ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2487/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr.

23760/3 din 3 iunie 2009, reclamanții N.C. și N.M. au chemat în judecată Autoritatea

Națională Pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București, pentru

obligarea la plata sumei de 466.013.96 lei, actualizată cu indicele de creștere

a preturilor, reprezentând compensații actualizate stabilite în baza Legii nr. 9/1998

prin Deciziile nr. 473 din 16 noiembrie 2007 și nr. 472 din 16 noiembrie 2007.

Prin sentința civilă

nr. 1260 din 06 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a

V-a civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Finanțelor Publice; s-a respins acțiunea împotriva acestui pârât

pentru acest motiv; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții N.C.

și N.M.; a fost obligată pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților la plata sumei de 466.013,96 lei actualizată la data plății -

reprezentând compensații.

Împotriva sentinței

civile mai sus-menționate a formulat apel pârâtul Guvernul României -

Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru

Aplicarea Legii nr. 9/1998.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia nr. 259A din 15 aprilie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de

pârât cu următoarea motivare:

Reclamanții N.C. și N.M.

au solicitat Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998

acordarea compensațiilor bănești pentru bunurile ce au aparținut autorilor lor,

trecute în proprietatea statului bulgar.

Prin hotărârile nr. 2662

și nr. 2663 din 06 mai 2004, emise de Comisia Municipiului București pentru

aplicarea Legii nr. 9/1998 au fost admise cererile reclamanților, stabilindu-se

valoarea compensațiilor la sumele de 415.344,97 lei și de 50.668,99 lei.

Potrivit sentinței

civile nr. 537 din 28 mai 2007, la cererea reclamantului N.M., pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost obligată la

emiterea Ordinului de validare a celor două hotărâri ale Comisiei, așa încât,

pârâta a validat cele două hotărâri prin Deciziile nr. 472 și nr. 473 din 16

noiembrie 007, sumele acordate cu titlu de compensații rămânând neschimbate.

Până în prezent,

pârâta nu s-a conformat obligației de plată a acestor despăgubiri, deși, după

cum chiar aceasta arată în întâmpinare, dispozițiile art. 38 din H.G. nr.

753/1998, republicată și ale Legii nr. 9/1998 o obligau să efectueze plata în

două tranșe.

Curtea a reținut că

de la data emiterii deciziilor și până la data introducerii acțiunii, au trecut

aproximativ 2 ani, pârâta nefăcând dovada plății compensațiilor.

Mai mult decât atât,

s-a reținut că pârâta a validat cele două hotărâri privind suma stabilită cu

titlu de compensații la data de 16 noiembrie 2007, iar până la data

introducerii acțiunii, respectiv 03 iunie 2009, nu se plătise intimaților nici

o sumă de bani, nici măcar până la data judecării apelului, 15 aprilie 2010.

Se creează astfel,

prin nematerializarea unui drept recunoscut, o stare culpabilă și o

insecuritate juridică privind dispozițiile stabilite în baza Legii nr. 9/1998.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților.

Criticile formulate

prin motivele de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte:

Având în vedere că

potrivit art. 5 din H.G. nr. 286/2004, compensațiile se achită beneficiarilor

în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat

(...), rezultă că plata despăgubirilor este

condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate

anual cu această destinație.

În consecință,

dreptul reclamanților la plata despăgubirilor stabilite prin Deciziile nr. 473

din 16 noiembrie 2007 și nr. 472 din 16 noiembrie 2007, emise de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților este afectat de o condiție.

Nerealizarea acesteia, în speță, nealocarea unor sume pentru plata despăgubirilor,

conduce la prelungirea perioadei de plată peste termenul prevăzut de art. 5 din

H.G. nr. 286/2004.

În raport cu

pretențiile reclamanților, de actualizare a cuantumului compensațiilor

acordate, se invocă dispozițiile art. 34 lit. h) din H.G. nr. 753/1998 privind

Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, potrivit cărora prin

Hotărârile nr. 2662 și nr. 2663 din 6 mai 2004 s-a făcut o propunere privind

cuantumul compensațiilor, acestea devenind certe, lichide și exigibile din

momentul validării lor.

Având în vedere

faptul că această creanță este stabilită, devenind astfel și exigibilă la data

emiterii deciziei de plată, pentru actualizarea ei se aplică dispozițiile art.

8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998, potrivit cărora în cazul în care

compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă

la nivelul la care au fost validate și se actualizează numai în cazul în care

se achită în anul următor.

În recurs, intimații

reclamanți - prin apărător au invocat excepția nulității recursului, în temeiul

art. 306 C. proc. civ., față de faptul că cererea de recurs nu este întemeiată

în drept, iar criticile cuprinse în aceasta nu se circumscriu motivelor de

nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.

Referitor la excepția

nulității recursului, invocată de intimații reclamanți în temeiul art. 306

alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată, urmând să o

respingă, motivat de următoarele argumente:

Din dezvoltarea

criticilor formulate de recurenta-pârâtă, se constată că acestea se află în

strânsă legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală a

acesteia și tinzând la a afirma nelegalitatea ei, de unde rezultă că recursul

nu poate fi socotit nemotivat în sensul art. 306, raportat la art. 304 C. proc.

civ.

Prin urmare,

constatând că motivele de recurs formulate se circumscriu sferei de

aplicabilitate a cazului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., relativ la aplicarea greșită a legii, Înalta Curte urmează să

respingă excepția nulității recursului.

Examinând recursul,

din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu este fondat, sens în care

reține următoarele:

Pornind de la

situația de fapt stabilită de instanțele anterioare, Înalta Curte urmează să

respingă critica formulată de recurenta pârâtă, în sensul că dreptul

reclamanților la plata despăgubirilor stabilite și validate prin Deciziile A.N.R.P.

nr. 473 din 16 noiembrie 2007 și nr. 472 din 16 noiembrie 2007, este

condiționat de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente, aprobate

anual cu această destinație, deoarece debitorul obligației de plată a

drepturilor este Guvernul României sub egida căruia funcționează A.N.R.P.,

aceasta neputând invoca propria culpă pentru a se exonera de obligația de plată

a acestor drepturi bănești.

Având în vedere că

obligația de plată stabilită în sarcina recurentei pârâte este certă, lichidă,

exigibilă și recunoscută de aceasta, instanța supremă urmează să respingă

apărarea bazată pe nebugetarea sumelor datorate, deoarece, așa cum în mod

judicios a reținut și instanța de apel, a cărei hotârâre face obiectul

recursului de față, se creează o stare culpabilă și o insecuritate juridică

privind dispozițiile Legii nr. 9/1998 prin nematerializarea unui drept

recunoscut reclamanților de această lege.

În aceste

împrejurări, se constată că soluția instanței de fond privind obligarea pârâtei

A.N.R.P. la plata compensațiilor bănești pentru bunurile ce au aparținut

autorilor reclamanților, trecute în proprietatea statului bulgar, este

temeinică și legală, fiind corect menținută de către instanța de apel, în

speță, făcându-se aplicarea legii materiale de reparație în mod corect.

Drept consecință,

apreciind că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

Totodată, conform

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la 1350 lei

cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți N.C. și N.M., reprezentând

onorariu de avocat conform chitanțelor nr. 145 și nr. 466/2011 anexate la

dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților împotriva deciziei nr. 259A din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurenta-pârâtă la 1350 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți N.C.

și N.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 martie 2011.