ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2905/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 52 din 24 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul condamnat B.M., cu privire la Sentința penală nr. 327 din 10 mai 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală. Petentul a fost obligat, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 200 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Adresa nr. 3802/III-6/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală a fost înaintată Tribunalului București, secția I penală cererea de revizuire formulată de petentul B.M.

cu privire la Sentința penală nr. 327/F din 10 mai 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală. În motivarea cererii de revizuire, petentul B.M. a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc pentru care s-a dispus condamnarea sa, invocând în acest sens faptul că în cursul cercetării judecătorești s-a procedat la audierea colaboratorului M.M. acesta precizând că nu petentul a fost cel de la care a cumpărat droguri, cum s-a reținut în rechizitoriu. A mai învederat petentul că martorul colaborator M.M. și martorul J.I. au indus în eroare instanța de judecată și că prin ascunderea datelor martorului colaborator s-a ajuns la condamnarea sa eronată.

Prin Referatul nr. 3802/III-6/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, apreciindu-se că motivele invocate nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. În cauză s-a procedat la atașarea Dosarului nr. 75771/3/2011 al Tribunalului București, secția a II-a penală. S-a mai reținut de către prima instanță că, prin Sentința penală nr. 327 din 10 mai 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2643 din 4 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus condamnarea revizuentului B.M.

la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., și cu aplicarea art. 74 - 76 lit. a) C. pen. S-a reținut în sarcina revizuentului faptul că, în cursul anului 2009, a deținut heroină, împrejurări în care, la data de 29 iulie 2009, a vândut colaboratorului cu nume de cod „M.M." cantitatea de 0,74 grame heroină pentru suma de 395 RON. Constatând că nu s-au adus dovezi în susținerea cazului de revizuire invocat și că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., în baza art. 403 C. proc. pen., tribunalul a respins cererea ca inadmisibilă, cu obligarea revizuentului la plata cheltuielilor judiciare.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin Decizia penală nr. 66/A din 5 martie 2013, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul revizuent B.M. împotriva Sentinței penale nr. 52 din 24 ianuarie 2013 a Tribunalului București, secția I penală, din Dosarul nr. 43255/3/2012, reținând că prin formularea unei cereri de revizuire nu se poate ajunge, în fapt, la judecarea unui al doilea apel, fie prin prelungirea probațiunii administrate în fața instanțelor de fond, fie printr-o reapreciere a probelor deja administrate, în baza art. 403 C. proc. pen., nefiind incident niciunul dintre cazurile prev. de art. 394 C. proc. pen., astfel că în mod temeinic, instanța de fond a constatat că cererea este inadmisibilă.

Împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs revizuentul B.M., susținând că nu este vinovat de săvârșirea faptei, fiind condamnat fără probe, existând la dosar dovezi certe în acest sens, respectiv declarația martorului M.M. care a fost în eroare în identificarea persoanei sale ca fiind autorul faptei. De asemenea a mai precizat că pe data de 30 mai 2012 a dat ultima declarație la ofițeri BCCO, ocazie cu care a aflat ca M.M. l-a denunțat, însă acesta nu figura ca intermediar în baza de date, iar dovada se află la dosarul în care M. a fost arestat în urma unui flagrant. Examinând recursul declarat de revizuentul B.M., prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (2) C. proc.

pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Decizia recurată a fost pronunțată la data de 5 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, așa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat. În afara acestei restrângeri a efectului devolutiv al recursului, există și o limitare, prevăzută de art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., potrivit căreia instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., dacă motivul de recurs, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu excepția cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurentul nu a depus motive de recurs în scris, recursul fiind motivat cu prilejul dezbaterilor de către apărătorul din oficiu al revizuentului. În raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că prima critică formulată de către revizuent, privind neparticiparea sa la comiterea faptei pentru care a fost condamnat, nu se circumscrie nici unuia dintre cazurile de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen. Cea de-a doua critică referitoare la împrejurarea că, în mod greșit, instanțele nu au reținut incidența cazurilor de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen. ar fi putut fi analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. dacă ar fi fost invocat în termenul prev. de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Astfel, cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., a fost exclus din categoria acelora care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de recurs, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, Curtea a constatat că recurentul revizuent nu a respectat obligația ce îi revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen., de a depune motivele de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumeră printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., nu poate examina critica recurentului prin prisma acestui caz de casare, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Față de cele reținute, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuent. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 5 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 septembrie 2013. Procesat de GGC - LM