ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 837/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția comercială și de

contencios administrativ, sub nr. 1689/114/2007, reclamantul S.

I.

M. a solicitat în contradictoriu cu

pârâta Comisia pentru Constatarea Calității Luptător în Rezistența

Anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției anularea deciziei nr. 116/2002

și recunoașterea calității de luptător, pentru a putea beneficia de

dispozițiile Decretului nr. 118/1990, modificat și completat.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut

că, începând cu anul 1979, a fost urmărit și cercetat de organele de

securitate, ulterior fiind condamnat la executarea unei pedepse privative de

libertate, situație în care întrunește condițiile pentru recunoașterea

calității de luptător în rezistența anticomunistă.

Tribunalul Buzău a pronunțat sentința

nr. 543 din 19 martie 2007 prin care a admis excepția de necompetență materială

invocată de intimată, pe cale de întâmpinare, și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că excepția de necompetență materială este întemeiată,

întrucât, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din

Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ., fiind vorba despre

un act administrativ emis de o autoritate centrală, acțiunea cu acest obiect

urmează a fi soluționată în primă instanță de Curtea de Apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel Ploiești sub nr. 1163/42/2007.

Această instanță, prin sentința nr.

121 din 04 septembrie 2007, a admis acțiunea reclamantului S.

I.

M., a anulat decizia nr. 116/2002 emisă

de pârâtă și a obligat această autoritate publică să emită o nouă decizie prin care

să recunoască reclamantului calitatea de luptător în Rezistența Anticomunistă.

În considerentele hotărârii, instanța de

fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia nr. 116/2002 emisă de Comisia

pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă a fost respinsă

cererea reclamantului de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă,

cu motivarea că acesta a avut manifestări dușmănoase la adresa regimului comunist

și chiar a fost cercetat pentru aceste fapte, fără a-i fi aplicate măsuri administrative

abuzive, în sensul O.U.G. nr. 214/1999.

Din adresele nr. AA din 07 septembrie 2004

și nr. BB din 12 aprilie 2006 rezultă că reclamantul a fost cercetat de organele

de miliție și securitate, deoarece făcea comentarii negative la adresa regimului

comunist, asculta posturi de radio străine și comenta știrile difuzate de aceste

posturi.

Din documentația anexată acestor adrese

mai rezultă că reclamantul a fost urmărit de organele de securitate prin intermediul

unor informatori (nota informativă din 06 din 07 septembrie 1979), și a făcut obiectul

dosarului de urmărire informativă („Scatiul„). Din conținutul acestui dosar de urmărire

informativă, rezultă că reclamantul și-a exprimat protestul împotriva dictaturii

și a militat pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, astfel

încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 3 lit. a)

din O.U.G. nr. 214/1999.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

Ministerul Justiției pentru Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în

Rezistența Anticomunistă, care a solicitat modificarea acesteia, iar pe fond respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, încadrat în drept

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea a

fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 1-3

din O.U.G. nr. 214/1999.

În opinia recurentei, pentru a beneficia

de ordonanța în discuție, trebuie îndeplinită condiția luării unei măsuri abuzive

de către organele puterii comuniste, în urma săvârșirii unei fapte în scopurile

menționate în art. 2 alin. (1) din Ordonanță.

În speță, instanța de fond a dat o interpretare

eronată probelor administrate în cauză, întrucât din cele două adrese emise de Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității rezultă că reclamantul a fost în

atenția organelor de securitate și de miliție pentru faptul că a avut manifestări

dușmănoase la adresa regimului comunist, fără, însă, să-i fie aplicate măsuri administrative

abuzive, în sensul O.U.G. nr. 214/1999.

Recurenta a mai arătat că condamnările

invocare de reclamant în susținerea cererii sale se referă la infracțiuni de delapidare

și înșelăciune și nicidecum la infracțiuni săvârșite din motive politice.

În plus, recurenta a precizat că dovada

îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru constatarea calității de luptător

în rezistența anticomunistă se face doar cu înscrisuri eliberate de organele competente,

fapt care a fost ignorat de către prima instanță.

Analizând sentința recurată, în raport

cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care

vor fi expuse în continuare.

În conformitate cu art. 1 alin. (1) din

O.U.G. nr. 214/1999, modificat și completat, se recunoaște calitatea de luptător

în rezistența anticomunistă desfășurată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse,

din motive politice, unor măsuri administrative abuzive.

Potrivit art. 3 lit. a) din același act

normativ, prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice măsuri luate de organele

fostei miliții sau securități ori de alte organe, ca urmare a săvârșirii unei fapte

în scopul menționat în art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, în baza cărora

s-a dispus privarea de liberate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări.

Instanța de fond a analizat corect situația

de fapt, în raport de probele administrate în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Astfel, intimatul-reclamant a fost cercetat

de către organele de securitate și de miliție pentru faptul că făcea comentarii

negative la adresa regimului comunist, asculta posturi de radio străine, comenta

știrile de la aceste posturi. De asemenea, intimatul-reclamant a protestat împotriva

dictaturii comuniste și a militat pentru respectarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale cetățenilor.

În plus, intimatul-reclamant a fost privat

de libertate în vederea efectuării de cercetări cu privire la presupusa sa intenție

de a adera la un „sindicat liber al oamenilor muncii", așa cum rezultă din

declarația dată în fața organelor de securitate la data de 13 iunie 1979.

Așadar, este corectă concluzia primei instanțe

în sensul că intimatul-reclamant se încadrează în dispozițiile normative anterior

citate, întrucât acesta, chiar dacă nu a fost reținut sau arestat preventiv în cadrul

unui proces penal, a fost totuși lipsit de libertate pentru efectuarea de cercetări

cu privire la activitățile sale.

De asemenea, instanța de control judiciar

apreciază că înscrisurile depuse la dosar, printre care cele întocmite de Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității pot constitui probatorii pentru

admiterea cererii și recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă.

În consecință, în raport de considerentele

anterior expuse și de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu

art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia pentru

Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă prin Ministerul Justiției

împotriva sentinței civile nr. 121 din 4 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

29 februarie 2008.