ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1715/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 26 august 1999 condamnatul

G.I.

a formulat o cerere de revizuire a

sentinței nr. 132/1993 a Tribunalului Militar Teritorial București, definitivă

prin decizia Curții Supreme de Justiție nr. 11 din 20 martie 1995, prin care a

fost condamnat la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 254 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 397, raportat la art. 399

C. proc. pen. Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial a

efectuat cercetări, pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire.

Prin referatul din 14 aprilie 2003

s-a propus respingerea cererii de revizuire formulată de condamnat, în cauză

nefiind îndeplinite cerințele art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Tribunalul Militar Teritorial

București prin sentința nr. 113 din 23 iunie 2003 a respins ca nefondată

cererea de revizuire, constatând la rândul său că nu sunt îndeplinite cerințele

art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel revizuientul, cale de atac ce a fost admisă de Curtea Militară de

Apel, prin decizia nr. 43 din 11 septembrie 2003.

Cauza a fost trimisă spre rejudecarea

Tribunalului Militar Teritorial București.

Rejudecând cauza după casare,

Tribunalul Militar Teritorial București prin sentința nr. 168 din 18 noiembrie

2003, a constatat neîndeplinirea cerințelor art. 394 lit. a) C. proc. pen. și

pe cale de consecință a respins cererea de revizuire.

Împotriva hotărârii nr. 168 din 18

noiembrie 2003 a declarat apel revizuientul, care a invocat prevederile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., când s-a comis o eroare gravă de fapt.

S-a susținut că actul material al

luării pretinselor sume de bani oferite cu titlu de mită, nu a fost analizat în

contextul probelor administrate.

Analizând apelul în raport de

motivul invocat, Curtea a constatat următoarele:

Revizuientul a învederat în

motivarea cererii că de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare au

apărut probe noi, necunoscute de instanță.

De asemenea, a mai arătat că

martorul G.V., ar fi săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă.

După admiterea în principiu a cererii,

instanța a procedat la audierea a doi martori propuși de revizuient. Din

depozițiile acestora, instanța nu a concluzionat descoperirea unor fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei. Se impune a remarca

faptul că revizuientul nu a negat primirea sumelor de bani, încercând să

acrediteze ideea, că titlu cu care le-a primit este altul și nu luarea de mită.

Această poziție a fost avută, atât

în faza urmăririi penale, a judecării în fond a cauzei, precum și în căile de

atac.

Instanța de fond a analizat acest

aspect și din probele administrate a tras concluzia că inculpatul a primit

banii cu titlu de mită, infracțiune pentru care a și fost condamnat.

Prin decizia nr. 11 din 20 martie

1995, fosta secție militară a Curții Supreme de Justiție a reținut că G.I. a

primit cu titlu de mită suma de 20.000 lei și 50 mărci germane, pentru a-l

scoate pe minorul D.L. din centrul de minori Iași.

Instanța de apel a constatat că, revizuientul

a invocat prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu scopul de

schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de luare de mită, prevăzută de

art. 254 alin. (2) C. pen., în altă faptă cu regim sancționator mai puțin

sever.

Așa încât, prin decizia penală nr. 5

din 27 ianuarie 2004, Curtea Militară de Apel a respins, ca nefondat, apelul declarat

de revizuientul cpt. G.I., apreciind ca fiind legală și temeinică soluția

pronunțată de instanța de fond.

Împotriva deciziei a declarat recurs

condamnatul G.I., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și,

rejudecând, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.

Verificând actele dosarului cauzei,

Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când „s-au descoperit

fapte s-au împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei”, iar potrivit alin. (1) lit. b) din același text de lege, revizuirea

poate fi cerută când „un martor, un expert sau un interpret a săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere”.

Analizând actele dosarului cauzei în

raport de aceste prevederi legale invocate de condamnat prin cererea de

revizuire, se constată că, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 394 alin.

(1) lit. b) C. proc. pen., întrucât la dosarul cauzei nu s-a depus nici o

hotărâre de condamnare pentru mărturie mincinoasă, cu privire la dosarul penal

a cărui revizuire se cere.

De asemenea, nu sunt întrunite nici

cerințele prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece

împrejurările invocate de recurentul revizuient au fost avute în vedere la

soluționarea cauzei, a cărei revizuire se cere.

Față de aceste considerente, urmează

că, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins,

ca nefondat, recursul declarat de condamnat.

Va fi obligat recurentul condamnat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul G.I., împotriva deciziei penale nr. 5 din 27 ianuarie

2004 a Curții Militare de Apel.

Obligă recurentul condamnat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 martie 2004.