ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2521/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul L.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata imediată (30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii) a drepturilor bănești în sumă de 160.240 lei acordate prin Decizia nr. 2978 din 02 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, sumă actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă calculate până la data plații efective și obligarea la plata daunelor morale, în cuantum de 50 000 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin Decizia nr. 2978 din 02 septembrie 2008 Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a statuat că este îndreptățit la acordarea sumei de 160.240 lei în baza prevederilor legii nr. 247/2005 iar din momentul emiterii acestei decizii și până în prezent a solicitat acestei instituții din cadrul A.N.R.P. punerea în executare, prin 7 memorii separate. Răspunsurile primite de la A.N.R.P. au oscilat de-a lungul timpului de la justificarea lipsei fondurilor bănești și asigurarea executării deciziei în termen, până la comunicări ce nu au nici cea mai mică legătură cu speța de față invocându-se prevederile unei ordonanțe de urgență nr. 62/2010. Pârâta A.N.R.P., prin întâmpinarea formulată a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P.

și prematurității cererii de chemare în judecată. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin A.F.P. Târgoviște a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. A învederat disp. art. 141 alin. (1) și (5) din Legea nr. 247/2005 și a arătat că simplul fapt că A.N.R.P. nu are buget propriu și virarea sumelor cu această destinație de la bugetul de stat se face prin Ministerul Finanțelor Publice nu este suficient pentru a se considera că are calitate procesuală pasivă. Prin sentința civilă nr. 167 din 22 mai 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția prematurității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Ministerului Finanțelor Publice, ca neîntemeiate, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul L.I.

împotriva pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a obligat pârâții la plata drepturilor bănești în sumă de 160.240 lei acordate prin Decizia nr. 2978 din 2 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală Pentru stabilirea Despăgubirilor, a obliat pârâții la plata către reclamant a sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale, respingând în rest acțiunea și a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 1400 lei reprezentând cheltuieli de judecată. În soluționarea excepțiilor Curtea de Apel a reținut că potrivit pct. 20 și 22 din O.U.G. nr. 81/2007, A.N.R.P.

este organismul căruia îi revin competențe de executare a deciziilor emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor, respectiv prin emiterea titlurilor de plată, a titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar, în acest sens fiind înființată Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar, în structura acestei instituții, astfel încât excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă ca neîntemeiată. Curtea de Apel a reținut ca neîntemeiată și excepția prematurității acțiunii întrucât, în raport de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, trebuia respectat un termen rezonabil de soluționare a cauzei, termen care cuprinde și durata procedurilor administrative, procedură începută de reclamant în 2001, în condițiile în care au trecut mai mult de doi ani de la data emiterii titlului de despăgubire.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, Curtea de apel, a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, reținând că așa cum rezultă din art. 22 pct. 4 din O.U.G. nr. 81/2007, sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către Direcție se asigură din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea din sumele obținute ca urmare a vânzărilor de acțiuni emise de SC F.P. SA efectuate de Ministerul Finanțelor Publice, după deducerea cheltuielilor efectuate de SC F.P. SA și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice. Pe fondul cauzei Curtea de Apel a reținut că adoptarea O.U.G.

nr. 62/2010 intrată în vigoare la 30 iunie 2010 prin care se suspendă emiterea titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani, confirmă încă o dată, lipsa de disponibilitate a Statului Român de a efectua o reparație echitabilă în favoarea unei persoane lipsită o perioadă considerabilă de timp de un bun ce i-a aparținut la un moment dat. În acest sens, instanța a reținut că dreptul de creanță născut în favoarea reclamantului prin emiterea deciziei C.C.S.D. nr. 2978 din 2 septembrie 2008, neatacată printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială și are, deci, caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 al C.E.D.O.

În ceea ce privește termenul de finalizare a procedurii, respectiv obligarea pârâților la plata despăgubirilor în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, Curtea de Apel a apreciat că acest termen nu îndeplinește condiția de rezonabilitate, acest capăt de cerere fiind respins. Și solicitarea de a se proceda la actualizarea sumei și la plata dobânzii legale, Curtea de apel a apreciat-o ca fiind neîntemeiată. Curtea de apel a apreciat ca întemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, susținând că repararea integrală a prejudiciului presupuse înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, în scopul repunerii în situația anterioară.

Daunele morale sunt apreciate în literatura de specialitate ca reprezentând o atingere a valorilor care definesc personalitatea umană, precum și consecințele negative suferite de reclamant pe plan psihic, instanța putând aprecia în raport cu acestea importanța valorilor morale lezate și intensitatea cu care au fost receptate consecințele vătămării. Acordarea de daune morale în cuantum de 25.000 lei, reprezintă o reparație corespunzătoare pentru prejudiciul moral suferit de reclamant, persoană în vârstă, cu afecțiuni de sănătate, care se află într-o procedură începută în anul 2001 și nefinalizată nici până în prezent. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul L.I. și pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Finanțelor Publice Târgoviște au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I.În motivarea recursului, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților arată că emiterea titlului de plată și plata efectivă a despăgubirilor se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Astfel, Legea nr. 247/2005 este o lege specială ce reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar pentru emiterea titlului de plată, actul normativ stabilește termenul de 15 de zile de la data disponibilităților financiare, după ce în prealabil a fost depusă cererea de opțiune privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Mai mult, pentru a nu lăsa loc la interpretări, legiuitorul, prin art. 182 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008, a prevăzut prin derO.G.are de la art. 182 pct. 4 din H.G. nr. 128/2008, situația în care Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul A.N.R.P. va putea emite cu prioritate titluri de plată și/sau titluri de conversie, și anume în cazuri excepționale (cazuri medicale, cazuri sociale, dovedite prin înscrisuri). În acest sens, reclamantul nu a solicitat plata cu prioritate pentru motivele deosebite arătate mai sus.

Prin urmare, ținând cont de greutățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspect financiar, având în vedere și numărul mare al cererilor de restituire formulate de foștii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea acestei proceduri, legiuitorul a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluționarea acestor cereri, respectiv acela al ordinii cronolO.G.ice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate in aceeași situație.

În ceea ce privește obligarea la virarea în contul reclamantului a sumei de 25.000 lei, reprezentând daune morele și ținând cont de faptul că așa cum a precizat și instanța „daunele morale reprezintă o atingere a valorlor care definesc personalitatea umană, precum și consecințele negative suferite de reclamant pe plan pisihic.”, recurenta consideră că o astfel de solicitare este neîntemeiată și nelegală întrucât în speță nu poate fi vorba de o atingere a acestor valori. Și obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.400 lei, este apreciată ca neîntemeiată de recurentă, deoarece instanța nu a precizat în baza căror dovezi depuse la dosar reține cheltuieli de judecată în cuantum de 1.400 lei.

Recurenta mai arată că potrivit art. 3 alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de 30 iunie 2010 „pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum si unele măsuri adiacente”. II. Reclamantul L.I., în motivarea recursului său, arată că instanța a ignorat faptul că O.G. nr. 9/2000 reglementează nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești în general, atunci când afirmă faptul că prevederile acesteia nu sunt aplicabile.

În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație recurentul precizează că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 247/2005 prevăd această posibilitate,deci trebuie avut în vedere acest fapt ca pe o modalitate de reparare a prejudiciului, având ca obiect păstrarea valorii reale a obligației evaluării în ani prin modificarea valorii normale a acesteia. Se mai susține că instanța de fond nu a ținut cont la stabilirea daunelor morale, de situația de fapt, de starea de sănătate a reclamantului și a familiei sale. Reclamantul consideră că instanța de fond trebuia să-i acorde întreaga sumă de 50 000 lei cu titlu de daune morale, așa cum a solicitat. III.

Pârâta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, în motivarea recursului, susține că în mod greșit instanța a respins excepțiile invocate întrucat plata despăgubirilor solicitate de către reclamant se face numai de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sume provenind de la bugetul de stat și care au în mod expres acestă destinație. Se mai arată că Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dambovița, nu poate dispune efectuarea unor plăți de acest fel, invocând în susținere disp. art. 6 din O.U.G. 25/2007, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 99/2008. Potrivit Legii nr. 290/2003 și H.G. nr. 1120/2006, rezultă că plata acestor despăgubiri se face numai de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, iar sumele provin din bugetul de stat, unde sunt prevăzute cu această destinație.

În opinia recurentei, numai pentru faptul că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are buget propriu și virarea sumelor cu aceasta destinație de la bugetul de stat se face în bugetul M.F.P., nu este suficient pentru a considera că în astfel de cauze Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului,cu dispozițiile legale incidente pricinii, cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate de pârâții Administrația Finanțelor Publice Târgoviște și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sunt fondate, iar recursul declarat de reclamantul L.I.

este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 141 alin. (3) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar ce funcționează în cadrul A.N.R.P. are ca atribuție principală acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată, conform art. 141 alin. (4) „Sumele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către direcție se asigură, până la listarea SC F.P. SA, din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la SC F.P. SA și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor”, iar alin. (5) al aceluiași articol prevede că „Sumele prevăzute în bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor pentru aplicarea prezentei legi, se transferă, la solicitarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în bugetul acestora”.

Legea prevede că despăgubirile în numerar se asigură până la listarea SC F.P. SA din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea și numai în completarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice. Potrivit art. 1 din H.G. nr. 34/2009, modificată, Ministerul Finanțelor Publice este un organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia și programul de guvernare în domeniul finanțelor publice și are ca atribuție administrarea generală a finanțelor publice. Conform art. 3 alin. (1) pct. 6 din același act normativ, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat, dar și al legilor de rectificare a bugetului de stat și potrivit pct. 12 aprobă, în condițiile legii, repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare.

Înalta Curte, constată că plata despăgubirilor se face numai de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Astfel fiind, instanța de control judiciar apreciazăcă instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, numai pentru faptul că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are buget propriu, iar virarea sumelor se face în bugetul Ministerului Finanțelor Publice. Pentru aceste motive Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, va modifica sentința recurată și pe cale de consecință se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia.

Referitor la fondul cauzei, Înalta Curte, pe lângă argumentele deja prezentate, reține următoarele: Referitor la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de instanța de fond, Înalta Curte nu neagă faptul că reclamantul are cel puțin „speranța legitimă”, în sensul de „bun” reglementată de art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O. Însă, trebuie subliniată jurisprudența C.E.D.O. care a stabilit că, în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri.

Astfel, chiar în cauza M.A. și alții împotriva României, Curtea a luat act de sarcina foarte importantă pe care legislația în materia bunurilor imobile naționalizate o reprezintă pentru bugetul de stat (paragraful 227) și a fost de acord că plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității. SC F.P. SA a devenit funcțional începând cu 21 ianuarie 2011, mai ales că multe condamnări ale României la C.E.D.O. s-au datorat și constatării că acest fond nu este funcțional, iar lansarea tranzacțiilor este de natură să îndrepte o parte a beneficiarilor „titlurilor de despăgubire” către piața bursieră, ceea ce ar ușura presiunea bugetară (cauza M.A., paragraful 228, teza ultimă).

Înalta Curte consatată că, prin O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 s-a prevăzut, în art. 3 alin. (1), că pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII al Legii nr. 247/2005. În art. 3 alin. (2) din același act normativ s-a stabilit că „Pe perioada de suspendare prevăzută la alin. (1), valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de SC F.P. SA, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea”, iar în art. 3 alin. (3) s-a spus că „Persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea.

Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de SC F.P. SA vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1), potrivit procedurii stabilite prin titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare”. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea reclamantului, motiv pentru care va admite recursul declarat de aceasta și va respinge acțiunea, ca neîntemeiată. De asemenea, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat având în vedere considerentele prezentate mai sus. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc.

civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile formulate de Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Finanțelor Publice Târgoviște și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, va modifica sentința atacată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Finanțelor Publice Târgoviște și va respinge acțiunea față de acesta. Totodată, va respinge acțiunea formulată de reclamantul L.I. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca nefondată și va respinge recursul declarat de reclamant împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile formulate de Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Finanțelor Publice Târgoviște și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva sentinței civile nr. 167 din 25 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Finanțelor Publice Târgoviște și respinge acțiunea față de acesta. Respinge acțiunea formulată de reclamantul L.I. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca nefondată. Respinge recursul declarat de reclamant împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 mai 2012.