ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2017/2019

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2019

Asupra contestației în anulare de față,

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 26 februarie 2012, sub nr. x/2012, reclamanta S.C. A. .S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L. pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța:

- să constate încetat de drept contractul de închiriere încheiat la data de 15 august 2006 între părți, având ca obiect închirierea unui spațiu comercial în clădirea C. (denumită "C."), ca urmare a distrugerii, la data de 26 iunie 2009 a bunului închiriat, în urma incendiului ce a avut loc în clădirea C.;

- să oblige pârâta la plata sumei de 720.857,34 Euro, echivalentul în RON a sumei de 3.217.186,3 RON, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a încetării contractului de închiriere din cauza neîndeplinirii culpabile a obligațiilor ce reveneau pârâtei, în calitate de proprietar, prejudiciu format din: cheltuielile efectuate de reclamantă în legătură cu amenajarea spațiului închiriat în clădirea C.; beneficiul nerealizat de reclamantă, începând cu data producerii incendiului, până la mutarea efectivă în noul sediu din Calea x, sector 1 și reluarea activității; cheltuielile efectuate de reclamantă cu amenajarea noilor birouri din Calea x, curățarea, demontarea/montarea birourilor, refacerea panourilor de prezentare distruse ca urmare a incendiului, mutarea în noul spațiu, etc.; plățile făcute de reclamantă în perioada imediat următoare incendiului pentru plata onorariilor către avocați, pentru redactarea notificărilor, participarea la întâlniri și toate serviciile de consultanță prestate în relația cu pârâta, în vederea obținerii accesului în spațiu închiriat pentru ridicarea bunurilor ce le aparțineau, aceste plăți efectuate fiind în legătură directă cu atitudinea culpabilă a pârâtei, care nu i-a permis accesul în spațiu.

A mai solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 969, 1621, 1082 și 1084 din C. civ. din 1864 și textul art. 1531 din C. civ., astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 71/2011.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat: i) respingerea primului capăt de cerere, ca lipsit de interes; ii). respingerea capătului al doilea al cererii pentru lipsa procedurii prealabile (excepția inadmisibilității/prematurității); iii) în subsidiar, respingerea capătului al doilea al cererii, ca nefondat, ca urmare a existenței cazului de forță majoră, iar în ipoteza în care se va respinge aceasta apărare, iv). respingerea capătului doi al cererii, pe motiv ca a intervenit prescripția dreptului la acțiune, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 115-118, art. 274, art. 2 alin. (1) lit. a), art. 7 alin. (1) și art. 28 lit. i) din Legea nr. 335/2007, precum și dispozițiile art. 5 și 11 din Decretul nr. 167/1958.

Prin cererea depusă la termenul din 13 noiembrie 2012, reclamanta a precizat că încetarea contractului de închiriere încheiat la data de 15 august 2006 între părți a intervenit în temeiul prevederilor art. 7.1 (i) coroborat cu art. 7.1 (iv) din contract, răspunderea pârâtei fiind astfel o răspundere contractuală, pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract, respectiv aceea de a asigura reclamantei folosința liniștită și utila a spațiilor închiriate (art. 5.4 lit. a), așa cum a menționat și în cererea de chemare în judecată.

La data de 18 septembrie 2012, societatea D. - SUCURSALA BUCUREȘTI (fostă E. - Sucursala București) a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei S.C. B. S.R.L., prin care a solicitat respingerea primului capăt al cererii reclamantei S.C. A. S.R.L., ca lipsit de interes și, totodată, respingerea celui de-al doilea capăt de cerere, ca inadmisibil/prematur, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

În subsidiar, a solicitat respingerea capătului al doilea de cerere, ca nefondat sau ca prescris.

Prin sentința civilă nr. 5017 din data de 17 octombrie 2014 pronunțată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei de interes și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtă, ca neîntemeiate.

A admis, în parte, acțiunea și a constatat încetat de drept, la data de 27 iunie 2009, contractul de închiriere încheiat la 15 iunie 2006 între reclamantă si pârâtă.

A respins al doilea capăt de cerere, privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, ca neîntemeiat.

A admis, în parte, cererea de intervenție accesorie în sprijinul pârâtei.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 19.496,08 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 155.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A compensat, parțial, cheltuielile de judecată acordate și a dispus ca, în final, reclamanta să plătească pârâtei suma de 135.503,92 RON cu acest titlu.

Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 2 martie 2016, a declarat apel reclamanta, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la data de 18 martie 2016.

Prin apelul declarat, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat modificarea, în parte, a sentinței apelate și, pe cale de consecință, admiterea capătului al doilea al cererii principale și obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 720.857,34 euro, echivalentul în RON a sumei de 2.217.186.2 RON și, totodată, la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul de fond, precum și a celor ce vor fi efectuate în dosarul de apel.

La data de 25 mai 2016, prin serviciul Registratură, la dosarul cauzei s-a depus întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., prin care s-a solicitat respingerea apelului, ca nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata - intervenientă D. - SUCURSALA BUCUREȘTI (fostă E. - Sucursala București) nu a formulat întâmpinare.

Prin decizia civilă nr. 956 din 27 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5017 din 17.10.2014 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimatele S.C. B. S.R.L. și S.C. D. - SUCURSALA BUCUREȘTI (fostă S.C. E. - Sucursala București).

A obligat apelanta la plata către intimata S.C. B. S.R.L. a sumei de 295.113,99 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, cât și împotriva încheierii premergătoare din 01 iunie 2016, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând, în principal, casarea în tot a încheierii și deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Într-un prim subsidiar, a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și, pe cale de consecință, schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii în tot a cererii principale și obligării intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 720.857,34 Euro, echivalentul în RON al sumei de 3.217.186,3 RON.

Într-un al doilea subsidiar, a solicitat modificarea, în parte, a deciziei recurate, în ceea ce privește obligația de plată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 295.113,99 RON, care să fie reduse, ca nejustificat de mari, față de munca depusă și față de obiectul litigiului.

Prin decizia civilă nr. 1431 din 10 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, irevocabilă, a fost admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 956 din 24 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

S-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 01 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

II. Împotriva deciziei anterior menționate a formulat contestație în anulare recurenta-reclamantă A. S.R.L., întemeiată pe dispozițiile art. 317 și următoarele din C. proc. civ. din 1865, prin care a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze, în parte, decizia atacata, să judece recursul în limitele anulării și, pe cale de consecință, să admită recursul declarat și să retrimită cauza la Curtea de Apel București pentru rejudecarea apelului, cu îndrumarea de a se analiza și motivele de apel privind acordarea beneficiului nerealizat, cheltuielile efectuate cu amenajarea noilor birouri, curățarea, demontarea/montarea birourilor, refacerea panourilor de prezentare distruse ca urmare a incendiului, mutarea in noul spațiu; precum și plățile făcute de reclamantă pentru onorariile avocaților, redactarea notificărilor, participarea la întâlniri și toate serviciile de consultanță prestate în relația cu pârâta.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 mai 2019, sub numărul x/2019.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a arătat, în esență, că decizia contestată este rezultatul unei greșeli materiale a instanței de recurs, în sensul că, prin hotărârea pronunțată în recurs s-a apreciat, în mod eronat, că recurenta-reclamantă nu ar fi atacat considerentele decisive ale deciziei pronunțate în apel, cu toate că apelul formulat a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la întregul cuprins al petitului al doilea al acțiunii principale, reclamanta solicitând obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 720.857,34 Euro, adică la acoperirea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a nerespectarii obligațiilor asumate de aceasta.

A mai solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată suportate în calea de atac a contestației în anulare.

Intimata-intervenientă F. S.A. (succesoarea în drepturi a S.C. D. - SUCURSALA BUCUREȘTI) a formulat în cauză întâmpinare, solicitând instanței să respingă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. și să mențină, în întregime, decizia atacată, în ceea ce privește puterea de lucru judecat a argumentelor reținute de prima instanță cu privire la legătura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.

A solicitat, de asemenea, obligarea contestatoarei A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

III. Examinând cu prioritate excepția tardivității contestației în anulare, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca tardivă, pentru următoarele considerente:

În ședința publică din 20 septembrie 2019, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității contestației în anulare, în raport cu dispozițiile art. 319 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ. din 1865, conform cărora:

"Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă".

Astfel cum rezultă din actele dosarului, hotărârea contestată, respectiv decizia nr. 1431 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012, a fost pronunțată la data de 10 octombrie 2017.

Prin decizia contestată, instanța de recurs a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 956 din 24 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Totodată, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 01 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Ca atare, decizia atacată cu calea extraordinară de atac a contestației în anulare în prezenta cauză, astfel cum a fost redată anterior, reprezintă o hotărâre irevocabilă care nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită, deoarece nu cuprinde vreo dispoziție de stabilire a unei obligații susceptibile de executare silită în sarcina vreuneia dintre părți, în sensul textului art. 371

2

alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, potrivit căruia:

"Pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori altei lucrări sau în luarea unei alte măsuri admise de lege".

Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 319 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. din 1865, iar prezenta contestație în anulare trebuia introdusă în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Așadar, în raport cu data pronunțării deciziei contestate, aceea de 10 octombrie 2017, calea de atac a contestației în anulare putea fi exercitată cel mai târziu până la data de 10 octombrie 2018, având în vedere și dispozițiile art. 101 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865, care stabilesc că termenele statornicite pe ani se sfârșesc în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare.

Or, contestatoarea a promovat această cale extraordinară de atac la data de 8 mai 2019 (așa cum rezultă din data menționată pe copia plicului cu care aceasta a fost depusă la poștă, aflată la dosar).

În conformitate cu art. 266 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865, comunicarea hotărârii către părți se realizează doar în cazul în care acest act de procedură este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului. Prin urmare, obligația comunicării din oficiu, în condițiile art. 86 din C. proc. civ. din 1865, nu există în privința hotărârilor pronunțate în recurs, cum este cazul deciziei atacate în cauză.

Textul art. 319 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865 instituie două tipuri de termene pentru exercitarea căii de atac a contestației în anulare: un termen subiectiv de 15 zile, care începe să curgă de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre și un termen obiectiv de 1 an, care curge de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

În privința primului tip de termen, cel de 15 zile, Înalta Curte notează că data când contestatorul a luat cunoștință de hotărârea pe care o contestă reprezintă un element subiectiv, această dată putând fi luată în considerare la calcularea termenului de formulare a căii de atac, în măsura în care rezultă cu certitudine din dovezile administrate.

Din verificarea actelor dosarului nu se poate stabili, cu exactitate, momentul luării la cunoștință de către contestatoare cu privire la textul integral al hotărârii atacate.

În ceea ce privește cel de al doilea termen prevăzut de dispozițiile art. 319 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ. din 1865, din economia textului de lege indicat rezultă că, în toate cazurile, indiferent dacă poate fi sau nu dovedit momentul exact al luării la cunoștință cu privire la hotărârea motivată, contestația în anulare trebuie formulată înainte de trecerea unui an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, respectiv de la data pronunțării hotărârii irevocabile a instanței de recurs, fără a fi relevantă, în acest sens, data comunicării acestei hotărâri.

Aceasta deoarece termenul obiectiv de un an este unul imperativ, înlăuntrul căruia trebuie îndeplinit actul de procedură al declarării căii de atac, iar exercitarea contestației în anulare cu depășirea acestui termen se sancționează cu decăderea, astfel cum impun dispozițiile art. 103 din C. proc. civ. din 1865.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general al legiuitorului de a înlătura orice împrejurari ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei cai de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Cum, în speță, formularea contestatiei în anulare a fost făcută cu depășirea termenului obiectiv de un an, imperativ prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ. din 1865, iar contestatoarea nu a formulat, în termenul prevăzut de art. 103 alin. (2) din Cod, o cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac, Înalta Curte nu poate analiza, în acest stadiu procesual, dacă redactarea cu întârziere a hotărârii atacate constituie sau nu o împrejurare mai presus de voința contestatoarei, de natură să o împiedice să exercite prezenta cale de atac cu respectarea termenului procesual dictat de lege.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că exceptia tardivității este întemeiată, urmând să facă aplicarea dispozițiilor legale sanctionatorii ale art. 103 din C. proc. civ. din 1865 și să decidă în sensul respingerii contestației, ca fiind tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1431 din 10 octombrie 2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2019.