ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6127/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6127/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 2

octombrie 2006, pe rolul Judecătoriei sectorului 2 [declinată ulterior, în temeiul

art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. la Tribunalul București, secția a-III-a civilă]

reclamanta M.A. a chemat în judecată pe pârâții C.P., B.A., F.F., S.L., Municipiul

București prin Primarul general și SC A. SA solicitând obligarea acestora a-i lăsa

în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. A.V.,

compus din apartamentele indicate în petitul cererii și evacuarea acestora.

În

drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480

și urm. C. civ.

Cererea a fost precizată de reclamantă,

sub aspectul cadrului procesual pasiv, urmare decesului pârâtelor C.P. și F.F.,

fiind introduși în cauză, moștenitorii acestora, respectiv B.A.S. și F.E.

Ulterior, la data de 11 februarie 2009

a fost completată acțiunea introductivă, în sensul soluționării pricinii în contradictoriu

și cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și al formulării unui

capătul de cerere privind constatarea calității reclamantei de proprietară a imobilului,

de la data dobândirii și până în prezent, fiind invocate prevederile art. lll și

132 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 593 din 22 aprilie 2009,

Tribunalul București, secția a-III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a Municipiului București, Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice

și SC A. SA.

A respins acțiunea modificată, formulată

în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General, Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și SC A. SA, ca fiind formulată împotriva

unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins, ca inadmisibil, capătul de cerere

al acțiunii modificate, referitor la constatarea dreptului de proprietate, formulat

de reclamanta M.A. în contradictoriu cu pârâții persoane fizice S.L., B.A., B.A.S.

și F.E.

A respins capătul de cerere privind evacuarea,

formulat de reclamantă în contradictoriu cu pârâții persoane fizice, ca neîntemeiat.

A dispus obligarea reclamantei la plata

cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.000 RON, către pârâții B.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond, a reținut că reclamanta a chemat în judecată, alături de pârâții persoane

fizice ce ocupă în prezent imobilul în litigiu, afirmându-și la rândul lor, calitatea

de proprietari ai acestuia (mai precis, ai apartamentelor dobândite prin contractele

de vânzare-cumpărare perfectate în temeiul Legii

nr.

112/1995), pe Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București

prin Primarul General și SC A. SA, susținând constant prin cererile scrise, și oral,

în fața instanței, că a formulat aceste cereri pentru „opozabilitatea hotărârii"

ce se va pronunța și față de acești pârâți.

Tribunalul a reținut însă că reclamanta

nu își poate valorifica pretențiile în acest cadru procesual, față de acești pârâți,

care nu mai au niciun drept asupra imobilelor înstrăinate către pârâții persoane

fizice (respectiv, către autorii acestora), situație în care nu se justifică legitimarea

lor procesuală în cauză.

Calitatea procesuală pasivă nu poate rezulta,

contrar afirmațiilor reclamantei, din simpla manifestare de voință a acesteia, exprimată

prin formularea cererii de chemare în judecată împotriva pârâților Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București prin Primarul General și

SC A. SA, întrucât opozabilitatea unei hotărâri judecătorești nu poate fi analizată

distinct de natura sau conținutul dreptului ce face obiectul judecății, având în

vedere că, de regulă, în lipsa unor prevederi legale speciale și exprese în sens

contrar, părțile raportului de judecată nu pot fi decât înseși părțile raportului

juridic substanțial.

Instanța de fond a apreciat că se impune

în plus a se preciza că legitimarea procesuală a pârâților persoane juridice, chemate

în judecată prin acțiunea de față, nu ar putea rezulta din formularea unui prim

capăt de cerere vizând și o constatare „retroactivă" a dreptului de proprietate

conform acțiunii modificate și precizate de reclamantă - Tribunalul constatând că,

finalitatea acestui demers judiciar, care în opinia reclamantei, ar permite justificarea

propriei calități procesuale după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, nu poate

fi analizată decât prin raportare la cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii,

care ar permite valorificarea deplină a dreptului de proprietate invocat.

Prin urmare, Tribunalul a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, a Statului Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și SC A. SA, respingând întreaga acțiune în contradictoriu

cu aceștia, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală

pasivă.

În

ceea ce privește admisibilitatea cererii privind constatarea

dreptului de proprietate, analizată în contradictoriu cu ceilalți pârâți, Tribunalul

a reținut că prevederile art. 111 C. proc. civ., consacră, ca regulă, subsidiaritatea

acțiunii în constatare în raport cu acțiunea în

realizare

sau, mai precis, în raport cu toate posibilitățile procedurale pe care partea le

are pentru a-și realiza dreptul său.

Consecința imediată este inadmisibilitatea

acestei acțiuni, ori de câte ori există un asemenea mijloc procedural de valorificare

a dreptului pretins de reclamantă.

Or, acțiunea formulată de reclamantă ca

și acțiune în constatare, nu poate fi primită, față de prevederile Legii nr. 10/2001

și căile procedurale administrative și judiciare instituite de acest normativ pentru

recunoașterea și valorificarea dreptului de proprietate.

Instanța de fond a reținut că legea specială

este obligatorie de la data intrării în vigoare, în raport cu acțiunile întemeiate

pe dreptul comun, și că aceasta reglementează posibilitatea redobândirii imobilelor

preluate abuziv în perioada de referință, 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum

și raporturile juridice născute între persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii

și subdobânditorii acestora.

Astfel, Tribunalul și-a motivat soluția

de respingere a acțiunii în constatare, ca inadmisibilă, față de cadrul procesual

nou, creat urmare intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și a invocat în acest

sens, dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite).

Constatând, așadar, existența unui alt

mijloc juridic de realizare a dreptului pretins, Tribunalul a reținut inadmisibilitatea

acțiunii în constatare, întemeiată pe art. 111 C. proc. civ.

Examinând capătul de cerere având ca obiect

evacuarea pârâților persoane fizice din imobilul în litigiu, Tribunalul a reținut

că acțiunea în evacuare este o acțiune personală, care presupune că reclamanta întrunește

în persoana sa toate prerogativele dreptului de proprietate, însă nu are detenția

bunului, iar pârâții dețin bunul, însă nu în numele lor, ci în numele proprietarului.

Tribunalul a mai reținut că, pe parcursul

procesului reclamanta a beneficiat de asistență juridică calificată, raportul juridic

fiind analizat de instanță, în limitele obiectului acțiunii, astfel cum aceasta

a fost modificată, în respectarea prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

S-a mai reținut așadar, că în cadrul unei

simple acțiuni în evacuare, Tribunalul nu a putut verifica, nici dacă există un

conflict al unor prevederi ale Legii nr. 10/2001, incidente în cauză, față de cele

expuse mai sus, cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la

Convenție, respectiv dacă mijloacele procedurale oferite de legea specială

pentru

valorificarea dreptului real dedus judecății sunt efective, o atare analiză presupunând

și verificarea împrejurărilor în care părțile pot pretinde că au un „bun" în

sensul Convenției, conform unei jurisprudențe constante a Curții Europene a Drepturilor

Omului, situație ce excede cadrului procesual, cu care reclamanta a înțeles să învestească

Tribunalul

împotriva

acestei hotărâri a declarat apel reclamanta M.A., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței și trimiterea

cauzei spre rejudecare, primei instanțe, care a soluționat litigiul pe excepție,

fără a cerceta fondul pricinii.

În

dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta a susținut că hotărârea

instanței de fond este nelegală sub aspectele: greșitei respingeri a acțiunii în

contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul

București prin Primarul General și SC A. SA, față de care s-a apreciat, în mod eronat,

că nu au calitate procesuală pasivă; respingerii acțiunii în constatare, ca inadmisibilă

în raport cu acțiunea în revendicare; respingerii capătului de cerere privind evacuarea,

ca un petit subsidiar al acțiunii în constatarea calității de proprietar, instanța

nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind acțiunea în revendicare, prin

comparare de tiduri.

În

apel, intimata-pârâtă S.L. a depus întâmpinare, prin care

a solicitat respingerea acestei căi de atac, în esență, motivat de faptul că, atât

timp cât reclamanta își poate valorifica dreptul pe calea unei acțiuni în realizare,

acțiunea în constatare este inadmisibilă.

Urmare decesului apelantei-reclamante M.A.

(29 decembrie 2009), apelul a fost continuat de moștenitorul acesteia, M.K.A.M.,

în calitate de fiu, care a fost introdus în cauză, preluând poziția procesuală a

autoarei.

Prin decizia civilă nr. 586 /A din 25 octombrie

2010, Curtea de Apel București, secția a III — a civilă și pentru cauze cu minori

și familie a admis apelul reclamantului M.K.A.M. (moștenitor al apelantei M.A.).

A desființat în tot hotărârea instanței

de fond și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță pentru

următoarele considerente:

Prin acțiunea sa, reclamanta a solicitat

obligarea pârâților a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul

situat în București, str. A.V. și evacuarea pârâților din imobilele menționate.

Ulterior, la 11 februarie 2009, reclamanta

și-a completat cererea, lărgind cadrul procesual, prin introducerea în cauză a Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând a se constata că este proprietara

apartamentelor, menționând că temeiul cererii îl reprezintă prevederile Legii

nr. 1/2009, art. 132 și art. 111 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar a apreciat

că, urmare completării acțiunii introductive de instanță, cererea inițială formulată

cu prilejul introducerii acțiunii, la 2 octombrie 2006 (acțiune în revendicare)

a fost păstrată, la aceasta fiind completat petitul privind constatarea calității

de proprietară a reclamantei de la momentul dobândirii imobilului, așa încât instanța

de fond era obligată a analiza și a pune în discuție, temeiul juridic precizat.

S-a mai reținut că precizarea orală, consemnată

în practicaua hotărârii de fond, în sensul că obiectul acțiunii îl reprezintă constatarea

calității de proprietară a imobilului și evacuarea pârâților, nu reprezenta voința

reclamantei, mandatul avocatului- în lipsa unui act de dispoziție al părții- nepermițându-i

acestuia, o renunțare la judecată, producătoare de efecte juridice, în condițiile

art. 246 C. proc. civ.

Ca atare, s-a apreciat că apelul este fondat,

instanța soluționând excepția inadmisibilității acțiunii, fără a intra în cercetarea

fondului, astfel că pricina a fost trimisă spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Împotriva deciziei nr. 586/A din 25 octombrie

2010 a Curții de Apel București, secția a-III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, au declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

- D.G.F.P. a Municipiului București și pârâții B.A.S., B.A., F.E., S.L.

Astfel, criticile aduse deciziei sus menționate

vizează nelegalitatea acesteia, sub următoarele aspecte:

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice - D.G.F.P. a Municipiului București a criticat hotărârea instanței de apel

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Se susține astfel, sub incidența primului

temei de drept redat, că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care

se sprijină, cu atât mai mult cu cât instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției

inadmisibilității.

Se afirmă că acțiunea reclamantei are caracterul

unei acțiuni în constatare și, ca atare, partea are deschisă calea acțiunii în realizare,

cum de altfel, a reținut instanța de fond.

Criticile aduse hotărârii instanței de

apel de către pârâtele S.L., F.E., B., A.S. și B.A. vizează următoarele aspecte

de nelegalitate în condițiile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține astfel, că instanța de apel

a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății,

ce îl reprezintă acțiunea în constatare și nu în realizare, situație în care aprecierea

instanței de apel că acțiunea reclamantei avea trei capete de cerere, acțiune în

revendicarea imobilului, acțiune în constatarea calității de proprietar și evacuarea

este rezultatul unei greșite evaluări a stării de fapt.

O altă critică vizează faptul că precizarea

făcută de avocatul reclamantei, în ședință publică din 22 aprilie 2009 nu duce la

concluzia că ar fi renunțat la primul capăt de cerere, respectiv acțiunea în revendicare

și că pentru transformarea acțiunii în realizare, într-o acțiune în constatare,

nu era necesară prezentarea de către avocat a unui mandat special.

Recurenții mai susțin că reclamanta și-a

invocat propria culpă, întrucât în ședința din 22 aprilie 2009 a precizat clar petitul

acțiunii în revendicare, situație în care este incidență excepția inadmisibilității.

Se afirmă de către recurenți, că instanța

de apel nu a fost învestită a analiza mandatul dat de reclamantă apărătorului său,

situație în care, hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea legii,

fiind indicate ca motive de nelegalitate, prevederile art. 304 pct. 6 și 9 C.

proc. civ.

Recurenții B.A.S. și B.A. au mai invocat

contradicții în considerentele hotărârii, care, de altfel, sunt neconforme și necorespunzătoare,

iar trimiterea cauzei spre rejudecare, determină o tergiversare a clarificării raporturilor

juridice, în condițiile în care preluarea imobilului s-a făcut cu titlu valabil,

reclamanta pierzându-și dreptul de proprietate.

Examinând hotărârea recurată prin prisma

dispozițiilor art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Este de observat că, în limita cadrului

procesual determinat de reclamantă, cu respectarea principiului disponibilității

ce guvernează procesul civil, raportul juridic a fost calificat corect în apel,

în funcție de completarea acțiunii introductive de instanță, cu respectarea prevederilor

art.

129 alin. (6) din C. proc. civ.

În

accepțiunea textului procedural sus evocat, instanța are obligația

de a se pronunța cu privire la toate capetele de cerere cu judecarea cărora a fost

învestită, neavând dreptul de a schimba obiectul acțiunii, sau a-l depăși.

Așadar, față de completarea depusă la 11

februarie 2009, realizată în condițiile art. 132 C. proc. civ., de principiul disponibilității

și al dreptului la un proces echitabil, instanța de apel a tăcut o corectă interpretare

și aplicare a legii, în condițiile în care, față de petitele cu care a fost investită

instanța, nu s-a analizat fondul cauzei și raporturile juridice dintre părți.

Este evident că nu a operat o renunțare

la judecată privind capătul de cerere privind acțiunea în revendicare imobiliară,

întrucât renunțarea la judecată, producătoare de efecte juridice, în sensul

art. 246 C. proc. civ., nu se poate face prin mandatar, decât dacă acesta este împuternicit

în baza unei procuri speciale.

Manifestarea de voință, în sensul de a

renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție ce implică fie

prezența părții în instanță, fie acordul reclamantului materializat în conținutul

unei procuri speciale, acordate mandatarului.

Sub acest aspect, Înalta Curte va înlătura

ca nefondate, criticile formulate de pârâtele F.E. și S.L. și dezvoltate în cuprinsul

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor la greșita

interpretare a dispozițiilor art. 132 C. proc. civ.

Ca atare, instanța de apel, a apreciat

corect că, nefiind producătoare de efecte juridice, renunțarea la judecată privind

revendicarea nu a operat, așa încât obiectul învestirii l-a constituit, conform

completării la acțiune, cererea inițială care a păstrat atât petitul acțiunii introductive,

cât și cel determinat de completarea acțiunii (constatarea calității de proprietară

în temeiul art. 111 C. proc. civ.).

Acest considerent explică justețea soluției

pronunțată de instanța de apel, care a apreciat că este necesară desființarea sentinței

Tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța de fond nu

a lămurit limitele învestirii, sub aspectul petitului din acțiunea introductivă

de instanță, astfel cum a fost completată și nu a respectat dispozițiile art. 246

din C. proc. civ., în funcție de care putea fi elucidat obiectul învestirii.

Din această perspectivă, considerentele

hotărârii instanței de apel sunt clare și concise, decizia instanței de apel fiind

pronunțată cu respectarea cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 261 pct. 5

C. proc. civ., așa încât nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de pârâți.

Susținerile tuturor recurenților, legate

de greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de apel, sub incidența

motivului prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, în condițiile

în care, cercetarea fondului cauzei se impunea a fi făcută, raportat atât la acțiunea

principală cât și la completarea acesteia, depusă la dosarul instanței de fond.

Cum instanța de fond nu a cercetat fondul

cauzei în raport de completarea acțiunii, examinând cauza numai pe o excepție, niciuna

din criticile recurenților nu este fondată, și nefiind întrunite cerințele art.

304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., recursurile pârâților urmează a fi respinse, ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate, recursurile declarate

de pârâții B.A.S. și B.A., F.E., S.L. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice- D.G.F.P. a Municipiului București, secția a-III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie împotriva deciziei nr. 586/a din 25 octombrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

septembrie 2011.