ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 11.10.2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3046/2011

HOTĂRÂRE

11.10.2011

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3046/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 15 mai 2007 pe rolul Tribunalului Alba – secția civilă

sub dosar nr. 2039/107/2007 reclamantul B.C.H.W. în contradictoriu cu pârâții

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, SC F. SA, SC A. SRL și SC A.L.

SRL a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună

obligarea pârâtelor la soluționarea Notificării din 13 noiembrie 2001 în

temeiul Legii nr. 10/2001; să constate nevalabilitatea Deciziei nr. 4375/1954 a

Comitetului Executiv de Naționalizare a Orașului Sebeș titlu în baza căruia

Statul Român a preluat în mod abuziv imobilul proprietatea antecesorilor

reclamantului situat administrativ în Sebeș, str. Gaterului (Mircea cel Mare),

jud. Alba, în sensul că imobilul în suprafață de 22.220 mp format din curte și

clădiri împreună cu bunurile mobile aferente ce au constituit Î.C.H.B. au

trecut fără titlu valabil în Proprietatea Statului Român; anularea tuturor

actelor juridice ce au stat la baza transferului de proprietate ce privire la

imobilele mai sus identificate; să dispună O.C.P.I. Alba – secția carte funciară

Sebeș să rectifice cărțile funciare în litigiu, în sensul anulării încheierilor

de intabulare operate după anul 1945 și restabilirii situației anterioare de

Carte Funciară; în subsidiar dacă restituirea în natură în totalitate sau în

parte nu este posibilă, obligarea pârâtelor la măsuri reparatorii conform art. 24

din Legea nr. 10/2001 (art. 26 după modificarea Legii nr. 247/2005) prin

compensare cu alte bunuri sau servicii.

În drept au fost

invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, H.G. nr. 498/2003.

Ulterior reclamantul

și-a completat și extins acțiunea cerând introducerea în cauză și a pârâtelor

SC A.C. SRL și SC C. SA și solicitând: constatarea nulității absolute parțiale

a Hotărârii AGA a SC A.L. SRL din 17 noiembrie 2008 privind transmiterea către

SC A.C. SRL a imobilului situat în Sebeș, str. Mircea cel Bătrân; anularea

parțială a Actului care a stat la baza intabulării în ce privește imobilul

revendicat, anularea încheierii de intabulare din 20 noiembrie 2008, radierea

dreptului de proprietate al pârâtei și restabilirea situației anterioare de CF;

constatarea nulității absolute a Contractului de garanție imobiliară

autentificat de BNP I.S. încheiat între SC A.L. SRL și SC C. SA, anularea

încheierii de intabulare din 19 decembrie 2006 care a stat la baza înscrierii

sarcinii de la pct. 4 asupra imobilului revendicat, constatarea nulității

absolute a contractului de garanție imobiliară autentificat de BNP I.S.

încheiat între SC A.L. SRL și SC C. SA, anularea încheierii de intabulare din 26

noiembrie 2007 care a stat la baza înscrierii sarcinii de la pct. 6 asupra

imobilului revendicat. Reclamantul și-a menținut în esență aspectele invocate

în cererea inițială.

Pârâta A.V.A.S. a

depus întâmpinare – prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive față de pretenția reclamantului de restituire în natură a imobilului

față de faptul că această obligație revine exclusiv societății deținătoare a

imobilului conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată.

Pe fondul cauzei

pârâta A.V.A.S. a solicitat respingerea acțiunii întrucât potrivit art. 29 și

urm. din Legea nr. 10/2001 pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor

societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1)

și (2) persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor

solicitate.

Tribunalul Alba – secția

civilă prin încheierea de la termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2009 a disjuns capetele de cerere din acțiunea principală vizând nulitatea absolută parțială a

Hotărârii AGA din 17 noiembrie 2008 a SC A.L. SRL, nulitatea absolută a

contractelor de garanție imobiliară autentificate încheiate între SC A.L. SRL

și SC C. SA, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor emis de Ministerul Industriilor în favoarea pârâtei SC F. SA

formându-se dosarul nr. 5932/107/2009.

Totodată Tribunalul

Alba – secția civilă a dispus suspendarea soluționării litigiului având ca

obiect anularea actelor de preluare a imobilului în litigiu, a obligării

pârâților la soluționarea notificării până la pronunțarea unor hotărâri

judecătorești irevocabile în dosarul nr. 5932/107/2009.

Prin Încheierea nr. 1687/BIS/2009

pronunțată de Tribunalul Alba – secția civilă în dosarul nr. 5932/107/2009 s-a

admis excepția necompetenței funcționale a secției civile de soluționare a

capetelor de cerere având ca obiect: nulitatea absolută parțială a Hotărârii

AGA din 17 noiembrie 2008 a SC A.L. SRL, nulitatea absolută a contractelor de

garanție imobiliară încheiate între SC A.L. SRL și SC C. SA, anularea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis

de Ministerul Industriilor în favoarea pârâtei SC F. SA și s-a transpus cauza

în favoarea secției comerciale și de contencios administrativ din cadrul

Tribunalului Alba.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul secției comerciale și de contencios administrativ din

cadrul Tribunalului Alba la data de 14 decembrie 2009 sub dosar nr. 6433/107/2009.

Prin încheierea de la

termenul de judecată din data de 25 iunie 2010 pronunțată în dosar

6433/107/2009 s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis

de Ministerul Industriilor, s-a format dosarul nr. 5793/107/2010 care a fost

declinat în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Prin sentința

comercială nr. 420 din 9 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Alba, a fost

admisă acțiunea formulată de reclamantul B.C.H.W. împotriva pârâților SC A. SRL

Sibiu, SC A.L. SRL Sebeș, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

București, SC C. SA București.

S-a constatat

nulitatea absolută parțială a Hotărârii AGA a SC A.L. SRL din 17 noiembrie 2008

privind transmiterea către SC A.C. SRL a imobilului situat în Sebeș, str.

Mircea cel Bătrân.

S-a constatat

nulitatea absolută a contractelor de garanție imobiliară autentificate sub nr. 1725/2006

de BNP I.S. și 1729/2007 de BNP I.S.

În pronunțarea

acestei sentințe instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

- reclamantul B.C.H.W.

a formulat notificare în anul 2001, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

solicitând restituirea în natură/prin măsuri reparatorii cu privire la

imobilele situate administrativ în Sebeș, str. Gaterului (Mircea cel Mare)

(notificare adresată Prefecturii Alba și depusă la dosarul nr. 2039/107/2007 al

Tribunalului Alba);

- din CF Sebeș in

extenso reiese că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român

în anul 1959, iar în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate

imobilul s-a transcris în CF 23.400 în favoarea SC F. SA Sibiu, aceeași situație

existând și în ceea ce privește imobilele revendicate de reclamant și înscrise

în CF Sebeș, acestea fiind transmise în proprietatea Statului Român;

- imobilul în litigiu

a făcut obiectul unor transmisiuni succesive, fiind transmisă proprietatea

către SC F. SA Sibiu, apoi către SC A. SA Sibiu. La data de 2 septembrie 2004

imobilul în litigiu intră în proprietatea SC A.L. SRL, fiind transcris în CF

Sebeș;

- din CF Sebeș in

extenso reiese că asupra imobilului în litigiu aflat în proprietatea SC A.L.

SRL s-au notat la rubrica sarcini contractele de garanție imobiliară

autentificate sub nr. 1725/2006 și nr. 1729/2007 de BNP I.S. pentru sumele de

1.981.000 euro și respectiv 2.833.000 euro, în favoarea SC C. SA.

- din hotărârea AGA din

cadrul SC A.L. SRL din 17 noiembrie 2008 reiese că asociații I.P. și I.I. au

decis în unanimitate divizarea SC A.L. SRL prin transmiterea de active și

pasive ale societății divizate către SC A.C. SRL, la care erau de asemenea

asociați unici și administratori. Ca urmare a acestei hotărâri AGA s-a transmis

către SC A.C. SRL inclusiv imobilul situat în Sebeș, str. Mircea cel Bătrân, ce

constituie obiectul notificării formulate de reclamantul B.C.H.W.;

- din încheierea de

intabulare nr. 11811/2008 reiese că la transmisiunea proprietății de la SC A.L.

SRL către SC A.C. SRL a existat acordul SC C. SA.

În

drept, instanța a reținut că art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în formă

nemodificată de la data reglementării până la data pronunțării prezentei

sentințe, prevede că, sub

sancțiunea nulității absolute,

până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare,

generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația

de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice

închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea

destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau

construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi. A mai reținut

instanța că legea nu condiționează această nulitate de buna sau de reaua

credință a părților contractante sau de faptul cunoașterii sau nu de către

acestea a existenței unei notificări pentru imobilul respectiv. Singura

condiție prevăzută de lege pentru a opera nulitatea absolută este ca să fie

începută și neterminată procedura administrativă/judiciară de revendicare a

imobilului.

Raportat

la aceste considerente s-a constatat că, după ce reclamantul a notificat

autorităților competente intenția de revendicare a imobilului în litigiu încă din

anul 2001, deci a inițiat o procedură administrativă conform Legii nr. 10/2001

notificare

adresată Prefecturii Alba și depusă la dosarul nr. 2039/107/2007 al

Tribunalului Alba - proprietarul de la acel moment al imobilelor SC A.L. SRL a

procedat la ipotecarea acestora conform contractelor de garanție imobiliară

autentificate sub nr. 1725/2006 de BNP I.S. și 1729/2007 de BNP I.S. pentru

sumele de 1.981.000 euro și respectiv 2.833.000 euro, în favoarea SC C. SA.

S-a arătat că

potrivit art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, această ipotecare era

interzisă, sancțiunea aplicabilă fiind nulitatea absolută a operațiunii

juridice și a actului care o constată.

Pentru aceste

considerente instanța a constatat nulitatea absolută a contractelor de garanție

imobiliară autentificate sub nr. 1725/2006 de BNP I.S. și 1729/2007 de BNP I.S.

Cu privire la Hotărârea AGA a SC A.L. SRL din 17 noiembrie 2008 s-a reținut că prin aceasta a operat o

transmisiune a dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, de la SC A.L.

SRL către SC A.C. SRL, transmisiune interzisă de asemenea de Legea nr. 10/2001.

Aceasta cu atât mai mult cu cât societatea către care au fost transmise

imobilele în litigiu are același acționariat ca și societatea transmițătoare,

având deci cunoștință de existența notificării, întrucât SC A.L. SRL a fost

parte în procesele intentate de reclamantul B.C.H.W. cu privire la imobilul

respectiv.

Pentru aceste

considerente, față de prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

instanța a constatat nulitatea absolută parțială a Hotărârii AGA a SC A.L. SRL

din 17 noiembrie 2008 privind transmiterea către SC A.C. SRL a imobilului

situat în Sebeș, str. Mircea cel Bătrân.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel pârâta A.V.A.S. București, pe de o parte și pârâtele

SC A.L. SRL și SC A.C. SRL pe de altă parte.

Prin apelul formulat

pârâta A.V.A.S. a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul

admiterii excepției invocate de A.V.A.S. și constatarea lipsei capacității

procesuale pasive a acesteia.

În motivele de apel

se arată, în esență că, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, A.V.A.S. nu

are competența de a restitui în natură imobilele revendicate de foștii

proprietari și nici de a acorda măsuri reparatorii în echivalent bănesc, dat

fiind faptul că atribuțiile instanței constau potrivit art. 25, în acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri și servicii, acțiuni la

societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de

valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare corespunzătoare

valorii imobilelor solicitate.

Se mai arată că

notificarea trebuia adresată A.V.A.S. pentru acordarea despăgubirilor stabilite

de lege și nu pentru restituirea în natură sau în despăgubiri bănești, în

speță, notificarea fiind adresată Primăriei Sebeș.

Prin apelul formulat,

SC A.C. SRL consideră că hotărârea AGA a SC A.L. SRL a fost dată cu respectarea

art. 239 din Legea nr. 31/1990, așa cum ea a fost modificată și că nu există

motive temeinice pentru anularea acesteia câtă vreme imobilul care a fost

transmis făcea parte din patrimoniul societății transmițătoare, neexistând

niciun fel de piedici în transmiterea acesteia. Se arată că la baza intabulării

imobilului în CF Sebeș a stat hotărârea AGA a SC A.L. SRL și nu actul invocat nr.

1728/2008, că reprezentanții SC A.L. SRL ca și cei ai SC A.C. SRL sunt de bună

credință și nu au fost notificați în temeiul legal, notificarea nefiind

înscrisă în cartea funciară.

S-a solicitat prin

apel suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. 5793/107/2010 al

aceleiași instanțe.

Cea de-a treia

apelantă, SC A.L. SRL, a solicitat admiterea apelului și modificarea în tot a

sentinței atacate și rejudecând cauza să fie respinsă acțiunea reclamantului

intimat, arătând că, în opinia sa, instanța de fond a făcut aplicarea art. 21 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001 fără a avea în vedere prevederile art. 21 alin. (1)

din același text legal, putând fi incident numai în situația în care imobilele

în litigiu ar fi fost deținute la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

respectiv luna februarie 2001 și că imobilele revendicate de reclamant nu erau

deținute de o societate prevăzută de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Se mai arată că atât

hotărârea AGA din 17 noiembrie 2008 cât și contractele de garanție imobiliară

sunt încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990.

Se mai susține, de

asemenea, că reclamantul nu justifică niciun interes în anularea hotărârii AGA

și a contractelor de garanție imobiliară, câtă vreme nu s-a dispus anularea

încheierii de intabulare, respectiv cea care a avut la bază certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția comercială, prin decizia nr. 8 din 2 februarie 2011, a respins, ca nefondate, cele trei recursuri, instanța de control judiciar reținând în esență

legalitatea și temeinicia sentinței apelate din perspectiva criticilor

formulate.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs pârâta A.V.A.S. București pe de o parte și pârâtele SC A.L.

SRL Sebeș și SC A.C. SRL pe de altă parte.

Recurenta – pârâtă A.V.A.S.

a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate,

admiterea apelului cu schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii

excepției lipsei calității sale procesuale iar, pe fond, respingerea acțiunii

ca netemeinică și nelegală.

Recurenta – pârâtă A.V.A.S.

își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304.9 C.

proc. civ., și vizează în esență, interpretarea și aplicarea greșită a legii de

către instanțe în soluționarea excepției lipsei calității procesuale a A.V.A.S.,

respectiv a art. 21, 29 din Legea nr. 10/2001, art. 20 alin. (2) și Legea nr. 15/1990.

Recurentele – pârâte

SC A.L. SRL și SC A.C. SRL au solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei recurate în sensul admiterii apelurilor declarate împotriva sentinței

astfel atacate, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, cu

cheltuieli de judecată aferente.

Recurentele – pârâte

își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9

C. proc. civ. și vizează, în esență, următoarele aspecte:

Instanțele, de fond și apel, au făcut o greșită aplicare a legii, nesocotind

dreptul celor două societăți, dobândit în mod legal și cu bună credință, atunci

când au considerat că Hotărârea AGA luată de către SC A.L. SRL, este afectată

de nulitate absoluta parțială în ceea ce privește transmiterea către SC A.C.

SRL a imobilului situat în Sebeș, str. Mircea cel Bătrân, înscris în C.F.

Sebeș, revendicat de către reclamant, cum afectate de nulitate absolută sunt și

contractele de garanție bancară încheiate cu C. România.

În dezvoltarea

acestei critici recurentele – pârâte fac trimitere la Decizia nr. 33 din 09 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la

admisibilitatea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului

comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulată după intrarea în vigoare

a Legii nr. 10/2001, prin dispozitivul acesteia, statuându-se în sensul că:

”Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii

speciale iar în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială,

respectiv, Legea nr. 10/2001, și Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

aceasta clin urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul

unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun numai în măsura în care

astfel nu s-cir a duce atingere unui alt drept de proprietate ori securității

raporturilor juridice”.

precizează că această decizie în interesul legii a fost publicată în M. Of. nr.

108/23 februarie 2009, dată de la care ea a devenit obligatorie pentru instanțe

în privința dezlegării date problemelor de drept judecate, în conformitate cu art.

329 C. proc. civ. astfel încât, la momentul pronunțării hotărârii primei

instanțe, și

implicit

la momentul

pronunțării deciziei din apel, instanțele trebuiau să se raporteze la cele

statuate în cuprinsul său. Față de această situație, arată recurentele se

impune a se verifica dacă prin admiterea acțiunii reclamantului se aduce sau nu

atingere vreunui alt drept de proprietate, ori securității raporturilor

juridice. Se arată că în speță, este vorba despre dreptul de proprietate al

recurentelor iar pentru a se stabili dacă acestea sunt sau nu titularele unui

drept de proprietate valabil este necesar să se facă o trecere în revistă a

condițiilor în care au devenit proprietare.

Precizează

recurentele – pârâte că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul

2004 de către SC A.L. SRL a fost dobândit în mod valabil dreptul de proprietate

asupra imobilelor din litigiu, la rândul său, vânzătoarea SC A. SA avea un

drept de proprietate valabil dobândit, fiind deci în măsură să strămute valabil

acest drept în favoarea subscrisei recurente, neaflându-se în situațiile

reglementate de art. 21 alin. (1)-(4) din Legea nr. 10/2001. Se arată în

continuare aprecierea valabilității ori nevalabilității transmisiunilor

succesive a dreptului de proprietate de la Statul Român la șirul de dobânditori subsecvenți, precum și a contractului de vânzare-cumpărare

încheiat de subscrisa SC A.L. SRL cu SC A. SA poate fi făcută doar prin raportare

la Legea nr. 10/2001, respectiv, în condițiile stipulate de art. 46 din această

lege, în redactarea sa inițială, devenit

art.

45 după republicarea legii. Or, reclamantul nu a uzat de prevederile Legii nr.

10/2001

rămânând în pasivitate față de posibilitățile pe care le confereau dispozițiile

acestei legi. Recurgerea la dispozițiile Legii nr. 10/2001 de către reclamant

ar fi prezentat relevanță sub aspectul posibilității instanței de a cenzura valabilitatea

ori nevalabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de SC A. SA

Sibiu cu SC A.L. SRL Sebeș și pe care noi îl invocăm ca fiind titlul valabil în

temeiul căruia ne legitimăm ca proprietari și de asemenea urmare acestui

contract și intabulăm dreptului nostru de proprietate am dispus asupra

imobilelor din litigiu.

Conchid

cele două recurente în sensul că rezolvarea litigiului în maniera relevată de

sentința, respectiv de decizia recurată este greșită întrucât nu s-a avut în

vedere dinamica fenomenului economic și nici modul cum, într-un cadru legal

determinat, s-a

realizat capitalizarea și

intrarea în circuitul civil/comercial a activelor

societăților

comerciale, după privatizarea acestora. Sub acest aspect se invocă faptul că SC

A.L. SRL a dobândit proprietatea, cu toate atributele

sale, inclusiv dreptul de dispoziție, asupra imobilelor în discuție, în

mod legal, în

luna septembrie 2004, când acest imobil se afla în

circuitul civil (comercial), l

ipsit de

sarcini și fără îngrădiri sau interdicții, ca fiind titulara unui deplin drept

oprietate, cu toate atributele

sale, fără restricții sau îngrădiri, în mod legal SC

A.L. SRL a dispus

asupra acestui drept prin transferul proprietății în favoarea SC A.C. SRL și

prin încheierea contractelor de ipotecă cu C. România. Așadar atât Hotărârea

AGA luată de c

ătre SC A.L. SRL, cât și

contractele de garanție bancară sunt legale,

eputându-se susține cu temei că ele contravin legii.

O a doua critică

subsumată aceluiași motiv de modificare vizează interpretarea și aplicarea

eronată de către instanțe a dispozițiilor art. 21

alin. (5)

din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „sub sancțiunea

nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după

caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, ipotecarea,

grevarea sub orice formă, a bunurilor imobile terenuri și/sau construcții,

notificate potrivit prezentei legi". Se consideră că interpretarea dată de

cele două recurente este necorespunzătoare față de faptul că cele două instanțe

ar fi trebuit să facă o interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 21 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001, în contextul reglementării de ansamblu a art. 21 din

lege. Se apreciază faptul că alin. (1) – (4) ale acestui articol se referă la

imobilele deținute de autorități sau organizații cooperatiste ori persoane

juridice de drept public, asupra cărora trebuie să se dispună restituirea în

natură nu și la imobilele care au intrat în circuitul civil sau, după caz,

comercial în mod legal, cum este cazul în speță, pentru că legiuitorul a

înțeles să protejeze pe dobânditorii de buna credință, că alin. (5) este

integrat în mod logic conținutului reglementării acestui articol și prin urmare

vizează situațiile prevăzute de aliniatele precedente, cum este și firesc,

pentru că în situația realizării reparației prin

celelalte

forme prevăzute de lege, nu prin restituirea în natură,

nu se justifică scoaterea din circuitul civil (comercial) a imobilelor ce

formează obiceiul Legii nr. 10/2001.

În

situația

relevată de probele

administrate în cauză, - arată recurentele – pârâte - nefiind posibilă

restituirea în natură a imobilelor ce formează obiectul notificării, intimatul

- reclamant are posibilitatea, potrivit art. 1

alin. (2)

din

Legea nr.

10/2001, să solicite măsuri reparatorii prin echivalent.

În

finalul cererii cele două recurente arată că o altă problemă care prezintă

relevanță în ceea ce privește modul de abordare a cadrului legislativ și

jurisprudențial în care se examinează cererea reclamantului B.C.H.W., prin

raportare cu precădere la deciziile C.E.D.O. în care Statul Român a fost parte,

este aceea că Fondul Proprietatea, care asigură despăgubirea foștilor

proprietari, începând cu data de 24 ianuarie 2011, a fost listat la bursă

astfel că nu mai subzistă temerea, relevată de Curtea de la Strasbourg, că acest fond fiind inoperant nu se realizează scopul urmărit de lege, acela de a

se asigura o justă despăgubire foștilor proprietari.

Înalta Curte

examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că

recursurile sunt fondate pentru motivele ce se vor arăta.

Pentru a examina

legalitatea deciziei atacate este necesar a preciza obiectul cauzei deduse

judecății în raport de parcursul procesual al cauzei care a determinat limitele

învestirii instanței de fond.

Tribunalul Alba - secția

civilă prin încheierea de la termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2009 a disjuns

capetele de

cerere din acțiunea principală vizând nulitatea absolută parțială a Hotărârii

AGA din 17 noiembrie 2008 a SC A.L. SRL, nulitatea absolută a contractelor de

garanție imobiliară autentificate încheiate între SC A.L. SRL și SC C. SA,

anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor emis de Ministerul Industriilor în favoarea pârâtei SC F. SA

formându-se dosarul nr. 5932/107/2009.

Totodată Tribunalul

Alba - secția civilă a dispus suspendarea

soluționării litigiului având ca obiect

anularea actelor de preluare a imobilului în litigiu, a obligării pârâților la

soluționarea notificării până la pronunțarea unor hotărâri judecătorești

irevocabile în dosarul nr. 5932/107/2009.

Prin încheierea nr. 1687/BIS/2009

pronunțată de Tribunalul Alba - secția civilă în dosarul nr. 5932/107/2009 s-a

admis excepția necompetenței funcționale a secției civile de soluționare a

capetelor de cerere având ca obiect:

nulitatea absolută parțială a Hotărârii AGA din

17 noiembrie 2008 a SC A.L. SRL, nulitatea absolută a contractelor de garanție

imobiliară autentificate încheiate între SC A.L. SRL și SC C. SA, anularea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis

de Ministerul Industriilor în favoarea pârâtei SC F. SA și s-a transpus cauza

în favoarea secției comerciale și de contencios administrativ din cadrul

Tribunalului Alba.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul secției comerciale și de contencios administrativ din

cadrul Tribunalului Alba la data de 14 decembrie 2009 sub dosar nr. 6433/107/2009.

Prin încheierea de la

termenul de judecată din data de 25 iunie 2010 pronunțată în dosar nr.

6433/107/2009 s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis

de Ministerul Industriilor, s-a format dosarul nr. 5793/107/2010 care a fost

declinat în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Așadar,

Tribunalul Alba, secția comercială și de contencios administrativ a avut a se

pronunța asupra a două capete de cerere:

nulitatea absolută parțială a hotărârii AGA a SC A.L. SRL din 17 noiembrie

2008.

nulitatea absolută a contractelor de garanție imobiliară identificate în acțiune.

Instanța

de fond și ulterior instanța de apel, prin menținerea în totalitate a sentinței

apelate, au făcut o greșită aplicare a legii raportat la obiectul învestirii

întrucât au aplicat în mod impropriu, unei hotărâri AGA a unei societăți

comerciale sancțiunea nulității reglementată de art. 21 alin. (9) din Legea nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6

martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Și

aceasta pentru că obiectul învestirii instanței – sub aspectul primului capăt

de cerere – situează judecata în sfera dreptului societar – singurul reper

legislativ în soluționarea acestui petit al acțiunii.

Cauzele

de nulitate a unei hotărâri AGA cunosc o unică reglementare în Legea nr. 31/1990,

modificată privind societățile comerciale fiind expres și limitativ determinate

motiv pentru care aplicarea de către instanțe a unui temei juridic impropriu,

respectiv cauza de nulitate prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

constituie o încălcare ce va conduce în mod necesar la cenzurarea deciziei

pronunțată de instanța de control judecătoresc.

În ceea ce privește

soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S., se

constată că și sub acest aspect instanța de apel, menținând hotărârea instanței

de fond, a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, dat fiind faptul

că A.V.A.S. nu a avut calitatea de acționar la SC A.L. SRL nedeținând în patrimoniu imobilul revendicat de reclamant prin cererea de chemare în judecată,

astfel că hotărârea AGA a acestei societăți, din 17 noiembrie 2008 nu-i este

opozabilă, hotărârii AGA neputându-i-se atribui caracter translativ de

proprietate astfel cum în mod eronat au statuat cele două instanțe.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va

admite cele două recursuri, va modifica decizia recurată, va admite apelurile

pârâtelor, va schimba în tot sentința apelată și va respinge acțiunea, ca

neîntemeiată față de pârâtele SC A.L. SRL și SC A.C. SRL și pentru lipsa calității

procesuale pasive față de A.V.A.S.