ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3683/2011

Asupra recursului penal de față:

Prin Sentința nr. 4 din 25 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București în Dosarul nr. 1/753/2011, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul - condamnat R.C. privind Sentința nr. 133 din 2 septembrie 1974 a Tribunalului Militar Teritorial București în dosarul nr. 450/F/1974, definitivă prin nerecurare, revizuientul fiind obligat la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că prin Sentința nr. 133 din 2 septembrie 1974, pronunțată în Dosarul nr. 450/F/1974, Tribunalul Militar Teritorial București l-a condamnat pe revizuientul R.C. la pedeapsa cu moartea și confiscarea totală a averii pentru săvârșirea infracțiunii de trădare, prev. de art. 157 alin. (1) C. pen. și la câte o pedeapsă de 7 (șapte) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe timp de 5 (cinci) ani pentru infracțiunile de refuz al înapoierii în țară, prev. de art. 253 C. pen. și dezertare, prev. de art. 332 alin. (1) C. pen. Condamnatul urma să execute o pedeapsă cu moartea și interzicerea drepturilor prev. în art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe timp de 5 (cinci) ani și degradarea militară.

Sentința a rămas definitivă prin nerecurare și a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 153/1974 din 17 septembrie 1974.

La data de 13 aprilie 2007, la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București a fost înregistrată cererea condamnatului R.C. prin care se solicita revizuirea Sentinței penale nr. 133 din 2 septembrie 1974, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București în Dosarul nr. 450/F/1974 și achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, cu înlăturarea pedepselor complementare de confiscare totală a averii și degradarea militară.

În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a arătat că sentința de condamnare nu i-a fost comunicată, precizând că: ședința de judecată în care s-a pronunțat Sentința nr. 133 din 2 septembrie 1974 s-a desfășurat în procedură secretă, nu a cunoscut acuzațiile aduse, nu a putut să își exercite dreptul la apărare și nici la calea de atac, fiind încălcate drepturile omului, reglementate prin Declarația Universală a Drepturilor Omului și dispozițiile Codului de procedură penală; prin Decretul-Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990 a fost abrogată pedeapsa cu moartea, iar prin Decretul-Lege din 4 ianuarie 1990 au fost amnistiate infracțiunile politice prevăzute în C. pen. și în legile specifice; instanța de judecată nu a manifestat rol activ și a reținut vinovăția sa, deși din probele administrate nu rezulta cu certitudine că faptele pentru care a fost condamnat ar fi fost săvârșite de el; în ceea ce privește infracțiunea de trădare prin transmitere de secrete de stat, instanța a apreciat greșit că faptele sunt dovedite, probele nefiind concludente.

În ceea ce privește infracțiunea de dezertare, prev .în art. 332 alin. (1) C. pen., revizuientul a susținut că organul de urmărire penală a dispus începerea urmăririi penale fără respectarea condițiilor legale, fiind făcut ofițer pentru a i se agrava răspunderea în cazul refuzului de a se înapoia în țară; în ceea ce privește infracțiunea de refuz a înapoierii în țară, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. nu s-a făcut dovada că a fost trimis în judecată cu însărcinare de stat sau în interes de serviciu obștesc, astfel că absența de la serviciu a fost săvârșită fără intenția de a încălca dispozițiile legale, fapta neîntrunind elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Toate acestea au fost considerate de condamnat ca fiind fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanța care l-a condamnat în 1974.

Prin Sentința nr. 5 din 21 ianuarie 2008, Tribunalul Militar Teritorial București a respins cererea de revizuire cu motivarea că nu s-au descoperit fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar la analiza din oficiu a hotărârii nu s-au identificat nici celelalte cazuri de revizuire, prev. de art. 394 lit. b) și c) din C. proc. pen. Apelul și recursul revizuientului au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 14 din 1 noiembrie 2008 a Curții Militare de Apel și Decizia nr. 293 din 29 ianuarie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.

La data de 15 martie 2010, condamnatul R.C. a sesizat Parchetul Militar de lângă Tribunalul Militar Teritorial București cu o nouă cerere de revizuire a aceleiași Sentințe nr. 133/1974 a Tribunalului Militar Teritorial București în temeiul dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., invocând fapte sau împrejurări noi, necunoscute instanței care a pronunțat sentința de condamnare (același temei de drept folosit și în precedenta cerere de revizuire).

Revizuientul, ca și în precedenta cerere, a solicitat achitarea sa și înlăturarea consecințelor condamnării (confiscarea totală a averii, interzicerea drepturilor și degradarea militară), invocând următoarele: - acuzațiile Ministerului de Interne sunt false, nefiind susținute de probe; a acceptat să lucreze la Direcția Informații Externe ca inginer din cauza refuzului autorităților de a-i elibera pașaport pentru a pleca cu o bursă UNESCO în Italia și Franța; gradul militar i-a fost acordat ca o amenințare; jurământul militar îi impunea să fie devotat "poporului muncitor" și "patriei socialiste" iar nu României și poporului român; trimiterea la specializare cu bursa UNESCO era însoțită de sarcini de spionaj, fapt care l-a determinat să obțină azil politic, ocazia favorabilă ivindu-se în noiembrie 1973, când a fost trimis în SUA ca atașat la delegație.

Servieta și plicul ce le-a predat autorităților americane au fost returnate intacte autorităților române; instanța care l-a condamnat nu a cunoscut procedurile DIA de asasinare a lui; sentința, acuzațiile și citarea sa nu au fost făcute conform procedurii în vigoare în 1974.

La declarația petentului au fost anexate corespondența cu autoritățile americane și Nota-raport a Departamentului Securității Statului.

În cauză, în referatul înaintat instanței procurorul a arătat că: petentul a fost inginer proiectant în anul 1971 la I. București și transferat la Ministerul Industriei Chimice, iar la data de 1 iunie 1971 a fost chemat în cadrele active ale Ministerului de Interne, cu gradul de locotenent-major, depunând jurământul militar fiind repartizat la UM X București (compartimentul "Depistări, pază și alarmare"); în anul 1972, locotenent major R.C. a plecat la specializare în Italia cu o bursă ONUDI, pe care o obținuse anterior încadrării sale în Ministerul de Interne; în urma unor abateri, locotenent major R.C. a fost chemat în țară la data de 25 februarie 1972, ulterior fiind trimis în alte misiuni externe (Israel, Cipru, etc); la data de 24 noiembrie 1973, locotenent major R.C. a fost trimis în misiune în SUA, având sarcina efectuării controlului T.O. și revizia tehnică a aparaturii la sediile reprezentanțelor României din Washington D.C. și New York; la New York petentul a predat autorităților americane servieta sa și un plic cu corespondența diplomatică, solicitând azil politic și refuzând explicit să revină în România; la 26 noiembrie 1973 coletul diplomatic sigilat (în formă de geantă diplomat) și plicul diplomatic pe care condamnatul-revizuient R.C. le transporta, au fost restituite reprezentantului misiunii române la New York, după cum rezultă din interceptarea convorbirilor purtate de acesta la Ambasada Română din Washington D.C, la 4 aprilie 1974; de asemenea, locotenent major R.C. a declarat că a luat curierul în scop de șantajare a statului român pentru a asigura libertatea familiei sale.

După anul 1989, în urma schimbării regimului politic din România condamnatul a formulat o cerere de revizuire a hotărârii de condamnare, invocând "fapte și împrejurări necunoscute instanței care l-a condamnat", cerere respinsă atât în fond cât și în căile de atac.

Împrejurările invocate, aceleași cu cele din prezenta cauză, nu erau de natură a schimba realitatea reținută în sarcina condamnatului, respectiv faptul că petentul, locotenent major în cadrul UM X București, părăsind misiunea pe care o avea în SUA, predând curieratul diplomatic autorităților americane și refuzând explicit să se întoarcă în România și deci la UM X București unde era încadrat ca ofițer activ cu gradul de locotenent major.

Procurorul a arătat în referatul întocmit că petentul a folosit din nou calea de atac a revizuirii, invocând același temei juridic precizat în art. 394 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. - fapte și împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și aceleași fapte.

Față de cele reținute Tribunalul Militar Teritorial București a constatat că faptele și împrejurările invocate de revizuient în cererea sa de revizuire din 15 martie 2010 au fost aceleași cu cele invocate în cererea de revizuire din 13 aprilie 2007, respinsă prin Sentința nr. 5 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Militar Teritorial București, definitivă prin Decizia penală nr. 293/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva sentinței Tribunalului Militar Teritorial București, a declarat apel condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel: au fost încălcate dispozițiile de procedură prin judecarea admiterii în principiu a cererii de revizuire în camera de consiliu, fără participarea procurorului sau a revizuientului, ce în reglementarea anterioară Legii nr. 202/2010 erau garantate sub sancțiunea nulității absolute, iar potrivit art. XXIV din Legea nr. 202/2010 hotărârile pronunțate și cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul; pe fond, cererea era admisibilă întrucât este susținută de probe, respectiv înscrisurile aflate la dosarul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, respectiv documentele Departamentului de Stat al SUA, declasificate de Arhivele Naționale Americane precum și documentele eliberate de CNSAS.

Prin Decizia penală nr. 4 din data de 4 mai 2011, Curtea Militară de Apel, a respins ca nefondat apelul revizuientului R.C. declarat împotriva Sentinței penale nr. 4 din 25 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București.

S-a reținut că în ceea ce privește sintagma - fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei - cuprinsă în art. 394 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. acestea trebuie să aibă legătură cu cauza și să fie de natură a influența soluția în sensul schimbării ei fie prin impunerea unei soluții opuse (din condamnare în achitare sau din achitare în condamnare) fie prin impunerea unei soluții diferite.

Asupra primului motiv de apel, în ceea ce privește neregularitatea procedurii de soluționare a cauzei de către prima instanță invocată de apelant, referitoare la judecarea în camera de consiliu, fără prezența părților și a procurorului, așa cum prevede art. 403 alin. (1) din C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 202/2010, art. XXIV al Legii nr. 202/2010 păstrează pentru hotărârile pronunțate doar căile de atac nu și procedura după care se judecă acestea.

Cum Sentința nr. 4 din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial București a fost pronunțată sub imperiul noii legi de procedură, în vigoare din 25 noiembrie 2010, Curtea Militară de Apel a constatat netemeinicia criticii formulate de apelant cu privire la acest motiv de apel.

Referitor la caracterul necunoscut al faptelor și împrejurărilor invocate de revizuient, s-a arătat că, deși la dosar s-au depus atât documente din partea Arhivelor Naționale Americane, cât și documente din partea CNSAS, aparținând Departamentului Securității Statului, însă nu în susținerea unor fapte și împrejurări necunoscute instanței, ci pentru susținerea unor fapte și împrejurări cunoscute instanței ce a soluționat cauza. Aceste dovezi nu vin să arate fapte și împrejurări necunoscute instanței care a soluționat cauza, de natură a o influența să pronunțe fie o hotărâre diferită și opusă, fie doar o hotărâre diferită, pentru că, primele nu au legătură cu conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care revizuientul a fost condamnat.

Împotriva aceste decizii, a declarat recurs revizuientul R.C., susținând în esență că cererea de revizuire este admisibilă, fiind întrunite condițiile legale de admisibilitate, solicitând trimiterea cauzei instanței de fond pentru a proceda la rejudecarea cauzei, urmând a se avea în vedere că între cererea de revizuire formulată în prezenta cauză și cea anterioară respinsă definitiv nu există identitate de motive și temei legal. De asemenea, la dosar au fost depuse probe noi necunoscute instanței ce a dispus condamnarea sa la moarte în anul 1974, în cauză impunându-se achitarea sa. A susținut că hotărârile instanțelor de fond și apel sunt nemotivate, prima instanță nefiind legal sesizată, o dată ce parchetul a depășit termenul de 2 luni pentru efectuarea actelor de cercetare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 399 C. proc. pen.

Recursul revizuientului R.C. este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Articolul 403 alin. (3

1

) C. proc. pen., introdus în C. proc. pen. prin art. XVIII pct. 55 din Legea nr. 202/2010, constituie o transpunere a Deciziei nr. XXXVI (36) din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, potrivit căruia, cererile repetate de revizuire, sunt inadmisibile dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări, invocate în soluționarea acestora.

În speță nu își găsește aplicabilitate textul legal enunțat, pentru că nu există identitate de persoană, temei legal, motive și apărări între cererea de revizuire a condamnatului R.C. formulată în prezenta cauză și cea anterioară, respinsă definitiv prin Decizia penală nr. 293 din 29 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Este adevărat că există identitate de persoană, temei legal, ambele cereri de revizuire fiind formulate de condamnatul R.C. și invocate aceleași dispoziții legale art. 394 lit. a) C. proc. pen., însă nu există identitate de motive și apărări în susținerea celor două cereri.

Potrivit dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar acest caz constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Astfel, revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Cu privire la prima condiție a acestui caz de revizuire, expresia fapte sau împrejurări semnifică orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare. De asemenea, este necesar să fie noi faptele sau împrejurările invocate, așadar faptele probatorii, iar nu mijloacele de probă, probele, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea.

Descoperirea faptelor sau împrejurărilor noi trebuie corelată cu necunoașterea acestora de către instanța de judecată, indiferent dacă acestea au fost cunoscute de părți înainte sau în timpul judecării cauzei.

Cu privire la cea de-a doua condiție a cazului de revizuire și anume, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, trebuie ca invocarea elementelor noi să ducă la o soluție diametral opusă celei pronunțate. Așadar, în cazul în care este atacată o hotărâre de condamnare, faptele sau împrejurările noi trebuie să conducă la soluția achitării sau încetării procesului penal.

În cauza dedusă judecății revizuientul R.C. a depus la dosarul cauzei înscrisuri noi, constând în note-raport întocmite de Departamentul Securității Statului transmise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității dar și documente ale Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii (dosar Parchet Tribunalul Militar Teritorial București), în susținerea cererii sale de revizuire.

Cu toate că probele sunt fapte și împrejurări care servesc la aflarea adevărului, cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu se referă la descoperirea de probe noi, pentru că în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție, în care s-ar putea continua probațiunea, ceea ce nu se poate realiza în calea extraordinară de atac a revizuirii. Fără îndoială că noile fapte și împrejurări urmează a fi confirmate de probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele și împrejurările pe care le dovedesc.

Așadar, ceea ce se cere a fi nouă este fapta probatorie și nu mijloace noi de probă care ar dovedi o faptă probatorie pe care instanța de fond a considerat-o inexistentă (în acest sens, Decizia penală nr. 3050/2000 a CSJ).

Prin urmare, în raport de cele enunțate se impune ca în cauza dedusă judecății, instanța de fond în etapa admisibilității în principiu să analizeze în ce măsură înscrisurile depuse la dosarul cauzei mai sus enumerate, relevă fapte și împrejurări noi necunoscute de instanța de judecată care a pronunțat Hotărârea 133 din 2 septembrie 1974 a Tribunalului Militar Teritorial București, de condamnare la moarte a revizuientului R.C. pentru infracțiunile de trădare prin transmitere de secrete, refuzul înapoierii în țară și dezertare.

Se are în vedere împrejurarea că înscrisurile noi depuse la dosarul cauzei au fost obținute ulterior soluționării revizuirii anterioare și se impun a fi analizate de prima instanță din motivele arătate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul revizuientului R.C. declarat împotriva Deciziei penale nr. 4 din 4 mai 2011 a Curții Militare de Apel. Va casa decizia atacată și Sentința penală nr. 4 din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial București și va trimite cauze spre rejudecare instanței de fond, urmând ca o dată cu rejudecarea cauzei, să fie analizate și celelalte critici formulate de revizuient.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de revizuientul R.C. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 4 mai 2011 a Curții Militare de Apel.

Casează decizia recurată și Sentința penală nr. 4 din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial București și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2011.

Procesat de GGC - CL