ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei penale de

față:

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți

de Casație și Justiție sub nr. 3581/1/2011, petentul M.I.R. a formulat plângere

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 14 martie 2011, dată în

Dosarul nr. 772/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, solicitând infirmarea acestei rezoluții

și începerea urmăririi penale față de numitul B.G.

În conținutul plângerii

sale, petentul a învederat că procurorul G.D.L. nu a motivat în niciun fel rezoluția

dată, că față de plângerile anterioare a invocat noi infracțiuni a fi săvârșite

de către procurorul B.G., respectiv fals intelectual (art. 289 C. pen.), fals material

în înscrisuri oficiale (art. 288 C. pen.), foloase de instrumente oficiale false

(art. 287 C. pen.), uz de fals (art. 291 C. pen.), fără a fi analizate, neefectuându-se

acte premergătoare și nefăcând mențiune despre acestea în rezoluție.

Petentul a atașat un set

de acte plângerii.

Prin cererea înregistrată

sub nr. 3582/1/2011 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petenta G.M.K.

a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 14

martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 772/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, învederând la rândul său aceleași critici ca și petentul

M.I.R.

Întrucât cele două plângeri

vizau aceeași rezoluție și aceleași părți, Înalta Curte, la termenul de judecată

din 29 septembrie 2011, a dispus conexarea celor două dosare.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 772/P

din 14 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de B.G. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 289, art. 288, art. 287,

art. 272 și art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există.

Pentru a pronunța această

soluție, procurorul G.D.L. a reținut următoarele:

La data de 10 iulie

2010, numitul G.M.K. a formulat o plângere penală împotriva procurorului B.G. de

la Direcția Națională Anticorupție pentru comiterea mai multor infracțiuni în legătură

cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu prilejul instrumentării Dosarului nr.

12/P/2008.

La data de 10 iulie

2010, persoana vătămată M.I.R. a formulat o plângere penală împotriva magistratului

mai sus menționat cu un conținut similar celei formulate de către G.M.K., fiind

înregistrată ca dosar penal nr. 773/P/2010.

La data 10 iulie 2010,

numitul G.D. a formulat o plângere împotriva procurorului B.G. de la Direcția Națională

Anticorupție cu conținut identic celor descrise mai sus, fiind înregistrată cu nr.

774/P/2010.

Prin rezoluția cu nr.

772/P/2010 din data de 20 septembrie 2010, în temeiul art. 34 lit. d) C. proc.

pen., s-a

dispus

conexarea Dosarelor nr. 773/P/

2010, 774/P/2010 la Dosarul nr. 772/P/2010, pentru o mai bună

înfăptuire a justiție, fiind vorba despre aceleași fapte și același făptuitor.

„Infracțiunea de fals

intelectual constă în aceea că, în mod repetat în lunile martie-iunie 2010, acesta

a atestat, în mod mincinos, în mai multe acte procedurale, faptul că la audierea

martorilor C.B., S.S. și S.Ș. ar fi a participat o persoană cu numele de S.M., care

ar poseda autorizație de traducător emisă de Ministrul Justiției din Republica Turcia.”

Această susținere a fost

consemnată în referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, precum

și în rechizitoriu, iar cu privire la identitatea numitei S.M., persoana vătămată

apreciază că procurorul de caz a semnat în fals pentru aceasta și a folosit fără

drept parafa acesteia, a trimis la instanța de judecată documentele falsificate

la dosarul penal nr. 5008/2/2010 al Curții de Apel București solicitând condamnarea

inculpaților G.L.C., M.I.R., B.B. și G.D.

Iar cu privire la reținerea

sau distrugerea de înscrisuri, persoanele vătămate atașează o listă cu înscrisurile

despre care consemnează că au dispărut de la dosarul cauzei.”

Din verificările efectuate

la registratura Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, a rezultat că au fost formulate mai multe

plângeri cu conținuturi similare fiind înregistrate cu nr. 464/P/2010, 606/P/2010

și 605/P/2010.

Prin rezoluția cu nr.

464/P/2010 din data de 15 mai 2010, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de B.G. de la

Direcția Națională Anticorupție, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute

de art. 246-248 C. pen., art. 25 raportat la art. 260 alin. (4) C. pen., art. 266

alin. (1) și (2), art. 267

1

și art. 268 C. pen.

„S-a reținut că, prin

sesizări conexate, denunțătoarea G.M.K. și persoana vătămată M.I.R. au solicitat

cercetarea magistratului B.G. sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de

art. 246-248 C. pen., art. 25 raportat la art. 260 alin. (4) C. pen., art. 266

alin. (1) și (2), art. 267

1

și art. 268 C. pen., cu prilejul soluționării

Dosarului nr. 12/P/2008 al Direcției Naționale Anticorupție.

Au fost aduse în prim

plan anumite situații procedurale din dosarul cu numărul de mai sus, iar potrivit

verificărilor efectuate la Direcția Națională Anticorupție, Dosarul nr. 12/P/2008

se afla în faza urmăririi penale, astfel că s-a apreciat că, de fapt, plângerea

constituie în realitate o plângere împotriva actelor efectuate și măsurilor luate

de procuror. Pentru aceste considerente, s-a dispus neînceperea urmăririi penale,

întrucât faptele reclamate nu există, iar sesizările au fost trimise la Direcția

Națională Anticorupție”.

Aceleași persoane vătămate,

respectiv G.M.K. și M.I.R., au formulat în cursul anului 2010, plângeri penale împotriva

procurorului P.L. de la Direcția Națională Anticorupție pentru comiterea unor infracțiuni

prevăzute de art. 248, 248

1

C. pen., art. 25 raportat la art. 181, art.

25 raportat la art. 260 C. pen., raportat la art. 268 și raportat la art. 260

C. pen., toate în legătură cu ancheta derulată în Dosarul nr. 12/P/2008.

Plângerile formulate au

fost înregistrate cu nr. 605/P/2010 și 606/P/2010 și au fost conexate la data de

10 iunie 2010.

Prin rezoluția nr. 605/P/2010

din data de 27 septembrie 2010, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de P.L., procuror

șef al secției de combatere a corupției din Direcția Națională Anticorupție, pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248, 248

1

C. pen., art. 25

raportat la art. 181, art. 25 raportat la art. 260 C. pen., raportat la art. 268

și raportat la art. 260 C. pen., întrucât faptele nu există.

S-a reclamat că în luna

martie 2010 a emis o delegație de deplasare în Turcia pentru procurorul B.G., învestit

cu soluționarea Dosarului nr. 12/P/2008, în baza căreia au fost decontate din fonduri

publice, în mod nelegal, cheltuieli de cazare și transport;

- procurorul P.L. l-a

determinat pe procurorul B.G. să folosească în cauză serviciile unui interpret care

nu se află înscris în lista traducătorilor și interpreților autorizați în condițiile

Legii nr. 178/1997;

- i-a impus aceluiași

procuror să dispună reținerea, punerea în mișcare a acțiunii penale și să propună

arestarea preventivă a inculpaților G.L.C., M.I.R., B.B. și G.I., cunoscând că sunt

nevinovați;

- a dispus procurorului

B.G. să nu depună la dosar declarațiile unora dintre persoanelor audiate, precum

și a unora dintre transcrierile convorbirilor telefonice.

Dosarul nr. 12/P/2008

a fost format ca urmarea a denunțului formulat de către cetățeanul turc A.K. împotriva

lucrătorilor de poliție G.L.C., M.I.R., B.B. și G.I. din cadrul poliției de frontieră

de la Aeroportul Internațional B., au pretins și primit diferite sume de bani de

la un număr de 7 cetățeni turci pentru a le permite intrarea în țară, respectiv

pentru a le permite reîntoarcerea în țara de origine și pentru a nu-i prezenta la

arestare, având în vedere că în bagajul unuia dintre aceștia se găsise un cartuș

neutilizat.

Pe parcursul derulării

anchetei, inculpații, personal sau prin apărătorii aleși, au formulat cereri de

administrare de probe ce au fost respinse motivat de către procurorul B.G., iar

plângerile în temeiul art. 278 C. proc. pen. au fost soluționate (de către procurorul

șef al structurii, P.L.)

Plângerea împotriva soluției

a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția cu nr. 9083/4057/II/2/2010, constatându-se

că soluția de netrimitere în judecată este legală și temeinică.

Procurorul a reținut că

în plângerea formulată de către cei doi petenți se invocă aceleași aspecte din dosarele

anterioare, cu deosebirea că acestea îl vizează pe procurorul B.G. și nu pe procurorul

P.L.

S-a mai reținut că, întrucât

dosarul privindu-i pe inculpații G.L.C., M.I.R., B.B. și G.I. în care sunt trimiși

în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 254 pct. 1 C. pen. rap.

la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000 se află pe rolul instanței de judecată,

toate aspectele de nelegalitate învederate de către petenți pot fi constatate în

acest cadrul procesual și se vor dispune măsuri corespunzătoare, nefiind permis

ca nevinovăția să fie dovedită prin alte mijloace decât cele prevăzute de C. proc.

pen.

Împotriva acestei rezoluții

petenții, au formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care, prin rezoluția

nr. 2619/845/II/2/2011 din 05 aprilie 2011, a respins-o ca neîntemeiată, dispunându-se

comunicarea soluției.

S-a reținut că pentru

soluțiile dispuse de procuror există căi specifice de atac în care se pot constata

nelegalitatea sau netemeinicia acestora, magistrații neputând avea calitatea de

subiecți activi ai unei infracțiuni exclusiv pe considerentul că au adoptat o soluție

sau alta.

Nemulțumiți de modul în

care au fost soluționate plângerile, petenții s-au adresat, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând desființarea rezoluțiilor,

trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul

B.G., acesta, în opinia petenților, săvârșind infracțiunile/faptele reclamate.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând actele și lucrările dosarului, constată nefondate plângerile

formulate de petenții G.M.K. și M.I.R. pentru următoarele considerente:

Plângerile penale formulate

de către petenți vizează aspecte ale activității de cercetare și urmărire penală

desfășurată de către procurorul intimat în Dosarul nr. 12/P/2008 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Departamentul Național Anticorupție,

care în opinia acestora sunt nelegale și ar îmbrăca forma infracțiunii.

Se arată că în mod repetat,

intimatul în lunile martie-iunie 2010 a atestat în mod mincinos, în mai multe acte

procedurale, faptul că la audierea martorilor turci ar fi participat o persoană

cu numele S.M., care ar poseda autorizație de traducător emisă de Ministerul Justiției

din Republica Turcia, deși aceasta nu există.

Se învederează că intimatul

ar fi falsificat semnătura acestei persoane și a folosit fără drept parafa acesteia,

iar denunțurile astfel falsificate au fost depuse în Dosarul nr. 5008/2/2010 al

Curții de Apel București, săvârșind infracțiunea de uz de fals.

Aceluiași intimat i se

mai impută că ar fi sustras din dosarul de urmărire penală o serie de înscrisuri

săvârșind infracțiunea de reținere sau distrugere de înscrisuri.

Înalta Curte, contrar

celor susținute de către petenți, apreciază că deși învestită cu o plângere întemeiată

pe disp. art. 278

1

C. proc. pen., aspectele învederate în plângerea penală

au legătură directă cu Dosarul nr. 5008/2/2010, aflat în faza recursului, putând

fi analizate în acest cadru procesual, atrăgând, în cazul în care vor fi găsite

întemeiate, consecințe directe asupra soluției, motiv pentru care nu se poate substitui

instanței învestită cu judecarea cauzei penale respective.

Este adevărat că prezentul

dosar, cât și Dosarul nr. 5008/2/2010, nu au același obiect și temei, privesc căi

de atac diferite, însă așa cum am menționat, aspectele învederate de către petenți

sunt de natură să influențeze soluția în Dosarul nr. 5008/2/2010, instanța de recurs

urmând să analizeze toate actele și lucrările dosarului, fiind singura în măsură

să constate temeinicia susținerilor petenților.

În prezenta plângere,

petenții au depus copie de pe declarațiile martorilor turci audiați prin videoconferință

în Dosarul nr. 5008/2/2010 în ședința publică din 17 aprilie 2012, din care rezultă

că aceștia au fost chestionați în legătură cu prezența traducătorului de limbă turcă,

cu modul de audiere, instanța urmând să se pronunțe cu privire la aceste aspecte

în cadrul hotărârii pe care o va lua.

În cursul unui proces

penal aflat în curs de soluționare, C. proc. pen. le asigură persoanelor acuzate

căi legale pentru exprimarea nemulțumirilor legate de pretinsa nerespectare ale

dispozițiilor procedurale or pretinsa nerespectare ale drepturilor și garanțiilor

lor (constituționale, civile sau procesual penale), respectiv:

- plângeri împotriva măsurilor

și actelor de urmărire penală (art. 275-278 C. proc. pen.);

- cereri de recuzare (art.

51 și urm. C. proc. pen.);

- cereri pentru propunere

de probe (art. 67 și urm. C. proc. pen.);

- plângeri împotriva ordonanței

procurorului în materia măsurilor preventive (art. 140

2

C. proc.

pen.);

- plângeri ale avocatului

în faza de urmărire penală [art. 172 alin. (6) C. proc. pen.];

- cereri pentru excluderea

mijloacelor de probă obținute în mod ilegal [art. 64 alin. (2) C. proc. pen.];

- cereri pentru restituirea

la procuror în vederea refacerii urmăririi penale pe motive de nulitate (art. 332

C. proc. pen.);

- cereri și excepții formulate

în faza judecătorească sau în cursul urmăririi penale (art. 320 C. proc. pen.).

Toate aceste căi legale

sunt exercitate în chiar procesul penal aflat în curs de soluționare și nu în afara

acestuia prin formularea unor plângeri penale față de procurorul sau judecătorul

care supraveghează/efectuează urmărirea penală sau judecă cauza respectivă.

Aceasta a fost și rațiunea

pe care procurorul a avut-o când a dispus respingerea plângerilor petenților.

Deși petenții arată că

nu se plâng de nerespectarea normelor procedurale, ci de săvârșirea unor infracțiuni

cu ocazia instrumentării dosarului, aceștia pierd din vedere faptul că la baza existenței

respectivelor infracțiuni stă practic o încălcare a acestor norme procedurale, astfel

încât nu se pot disocia cele două aspecte.

Din această perspectivă

nu se poate susține că rezoluția este nemotivată sau că nu s-au efectuat acte premergătoare,

susținerile petenților fiind nefondate.

Actele depuse de către

petenți la dosar susțin criticile acestora însă urmează a fi analizate și avute

în vedere în cadrul soluționării recursului, instanța, neputând analiza aspecte

de legalitate sau temeinicie în afara cadrului legal expres menționat de C. proc.

pen. (printr-o procedură situată practic în afara procesului penal aflat în curs

de desfășurare), întrucât în C. proc. pen. nu se prevede dreptul de a formula o

plângere penală împotriva procurorului care efectuează/supraveghează urmărirea penală,

în cazul în care procesul penal este în curs de desfășurare.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte potrivit art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge

ca nefondate plângerile petenților.

În conformitate cu disp.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. și decizia nr. 82/2007 a secțiilor unite ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție, petenții vor fi obligați la plata către stat a cheltuielilor

judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondate,

plângerile formulate de petenții M.I.R. și G.M.K. împotriva rezoluției din 14 martie

2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

urmărire penală și criminalistică, pronunțată în Dosar nr. 772/P/2010.

Menține ca legală și temeinică

soluția atacată.

Obligă petenții la câte

50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2012.