ÎCCJ, decizie (scj.ro #86876)

Contract de transport fluvial de mărfuri. Acțiune în pretenții. Termenul de prescripție aplicabil în raport cu natura juridică a contractului

Cuprins pe materii: Drept comercial. Prescripția extinctivă

Index alfabetic: acțiune în pretenții

- contract de transport fluvial de mărfuri

- contract de navlosire

- termen de prescripție

C. com., art. 954 alin. (1)

Decretul nr. 167/1958, art. 3

În cazul unui contract de transport fluvial de mărfuri, armatorul ia în primire marfa și promite să o livreze la destinație, iar în cazul contractului de navlosire se angajează ca, în schimbul unui tarif denumit navlu, să pună la dispoziția navlositorului o navă până la expirarea duratei contractului, obiectul contractului de navlosire fiind constituit de navă ca atare.

Contractul de transport fluvial de mărfuri nu poate fi calificat ca fiind contract de navlosire, chiar dacă părțile au inserat în cuprinsul acestuia clauze proprii contractului de navlosire, obiectele celor două contracte fiind diferite, astfel încât termenul general de prescripție aplicabil acestui contract este cel general, de trei ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar nu termenul de 1 an prevăzut de art. 954 alin.

(1) C. com.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1115 din 20 martie 2014

Notă

:

*

Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă a fost abrogat de Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011.

**

Potrivit art. 230 lit. c) din Legea nr. 71/2011, modificată, se abrogă Codicele de comerț din 1887, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 31 din 10 mai 1887, cu excepția art. 954 alin. (1), care se abrogă la data intrării în vigoare a Codului maritim.

Prin acțiunea înregistrată  sub nr. xx973/233/2010 la Judecătoria Galați, reclamanta SC N.3 SRL Galați a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA București, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 90.000 lei, reprezentând o parte din prejudiciul total de 1.190.000lei produs prin neexecutarea de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contractul de transport fluvial de mărfuri nr. 38/31.01.2008 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 12601/2010 a fost admisă excepția de necompetență materială a Judecătoriei Galați și declinată competența materială de soluționare a prezentei cauze de la Judecătoria Galați în favoarea Tribunalului Galați.

Prin decizia civilă 225/1002.2011, Tribunalul Galați a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantă, față de dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., dosarul fiind înaintat Tribunalului Galați și înregistrat sub nr. xx773/233/2010/a1* la 04.05.2011.

La termenul din 16.03.2012, fiind prima zi înfățișare la care părțile legal citate puteau pune concluzii, instanța s-a pronunțat asupra probelor solicitate de părți.

Prin precizările depuse pentru termenul din 04.05.2012 pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei față de dispozițiile art. 954 C. com., excepție pusă în discuția părților și pe care reclamanta, verbal, prin reprezentant și prin concluziile scrise depuse la 08.05.2012, a solicitat a fi respinsă ca nefondată.

Tribunalul Galați, prin sentința nr. 1115/15.05.2012, a respins acțiunea în daune contractuale, ca fiind prescrisă.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, următoarele:

Excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție de fond care afectează exercițiul dreptului la acțiune, prescripția extinctivă fiind un mijloc de stingere a obligațiilor și acțiunilor prevăzut de art. 1837 C. civ.

În speță, termenul de prescripție prevăzut de art. 954 alin. (1) C. com. este de 1 an, iar obligațiile de plată derivând din contractul  nr. 38/2008 - în temeiul căruia a fost formulată acțiunea reclamantei - au avut ca termen 14.11.2008, astfel că, la data introducerii acțiunii, 07.06.2010, termenul de prescripție este împlinit.

Instanța de fond a reținut că susținerea reclamantei conform căreia contractul nr. 38//2008 este un contract de prestări servicii, nu de navlosire, nu poate fi primită.

În speță, contractul nr. 38/31.01.2008 denumit de părți „contract de transport fluvial de mărfuri” are ca obiect efectuarea transportului pe apă a agregatelor de carieră, respectiv transportul cu barje, pe relația Iglicioara - Oltenița; Iglicioara - Călărași.

Convenția ONU din 1978 privitoare la transportul mărfurilor pe cale maritimă definește contractul de navlosire ca fiind contractul prin care armatorul se obligă contra plății unei chirii, denumită navlu, să transporte mărfurile pe mare de la un port la altul, practica distingând doar față de interesul pe care îl are expeditorul mărfii de a folosi vasul în întregime - Charter Party - sau doar parțial - Conosament.

Este de necontestat că pârâta SC C.A. SA s-a obligat să pună la dispoziția reclamantei  propriile mijloace de transport  pe apă, să asigure transportul unei cantități determinate de marfă, pe relațiile stabilite, contra unui tarif de transport pe care beneficiarul  prestației s-a obligat să îl achite, deci raporturile juridice s-au stabilit urmare a închirierii barjelor cu care transportatorul s-a obligat să transporte pe Dunăre marfa beneficiarului.

Pentru considerentele expuse, față de dispozițiile imperative ale art. 954 C. com. privitoare la termenul de 1 an în care se prescriu acțiunile rezultate din contractele de navlosire, tribunalul a admis excepția invocată de pârâtă și a respins acțiunea reclamantei ca tardiv formulată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta SC N.3 SRL Galați, prin administrator judiciar N. I.P.U.R.L., înregistrat la data de 2.08.2012, sub nr. xx973/233/2010/a1 pe rolul Curții de Apel Galați, Secția a II-a civilă, maritimă și fluvială.

Apelul a fost considerat întemeiat, pentru considerentele următoare, redate în rezumat:

Instanța de fond a făcut, în adevăr, o greșită aplicare a prevederilor art. 954 alin. (1) C. com., stabilind că termenul de prescripție a acțiunii în daune contractuale, întemeiată pe contractul de transport fluvial de mărfuri nr. 38/31.01.2008, este de 1 an și că, prin urmare, era împlinit la data introducerii cererii (24.08.2010).

Termenul special de prescripție, sus-arătat, este aplicabil acțiunilor rezultând din contractul de închiriere a unui vas. Or, contractul de închiriere al unei nave, în accepțiunea Codului comercial este cel definit de prevederile art. 557 C. com. Acest text de lege stabilește că printre elementele esențiale ale convenției trebuia să se regăsească numele, naționalitatea și capacitatea vasului [art. 557 alin. (2) pct.1].

Contractul de închiriere, descris de legea română, corespunde definiției date de Convenția Națiunilor Unite privind transporturile pe mare din 1978 (Regulile de la Hamburg) contractului de navlosire. În virtutea acestui contract, armatorul se obligă să execute un serviciu de transport pe apă, cu o navă echipată de el, pentru navigația și conducerea căreia rămâne răspunzător pe întreaga durată de valabilitate a contractului (Voyage Charter Party și Time Charter Party - pentru transporturile cu curse neregulate).

Contractul de închiriere descris de legea română, în cadrul căruia se regăsesc principalele clauze ale contractului de transport sub formă de charter-party, trebuie să includă, în mod obligatoriu, denumirea navei, caracteristicile principale, inclusiv capacitatea utilă, exprimată atât în unități de greutate, cât și în unități volumetrice, modul de avizare privind sosirea navei în portul de încărcare ș.a.m.d.

Contractul perfectat de părți este, în adevăr, un contract de transport fluvial de mărfuri, întrucât obiectul acestuia constă în efectuarea transportului pe apă a agregatelor de carieră, arătându-se porturile de încărcare și descărcare (art. 1.1 și 1.2 din convenție), în schimbul unui tarif de transport raportat la cantitatea transportată, că transportatorul asigura plata taxelor către administrațiile portuare, răspunde de integritatea mărfurilor (pct. 4 din contract) ș.a.m.d.

Acest contract de transport fluvial de mărfuri cuprinde, în adevăr, principalele clauze ale unui contract de navlosire, pe voiaj (voyage charter party). Însă, contractului perfectat de părți nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 954 alin. (1) C. com., întrucât textul de lege face trimitere explicită la contractul de închiriere prevăzut de art. 557 alin. (2) C. com., text de lege care, fără a defini convenția, prevede clauzele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă, printre care denumirea navei, caracteristicile principale, capacitatea utilă (clauze specifice contractului de transport sub forma charter party).

Or, convenția perfectată de părți nu cuprinde acest element esențial, pentru a fi calificată ca fiind contract de închiriere, în accepțiunea art. 954 alin. (1) raportat la art. 557 C. com.

Prin urmare, s-a stabilit că îi este aplicabil contractului termenul general de prescripție, de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958 (act normativ în vigoare la data începerii curgerii termenului), care nu era împlinit la data promovării acțiunii de față.

Prin decizia civilă nr. 113/A din 14.12.2012, Curtea de Apel Galați, Secția a II-a civilă, maritimă și fluvială, a admis apelul, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC C.A. SA care a solicitat casarea deciziei recurate și, în rejudecare, respingerea apelului ca nefondat.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că, în mod greșit, contractul încheiat de părți a fost calificat ca un contract de prestări servicii, acesta fiind un contract de navlosire.

Astfel, obligațiile transportatorului, de a asigura operațiunea de transport cu barjele din dotare, de a obține avizele necesare derulării activității de transport naval în raport de administrațiile portuare, de a ține legătura cu firmele implicate în operațiunile de transbord, de a pune la dispoziție barjele, de a răspunde de pierderea sau deteriorarea mărfii, de a plăti taxele către administrațiile portuare și căpitănii, sunt obligațiile navlosantului, așa cum rezultă din teoria și practica judiciară.

În mod eronat, instanța de apel a calificat acest contract ca fiind un simplu contract de transport fluvial, fără a avea în vedere că, pentru a efectua transportul, reclamanta a pus la dispoziția pârâtei toată capacitatea de transport.

În consecință, recurenta a apreciat că cererea în pretenții a fost formulată de reclamantă cu mult peste termenul de un an prevăzut de legea specială aplicabilă acestui tip de contract și că aceasta este prescrisă, iar legea aplicabilă în cauză este Codul comercial, adică legea în vigoare la data producerii faptei sau a efectelor ei.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că obiectul contractului nu este reprezentat de închirierea unor vase, ci de desfășurarea unor activități de transport cu barjele din dotare și cu personalul propriu în favoarea beneficiarului. În consecință, a apreciat că instanța de apel a făcut o interpretare corectă a contractului încheiat de părți.

Analizând decizia recurată sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate de recurentă, care pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat.

Susținerile recurentei în sensul că, în cauză, contractul nr. 38/2008 are natura juridică a unui contract de navlosire sunt nefondate, iar instanța de apel a reținut în mod corect că natura contractului perfectat de părți este aceea de contract de prestări servicii.

Astfel, navlosirea este un contract prin care armatorul se angajează ca, în schimbul unui tarif denumit navlu, să pună la dispoziția navlositorului o navă până la expirarea duratei contractului, obiectul contractului de navlosire fiind constituit de navă ca atare.

În cazul contractului de transport fluvial de mărfuri, armatorul ia în primire marfa și promite să o livreze la destinație, în timp ce în cazul contractului de navlosire armatorul nu ia marfa în primire, asumându-și mai degrabă obligații de diligență.

În cuprinsul contractului încheiat de părți și care este supus analizei instanței de recurs, chiar dacă sunt inserate clauze proprii contractului de navlosire, nu este individualizată nava, iar obiectul acestuia nu constă în închirierea unui vas determinat, ci în efectuarea transportului pe apă a cantității de 180.000 tone agregate de carieră.

Întrucât, raportat la obiectul contractului, se reține obligația pârâtei-recurente de a efectua activități de transport de mărfuri în favoarea reclamantei-intimate, iar în conținutul contractului nr. 32/2008 nu se regăsesc elementele specifice contractului de navlosire referitoare la navă, conosament și navlu, instanța supremă constată că, în cauză, este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, și nu termenul de 1 an reținut de instanța de fond, prevăzut de art. 954 alin. (1) C. com.

De altfel, pentru ca în speță să se aplice dispozițiile speciale ale legii comerciale referitoare la termenul de prescripție de 1 an era necesar ca părțile să fi inserat în contract clauzele obligatorii la care se referă art. 557 C. com. pentru a califica contractul încheiat de acestea ca și contract de închiriere (navlosire).

Și din acest punct de vedere, soluția instanței de apel este legală, întrucât reține că nu subzistă calificarea contractului ca și contract de navlosire atât timp cât acesta nu cuprinde elementele esențiale la care se referă art. 557 C. com.

Față de considerentele expuse pe larg mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.