ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2487/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 23760/3 din 3 iunie 2009, reclamanții N.C. și N.M. au chemat în judecată Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București, pentru obligarea la plata sumei de 466.013.96 lei, actualizată cu indicele de creștere a preturilor, reprezentând compensații actualizate stabilite în baza Legii nr. 9/1998 prin Deciziile nr. 473 din 16 noiembrie 2007 și nr. 472 din 16 noiembrie 2007. Prin sentința civilă nr. 1260 din 06 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice; s-a respins acțiunea împotriva acestui pârât pentru acest motiv; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții N.C.

și N.M.; a fost obligată pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata sumei de 466.013,96 lei actualizată la data plății - reprezentând compensații. Împotriva sentinței civile mai sus-menționate a formulat apel pârâtul Guvernul României - Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 259A din 15 aprilie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât cu următoarea motivare: Reclamanții N.C. și N.M. au solicitat Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 acordarea compensațiilor bănești pentru bunurile ce au aparținut autorilor lor, trecute în proprietatea statului bulgar.

Prin hotărârile nr. 2662 și nr. 2663 din 06 mai 2004, emise de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 au fost admise cererile reclamanților, stabilindu-se valoarea compensațiilor la sumele de 415.344,97 lei și de 50.668,99 lei. Potrivit sentinței civile nr. 537 din 28 mai 2007, la cererea reclamantului N.M., pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost obligată la emiterea Ordinului de validare a celor două hotărâri ale Comisiei, așa încât, pârâta a validat cele două hotărâri prin Deciziile nr. 472 și nr. 473 din 16 noiembrie 007, sumele acordate cu titlu de compensații rămânând neschimbate. Până în prezent, pârâta nu s-a conformat obligației de plată a acestor despăgubiri, deși, după cum chiar aceasta arată în întâmpinare, dispozițiile art. 38 din H.G.

nr. 753/1998, republicată și ale Legii nr. 9/1998 o obligau să efectueze plata în două tranșe. Curtea a reținut că de la data emiterii deciziilor și până la data introducerii acțiunii, au trecut aproximativ 2 ani, pârâta nefăcând dovada plății compensațiilor. Mai mult decât atât, s-a reținut că pârâta a validat cele două hotărâri privind suma stabilită cu titlu de compensații la data de 16 noiembrie 2007, iar până la data introducerii acțiunii, respectiv 03 iunie 2009, nu se plătise intimaților nici o sumă de bani, nici măcar până la data judecării apelului, 15 aprilie 2010. Se creează astfel, prin nematerializarea unui drept recunoscut, o stare culpabilă și o insecuritate juridică privind dispozițiile stabilite în baza Legii nr. 9/1998.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Criticile formulate prin motivele de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte: Având în vedere că potrivit art. 5 din H.G. nr. 286/2004, compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat (...), rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație. În consecință, dreptul reclamanților la plata despăgubirilor stabilite prin Deciziile nr. 473 din 16 noiembrie 2007 și nr. 472 din 16 noiembrie 2007, emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este afectat de o condiție.

Nerealizarea acesteia, în speță, nealocarea unor sume pentru plata despăgubirilor, conduce la prelungirea perioadei de plată peste termenul prevăzut de art. 5 din H.G. nr. 286/2004. În raport cu pretențiile reclamanților, de actualizare a cuantumului compensațiilor acordate, se invocă dispozițiile art. 34 lit. h) din H.G. nr. 753/1998 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, potrivit cărora prin Hotărârile nr. 2662 și nr. 2663 din 6 mai 2004 s-a făcut o propunere privind cuantumul compensațiilor, acestea devenind certe, lichide și exigibile din momentul validării lor.

Având în vedere faptul că această creanță este stabilită, devenind astfel și exigibilă la data emiterii deciziei de plată, pentru actualizarea ei se aplică dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998, potrivit cărora în cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate și se actualizează numai în cazul în care se achită în anul următor. În recurs, intimații reclamanți - prin apărător au invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 306 C. proc. civ., față de faptul că cererea de recurs nu este întemeiată în drept, iar criticile cuprinse în aceasta nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 C. proc.

civ. Referitor la excepția nulității recursului, invocată de intimații reclamanți în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată, urmând să o respingă, motivat de următoarele argumente: Din dezvoltarea criticilor formulate de recurenta-pârâtă, se constată că acestea se află în strânsă legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală a acesteia și tinzând la a afirma nelegalitatea ei, de unde rezultă că recursul nu poate fi socotit nemotivat în sensul art. 306, raportat la art. 304 C. proc. civ. Prin urmare, constatând că motivele de recurs formulate se circumscriu sferei de aplicabilitate a cazului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., relativ la aplicarea greșită a legii, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului. Examinând recursul, din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu este fondat, sens în care reține următoarele: Pornind de la situația de fapt stabilită de instanțele anterioare, Înalta Curte urmează să respingă critica formulată de recurenta pârâtă, în sensul că dreptul reclamanților la plata despăgubirilor stabilite și validate prin Deciziile A.N.R.P. nr. 473 din 16 noiembrie 2007 și nr. 472 din 16 noiembrie 2007, este condiționat de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente, aprobate anual cu această destinație, deoarece debitorul obligației de plată a drepturilor este Guvernul României sub egida căruia funcționează A.N.R.P., aceasta neputând invoca propria culpă pentru a se exonera de obligația de plată a acestor drepturi bănești.

Având în vedere că obligația de plată stabilită în sarcina recurentei pârâte este certă, lichidă, exigibilă și recunoscută de aceasta, instanța supremă urmează să respingă apărarea bazată pe nebugetarea sumelor datorate, deoarece, așa cum în mod judicios a reținut și instanța de apel, a cărei hotârâre face obiectul recursului de față, se creează o stare culpabilă și o insecuritate juridică privind dispozițiile Legii nr. 9/1998 prin nematerializarea unui drept recunoscut reclamanților de această lege. În aceste împrejurări, se constată că soluția instanței de fond privind obligarea pârâtei A.N.R.P. la plata compensațiilor bănești pentru bunurile ce au aparținut autorilor reclamanților, trecute în proprietatea statului bulgar, este temeinică și legală, fiind corect menținută de către instanța de apel, în speță, făcându-se aplicarea legii materiale de reparație în mod corect.

Drept consecință, apreciind că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. Totodată, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la 1350 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți N.C. și N.M., reprezentând onorariu de avocat conform chitanțelor nr. 145 și nr. 466/2011 anexate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei nr. 259A din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta-pârâtă la 1350 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți N.C. și N.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.