ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 837/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 1689/114/2007, reclamantul S. I. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Constatarea Calității Luptător în Rezistența Anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției anularea deciziei nr. 116/2002 și recunoașterea calității de luptător, pentru a putea beneficia de dispozițiile Decretului nr. 118/1990, modificat și completat. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, începând cu anul 1979, a fost urmărit și cercetat de organele de securitate, ulterior fiind condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate, situație în care întrunește condițiile pentru recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă.

Tribunalul Buzău a pronunțat sentința nr. 543 din 19 martie 2007 prin care a admis excepția de necompetență materială invocată de intimată, pe cale de întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că excepția de necompetență materială este întemeiată, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ., fiind vorba despre un act administrativ emis de o autoritate centrală, acțiunea cu acest obiect urmează a fi soluționată în primă instanță de Curtea de Apel. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 1163/42/2007.

Această instanță, prin sentința nr. 121 din 04 septembrie 2007, a admis acțiunea reclamantului S. I. M., a anulat decizia nr. 116/2002 emisă de pârâtă și a obligat această autoritate publică să emită o nouă decizie prin care să recunoască reclamantului calitatea de luptător în Rezistența Anticomunistă. În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin decizia nr. 116/2002 emisă de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă a fost respinsă cererea reclamantului de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă, cu motivarea că acesta a avut manifestări dușmănoase la adresa regimului comunist și chiar a fost cercetat pentru aceste fapte, fără a-i fi aplicate măsuri administrative abuzive, în sensul O.U.G.

nr. 214/1999. Din adresele nr. AA din 07 septembrie 2004 și nr. BB din 12 aprilie 2006 rezultă că reclamantul a fost cercetat de organele de miliție și securitate, deoarece făcea comentarii negative la adresa regimului comunist, asculta posturi de radio străine și comenta știrile difuzate de aceste posturi. Din documentația anexată acestor adrese mai rezultă că reclamantul a fost urmărit de organele de securitate prin intermediul unor informatori (nota informativă din 06 din 07 septembrie 1979), și a făcut obiectul dosarului de urmărire informativă („Scatiul„). Din conținutul acestui dosar de urmărire informativă, rezultă că reclamantul și-a exprimat protestul împotriva dictaturii și a militat pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 3 lit. a) din O.U.G.

nr. 214/1999. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției pentru Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă, care a solicitat modificarea acesteia, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 1-3 din O.U.G. nr. 214/1999. În opinia recurentei, pentru a beneficia de ordonanța în discuție, trebuie îndeplinită condiția luării unei măsuri abuzive de către organele puterii comuniste, în urma săvârșirii unei fapte în scopurile menționate în art. 2 alin. (1) din Ordonanță.

În speță, instanța de fond a dat o interpretare eronată probelor administrate în cauză, întrucât din cele două adrese emise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității rezultă că reclamantul a fost în atenția organelor de securitate și de miliție pentru faptul că a avut manifestări dușmănoase la adresa regimului comunist, fără, însă, să-i fie aplicate măsuri administrative abuzive, în sensul O.U.G. nr. 214/1999. Recurenta a mai arătat că condamnările invocare de reclamant în susținerea cererii sale se referă la infracțiuni de delapidare și înșelăciune și nicidecum la infracțiuni săvârșite din motive politice. În plus, recurenta a precizat că dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă se face doar cu înscrisuri eliberate de organele competente, fapt care a fost ignorat de către prima instanță.

Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. În conformitate cu art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, modificat și completat, se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă desfășurată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive. Potrivit art. 3 lit. a) din același act normativ, prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe, ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopul menționat în art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999, în baza cărora s-a dispus privarea de liberate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări. Instanța de fond a analizat corect situația de fapt, în raport de probele administrate în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, intimatul-reclamant a fost cercetat de către organele de securitate și de miliție pentru faptul că făcea comentarii negative la adresa regimului comunist, asculta posturi de radio străine, comenta știrile de la aceste posturi. De asemenea, intimatul-reclamant a protestat împotriva dictaturii comuniste și a militat pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

În plus, intimatul-reclamant a fost privat de libertate în vederea efectuării de cercetări cu privire la presupusa sa intenție de a adera la un „sindicat liber al oamenilor muncii", așa cum rezultă din declarația dată în fața organelor de securitate la data de 13 iunie 1979. Așadar, este corectă concluzia primei instanțe în sensul că intimatul-reclamant se încadrează în dispozițiile normative anterior citate, întrucât acesta, chiar dacă nu a fost reținut sau arestat preventiv în cadrul unui proces penal, a fost totuși lipsit de libertate pentru efectuarea de cercetări cu privire la activitățile sale. De asemenea, instanța de control judiciar apreciază că înscrisurile depuse la dosar, printre care cele întocmite de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității pot constitui probatorii pentru admiterea cererii și recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă.

În consecință, în raport de considerentele anterior expuse și de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă prin Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 121 din 4 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 februarie 2008.