ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2453/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2453/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința nr. 1411 din 22 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC "C.H." SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Sănătății, a constatat refuzul nejustificat al autorității pârâte de a

soluționa cererea reclamantei ce face obiectul dosarului de autorizare nr.

66765 din 04 noiembrie 2010 și a obligat-o pe aceasta să soluționeze cererea ce

face obiectul dosarului respectiv, cu privire la efectuarea inspecției în

vederea înființării farmaciei comunitare, prevăzută în cadrul procedurii pentru

eliberarea autorizației de funcționare; prin aceeași sentință a fost respinsă

excepția tardivității, invocată de pârât, precum și cererea de intervenție accesorie

formulată de C.F. Vaslui.

De

asemenea, prin încheierea din 4 martie 2013, instanța de fond a calificat

cererea de intervenție formulată de C.F. Vaslui ca fiind o cerere de

intervenție accesorie, în interesul pârâtului, ale cărui apărări înțelege să le

sprijine, încuviințând-o în principiu.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Susținerile

formulate de intervenient în cadrul excepției lipsei de interes privind capătul

de cerere referitor la anularea actului nr. 66765 din 14 septembrie 2012,

precum și în cadrul excepției inadmisibilității capătului de cerere privind

obligarea pârâtului să soluționeze cererea din dosarul de autorizare nr.

66765/2010 sunt, de fapt, apărări ce vizează fondul pricinii și vor fi avute în

vedere cu ocazia analizării fondului cauzei.

Excepția

tardivității acțiunii, invocată de autoritatea publică pârâtă, este .

neîntemeiată. În motivarea acestei excepții autoritatea pârâtă a susținut că

dosarul de autorizare cu nr. 66765 a fost clasat încă din data de 08 decembrie

2010, măsură pe care reclamanta nu a contestat-o la acel moment. Se observă,

însă, că ultima adresă de răspuns comunicată cu nr. 66765 de către ministerul

pârât reclamantei a fost emisă în data de 14 septembrie 2012, adresă prin care

societatea reclamantă a fost înștiințată că dosarul său de autorizare este

clasat. împotriva acestui act, societatea reclamantă a formulat plângere

prealabilă, comunicată ministerului prin scrisoare recomandată cu confirmare de

primire și conținut declarat la data de 09 octombrie 2012, potrivit

înscrisurilor doveditoare depuse la filele 8-14 dosar, plângere nesoluționată

până la momentul introducerii acțiunii, respectiv până la data de 20 noiembrie

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 55/2004.

Pe

fondul cauzei, instanța reține că acțiunea reclamantei este întemeiată.

Astfel,

din actele și lucrările dosarului rezultă că, într-adevăr, la data de 04

noiembrie 2010 societatea comercială reclamantă a înregistrat la ministerul

pârât cererea cu nr. 66765 prin care solicita autorizarea funcționarii

farmaciei comunitare, înființate în cadrul societății, la pct. de lucru din

județul Vaslui, localitatea Bârlad, prin excepție de la criteriul demografic,

cerere întemeiată pe prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008.

Potrivit

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 (forma în vigoare la acea dată),

"Prin excepție de la prevederile alin. (1) se poate înființa câte o

farmacie comunitară în gări, aerogări și centre comerciale de mare suprafață,

definite conform legii, în care se desfășoară activități de comercializare cu

amănuntul de produse și de alimentație publică, situate într-un singur imobil,

care utilizează o infrastructura comună și utilități adecvate potrivit

Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și

serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Dovada încadrării spațiului în această prevedere se eliberează de autoritatea administrației

publice locale în a cărei rază teritorială se află".

În

cauză, este necontestat că societatea reclamantă a depus la dosarul

administrativ înregistrat la ministerul pârât adeverința cu nr. 16.700 din 26

octombrie 2010 emisă de autoritatea administrației publice locale, în speță

Primăria Municipiului Bârlad, prin care făcea dovada cerută de lege potrivit

căreia spațiul comercial pentru care s-a solicitat înființarea funcționării

farmaciei, prin excepție de la criteriul demografic, se încadrează în aceste

prevederi legale. Ulterior, prin adresa nr. 194/18682 din 26 noiembrie 2010,

Primăria Municipiului Bârlad a comunicat ministerului pârât faptul că a revocat

adeverința nr. 16.700 din 26 octombrie 2010, act ce constituia dovada

societății reclamante privind încadrarea spațiului respectiv în Vederea

autorizării funcționării farmaciei prin excepție de la criteriul demografic.

Astfel fiind, prin adresa nr. CSA 12622/66765 din 08 decembrie 2010, ministerul

pârât a comunicat societății reclamante că, urmare a revocării adresei nr.

16700/2010 de către Primăria Municipiului Bârlad, dosarul nu mai conține dovada

încadrării în prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, este

incomplet și va fi clasat.

Societatea

comercială reclamantă a atacat în instanță adresa nr. 194/18682 din 26

noiembrie 2010 emisă de Primăria Municipiului Bârlad, fiind anulată irevocabil

prin Decizia civilă nr. 1761 din 04 iulie 2012 de Curtea de Apel Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 221/89/2011.

La

data de 16 iulie 2012 reclamanta, prin adresa nr. 346 a comunicat pârâtului

certificatul de grefă eliberat de către Curtea de Apel Iași privind hotărârea

judecătorească, prin care s-a dispus irevocabil anularea actului emis de către

Primăria Bârlad, sub nr. 194/18682 din 26 noiembrie 2010.

Astfel

fiind, având în vedere că, potrivit susținerilor autorității publice pârâte

dosarul reclamantei era incomplet doar pentru lipsa dovezii încadrării

spațiului în prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 și, cum acest

impediment a dispărut prin anularea adresei nr. 194/18682 din 26 noiembrie 2010

de instanța de judecată, începând cu data de 16 iulie 2012 pârâtul trebuia să

procedeze la soluționarea cererii reclamantei în sensul aplicării dispozițiilor

art. 4 alin. (1) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 962/2009, respectiv de a

transmite grila de inspecție pentru farmacia din județul Vaslui.

Dimpotrivă,

ministerul pârât nu s-a conformat prevederilor legale și, prin adresa nr. 66765

din 14 septembrie 2012, a comunicat reclamantei refuzul său de soluționare a

cererii formulate în dosarul administrativ privind autorizarea funcționării

respectivei farmacii.

Se

reține că, prin acțiune, reclamanta a solicitat constatarea refuzului

nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii sale privind Dosarul nr.

66765/2010, refuz comunicat prin adresa din 14 septembrie 2012 și obligarea

acestuia la finalizarea procedurii administrative. Prin urmare, se reține că

refuzul autorității publice pârâte de soluționare a cererii reclamantei este

nejustificat, câtă vreme, acesta a fost întemeiat exclusiv pe neîncadrarea în

prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, în condițiile în care

adresa prin care s-a comunicat inexistența dovezii de încadrare în aceste prevederi

legale a fost anulată irevocabil de instanța de judecată, pârâtul neinvocând

alte stări de fapt sau de drept care să justifice refuzul său.

Pe

de altă parte, se observă că, din actele dosarului, necontestate de părți, de

la momentul comunicării de către minister reclamantei, prin adresa nr. CSA

12622/66765 din 08 decembrie 2010, a faptului că dosarul său privind cererea

prin care solicita autorizarea funcționării unei farmacii prin excepție de la

criteriul demografic va fi clasat și până la soluționarea irevocabilă a

dosarului având ca obiect anularea adresei nr. 194/18682 din 26 noiembrie 2010

emisă de Primăria Municipiului Bârlad, prin care a fost revocată adeverința nr.

16.700 din 26 octombrie 2010, societatea comercială reclamantă a solicitat în mod

expres ministerului pârât suspendarea procedurii administrative până la

soluționarea litigiului, de fiecare dată ministerul răspunzând că dosarele cu

documentație incompletă, potrivit prevederilor legale "se vor clasa".

Astfel

fiind, Curtea reține că societatea reclamantă în mod corect a procedat la

atacarea în instanță a actului care a constituit impedimentul în soluționarea

dosarului său, neexistând nici o rațiune pentru care să atace în instanță

adresa nr. CSA 12622/66765 din 08 decembrie 2010, prin care i se comunica

faptul că, în viitor, "întrucât dosarul său nu mai conține dovada

încadrării în prevederile art. 12 din Legea nr. 266/2008 va fi clasat" așa

încât, apărările intervenientului sub acest aspect nu pot fi primite.

De

altfel, se constată că, deși societatea reclamantă a obținut anularea actului

administrativ nr. 194/18682 din 26 noiembrie 2010 emis de către Primăria

Bârlad, act care a constituit impedimentul în soluționarea dosarului

administrativ de către autoritatea publică pârâtă, chiar și după anularea

irevocabilă a acestuia, efectul său vătămător continuă să se producă, din

moment ce cererea sa nu a primit din partea autorității o rezolvare în acord cu

prevederile legale aplicabile.

Totodată,

potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Normele aprobate prin Ordinul nr.

962/2009, clasarea dosarului administrativ nu se poate dispune în lipsa unei

conduite culpabile, respectiv a unei omisiuni de a completa documentația

înregistrata sub nr. 66765, imputabilă societății, clasarea având natura juridica

a unei sancțiuni administrative, care nu poate fi concepută în lipsa vinovăției

petentei.

Or,

în cauza de față, se reține că reclamanta nu numai ca nu a rămas în pasivitate,

în urma adresei emise de către pârât sub nr. 12622/66765 din 08 decembrie 2010

ci, prin diligențele întreprinse, a obținut anularea actului în raport de care

acesta a opinat că documentația aflată la dosarul 66765 nu ar fi fost completă.

Prin

urmare, nu se vor primi susținerile intervenientului, potrivit cărora ar fi

inadmisibilă solicitarea societății reclamante de obligarea pârâtului la

soluționarea cererii sale din dosarul, de autorizare nr. 66765/2010, constând

în efectuarea inspecției în vederea înființării farmaciei comunitare, întrucât

Ministerul Sănătății nu s-ar afla în situația de a derula o procedură de

autorizare a farmaciei respective, din moment ce, procedura administrativă de

autorizare a fost demarată încă din data de 09 octombrie 2010 prin

înregistrarea cererii reclamantei în dosarul administrativ deschis la minister,

fiind în desfășurare, după cum s-a arătat mai sus.

Se

reține, deci, că este întemeiată acțiunea reclamantei, cererea de intervenție,

accesorie formulată de C.F. Vaslui, în interesul pârâtului, urmând a fi

respinsă pe cale de consecință.

Împotriva

acestei sentințe, precum și a încheierii din 4 martie 2013, considerându-le

netemeinice și nelegale, au declarat recurs pârâtul și intervenientul.

În

motivarea cererii de recurs, pârâtul reiterează excepțiile tardivității și

inadmisibilității acțiunii iar, pe fond, solicită respingerea acesteia, ca

neîntemeiată, prezentând aceleași argumente invocate și în fața instanței de

fond.

În

motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., intervenientul critică încheierea din 4 martie 2013, susținând, în

esență, că în mod greșit a reținut instanța de fond că nu are un interes

propriu pentru a interveni în cauză, acest interes fiind, în opinia

recurentului, "constatarea legalității actului administrativ constând în

decizia de clasare a dosarului de autorizare" al reclamantei.

În

ceea ce privește sentința atacată, intervenientul invocă încălcarea

principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, pentru lipsa

dezbaterilor și a unei încheieri referitoare la încuviințarea probelor și pentru

refuzul instanței de a soluționa excepțiile invocate; pe fondul cauzei,

solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, prezentând aceleași argumente

invocate și în fața primei instanțe.

Examinând

cauza și hotărârile atacate, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele și criticile formulate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în

continuare.

Obiectul

acțiunii formulate în cauză, îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat

al pârâtului Ministerul Sănătății de a soluționa cererea SC "C.H."

SRL de autorizare a înființării farmaciei comunitare, înregistrată la

autoritatea pârâtă sub nr. 66765/2010, refuz comunicat cu adresa cu același

număr din data de 14 septembrie 2012 și, pe cale de consecință, obligarea

pârâtului la soluționarea cererii și la efectuarea procedurii legale în acest

sens.

Esențial

pentru corecta soluționare a cauzei este a se stabili dacă actul contestat de

reclamantă reprezintă manifestarea refuzului nejustificat al autorității pârâte

de soluționare a cererii sale de autorizare a înființării unei farmacii

comunitare.

Dispozițiile

legale în temeiul cărora intimata-reclamantă a formulat cererea din 4 noiembrie

2010, sunt cuprinse în art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, în forma în

vigoare la acea dată, conform cărora "Prin excepție de la prevederile

alin. (1), se poate înființa câte o farmacie comunitară în gări, aerogări și centre

comerciale de mare suprafață, definite conform legii, în care se desfășoară

activități de comercializare cu amănuntul de produse și de alimentație publică,

situate într-un singur imobil, care utilizează o infrastructură comună și

utilități adecvate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind

comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu

modificările și completările ulterioare. Dovada încadrării spațiului în această

prevedere se eliberează de autoritatea administrației publice locale în a cărei

rază teritorială se află".

Ulterior

formulării cererii, autoritatea administrației publice locale care eliberase

reclamantei dovada încadrării în prevederile Ordonanței Guvernului nr. 99/2000

a spațiului pe care îl deținea în scopul funcționării farmaciei a procedat la

revocarea actului respectiv, împrejurare care a determinat autoritatea pârâtă

să comunice reclamantei, la data de 8 decembrie 2010, că dosarul acesteia

"nu mai conține dovada încadrării în prevederile art. 12 din legea mai sus

menționată și va fi clasat", în temeiul prevederilor art. II alin. (1) din

O.U.G. nr. 130/2010.

Recurenții

susțin că această din urmă dată, 8 decembrie 2010, este cea la care a

intervenit clasarea dosarului de autorizare al intimatei și că acest act trebuia

contestat.

Or,

potrivit art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 130/2010, invocate de

recurentul-pârât ca temei al clasării cererii intimatei, "Cererile depuse

la Ministerul Sănătății în vederea eliberării autorizației de funcționare

pentru farmacii și drogherii până la data de 30 decembrie 2010, însoțite de

documentația completă, vor fi analizate în conformitate cu prevederile

legislației în baza căreia au fost depuse, nu mai târziu de data de 1 mai 2011.

Dosarele cu documentația incompletă se vor completa în maximum 30 de zile de la

data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență; în caz contrar, se

vor clasa".

Rezultă,

din dispozițiile legale citate, că cererilor depuse până la data de 30

decembrie 2010, însoțite de documentația completă, cum este și cea a intimatei,

le sunt aplicabile prevederile legislației în baza căreia au fost depuse, data

limită de examinare, 1 mai 2011, fiind stabilită în favoarea iar nu în

detrimentul petenților.

În

ceea ce privește dispoziția legală referitoare la obligația completării

dosarelor cu documentația incompletă, în maximum 30 de zile de la data intrării

în vigoare a legii, sub sancțiunea clasării acestora, în caz contrar, se va

reține, în acord cu instanța de fond, că aceasta - ca orice altă sancțiune -

trebuie să fie consecința unei atitudini imputabile subiectului destinatar.

În

cauză, se impută intimatei-reclamante lipsa de la dosar a dovezii încadrării în

prevederile Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 a spațiului pe care îl deținea în

scopul funcționării farmaciei, ceea ce este, evident, greșit și neconform cu

realitatea, întrucât, așa cum rezultă din actele dosarului, acest act nu a

lipsit niciodată de la dosar.

Că

așa este rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 1761/2012 a Curții de Apel Iași,

secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost anulat actul

administrativ de revocare de către autoritatea administrației locale a dovezii

încadrării spațiului în prevederile Ordonanței Guvernului nr. 99/2000.

Astfel,

se arată prin hotărârea judecătorească sus-menționată, "prin emiterea

actului administrativ nr. 194/18682 din 26 noiembrie 2010 s-au încălcat

dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Prin acest act

administrativ s-a revocat un alt act administrativ, nr. 16700/2010, emis de

aceeași autoritate publică. Această revocare nu mai era posibilă deoarece actul

nr. 16700/2010 își produsese deja efecte, în baza acestui act

reclamanta-recurentă făcând dovada faptului că îndeplinește cerințele legale

pentru a putea înființa o farmacie, în acest scop încheind și contractul de

închiriere al spațiului la data de 01 noiembrie 2011. Se mai reține și faptul

că cele consemnate în actul contestat nu corespund situației de fapt, din,

conținutul raportului de expertiză depus la dosar rezultând faptul că imobilul

îndeplinea condiția de a fi spațiu comercial de mare suprafață".

Așadar,

conform hotărârii judecătorești, actul inițial al autorității administrației

locale care făcea dovada încadrării spațiului deținut de intimată în

prevederile Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 "își produsese deja efecte,

în baza acestui act reclamanta-recurentă făcând dovada faptului că îndeplinește

cerințele legale pentru a putea înființa o farmacie".

În

același spirit sunt, de altfel, și dispozițiile art. II din O.U.G. nr.

130/2010, invocate în mod greșit de către recurentul-pârât ca temei al clasării

cererii intimatei.

Astfel,

potrivit acestor dispoziții legale, "Se consideră cereri însoțite de

documentația completă, potrivit alin. (1), și cererile depuse pentru spații

aflate, la data depunerii, în reamenajare sau în construcție, cu condiția

prezentării contractului de închiriere, încheiat în condițiile legii"

[alin. (1

1

)] și "în cazurile prevăzute la alin. (1

1

),

prin derogare de la termenul de 1 mai 2011 stabilit la alin. (1), inspecția în

vederea eliberării autorizației se efectuează în maximum 60 de zile de la data

comunicării de către solicitant a dovezii cu privire la finalizarea

reamenajării sau finalizarea construcției, însoțită de schița și documentația

privind locația unității și afectațiunea acesteia de spațiu comercial [alin. (1

2

)]".

Dispozițiile

legale citate prorogă, deci, termenul de 1 mai 2011, prevăzut ca dată limită

pentru analizarea cererilor, stabilind că "inspecția în vederea eliberării

autorizației se efectuează în maximum 60 de zile de la data comunicării de

către solicitant a dovezii cu privire la finalizarea reamenajării sau

finalizarea construcției (...)".

Cu

atât mai mult, în cauză, fiind vorba de un litigiu purtând asupra unui element

esențial al cererii de autorizare, trebuia ca autoritatea recurentă să

considere ca fiind prorogat termenul de analizare a cererii intimatei și să

aibă în vedere, ca dată de început a termenului de 60 de zile, stabilit de lege

pentru efectuarea inspecției în vederea eliberării autorizației, data rămânerii

irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a statuat că dovada

încadrării spațiului deținut de către intimată în prevederile Ordonanței

Guvernului nr. 99/2000 "își produsese, deja efecte".

Acest

lucru, însă, nu s-a întâmplat și, prin adresa nr. 66765 din 14 septembrie 2012,

autoritatea recurentă a comunicat intimatei că cererea sa este clasată, adresă

pe care instanța de fond, în mod corect și motivat, a considerat-o ca fiind

refuz nejustificat de a rezolva o cerere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și

alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar contestarea

ei ca fiind formulată în termenul legal.

De

asemenea, în mod corect și motivat a reținut prima instanță, prin încheierea

din 4 martie 2013, că cererea de intervenție formulată de C.F. Vaslui este în

sprijinul autorității pârâte, susținerea contrară a intervenientului nefiind

întemeiată, întrucât scopul declarat de acesta ca fiind interesul său propriu

de a interveni în cauză, și anume "constatarea legalității actului

administrativ constând în decizia de clasare a dosarului de autorizare",

este, evident, scopul autorității pârâte.

Neîntemeiate

sunt și criticile formulate de intervenient cu privire la încălcarea de către

instanța de fond a principiilor contradictorialității și dreptului la apărare,

pentru lipsa dezbaterilor și a unei încheieri referitoare la încuviințarea

probelor și pentru refuzul instanței de a soluționa excepțiile invocate.

Se

observă, astfel, din analiza actelor dosarului, că în cauză au fost

administrate probe constând în înscrisuri care emană de la toate părțile

implicate, în special corespondența între intimata-reclamantă și

recurenta-pârâtă; intervenienta a avut, așadar, posibilitatea de a propune

probe și de a le combate pe cele administrate, prin apărătorii săi aleși,

prezenți în fața instanței de fond la toate termenele de judecată; se observă,

de asemenea, că instanța de fond a soluționat excepția tardivității acțiunii,

respingând-o, ca neîntemeiată iar celorlalte excepții, considerându-le apărări

de fond, le-a răspuns, implicit sau explicit, cu ocazia analizării fondului

cauzei.

Nici

celelalte critici, formulate de intervenient cu privire la fondul cauzei, nu

pot fi primite, netemeinicia acestora fiind vădită, prin raportare la argumentele

Curții, expuse mai sus.

Pentru

motivele arătate, constatând că, în cauză, nu sunt motive de casare sau de

modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge recursurile, ca

nefondate, menținând sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva

Sentinței nr. 1411 din 22 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, și de intervenientul C.F. Vaslui

împotriva aceleiași sentințe, precum și a încheierii din 4 martie 2013,

pronunțată de aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 27 mai 2014.

Procesat

de GGC - GV