ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin ordonanța nr. 204 /P/2011 din 17 martie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus, printre altele, în baza disp. art. 228 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și art. 38, art. 42 și art. 45 C. proc. pen., art. 28 1 pct. l lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de S.A.M., prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cu grad profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 1 C. pen., art. 249 C. pen., art. 263 C. pen.

și art. 265 C. pen., deoarece din materialul probator examinat în cauză, rezultă că faptele sesizate nu există. Pentru a dispune astfel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a reținut următoarele: La datele de 05 noiembrie 2010, 12 noiembrie 2010 și 24 noiembrie 2010, au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, plângerile formulate de petentul G.I., prin care acesta a sesizat aspecte ce vizează atitudinea necorespunzătoare a mai multor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, precum și încălcarea de către aceștia a dispozițiilor legale cu ocazia soluționării unor dosare penale.

Prin ordonanța nr. 175/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, deoarece s-a constatat că procurorul S.A.M. are grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind astfel aplicabile disp. art. 29 pct. l lit. f) C. proc. pen. Petentul G.I. a fost audiat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ocazie cu care a declarat că înțelege să depună plângere penală împotriva procurorilor mai sus menționați, precizând totodată că „foto de prim procuror S.A.

înțeleg sa formulez plângere penală pentru că a încălcat anumite articole ale CP.: art. 246, art. 247, art. 248 1 , art. 263,art. 265, art. 249". Petentul a mai precizat că „am descoperit ilegalități, superficialitate și amenințări de la C.N. prim procuroarea S. și retur la noul numit C.P. șef procuror acum la Parchetul Buftea, fost coleg cu doamna Ș., într-un exercițiu legitim de AUTOAPĂRARE și să descopăr ce ABERAȚII - INFLUENȚE sau pur și simplu să demarez în instanță dosarul 1364/P/2010 plecat în DUTE-VINO la insistențele mele din seiful doamnei Ș. la RE-RE PLIMBARE în data de 17 octombrie 2010"... S-a dispus disjungerea și declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în scopul efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 1 C. pen., art. 249 C. pen.

și art. 250 C. pen., art. 263 C. pen. și art. 265 C. pen., de către procurorii C.N. și P.C., ambii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, deoarece în conformitate cu disp. art. 28 1 pct. I lit. b) C. proc. pen. competența de soluționare aparține Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. S-a mai reținut că, având în vedere că petentul G.I. a făcut vorbire în plângerea sa despre dosarul nr. 1364/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, în cauză s-au efectuat verificări, ocazie cu care s-a constatat că în acest dosar nu figurează ca parte susnumitul, și, pe cale de consecință, rezoluția emisă în acest dosar nu are nici o legătură cu plângerea sa. Față de cele mai sus menționate, s-a constatat că infracțiunile cu privire la care petentul a formulat plângere penală împotriva procurorului S.A.M., respectiv infr.

prev. de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 1 C. pen., art. 249 C. pen., art. 263 C. pen. și art. 265 C. pen., nu există. Ordonanța nr. 204/P/2011 din 17 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală, a fost menținută prin rezoluția nr. 3211/989/11/2/2011 din 27 aprilie 2011 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Împotriva ordonanței nr. 204/P/2011 din 17 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a formulat plângere petiționarul G.I., fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4927/1/2011.

În plângerea formulată, petentul G.I. a criticat rezoluția atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, criticile formulate fiind expuse în cererea formulată în scris. În motivarea plângerii formulată în scris și depusă la dosarul cauzei petentul a invocat dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. și a solicitat ca instanța să cerceteze dosarele nr. 1364/P/2010, nr. 3036/P/2009, nr. 2638/P/2010, susținând că din conținutul acestor dosare lipsesc mai multe file, și că cercetarea în aceste dosare nu s-a efectuat corespunzător, criticând soluționarea acestora ca fiind una superficială. A solicitat trimiterea cauzei la Parchet pentru ca intimata S.A.M. să fie cercetată pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

În esență, petiționarul G.I. a reiterat criticile precizate prin plângerea formulată inițial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 278 1 C. proc. pen. , Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca, orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal. În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.

Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petiționarul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față. Potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc. pen.: „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată". Organul de urmărire penală sesizat potrivit unuia din modurile prevăzute de art. 221 C. proc.

pen., efectuează acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege, acte care au menirea de a clarifica aspectele care confirmă sau infirmă existența infracțiunii și pot conduce la constatarea unuia din cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. În cauză, în urma actelor premergătoare efectuate, Înalta Curte constată, că procurorul a reținut corect situația de fapt potrivit căreia, intimata S.A.M. prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București a soluționat cauza cu care a fost învestită, procurorul pronunțând soluții cu ocazia instrumentării cauzelor respective care nu pot fi cenzurate, prin formularea unei plângeri și printr-o învinuire adusă acesteia cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 1 C. pen., art. 249 C. pen., art. 263 C. pen.

și art. 265 C. pen. Totodată, se mai constată că soluția dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatei S.A.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor care au făcut obiectul cercetării, este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare administrate în cauză nu a rezultat faptul că pe parcursul desfășurării cauzei în care procurorul intimat a instrumentat cauza în care a fost desemnat, nu ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu, ori ar fi îndeplinit vreun act în mod defectuos ori în exercițiul atribuțiilor de serviciu cu știință nu au îndeplinit sau l-ar fi îndeplinit în mod defectuos cauzând prin aceasta o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Întrucât, în speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor procedurale în cadrul soluționării cauzei penale de către intimată, că aceasta ar fi săvârșit cu intenție vreo faptă de natură a antrena răspunderea sa penală și, cu atât mai puțin, săvârșirea unor fapte prin care să aducă atingere intereselor legale ale vreunei persoane, și în mod justificat, s-a apreciat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin pronunțarea rezoluției atacate cu prezenta plângere rezultând că susținerile petiționarului nu au niciun suport probator. De altfel, Înalta Curte constată că petiționarul nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate și nu a făcut referire la aspecte concrete, ce țin de elementele constitutive ale acestor infracțiuni, fiind simple afirmații lipsite de orice fundament real.

Faptul că petentul a fost nemulțumit de modul cum magistratul intimat procuror a soluționat cauza penală, nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârșite fapte penale care să atragă răspunderea penală, disciplinară a intimatei atâta timp cât au fost avute în vedere actele administrate de părți în vederea dispunerii de către parchet a unei soluții legale și temeinice. De asemenea faptele nu există în materialitatea lor cât timp nu se poate reține că au fost săvârșite cu intenție și că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei.

în același sens a dispus și legiuitorul care reglementând statutul judecătorilor și procurorilor în dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată, a dispus că „Procurorii numiți de Președintele României se bucură de stabilitate si sunt independenți, în condițiile legii." Desființarea unei rezoluții a procurorului poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac procedurale prevăzute de lege, iar nu ca urmare a răspunderii penale a procurorului care a dispus-o. Împrejurarea că soluționarea cauzei, în care intimata S.A.M. a instrumentat dosarul în care a fost desemnată și dispoziția dată a fost defavorabilă petiționarului, nu poate determina începerea urmăririi penale față de intimată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 1 C. pen., art. 249 C. pen., art. 263 C. pen.

și art. 265 C. pen. pentru acest aspect existând căi de atac prevăzute expres de legiuitor. Înalta Curte constată că, în considerentele rezoluției dispuse în cauză, au fost analizate în mod detaliat toate aspectele invocate de petiționar, cu privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimatei, reținându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale petiționarului.

Înalta Curte nu poate primi nici solicitarea petiționarului în ceea ce privește depunerea în instanță a dosarului nr. 20105/3/2011 care se află la Curtea de Apel București, constatând că la dosarul cauzei cu care a fost învestită Înalta Curte sunt atașate toate dosarele și administrate toate probele pe care și-a fundamentat soluția Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin ordonanța atacată astfel că pentru pronunțarea hotărârii de față nu este necesară administrarea unor alte probe . În consecință, respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a emis o ordonanță temeinică și legală.

În baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul G.I. împotriva ordonanței nr. 204/P/2011 din 17 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționarul G.I. împotriva ordonanței nr. 204/P/2011 din 17 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține ordonanța atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2011.