ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 559/2008

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 01 iunie

2007 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamanții B.A.R., M.A.A., I.E., P.V., B.P.I., Z.R., Z.C., T.C., I.L.S.,

M.V.L. și V.L. au chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională a Vămilor

și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței să dispună obligarea

primului pârât la plata primei de concediu pe anii 2001-2006, sume actualizate cu

indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective,

și obligarea celui de-al doilea pârât la alocarea fondurilor necesare plății sumelor

respective.

Prin sentința civilă

nr. 1829 din 26 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal:

- a respins excepția prescripției

dreptului la acțiune;

- a admis acțiunea reclamanților

și a obligat pe pârâta Autoritatea Națională a Vămilor la plata sumelor solicitate

de reclamanți, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, iar

pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății

drepturilor către reclamanți.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a reținut, în esență, următoarele:

În raport cu prevederile

art. 13 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, este neîntemeiată excepția prescripției

dreptului la acțiune invocată de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, având în

vedere că reclamanții au fost împiedicați să formuleze acțiunea de împrejurarea

că, prin lege, a fost suspendată succesiv aplicarea dispozițiilor referitoare la

plata primei de concediu cuvenite funcționarilor publici pe perioada avută în vedere.

Pe fondul cauzei, Curtea

de apel a reținut că reclamanții sunt angajați, în calitate de funcționari publici,

la Autoritatea Națională a Vămilor, având dreptul la prima de concediu conform

art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

În temeiul art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea de apel a reținut că dispozițiile

prin care în perioada 2001-2006 a fost suspendată aplicarea prevederilor referitoare

la plata primei de concediu, cuprinse în Legea nr. 188/1999, contravin prevederilor

art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 și art. 53 din Constituție, întrucât

drepturile în litigiu nu pot fi restrânse în mod discriminatoriu, contrar echității

și principiului neretroactivității legii civile.

A mai reținut instanța

de fond că suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu pe perioada 2001-2006

nu echivalează cu stingerea dreptului, iar suspendarea nu se poate transforma într-o

măsură permanentă, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării dreptului pe

perioada de suspendare.

În ceea ce privește obligarea

pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare,

instanța de fond a reținut că, în raport cu prevederile art. 1 din O.G. nr. 22/2002

și art. 3 din H.G. nr. 208/2005, ministerului îi revine această obligație.

Împotriva sentinței civile

pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, au declarat recurs, în termenul legal, pârâții Autoritatea Națională

a Vămilor și Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând soluția pronunțată pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs,

recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor susține, în esență, că dispozițiile

referitoare la plata primei de concediu cuvenite funcționarilor publici, fiind suspendate

pe perioada 2001-2006 prin legile anuale ale bugetului de stat, nu își produc efectele

în perioada respectivă.

Mai susține recurentul

că dreptul la plata primei de concediu sunt drepturi suplimentare și nu constituie

drepturi fundamentale consacrate de Constituție, astfel că nu sunt incidente dispozițiile

art. 53 din Constituție.

Totodată, recurentul-pârât

susține că în raport cu dispozițiile Legii nr. 500/2002, plata primelor de concediu

pe perioada 2001-2006 apare ca fiind nelegală și imposibil de efectuat întrucât

nu au fost și nu sunt prevăzute sumele necesare plății acestor drepturi.

Prin motivele de recurs,

recurenta-pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor reiterează excepția prescripției

dreptului la acțiune pentru primele de concediu aferente anilor 2001-2003, susținând

incidența dispozițiilor art. 166 alin. (1) C. muncii, aplicabile conform art. 93

din Legea nr. 188/1999.

Recurenta-pârâtă Autoritatea

Națională a Vămilor critică sentința pronunțată de Curtea de apel pentru nelegalitate

și netemeinicie, susținând că suspendarea pe perioada 2004-2006 a dispozițiilor

referitoare la plata primei de concediu cuprinse în Legea nr. 188/1999 nu contravine

dispozițiilor constituționale și că, pentru perioada respectivă, suspendarea echivalează

chiar cu inexistența dreptului conform voinței legiuitorului, iar la încetarea suspendării

norma reintră în vigoare, conform art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, dar nu

produce efecte retroactiv.

Recurenta-pârâtă Autoritatea

Națională a Vămilor mai susține că instanța de fond în mod greșit face referire

la art. 41 din Constituție, care reglementează concediul de odihnă plătit, de care

reclamanții au beneficiat în perioada 2004-2006, iar dispozițiile art. 3 alin. (2)

din O.U.G. nr. 33/2001, art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, art. 9 alin. (7)

din Legea nr. 507/2003 și art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 de suspendare

a primei de concediu sunt constituționale, fapt constatat de Curtea Constituțională.

În esență, recurenta-pârâtă

Autoritatea Națională a Vămilor susține că nu există temei legal pentru a se acorda

reclamanților prima de concediu pe perioada 2004-2006.

Analizând cauza, în raport

cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și cu normele

de drept aplicabile, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele

arătate în continuare:

În esență, problema de

drept vizează, pe de o parte, prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2003,

iar pe de altă parte, legalitatea acordării primei de concediu cuvenite funcționarilor

publici pentru perioada 2001-2006, în cursul căreia au fost suspendate dispozițiile

care consacră acest drept din Legea nr. 188/1999 [art. 33 alin. (2) în forma inițială

a legii; art. 34 alin. (2) în forma republicată a legii în 2004; în prezent

art. 35 alin. (2) în forma republicată a legii în 2007].

dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2003, în mod corect Curtea de apel a respins

excepția invocată de Autoritatea Națională a Vămilor, reținând incidența situației

reglementate de art. 13 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 în considerarea faptului

că aplicarea dispozițiilor referitoare la plata primei de concediu cuvenite funcționarilor

publici a fost suspendată succesiv în perioada 2001-2006, astfel că termenul de

prescripție a început să curgă de la încetarea suspendării.

a fost instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu,

să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu. Acest drept a fost prevăzut de art. 33 alin. (2) din forma inițială a

legii, de art. 34 alin. (2) din forma republicată în 2004 a legii și, în prezent,

este prevăzut de art. 35 alin. (2) din forma republicată în 2007 a Legii nr. 188/1999.

Este de necontestat faptul

că, prin dispozițiile succesive, prevederile respective din Legea nr. 188/1999 au

fost suspendate în perioada 2001-2006.

Însă tot atât de adevărat

este că aceste norme de suspendare care, în prezent nu mai sunt în vigoare, au contravenit

evident dispozițiilor constituționale, întrucât dreptul de remunerare a muncii ca

și dreptul la concediul de odihnă plătit, corelative dreptului la muncă, ca drepturi

fundamentale reglementate în art. 41 din Constituția României nu pot fi restrânse

discriminatoriu și în alte condiții decât cele expres și limitativ prevăzute în

art. 53 din Constituție, respectiv numai dacă se impune pentru apărarea securității

naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, desfășurarea instrucției

penale și prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru,

ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Astfel, Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a reținut faptul că suspendarea dispozițiilor

incidente din Legea nr. 188/1999, republicată, nu poate afecta substanța dreptului,

ci doar exercițiul acestuia pe perioada respectivă, în considerarea dispozițiilor

constituționale, a practicii instanței supreme și a dispozițiilor Convenției Europene

a Drepturilor Omului.

În acest sens, sunt relevante

considerentele deciziei nr. 12 din 05 februarie 2007, prin care, secțiile unite

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea unei probleme de drept

similare au reținut că:

„

În atare situație, suspendarea exercițiului

dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp

prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat

neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu

devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui

o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat

că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu

înlăturat.

Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept

patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și,

practic, să devină lipsit de orice valoare.

De aceea, respectarea principiului încrederii

în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul

și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor

situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să

se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.

”

critica din recurs referitoare la imposibilitatea de punere în executare a hotărârii

judecătorești pronunțate de Curtea de apel, având în vedere prevederile O.G.

nr. 22/2002 care reglementează

executarea obligațiilor

de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, precum și

faptul că Ministerului Economiei și Finanțelor, ca autoritate administrativă supraordonată,

cuprinde în bugetul său centralizat bugetul de venituri și cheltuieli propriu Autorității

Naționale a Vămilor, conform art. 4 alin. (1) pct. 28 din H.G. nr. 532/2007.

Soluția Curții de apel

este legală și temeinică, având în vedere și următoarele:

- jurisprudența constantă

a Înaltei Curți în această materie, din care amintim cu titlu de exemplu deciziile

nr. 2696 din 25 mai 2007 și nr. 3112 din 19 iunie 2007, publicate în Jurisprudența

secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 – Semestrul I, Ed. Hamangiu,

București, 2007;

- decizia nr. 77 din 05

noiembrie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin

care a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile

art. 34 alin. (2) [devenit art. 35 alin. (2)] din Legea nr. 188/1999 privind statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

se interpretează în sensul că prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul

de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de

personal;

- O.U.G. nr. 146/2007

care reglementează chiar „modalitatea

de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza

prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile

bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada

2001-2006”

.

Față de cele reținute,

în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de recurenții-pârâți

Autoritatea Națională a Vămilor și Ministerul Economiei și Finanțelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 1829 din 26 iunie

2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe civile, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2008.