ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4994/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4994/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 7870/2/2006

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

la data de 8 august 2006 reclamantul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat în

contradictoriu cu Consiliul Concurenței anularea deciziei nr. 154 din 10 iulie 2006

și suspendarea acestei decizii până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că emitentul deciziei nu avea competența să ia măsurile de

la pct. 3 și 7, întrucât aceste măsuri privesc modificarea unor dispoziții cu putere

de lege și în consecință, doar Parlamentul putea să ia asemenea măsuri. De asemenea,

s-a invocat faptul că decizia a fost emisă fără respectarea procedurii prevăzute

de Legea nr. 143/1999, în sensul că, deși a existat inițial o plângere, procedura

a fost declanșată din oficiu. Sub aspectul fondului, reclamantul a arătat că L.R.

beneficiază de licență, prin efectul legii, pentru toate jocurile pe care le organizează,

astfel încât nu se justifică plata vreunei taxe. S-a mai susținut că L.R. este scutită

de obligația de plată a taxei de timbru social, conform O.U.G. nr. 195/2001, iar

această scutire nu este discriminatorie în condițiile în care L.R. are obligația

de a finanța o serie de obiective de interes public național, obligații pe care

celelalte instituții nu o au.

Reclamantul a mai susținut

că acordarea licenței prin efectul legii și scutirea de la plata taxei de timbru

social nu îmbracă forma unui ajutor de stat, aceasta întrucât pentru cele două jocuri

de noroc, respectiv V. și P., L.R. are exclusivitate, astfel încât nu se poate vorbi

de o piață liberă.

S-a mai arătat că L.R.

este unic organizator pentru jocurile de noroc de tip loto, expres, pronosport,

loz în plic și instant lottery, nefiind vorba de o exclusivitate pentru cinci jocuri

de noroc, ci pentru cinci „tipuri" de jocuri de noroc, iar V. este un joc de

noroc de tip loto și P. este un joc de noroc de tip pronosport.

În concluzie, a arătat

că organizarea celor două jocuri de noroc nu s-a făcut pe o piață concurențială,

astfel încât nu se poate vorbi de un ajutor de stat.

Din aceleași motive (existența

unui monopol pentru cele două jocuri de noroc) Ministerul Finanțelor Publice nu

are obligația de a notifica Consiliul Concurenței.

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 7612/2/2006 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta Compania Națională L.R. SA a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul Consiliul Concurenței, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care

să se dispună următoarele:

În principal, anularea

deciziei nr. 154 din 10 iulie 2006 emisă de Consiliul Concurenței privind măsurile

de sprijin financiar acordate Loteriei Române ca nelegală și netemeinică.

În subsidiar, anularea

parțială a deciziei nr. 154 din 10 iulie 2006 emisă de Consiliul Concurenței cu

consecința reducerii cuantumului sumei de recuperat pe motiv că ajutorul sub forma

exceptării de la plata taxei de licență pentru organizarea jocurilor P. și V. de

către L.R. - în sumă de 18.731.050,75 RON este ajutor existent și nu ilegal cum,

în mod eronat, a reținut Consiliul Concurenței.

Ca motive de nelegalitate

ale deciziei nr. 154 din 10 iulie 2006 reclamanta Compania Națională L.R. SA a invocat

următoarele:

Primul motiv de nelegalitate

vizează nerespectarea procedurii de investigație de către pârâtul Consiliul Concurenței,

respectiv regulamentul privind procedura de investigație în materia ajutorului de

stat.

Al doilea motiv de nelegalitate

și netemeinicie al deciziei nr. 154/2006 vizează solicitarea principală din acțiune

în sensul de a se constata că măsurile de sprijin de care a beneficiat L.R. sub

forma exceptării de la plata taxei de licență și exceptarea de la obligația virării

„taxei de timbru social" nu reprezintă ajutor de stat, deoarece nu sunt îndeplinite

cumulativ două din cele patru condiții prevăzute de lege pentru a fi ajutor de stat

în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat respectiv:

distorsionarea concurenței sau afectarea comerțului cu statele membre și avantajul

economic.

În raport de actele depuse

și de susținerile părților, în Dosarul nr. 7870/2/2008 prin sentința civilă nr.

690 din 6 martie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Finanțelor Publice,

a dispus anularea deciziei nr. 154 din 10 iulie 2006 a Consiliului Concurenței și

a dispus suspendarea deciziei nr. 154/2006 până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această

sentință s-a apreciat că măsurile de sprijin acordate Loteriei Române reprezintă

ajutor existent și nu ajutor ilegal, deoarece au fost acordate conform art. 7 din

O.U.G. nr. 159/1999 intrată în vigoare la data de 25 octombrie 1999, anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 143/1999 - 1 ianuarie 2000. Pe cale de consecință s-a apreciat

ca fiind un ajutor existent, că procedura de recuperare dispusă de pârâtul Consiliul

Concurenței este nelegală deoarece în cazul ajutorului existent decizia autorității

de concurență nu are efect retroactiv și că sunt aplicabile dispozițiile art. 13

din Legea nr. 143/1999 privind stoparea ajutorului de stat, dispoziții care nu au

fost respectate de pârâtul Consiliul Concurenței.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Consiliul Concurenței, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În faza soluționării recursului

s-a făcut cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Consiliul Concurenței

de către intervenienta R.B. - Asociația O.P.R., solicitând admiterea recursului

declarat de recurentul-pârât Consiliul Concurenței și pe fond modificarea sentinței

civile nr. 690 din 6 martie 2007 în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul

Ministerul Finanțelor Publice și menținerea ca legală a deciziei nr. 154/2006 a

Consiliului Concurenței.

Prin decizia nr. 1223

din 25 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, s-a invocat din oficiu un motiv de recurs în raport de

dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată

prin Legea nr. 262/2007 și s-a casat sentința civilă nr. 690 din 6 martie 2007 a

Curții de Apel București trimițându-se cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a apreciat că în cauză

se impune citarea în calitate de beneficiar al ajutorului de stat considerat ilegal

respectiv CN L.R. SA.

În urma casării, cauza

a fost înregistrată sub nr. 2972/2/2008 și prin încheierea din 4 noiembrie 2008,

a fost conexată cu Dosarul nr. 7612/2/2006 al Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, în care părți erau reclamanta CN L.R.

SA, pârâtul Consiliul Concurenței și intervenient Asociația O.P.R., obiectul fiind

anularea deciziei nr. 154 din 10 iulie 2006.

Prin sentința civilă

nr. 237 din 22 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunile conexe formulate de reclamanții CN

L.R. SA și Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiate și a admis cererea de

intervenție în sensul respingerii acțiunilor ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 154/2006 s-a dispus în baza art.

194 alin. (1) C. proc. fisc. stoparea ajutorului de stat ilegal și incompatibil,

recuperarea sumei reprezentând ajutor ilegal cu dobânda aferentă, iar prin dispozițiile

art. 7 din decizia contestată, Consiliul Concurenței a făcut unele recomandări reclamantului

Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de furnizor de ajutor de stat și în calitate

de minister, care are calitatea de inițiator în ceea ce privește modificarea cadrului

legislativ în domeniul jocurilor de noroc.

Analizând motivele de

nelegalitate a deciziei atacate, formulate de ambele părți, instanța de fond a constatat

că acestea nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

- neemiterea unei decizii

de către Plenul Consiliului Concurenței nu determină nulitatea deciziei nr. 154/2006

deoarece, pe de o parte nu există interdicția ca o sesizare din partea unui terț

să se transforme într-o investigație din oficiu, iar pe de altă parte, presupusele

vicii de procedură nu sunt de natură a aduce prejudicii reclamantelor, respectiv

L.R. ca beneficiară a ajutorului de stat și reclamantului Ministerul Finanțelor

Publice, în calitate de furnizor al ajutoarelor declarate ilegale și incompatibile

și față de care s-a dispus stoparea și recuperarea lor;

- susținerea reclamantelor

că măsurile de sprijin fiscal de care beneficiază L.R. nu reprezintă ajutor de stat,

nefiind îndeplinite cumulativ două condiții din cele patru prevăzute de art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, respectiv denaturarea

concurenței sau afectarea comerțului cu statele membre și avantajul economic, nu

poate fi primită.

A apreciat prima instanță

că măsurile de sprijin sunt ajutor de stat deoarece intervin pe o piață concurențială

pentru care L.R. nu deține exclusivitate, fiind incluse, în mod corect, în cadrul

dispozițiilor art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 159/1999 respectiv „L.R. poate organiza

și exploata jocuri de noroc, altele decât cele prevăzute la alin. (1) al art. 7"

- pentru care deține exclusivitate.

A mai constatat instanța

de fond că L.R. deține exclusivitate pentru cinci jocuri de noroc între care nu

se numără cele două jocuri în discuție, respectiv V. și P., iar legislația actuală

nu definește jocurile de noroc de tip loto sau pronosport. În aceste condiții a

apreciat Curtea de Apel că extinderea exclusivității conferite de dispozițiile O.U.G.

nr. 69/1999 la orice jocuri de noroc care ar avea caracteristici similare jocurilor

loto sau pronosport reprezintă o simplă speculație lipsită de fundament legal. S-a

concluzionat în sensul că, dacă s-ar accepta o asemenea interpretare s-ar ajunge

la concluzia că L.R. are exclusivitate pentru toate jocurile de noroc, întrucât

cele cinci jocuri de noroc menționate acoperă, prin caracteristicile lor, aproape

toată aria jocurilor de noroc ce pot fi organizate.

A mai reținut că dacă

s-ar fi dorit acordarea unei exclusivități pentru toate pariurile sportive în cotă

fixă, nu există nici un motiv pentru care legiuitorul să nu o spună în mod explicit

în condițiile în care noțiunea de pariuri sportive este definită în legislație,

în timp ce noțiunea de jocuri „tip" pronosport nu are o sferă bine delimitată.

Față de această situație

prima instanță a concluzionat că scutirile acordate prin lege pentru reclamanta

L.R. intervin pe o piață concurențială, care există ca o realitate de necontestat,

atâta vreme cât, încă din anul 2002 Comisia de Autorizare a Jocurilor de Noroc din

cadrul Ministerului Finanțelor Publice a autorizat diferite societăți, pe întreg

cuprinsul țării să organizeze jocuri de tip loto sau jocuri tip pariuri sportive,

pentru care L.R. nu deține exclusivitate, dar pentru care beneficiază de scutire

de la plata taxei de licență și de la plata taxei de timbru social.

În ceea ce privește condiția

avantajului economic necesară pentru a fi în prezența unui ajutor de stat, instanța

de fond a apreciat că dispozițiile O.U.G. nr. 159/1999 prin care se reglementează

statutul și obiectul de activitate ale reclamantei nu exclud, ci presupun obținerea

de către reclamantă a unui avantaj economic, aceasta deoarece scopul constituirii

L.R. este producerea de câștiguri prin stimularea dorinței de câștig a participanților,

neputându-se reține că scopurile de natură socială ar elimina caracteristica principală

a activității lui L.R.: obținerea de câștiguri pentru stat.

A concluzionat instanța

de fond că măsurile de sprijin de care beneficiază L.R. sunt un ajutor de stat,

care trebuia notificat.

În ceea ce privește solicitarea

subsidiară a reclamantei în sensul că dacă se apreciază că suntem în prezența unui

ajutor de stat acesta este unul „existent" în sensul dispozițiilor art. 3 și

art. 22 din Legea nr. 143/1999, ci nu unul „ilegal și incompatibil", instanța

de fond a reținut următoarele:

- argumentul invocat de

L.R. în susținerea acestei teorii este acela că scutirea de la plata taxei de licență

acordată prin O.U.G. nr. 159/1999 existau anterior intrării în vigoare a Legii nr.

143/1999, fiind aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din această lege;

- acest argument nu poate

fi primit, ajutorul acordat fiind un „ajutor nou" în sensul dispozițiilor

art. 88 alin. (3) din Tratatul CE, având în vedere aspectul că existența acordării

ajutorului a început în momentul în care cele două jocuri au început să fie desfășurate

în concret, respectiv aprilie 2002 pentru V. și septembrie 2004 pentru P., deci,

ulterior datei de 01 ianuarie 2000;

- ajutorul de stat sub

forma scutirii de la plata taxei de timbru social a fost instituit prin O.U.G.

nr. 195/2001 și s-a acordat cu începere din anul fiscal 2002, ulterior intrării

în vigoare a Legii nr. 143/1999, fiind un „ajutor nou", deoarece deși acordat

înainte de anul 2007 al aderării României la U.E., și-a produs efectele și după

data aderării. Pe acest aspect a concluzionat prima instanță că acest ajutor a fost

calificat corect prin decizia contestată ca fiind ilegal și incompatibil cu mediul

concurențial normal, față de lipsa notificării la Comisia Europeană.

În ceea ce privește cuantumul

total al ajutorului de stat ilegal, care se impune a fi recuperat, instanța de fond

a constatat că acesta a fost stabilit legal prin decizia Consiliului Concurenței,

aspect confirmat de expertiza contabilă efectuată în cauză și omologată de instanță.

Referitor la cererea de

suspendare a executării deciziei nr. 154/2006, formulată de Ministerul Finanțelor

Publice, prima instanță a apreciat-o neîntemeiată, în cauză nefiind întrunite condițiile

cumulative cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs reclamanții Compania Națională L.R. SA și Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând ca în urma admiterii acestuia să se modifice hotărârea atacată,

în sensul anulării deciziei Consiliului Concurenței nr. 154 din 10 iulie 2006.

În recursul său, recurenta

Compania Națională L.R. a invocat următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:

- în mod greșit s-a apreciat

ca fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 143/1999, pentru ca o măsură de sprijin financiar să fie considerată ajutor

de stat ilegal și incompatibil cu un mediu concurențial normal, respectiv: să implice

un transfer de fonduri către o întreprindere; să fie selectivă; să fie de natură

a stabili un avantaj economic pentru beneficiar; să fie de natură a afecta comerțul

cu statele UE și să distorsioneze concurența. Astfel, condiția avantajului economic

nu este îndeplinită, deoarece o cotă importantă din profitul L.R. este repartizată,

prin lege, pe obiective de interes național, asemenea obligații nerevenind întreprinderilor

concurente și fiind mult mai mari decât valoarea taxei de licență și a timbrului

social de la plata cărora L.R. a fost exceptată. Se precizează că, potrivit raportului

de expertiză contabilă efectuat în cauză, valoarea cumulată a scutirii acordate

L.R., considerată de Consiliul Concurenței avantaj economic este în cuantum de 50.662.333,06

RON, în comparație cu valoarea cumulată a vărsămintelor realizate de L.R. din profitul

său net pe obiective de interes național, conform prevederilor legale, care se ridică

la suma de 207.713.290,8 RON.

- activitatea L.R. se

încadrează în categoria monopolurilor comerciale exceptate de art. 86 alin. (2)

din Tratatul CE de la aplicarea regulilor privind concurența. Potrivit art. menționat

asemenea întreprinderi, producătoare de venituri pentru stat, se supun regulilor

din Tratat privind concurența numai în măsura în care aplicarea acestor norme nu

împiedică îndeplinirea misiunii speciale care le-a fost încredințată și nu afectează

schimburile comerciale într-o măsură care contravine intereselor comunității. Astfel,

CN L.R., care are obligații importante privind finanțarea unor obiective de interes

public, nu poate avea același statut cu celelalte societăți comerciale organizatoare

de jocuri de noroc, care nu au această obligație;

- instanța de fond a făcut

o greșită aplicare a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/1999, sub aspectul neîndeplinirii

condiției distorsionării concurenței și afectării comerțului cu statele membre ale

UE. Astfel, includerea în aria de exclusivitate a L.R. a jocului P. (pariu sportiv

tip Prosport) și a jocului V. (joc de loterie tip Loto) s-a făcut prin O.U.G.

nr. 159/1999, iar în baza art. 86 alin. (2) din Tratatul CE, aplicabil în speță

în baza art. 66 din Acordul European, activitatea exclusivă a L.R. este exceptată

de la regulile dreptului concurenței;

- în mod greșit instanța

a reținut afectarea comerțului între statele membre, în baza art. 43 și 49 din Tratatul

CE „aplicabil direct după 1 ianuarie 2007”, condiție ce nu era îndeplinită la momentul

emiterii deciziei nr. 154/2006;

- în subsidiar s-a demonstrat

că măsura de sprijin financiar acordată CN L.R. SA poate îmbrăca, în parte, natura

unui ajutor existent care, potrivit art. 22 din Legea ajutorului de stat nr. 143/1999

nu poate fi recuperat, deoarece exista înainte de intrarea în vigoare a acestei

legi, O.U.G. nr. 159/1999 fiind anterioară Legii nr. 143/1999. Astfel, se impune

reducerea cuantumului sumei de recuperat pentru măsura exceptării de la plata taxei

de licență pentru organizarea jocurilor P. și V. cu suma de 18.731.050,75 RON ce

reprezintă ajutor existent, plus dobânzile aferente.

În drept motivele de recurs

au fost încadrate de recurenta CN L.R. în prevederile art. 304

1

C.

proc. civ.

La rândul său recurentul

Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința atacată pentru motivele prevăzute

de art. 304 pct. 7, 9 și art. 304

1

C. proc. civ., invocând următoarele

argumente:

- instanța de fond a considerat

legal ca prin decizia sa, Consiliul Concurenței să dispună Ministerului Finanțelor

Publice „stoparea aplicării unor dispoziții legale”, fapt ce contravine Constituției

României, potrivit căreia „justiția se înfăptuiește „în numele legii”.

- instanța a ignorat procedura

prevăzută de Legea nr. 143/1999 și de regulamentele emise în aplicarea acesteia,

în ceea ce privește procedura investigației din oficiu, în sensul că o astfel de

investigație trebuia decisă de Plenul Consiliului Concurenței, fapt ce nu s-a întâmplat

în cauză, iar acest viciu de procedură atrage nulitatea deciziei atacate;

- au fost ignorate dispozițiile

art. 7 alin. (1), (2) și (4) din O.U.G. nr. 159/1999, potrivit cărora CN L.R. beneficiază

de licență prin efectul ordonanței, în calitate de unic organizator pe întreg teritoriul

țării a jocurilor de noroc loto, expres, prosport, loz în plic și instant lottery”,

precum și a altor jocuri de noroc, astfel că aceasta nu avea obligația achitării

taxei de autorizare și tot prin efectul legii reclamanta-recurentă este scutită

de plata taxei de timbru social. Acest regim de taxare se justifică prin contribuțiile

impuse companiei, de asemenea prin lege, pentru obiective social-culturale și de

interes public național;

- au fost ignorate concluziile

raportului de expertiză contabilă, potrivit căruia reclamanta L.R. nu a beneficiat

de un avantaj economic (condiție a ajutorului de stat), deoarece sumele reprezentând

scutiri de la plata taxei de licență, respectiv a taxei de timbru social, sunt mai

mici decât sumele vărsate de această instituție, în conformitate cu scopul activității

acesteia și cu obligativitatea plății anumitor taxe/contribuții la bugetul de stat,

instituite prin lege suplimentar față de alți organizatori de jocuri de noroc existenți

pe piață;

- nu există efecte negative

asupra concurenței și comerțului între statele membre, deoarece piața produselor

P. și V. este o piață exclusivă a CN L.R., conform O.U.G. nr. 159/1999, iar scutirile

acordate de către stat nu au cum să afecteze alți competitori;

- în ipoteza în care scutirile

la plata taxei de licență, respectiv a taxei de timbru social de care beneficiază

CN L.R. ar fi considerate ajutor de stat, acestea au caracterul unui ajutor de stat

existent și nu al unui ajutor ilegal, astfel cum a fost calificat prin decizia Consiliului

Concurenței nr. 154/2006, deoarece O.U.G. nr. 159/1999 (prin care s-a prevăzut acordarea

licenței pentru jocurile V. și P.) este anterioară Legii nr. 143/1999 privind ajutorul

de stat. Așa fiind, măsura recuperării unui astfel de ajutor este nelegală.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate de recurenți, motive care

sunt, în esență, comune și se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile

art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru următoarele considerente:

de recurs privind inexistența unei piețe relevante a serviciilor în cauză, față

de împrejurarea că jocurile de P. și V. intră în aria de exclusivitate a L.R., astfel

încât nu există o distorsionare a concurenței, se reține că reclamanta-recurentă

CN L.R. nu a făcut dovada susținerilor sale privind deosebirile semnificative între

jocurile P. și V., pe de o parte și celelalte jocuri de pariuri în cotă fixă și

mașinile electronice cu câștiguri ce aparțin unor operatori privați, pe de altă

parte, rezultând din regulamentele de desfășurare a acestor jocuri că ele se încadrează

în categoriile prevăzute la art. 6 lit. d) și a) din H.G. nr. 251/1999 și sunt substituibile.

Astfel, atât V. cât și slot-machines intră în categoria jocurilor care implică doar

hazardul, modul de generare a câștigurilor fiind aleatoriu, de către un soft, după

un anumit algoritm, iar jocul P. constituie un pariu în cotă fixă, astfel cum rezultă

din regulamentul acestuia.

Recurenta-reclamantă nu

a solicitat administrarea unei expertize tehnice prin care să dovedească existența

unor caracteristici aparte ale acestor jocuri, față de cele similare, organizate

de operatori privați licențiați.

Existența pieței concurențiale

în acest domeniu a fost dovedită prin licențele ce au fost depuse la dosar, acordate

de Ministerul Finanțelor altor operatori care oferă astfel de produse/servicii.

Totodată, recurenții fac

o greșită interpretare a dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 159/1999, susținând

că pe acest art. se întemeiază exclusivitatea ce ar reveni L.R. pentru jocurile

P. și V. În realitate exclusivitatea este prevăzută numai pentru jocurile enumerate

expres și limitativ la alin. (1) alin. (7) - loto, expres, pronosport, loz în plic

și „instant lottery” - pe când cele două jocuri la care se referă prezenta cauză

au fost organizate în temeiul alin. (2) al aceluiași art. (alte jocuri), pentru

acestea din urmă acordându-se licență, dar nu și exclusivitate.

de recurs privind inexistența avantajului economic, ca urmare a compensării măsurilor

de sprijin acordate de stat cu sarcinile sau contraprestațiile impuse lui L., se

reține că măsurile de sprijin fiscal acordate lui L. nu urmăresc compensarea unor

costuri suplimentare sau pierderi suportate de această companie în prestarea unor

servicii publice în anumite condiții impuse de stat. Repartizarea profitului L.

pe diferite obiective de interes național nu constituie un cost suplimentar al serviciilor,

pe care L. îl suportă și care să justifice acordarea unor compensări, ci o decizie

a acționarului unic, Statul Român, privind modul de distribuire a profitului anual

final.

Potrivit art. 11 din Legea

nr. 143/1999 „În sensul prezentei legi, prin serviciu de interes economic general

se înțelege acel serviciu prestat în condiții de piață, pentru care există obligații

impuse de autoritățile publice privind accesul consumatorilor în mod nediscriminatoriu

și/sau alte obligații impuse”. În acest sens jurisprudența comunitară a stabilit

că nu este considerat ajutor de stat subvenția care este acordată unui operator

economic pentru a presta un serviciu de interes general, care altfel nu ar fi rentabil.

Astfel de servicii pot fi considerate transportul public, telefonia publică, ambulanța

- L. își stabilește însă prin regulamente proprii condițiile de organizare a jocurilor,

respectiv prețul biletelor, mizele, premiile acordate, fără a-i fi impuse obligații

privind accesul jucătorilor la aceste jocuri și care să facă activitatea sa nerentabilă.

Comparația făcută de L. între suma stabilită drept ajutor de stat acordat (50.662.333,06

RON) și suma repartizată din profitul L. pentru obiective de interes național (207.713.290,80

RON) nu este relevantă, deoarece această ultimă sumă provine din toate activitățile

de jocuri de noroc desfășurate de L., iar nu numai din jocurile P. și V. (la care

se referă sprijinul financiar acordat de stat).

motivul de recurs referitor la cererea subsidiară, de a fi considerată ca „ajutor

existent” exceptarea de la plata taxei de licență prevăzută de O.U.G. nr. 159/1999,

se reține că acesta este neîntemeiat, deoarece L. a început să beneficieze efectiv

de respectivul ajutor o dată cu organizarea jocurilor respective, adică în anul

2002 (ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 143/1999).

Potrivit art. 3 Legea

ajutorului de stat nr. 143/199 „ajutorul existent este un ajutor individual sau

o schemă de ajutor care (…) a) exista înainte de intrarea în vigoare a prezentei

legi”, iar din dispozițiile art. 1 al Regulamentului Consiliului (CE) nr. 659/1999

rezultă că ajutorul existent este ajutorul pus în aplicare înainte de intrarea în

vigoare a Tratatului. Măsurile de sprijin financiar acordate L. îmbracă forma unui

ajutor individual, astfel cum este definit la art. 2 din Legea nr. 143/1999, iar

nu forma unei scheme de ajutor de stat care exista anterior acestei legi, astfel

cum susține recurenta.

motivul de recurs referitor la viciile de procedură ale investigației - se reține

că sesizarea Consiliului Concurenței s-a făcut prin plângere, de către R.B. - Asociația

O.P.R., pentru abuz de poziție dominantă, iar pe baza unor cercetări făcute pentru

rezolvarea plângerii, autoritatea de concurență s-a autosesizat în legătură cu măsurile

de ajutor de stat acordate L., urmând procedura sesizării din oficiu. Neregularitățile

procedurale semnalate de L. nu sunt sancționate prin vreo prevedere legală sau regulamentară

(Legea nr. 143/1999, regulamentele sau instrucțiunile de aplicare ale acesteia).

Nulitatea absolută trebuie să fie prevăzută în mod expres de lege, iar nulitatea

relativă intervine doar dacă partea care o invocă face dovada vătămării sale prin

respectiva încălcare - dovadă ce nu a fost făcută de recurente, acestea participând

la investigație și exercitându-și dreptul la apărare.

de recurs referitor la nelegalitatea recomandărilor făcute de Consiliul Concurenței

Ministerului Finanțelor Publice în sensul eliminării dispozițiilor legale care instituie

un tratament preferențial și definirii ariei de exclusivitate a CN L.R. SA, se reține

că acest paragraf din decizia atacată nu contravine reglementărilor constituționale

privind competențele legislative, ci face referire la atribuția de a iniția și elabora

proiecte de legi și ordonanțe, atribuție pe care o are orice minister în domeniul

său de activitate. În acest sens sunt dispozițiile art. 11 și 53 din Legea nr. 90/2001

privind organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor, precum și H.G.

nr. 738/2003 - în vigoare la data deciziei Consiliului Concurenței.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar recursurile formulate în cauză

urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de Compania Națională L.R. SA și Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței

civile nr. 237 din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 noiembrie 2009.