ÎCCJ, decizie (scj.ro #83407)

17. Contract de navlosire. Plata navlului. Excepția prescripției dreptului material la acțiune. Termenul special de prescripție Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte. Partea specială. Contractul de navlosire Index alfabetic: -contract de navlosire -navlu - termen special de prescripție Calificarea convenției ca fiind un contract de navlosire , impune aplicarea dispozițiilor art.954 C.com., privind prescripția acțiunilor rezultând din contractul de navlosire, termenul statuat de textul legal aplicabil fiind de un an de la împlinirea călătoriei. Stabilirea datei ” împlinirii călătoriilor” , ca moment de la care începe să curgă termenul special de prescripție, este o chestiune de fapt ce ține de atributul suveran al instanței fondului sau apelului, care excede controlului de legalitate.

(Secția comercială, decizia nr.3916 din 30 noiembrie 2007) Prin sentința civilă nr.58/MF pronunțată la 1 noiembrie 2006 Tribunalul Constanța, Secția Maritimă și Fluvială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC N.S.S.

SRL CONSTANȚA în contradictoriu cu pârâta SC N. SRL TULCEA și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei reprezentând navlu pentru barja 15323, aferent perioadei iunie-noiembrie 2003, plus penalități de întârziere și la plata sumei, reprezentând navlu pentru barja 15319, aferent perioadei 10 iunie-14 august 2003. Totodată, tribunalul, prin aceeași sentință, a respins ca neîntemeiate pretențiile reclamantei privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă debitelor principale, calculată până la 15 iulie 2005. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că raporturile dintre părți își au izvorul în contractul nr.47 încheiat la 30 mai 2003, prin care reclamanta, în calitate de armator, a închiriat pârâtei, în calitate de chiriaș, două barje, având numerele 15319 și 15323 pentru o perioadă de 15 luni la prețul de 1000 Euro/navă/lună plus TVA.

Tribunalul a calificat contractul încheiat de părți ca fiind un contract de navlosire, față de obiectul închirierii și celelalte clauze convenite de părți, constatând că reclamanta, în calitate de armator, și-a îndeplinit obligația de a preda pârâtei cele două nave, fiind îndreptățită să solicite plata navlului. Sub acest aspect, prima instanță a apreciat că pentru barja 15.323 pârâta a exercitat gestiunea comercială a navei în perioada 10 iunie 2003-9 martie 2004, datorând chiria convenită. Referitor la barja 15319, tribunalul a reținut că pârâta a folosit barja doar în perioada 10 iunie-14 august 2003, până la data când reclamanta a adresat un protest Autorității Navale Române, în legătură cu andocarea navei în portul Brăila, în vederea efectuării unor lucrări de reparații, asupra cărora nu și-a dat acordul, solicitând sistarea lor.

Astfel că, pârâta nu a mai putut exercitat gestiunea comercială asupra acestei barje, pe toată durata termenului închirierii, convenită prin contract, datorită conduitei reclamantei. Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, în raport cu dispozițiile art.954 C. com.. Curtea de Apel Constanța, Secția Comercială, Maritimă și Fluvială, prin decizia civilă nr.3/MF din 15 martie 2007, a admis apelul pârâtei și a schimbat în tot sentința fondului, în sensul respingerii acțiunii, ca prescrisă.

Instanța de control judiciar a constatat că în raport de calificarea convenției încheiate de părți ca fiind un veritabil contract de navlosire a celor două nave, pe o perioadă de 15 luni, termenul special de prescripție reglementat de art.954 C. com., de un an de la îndeplinirea călătoriilor pentru acțiunile rezultând din acest tip de contract, s-a îndeplinit la 14 august 2003, pentru barja 15319 și respectiv la 9 martie 2004, pentru barja 15323, astfel că acțiunea înregistrată de reclamantă la 29 august 2005 a fost formulată, după împlinirea termenului de prescripție. La data de 11 mai 2007, reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei curții de apel, solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului.

Recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.proc. civ., susținând, în argumentarea criticii vizând aplicarea greșită a legii, că dispozițiile art.954 C.Com. nu își găsesc incidența în cauză, în condițiile în care raportul juridic dintre părți s-a încheiat ca urmare a denunțării lui și a nașterii unei situații litigioase; Momentul preluării barjelor de la pârâtă, ca marcând îndeplinirea călătoriei, nu a fost probat, pe de o parte, iar, pe de altă parte, cursul prescripției a fost întrerupt, în conformitate cu dispozițiile art.16 lit.a) din Decretul nr.167/1958, prin recunoașterea datoriei. Recunoașterea expresă a datoriei de către pârâtă rezultă din întâmpinarea depusă de aceasta, în dosarul nr.988/2004 al Judecătoriei Constanța, precum și din înscrisul nr.1410 din 17 martie 2004, depus în aceeași cauză, fapt ce determină întreruperea cursului prescripției, conform art.16 lit.a) din Decretul nr.167/1958.

Examinând hotărârea atacată, în contextul criticilor formulate și având în vedere actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că recursul este nefondat . Calificarea convenției încheiate de părți la 30 mai 2005, în raport cu obiectul său și celelalte clauze consimțite, ca fiind un contract de navlosire, impune aplicarea dispozițiilor art.954 C. com. privind prescripția acțiunilor rezultând din contractul de navlosire, termenul statuat de textul legal aplicabil fiind de un an de la îndeplinirea călătoriei. Reclamanta recurentă nu a declarat apel împotriva sentinței fondului, sub aspectul calificării contractului încheiat cu pârâta intimată, ca fiind un contract de navlosire, astfel că, sub acest aspect, nu poate critica „omisso medio” inaplicabilitatea dispozițiilor legale care reglementează contracte de asemenea natură.

Cu alte cuvinte, recurenta nu poate să repună în discuție în cadrul acestei căi extraordinare de atac, natura contractului și dispozițiile legale aplicabile sub aspect material și procesual tipului de contract statuat de prima instanță, în măsura în care nu a declarat apel sub acest aspect. Așa fiind, este aplicabil, în speță, termenul special de prescripție, reglementat de art.954 C. com., pentru acțiunile rezultând din contractul de închiriere a unui vas de un an de la data împlinirii călătoriei. Critica recurentului este neîntemeiată. Stabilirea datei „împlinirii călătoriilor”, ca moment de la care începe să curgă termenul special de prescripție este o chestiune de fapt ce ține de atributul suveran al instanței fondului sau apelului, care excede controlului de legalitate.

Distinct de aceasta, instanța de apel a motivat soluția pe această împrejurare de fapt, astfel cum a fost statuată, așa încât, hotărârea sa nu este susceptibilă de nici o critică de nelegalitate. Critica privind întreruperea cursului prescripției, ca urmare a recunoașterii exprese a datoriei făcută de pârâtă, cu consecința începerii unei noi prescripții față de care acțiunea reclamantei a fost promovată înăuntrul termenului de un an, este vădit nefondată.

Este adevărat că pârâta a recunoscut expres parte din suma datorată cu titlu de navlu, prin înscrisul depus la 17 martie 2004, în dosarul nr.988/2004 al Judecătoriei Constanța, și prin întâmpinarea formulată în cadrul aceluiași dosar, la 7 aprilie 2004, recunoaștere care semnifică întreruperea cursului prescripției, dar după data de 7 aprilie 2004 a început să curgă o nouă prescripție, de un an, termen care s-a împlinit la 7 aprilie 2005. În raport cu această dată , acțiunea formulată de reclamantă și înregistrată la 29 august 2005, pe rolul tribunalului, a fost promovată după împlinirea termenului de prescripție special aplicabil în cauză. În consecință, Înalta Curte, în temeiul art.312 alin( 1) C.proc.civ., a respins recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.