ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3510/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La

data de 16 mai 2011 revizuentul C.V. a solicitat revizuirea sentinței penale

nr. 1440 din 29 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

arătând că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a descoperit

elemente noi în ceea ce privește probatoriul avut în vedere la pronunțarea

acesteia, precum și acte pe care instanța nu le-a avut în vedere la deliberare

și pronunțare, instanța nepronunțându-se dacă sunt reale sau nu,

neprocedându-se la dovedirea lor. A mai arătat că activitatea investigatorului

sub acoperire a fost una de provocare a revizuentului, care înainte de a fi

provocat nu a comis nicio faptă de trafic de droguri. A mai susținut că prin

decizia nr. 5269/2007 a Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțată

ulterior condamnării sale, s-a stabilit că activitatea investigatorului sub

acoperire nu poate consta în determinarea unei persoane să săvârșească sau să

continue săvârșirea unei fapte penale în scopul obținerii unei probe -

interzisă prin dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., ci numai în

observarea modului în care se desfășoară activitatea infracțională și punerea

la dispoziția organelor judiciare a datelor necesare pentru dovedirea faptelor

și pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorilor. A mai arătat că la

soluționarea cauzei nu au fost avute în vedere facturile de achiziționare a

medicamentelor, procesele-verbale de percheziție domiciliară, din care rezultă

că la domiciliile revizuentului nu s-au găsit droguri. A susținut că eroarea

judiciară produsă a constat și în faptul că pe parcursul procesului penal i s-a

încălcat dreptul la un proces echitabil, instanțele nemanifestând un rol activ

și nefiind preocupate de stabilirea corectă a situației de fapt. A mai arătat

că instanțele nu s-au pronunțat asupra unor aspecte esențiale (nu au expertizat

suporturile originale ale înregistrărilor telefonice, fotografiile, amprentele)

și nici cu privire la procesele-verbale, la declarații și a apreciat că

hotărârea de condamnare s-a bazat doar pe supoziții, pe baza declarațiilor investigatorilor

sub acoperire, validate de instanțe cu încălcarea dreptului la un proces

echitabil, în condițiile în care aceste declarații nu s-au coroborat cu nici un

mijloc de dovadă.

Prin sentința penală nr. 9 din 9 ianuarie

2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 37220/3/2011

s~a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de revizuientul

C.V. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul la plata

sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat.

A constatat instanța că în cauza de față

nu există date din care să rezulte că activitatea investigatorului sub acoperire

s-a desfășurat dincolo de aceste limite astfel încât cumpărările autorizate de comprimate

ecstasy de la inculpat sunt pe deplin dovedite cu mijloacele de probă admise de

legea specială și de C. proc. pen.

A mai constatat instanța referitor la înscrisurile

despre care revizuientul arată că nu au fost analizate de instanța de fond, că nici

această împrejurare nu poate fi motiv de revizuire deoarece probele invocate au

fost cunoscute de această instanță încă de la data sesizării, făcând parte integrală

din materialul probator administrat în cauză.

A reținut că motivele invocate de revizuent

nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de lege și nu vizează

netemeinicia sau nelegalitatea hotărârii de condamnare.

În ceea ce privește decizia nr. 5269/2007

a Înaltei Curți de Casație, instanța de fond a reținut că nu constituie o faptă

sau împrejurare în sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., articol care are în vedere probe și elemente probatorii ce dovedesc netemeinicia

hotărârii de condamnare, nicidecum decizii de speță ale instanței supreme fără relevanță

probatorie. Nici modul în care instanțele de judecată au valorificat materialul

probatoriu nu poate fi analizat pe calea revizuirii, întrucât criticile invocate

de revizuent trebuiau și puteau fi valorificate pe calea apelului sau recursului.

Or nereținerea sau neinvocarea acestor critici în căile ordinare de atac nu poate

duce la repunerea lor în discuție în calea de atac a revizuirii, întrucât dispozițiile

legale privind calea de atac a revizuirii nu prevăd o asemenea posibilitate.

A reținut instanța de fond că ceea ce dorește

revizuentul, respectiv readministrarea și reexaminarea probatoriului avut în vedere

la pronunțarea hotărârii de condamnare, constituie o împrejurare ce nu poate fi

valorificată pe calea revizuirii, singurele probe admisibile pentru schimbarea unei

hotărâri de condamnare fiind cele noi, necunoscute judecătorului și despre care

nu existau date la dosarul cauzei.

În ceea ce privește activitatea pretins

provocatorie a investigatorilor sub acoperire, instanța de fond a reținut că acest

aspect a fost invocat în fața instanței de apel, însă nu a fost reținut în raport

cu întregul material probatoriu administrat în cauză, din care a rezultat vinovăția

revizuentului.

Prin urmare, constatând că nu este vorba

de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei,

ci de probe și date existente la dosarul cauzei, ținând seama că celelalte împrejurări

invocate de revizuient reprezintă critici ce nu se pot invoca în calea de atac și

instanța de fond a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel,

în termen legal, revizuientul-condamnat C.V., criticând-o pentru nelegalitate și

ne temeinicie și solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe

și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, reiterând aceleași motive.

Prin decizia penală nr. 85 din 16 martie

2012 Curtea de Apel București în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul C.V. împotriva sentinței

penale nr. 9 din 09 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuientul la plata sumei

de 150 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

A constatat că în mod corect a respins

instanța de fond, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul

C.V., reținând că o decizie de speță, decizia penală nr. 5269/2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, nu constituie o faptă sau împrejurare în sensul art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., text ce are în vedere probe și elemente probatorii

ce dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare. Mai mult, aspectul învederat ca

temei al revizuirii, respectiv activitatea provocatoare a investigatorilor sub acoperire,

a fost invocat și în fața instanței de apel, cu prilejul soluționării căii de atac

ordinare.

A apreciat că practica judiciară nu poate

constitui o faptă sau împrejurare nouă, ceea ce trebuie să aibă caracter de noutate

sunt faptele probatorii și nu orientarea practicii judiciare pe o speță similară.

Împotriva acestei decizii, la data de 22

martie 2012 reviuientul C.V., în termen legal, a declarat recurs,

și a solicitat, în esență, admiterea recursului

și admiterea cererii de revizuire în temeiul art. 394 lit. a) C. proc. pen., arătând

că are probe noi, respectiv facturile de achiziție, probe pe care instanțele nu

s-au pronunțat, iar hotărârea de condamnare s-a bazat pe supoziții fîindu-i încălcat

dreptul la un proces echitabil.

Examinând recursul declarat de reviuientul

C.V., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului ca fiind nefondat pentru considerentele

ce se vor arăta:

Exercitarea căii de atac extraordinare

de atac a revizuirii este limitată de legiuitor în mod expres doar la cinci cazuri

prevăzute de art. 394 C. proc. pen.:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret

a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasa în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al

hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membra al completului de judecata,

procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune

în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive nu se pot concilia.

Prin sentința penală nr. 1440 din 29

octombrie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul

C.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

În

fapt s-a reținut că în datele de 18 noiembrie 2005, 14

decembrie 2005, 28 decembrie 2005 și 10 februarie 2006 a vândut investigatorilor

sub acoperire cu nume de cod „T.A." și „T.C." cantitatea totală de 769

comprimate ecstasy. Sentința penală mai sus menționată a rămas definitivă prin decizia

penală nr. 2008 din 04 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificare

parțială, în sensul înlăturării disp. art. 64 lit. c) C. pen.

Motivele invocate de către revizuient nu

se încadrează în dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., iar modul în care

instanțele de judecată au valorificat materialul probatoriu nu poate fi analizat

pe calea revizuirii, întrucât criticile invocate de revizuent puteau fî valorificate

pe calea apelului sau recursului.

Înalta Curte, constată că motivele invocate

de revizuient nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei, ci de probe și date existente la dosarul cauzei, astfel,

constată că revizuientul nu a propus administrarea în concret a vreunei probe noi,

pentru a se proceda la efectuarea celorlalte verificări impuse de textul de lege

anterior menționat și nici nu s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, astfel că, nu se pot reține ca fiind

îndeplinite cerințele prev. de disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte constată că susținerile

revizuientului nu cad sub incidența niciunuia dintre cazurile de revizuire prevăzute

de lege și în mod legal și temeinic prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea

de revizuire formulată de revizuientul C.V., soluție menținută și de instanța de

apel.

Revizuirea este o cale de atac extraordinară,

astfel încât criticiîe formulate de revizuientul C.V. nu se încadrează în cazurile

de revizuire prev. de art. 394 C. proc. pen.

În

raport cu cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul

reviuientul C.V.

În

conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga

recurentul la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de revizuentul

condamnat C.V. împotriva deciziei penale

nr. 85 din 16

martie 2012 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Obligă recurentul revizuent condamnat la

plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 30

octombrie 2012.