ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3281/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 740 din 04 mai 2010, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.D., în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul român, prin ministerul Finanțelor Publice și pe cale de consecință pârâta A.N.P.R. a fost obligată la plata sumei de 845.387 lei reactualizată cu indicele de inflație, de la data emiterii hotărârii nr. 321 din 13 februarie 2009 și până la data formulării acțiunii (08 martie 2010) față de reclamantul P.D. A respins cererea formulată în contradictoriu cu Statul Român ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin hotărârea nr. 321 din 13 februarie 2009 a Comisiei Municipale București de aplicare a Legii 9/1998, a Legii 290/2003 și a Legii 393/2006, s-a aprobat cererea formulată de reclamant, înregistrată sub nr. 15045/297 din 19 august 2003 și s-a propus acordarea compensațiilor bănești pentru bunurile de care a fost deposedat P.I. în Bucovina. Valoarea compensațiilor a fost stabilită la suma de 890.801,91 lei iar valoarea totală a compensațiilor ce se pot acorda efectiv este de 845.747 lei. Deși reclamantul a formulat cerere pentru plata efectivă a sumei de bani, în scris, la pârâta Autoritatea pentru Restituirea Proprietății, la data de 09 martie 2009, de la acea data și până în prezent nu s-a dispus plata niciunei sume de bani către reclamant.

Insă pe parcursul derulării acestui dosar, pârâta A.N.P.R. a emis o decizie nr. 657 din 09 aprilie 2010, prin care a dispus reanalizarea, în vederea revocării, a actelor emise de Comisia Municipiului București a hotărârii nr. 321 din 13 februarie 2009. Întrucât de la data emiterii hotărârii și până la formularea prezentei cereri de chemare în judecată pârâta A.N.P.R. nu a analizat hotărârea emisă de Comisia Municipiului București, tribunalul a reținut că emiterea deciziei de reanalizare în vederea revocării hotărârii a fost emisă de pârâtă pro cauza, tocmai pentru împiedicarea reclamantului să își valorifice drepturile stabilite în favoarea sa.

Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea 290/2003, Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1). De asemenea, potrivit art. 11 din Legea nr. 290/2003 p lata despăgubirilor se dispune de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Întrucât de la data comunicării hotărârii și de la formularea de către reclamant a cererii de plată a sumelor de bani a trecut mai bine de 1 an, fără ca pârâta A.N.P.R.

să procedeze la plata vreunei sume de bani către reclamant, și mai mult văzând că reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată acesta a emis decizia nr. 657 din 09 aprilie 2010, tribunalul a admis cererea reclamantului, reținând refuzul nejustificat al pârâtei la plata drepturilor ce se cuvin acestuia. De asemenea, având în vedere că plata nu a fost efectuată în termenul maxim de 1 an ( 2 ani doar când plata se efectuează în rate), tribunalul a obligat pârâta A.N.P.R. la plata sumei ce a fost actualiză cu indicele de inflație de la data pronunțării hotărârii și până la formularea cererii de chemare în judecată. In ceea ce privește cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman, tribunalul a respins cererea de obligare a acestuia la plata sumelor de bani ca neîntemeiată, întrucât potrivit art. 11 din Legea 290/2003, plata despăgubirilor se dispune de către A.N.P.R.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia civilă nr. 8A din 11 ianuarie 2011, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București, împotriva sentinței civile nr. 720 din 04 mai 2010, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P.D. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și pe cale de consecință: a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Reclamantul a învestit prima instanță cu o cerere în pretenții, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 845.387,00 lei reprezentând contravaloarea compensației bănești stabilite prin Hotărârea nr. 321 din 13 februarie 2009 emisă de Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 393/2006 și de asemenea, obligarea acestuia la plata despăgubirilor și a reactualizării sumei la valoarea actualizată în raport cu rata inflației, de la data emiterii Hotărârii și până în prezent.

Prin sentința apelată s-a stabilit corect că raportul juridic dedus judecății derivă din procedura de stabilire și plată a despăgubirilor reglementată de Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 – act normativ avut în vedere și la stabilirea corectă a cadrului procesual, reclamantul invocând pe această cale dreptul său la despăgubiri și refuzul de plată a acestora în termenul legal de către autoritățile competente.

Din această perspectivă (singura față de care poate fi reținută și admisibilitatea unui atare demers judiciar fundamentat pe un refuz de plată al unor drepturi bănești stabilite pe baza legii speciale), Curtea reține că prin Hotărârea nr. 321 din 13 februarie 2009 a Comisiei Municipale București de aplicare a Legii 9/1998, a Legii 290/2003 și a Legii 393/2006, s-a aprobat cererea formulată de intimatul-reclamant și s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 890.801,91 lei compensații bănești pentru bunurile autorului P.I. din localitatea Sahama - jud. Orhei, abandonate și sechestrate ca urmare a refugiului.

Însă, din analiza actelor depuse la dosarul format la Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, apelanta-pârâtă, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin în procedura specială de acordare a despăgubirilor, a apreciat că Hotărârea nr. 321/2009 a fost emisă fără a fi respectate prevederile Legii nr. 290/2003, deoarece nu s-a făcut dovada refugiului autorului pentru momentul 1944 și, prin urmare, nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 290/2003.

Curtea a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, „criteriile de evaluare și modalitățile concrete de stabilire a cuantumului despăgubirilor sau de acordare a compensațiilor pentru terenurile agricole și intravilane, precum și pentru construcții și recolte, procedurile de lucru ale comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, gestionarea fondurilor destinate despăgubirilor, precum și modalitățile de efectuare a plăților vor fi stabilite prin norme metodologice elaborate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și aprobate prin hotărâre a Guvernului.” Conform art. 17 alin. (4) lit. h) din H.G.

nr. 57/2008, „în situația în care constată încălcarea prevederilor Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și a normelor metodologice adoptate în aplicarea sa, propune reanalizarea actelor administrative emise în aplicarea acestei legi de către comisiile județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

În baza raporturilor administrative ierarhice, vicepreședintele poate solicita comisiilor județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 revocarea actelor administrative emise, în situația în care constată încălcarea prevederilor legale în vigoare.” S-a remarcat că nu interesează în cadrul analizei temeiniciei pretențiilor deduse judecății aspectele legate de îndeplinirea sau nu de către intimatul-reclamant a criteriilor legale pentru acordarea despăgubirilor, acestea neputând face obiectul examinării de către instanța de drept comun, având în vedere existența unei proceduri administrativ-jurisdicționale instituită în acest scop prin legea specială, a cărei legalitate nu face obiectul controlului judiciar în speță.

Ceea ce s-a pus în discuție este caracterul cert al creanței – în sensul art. 379 alin. (3) C. proc. civ. – fiind evident că intimatul-reclamant nu este beneficiarul unei creanțe a cărei existență să rezulte dintr-un act de creanță opozabil apelantei-pârâte ori care să fie recunoscut în vreun mod de aceasta. Dimpotrivă, în cadrul procedurii administrative de stabilire și plată a despăgubirilor, recurenta-pârâtă nu a înțeles să valideze suma dreptul la despăgubiri stabilit prin Hotărârea nr. 321/2009. A rezultat deci că reclamantul nu avea un drept de creanță pe care să-l poată valorifica prin acțiunea de față, în urma finalizării procedurilor administrative. Aspectele reținute de instanța de fond referitoare la Decizia nr. 657 din 09 aprilie 2009 prin care A.N.R.P.

- Serviciul pentru aplicarea Legii 290/2003 a solicitat revocarea Hotărârii nr. 321/2009 emisă de Comisia Municipiului București pe numele intimatului, în sensul că aceasta ar fi fost emisă pentru a împiedica intimatul să-și valorifice drepturile stabilite în favoarea sa nu poate îndreptăți pe acesta din urmă la promovarea unei acțiuni ca aceea în speță și în niciun caz nu ar putea constitui un argument în favoarea temeiniciei pretențiilor bănești invocate. O atare împrejurare poate fi cenzurată de instanță numai pe calea contenciosului administrativ, procedură judiciară la care intimatul-reclamant putea recurge, de altfel, și pentru a ataca refuzul nejustificat al apelantei de a da curs cererii sale, contrar hotărârii Comisiei Municipale București pentru acordarea de despăgubiri, dar, în condițiile mai sus-arătate, în cadrul prezentei acțiuni a reprezentat, fără îndoială, un impediment obiectiv pentru recunoașterea și valorificarea creanței pretinse de intimat.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată, a declarat recurs reclamantul P.D., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece : - Instanța de apel a nesocotit și aplicat greșit Legea nr. 290/2003 în ansamblul ei, cu referire specială la art. 10 alin. (2) care dispune imperativ că despăgubirile stabilite conform legii se plătesc în termen de un an de la comunicarea Hotărârii Comisiei Municipiului București, iar în termen de 2 ani în cazuri speciale prevăzute de art. 11 alin. (1) din aceeași lege. - Instanța de apel a nesocotit Normele metodologice din H.G. nr. 1120/2006. - Legea nr. 290/2003 prevede la art. 8 alin. (4) că, în termen de cel mult 60 de zile de la comunicare, orice contribuție se analizează de Comisia Centrală.

- Pârâta A.N.P.R. nu a făcut niciun demers, astfel că orice susținere după aproape doi ani este nulă și neavenită. - Legea nr. 290/2003 prevede în art. 8 alin. (4) că, în termen de cel mult 60 de zile de la comunicare, orice contestație se va analiza la Comisia Centrală. - În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, hotărârile Comisiei Centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, hotărârile Comisiilor județene și a municipiului București se comunică Comisiei centrale constituite în baza Legii nr. 9/1998.

În conformitate cu art. 8 alin. (5), hotărârile Comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare la secția de contencios a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul. În speță, față de dispozițiile legale mai sus menționate, se va admite recursul declarat de reclamantul P.D. și, pe cale de consecință, se va casa decizia recurată și sentința nr. 720 din 04 mai 20120 a Tribunalului București și se va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul P.D. împotriva deciziei nr. 8/A din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată precum și sentința nr. 720 din 04 mai 2010 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2012.