ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 260/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 382 din 07 mai 2012 a Tribunalului București, secția I penală, s-a respins - ca inadmisibilă - cererea de revizuire formulată de revizuentul Ș.C., împotriva Sentinței penale nr. 488 din 11 iunie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, cu obligarea revizuentului la 100 RON, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, condamnatul Ș.C. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 488 din 11 iunie 2010, cu motivarea că au fost descoperite fapte și împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță, declarațiile martorilor C.N.

și R.G. sunt false, precum și procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice. Prin referatul întocmit de către Parchet, s-a propus respingerea - ca inadmisibilă - a cererii de revizuire, întrucât motivele nu se încadrează la art. 394 C. proc. pen. Instanța de fond a apreciat că, în raport de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., motivele revizuirii nu se încadrează în niciunul dintre cazuri. Astfel, prin susținerea că nu există flagrant și nici foloase necuvenite, fiind o înscenare, se tinde către o reanalizare a probatoriului administrat, inadmisibilă în calea de atac a revizuirii. Referitor la motivul prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., acela că martorii au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, s-a constatat că la dosar nu există nicio dovadă în acest sens, revizuentul nedepunând nici plângere împotriva martorilor.

Revizuentul a mai solicitat ca mărturia mincinoasă să se constate în procedura de revizuire, întrucât nu mai este posibilă obținerea unei hotărâri judecătorești sau a unei ordonanțe a procurorului, deoarece a intervenit prescripția, iar pe de altă parte, pentru că a început deja executarea pedepsei, iar cercetarea în cadrul unui alt dosar nu ar servi intereselor justiției. Tribunalul a constatat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 395 alin. (2) C. proc.

pen., respectiv constatarea mărturiei mincinoase în procedura de revizuire, întrucât nu există nicio hotărâre sau ordonanță din care să rezulte că nu s-a putut sau nu se mai poate examina fondul cauzei, iar, termenul de prescripție a răspunderii penale nu s-a împlinit; în cazul infracțiunii de mărturie mincinoasă acest termen este de 5 ani, iar în speță acest termen începe să curgă cel mai devreme de la momentul săvârșirii faptei de către revizuent (februarie 2009), astfel că s-a constatat că acest termen nu este împlinit. Nici celălalt motiv invocat de către revizuent nu a fost reținut, întrucât prin dispozițiile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., se prevăd, limitativ, situațiile în care instanța sesizată cu o cerere de revizuire, este îndrituită să constate situațiile menționate în disp.

art. 394 lit. b), c) și d) C. proc. pen. Ținând seama de dispozițiile legale menționate și având în vedere că în privința martorilor denunțători nu a intervenit o hotărâre judecătorească sau o ordonanță a procurorului prin care să se dovedească că aceștia au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, a rezultat că raționamentul revizuentului nu are suport legal, motiv pentru care, în cauză, s-a apreciat că nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocat de către revizuent pe motiv că pentru înregistrările video efectuate de către una dintre părți sau de alte persoane (așa cum e cazul martorilor denunțători), conform art. 91 6 alin. (2) C. proc.

pen., nu s-a întocmit proces-verbal de redare rezumativă a convorbirilor, împrejurare pe care a apreciat-o, prin cererea de revizuire, ca echivalând cu declararea "înscrisului" ca fiind fals, Tribunalul a reținut următoarele: Pentru a fi admis cazul de revizuire invocat de condamnat, se cer a fi îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: să existe un înscris fals; înscrisul să fi condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice; falsitatea actului să fie dovedită prin hotărâre judecătorească definitivă sau prin ordonanța procurorului. Prin urmare, în lipsa unui înscris, în privința căruia să se fi stabilit, în modalitatea menționată, că este fals și pe care instanța să-și fi bazat hotărârea de condamnare pronunțată, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile indicate anterior, motiv pentru care, în cauză, nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. Mai mult decât atât, motivele invocate în susținerea acestui caz de revizuire au fost invocate de către revizuent și ca motive de apel, instanța de apel cu ocazia deliberării și pronunțării deciziei penale a avut în vedere toate aceste apărări ale revizuentului. Toate aceste aspecte au fost verificate și de către instanța de recurs ca urmare a promovării căii de atac a recursului împotriva sentinței penale de condamnare. Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul, solicitând personal și prin avocat ales, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, deoarece nu s-au aplicat dispozițiile legale prevăzute la art. 403 C. proc. pen., adică discutarea admisibilității în două etape.

S-a susținut că la dosar nu există probe strânse de către procuror, iar instanța nu s-a putut pronunța asupra acestora. Verificând sentința atacată, pe baza probelor și materialului din dosarul cauzei, Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 200 din 9 iulie 2012 a respins, ca nefondat, apelul revizuentului-condamnat Ș.C. declarat împotriva Sentinței penale nr. 382 din 07 mai 2012 a Tribunalului București, secția I penală. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că instanța de fond a examinat cererea de revizuire în Camera de Consiliu fără citarea părților și fără participarea procurorului, așa cum prevede art. 403 C. proc. pen., respingând ca inadmisibilă cererea de revizuire, într-o singură "etapă", având în vedere că cea de-a doua "etapă" este posibilă numai după admiterea în principiu.

Prin urmare, s-a reținut că susținerea încălcării art. 403 C. proc. pen. nu este reală și a fost respinsă. S-a mai reținut că în cadrul procedurii, instanța de fond a examinat dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege, și, constatând că motivele nu se încadrează la art. 394 C. proc. pen., a respins-o ca inadmisibilă, fără a mai fi necesară cercetarea probelor din care să rezulte admiterea în principiu, procedură nu numai legală, dar și logică. Împotriva Deciziei penale nr. 200 din 9 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs revizuentul Ș.C., criticând decizia atacată pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele invocate și consemnate în practicaua prezentei decizii, care nu vor mai fi reluate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 13724/3/2012. Examinând decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, pentru următoarele considerente. Dispozițiile art. 393 și art. 394 C. proc. pen., prevăd caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea și cu prevederile legale. Din aceleași dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii. În cauză revizuentul Ș.C. a formulat recurs, solicitând casarea hotărâri pronunțate în apel și, pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire, astfel cum a fost motivată și formulată în susținerea concluziilor orale de apărătorul ales al recurentului.

Înalta Curte constată că instanța de fond și instanța de apel au procedat corect atunci când au apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuentă este inadmisibilă și, respectiv, că apelul împotriva acesteia este nefondat și că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen., reprezentând mai degrabă unul din cazurile de apel sau de recurs și care au fost valorificate de revizuent în căile de atac declarate la judecarea cauzei pe fond, împrejurări pe care instanțele le-au avut în vedere la pronunțarea hotărârilor. De asemenea, Înalta Curte reține că, în mod corect instanța de apel a constatat că instanța de fond a soluționat cauza în camera de consiliu, respingând ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul Ș.C., astfel încât această critică invocată de recurent nu este întemeiată.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, motivele invocate de către revizuent nu se încadrează în niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., acesta solicitând, în fapt o reapreciere a probatoriului administrat și o constatare ca mincinoase a declarațiilor martorilor C.N. și R.G., constatare care nu este natură a formula obiectul unei cereri de revizuire. Pentru aceste considerente în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul Ș.C. împotriva Deciziei penale nr. 200 din 9 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

va obliga recurentul la cheltuieli judiciare, potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul Ș.C. împotriva Deciziei penale nr. 200 din 9 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă., Pronunța în ședință publică, azi 24 ianuarie 2013. Procesat de GGC - GV