a însușit concluziile raportului de expertiză cu privire la valoarea

de piață a imobilului.

Pe de o parte, în materie de expropriere, părțile

nu desemnează experți parte, ci, potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994,

numesc membrii ai comisiei de experți care vor efectua expertiza de evaluare a imobilului

expropriat, fiind vorba de experți independenți.

Pe de altă parte, faptul că expertul numit de

Municipiul București și-a însușit concluziile raportului de expertiză și că întreaga

comisie de experți a întocmit un raport de expertiză în mod nelegal și netemeinic,

nu poate conduce la concluzia că ar fi acoperit motivul de nulitate generat de încălcarea

dispozițiilor imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța nefiind

ținută de opinia experților.

Se consideră că, atât timp cât pentru calcularea

despăgubirii, experții au aplicat corecții în ceea ce privește ofertele utilizate

drept comparabile, este evident că această soluție se aplică și în cazul tranzacțiilor

având ca obiect imobile similare.

Se critică de către recurentul –pârât susținerile

instanței de apel potrivit cărora a fost de acord cu concluziile raportului de expertiză

efectuat în fața instanței de fond întrucât cele trei oferte de vânzare din același

an, ce priveau imobile de același fel, care erau, ca și dată, cel mai aproape de

data efectuării expertizei.

Se arată că cerința inserată de legiuitor în dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că valoarea despăgubirii trebuie

să fie calculată la data efectuării raportului de expertiză, nu poate fi analizată

decât în concordanță cu totalitatea criteriilor prevăzute de art. 26.

Prin urmare, nu poate fi preferată o evaluare

a imobilului expropriat prin raportare la oferte de vânzare recente în condițiile

în care experții au avut la dispoziție contracte de vânzare-cumpărare, în analiza

cărora puteau actualiza valoarea prin aplicarea de corecții în ceea ce privește

data realizării tranzacției.

Prin urmare, instanțele de fond și de apel au

stabilit, respectiv validat, cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat

cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

De asemenea, în mod greșit, Municipiul București

a fost obligat la plata către intimata-reclamantă la plata sumei de 22.146,40 RON

cu titlu de despăgubiri, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile pentru repararea

prejudiciului cauzat proprietarului, prevăzut de dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor

legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție,

constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:

Dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevăd

că se poate dispune modificarea hotărârii în situația în care hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea sau interpretarea greșită

a legii.

În cauză se susține, în esență, nelegalitatea

deciziei recurate invocându-se aplicarea eronată a dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 care prevăd că „La calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor tine seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia”.

Aceste dispoziții statuează asupra despăgubirii

ce se cuvine expropriatului care se compune din valoarea reală a imobilului preluat

de stat și pentru cauză de utilitate publică, dar și din valoarea prejudiciului

cauzat prin expropriere.

Exproprierea este un mod de transfer al dreptului

de proprietate asupra imobilelor aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice,

precum și a unităților administrativ teritoriale, în proprietatea publică a statului,

județului, municipiului, orașelor și comunelor, după caz, în condițiile existenței

unei cauze de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Această despăgubire trebuie să reflecte valoarea

de piață a terenului expropriat la data întocmirii raportului de expertiză, pentru

a se realiza o reparație completă și integrală pentru cel expropriat.

Sub acest aspect, nu pot fi primite criticile

formulate de recurentul pârât privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, nici în ceea ce privește momentul

calculării valorii despăgubirilor cuvenite, nici în ceea ce privește modalitatea

de evaluare, raportată la criteriile statuate de dispozițiile legale mai sus menționate.

Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractul

de vânzare-cumpărare privind terenurile de același fel din zonele locale situate

în aceeași unitate administrativ teritorială.

În mod just, instanța a avut în vedere la stabilirea

valorii reale a imobilului expropriat actul de vânzare-cumpărare autentificat din

anul 2012 și cele trei oferte de vânzare din 2012, cu privire la imobilele de același

fel.

Concluziile comisiei de experți au avut la bază

prețurile de tranzacționare ale terenurilor de același fel și din aceeași unitate

administrativ teritorială la momentul efectuării lucrărilor, fiind respectate criteriile

impuse de dispozițiile legale.

Criticile formulate de recurentul pârât Municipiul

București privind respingerea probei cu expertiză în faza procesuală a apelului,

privind validarea raportului de expertiză, expertiză la care a participat și un

„expert parte” la propunerea Municipiului București și motivarea de către instanța

de apel, prin considerentele deciziei, asupra acestor chestiuni, nu poate conduce

la reținerea nelegalității deciziei recurate. Aceste critici nu vizează aspecte

de nelegalitate a deciziei recurate, ele neputând fi încadrate în acele motive de

modificare sau casare care să atragă modificarea sau casarea hotărârii recurate.

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul

declarat de reclamantul pârât Municipiul București, prin Primarul general împotriva

deciziei nr. 396A din 6 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și în baza art. 312 se va menține

decizia civilă recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul

București, prin primarul general împotriva deciziei nr. 396A din 6 octombrie 2014

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie

2015.