ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1355/2012

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Călărași, reclamanții F.D., F.A. și D.F. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea acesteia la plata diferenței dintre suma acordată cu titlu de despăgubiri în baza Sentinței civile nr. 1436/2004 a Tribunalului Călărași, actualizată în conformitate cu indicele de inflație, pentru perioada 23 iunie 2006-22 decembrie 2009 și suma menționată în dispozitivul Sentinței civile nr. 1436/2004 (58.861,10 lei). În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin acțiunea formulată au solicitat modificarea cuantumului măsurilor reparatorii pentru un teren din Municipiul Călărași, deoarece nu le-au fost acordate despăgubiri pentru exproprierea acestuia în temeiul Decretului nr. 77/1985.

La data de 22 februarie 2008 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 1571/2008 prin care s-au acordat titlurile de despăgubire în cuantumul menționat. Deși au urmat toate procedurile plata efectivă a avut loc la data de 22 decembrie 2009, în această perioadă de 3 ani (23 iunie 2006-22 decembrie 2009) suma devalorizându-se în mod constant. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a instanței și pe cea a inadmisibilității acțiunii, arătând că cererea reclamanților privind actualizarea sumei stabilită prin decizia Comisiei Centrale, nu are corespondent în prevederile legale incidente (H.G. nr. 128/2008, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/2007 și H.G.

nr. 1095/2005). Prin Sentința civilă nr. 2083 din 14 iulie 2010, Tribunalul Călărași a admis excepția: necompetenței materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, având în vedere că, în raport de obiectul dedus judecății și prevederile cuprinse în procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, competența de soluționare a cauzei aparținând Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin Sentința nr. 1789 din 7 martie 2011, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a respins excepția inadmisibilității, constatând că inadmisibilitatea invocată de autoritatea pârâtă nu reprezintă o veritabilă excepție, din argumentarea acesteia rezultând că, în realitate, autoritatea invocă lipsa temeiului legal al cererii formulate de reclamanți. Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că cererea reclamanților este lipsită de temei legal, reținând că Titlul VII capitolul 5 din Legea nr. 247/2005 nu conține nicio prevedere legală pe care să se întemeieze cererea formulată de reclamanți. Mai mult, reținând că autoritatea publică pârâtă a emis Decizia nr. 1571 din 20 februarie 2008, în baza Sentinței civile nr. 1436/2004, instanța a reținut că o modificare a cuantumului despăgubirilor ar însemna, totodată și o încălcare a autorității de lucru judecat, de care trebuia să se bucure hotărârea care a stat la baza emiterii titlului de despăgubire.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, au formulat recurs reclamanții F.D., F.A. și D.F., în esență pentru următoarele motive: - Instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea, considerând că s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1436/2004 și nu există prevedere legală în acest sens. Arată recurenții că au dreptul să fie despăgubiți la justa valoare a imobilului prin plata despăgubirilor actualizate cu indicele de inflație, având în vedere că nu sunt în culpă pentru tergiversarea plății. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pârâta - intimată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente: Reclamanții - recurenți în calitate de persoane îndreptățite la despăgubire, au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005. Prin Sentința civilă nr. 1436 din 14 decembrie 2004 rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 6189 din 23 iunie 2006 s-a stabilit cuantumul despăgubirilor în cuantum de 588.611.000 lei.

Prin Decizia CCSD nr. 1571 din 20 februarie 2008, a fost emis titlul de despăgubire în favoarea reclamanților în baza Sentinței civile nr. 1436/2004, iar ulterior s-a făcut plata la data de 22 decembrie 2009. La data de 1 septembrie 2010, reclamanții au introdus acțiune pentru actualizarea acestor despăgubiri, însă așa cum a reținut și instanța de fond în cadrul procedurilor privind acordarea despăgubirilor nu există nici o prevedere legală care să permită acest lucru. În baza art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 - reclamanții puteau solicita emiterea deciziei titlu de despăgubire - în cuantumul stabilit prin sentința judecătorească și actualizat cu indicele de inflație, dacă considerau că se impune acest lucru.

Aceasta era singura modalitate de actualizare, dincolo de momentul plății și mai ales după aproape 1 an de la data plății, a solicita actualizarea la „valoarea justă” a imobilului este lipsit de temei legal. Constatând că sentința de fond este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.D., F.A. și D.F. împotriva Sentinței nr. 1789 din 7 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2012. Procesat de GGC - DG