ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2384/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2384/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 8 iunie 2010, data aplicată pe plic de oficiul poștal, s-a înregistrat contestația în anulare formulată de contestatorii I.M.G., I.M.M., I.M.V., I.M.Va. și F.M.R. împotriva deciziilor civile nr. 2693 din 03 mai 2010 și nr. 1315 din 6 februarie 2006 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. În susținerea cererii s-a invocat faptul că instanța a respins prin decizia nr. 2693 din 3 mai 2010 ca tardivă contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 1315 din 6 februarie 2006, fără a se observa că au formulat cereri în cadrul termenului procedural, în vreme ce împotriva deciziei de recurs s-au formulat critici pe fondul cauzei.
Înalta Curte constată că, de fapt, prin cererea formulată împotriva deciziei nr. 2693 din 3 mai 2010 se invocă o greșeală materială a instanței, prin neobservarea cererilor pe care contestatorii le-ar fi formulat în termenul procedural. Contestația în anulare formulată împotriva acestei decizii este inadmisibilă, deoarece art. 318 C. proc. civ. permite folosirea acestei căi extraordinare de atac numai împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs, în soluționarea deci a unor cereri de recurs. În ceea ce privește decizia nr. 1315 din 6 februarie 2006, urmează a se reține tardivitatea, fiind depășit termenul procedural în care se putea formula. Potrivit art. 319 alin. (2) C. proc.
civ., î mpotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Cum prin decizia atacată recursul declarat de contestatorii din prezenta cauză a fost respins, hotărârea nefiind astfel susceptibilă de executare silită, termenul de formulare a contestației în anulare este cel prevăzut de această normă procedurală, trecând mai mult de un an de la pronunțare - hotărârea fiind irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestatorii I.M.G., I.M.M., I.M.V., I.M.Va. și F.M.R. împotriva deciziei civile nr. 2693 din 03 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Respinge, ca tardivă, contestația în anulare declarată de aceiași contestatori împotriva deciziei nr. 1315 din 6 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2012.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.