ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2905/2013

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 52 din 24 ianuarie

2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul condamnat B.M., cu

privire la Sentința penală nr. 327 din 10 mai 2012 a Tribunalului București, secția

a II-a penală. Petentul a fost obligat, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. la plata sumei de 200 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Adresa nr.

3802/III-6/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Structura Centrală a fost înaintată Tribunalului București, secția I

penală cererea de revizuire formulată de petentul B.M. cu privire la Sentința

penală nr. 327/F din 10 mai 2012 a Tribunalului București, secția a II-a

penală.

În motivarea cererii

de revizuire, petentul B.M. a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc pentru care s-a dispus

condamnarea sa, invocând în acest sens faptul că în cursul cercetării

judecătorești s-a procedat la audierea colaboratorului M.M. acesta precizând că

nu petentul a fost cel de la care a cumpărat droguri, cum s-a reținut în

rechizitoriu. A mai învederat petentul că martorul colaborator M.M. și martorul

J.I. au indus în eroare instanța de judecată și că prin ascunderea datelor

martorului colaborator s-a ajuns la condamnarea sa eronată.

Prin Referatul nr.

3802/III-6/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Structura Centrală s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca

inadmisibilă, apreciindu-se că motivele invocate nu se încadrează în cazurile

limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

În cauză s-a procedat

la atașarea Dosarului nr. 75771/3/2011 al Tribunalului București, secția a II-a

penală.

S-a mai reținut de

către prima instanță că, prin Sentința penală nr. 327 din 10 mai 2012 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală

nr. 2643 din 4 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

dispus condamnarea revizuentului B.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., și cu aplicarea art. 74 - 76 lit. a) C.

pen.

S-a reținut în

sarcina revizuentului faptul că, în cursul anului 2009, a deținut heroină,

împrejurări în care, la data de 29 iulie 2009, a vândut colaboratorului cu nume

de cod „M.M." cantitatea de 0,74 grame heroină pentru suma de 395 RON.

Constatând că nu s-au

adus dovezi în susținerea cazului de revizuire invocat și că nu sunt incidente

nici celelalte cazuri de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., în baza

art. 403 C. proc. pen., tribunalul a respins cererea ca inadmisibilă, cu

obligarea revizuentului la plata cheltuielilor judiciare.

Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, prin Decizia penală nr. 66/A din 5 martie

2013, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat,

apelul formulat de apelantul revizuent B.M. împotriva Sentinței penale nr. 52

din 24 ianuarie 2013 a Tribunalului București, secția I penală, din Dosarul nr.

43255/3/2012, reținând că prin formularea unei cereri de revizuire nu se poate

ajunge, în fapt, la judecarea unui al doilea apel, fie prin prelungirea

probațiunii administrate în fața instanțelor de fond, fie printr-o reapreciere

a probelor deja administrate, în baza art. 403 C. proc. pen., nefiind incident

niciunul dintre cazurile prev. de art. 394 C. proc. pen., astfel că în mod

temeinic, instanța de fond a constatat că cererea este inadmisibilă.

Împotriva

sus-menționatei decizii a declarat recurs revizuentul B.M., susținând că nu

este vinovat de săvârșirea faptei, fiind condamnat fără probe, existând la

dosar dovezi certe în acest sens, respectiv declarația martorului M.M. care a

fost în eroare în identificarea persoanei sale ca fiind autorul faptei.

De asemenea a mai

precizat că pe data de 30 mai 2012 a dat ultima declarație la ofițeri BCCO,

ocazie cu care a aflat ca M.M. l-a denunțat, însă acesta nu figura ca

intermediar în baza de date, iar dovada se află la dosarul în care M. a fost

arestat în urma unui flagrant.

Examinând recursul

declarat de revizuentul B.M., prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod.

Decizia recurată a

fost pronunțată la data de 5 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe

15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, așa încât este supusă casării în limita motivelor de

recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin actul normativ menționat.

În afara acestei

restrângeri a efectului devolutiv al recursului, există și o limitare,

prevăzută de art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen.,

potrivit căreia instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru

vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă

motivul de recurs, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea

primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași

articol, cu excepția cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Verificând actele

dosarului, Înalta Curte constată că recurentul nu a depus motive de recurs în

scris, recursul fiind motivat cu prilejul dezbaterilor de către apărătorul din

oficiu al revizuentului.

În raport cu motivele

de recurs invocate, Înalta Curte constată că prima critică formulată de către

revizuent, privind neparticiparea sa la comiterea faptei pentru care a fost

condamnat, nu se circumscrie nici unuia dintre cazurile de casare prev. de art.

385

9

alin. (1) C. proc. pen.

Cea de-a doua critică

referitoare la împrejurarea că, în mod greșit, instanțele nu au reținut

incidența cazurilor de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) și b) C.

proc. pen. ar fi putut fi analizată prin prisma cazului de casare prev. de art.

385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. dacă ar fi fost

invocat în termenul prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, cazul de

casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc.

pen., a fost exclus din categoria acelora care se iau în considerare din

oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de recurs,

respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și

(2) C. proc. pen.

Verificând

îndeplinirea acestor cerințe, Curtea a constatat că recurentul revizuent nu a

respectat obligația ce îi revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C.

proc. pen., de a depune motivele de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea

primului termen de judecată.

Prin urmare, Înalta

Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și

care nu mai enumeră printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare

din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., nu poate examina critica recurentului prin prisma acestui caz de

casare, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Față de cele

reținute, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce

ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuent.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul B.M. împotriva Deciziei penale nr.

66/A din 5 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 septembrie 2013.

Procesat de GGC - LM