ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6127/2011

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 octombrie 2006, pe rolul Judecătoriei sectorului 2 [declinată ulterior, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. la Tribunalul București, secția a-III-a civilă] reclamanta M.A. a chemat în judecată pe pârâții C.P., B.A., F.F., S.L., Municipiul București prin Primarul general și SC A. SA solicitând obligarea acestora a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. A.V., compus din apartamentele indicate în petitul cererii și evacuarea acestora. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.

Cererea a fost precizată de reclamantă, sub aspectul cadrului procesual pasiv, urmare decesului pârâtelor C.P. și F.F., fiind introduși în cauză, moștenitorii acestora, respectiv B.A.S. și F.E. Ulterior, la data de 11 februarie 2009 a fost completată acțiunea introductivă, în sensul soluționării pricinii în contradictoriu și cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și al formulării unui capătul de cerere privind constatarea calității reclamantei de proprietară a imobilului, de la data dobândirii și până în prezent, fiind invocate prevederile art. lll și 132 C. proc. civ. Prin sentința nr. 593 din 22 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a-III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și SC A. SA.

A respins acțiunea modificată, formulată în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și SC A. SA, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins, ca inadmisibil, capătul de cerere al acțiunii modificate, referitor la constatarea dreptului de proprietate, formulat de reclamanta M.A. în contradictoriu cu pârâții persoane fizice S.L., B.A., B.A.S. și F.E. A respins capătul de cerere privind evacuarea, formulat de reclamantă în contradictoriu cu pârâții persoane fizice, ca neîntemeiat.

A dispus obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.000 RON, către pârâții B. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, a reținut că reclamanta a chemat în judecată, alături de pârâții persoane fizice ce ocupă în prezent imobilul în litigiu, afirmându-și la rândul lor, calitatea de proprietari ai acestuia (mai precis, ai apartamentelor dobândite prin contractele de vânzare-cumpărare perfectate în temeiul Legii nr. 112/1995), pe Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București prin Primarul General și SC A. SA, susținând constant prin cererile scrise, și oral, în fața instanței, că a formulat aceste cereri pentru „opozabilitatea hotărârii" ce se va pronunța și față de acești pârâți.

Tribunalul a reținut însă că reclamanta nu își poate valorifica pretențiile în acest cadru procesual, față de acești pârâți, care nu mai au niciun drept asupra imobilelor înstrăinate către pârâții persoane fizice (respectiv, către autorii acestora), situație în care nu se justifică legitimarea lor procesuală în cauză. Calitatea procesuală pasivă nu poate rezulta, contrar afirmațiilor reclamantei, din simpla manifestare de voință a acesteia, exprimată prin formularea cererii de chemare în judecată împotriva pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București prin Primarul General și SC A. SA, întrucât opozabilitatea unei hotărâri judecătorești nu poate fi analizată distinct de natura sau conținutul dreptului ce face obiectul judecății, având în vedere că, de regulă, în lipsa unor prevederi legale speciale și exprese în sens contrar, părțile raportului de judecată nu pot fi decât înseși părțile raportului juridic substanțial.

Instanța de fond a apreciat că se impune în plus a se preciza că legitimarea procesuală a pârâților persoane juridice, chemate în judecată prin acțiunea de față, nu ar putea rezulta din formularea unui prim capăt de cerere vizând și o constatare „retroactivă" a dreptului de proprietate conform acțiunii modificate și precizate de reclamantă - Tribunalul constatând că, finalitatea acestui demers judiciar, care în opinia reclamantei, ar permite justificarea propriei calități procesuale după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, nu poate fi analizată decât prin raportare la cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii, care ar permite valorificarea deplină a dreptului de proprietate invocat.

Prin urmare, Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și SC A. SA, respingând întreaga acțiune în contradictoriu cu aceștia, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. În ceea ce privește admisibilitatea cererii privind constatarea dreptului de proprietate, analizată în contradictoriu cu ceilalți pârâți, Tribunalul a reținut că prevederile art. 111 C. proc. civ., consacră, ca regulă, subsidiaritatea acțiunii în constatare în raport cu acțiunea în realizare sau, mai precis, în raport cu toate posibilitățile procedurale pe care partea le are pentru a-și realiza dreptul său.

Consecința imediată este inadmisibilitatea acestei acțiuni, ori de câte ori există un asemenea mijloc procedural de valorificare a dreptului pretins de reclamantă. Or, acțiunea formulată de reclamantă ca și acțiune în constatare, nu poate fi primită, față de prevederile Legii nr. 10/2001 și căile procedurale administrative și judiciare instituite de acest normativ pentru recunoașterea și valorificarea dreptului de proprietate. Instanța de fond a reținut că legea specială este obligatorie de la data intrării în vigoare, în raport cu acțiunile întemeiate pe dreptul comun, și că aceasta reglementează posibilitatea redobândirii imobilelor preluate abuziv în perioada de referință, 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și raporturile juridice născute între persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditorii acestora.

Astfel, Tribunalul și-a motivat soluția de respingere a acțiunii în constatare, ca inadmisibilă, față de cadrul procesual nou, creat urmare intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și a invocat în acest sens, dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite). Constatând, așadar, existența unui alt mijloc juridic de realizare a dreptului pretins, Tribunalul a reținut inadmisibilitatea acțiunii în constatare, întemeiată pe art. 111 C. proc. civ. Examinând capătul de cerere având ca obiect evacuarea pârâților persoane fizice din imobilul în litigiu, Tribunalul a reținut că acțiunea în evacuare este o acțiune personală, care presupune că reclamanta întrunește în persoana sa toate prerogativele dreptului de proprietate, însă nu are detenția bunului, iar pârâții dețin bunul, însă nu în numele lor, ci în numele proprietarului.

Tribunalul a mai reținut că, pe parcursul procesului reclamanta a beneficiat de asistență juridică calificată, raportul juridic fiind analizat de instanță, în limitele obiectului acțiunii, astfel cum aceasta a fost modificată, în respectarea prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

S-a mai reținut așadar, că în cadrul unei simple acțiuni în evacuare, Tribunalul nu a putut verifica, nici dacă există un conflict al unor prevederi ale Legii nr. 10/2001, incidente în cauză, față de cele expuse mai sus, cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenție, respectiv dacă mijloacele procedurale oferite de legea specială pentru valorificarea dreptului real dedus judecății sunt efective, o atare analiză presupunând și verificarea împrejurărilor în care părțile pot pretinde că au un „bun" în sensul Convenției, conform unei jurisprudențe constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, situație ce excede cadrului procesual, cu care reclamanta a înțeles să învestească Tribunalul împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta M.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanțe, care a soluționat litigiul pe excepție, fără a cerceta fondul pricinii.

În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectele: greșitei respingeri a acțiunii în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București prin Primarul General și SC A. SA, față de care s-a apreciat, în mod eronat, că nu au calitate procesuală pasivă; respingerii acțiunii în constatare, ca inadmisibilă în raport cu acțiunea în revendicare; respingerii capătului de cerere privind evacuarea, ca un petit subsidiar al acțiunii în constatarea calității de proprietar, instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind acțiunea în revendicare, prin comparare de tiduri. În apel, intimata-pârâtă S.L.

a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestei căi de atac, în esență, motivat de faptul că, atât timp cât reclamanta își poate valorifica dreptul pe calea unei acțiuni în realizare, acțiunea în constatare este inadmisibilă. Urmare decesului apelantei-reclamante M.A. (29 decembrie 2009), apelul a fost continuat de moștenitorul acesteia, M.K.A.M., în calitate de fiu, care a fost introdus în cauză, preluând poziția procesuală a autoarei. Prin decizia civilă nr. 586 /A din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a III — a civilă și pentru cauze cu minori și familie a admis apelul reclamantului M.K.A.M. (moștenitor al apelantei M.A.). A desființat în tot hotărârea instanței de fond și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță pentru următoarele considerente: Prin acțiunea sa, reclamanta a solicitat obligarea pârâților a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. A.V.

și evacuarea pârâților din imobilele menționate. Ulterior, la 11 februarie 2009, reclamanta și-a completat cererea, lărgind cadrul procesual, prin introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând a se constata că este proprietara apartamentelor, menționând că temeiul cererii îl reprezintă prevederile Legii nr. 1/2009, art. 132 și art. 111 C. proc. civ. Instanța de control judiciar a apreciat că, urmare completării acțiunii introductive de instanță, cererea inițială formulată cu prilejul introducerii acțiunii, la 2 octombrie 2006 (acțiune în revendicare) a fost păstrată, la aceasta fiind completat petitul privind constatarea calității de proprietară a reclamantei de la momentul dobândirii imobilului, așa încât instanța de fond era obligată a analiza și a pune în discuție, temeiul juridic precizat.

S-a mai reținut că precizarea orală, consemnată în practicaua hotărârii de fond, în sensul că obiectul acțiunii îl reprezintă constatarea calității de proprietară a imobilului și evacuarea pârâților, nu reprezenta voința reclamantei, mandatul avocatului- în lipsa unui act de dispoziție al părții- nepermițându-i acestuia, o renunțare la judecată, producătoare de efecte juridice, în condițiile art. 246 C. proc. civ. Ca atare, s-a apreciat că apelul este fondat, instanța soluționând excepția inadmisibilității acțiunii, fără a intra în cercetarea fondului, astfel că pricina a fost trimisă spre rejudecare, aceleiași instanțe. Împotriva deciziei nr. 586/A din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a-III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P.

a Municipiului București și pârâții B.A.S., B.A., F.E., S.L. Astfel, criticile aduse deciziei sus menționate vizează nelegalitatea acesteia, sub următoarele aspecte: Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. a Municipiului București a criticat hotărârea instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Se susține astfel, sub incidența primului temei de drept redat, că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cu atât mai mult cu cât instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității. Se afirmă că acțiunea reclamantei are caracterul unei acțiuni în constatare și, ca atare, partea are deschisă calea acțiunii în realizare, cum de altfel, a reținut instanța de fond.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel de către pârâtele S.L., F.E., B., A.S. și B.A. vizează următoarele aspecte de nelegalitate în condițiile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Se susține astfel, că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății, ce îl reprezintă acțiunea în constatare și nu în realizare, situație în care aprecierea instanței de apel că acțiunea reclamantei avea trei capete de cerere, acțiune în revendicarea imobilului, acțiune în constatarea calității de proprietar și evacuarea este rezultatul unei greșite evaluări a stării de fapt.

O altă critică vizează faptul că precizarea făcută de avocatul reclamantei, în ședință publică din 22 aprilie 2009 nu duce la concluzia că ar fi renunțat la primul capăt de cerere, respectiv acțiunea în revendicare și că pentru transformarea acțiunii în realizare, într-o acțiune în constatare, nu era necesară prezentarea de către avocat a unui mandat special. Recurenții mai susțin că reclamanta și-a invocat propria culpă, întrucât în ședința din 22 aprilie 2009 a precizat clar petitul acțiunii în revendicare, situație în care este incidență excepția inadmisibilității. Se afirmă de către recurenți, că instanța de apel nu a fost învestită a analiza mandatul dat de reclamantă apărătorului său, situație în care, hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea legii, fiind indicate ca motive de nelegalitate, prevederile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ. Recurenții B.A.S. și B.A. au mai invocat contradicții în considerentele hotărârii, care, de altfel, sunt neconforme și necorespunzătoare, iar trimiterea cauzei spre rejudecare, determină o tergiversare a clarificării raporturilor juridice, în condițiile în care preluarea imobilului s-a făcut cu titlu valabil, reclamanta pierzându-și dreptul de proprietate. Examinând hotărârea recurată prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Este de observat că, în limita cadrului procesual determinat de reclamantă, cu respectarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, raportul juridic a fost calificat corect în apel, în funcție de completarea acțiunii introductive de instanță, cu respectarea prevederilor art. 129 alin. (6) din C. proc.

civ. În accepțiunea textului procedural sus evocat, instanța are obligația de a se pronunța cu privire la toate capetele de cerere cu judecarea cărora a fost învestită, neavând dreptul de a schimba obiectul acțiunii, sau a-l depăși. Așadar, față de completarea depusă la 11 februarie 2009, realizată în condițiile art. 132 C. proc. civ., de principiul disponibilității și al dreptului la un proces echitabil, instanța de apel a tăcut o corectă interpretare și aplicare a legii, în condițiile în care, față de petitele cu care a fost investită instanța, nu s-a analizat fondul cauzei și raporturile juridice dintre părți. Este evident că nu a operat o renunțare la judecată privind capătul de cerere privind acțiunea în revendicare imobiliară, întrucât renunțarea la judecată, producătoare de efecte juridice, în sensul art. 246 C. proc.

civ., nu se poate face prin mandatar, decât dacă acesta este împuternicit în baza unei procuri speciale. Manifestarea de voință, în sensul de a renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție ce implică fie prezența părții în instanță, fie acordul reclamantului materializat în conținutul unei procuri speciale, acordate mandatarului. Sub acest aspect, Înalta Curte va înlătura ca nefondate, criticile formulate de pârâtele F.E. și S.L. și dezvoltate în cuprinsul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor la greșita interpretare a dispozițiilor art. 132 C. proc. civ.

Ca atare, instanța de apel, a apreciat corect că, nefiind producătoare de efecte juridice, renunțarea la judecată privind revendicarea nu a operat, așa încât obiectul învestirii l-a constituit, conform completării la acțiune, cererea inițială care a păstrat atât petitul acțiunii introductive, cât și cel determinat de completarea acțiunii (constatarea calității de proprietară în temeiul art. 111 C. proc. civ.). Acest considerent explică justețea soluției pronunțată de instanța de apel, care a apreciat că este necesară desființarea sentinței Tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța de fond nu a lămurit limitele învestirii, sub aspectul petitului din acțiunea introductivă de instanță, astfel cum a fost completată și nu a respectat dispozițiile art. 246 din C. proc.

civ., în funcție de care putea fi elucidat obiectul învestirii. Din această perspectivă, considerentele hotărârii instanței de apel sunt clare și concise, decizia instanței de apel fiind pronunțată cu respectarea cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., așa încât nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de pârâți. Susținerile tuturor recurenților, legate de greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de apel, sub incidența motivului prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, în condițiile în care, cercetarea fondului cauzei se impunea a fi făcută, raportat atât la acțiunea principală cât și la completarea acesteia, depusă la dosarul instanței de fond.

Cum instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei în raport de completarea acțiunii, examinând cauza numai pe o excepție, niciuna din criticile recurenților nu este fondată, și nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., recursurile pârâților urmează a fi respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate, recursurile declarate de pârâții B.A.S. și B.A., F.E., S.L. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice- D.G.F.P. a Municipiului București, secția a-III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie împotriva deciziei nr. 586/a din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.