ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 260/2013

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 382 din 07 mai 2012

a Tribunalului București, secția I penală, s-a respins - ca inadmisibilă -

cererea de revizuire formulată de revizuentul Ș.C., împotriva Sentinței penale

nr. 488 din 11 iunie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, cu

obligarea revizuentului la 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție, condamnatul Ș.C. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 488

din 11 iunie 2010, cu motivarea că au fost descoperite fapte și împrejurări

noi, ce nu au fost cunoscute de instanță, declarațiile martorilor C.N. și R.G.

sunt false, precum și procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice.

Prin referatul întocmit

de către Parchet, s-a propus respingerea - ca inadmisibilă - a cererii de

revizuire, întrucât motivele nu se încadrează la art. 394 C. proc. pen.

Instanța de fond a

apreciat că, în raport de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., motivele

revizuirii nu se încadrează în niciunul dintre cazuri.

Astfel, prin

susținerea că nu există flagrant și nici foloase necuvenite, fiind o înscenare,

se tinde către o reanalizare a probatoriului administrat, inadmisibilă în calea

de atac a revizuirii.

Referitor la motivul

prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., acela că martorii au săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă, s-a constatat că la dosar nu există nicio

dovadă în acest sens, revizuentul nedepunând nici plângere împotriva

martorilor.

Revizuentul a mai solicitat

ca mărturia mincinoasă să se constate în procedura de revizuire, întrucât nu

mai este posibilă obținerea unei hotărâri judecătorești sau a unei ordonanțe a

procurorului, deoarece a intervenit prescripția, iar pe de altă parte, pentru

că a început deja executarea pedepsei, iar cercetarea în cadrul unui alt dosar

nu ar servi intereselor justiției.

Tribunalul a

constatat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 395 alin. (2) C.

proc. pen., respectiv constatarea mărturiei mincinoase în procedura de

revizuire, întrucât nu există nicio hotărâre sau ordonanță din care să rezulte

că nu s-a putut sau nu se mai poate examina fondul cauzei, iar, termenul de

prescripție a răspunderii penale nu s-a împlinit; în cazul infracțiunii de

mărturie mincinoasă acest termen este de 5 ani, iar în speță acest termen

începe să curgă cel mai devreme de la momentul săvârșirii faptei de către

revizuent (februarie 2009), astfel că s-a constatat că acest termen nu este

împlinit.

Nici celălalt motiv

invocat de către revizuent nu a fost reținut, întrucât prin dispozițiile art.

395 alin. (2) C. proc. pen., se prevăd, limitativ, situațiile în care instanța

sesizată cu o cerere de revizuire, este îndrituită să constate situațiile

menționate în disp. art. 394 lit. b), c) și d) C. proc. pen.

Ținând seama de

dispozițiile legale menționate și având în vedere că în privința martorilor

denunțători nu a intervenit o hotărâre judecătorească sau o ordonanță a

procurorului prin care să se dovedească că aceștia au săvârșit infracțiunea de

mărturie mincinoasă, a rezultat că raționamentul revizuentului nu are suport

legal, motiv pentru care, în cauză, s-a apreciat că nu este incident cazul de

revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce privește

cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,

invocat de către revizuent pe motiv că pentru înregistrările video efectuate de

către una dintre părți sau de alte persoane (așa cum e cazul martorilor

denunțători), conform art. 91

6

alin. (2) C. proc. pen., nu s-a

întocmit proces-verbal de redare rezumativă a convorbirilor, împrejurare pe

care a apreciat-o, prin cererea de revizuire, ca echivalând cu declararea

"înscrisului" ca fiind fals, Tribunalul a reținut următoarele:

Pentru a fi admis

cazul de revizuire invocat de condamnat, se cer a fi îndeplinite, cumulativ,

următoarele condiții: să existe un înscris fals; înscrisul să fi condus la

pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice; falsitatea actului să fie

dovedită prin hotărâre judecătorească definitivă sau prin ordonanța

procurorului.

Prin urmare, în lipsa

unui înscris, în privința căruia să se fi stabilit, în modalitatea menționată,

că este fals și pe care instanța să-și fi bazat hotărârea de condamnare

pronunțată, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile indicate anterior,

motiv pentru care, în cauză, nu este incident cazul de revizuire prevăzut de

art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Mai mult decât atât,

motivele invocate în susținerea acestui caz de revizuire au fost invocate de către

revizuent și ca motive de apel, instanța de apel cu ocazia deliberării și

pronunțării deciziei penale a avut în vedere toate aceste apărări ale

revizuentului. Toate aceste aspecte au fost verificate și de către instanța de

recurs ca urmare a promovării căii de atac a recursului împotriva sentinței

penale de condamnare. Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul,

solicitând personal și prin avocat ales, trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond, deoarece nu s-au aplicat dispozițiile legale prevăzute la

art. 403 C. proc. pen., adică discutarea admisibilității în două etape.

S-a susținut că la

dosar nu există probe strânse de către procuror, iar instanța nu s-a putut

pronunța asupra acestora.

Verificând sentința

atacată, pe baza probelor și materialului din dosarul cauzei, Curtea de Apel

București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 200 din 9 iulie 2012 a

respins, ca nefondat, apelul revizuentului-condamnat Ș.C. declarat împotriva

Sentinței penale nr. 382 din 07 mai 2012 a Tribunalului București, secția I

penală.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a reținut că instanța de fond a examinat

cererea de revizuire în Camera de Consiliu fără citarea părților și fără

participarea procurorului, așa cum prevede art. 403 C. proc. pen., respingând

ca inadmisibilă cererea de revizuire, într-o singură "etapă", având

în vedere că cea de-a doua "etapă" este posibilă numai după admiterea

în principiu.

Prin urmare, s-a

reținut că susținerea încălcării art. 403 C. proc. pen. nu este reală și a fost

respinsă.

S-a mai reținut că în

cadrul procedurii, instanța de fond a examinat dacă cererea de revizuire este

făcută în condițiile prevăzute de lege, și, constatând că motivele nu se

încadrează la art. 394 C. proc. pen., a respins-o ca inadmisibilă, fără a mai

fi necesară cercetarea probelor din care să rezulte admiterea în principiu,

procedură nu numai legală, dar și logică.

Împotriva Deciziei

penale nr. 200 din 9 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a

declarat recurs revizuentul Ș.C., criticând decizia atacată pentru netemeinicie

și nelegalitate pentru motivele invocate și consemnate în practicaua prezentei

decizii, care nu vor mai fi reluate.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 13724/3/2012. Examinând decizia

penală atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul

formulat nu este fondat, pentru următoarele considerente.

Dispozițiile art. 393

și art. 394 C. proc. pen., prevăd caracterul revizuirii de cale extraordinară

de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire

la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită

recunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea

unei hotărâri conforme cu realitatea și cu prevederile legale.

Din aceleași

dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea

hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe

cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale

extraordinară de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate de

art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din

același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Prin urmare, din

analiza textelor legale mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării

examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în

condițiile legii.

În cauză revizuentul

Ș.C. a formulat recurs, solicitând casarea hotărâri pronunțate în apel și, pe

fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire, astfel cum a fost motivată

și formulată în susținerea concluziilor orale de apărătorul ales al

recurentului.

Înalta Curte constată

că instanța de fond și instanța de apel au procedat corect atunci când au

apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuentă este inadmisibilă și,

respectiv, că apelul împotriva acesteia este nefondat și că motivele invocate

de revizuent nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire

reglementate de art. 394 C. proc. pen., reprezentând mai degrabă unul din

cazurile de apel sau de recurs și care au fost valorificate de revizuent în

căile de atac declarate la judecarea cauzei pe fond, împrejurări pe care instanțele

le-au avut în vedere la pronunțarea hotărârilor.

De asemenea, Înalta

Curte reține că, în mod corect instanța de apel a constatat că instanța de fond

a soluționat cauza în camera de consiliu, respingând ca inadmisibilă cererea de

revizuire formulată de revizuentul Ș.C., astfel încât această critică invocată

de recurent nu este întemeiată.

Pe de altă parte,

Înalta Curte reține că, motivele invocate de către revizuent nu se încadrează

în niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.

pen., acesta solicitând, în fapt o reapreciere a probatoriului administrat și o

constatare ca mincinoase a declarațiilor martorilor C.N. și R.G., constatare

care nu este natură a formula obiectul unei cereri de revizuire.

Pentru aceste

considerente în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

revizuentul Ș.C. împotriva Deciziei penale nr. 200 din 9 iulie 2012 a Curții de

Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la cheltuieli judiciare, potrivit

dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuentul Ș.C. împotriva Deciziei penale nr. 200 din 9 iulie 2012 a Curții de

Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.,

Pronunța în ședință

publică, azi 24 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - GV