ÎCCJ, decizie (scj.ro #83407)

navlului. Excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Termenul special de prescripție

Cuprins pe materii:

Drept comercial. Contracte. Partea specială.

Contractul de navlosire

Index alfabetic:

-contract de navlosire

-navlu

-

termen

special de prescripție

Calificarea convenției  ca fiind un contract de navlosire , impune

aplicarea dispozițiilor art.954 C.com., privind prescripția

acțiunilor  rezultând din contractul de navlosire, termenul statuat

de textul  legal  aplicabil  fiind  de un an de la

împlinirea călătoriei.

Stabilirea datei ”

împlinirii călătoriilor” , ca moment  de la care  începe

să curgă termenul special de prescripție,  este o chestiune

de fapt ce ține de atributul suveran al instanței fondului sau

apelului, care excede  controlului de legalitate.

(Secția

comercială, decizia nr.3916 din 30 noiembrie  2007)

Prin sentința civilă nr.58/MF pronunțată la 1 noiembrie

2006 Tribunalul Constanța, Secția Maritimă și

Fluvială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC

N.S.S.  SRL CONSTANȚA  în contradictoriu cu pârâta SC N. SRL

TULCEA și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei

reprezentând navlu pentru barja 15323, aferent perioadei iunie-noiembrie 2003,

plus penalități de întârziere și la plata sumei, reprezentând

navlu pentru barja 15319, aferent perioadei 10 iunie-14 august 2003.

Totodată, tribunalul, prin aceeași sentință, a respins ca

neîntemeiate pretențiile reclamantei privind obligarea pârâtei

la plata

dobânzii legale aferentă debitelor principale, calculată

până la 15 iulie 2005.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că

raporturile dintre părți își au izvorul în contractul nr.47

încheiat la 30 mai 2003, prin care reclamanta, în calitate de armator, a

închiriat pârâtei, în calitate de chiriaș, două barje, având

numerele 15319 și 15323 pentru o perioadă de 15 luni la prețul

de 1000 Euro/navă/lună plus TVA.

Tribunalul a calificat contractul încheiat de părți ca fiind un

contract de navlosire, față de obiectul închirierii și celelalte

clauze convenite de părți, constatând că reclamanta, în calitate

de armator, și-a îndeplinit obligația de a preda pârâtei cele

două nave, fiind îndreptățită să solicite plata

navlului.

Sub acest aspect, prima instanță a apreciat că pentru barja 15.323

pârâta a exercitat gestiunea comercială a

navei

în perioada 10 iunie 2003-9 martie 2004, datorând chiria convenită.

Referitor la barja 15319, tribunalul a reținut că pârâta a folosit

barja doar în perioada 10 iunie-14 august 2003, până la data când

reclamanta a adresat un protest Autorității Navale Române, în

legătură cu andocarea navei în portul Brăila, în vederea

efectuării unor lucrări de reparații, asupra cărora nu

și-a dat acordul, solicitând sistarea lor.

Astfel

că, pârâta nu a mai putut exercitat gestiunea comercială asupra

acestei barje, pe toată durata termenului închirierii, convenită prin

contract, datorită conduitei reclamantei.

Împotriva acestei sentințe, pârâta

a

declarat apel, invocând excepția prescripției dreptului material la

acțiune al reclamantei,

în

raport cu dispozițiile art.954 C. com..

Curtea de Apel Constanța,  Secția Comercială, Maritimă

și Fluvială, prin decizia civilă nr.3/MF din 15 martie 2007,

a  admis apelul pârâtei și a schimbat în tot sentința fondului,

în sensul respingerii acțiunii, ca prescrisă.

Instanța de control judiciar a  constatat că în raport de

calificarea convenției încheiate de părți ca fiind un veritabil

contract de navlosire a celor două nave, pe o perioadă de 15 luni,

termenul special de prescripție reglementat de art.954 C. com., de un an

de la îndeplinirea călătoriilor pentru acțiunile rezultând din

acest tip de contract, s-a îndeplinit la 14 august 2003, pentru barja 15319

și respectiv la  9 martie 2004,  pentru barja 15323,

astfel că acțiunea înregistrată de reclamantă la 29 august

2005 a fost formulată, după împlinirea termenului de

prescripție.

La data de 11 mai 2007, reclamanta a declarat

recurs

împotriva deciziei curții de apel, solicitând casarea hotărârii cu

trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului.

Recurenta

a

invocat motivul de recurs prevăzut de

art.304 pct.9 C.proc.

civ., susținând, în argumentarea

criticii vizând aplicarea greșită a legii, că dispozițiile

art.954 C.Com.

nu

își găsesc

incidența în cauză, în condițiile în care raportul juridic

dintre părți s-a  încheiat ca urmare a denunțării lui

și a nașterii unei situații litigioase;

Momentul preluării barjelor de la pârâtă, ca marcând îndeplinirea

călătoriei, nu a fost probat, pe de o parte, iar, pe de

altă

parte, cursul prescripției a fost întrerupt,

în conformitate cu dispozițiile art.16 lit.a) din Decretul nr.167/1958,

prin recunoașterea datoriei.

Recunoașterea expresă a datoriei de către pârâtă

rezultă din întâmpinarea depusă de aceasta, în dosarul nr.988/2004 al

Judecătoriei Constanța, precum și din înscrisul nr.1410 din 17

martie 2004, depus în aceeași cauză, fapt ce determină

întreruperea cursului prescripției, conform art.16 lit.a) din Decretul

nr.167/1958.

Examinând hotărârea atacată, în contextul criticilor formulate

și având în vedere actele și lucrările dosarului, Curtea a

constatat că recursul este

nefondat .

Calificarea convenției încheiate de  părți la 30 mai 2005,

în raport cu obiectul său și celelalte clauze consimțite, ca

fiind un contract de navlosire,  impune aplicarea dispozițiilor

art.954 C. com. privind prescripția acțiunilor rezultând din

contractul de navlosire, termenul statuat de textul legal aplicabil fiind de un

an de la  îndeplinirea călătoriei.

Reclamanta recurentă nu a declarat apel împotriva sentinței fondului,

sub aspectul calificării contractului încheiat cu pârâta intimată, ca

fiind  un contract de navlosire, astfel că, sub acest aspect, nu

poate critica „omisso medio” inaplicabilitatea dispozițiilor legale care

reglementează contracte de asemenea natură.

Cu alte cuvinte, recurenta nu poate să repună în discuție în

cadrul acestei căi extraordinare de atac, natura contractului și

dispozițiile legale aplicabile sub aspect material și procesual

tipului de contract statuat de prima instanță, în măsura în care

nu a declarat apel sub acest aspect.

Așa fiind,

este

aplicabil, în speță,

termenul special de prescripție, reglementat de art.954 C. com., pentru

acțiunile rezultând din contractul de închiriere a unui vas de un an de la

data împlinirii călătoriei. Critica recurentului

este

neîntemeiată.

Stabilirea datei „împlinirii călătoriilor”, ca moment de la care

începe

să

curgă termenul special de

prescripție este o chestiune de fapt ce ține de atributul suveran al

instanței fondului sau apelului, care excede controlului de legalitate.

Distinct de aceasta, instanța de apel a motivat soluția pe

această împrejurare de fapt, astfel cum a fost statuată, așa

încât, hotărârea

sa

nu este susceptibilă de

nici o critică de nelegalitate.

Critica privind întreruperea cursului prescripției, ca urmare a

recunoașterii exprese a datoriei făcută de pârâtă, cu consecința

începerii unei noi prescripții față de care acțiunea

reclamantei a fost promovată înăuntrul termenului de

un

an, este vădit nefondată.

Este adevărat că pârâta a recunoscut expres parte din suma

datorată cu titlu de navlu, prin înscrisul depus la 17 martie 2004, în

dosarul nr.988/2004 al Judecătoriei Constanța, și prin

întâmpinarea formulată în cadrul aceluiași dosar, la 7 aprilie 2004,

recunoaștere care semnifică întreruperea cursului prescripției,

dar după data de 7 aprilie 2004 a început să curgă o nouă

prescripție, de un an, termen care s-a împlinit la 7 aprilie 2005. În

raport cu această

dată ,

acțiunea

formulată de reclamantă și înregistrată la 29 august 2005,

pe rolul tribunalului, a fost promovată după împlinirea termenului de

prescripție special aplicabil în cauză.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art.312

alin(

1)

C.proc.civ., a respins recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.