ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3916/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Timiș la 8 februarie 2006, reclamantele A.I.O.R. și R.F.R. au

solicitat în contradictoriu cu intimatul Municipiul Timișoara, reprezentat prin

primar, anularea dispoziției nr. 27 din 5 ianuarie 2006, prin care a fost

respinsă notificarea nr. 968 din 8 octombrie 2001 cu privire la imobilul teren

în suprafață de 707 mp, situat în Timișoara, evidențiat în cartea funciară sub

nr.top. 161-163/1 și 161-162/3. Reclamantele au solicitat obligarea pârâtului

la emiterea unei noi dispoziții motivate, prin care să se admită notificarea,

în sensul de a se restitui în natură suprafața de 530 mp, din care 369 mp

curte, iar restul de 161 mp teren cu baterie de 7 garaje.

În motivarea acțiunii, s-a

arătat că autorul reclamantelor a dobândit terenul de la Statul Român prin

actul de vânzare-cumpărare nr. 4013 din 14 aprilie 1932, în temeiul Legii nr.

4079/1921, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 28896 din 14 iulie 1931

pentru încurajarea construcțiilor.

S-a arătat că în art. I

alin. (1) al Legii nr. 4079/1921 s-a prevăzut că laturile de teren cumpărat

sunt inalienabile timp de 8 ani, iar dacă în acest interval de timp

cumpărătorul nu și-a construit casa, lotul revine de drept comunei,

restituindu-se prețul plătit.

Prin art. V din Legea nr.

2896/1932, s-a prevăzut însă în mod expres abrogarea art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 4079/1921.

Prin sentința civilă nr.

3151 din 18 martie 1959 s-a admis acțiunea fostului Sfat Popular al Orașului

Timișoara împotriva pârâților R.F., I.O.G. și P.G., fiind declarat reziliat

actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4013 din 14 aprilie 1932,

reclamantul fiind obligat să restituie pârâților prețul de cumpărare al

imobilului. Prin aceeași hotărâre s-a dispus radierea dreptului de proprietate al

defunctului G.G.P. asupra imobilului situat în Timișoara, și transcrierea lui

în proprietatea Sfatului Popular al orașului Timișoara.

Reclamantele au susținut că

sentința civilă nr. 3151/1953 a fost pronunțată cu încălcarea legii în vigoare

și, ca atare, sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.

S-a mai arătat că, după

trecerea în proprietatea statului, terenul în suprafață de 707 mp a fost

unificat cu terenurile cu nr.top. 161 și 163, dezlipite la rândul lor din C.F.

nr. 16394 Timișoara și C.F. 729 Timișoara, într-o singură parcelă în suprafață

de 1980 mp.

Tribunalul Timiș, secția

civilă, prin sentința civilă nr. 1640/PI din 20 iunie 2006, a respins cererea

reclamantelor ca nefondată, reținând că imobilul în litigiu nu a fost preluat

abuziv și nu se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

nr. 10/2001, acesta reintrând în patrimoniul fostului Sfat Popular al orașului

Timișoara ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești ce nu a fost

desființată și își produce efectele și în prezent.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel reclamantele susținând că în mod greșit prima

instanță a reținut valabilitatea titlului statului, deoarece hotărârea

judecătorească invocată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor

constituționale în vigoare la acea dată, iar pe de altă parte nu s-a ținut

seama de caracterul reparator al Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel Timișoara,

secția civilă, prin decizia nr. 568 din 14 decembrie 2006 a respins apelul

reclamantelor reținând că, prin sentința civilă nr. 3151 din 18 martie 1959 s-a

dispus rezilierea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 13 aprilie 1932

între autoritățile administrative ale orașului Timișoara și numitul G.P.,

pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina părții, în temeiul

acestei hotărâri dispunându-se efectuarea mențiunilor în evidențele de carte

funciară.

S-a apreciat că în această

ipoteză reclamantele nu pot invoca măsuri cu caracter reparator în legătură cu

un bun având ca proprietar o altă persoană decât pe autorul lor, astfel cum s-a

statuat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Împotriva deciziei

menționate au declarat recurs în termen legal reclamantele A.I.O.R. și R.F.R.,

criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art, 304 pct. 5, 7 și 9 C.

proc. civ.

Prin motivele de recurs s-a

susținut că instanța de apel a încălcat normele imperative ale art. 261 pct. 3

și 5 C. proc. civ. ca și dreptul la apărare al reclamantelor, nepronunțându-se

asupra cererii lor de încuviințare a probei cu expertiză tehnică topometrică cu

obiectivele propuse la instanța de fond.

Cea de a doua critică a

vizat greșita apreciere a legalității titlului statului și, pe cale de

consecință, neaplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i) și h) precum și ale

dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care

hotărârea judecătorească menționată a fost pronunțată cu încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 4079/1921, astfel cum a fost modificată prin art. V din

Legea nr. 2896 din 14 iulie 1931 și a art. 12 din Constituția Republicii

Populare Române din 1952, precum și a art. 481 C. civ.

În faza recursului nu s-au

administrat probe noi.

Analizând ansamblul probator

administrat în cauză raportat la criticile invocate, Înalta Curte de Casație și

Justiție va constata că recursul reclamantelor este nefondat având în vedere

următoarele considerente:

Prin notificarea

înregistrată la 11 octombrie 2001, reclamantele au solicitat restituirea în

natură sa prin echivalent bănesc a imobilului situat în Timișoara, înscris în

CG 32026 Timișoara, nr. top 161-163-1 și 161 – 163/3.

Din analiza înscrisurilor

depuse în anexa la notificare a rezultat că terenul în litigiu, înscris în C.F.

nr. 714 Timișoara, cu nr.top. 162, a intrat în proprietatea Statului Român în

baza sentinței civile nr. 3151/1959 a Tribunalului Popular al orașului

Timișoara, de la numitul G.P. Prin sentința menționată s-a dispus rezilierea

contractului de vânzare-cumpărare a terenului în litigiu, întrucât cumpărătorul

nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a edifica o casă de locuit pe

teren, dispunându-se totodată radierea dreptului de proprietate a numitului

G.P. din C.F. 714 și transcrierea lui în proprietatea Sfatului Popular al

orașului Timișoara, urmând să fie restituit de către vânzător prețul lotului de

teren.

Din analiza C.F. nr. 714

Timișoara rezultă că, după ce a revenit în proprietatea statului, în baza

hotărârii judecătorești menționate, terenul cu nr. top 162 a fost unificat cu nr.top.

161 și 163, dezlipite din C.F. 16394 Timișoara și C.F. 729 Timișoara.

Așa cum corect au reținut

instanțele de fond și apel, având în vedere că hotărârea judecătorească

irevocabilă prin care s-a preluat imobilul în litigiu de la autorul

reclamanților nu a fost desființată, producându-și efectele, nu se poate

susține că imobilul se încadrează în categoria celor dobândite de Statul Român

în mod abuziv. Ca atare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea nr. 10/2001, invocate de reclamante în contestația formulată.

În consecință, Curtea va

constata că, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile

formulate prin motivele de recurs, vizând greșita aplicare a dispozițiilor

Legii nr. 10/2001 sunt nefondate.

Se va reține totodată că,

prin practicaua deciziei recurate, instanța de apel s-a pronunțat cu privire la

cererea de probațiune formulată în scris de reclamante, respectiv asupra

solicitării de încuviințare a unei expertize tehnice topometrice cu obiectivele

precizate, apreciind că aceasta nu era pertinentă raportat la motivarea

hotărârii primei instanțe și criticile aduse acesteia prin motivele de apel.

Ca atare, nu se poate

susține că s-ar fi încălcat dispozițiile art. 261 pct. 3 și 5 C. proc. civ. și

dreptul la apărare al reclamantelor, hotărârea instanței de apel fiind motivată

în fapt și în drept și sub aspectul pronunțării asupra probatoriului solicitat.

Într-adevăr, reținerea

caracterului valabil al preluării imobilului ce a făcut obiectul notificării,

de către stat și, pe cale de consecință, a nedovedirii calității de persoane

îndreptățite a reclamantelor și a dreptului de proprietate invocat face inutilă

efectuarea probei cu expertiză tehnică topometrică de identificare a terenului,

acest aspect nefiind, de altfel, contestat.

Ca atare, critica întemeiată

pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 C. proc. civ. este nefondată.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata că recursul

reclamantelor este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. îl va respinge.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamantele A.I.O.R. și R.F.R. împotriva deciziei civile nr. 568 din 14

decembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 mai 2007.