ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3366/2013

Asupra recursului de față Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: La Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București a fost înregistrată la 13 aprilie 2007 o primă cerere din partea condamnatului R.C., prin care solicita revizuirea Sentinței penale nr. 133 din 2 septembrie 1974, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București în Dosarul nr. 450/F/1974 și achitarea sa în temeiul art. 11 pct, 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, cu înlăturarea pedepselor complementare de confiscarea totală a averii și degradare militară.

În motivarea cererii de revizuire condamnatul a arătat că sentința de condamnare nu i-a fost comunicată, judecata a avut loc după procedura secretă, nu a cunoscut acuzațiile aduse, nu a putut să-și exercite dreptul la apărare și nici calea de atac, fiind încălcate drepturile omului reglementate prin Declarația Universală a Drepturilor Omului și dispozițiile Codului de procedură penală. Prin Sentința penală nr. 5 din 21 august 2008 a fost respinsă cererea de revizuire cu motivarea că nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, care să nu fi fost cunoscute de instanță în soluționarea cauzei, iar la analiza din oficiu a hotărârii nu s-au identificat nici celelalte cazuri de revizuire prev. în art. 394 lit. b) și c) C. proc.

pen. Apelul și recursul revizuentului au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 14 din 1 noiembrie 2008 a Curții Militare de Apel și Decizia nr. 293 din 29 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. La 15 martie 2010, condamnatul R.C. a formulat o nouă cerere de revizuire pe care a depus-o la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, cu privire la aceeași sentință, nr. 133/1974, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, în temeiul art. 394 lit. a) C. proc. pen., invocând fapte sau împrejurări noi, necunoscute instanței care a pronunțat sentința de condamnare. S-a invocat același temei de drept folosit și în precedenta cerere de revizuire.

Revizuentul-condamnat, ca și în precedenta cerere, a solicitat achitarea sa și înlăturarea consecințelor condamnării (confiscarea totală a averii, interzicerea drepturilor și degradarea militară), invocând: acuzațiile Ministerului de Interne sunt false, nefiind susținute de probe; a acceptat să lucreze la Direcția de Informații Externe ca inginer din cauza refuzului autorităților de a-i elibera pașaport pentru a pleca la o bursă UNESCO în Italia și Franța; gradul militar i-a fost acordat ca o amenințare; jurământul militar îi impunea să fie devotat "poporului muncitor" și "patriei socialiste", iar nu României și poporului român; trimiterea la specializare cu bursă UNESCO era însoțită de sarcini de spionaj, fapt care l-a determinat să obțină azil politic, ocazia favorabilă ivindu-se în noiembrie 1974, când a fost trimis în Statele Unite ale Americii ca atașat la delegație; - servieta și plicul ce le-a predat autorităților americane au fost returnate intacte autorităților române; instanța care l-a condamnat nu a cunoscut procedurile D.I.A.

de asasinare a lui; sentința, acuzațiile și citarea nu au fost făcute conform procedurii în vigoare în 1974. La declarația petentului au fost anexate corespondența cu autoritățile americane, Nota-raport a Departamentului Securității Statului. În cauză, în referatul înaintat instanței, procurorul a arătat că: petentul a fost inginer proiectant în anul 1971 la I. București și transferat la Ministerul Industriei Chimice, iar la data de 1 iunie 1971 a fost chemat în cadrele active ale Ministerului de Interne, cu gradul de locotenent major, depunând jurământul militar, fiind repartizat la U.M. 0920 București (compartimentul "Depistări, pază și alarmare"); în anul 1972, locotenent major R.C. a plecat la specializare în Italia cu o bursă ONUDI, pe care o obținuse anterior încadrării sale în Ministerul de Interne; în urma unor abateri, locotenentul major R.C.

a fost chemat în țară la data de 25 februarie 1972, ulterior fiind trimis în alte misiuni externe (Israel, Cipru, etc); la data de 24 noiembrie 1973, locotenent major R.C. a fost trimis în misiune în Statele Unite ale Americii, având sarcina efectuării controlului T.O. și revizia tehnică a aparaturii la sediile reprezentanțelor României din Washington D.C. și New York; la New York petentul a predat autorităților americane servieta sa și un plic cu corespondența diplomatică, solicitând azil politic și refuzând explicit să revină în România; la 26 noiembrie 1973 coletul diplomatic sigilat (în forma de geantă diplomat) și plicul diplomatic pe care condamnatul-revizuent R.C. le transporta au fost restituite reprezentantului misiunii române la New York, după cum rezultă din interceptarea convorbirilor purtate de acesta la Ambasada Română din Washington D.C.

la 4 aprilie 1974; de asemenea, locotenentul major R.C. a declarat că a luat curierul în scop de șantajare a statului român pentru a asigura libertatea familiei sale. S-a evidențiat că împrejurările invocate sunt aceleași cu cele din precedenta cauză, nu sunt de natură să schimbe realitatea reținută în sarcina condamnatului, respectiv faptul că petentul, locotenent major în cadrul UM 0920 București, părăsind misiunea pe care o avea în Statele Unite ale Americii, a predat curierul autorităților americane și a refuzat explicit să se întoarcă în România. Procurorul a arătat în referatul întocmit că petentul a folosit din nou calea de atac a revizuirii invocând aceleași temeiuri - fapte și împrejurări noi, pe care instanțele s-au mai pronunțat.

Tribunalul Militar Teritorial a constatat veridicitatea acestor învederări, că faptele și împrejurările invocate de revizuent în cererea sa din 15 martie 2010 au fost aceleași cu cele invocate în cererea de revizuire din 13 aprilie 2007. Împotriva sentinței a declarat apel condamnatul, însă prin Decizia penală nr. 4 din 4 mai 2011, Curtea Militară de Apel a respins ca nefondat apelul revizuentului. Este real că la dosar s-au depus documente din partea Arhivelor Naționale Americane cât și documente din partea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, aparținând Departamentului Securității Statului, însă acestea nu reliefează fapte, împrejurări necunoscute instanței.

Împotriva deciziei a declarat recurs revizuentul R.C., susținând în esență că cererea de revizuire este admisibilă, fiind întrunite condițiile legale de admisibilitate, solicitând trimiterea cauzei instanței de fond pentru a proceda la rejudecarea cauzei, urmând a se avea în vedere că între cererea de revizuire formulată în prezenta cauză și cea anterioară, respinsă definitiv, nu există identitate de motive și temei legal. De asemenea, la dosar au fost depuse probe noi necunoscute instanței ce a dispus condamnarea sa la moarte în anul 1974, în cauză impunându-se achitarea sa. Soluționând recursul declarat de revizuent, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a pronunțat Decizia penală nr. 3683 din 20 octombrie 2011, prin care a admis recursul și a casat Decizia nr. 4 din 4 mai 2011 a Curții Militare de Apel și Sentința nr. 4 a Tribunalului Militar Teritorial București și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Instanța de recurs a reținut că raportat la noua cerere de revizuire introdusă de condamnatul R.C., întemeiată pe aceleași dispoziții legale (art 394 lit. a) C. proc. pen.) și împotriva aceleiași hotărâri, ca cea anterioară, nu există o identitate de motive și apărări cu cele din prima cerere. S-a arătat că în cauza dedusă judecății revizuentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri noi, constând în Nota-raport întocmită de Departamentul Securității Statului, depusă la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dar și documente ale Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii în susținerea cererii sale de revizuire.

Prin urmare, în raport de cele enunțate, se impune ca în cauza dedusă judecății instanța de fond în etapa admisibilității în principiu să analizeze în ce măsură înscrisurile depuse în dosarul cauzei mai sus enumerate, relevă fapte și împrejurări noi, necunoscute de instanța la judecată, care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire. Rejudecând cauza în limitele dispuse de instanța de recurs, prin Sentința penală nr. 20 din 3 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul R.C., în temeiul art. 401, 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive, scopul fiind îndreptarea erorilor judiciare.

În examinarea condițiilor de admisibilitate a cazului de revizuire prevăzut în art. 394 lit. a), C. proc. pen. se arată că prin expresia fapte sau împrejurări noi trebuie înțelese acele elemente de fapt (probe) pe baza cărora se poate stabili eroarea judiciară strecurată cu ocazia primei judecăți. Aceste fapte și împrejurări trebuie să vizeze existența faptei și vinovăției sau existența vreunei cauze de încetare a procesului penal sau de achitare. Se reține că deși au fost depuse la dosar atât documente din partea Arhivelor Naționale Americane, cât și copii de pe documente ale Departamentului Securității Statului eliberate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ele nu au un rol în susținerea unei fapte și împrejurări necunoscute instanței care a soluționat fondul cauzei.

Ele nu fac dovada unor fapte și împrejurări de natură a determina instanța să pronunțe o hotărâre diferită, chiar opusă, pentru că primele nu au legătură cu conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care revizuentul a fost condamnat, iar secundele nu au legătură cu hotărârea pronunțată, fiind ulterioare faptelor care au condus la pronunțarea Sentinței penale nr. 133 din 2 septembrie 1974. Aspectele invocate de revizuent prin relevarea acestor înscrisuri, cum ar fi returnarea, după un interval de timp în care nu s-a aflat în posesia sa, de către autoritățile americane, a servietei de serviciu și a plicului de corespondență diplomatică sigilate, aprecierea angajării sale în cadrul Direcției de Informații Externe și atribuirea gradului militar de locotenent major ca fiind în scop de șantaj, dificultățile întâmpinate la revenirea familiei sale în Statele Unite ale Americii, caracterul criminal al Direcției de Informații Externe ca instrument al regimului comunist și încercările ulterioare faptelor sale de a fi asasinat de autoritățile române, precum și neinformarea sa de acuzațiile și procedura urmate împotriva sa, nu sunt din cele ce se circumscriu faptelor și împrejurărilor prevăzute în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. Împotriva respectivei sentințe a declarat apel revizuentul condamnat prin apărător. Potrivit motivelor de apel aflate la dosar și susținute în ședința când au avut loc dezbaterile, hotărârea primei instanțe ar fi nelegală și netemeinică, solicitându-se ca instanța de prim control judiciar să modifice hotărârea atacată, admițând în principiu revizuirea hotărârii atacate. Sentința penală nr. 133 din 2 septembrie 1974 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, a cărei revizuire se cere, a fost "dată de un regim comunist, ilegitim și criminal, condamnat și oficial în România", împotriva respectivei hotărâri nu s-a putut formula o cale ordinară de atac.

Prin instaurarea statului de drept după "evenimentele din decembrie 1989", România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului (1994), a devenit țară membră NATO (2004) și membră a UE (1 ianuarie 2007). Parlamentul României a statuat în 1999 că puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securității statului, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților fundamentale. În mesajul transmis de Președintele României în fața camerelor reunite la 18 decembrie 2006 - a fost condamnat regimul dictatorial și instrumentele acestuia: Partidul Comunist Român și Securitatea; s-a exprimat regretul și compasiunea pentru victimele dictaturii comuniste și s-a cerut scuze celor care au avut de suferit, familiilor lor.

Alături de inginerul G.U., omorât, de diplomatul M.R. - condamnat la moarte în 1989 și de generalul M.P., condamnat la moarte, revizuentul R.C. arată că se află printre persoanele cărora li s-a recunoscut un prejudiciu și i s-a cerut oficial scuze. În acest context, susținerea hotărârii de condamnare la moarte și refuzul accesului la o procedură echitabilă nu mai are nicio justificare de ordin etic sau legal și înseamnă o violare continuă a principiului legalității prin încălcarea Constituției, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Tratatului U.E. Interpretarea dispozițiilor art. 394 din C. proc. pen. trebuie făcută prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, fără a exclude din motive politice sau partizane posibilitatea de revizuire a unei hotărâri de condamnare la moarte.

În contextul în care prima instanță a interpretat abuziv, ilegal și grav discriminatoriu disp. art. 394 C. proc. pen., câtă vreme doctrina europeană statuează că între respectarea procedurii și respectarea dreptului fundamental primează întotdeauna dreptul fundamental, în cauză este aplicabil art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., atunci în vigoare. În acest context disp. art. 403 din C. proc. pen. al României nu întrunesc exigențele dreptului internațional și a dreptului comunitar, cu referire expresă la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Judecătorul național, ca judecător comunitar, are obligația de a înlătura de la aplicare normele interne, deciziile administrative și hotărârile judecătorești (chiar și ale Curții Constituționale) care violează dreptul comunitar și drepturile omului proteguite prin aranjamentul european.

Prin art. 20 din Constituție se statuează primatul reglementărilor internaționale față de cele interne - în materia drepturilor omului. Dispozițiile art. 403 C. proc. pen., în forma stabilită prin Legea nr. 202/2010 nu constituie veritabil acces liber la justiție, la un proces echitabil și la un recurs efectiv, în sensul prev. art. 3, 20, 21 din Constituție și art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În soluționarea cererii de revizuire nu s-a ținut seama că R.C. este cetățean american și U.E., fiind lipsit de o posibilitate efectivă de modificare a unei hotărâri de condamnare la moarte. Se semnalează o discriminare în raport de modul cum autoritățile române au soluționat cazurile privind pe P. și R., prin promovarea și admiterea recursului în anulare la data respectivă.

Prin Încheierea din 17 octombrie 2012, instanța de apel a admis cererea apărătorului condamnatului revizuent și a solicitat Serviciului Român de Informații și Serviciului Informații Externe să comunice în ce măsură acesta are acces la dosarul de fond penal trimis Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu Adresa nr. S/10831 din 17 iunie 2010. Ambele instituții au răspuns solicitărilor și au precizat că documentele care îl privesc pe R.C. au fost declasificate potrivit prevederilor H.G. nr. 585/2002 și predate Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității pe bază de Proces-verbal din 19 iulie 2007 (Adresa nr. 46045 din 9 noiembrie 2012 emisă de Serviciul de Informații Externe și Adresa nr. 32574 din 12 noiembrie 2012 emisă de Serviciul Român de Informații).

Ca urmare, Curtea Militară de Apel a pus la dispoziția reprezentantului revizuentului condamnat, domnul avocat P.A., întregul dosar fond penal furnizat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. În ședința când au avut loc dezbaterile, apărătorul apelantului-revizuent R.C. a dezvoltat motivele de apel și a indicat unele împrejurări care constituie fapte noi, necunoscute de instanța de fond la soluționarea cauzei, în sensul reglementat de art. 394 lit. a) C. proc. pen.: - potrivit procedurilor de azil, autoritățile Statelor Unite ale Americii au ridicat geanta și plicul sigilat de la R.C. la data solicitării de azil politic, el neputându-se opune, prin urmare infracțiunea prev. de art. 157 C. pen.

nu există, lipsind de altfel intenția; - atât geanta cât și plicul cu corespondența diplomatică au fost returnate autorităților române, sigilate, deci neviolate, așa cum rezultă dintr-o telegramă a Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii către Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, deci fapta de transmitere de secrete nu există; - R.C. fusese trimis în misiune cu scopul efectuării unor verificări tehnice, pe linie de transmisiuni, rețele telefonice operative, ascultării, verificării unui traseu al fostului președinte Ceaușescu, iar nu ca și curier diplomatic, el fiind deținător al unui pașaport de serviciu, deci instanța de fond nu a avut rol activ pentru aflarea adevărului; - la 4 aprilie 1974 - R.C.

s-a prezentat la Ambasada României la Washington, împrejurare despre care prima instanță n-a cunoscut, neavând rol activ. Asupra apelului, Curtea Militară de Apel, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, a examinat cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen. Totodată, instanța de prim control judiciar a examinat hotărârea atacată, cu raportare la dispozițiile instanței de recurs, respectiv cele arătate în Decizia nr. 3683 din 20 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cu respectarea art. 385 C. proc. pen. privind limitele rejudecării de către prima instanță. Apărătorul revizuentului condamnat, în prealabil, a arătat că dispozițiile art. 401 C. proc.

pen. nu respectă exigențele Deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Maszni contra României și nici prescripția Deciziei Curții Constituționale nr. 610/2007 prin raportare la art. 1, 21, 22 din Constituție, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - în sensul că nici procurorul militar, nici instanța militară nu ar fi competente să examineze și să judece revizuirea promovată deoarece condamnatul R.C. nu mai are calitatea de militar. Însă, redă instanța, la data faptelor pentru care revizuentul a fost condamnat (24 noiembrie 1973), R.C. era încadrat la compartimentul tehnic al U.M. 0920 București (Direcția Informații Externe) cu gradul militar de locotenent major. Potrivit Statutului Corpului Ofițerilor din 1965, adoptat prin hotărâre de Guvern, aplicabil la 1 iunie 1971, când R.C.

a fost chemat în cadrele active cu acest grad militar, el și-a manifestat explicit voința de a trece în corpul ofițerilor activi, deci, cel puțin formal, afirmația conform căreia ar fi fost obligat (șantajat) pentru a primi gradul militar nu poate fi primită și nu este însoțită de probe concludente. Cu privire la competența procurorului militar și a instanțelor militare, textul de lege criticat (art. 401 teza I) prevede că este competentă să judece cererea de revizuire instanța care a judecat cererea în primă instanță. De altfel, conform art. 40 C. proc. pen., când fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului.

Împrejurările evocate de revizuent referitor la evoluția politică a României după decembrie 1989, respectiv instaurarea statului de drept, aderarea la Convenția Europeană a Drepturilor Omului în 1994, aderarea la NATO (2004) și UE (2007), ca și mesajul prezidențial în fața Camerelor reunite (2006) nu pot constitui ele însele fapte sau împrejurări care să constituie temei pentru revizuirea unei hotărâri. Procedura de judecată a revizuirii este reglementată prin lege (Codul de procedură penală), iar unica autoritate legiuitoare a țării este Parlamentul (art. 61 alin. (1) din Constituție). Judecătorii sunt independenți, se supun numai legii, a cărei supremație trebuie să o asigure (art. 2 și 4 din Legea nr. 303/2004).' Singurele cazuri când poate fi cerută revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive sunt cele arătate limitativ la art. 394 C. proc.

pen. Prin urmare, nu poate fi primită afirmația conform căreia judecătorul național, ca judecător comunitar, ar avea obligația de a înlătura de la aplicare chiar și deciziile Curții Constituționale, câtă vreme de la data publicării lor în Monitorul Oficial, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii (art. 147 alin. (4) din Constituție). În ceea ce privește o eventuală discriminare a condamnatului R.C. în raport de modul de soluționare a altor cauze asemănătoare (similare) precum cazurile R. și P.), Curtea Militară de Apel reamintește că orice instanță de judecată se supune numai legii aplicabile la data învestirii sale. Instanța nu poate legifera, comițând un exces de putere și astfel trecând în domeniul altei puteri constituite în stat.

România este un stat de drept, organizat potrivit principiului separației și echilibrului puterilor în stat. S-a explicitat că aspectele care au fost invocate în ședința de dezbateri apreciate ca fiind fapte și împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei (în 1974), au fost examinate temeinic de prima instanță, care a pronunțat hotărârea ce face obiectul prezentului apel. Astfel, necesitatea predării genții și a plicului diplomatic autorităților Statelor Unite ale Americii, la momentul solicitării dreptului de azil politic, returnarea corespondenței diplomatice autorităților române, așa cum rezultă dintr-o telegramă a Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, natura atribuțiunilor locotenentului major R.C.

în noiembrie 1973 și felul pașaportului său (de serviciu), prezentarea sa la sediul Ambasadei Române la 4 aprilie 1974 - nu pot fi apreciate ca împrejurări noi prin care s-ar putea dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, în sensul arătat la art. 394 alin. (3) C. proc. pen. Apărătorul revizuentului condamnat a avut posibilitatea ca în fața instanței de apel să susțină public, oral, nemijlocit și în contradictoriu cu reprezentantul Ministerului Public, toate apărările, fiindu-i respectat dreptul la un proces echitabil. Prin fapte sau împrejurări noi, în sensul reglementat de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se înțelege orice întâmplare, situație, stare, entitate materială care, prin ele însele, sau prin coroborare cu alte probe, sunt de natură a stabili existența erorii judiciare și a aduce o altă soluționare a cauzei (ex.: achitare în loc de condamnare).

Aspectele faptice invocate de apelantul-revizuent nu sunt de natură a stabili că în cauză s-ar fi produs o eroare judiciară, astfel încât, prin rejudecare, instanța de fond să pronunțe achitarea pe temeiurile cerute. Și la acea epocă (1974), dar și în prezent, cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, precum și militarii răspund de îndeplinirea cu credință a obligaților ce le revin (art. 54 alin. (2) din Constituție). Alianțele politico-militare la care România este parte își produc efectele instituționale în condițiile Constituției și legilor de adoptare și nu pot constitui temeiuri de revizuire în lipsa unor noi prevederi normative care să dezincrimineze faptele care au fost săvârșite de apelantul-revizuent și să înfrângă obligația de fidelitate prev. în art. 54 din Constituție.

În consecință, în temeiul art. 379 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Curtea Militară de Apel a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul revizuent R.C. Împotriva Deciziei penale nr. 1 din 20 martie 2013 a Curții Militare de Apel pronunțată în acest sens, în termen legal s-a exercitat recurs de către aceeași persoană, R.C.

Acesta a reiterat în esență apărările invocate pe parcursul instrumentării cererilor de revizuire: sentința de condamnare la moarte a fost pronunțată fără nicio probă, la dosarul de fond au fost tot timpul documente strict secrete, instanțele militare au refuzat să-i pună la dispoziție dosarul de fond, derularea judecării primei cereri de revizuire s-a realizat în prezența unui apărător din oficiu care nu cunoștea cazul, condamnarea la moarte nu a fost anulată, rejudecarea pricinii s-a realizat fără a se ține cont de decizia de casare din partea Înaltei Curți, Tribunalul Militar nu este capabil să ia o decizie corectă, s-a reiterat cazul P. Într-o abordare tehnic-procedurală a prezentului recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că un rol decisiv în tratarea speței îl are maniera de soluționare și pronunțare a Deciziei penale nr. 3683 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul revizuentului și s-a casat Decizia nr. 4 din 4 mai 2011 a Curții Militare de Apel și Sentința Tribunalului Militar Teritorial București și s-a trimis cauza spre rejudecare.

Instanța de recurs a reținut o primă sarcină negativă pentru instanța de rejudecare - că raportat la noua cerere de revizuire introdusă de condamnatul R.C., întemeiată pe aceleași dispoziții legale (art. 394 lit. a) C. proc. pen.) și împotriva aceleiași hotărâri de condamnare, nu există o identitate de motive și apărări în susținerea sa față de cererea de revizuire anterioară, respinsă cu titlu definitiv. În aceste condiții, promovarea teoretică a instituției juridice a autorității de lucru judecat, cu o respingere pe aceste coordonate a noii cereri de revizuire, nu este o soluție legală.

În alt plan, s-a instituit o sarcină pozitivă instanței de rejudecare - s-a arătat că în cauza dedusă judecății revizuentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri noi, constând în Nota-raport întocmită de Departamentul Securității Statului, depusă la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dar și documente ale Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii în susținerea cererii sale noi de revizuire. Prin urmare, în raport de cele enunțate, se impune ca în cauza dedusă judecății instanța de fond, în etapa admisibilității în principiu, să analizeze în ce măsură înscrisurile depuse în dosarul cauzei mai sus enumerate, relevă fapte și împrejurări noi, necunoscute de instanța la judecată, care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

În operațiunea de rejudecare, fără a face rabat de la cele ce i-au fost impuse, prin Sentința penală nr. 20 din 3 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul R.C., în temeiul art. 401, 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen., într-o notă de deplină legalitate în argumentare. Se reține astfel expres că, deși au fost depuse la dosar atât documente din partea Arhivelor Naționale Americane, cât și copii de pe documente ale Departamentului Securității Statului eliberate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ele nu au un rol în susținerea unei fapte și împrejurări necunoscute instanței care a soluționat fondul cauzei.

Ele nu fac dovada unor fapte și împrejurări de natură a determina instanța să pronunțe o hotărâre diferită, pentru că primele nu au legătură cu conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care revizuentul a fost condamnat, iar secundele nu au legătură cu hotărârea pronunțată, fiind ulterioare faptelor care au condus la pronunțarea Sentinței penale nr. 133 din 2 septembrie 1974. Aspectele invocate de revizuent prin relevarea acestor înscrisuri, cum ar fi returnarea, după un interval de timp în care nu s-a aflat în posesia sa, de către autoritățile americane, a servietei de serviciu și a plicului de corespondență diplomatică sigilate, aprecierea angajării sale în cadrul Direcției de Informații Externe și atribuirea gradului militar de locotenent major ca fiind în scop de șantaj, dificultățile întâmpinate la revenirea familiei sale în Statele Unite ale Americii, caracterul criminal al Direcției de Informații Externe ca instrument al regimului comunist și încercările ulterioare faptelor sale de a fi asasinat de autoritățile române, nu sunt din cele ce se circumscriu faptelor și împrejurărilor prevăzute în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. În același culoar de abordare fiind, instanța de apel a reținut că, aspectele care au fost invocate ca fiind fapte și împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei (în 1.974), au fost examinate temeinic de prima instanță. Aspectele faptice invocate de revizuent nu sunt de natură a stabili că în cauză s-ar fi produs o eroare judiciară, astfel încât, prin rejudecare, instanța de fond să pronunțe achitarea pe temeiurile cerute. În consecință, cu deplină temeinicie, în temeiul art. 379 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Curtea Militară de Apel a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul revizuent R.C.

Privind prin prisma motivării prezentului recurs, este de remarcat că revizuentul derapează substanțial de la cadrul deja fixat de rejudecare a pricinii, așezând într-un plan cu totul subsidiar aspectul probării "descoperirii de fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei". În aceste condiții, aparte de aspectul că revizuentul achiesează implicit la caracterul profund forțat al respectivelor înscrisuri depuse ca fiind "fapte sau împrejurări noi", instanța de recurs, în vederea soluționării cauzei, se vede nevoită a relua tezele doctrinare ce explicitează natura căii de atac extraordinare a revizuirii. Astfel, aceasta se îndreaptă împotriva hotărârilor judecătorești definitive.

În examinarea condițiilor de admisibilitate a cazului de revizuire prevăzut în art. 394 lit. a) C. proc. pen. - prin expresia fapte sau împrejurări noi, trebuie înțelese acele elemente de fapt (probe) pe baza cărora se poate stabili eroarea judiciară strecurată cu ocazia judecății. Aceste fapte și împrejurări trebuie să vizeze existența faptei și vinovăției sau existența vreunei cauze de încetare a procesului penal sau de achitare.

În plan concret, deși au fost depuse la dosar atât documente din partea Arhivelor Naționale Americane, cât și copii de pe documente ale Departamentului Securității Statului eliberate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ele nu au un rol în susținerea unei fapte și împrejurări necunoscute instanței care a soluționat fondul cauzei, ele nu fac dovada unor fapte și împrejurări de natură a determina instanța să pronunțe o hotărâre diferită, nu au legătură cu conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care revizuentul a fost condamnat/nu au legătură obiectivă cu hotărârea pronunțată. O astfel de abordare tehnic-procedurală apare ca fiind suficientă în a contura soluția de netemeinicie a prezentului recurs, în funcție de spațiul judiciar în cadrul căruia marja de instrumentare și interpretare a cauzei se putea manifesta.

Cu toate acestea, fie derivând din obligația de motivare a hotărârilor judecătorești, ce își are izvorul în dreptul oricărei persoane ca în cadrul procedurii inițiate să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale, combinat cu obligația din partea autorităților ca acestea să capete un răspuns; dar și pentru a veni în întâmpinarea revizuentului, a publicului în general, în nota de dobândire a încrederii în justiție și în statul de drept, bazat pe domnia legii, instanța de recurs urmează a-și înșirui explicațiile și pe culoarul de apărare insistent invocat vizând încălcarea dreptului de "acces la justiție". Înfățișarea concretă a acestui prezumtiv neajuns (acela că revizuentului i s-a obturat accesul la justiție) derivă din următoarele: "Sentința penală nr. 133 din 2 septembrie 1974 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București a fost dată de un regim comunist, ilegitim și criminal, condamnat și oficial în România; împotriva respectivei hotărâri nu s-a putut formula o cale ordinară de atac; prin instaurarea statului de drept după evenimentele din decembrie 1989, România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului (1994), a devenit țară membră NATO (2004) și membră a UE (1 ianuarie 2007); Parlamentul României a statuat în 1999 că puterea comunistă a exercitat,

în special prin organele securității statului o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților fundamentale; în mesajul transmis de Președintele României în fața camerelor reunite la 18 decembrie 2006 a fost condamnat regimul dictatorial și instrumentele acestuia: Partidul Comunist Român și Securitatea, s-a exprimat regretul și compasiunea pentru victimele dictaturii comuniste și a cerut scuze celor care au avut de suferit, familiilor lor; alături de inginerul G.U., omorât, de diplomatul M.R., condamnat la moarte în 1989, și de generalul M.P., condamnat la moarte, revizuentul R.C.

arată că se află printre persoanele cărora li s-a recunoscut un prejudiciu și i s-a cerut oficial scuze - în acest context, susținerea hotărârii de condamnare la moarte și refuzul accesului la o procedură echitabilă nu mai are nicio justificare de ordin etic sau legal și înseamnă o violare continuă a principiului legalității prin încălcarea Constituției, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Tratatului U.E.". În același sens, "interpretarea dispozițiilor art. 394 din C. proc. pen. trebuie făcută prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, fără a exclude din motive politice sau partizane posibilitatea de revizuire a unei hotărâri de condamnare la moarte.

În acest context disp. art. 403 din C. proc. pen. al României nu întrunesc exigențele dreptului internațional și a dreptului comunitar, cu referire expresă la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Judecătorul național, ca judecător comunitar, are obligația de a înlătura de la aplicare normele interne, deciziile administrative și hotărârile judecătorești (chiar și ale Curții Constituționale) care violează dreptul comunitar și drepturile omului proteguite prin aranjamentul european. Prin art. 20 din Constituție se statuează primatul reglementărilor internaționale față de cele interne - în materia drepturilor omului. Disp. art. 403 C. proc. pen., în forma stabilită prin Legea nr. 202/2010 nu constituie un veritabil acces liber la justiție, la un proces echitabil și la un recurs efectiv, în sensul prev. art. 3, 20, 21 din Constituție și art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Iar în final, se semnalează și o discriminare în raport de modul cum autoritățile române au soluționat cazurile privind pe P. și R., prin promovarea și admiterea recursului în anulare la data respectivă. Prealabil abordării acestei problematici, este de precizat că inclusiv instanța de apel s-a aplecat asupra acestor învederări, altfel prezentate, într-un format relativ ambiguu. Astfel, prin Încheierea din 14 noiembrie 2012 a fost sesizată Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 și 403 C. proc. pen. Examinarea excepției respective s-a realizat inclusiv sub aspectul criticii vizând îngrădirea dreptului părților de a se adresa justiției.

Pe calea Deciziei nr. 138 din 7 martie 2013, comunicată în prezentul recurs, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate respectivă. De asemenea, la termenul de judecată din 13 februarie 2013 s-a solicitat de către revizuent declanșarea unei proceduri prejudiciale raportat la procedura de la art. 401 - 403 C. proc. pen., care nu ar constitui un veritabil acces la justiție și la un recurs efectiv. Evident însă că invocarea aplicării directe a dreptului comunitar nu a fost considerată ca pertinentă de către instanța de apel, raportat la un atare subiect și motivație. Rezumativ, în ceea ce privește problematica, instanța de recurs specifică că accesul la justiție constă în facultatea oricărei persoane de a introduce, după libera sa apreciere, o acțiune în justiție.

Accesul liber la justiție este un drept fundamental care face parte din ordinea publică internațională. Accesul la justiție a căpătat aproape peste tot în Europa și o valoare constituțională, România înscriindu-se în acest curent. Pentru o respectare scrupuloasă a dreptului de acces la justiție, statele trebuie să confere acestui drept două calități fundamentale: efectivitate și accesibilitate. În speță, procedura penală accesată de R.C. a fost cea a revizuirii. Concret, s-a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 133 din 2 septembrie 1974, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București în Dosarul nr. 450/F/1974 și achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, cu înlăturarea pedepselor complementare de confiscare totală a averii și degradare militară. Detaliat, în motivarea cererii de revizuire, condamnatul practic a invocat mai degrabă aspecte de țin de promovarea unei căi ordinare de atac, respectiv că sentința de condamnare nu i-a fost comunicată, judecata a avut loc după procedura secretă, nu a cunoscut acuzațiile aduse, nu a putut să-și exercite dreptul la apărare și nici calea de atac. Argumente de acest ordin, substanțial, au fost reluate pe parcursul fiecărui ciclu procesual de instrumentare a revizuirii.

Demn însă de semnalat este că cererea de revizuire - din 13 aprilie 2007 a fost inițiată de condamnat având suportul unei asistențe juridice calificate, revizuentul a indicat domiciliul ales la sediul cabinetului de avocatură al apărătorului său, avocat P.A., din București, sector 2. Inclusiv pe parcursul derulării cauzei, cu toate circuitele de reluare a judecății, revizuentul a beneficiat de aport juridic calificat, în prezentul recurs fiindu-i desemnat apărător din oficiu. Revenind la problematica "accesului la justiție", sigur că principiul clasic al securității raporturilor juridice potrivit căruia raporturile stabilite prin hotărâri judecătorești definitive nu pot fi anulate, poate fi afectat de anumite circumstanțe excepționale.

Acest principiu nu interzice procedurile de revizuire (procedură urmată în concret de către R.C.), însă derivat de contexte legale stricte, uzuale și normale, acceptate altfel legislativ și de către Statul Român, spre exemplu când apar probe noi necunoscute la momentul soluționării cauzei, așa încât securității raporturilor juridice stabilite prin hotărârea judecătorească definitivă i se poate opune necesitatea primordială a înfăptuirii unei justiții corecte. Or acest lucru deși 1-a avut la dispoziție revizuentul, nu 1-a dovedit. În aceste condiții, depășirea cadrului legal de către revizuent prin trimitere la simpla afirmație că, indiferent dacă s-a pliat sau nu pe dovedirea cazurilor de revizuire de la art. 394 C. proc.

pen., prin eventuala respingere a cererii sale i s-ar afecta liberul acces la justiție, fixează o relație profund sinonimă cu ideea că, prin efectivitatea accesului la justiție, revizuentul presupune ca statul nu doar să-i permită să inițieze anumite proceduri penale, ci să-i și constate de plano cererile sale ca fiind fondate, ceea ce e inadmisibil. Altfel, prezentarea cu emfază a faptului că prin hotărârea a cărei revizuire o cere, R.C. a fost condamnat chiar la moarte (în susținerea aceleași teze a imposibilității efective de modificare a hotărârii) este anacronică în contextul în care s-a specificat expres, inclusiv de către revizuent, aspect de altfel de notorietate, că prin Decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990 a fost abrogată de către Statul Român pedeapsa cu moartea, iar anterior, prin Decretul-lege din 4 ianuarie 1990 au fost amnistiate infracțiunile politice prevăzute în Codul penal și în alte legi speciale.

Sau, semnalarea unei așa-zise discriminări în raport de modul cum autoritățile române au soluționat cazurile privind pe P. și R., prin promovarea și admiterea recursului în anulare, care devine o chestiune nepotrivit învederată, față de actuala lipsă a cadrului legal de subzistență a respectivei instituții juridice, dar și pentru că se invocă practic propria turpitudine, în contrast cu persoanele respective care tocmai în intervalul de timp de după 1990 au manifestat un rol procesual activ.

Spre detaliere, revizuentul a afirmat că hotărârea de condamnare a fost "dată de un regim comunist, ilegitim și criminal, condamnat și oficial în România prin instaurarea statului de drept după evenimentele din decembrie 1989, România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului (1994), a devenit țară membră NATO (2004) și membră a UE; Parlamentul României a statuat în 1999 că puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securității statului, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților fundamentale; în mesajul transmis de Președintele României în fața camerelor reunite la 18 decembrie 2006 a fost condamnat regimul dictatorial și instrumentele acestuia; s-a exprimat regretul și compasiunea pentru victimele dictaturii comuniste și a cerut scuze celor care au avut de suferit, familiilor lor; alături de inginerul G.U., omorât, de diplomatul M.R., condamnat la moarte în 1989 și de generalul M.P., condamnat la moarte, revizuentul R.C.

arată că se află printre persoanele cărora li s-a recunoscut un prejudiciu și i s-a cerut oficial scuze"; - pentru ca, cu toate acestea, R.C. să inițieze o procedură concretă de "reabilitate judiciară" prin promovarea unei cereri de revizuire abia la 13 aprilie 2007. Așa fiind, pe coordonatele art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul R.C. împotriva Deciziei penale. nr. 1 din 20 martie 2013 a Curții Militare de Apel București. Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AZ