ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.05.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1761/2012

HOTĂRÂRE
25.05.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1761/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1222 din 15 noiembrie

2011 a Curții de Apel Bacău s-a dispus următoarele:

În baza art. 385

15

pct. 1, lit. b) C. proc. pen., respingerea recursului formulat de recurentul

R.O., împotriva Deciziei penale nr. 97/A din 8 martie 2011, pronunțată în

Dosarul nr. 2551/110/2010 al Tribunalului Bacău, ca nefondat.

În baza art. 199 C.

proc. pen., respingerea cererii de scutire de la plata amenzii judiciare în

sumă de 2.000 RON, aplicată prin Încheierea din 22 septembrie 2011, ca

nefondată.

În baza art. 189 C.

proc. pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de

200 RON, onorariu avocat oficiu, B.M.

În baza art. 192,

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul la plata a 500 RON,

cheltuieli judiciare avansate de stat.

Contestația în

anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori

de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind

actele de procedură, și nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul

cauzei.

Natura juridică a

acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea

contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare,

respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă a controla

condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

Totodată, din

perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac,

legiuitorul a folosit enumerarea expresă și limitativă a cazurilor în care se

poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestației în anulare,

ceea ce reprezintă o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricui și

oricând de înlăturare a efectelor pe care le au hotărârile judecătorești

definitive.

În conținutul

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr.

356/2006, sunt prevăzute cazurile de contestație în anulare, statuându-se că

împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în

următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin.

(1).

De asemenea, în art.

391 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că:

"(1) Instanța

examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în

art. 386 lit. a) - c) și e), fără citarea părților.

(2) Instanța constatând

că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul

pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în

sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite

în principiu contestația și dispune citarea părților interesate."

Curtea, verificând

contestația în anulare formulată de contestatorul R.O. prin prisma

dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., referitoare la admisibilitatea în

principiu, a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Dispozițiile art. 386

lit. a) și b) C. proc. pen. prevăd că împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare când procedura de citare a părții pentru

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii sau când partea dovedește că la termenul la care s-a

judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se

prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

Prin modul de

reglementare a dispozițiilor art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., legiuitorul

dă posibilitatea verificării modului în care au fost respectate anumite

garanții procesuale pe care le au părțile în procesul penal, și anume dreptul

de a fi prezente la judecata recursului, precum și exercitarea dreptului la

apărare, în condițiile unei ședințe publice, orale și contradictorii.

Având în vedere că,

contestatorul a fost prezent la termenul din 16 iunie 2011, având termen în

cunoștință la judecarea recursului, cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc.

pen. nu este incident în cauză.

Este neîntemeiată și

invocarea cazului prevăzut în art. 386 lit. b) C. proc. pen.,

Din examinarea

textului legal rezultă că cele 2 condiții trebuie îndeplinite cumulativ: a)

partea să fi fost în imposibilitate de a se prezenta; b) partea să fi fost în

imposibilitate de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

Fără a echivala,

obligatoriu, cu forța majoră, "împiedicarea" trebuie să fie de

neînvins, să fie nu numai obiectivă, dar și să nu fi putut fi prevăzută în mod

normal, fiind incluse în această categorie de evenimente: o stare de război, o

inundație, o înzăpezire, o epidemie - care a necesitat măsuri de carantină -

sau un alt fapt neprevăzut ce a dus la întreruperea circulației între sediul instanței

și locul unde se afla contestatorul. De asemenea, în această categorie de

evenimente mai sunt incluse și alte situații: o boala gravă sau un accident,

intervenite pe neașteptat și care l-au pus pe cel în cauza în situația de a nu

putea suporta transportul până la sediul instanței.

În partea

introductivă a deciziei instanței de recurs s-a consemnat faptul că la apelul

nominal a lipsit contestatorul, pentru care a răspuns apărătorul desemnat din

oficiu, la dosar fiind depusă de către acesta o cerere de amânare pentru

angajare apărător, înștiințându-se instanța că se află în imposibilitatea de a

se deplasa, depunând la dosar și o adeverință medicală.

Curtea de Apel Bacău

a respins cererea de amânare a cauzei formulată de contestator, întrucât s-au

acordat mai multe termene de judecată în acest sens, apreciindu-se că cererea

este formulată în mod abuziv și, nemaifiind alte cereri de formulat sau

excepții de ridicat, a fost acordat cuvântul în dezbaterea recursului,

concluziile părților fiind evidențiate în mod concret.

În raport cu cele

menționate, s-a apreciat că susținerile contestatorului, în sensul că a fost

într-o situație care l-a pus în imposibilitate de a prezenta la instanța de

recurs, precum și în imposibilitatea de a încunoștința instanța despre această

situație, sunt neîntemeiate. Din actele medicale depuse la dosar nu a rezultat

că inculpatul (prezentul contestator) s-ar fi aflat într-o situație care l-ar

fi pus în imposibilitate de a se prezenta având în vedere că deși acesta suferă

demult de anumite afecțiuni s-a prezentat la alte termene pe parcursul

judecății, iar pe de altă parte a avut posibilitatea de a încunoștința instanța

despre această împiedicare, înștiințare care în mod corect nu a fost luată în

considerare, având în vedere că i s-au acordat mai multe termene pentru aceste

motive.

Este neîntemeiată și

invocarea cazului prevăzut în art. 386 lit. b) C. proc. pen., având în vedere

că, contestatorul s-a prezentat doar la termenul din 16 iunie 2011, când s-a

amânat judecarea cauzei pentru lipsa apărătorului său ales, după care nu s-a

mai prezentat în fața instanței de recurs, astfel încât aceasta a fost în

imposibilitatea de a-l audia.

Imposibilitatea de

audiere s-a constatat atât la instanța de fond (prezent la termenul din 8

septembrie 2008 contestatorul s-a prevalat de dreptul la tăcere), cât și la

instanța de apel (contestatorul s-a prezentat la termenul din 12 octombrie

2010, când a solicitat amânarea judecării cauzei pentru angajare apărător și la

termenul din 9 decembrie 2010, când s-a discutat cererea de sesizare a Curții

Constituționale după care a lipsit).

De asemenea Curtea a

constatat că nu sunt incidente nici celelalte cazuri prev. de art. 386 lit. c),

d). Nu există cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de

art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

) C. proc. pen., având în vedere că în

sarcina contestatorului s-a reținut infracțiunea de înșelăciune și nici două

hotărâri pentru aceeași faptă (în cauză contestatorul a fost condamnat pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna părții vătămate SC R. SA

Onești, în timp ce prin Sentința penală nr. 235/2008 a Judecătoriei Râmnicu

Sărat contestatorul a fost condamnat pentru săvârșirea tot a unei infracțiuni

de înșelăciune, însă în dauna unor societăți comerciale din mun. Galați )

Având în vedere

aceste motive, Curtea în baza art. 391 C. proc. pen., a respins, ca

inadmisibilă în principiu, contestația formulată de contestatorul R.O.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs contestatorul R.O., fără a-l motiva în scris.

Ulterior,

contestatorul a depus la dosar o cerere prin care aduce la cunoștința instanței

faptul că retrage cererea de contestație în anulare, înregistrată cu nr. 10609

din 27 martie 2012 (dosar instanță).

Prin urmare, Înalta

Curte, în raport de disp. art. 385

4

alin. (1) C. proc. pen. și de manifestarea de voință a recurentului

contestator, va lua act de retragerea recursului declarat de contestatorul R.O.

împotriva Deciziei penale nr. 38 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Bacău,

secția penală, cauze minori și familie.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul contestator la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Ia act de retragerea

recursului declarat de contestatorul R.O. împotriva Deciziei penale nr. 38 din

12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și

familie.

Obligă recurentul

contestator la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 mai 2012.

Procesat de GGC - AA

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-01-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 195/2012
data de 04 martie 2011 a Procurorului General al aceluiași parchet și a obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, constatând că rezoluțiile date sunt legale și temeinice. Petentul S.P. a formulat recurs împotriva sentinț
ÎCCJ 2012-10-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3202/2012
Asupra contestației în anulare de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 mai 2012, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată sub nr. 4030/1/2012 contestația în anulare form
ÎCCJ 2012-04-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1148/2012
Asupra contestației de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 954 din 29 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R
ÎCCJ 2011-09-09
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2993/2011
eași sentințe penale. În baza art. 192 alin. (2), 4 C. proc. pen. a obligat apelantul inculpat să plătească statului suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul D.V.E. La t
ÎCCJ 2011-03-22
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1128/2011
Asupra contestației în anulare de față Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 3524 din 8 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosar nr. 321/32/2010, au fos
Sursă