ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3529/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 29 noiembrie 2001, reclamanta SC P.C. SRL București a chemat în judecată

Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea deciziei nr. 1648 din 19

octombrie 2001 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din

cadrul autorității pârâte, ca fiind nelegală și netemeinică și, în consecință,

anularea procesului-verbal nr. 35 din 24 aprilie 2001 a Direcției Generale de

Muncă și Solidaritate Socială București, prin care au fost stabilite în sarcina

reclamantei creanțe bugetare reprezentând timbru social (în sumă de 416.995.920

lei) și majorări de întârziere în sumă de 777.184.400 lei, precum și exonerarea

de plată a sumelor respective.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat, în esență, pe de o parte, că autoritatea publică care a realizat

controlul și a încheiat procesul-verbal atacat nu mai avea atribuții legale în

domeniul timbrului social, aceasta cu atât mai mult cu cât Ordinul comun nr.

650/2001 și nr. 2124/2001 al Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului

Muncii și Solidarității Sociale nu a fost publicat.

Pe de altă parte, reclamanta a

arătat că nu datorează nici o sumă de bani la Fondul Național de Solidaritate

pentru perioada de până la apariția Normelor metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 118/1999 (adică 1 iulie – 18 august 1999).

Prin încheierea din 28 ianuarie

2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a introdus

în cauză și Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială București.

Aceeași instanță, prin sentința civilă

nr. 310 din 25 martie 2002, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată,

reținând, în primul rând, că în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1), art.

3, art. 4 alin. (1) și art. 9 din O.U.G. nr. 118/1999, obligațiile societății

au fost corect stabilite, acest act normativ neprevăzând o dată de intrare în

vigoare, ulterioară publicării în Monitorul Oficial.

În al doilea rând, s-a reținut că

susținerea reclamantei referitoare la necompetența pârâtei Direcția Generală de

Muncă și Solidaritate Socială să efectueze controlul privind taxa de timbru

social la data de 24 aprilie 2001 datorită intrării în vigoare a O.U.G. nr.

32/2001, este nefondată întrucât predarea-primirea exercitării atribuțiilor

privind stabilirea, contestarea, controlul, urmărirea și încasarea sumelor

datorate bugetului de stat urma să se facă, potrivit ordonanței, ulterior, prin

protocol încheiat între Ministerul Finanțelor Publice și ordonatorii principali

de credite, iar acesta nu fusese încheiat la data efectuării controlului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta SC P.C. SRL București, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate în

cauză se susține că instanța nu s-a pronunțat asupra următoarelor mijloace de

apărare care erau hotărâtoare asupra dezlegării pricinii: imposibilitatea

tehnică de aplicare a O.U.G. nr. 118/1999; până la apariția H.G. nr. 661/1999

și a O.U.G. nr. 5/2000; timbrul social conform O.U.G. nr. 118/1999 trebuia să

fie plătit de către jucător și nu de către societate; interpretarea oficială a

Ministerului Muncii și Protecției Sociale exprimată în adresa nr. 2751 din 14

decembrie 2000.

Printr-un alt motiv de recurs se

susține că aceeași instanță, în aceeași situație, a casat un proces-verbal

similar, considerând că O.U.G. nr. 118/1999 nu se putea aplica în lipsa

normelor metodologice.

Recurenta-reclamantă arată că

instanța de fond (ca și organul de control), în mod eronat, a aplicat

retroactiv prevederile normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 118/1999,

precum și că nu a avut în vedere conținutul normei juridice în dreptul

financiar-fiscal și particularitățile obligației fiscale instituite prin O.U.G.

nr. 118/1999.

Totodată, recurenta-reclamantă invocă

faptul că instanța de fond nu a reținut absența „noțiunii de preț al fiecărei

participări la jocul de noroc” în legislația specifică cazinourilor și

consecința acesteia.

De asemenea, se invocă și faptul că

instanța de fond nu a ținut seama de existența celor două noțiuni juridice

distincte „intrarea în vigoare a actului normativ” și „punerea în aplicare a

actului normativ” și nu a avut în vedere creațiile doctrinei juridice exprimate

în teoria generală a dreptului.

Printr-un ultim motiv de recurs,

recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a considerat eronat că organul

de control avea competențe legale în a întocmi procesul verbal de control, dând

astfel prioritate și forță juridică unui ordin ministerial, nepublicat în

Monitorul Oficial, față de un act normativ cu putere de lege cum este cazul

O.U.G. nr. 32/2001.

Examinând sentința atacată în raport

cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză, precum și

cu toate dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce

vor fi expuse în continuare.

În conformitate cu principiul

constituțional instituit prin dispozițiile art. 78 din Constituția din 1991,

legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la data

publicării sau la data prevăzută în textul ei.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 107, actelor

Guvernului, hotărâri și ordonanțe, li se aplică același regim juridic - cu

excepțiile prevăzute de alin. (4) al art. 107.

În cauză, este de necontestat că

O.U.G. nr. 118/1999 privind înființarea și utilizarea Fondului Național de

Solidaritate a fost publicată (M. Of., nr. 312/30.06.1999), iar din prevederile

acesteia nu rezultă o altă dată a intrării în vigoare a ordonanței.

La data intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 118/1999 (data publicării) erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 69/1998

privind regimul de autorizare a activităților din domeniul jocurilor de noroc,

(M. Of., nr. 515/30.12.1998), precum și ale H.G. nr. 251/1999 privind

condițiile de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc (M.

Of., nr. 171/22.04.1999), intrată în vigoare la 1 mai 1999. H.G. nr. 251/1999,

adoptată în temeiul art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 69/1998, definește și

clasifică jocurile de noroc (CAP. 1), dar și detaliază activitățile de jocuri

de noroc (CAP. 3), iar acest din urmă capitol, la lit. b) art. 31-54, conține

dispoziții clare cu privire la jocurile tip cazino, dispoziții în care se

reglementează aspecte ce țin până și de roțile ruletelor (art. 35) sau de

distribuirea bacșișurilor (art. 47), nu doar cele referitoare la contabilitate,

evidența participărilor, a veniturilor, etc.

În aceste condiții, susținerile

recurentei–reclamante cu privire la existența unor norme juridice „în alb” nu

pot fi reținute. Aceasta cu atât mai mult cu cât O.U.G. nr. 118/1999 are,

astfel cum corect au reținut atât instanța de fond, cât și autoritățile

fiscale, și dispoziții cu caracter procedural, printre care și cele ale art. 3,

4 și 10, care, în coroborare cu cele ale O.U.G. nr. 69/1998 și ale H.G. nr.

251/1999, sunt de natură a lipsi de conținut „imposibilitatea tehnică de a

respecta dispozițiile O.U.G. nr. 118/1999”, invocată de recurenta-reclamantă.

Într-adevăr, în temeiul art. 14 din

O.U.G. nr. 118/1999, a fost adoptată H.G. nr. 661/1999 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a dispozițiilor acestei ordonanțe, dar acest

act normativ dat în executarea unei ordonanțe, potrivit principiului

legalității, nu poate adăuga la lege și nici nu o poate modifica, detaliile

acesteia neputând completa normele juridice cuprinse în O.U.G. nr. 118/1999,

cum greșit susține recurenta.

De altfel, din conținutul motivelor

de recurs rezultă că și după adoptarea acestei hotărâri, recurenta-reclamantă

operează cu noțiunile de „sumă datorată”, „obligație de plată”, „obligația

colectării și virării”, timbrului social într-un mod confuz, susținând când că

nu datorează taxa de timbru social pentru perioada 1 iulie – 19 august 1999,

când că jocurile de noroc tip cazino au intrat în sfera de aplicare a taxei de

timbru social începând abia cu data de 21 februarie 2000 (prin O.U.G. nr.

5/2000).

În plus, prin art. 9 alin. (5) din

Norme s-a prevăzut și că pentru stocurile de suport material, existente la data

publicării în Monitorul Oficial a Normelor metodologice, destinate jocurilor de

noroc, organizatorii de jocuri de noroc au obligația constituirii și virării

taxei de timbru social în condițiile stabilite de O.U.G.nr. 118/1999 și de

prezentele norme metodologice, fără ca taxa de timbru social să fie evidențiată

distinct pe suportul material respectiv, organizatorilor de jocuri de noroc

revenindu-le și obligația afișării, în condiții optime, a prevederilor art. 3

din O.U.G. nr. 118/1999.

De altfel, recurenta-reclamanta,

nici după publicarea Normelor nu a achitat obligațiile instituite prin O.U.G.

nr. 118/1999, iar nu prin Norme cum greșit interpretează aceasta.

Referitor la argumentele privind

existența unor precedente judiciare în sens contrar, cât și la creațiile

doctrinei, se reține că deși acestea au un rol deosebit pentru interpretul

normei juridice, totuși, în dreptul românesc, este știut că acestea nu

constituie izvor de drept.

În legătură cu motivul de recurs

potrivit căruia instanța de fond nu a avut în vedere adresa nr. 2751 din 14

decembrie 2000 se constată că nici acesta nu este întemeiat, în raport cu

referirile din considerentele sentinței atacate.

De altfel, adresa în discuție se

referă la o soluție dată unei plângeri formulate de o altă societate comercială,

împotriva unui proces-verbal de constatare încheiat de un alt organ de control,

la o altă dată.

Prin urmare, nici soluția, nici

considerentele acesteia nu pot fi opozabile părților în această cauză, iar

instanța de fond a avut-o în vedere și a apreciat-o în întreg ansamblul

probatoriu administrat în cauză.

De altfel, recurenta-reclamantă este

în eroare și cu privire la organul emitent al O.U.G. nr. 118/1999, acesta fiind

un act al guvernului, iar nu al unui secretar de stat dintr-un minister.

În ceea ce privește competența

organului de control de a efectua controlul și de a încheia procesul verbal de

constatare, se reține în primul rând, că, potrivit art. 9 din O.U.G. nr.

118/1999, modul de constituire, virare și utilizare a sumelor provenite din taxa

de timbru social se verifică de către organele de control în domeniul

protecției sociale ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale, respectiv de

direcțiile generale de muncă și protecție socială teritoriale (ulterior

direcțiile județene de muncă și solidaritate socială – art. 1 pct. 5 din Legea

nr. 366/2001).

Într-adevăr, conform Art. VII alin.

(1) din O.U.G. nr. 32/2001 (M. Of., nr. 110/05.03.2001), sumele prevăzute la

art. 2 din O.U.G. nr. 118/1999, cu modificările și completările ulterioare, precum

și penalitățile și majorările constituie venituri ale bugetului de stat, iar

veniturile încasate de la începutul anului 2001 la Fondul Național de

Solidaritate se virează la bugetul de stat în termenul prevăzut de art. X alin.

(1) din această ordonanță.

Potrivit alin. (1) al art. X din

O.U.G. nr. 32/2001 în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a

prezentei ordonanțe de urgență, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice,

Guvernul va aproba Normele metodologice pentru reglementarea unitară a

termenelor și procedurilor privind administrarea sumelor datorate bugetului de

stat, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, norme care au fost aprobate prin

H.G. nr. 618/2001 (M. Of., nr. 381/12.07.2001).

Prin urmare, spre deosebire de

O.U.G. nr. 118/1999, ordonanța nr. 32/2001 nu cuprinde aspecte referitoare la

termene și proceduri, ci statuează ca prin norme să fie stabilite aceste

detalii.

În consecință, la data încheierii

procesului-verbal nu era încă stabilită o altă procedură de control.

În plus, potrivit art. X alin. (2)

din O.U.G. nr. 32/200, predarea-primirea exercitării atribuțiilor privind

stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea și încasarea sumelor datorate

bugetului de stat, potrivit acestei ordonanțe, inclusiv majorările de întârziere,

penalitățile și amenzile se efectuează prin protocol încheiat între Ministerul

Finanțelor Publice și fiecare ordonator principal de credite care administrează

fondurile prevăzute la art. I-VIII, în termen de 30 de zile de la data

publicării în Monitorul Oficial a acestei ordonanțe. Prin alin. (3) al

aceluiași articol s-a statuat ca până la aprobarea normelor metodologice

prevăzute la alin. (1) doar „declararea și plata sumelor” datorate de

contribuabili la bugetul de stat se vor face la organele fiscale teritoriale la

care sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe, potrivit procedurilor

prevăzute în actele normative care le reglementează.

Așadar, în cauză, se constată că în

mod corect a reținut instanța de fond că Direcția Generală de Muncă și Solidaritate

Socială București era competentă a verifica modul în care recurenta-reclamantă

a îndeplinit obligația instituită prin O.U.G. nr. 118/1999, această competență

fiind menținută de O.U.G. nr. 32/2001, susținerea potrivit căreia instanța de

fond a conferit „protocolului” o forță juridică superioară ordonanței, neputând

fi acceptată în raport chiar cu dispozițiile art. X alin. (1) și (2) din O.U.G.

nr. 32/2001 care fac trimitere la norme și la protocol.

În consecință, constatându-se că

motivele de recurs nu sunt întemeiate și nu se constată nici alte aspecte de

nelegalitate și netemeinicie, iar sentința atacată este legală și temeinică, se

va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, conform art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

P.C. SRL București, împotriva sentinței civile nr. 310 din 25 martie 2002 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 octombrie 2003.