ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2646/2008

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 decembrie 2007 reclamanta SC A.C. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.D.S., obligarea pârâtei să încheie cu reclamanta convenții pentru înlesnirile la plată prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 190/2004 pentru redevență și penalitățile datorate în temeiul contractului de concesiune înainte de privatizare. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 463 din 13 februarie 2007 a respins excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, invocată de pârâtă, a admis acțiunea și a obligat pârâta să încheie cu reclamanta convenții pentru înlesniri la plata pentru redevențe și penalități datorate până la data privatizării.

Instanța a reținut în esență că, nu a existat un contract de concesiune corespunzător care s-o îndreptățească pe reclamantă să obțină o convenție de eșalonare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.D.S., criticând-o pentru nelegalitate. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4716 din 5 decembrie 2007 a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentința atacată și pe fond a respins acțiunea formulată de societate. Instanța de recurs a reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 190/2004 societățile comerciale beneficiază de înlesnirile la plată acordate în conformitate cu prevederile legii numai după ce fac dovada că nu mai înregistrează obligații restante reprezentând redevență și accesoriile aferente față de A.D.S.

pentru perioada de după privatizare, în baza contractelor de concesiune încheiate. Cum recurenta-reclamantă, arată în continuare instanța de recurs, a recunoscut prin adresa din 30 ianuarie 2006 că a exploatat terenul după privatizare, până la 26 iunie 2002, nu mai poate beneficia de dispozițiile textului de lege citat. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamanta SC A.C. SA în temeiul art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., susținând în esență că instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut, extinzând, nelegal și nemotivat perioada de valabilitate a contractului de concesiune din 22 aprilie 2000, până la 26 iunie 2002, cu toate că acest contract a încetat de drept în temeiul legii la data privatizării, respectiv la 12 februarie 2002. În al doilea motiv de revizuire se arată că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra lipsei competenței materiale a A.D.S.

de a încheia convenția în baza Legii nr. 190/2004 pentru debitele prevăzute de art. 12 din această lege. Cererea de revizuire este nefondată pentru următoarele considerente. Temeiul de drept al cererii de revizuire îl constituie prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate face dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri, care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Potrivit dispozițiilor C. proc. civ. obiectul cererii se raportează la pretenția dedusă judecății.

Prin acțiunea înregistrată la data de 11 decembrie 2006 reclamanta SC A.C. SA a chemat în judecată A.D.S., solicitând obligarea acesteia să încheie convenția pentru înlesnirile la plată prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 190/2004, pentru redevența și penalitățile datorate în temeiul contractului de concesiune din 22 aprilie 2000, încheiat înainte de privatizare. Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris.

În cazul în speță se solicită obligarea pârâtei la încheierea unei convenții, numai în situația în care se făcea dovada refuzului nejustificat al autorității de a încheia respectivul act. Ori, astfel după cum rezultă din cererea de chemare în judecată, intimata a procedat la întocmirea Convenției privind aplicarea prevederilor Legii nr. 190/2004, iar prin adresele din 31 octombrie 2006 și din 27 noiembrie 2006 i-a transmis revizuentei un exemplar al acesteia pentru analiză și semnat solicitându-i societății să se prezinte în termen de 7 zile pentru semnarea și ștampilarea celui de al doilea exemplar și pentru luarea la cunoștință a graficului de eșalonare a obligațiilor. SC A.C. SA a refuzat însă semnarea convenției.

Prin urmare, nu numai că revizuenta reclamantă nu face dovada refuzului nejustificat al intimatei-pârâte de a încheia convenția, însă din culpa acesteia nu s-a procedat la încheierea convenției. Astfel fiind, față de petitul cererii de chemare în judecată, în mod eronat instanța de recurs nu putea obliga intimata-pârâtă la încheierea convenției atâta timp cât A.D.S. și-a respectat această obligație și la data de 18 septembrie 2006 a întocmit convenția de înlesnire la plată. Așa fiind, în mod corect instanța de recurs a statuat asupra problemei deduse judecății, în limitele în care a fost învestită. Considerentele instanței de recurs, nu conduc la încălcarea principiului disponibilității, ele reprezentând motivele pentru care s-a admis recursul și a fost respinsă acțiunea.

Întrucât motivul de revizuire invocat nu constituie temei de drept pentru aplicarea dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., cererea de revizuire se va respinge ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de SC A.C. SA împotriva deciziei nr. 4716 din 5 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2008.