ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 19/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2009 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.P.L. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale suspendarea executării Ordinului nr. 2102 din 09 octombrie 2009 emis de șeful autorității publice pârâte.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost numit în funcția de director coordonator al Oficiului Județean de Consultantă Agricolă Hunedoara prin Ordinul nr. 1181 din 28 mai 2009, cu aceeași dată fiind încheiat și Contractul cu management nr. 22/OJCA din 28 mai 2009, pe durata de 1 an, iar prin Ordinul nr. 2102/2009, emis de pârât, i s-a acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare, la expirarea cărora avea să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1181 din 28 mai 2009 și a contractului de management.

Reclamantul a susținut că ordinul a cărui suspendare o solicită este nelegal emis, întrucât în speță nu sunt respectate dispozițiile Codului Muncii și prevederile contractului de management în baza căruia exercită funcția publică.

Prin sentința civilă nr. 217/F/CA din data de 27 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantului și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2102 din 09 octombrie 2009 emis de pârât.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a reținut că temeiul juridic al ordinului a cărui suspendare s-a solicitat l-au constituit dispozițiile art. IV și art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, art. 9 alin. (1) lit. h) din Contractul de management nr. 22 din 28 mai 2009 și a apreciat că, din analiza temeiurilor ce au stat la baza emiterii acestui ordin, în măsura permisă de această cale procesuală, rezultă suficiente elemente de natură a înfrânge și a lipsi de suport principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu și care impune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

A mai apreciat instanța fondului că, prin înlăturarea reclamantului din funcția de conducere este iminentă producerea unui prejudiciu în patrimoniul său, prin diminuarea considerabilă a veniturilor sale.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care a invocat ca temei legal prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile legale incidente în cauză.

Astfel, argumentează ministerul recurent, instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 14, coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, apreciind în mod eronat existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube ireparabile sau greu de reparat, ca urmare a executării actului administrativ.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind rămas fără obiect ca urmare a faptului că, prin H.G. nr. 1609/2009, Oficiul Județean de Consultanță Agricolă Hunedoara s-a transformat în Camera Agricolă Hunedoara, în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, iar el e fost numit în funcția de director al Camerei Agricole Hunedoara.

Ministerul recurent a depus și concluzii scrise, prin care a susținut că intimatul-reclamant fusese numit în funcția respectivă prin Ordinul nr. 1181 din 18 mai 2009, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională, care, prin Decizia nr. 414/2010 a statuat că actele administrative emise în baza dispozițiilor neconstituționale ale O.U.G. nr. 37/2009 sau O.U.G. nr. 105/2009, sunt nule de drept.

Totodată, a mai arătat recurentul, contractul de management încheiat cu intimatul-reclamant în baza Ordinului nr. 1181/2009, a încetat prin ajungere la termen, fiind încheiat pentru o perioadă de 1 an.

Recursul este întemeiat.

Într-adevăr, în scopul evitării punerii în executare a unor acte administrative vădit nelegale și pentru prevenirea producerii unor urmări ireparabile sau greu de reparat, legiuitorul român a reglementat, la art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, posibilitatea suspendării executării actului administrativ.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din această lege, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității emitente, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind acele împrejurări, legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Deci, într-o astfel de situație, actul administrativ nu se mai bucură de prezumția de legalitate, ceea ce face ca acesta să nu mai poată fi executoriu din oficiu.

Or, în cauză, instanța de fond afirmă, în considerentele hotărârii, că „rezultă suficiente elemente, ca de exemplu nerelevanța cadrului legal invocat, de natură a înfrânge și a lipsi de suport principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu și care impune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ”, ceea ce reprezintă doar afirmații care nu sunt susținute de argumente pertinente și convingătoare în legătură cu acele împrejurări de fapt și de drept care ar fi putut crea o îndoială serioasă, în sensul dispozițiilor legale.

Este adevărat că, ulterior pronunțării instanței de fond, O.U.G. nr. 105/2009, în temeiul căreia a fost emis Ordinul nr. 2102/2009, suspendat prin sentința recurată în cauza de față, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a declarat ca fiind neconstituționale dispozițiile acestei ordonanțe de urgență, după ce, anterior, prin Decizia nr. 1257 din 6 noiembrie 2009, declarase ca fiind neconstituțională și O.U.G. nr. 37/2009, în temeiul căreia fusese emis Ordinul nr. 1181/2009 pentru numirea intimatului-reclamant în funcția respectivă.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, Curtea Constituțională a statuat că pierderea legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență reprezintă o sancțiune mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ, ceea ce are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente, precum contractele de management, actele administrative, etc.

În concluzie, instanța de recurs reține că, la data pronunțării sentinței recurate, instanța de fond a apreciat fără temei legal îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute la art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea unui act administrativ, astfel că soluția adoptată este nelegală și netemeinică.

Pe de altă parte, nici evenimentele juridice survenite ulterior în existența celor două ordonanțe de urgență, ca urmare a deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională nu justifică în niciun mod soluția instanței de fond.

În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul formulat este întemeiat și va fi admis, iar soluția instanței de fond va fi desființată, cu consecința respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 217/F/CA din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 ianuarie 2011.