ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 168/A/2015

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 13 din data de 6 martie 2014, Tribunalul Militar București, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul A. împotriva sentinței penală nr. 133 din 2 septembrie 1974 a Tribunalului Militar Teritorial (Dosar nr. x/F/1974, definitivă prin nerecurare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 1 1 februarie 2014 Tribunalul Militar București a fost sesizat, prin adresa din 07 februarie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu cererea de revizuire a petentului A.

Cererea revizuentului a fost înregistrată cu nr. x/753/2014, fiind repartizată aleatoriu și acordat termen la 26 februarie 2014.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin adresa cu care a sesizat instanța, a trimis și cererile de revizuire formulate de petentul revizuent A. (5file), spre competentă soluționare, având în vedere intrarea în vigoare a N.C.P.P. la de 01 februarie 2014, în temeiul art. 456 alin. (1) C. proc. pen. A restituit și Dosarul nr. x/Rj/753/2011 (44 file), având anexat Dosarul nr. x/753/2011 al Curții Militare de Apel (209 file).

La data de 12 noiembrie 2013, petentul A. s-a adresat și Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu cerere de revizuire a aceleiași sentințe penale, respectiv nr. 133 din 02 septembrie 1974 a Tribunalului Militar Teritorial (Dosar nr. x/F/1974), definitivă prin nerecurare, cererea fiind înregistrată cu nr. x din 12 noiembrie 2013 - Cabinetul vicepreședintelui Înaltei Curții de Casație și Justiție și primind rezoluția din aceiași zi, în sensul de a fi trimisă secției penale pentru repartizare aleatorie; tot la aceeași dată printr-o altă rezoluție a fost făcută mențiunea „se trimite la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conf. art. 397 C. proc. pen."

Cererea de respectivă a fost înregistrată la Registratura generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu nr. x din 13 noiembrie 2013.

Revizuentul A. a depus la data de 09 decembrie 2013, la Registratura generală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în completarea cererii sale, un alt înscris, care a fost înregistrat cu nr. x/2013.

În fapt, în esență, petentul revizuent a solicitat ca cererea sa de revizuire să fie „examinată de un complet de 9 judecători ai Înaltei Curții de Casație și Justiție."

A făcut precizări în sensul că pe cererea sa de revizuire s-au pronunțat două complete de 3 judecători din cadrul Înaltei Curți, în același dosar, pe probe și argumente absolut identice, dar au ajuns la pronunțarea unor decizii opuse. A făcut referire la Decizia nr. 3683 din 20 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a admis recursul, a casat Decizia nr. 4 din 04 mai 2011 a Curții Militare de Apel și sentința nr. 4 din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial București, și a trimis cererea de revizuire „pentru judecare pe fond".

A precizat că „Tribunalului Militar Teritorial București procedează, ca și în ciclul precedent, judecând pe fond din nou în ședință secretă (sala de consiliu), fără citarea sau participarea revizuientului, cu aceiași cerere de revizuire și aceleași probe asociate, dar din nou cu dosarul de fond al sentinței și 1974, declarat ilegal tot strict secret" și ajunge prin sentința nr. 20 din 03 mai 2012 la decizie identică cu cea casată anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție, o concluzie complect opusă Deciziei Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 3683 din 20 octombrie 2011, adică respinge cererea de revizuire'’.

A mai arătat că sentința nr. 20 din 03 februarie 2012 a Tribunalului Militar Teritorial București a fost apelată din nou la Curtea Militară de Apel și apoi din nou la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde un nou complet de 3 judecători la termenul din 04 octombrie 2013, judecând pe același dosar absolut identic (numai cu număr de Dosar schimbat adică nr. x/1/2013 în loc de nr. x/2011), cu aceleași probe și argumente legale prezentate, ajunge la 01 noiembrie 2013 la o decizie complect opusă primei decizii a primului complet de 3 judecători al Înaltei Curții de Casație și Justiție, adică respingerea cererii de revizuire.

A cerut ca toate comunicările să îi fie făcute la adresa procesuală aleasă, respectiv la sediul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc din municipiul București, sector 2.

În completare, prin înscrisul depus la data de 09 decembrie 2013, la Registratura generală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a fost înregistrat cu nr. x/2013, revizuentul a făcut referire la cele două decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, precizând că cererea sa trebuie soluționată de un complet de 9 judecători ai Înaltei Curții de Casație și Justiție, după care a făcut referiri la sentința din 1974 prin care a fost condamnat la moarte, făcând referiri personale la onoarea și statutul militar al judecătorilor din aceste zile, care au judecat în diferite faze procesuale cererile sale de revizuire, dar și asupra întregului proces.

Procurorul militar, în ședința din camera de consiliu din 26 februarie 2014, a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată de petentul A., ca inadmisibilă, motivând că susținerile petentului nu se regăsesc în temeiurile prevăzute de C. proc. pen., privind admiterea în principiu a revizuirii, solicitarea petentului referindu-se la judecarea revizuirii de către un complet de 9 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând actele dosarului, prima instanța a constatat că revizuentul A. a formulat cereri de revizuire succesive, privind sentința penală nr. 133 din 02 septembrie 1974 a Tribunalului Militar Teritorial (Dosar nr. x/F/1974), definitivă prin nerecurare, iar ultima sa cerere de revizuire vizează două hotărâri (decizii) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție ca instanță de control judiciar privind cea mai recentă cerere a sa de revizuire. În opinia și critica sa, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt contradictorii și dorește ca acestea să fie cenzurate judiciar de un complet al instanței de casație format din 9 judecători.

Din analiza dosarului de condamnare a rezultat că numitul lt. major A., din cadrul U.M. ... București, a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Direcției Procuraturilor Militare, Secția Externă nr. x, din 07 august 1974, pentru infracțiunile de trădare prin transmitere de secrete, prev. de art. 157 alin. (1) C. pen., refuzul înapoierii în țară prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. și dezertare, prev. de art. 332 alin. (1) C. pen., iar prin sentința penală nr. 133 din 02 septembrie 1974 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București în Dosarul penal nr. x/T/1974, reținându-se ca dovedite în sarcina inculpatului faptele imputate cu unanimitate de voturi s-a hotărât condamnarea la moarte și confiscarea totală a averii sus-numitului pentru infracțiunea de trădare prev. de art. 157 alin. (1) C.pen, și la câte o pedeapsă de câte 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe timp de 5 ani pentru infracțiunile de refuzul înapoierii în țară, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. și dezertare prev. de art. 332 alin. (1) C. pen.

Condamnatul urma să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv moartea, confiscarea totală a averii, interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe timp de 5 ani și degradarea militară. Sentința a rămas defnitivă prin nerecurare.

Prima instanță a reținut că cea mai recentă cerere de revizuire a petentului A. a fost cea soluționată prin sentința nr. 4 din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial București (Dosar nr. x/753/2011), prin care, în baza art. 403 alin. (3) teza finală și art. 31 C. proc. pen. și cu aplic. Deciziei nr. 36/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secțiile unite, s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de revizuent.

Prin Decizia nr. 4 din 04 mai 2011 pronunțată de Curtea Militară de Apel (Dosar nr. x/753/2011) a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul A.

Prin Decizia penală nr. 3683 din 20 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, (Dosar nr. x/753/2011), a fost admis recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 04 mai 2011 a Curții Militare de Apel, au fost casate decizia recurată și sentința penală nr. 4 din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial București și trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond.

Instanța de recurs, în motivare, după sublinierea dispozițiilor prev. de art. 403 alin. (3)

1

C. proc. pen., așa cum a fost introdus prin art. 18 pct. 55 din Legea nr. 202 /2010, care constituie o transpunere a Deciziei nr. 36 din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, potrivit căruia cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări, invocate în soluționarea acestora, a apreciat că, în speță nu își găsește aplicabilitatea textului legal menționat, pentru că nu există identitate de persoană, temei legal, motive și apărări între cererea de revizuire a condamnatului A. formulată în prezenta cauză și cea anterioară, respinsă definitiv prin Decizia penală nr. 293 din 29 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, s-a subliniat că există identitate de persoană și temei legal, ambele cereri de revizuire fiind formulate de A. și invocate aceleași dispoziții legale prev. de art. 294 lit. a) C. proc. pen., însă nu și identitate de motive și apărări în susținerea celor două cereri.

Înalta Curte a constatat că, în cauza dedusă judecății, revizuentului A. a depus la dosarul cauzei înscrisuri noi, constând în note - raport întocmite de Departamentul Securității Statului transmise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dar și documente ale Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii (filele 39-44 dosar Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București), în susținerea cererii sale.

Raportat la cele enunțate, Înalta Curte a arătat că se impunea ca în etapa admisibilității în principiu, să se analizeze în ce măsură înscrisurile depuse în dosarul cauzei relevă fapte și împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Rejudecarea cererii de revizuire, așa cum s-a dispus prin decizia instanței de control judiciar (Înalta Curte de Casație și Justiție), a fost soluționată de Tribunalul Militar Teritorial București, prin sentința nr. 20 din 03 mai 2012, (Dosar nr. x/RJ/753/2011) în care a hotărât, în baza art. 401, 403 alin. (1) și (3) din C. proc. pen., respingerea ca inadmisibilă în principiu a cererii condamnatului A., de revizuire a sentinței penală nr. 133 din 02 septembrie 1974 a Tribunalului Militar Teritorial (Dosar nr. x/F/1974), definitivă prin nerecurare.

S-a reținut că, deși au fost depuse la dosar atât documente din partea Arhivelor Naționale Americane, cât și copii de pe documente ale Departamentului Securității Statului eliberate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ele nu au un rol în susținerea unei fapte și împrejurări necunoscute instanței care a soluționat fondul cauzei. Ele nu fac dovada unor fapte și împrejurări de natură a determina instanța să pronunțe o hotărâre diferită, chiar opusă, pentru că primele nu au o legătură cu conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care revizuentul a fost condamnat, iar secundele nu au legătură cu hotărârea pronunțată, fiind ulterioare faptelor care au dus la pronunțarea sentinței penale nr. 133 din 02 septembrie 1974.

Prin Decizia nr. 1 din 20 martie 2012 pronunțată de Curtea Militară de Apel (Dosar nr. x/Rj/753/2011) a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul A., împotriva sentinței nr. 20/2012 a Tribunalului Militar Teritorial.

Prin Decizia penală nr. 3366 din 01 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, (Dosar nr. x/1/2013), a fost respins ca nefondat recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 1 din 20 martie 2013 a Curții Militare de Apel.

În ceea ce privește prezenta cerere de revizuire, prima instanță a menționat următoarele:

Cazurile de revizuire prevăzute în noul cod sunt, în esență, cele prevăzute de C. proc. pen. din 1968, fiind de apreciat că rămân valabile cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin Decizia nr. 60/2007, în soluționarea unui recurs în interesul legii, potrivit cărora „cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă"'.

Conform art. 453 C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Prima instanța a reținut că revizuentul a introdus cererea înainte de 01 februarie 2014, mai exact la 12 noiembrie 2013, când procedura penală conf. disp. art. 397 alin. (1), care prevedea că cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță, dar petentul a sesizat direct instanța, ceea ce a dus, practic la trimiterea cererii sale pe cale administrativă procurorului competent, așa cum prevedea art. 397 alin. (4) din C. proc. pen.(1968).

La data intrării în vigoare a N.C.P.P., la 01 februarie 2014, dispozițiile art. 456 alin. (1) C. proc. pen. au stabilit că cererea de revizuire se adresează instanței iar cererea se formulează în scris și trebuie motivată cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia, conf. art. 456 alin. (2) C. proc. pen.

Deși, revizuentul nu și-a întemeiat în drept, explicit, cererea pe nici unul din cazurile prev. de art. 394 C. proc. pen. anterior, din analiza motivelor invocate, instanța a apreciat că revizuientul face referire la cazul prevăzut la lit. „e)" întrucât a făcut vorbire de două hotărâri definitive, privind aceeași speță, date în două cicluri procesuale, respectiv în primul ciclu procesual, instanța supremă a dispus rejudecarea cererii de revizuire de către prima instanță, iar în al doilea ciclu procesual, cea de a doua soluție, care a fost dată tot de instanța supremă, a fost de respingere pe fond a cererii de revizuire.

Prima instanță a apreciat că cele două soluții nu sunt, evident, contradictorii, referindu-se la două situații deosebite, respectiv - prima dispune rejudecarea cererii, iar cea de-a doua respingerea pe fond a cererii sale.

În consecință, s-a apreciat că cererea sa de revizuire nu își găsește temeiul nici în vechea reglementare și nici în cea nouă, fiind inadmisibilă.

Nici capătul de solicitare privind judecarea cererii sale de un complet de 9 judecători nu a fost luată în considerare, deoarece prin Legea nr. 202 din 25/10/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, la art. 25 alin (1) se prevede că „In termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se va modifica în mod corespunzător Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat", iar la alin. (2) se prevede că "Referirile la completul de 9 judecători cuprinse în actele normative în vigoare se consideră a fi făcute la completele de 5 judecători.", deci Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai judecă în complet de 9 judecători, revizuentul fiind în eroare.

De asemenea, instanța a apreciat critica revizuentului vizând procedura de soluționare a cererii de revizuire ca nefondată, pentru că legiuitorul atât în vechea legislație a procedurii penale la art. 403 alin. (1), cât și în cea nouă la art. 459 alin. (2), a stabilit că admisibilitatea în principiu se examinează de instanță în camera de consiliu, fără citarea părților.

Ținând cont de cele arătate mai sus, prima instanță, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuent.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul-condamnat A., cale de atac nemotivată în fapt.

Prin Decizia penală nr. 58 din 3 decembrie 2014, Curtea Militară de Apel București, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul A. împotriva sentinței nr. 13 pronunțată la 06 martie 2014 de Tribunalul Militar București în Dosarul nr. x/753/2014.

Pentru a decide astfe, curtea a reținut că niciuna dintre criticile formulate de petentul-revizuient nu se încadrează în motivele de revizuire proprii cazurilor prevăzute de art. 394 din V.C.P.P., în vigoare la data formulării cererii de revizuire, respectiv 12 noiembrie 2013 Și nici cazurilor de revizuire prevăzute în art. 453 din C. proc. pen. în vigoare, de la data de 1 februarie 2014. Cazul de revizuire reprezentat de existența a două hotărâri definitive care nu se pot concilia, prezent și în precedenta dar și în actuala reglementare procesual penală, se referă la hotărâri judecătorești care au obiect de reglementare diferit, respectiv Decizia penală nr. 3683 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație Și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/753/2011 prin a fost admis recursul declarat de revizuientul-recurent A. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 4 mai 2011 a Curții Militare de Apel, a fost casată decizia recurată, a fost desființată sentința nr. 4 din 25 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București și a fost trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Militar Teritorial București, iar prin Decizia penală nr. 3366 din 1 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație Și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013 a fost respins ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 1 din 20 martie 2013 a Curții Militare de Apel.

Capătul de cerere al revizuientului condamnat A. de a fi judecat de Înalta Curte de Casație Și Justiție de un complet de 9 judecători nu este cuprins nici el printre motivele de revizuire stabilite de legislația penală.

Revizuentul A. a formulat ulterior o nouă cerere de apel, pe care nu a motivat-o, împotriva Deciziei penale nr. 58 din 3 decembrie 2014 a Curții Militare de Apel București, cerere care a fost înregistrată pe rolul secției penale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 28 ianuarie 2015.

Examinând apelul prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Inadmisibilitatea ca sancțiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat și epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

În materia apelului inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situații și anume, când apelul nu este obiectiv încuviințat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care nu sunt supuse nici unei căi de atac, precum și atunci când a fost declarat de o persoană care nu are calitate procesuală de a apela.

În speța de față, se constată că a fost declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 58 din 3 decembrie 2014 a Curții Militare de Apel București, decizie pronunțată tot în apel, în calea extraordinară de atac a revizuirii, decizie care este definitivă.

În materia revizuirii, N.C.P.P., în vigoare de la data de 01 februarie 2014 prevede că „Sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea" (art. 459 alin. (7) C. proc. pen.).

Cererea de revizuire formulată de petent a fost judecată conform noilor dispoziții procesual penale, întrucât în materia revizuirii Legea nr. 255/2013 nu reglementează dispoziții tranzitorii.

Cum normele procesual penale sunt de imediată aplicare, prezenta cerere de revizuire se judecă potrivit normelor procesual penale în vigoare la data soluționării cererii inclusiv cele care reglementează căile de atac ordinare și extraordinare.

Astfel, Înalta Curte constată că, după data de 01 februarie 2014 legiuitorul a prevăzut doar o singură cale de atac ordinară, respectiv apelul. Prin urmare o hotărâre privind o cerere de revizuire nu poate avea decât aceleași căi de atac pe care le-ar avea, în prezent, și hotărârea a cărei revizuire se solicită.

În speță se constată că revizuentul și-a exercitat deja dreptul la apel, iar cel cu soluționarea căruia Înalta Curte a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului de lege menționat, încălcând principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil apelul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 58 din 3 decembrie 2014 a Curții Militare de Apel București.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 58 din 3 decembrie 2014 a Curții Militare de Apel București.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2015.