ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1267/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1267/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

l.Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată, pe rolul

Curții de Apel București, reclamanta O.V. a solicitat instanței ca în

contradictoriu cu A.N.P.R.P. să dispună obligarea pârâtei la emiterea titlului

(deciziei) de despăgubiri în baza dispoziției emisă de către Primăria Călărași

în data de 22 iulie 2005 pentru suma de 25312, 5 RON actualizată în raport de

indicele de inflație.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat

că este beneficiara dispoziției emisă de către Primăria Călărași în data de 22

iulie 2005 ca urmare a soluționării Dosarului nr 572 întocmit în baza notificării

din 01 august 2001, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent

în cuantum de 25312, 5, indicând de asemenea care este rata inflației pentru perioada

2006, 2009, dispoziția fiind înregistrată de către pârâtă sub nr. 11620/CC, fără

a fi soluționată până în prezent.

Curtea de Apel București, prin adresa din

16 martie 2010, a înaintat cererea de chemare în judecată Tribunalului București

în vedere aprecierii măsurilor legale care se impun, cauza fiind înregistrată pe

rolul acestei instanțe la data de 19 martie 2010.

Prin sentința nr. 740 din 06 mai 2010,

Tribunalul București, secția a

III-

a civilă, instanța a admis excepția necompetenței

materiale a instanței și a dispus declinarea competenței de soluționarea a cauzei

în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, cauza

fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal la data de 17 august 2010.

În fața Curții de Apel București, reclamanta

și-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că a înțeles să cheme în

judecată în calitate de pârâții pe lângă pârâta A.N.R.P. și pe pârâții C.C.S.D.

și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtei

C.C.S.D. la emiterea titlului de despăgubire în baza dispoziției din 22 iulie 2005

emisă de Primăria Călărași pentru suma de 25312,5 actualizată în raport cu indicele

de inflație și obligarea Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata

sumei de 3.000 euro, în echivalent în RON la data plății efective, reprezentând

despăgubiri morale pentru încălcarea termenului rezonabil prevăzut de art. 6

parag. 1 din C.E.D.O.

Prin întâmpinare, pârâta C.C.S.D. a a solicitat

respingerea cererii ca neîntemeiată.

l.Hotărârea Curții de Apel

Prin sentința nr. 2196 din 21 martie 2011,

Curtea de Apel București, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei A.N.R.P. și a admis în parte cererea formulată de reclamanta O.V.,

în contradictoriu cu pârâții A.N.P.R.P. și C.C.S.D., dispunând obligarea pârâtei

C.C.S.D. să emită titlul de plată cuprinzând decizia de despăgubire pentru suma

de 25312,5 RON, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății

efective.

Prin aceeași sentință, Curtea de Apel,

a dispus obligarea Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul

A.N.R.P. la emiterea titlului de plată și la plata despăgubirilor din decizia de

despăgubire, respingând ca ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata daunelor morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.P.R.P.

este neîntemeiată, întrucât deși atribuțiile pârâtei sunt circumscrise conform Legii

nr. 247/2005 doar la activitatea de organizare, coordonare și punere în aplicare

a măsurilor de executare a obligației de plată a despăgubirilor, iar analizarea

și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, emiterea deciziilor reprezentând

titlul de despăgubire, sunt în competența C.C.S.D., conform art. 13 alin. (1) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, față de obiectul pricinii - obligarea pârâtelor

la emiterea titlului de despăgubire și la plata efectivă acestor despăgubiri A.N.P.R.P.

are calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut

că prin dispoziția din 22 iulie 2005 emisă de Primăria Municipiului Călărași, în

calitate de unitate deținătoare , s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent reclamantei în sumă de 25.312,5 RON pentru imobilul - teren în suprafață

de 675 m.p. situat în Municipiul Călărași, județul Călărași, dosarul aferent dispoziției

respective fiind înregistrat la Secretarului Comisiei Centrale sub nr. 11620/2005

CC.

S-a mai arătat în considerentele sentinței

atacate că în cuprinsul Cap.

V.

al Titlului VII din Legea

nr. 247/2005 se reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor

pe larg evocate și detaliate de ambele părți litigante, legea având în vedere ca

în termen de cel mult 60 de zile de la intrarea ei în vigoare să se predea pe bază

de proces-verbal de predare-primire noii entități deciziile/dispozițiile emise de

entitățile învestite cu soluționarea notificărilor iar cele privitoare la propunerea

motivată de acordare a despăgubirilor însoțite de întreaga documentație, cum este

cazul în speță, în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispozițiilor

sau, după caz, a ordinelor art. 16 alin. (1) și (2) din Titlul VII al Legii nr.

247/2005.

Judecătorul fondului a constatat că în

cauză refuzul nejustificat al pârâtei în ce privește soluționarea cererii reclamantei

rezultă din depășirea de către aceasta a termenului, prevăzut de art. 2 pct. 1

lit. h) din Legea nr. 554/2004, în care aceasta avea obligația de a soluționa cererea

acesteia în sensul de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire.

De asemenea a mai reținut Curtea de Apel

că a condiționa soluționarea dosarelor de elementul aleatoriu introdus de comisie,

ceea ce implică imposibilitatea definirii cel puțin a unui criteriu obiectiv de

previzibilitate a soluționării cererii, nu este o justificare pertinentă pentru

a fi opusă cu succes reclamantei ca temei pentru nesoluționarea cererii ce are ca

obiect stabilirea și concretizarea în final a dreptului la despăgubire la care aceștia

sunt îndreptățiți potrivit legii.

Cu privire la capătul de cerere având ca

obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000 euro cu titlu de daune morale,

Curtea a reținut că pentru a se dispune acordarea de daune morale prejudiciul încercat

de către reclamantă trebuie să fie unul determinat sau determinabil atât din punctul

de vedere al existenței acestuia , cât și din punctul de vedere al criteriilor de

evaluare a acestuia, reclamanta neprobând în ce constă prejudiciul a cărui reparare

se solicită în prezenta cauză.

Pe de altă parte prima instanța a reținut

că nu există un refuz nejustificat al Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice în ce privește soluționarea vreunei cereri a reclamantei, împrejurare care

să constituie premisa acordării pe cale accesorie a daunelor morale solicitate de

către reclamantă.

O.V. și pârâtele A.N.P.R.P. și C.C.S.D.

Împotriva sentinței nr. 2196 din 21 martie

2011 a Curții de Apel București, au declarat recurs, în termenul legal, reclamanta

O.V. și pârâtele A.N.P.R.P. și C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

3.1. Recursul declarat de O.V.

În recursul său, reclamanta O.V. critică

hotărârea fondului sub aspectul respingerii cererii de acordarea a daunelor morale,

precizând că prejudiciul moral este dovedit pe calea prezumției simple, întrucât

odată constatat nerespectarea termenului rezonabil, este de necontestat producerea

unui prejudiciu, aspect ce nu trebuie dovedit.

3.2 Recursul declarat de A.N.P.R.P.

Recursul acestei pârâte este centrat pe

greșita respingere a excepției de prematuritate a capătului de cerere privind emiterea

titlului de plată.

Potrivit recurentei, soluția pronunțată

în această privință contravine dispozițiilor art. 18

1

și 18

2

din O.U.G. nr. 81/2007 privind procedura de valorificare a titlului de despăgubire.

Recurenta a insistat îndeosebi asupra inexistenței unei cereri de opțiune a reclamantului,

înregistrată la Direcția de Acordare a Despăgubirilor în Numerar, precum și asupra

încălcării drepturilor celorlalte persoane, foști proprietari care parcurg aceeași

procedură și au cereri anterioare.

În fine, A.N.P.R.P. a invocat și dispozițiile

art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010 care a suspendat emiterea titlurilor de

plată prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pe o perioadă de 2 ani.

3.3 Recursul declarat de C.C.S.D.

În recursul său, C.C.S.D. critică hotărârea

fondului sub următoarele aspecte:

3.3.1. Nelegarea obligare a pârâtei la

emiterea deciziei în cuantumul de 25.312,5 RON stabilit prin dispoziție, actualizat

cu indicele de inflație.

Potrivit recurentei, dup intrarea în vigoare

a Legii nr. 247/2005, contravaloarea pretențiilor de restituire în echivalent nu

mai poate fi stabilită în cursul procedurii administrative prevăzute de Legea

nr. 10/2001, ci după parcurgerea procedurii reglementată de Titlul VII din Legea

nr. 247/2005, iar plata despăgubirilor se face ulterior emiterii titlului de despăgubire.

3.3.2 Stabilirea greșită de către instanța

de fond a faptului că în cauză nu a fost respectat termenul rezonabil.

În dezvoltarea criticii, recurenta precizează

că prima instanță a ignorat prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008

a C.C.S.D., în sensul că dosarul reclamantului trebuie să respecte ordinea stabilită

prin această decizie, invocând și Decizia nr. 1 din 08 februarie 1994 a Curții Constituționale

prin care s-a statuat că „Principiul egalității în fața legii presupune instituirea

unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite

De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații

diferite".

Așadar, recurenta a susținut că în mod

netemeinic prima instanță a obligat Comisia centrală la emiterea deciziei, reținând

încălcarea principiului procesului rezonabil în parcurgerea procedurii prevăzute

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fără a ține cont de aspectele obiective ale

soluționării dosarului de despăgubire al reclamantului.

Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă

a invocat excepția tardivității recursului formulat de pârâta C.C.S.D., față de

faptul că hotărârea i-a fost comunicată pârâtei la data de 12 mai 2011, iar recursul

a fost declarat la data 30 mai 2011.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând cu prioritate excepția tardivității

prezentului recurs, invocată recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta

este neîntemeiată și urmează a o respinge ca nefondată pentru următoarele motive.

Din cercetarea actelor și lucrărilor din

dosar, Înalta Curte a constatat faptul că sentința a fost comunicată pârâtei C.C.S.D.

la data de 13 mai 2011, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanța de

fond la data de 30 mai 2011, cu respectarea termenului de 15 zile de comunicare,

prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Examinând sentința atacată prin prisma

criticilor formulate și a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, dar și în temeiul

art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că

recursul formulat de reclamanta O.V. este nefondat, iar recursurile formulate de

pârâtele A.N.P.R.P. și C.C.S.D. sunt fondate, în limitele și pentru motivele expuse

în continuare.

Recurenta-reclamantă a supus controlului

instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative

de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul - teren în

suprafață de 675 m.p. situat în Municipiul Călărași, județul Călărași, pentru care

au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent prin dispoziția din 22 iulie

2005 emisă de Primăria Municipiului Călărași, în contextul împrejurărilor de fapt

și de drept expuse în cererea de chemare în judecată și reținute ca atare prin sentința

recurată.

Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate

criticile formulate de recurenta-reclamantă sub aspectul respingerii cererii de

acordare a daunelor morale.

În literatura de specialitate, daunele

morale sunt apreciate, în general, ca reprezentând o atingere adusă integrității

fizice a persoanei, sănătății, cinstei, demnității, onoarei sau prestigiului profesional.

Potrivit dispozițiilor art. 1169 C.

civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale aparține reclamantului,

conform principiului actori incumbit onnus probandi.

Cu alte cuvinte, potrivit dreptului comun,

reclamanta are obligația de a face dovada existenței prejudiciului moral încercat,

a caracterului ilicit a faptei pârâtului, a săvârșirii faptei ilicite cu vinovăție

și a raportului de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamant și fapta pârâtului.

Așadar, daunele morale nu se acordă în

mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act administrativ,

ci trebuie administrate probe care să justifice producerea unor suferințe morale.

Este adevărat că parcurgerea etapelor prevăzute

de Legea nr. 247/2005 s-a realizat într-o perioadă de timp mai îndelungată, însă

pentru acordarea daunelor morale se impune totuși să existe elemente probatorii

adecvate, chiar dacă nu se pot administra în principiu probe materiale, pentru dovedirea

producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei în cauză,

pentru determinarea de la caz la caz a existenței și cuantumului acestora.

Pe de altă parte, trebuie menționat faptul

că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Mazăre

contra României) se arată că emiterea actului solicitat de reclamant poate constitui

în sine o reparație echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral

suferit de acesta.

În același sens s-a pronunțat și Curtea

de Justiție a Comunităților Europene, arătând că anularea unui act poate constitui

în sine repararea adecvată a prejudiciului moral menționat de reclamant.

Înalta Curte, înlăturând susținerile recurentei-reclamantă,

apreciază că nu se impune în cauză acordarea daunelor morale întrucât nu s-a făcut

dovada producerii vreunui prejudiciu moral, prin încălcarea condiției și demnității

umane a reclamantului.

Contrar concluziilor reținute în sentința

recurată, Înalta Curte constată că susținerile acestei pârâtei sunt fondate, în

sensul că cererea reclamantei-intimate în ceea ce privește emiterea titlului de

plata despăgubirilor este prematură și se impune a fi respinsă.

În art. 18

2

lit. a) din H.G.

nr. 128/2008 privind modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare

a Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005. privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005, se prevede că emiterea unui titlu și plata despăgubirilor bănești

în numerar către persoana îndreptățită se face în termen de 15 zile de la existența

disponibilităților financiare.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A.N.P.R.P.

va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de

conversie și/sau un titlu de plată.

Deci, în raport de aceste dispoziții, emiterea

titlului de plată a despăgubirilor bănești este condiționată de emiterea în prealabil

a titlului de despăgubire sub condiția existenței disponibilităților financiare,

într-un termen de 15 zile de la acest moment și în ordinea înregistrării cererilor

de opțiune ale persoanelor îndreptățite a primei despăgubiri.

Înalta Curte reține că emiterea titlului

de plată și plata efectivă de către A.N.P.R.P. în beneficiul persoanei îndreptățite

a sumei stabilite prin titlul de despăgubire emis de C.C.S.D. se realizează cu respectarea

dispozițiilor art. 18

2

lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare

și în ordinea cronologică a formulării cererilor de opțiune;

În concluzie, Curtea apreciază că în mod

nelegal instanța de fond a înlăturat reglementarea specială prevăzută de Legea

nr. 247/2005 și H.G. nr. 128/2008 și a admis fără temei legal acțiunea reclamantei

astfel cum a fost formulată față de această pârâtă, având ca obiect valorificarea

titlului de despăgubire înainte ca acest titlu să fie emis de C.C.S.D. și de aceea

va fi admis recursul, va fi modificată sentința atacată, în parte, în sensul că

va fi respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A.N.P.R.P. ca prematură.

Deși prima instanță a stabilit corect situația

de fapt, respectiv că dosarul aferent dispoziției din 22 iulie 2005 emisă de Primăria

Municipiului Călărași a fost înregistrat la C.C.S.D., se constată că până la data

pronunțării sentinței, 21 martie 2011, nu s-au derulat procedurile prevăzute de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

De asemenea, în mod corect s-a calificat

refuzul C.C.S.D. de a parcurge procedurile administrative menționate, ca fiind unul

nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004

îl conferă acestei sintagme.

Criticile din motivele de recurs ce vizează

netemeinicia soluției de fond sub acest aspect, sunt nefondate.

Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a

prevăzut un termen în care să se soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri

pentru imobilele preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a

Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare.

Inițial, Comisia Centrală a stabilit soluționarea

aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008

s-a prevăzut că ordinea de soluționare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.

Cu toate acestea, dosarul reclamantei,

în care a fost emisă dispoziția din 22 iulie 2005 emisă de Primăria Călărași cu

propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost soluționat deși au trecut câțiva

ani de la înregistrare.

Una dintre garanțiile prevăzute de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerității

procedurilor judiciare.

Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde

și durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării

unei jurisdicții este condiționată de normele de drept intern, de parcurgerea.

În mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri,

așa cum este cazul în speță.

Pentru respectarea termenului rezonabil

statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă

acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de diverși factori care pot întârzia

procedurile, inclusiv pe cea administrativă.

Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudența

C.E.D.O. se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat

motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.

Sub aspectul greșitei obligări a pârâtei

C.C.S.D. la emiterea titlului de plată pentru suma de 25.312,5 RON, se constată

că aceste critici sunt fondate.

Înalta Curte nu împărtășește modul în care

instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la emiterea titlului de plată pentru

suma de 25.312,5 RON, cu motivarea că îndeplinirea obligației prevăzută de art.

16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 274 /2005 privind întocmirea raportului

de evaluare nu se impune a fi respectată în prezenta cauză atâta vreme cât prin

dispoziția din 22 iulie 2005 emisă de Primăria Municipiului Călărași s-a stabilit

cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent acordate reclamantei.

Prin urmare, instanța de recurs constată

că sunt fondate susținerile pârâtei potrivit cărora ,în mod greșit, instanța de

fond a obligat pârâta să emită titlul de plată pentru suma de 25.312,5 RON, întrucât

procedura de acordarea despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite

în natură presupune analizarea sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire

în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în natură a dosarelor

soluționate, fie prin dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii

în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, fie pentru

cele emise după intrarea în vigoarea a acestei legi, astfel că recursul este fondat

sub acest aspect.

În cadrul acestei proceduri administrative

este parcursă etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisie Centrale

și etapa evaluării, etapă în care dosarul este transmis evaluatorului, în vederea

întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către

Comisia Centrală a titlului de despăgubire, iar nu a titlului de plată, valorificarea

acestui titlu având loc în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007.

Procedura administrativă instituită de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este una complexă și, după etapa verificării legalității

respingerii cererii de restituire în natură, etapă care se susține în cauză, a fost

parcursă, urmează etapa evaluării dar în Normele metodologice de aplicare a Titlului

VII se prevede că raportul de evaluare trebuie comunicat că se pot face obiecțiuni

de către persoanele îndreptățite (pct. 16.13 din Normele metodologice), iar dacă

se fac obiecțiuni expertul este obligat să răspundă acestora, chiar și Comisia Centrală

poate cere efectuarea unei noi expertize și abia ulterior se va emite decizia reprezentând

titlu de despăgubiri.

Rezultă așadar, că pârâta C.C.S.D. nu poate

fi obligată să emită titlul pentru suma stabilită prin dispoziția emisă de Primăria

Călărași, urmând ca ulterior parcurgerii etapelor prevăzute de Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, în sensul transmiterii dosarului spre evaluator, în vederea întocmirii

raportului de evaluare, să fie emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire.

De asemenea, din această prezentare rezultă

cu certitudine că termenul de 30 de zile stabilit de instanța de fond în considerentele

sentinței atacate, pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire este

unul nerealist și de aceea, va fi admis recursul, va fi modificată sentința atacată,

în parte, în sensul că va fi obligată pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând

titlul de despăgubire după parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, în termen de 6 luni de zile de la pronunțarea prezentei hotărâri.

l.Temeiul legal al soluției adoptate în

recurs

Având în vedere toate considerentele menționate,

în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi

respins recursul declarat de O.V. ca nefondat, vor fi admise recursurile declarate

de A.N.P.R.P. și C.C.S.D., va fi modificată în parte sentința atacată, în sensul

că acțiunea reclamantei va fi respinsă ca prematur formulată față de pârâta A.N.P.R.P.,

iar pârâta C.C.S.D. va fi obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire

aferent Dosarului nr. H620/CC în termen de 6 luni de la pronunțarea prezentei decizii.

Vor fi desigur menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge excepția tardivității recursului

formulat de C.C.S.D., invocată de recurenta-reclamantă.

Respinge recursul declarat de O.V. împotriva

sentinței nr. 2196 din 21 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de A.N.P.R.P.

și C.C.S.D. împotriva aceleiași sentințe.

Modifică, în parte, sentința atacată, în

sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei A.N.P.R.P.

ca prematură.

Obligă pârâta C.C.S.D. să emită în favoarea

reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent Dosarului nr. H620/CC

în termen de 6 luni de la pronunțarea prezentei decizii

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

martie 2012.