ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.03.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1355/2012

HOTĂRÂRE
13.03.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1355/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalul Călărași, reclamanții F.D., F.A. și D.F. au

solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, obligarea acesteia la plata diferenței dintre suma acordată cu

titlu de despăgubiri în baza Sentinței civile nr. 1436/2004 a Tribunalului Călărași,

actualizată în conformitate cu indicele de inflație, pentru perioada 23 iunie

2006-22 decembrie 2009 și suma menționată în dispozitivul Sentinței civile nr.

1436/2004 (58.861,10 lei).

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că prin acțiunea formulată au solicitat

modificarea cuantumului măsurilor reparatorii pentru un teren din Municipiul

Călărași, deoarece nu le-au fost acordate despăgubiri pentru exproprierea

acestuia în temeiul Decretului nr. 77/1985.

La data de 22

februarie 2008 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia

nr. 1571/2008 prin care s-au acordat titlurile de despăgubire în cuantumul

menționat. Deși au urmat toate procedurile plata efectivă a avut loc la data de

22 decembrie 2009, în această perioadă de 3 ani (23 iunie 2006-22 decembrie

2009) suma devalorizându-se în mod constant.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a instanței și pe cea a

inadmisibilității acțiunii, arătând că cererea reclamanților privind

actualizarea sumei stabilită prin decizia Comisiei Centrale, nu are

corespondent în prevederile legale incidente (H.G. nr. 128/2008, Legea nr.

247/2005, O.U.G. nr. 81/2007 și H.G. nr. 1095/2005).

Prin Sentința civilă

nr. 2083 din 14 iulie 2010, Tribunalul Călărași a admis excepția: necompetenței

materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, având în

vedere că, în raport de obiectul dedus judecății și prevederile cuprinse în

procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

competența de soluționare a cauzei aparținând Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința nr.

1789 din 7 martie 2011, Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată

de pârâtă și a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a respins excepția inadmisibilității, constatând că

inadmisibilitatea invocată de autoritatea pârâtă nu reprezintă o veritabilă

excepție, din argumentarea acesteia rezultând că, în realitate, autoritatea

invocă lipsa temeiului legal al cererii formulate de reclamanți.

Pe fondul cauzei,

Curtea a constatat că cererea reclamanților este lipsită de temei legal,

reținând că Titlul VII capitolul 5 din Legea nr. 247/2005 nu conține nicio

prevedere legală pe care să se întemeieze cererea formulată de reclamanți.

Mai mult, reținând că

autoritatea publică pârâtă a emis Decizia nr. 1571 din 20 februarie 2008, în

baza Sentinței civile nr. 1436/2004, instanța a reținut că o modificare a

cuantumului despăgubirilor ar însemna, totodată și o încălcare a autorității de

lucru judecat, de care trebuia să se bucure hotărârea care a stat la baza

emiterii titlului de despăgubire.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, au formulat recurs reclamanții

F.D., F.A. și D.F., în esență pentru următoarele motive:

- Instanța de fond în

mod greșit a respins acțiunea, considerând că s-ar încălca autoritatea de lucru

judecat a Sentinței civile nr. 1436/2004 și nu există prevedere legală în acest

sens.

Arată recurenții că

au dreptul să fie despăgubiți la justa valoare a imobilului prin plata

despăgubirilor actualizate cu indicele de inflație, având în vedere că nu sunt

în culpă pentru tergiversarea plății.

Cererea de recurs a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pârâta - intimată

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare

și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în

conformitate cu prevederile art. 304

1

constată că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente:

Reclamanții -

recurenți în calitate de persoane îndreptățite la despăgubire, au urmat

procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005.

Prin Sentința civilă

nr. 1436 din 14 decembrie 2004 rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 6189 din 23

iunie 2006 s-a stabilit cuantumul despăgubirilor în cuantum de 588.611.000 lei.

Prin Decizia CCSD nr.

1571 din 20 februarie 2008, a fost emis titlul de despăgubire în favoarea

reclamanților în baza Sentinței civile nr. 1436/2004, iar ulterior s-a făcut

plata la data de 22 decembrie 2009.

La data de 1

septembrie 2010, reclamanții au introdus acțiune pentru actualizarea acestor

despăgubiri, însă așa cum a reținut și instanța de fond în cadrul procedurilor

privind acordarea despăgubirilor nu există nici o prevedere legală care să

permită acest lucru.

În baza art. 16 din

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 - reclamanții puteau solicita emiterea

deciziei titlu de despăgubire - în cuantumul stabilit prin sentința

judecătorească și actualizat cu indicele de inflație, dacă considerau că se

impune acest lucru.

Aceasta era singura

modalitate de actualizare, dincolo de momentul plății și mai ales după aproape

1 an de la data plății, a solicita actualizarea la „valoarea justă” a

imobilului este lipsit de temei legal.

Constatând că

sentința de fond este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă

casarea sau modificarea  acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de F.D., F.A. și D.F.

împotriva Sentinței nr. 1789 din 7 martie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2012.

Procesat de GGC - DG

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3192/2010
nunțată de Tribunalul Călărași ș i până la data emiterii Deciziei nr. 2961 din 2 septembrie 2008, actualizare în funcție de indicele de inflație, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.C.S.D. pe capătul de cerere privind pl
ÎCCJ 2012-03-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1267/2012
de inflație la data plății efective. Prin aceeași sentință, Curtea de Apel, a dispus obligarea Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul A.N.R.P. la emiterea titlului de plată și la plata despăgubirilor din decizia de
ÎCCJ 2011-05-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2955/2011
nu conteste dispoziția 1106/2005. Dosarul a fost transferat Comisiei Centrale Pentru Stabilirea Despăgubirilor în cursul anului 2005 și, după nenumărate cereri și memorii ale reclamantului, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
ÎCCJ 2010-04-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2162/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 decembrie 2008, reclamanta C.E., în nume propriu și în calitate de mandatar pentru B.T., a solicitat ca în contradictoriu
ÎCCJ 2010-06-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3393/2010
izării. Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte reține că actualizarea despăgubirilor nu înseamnă „stabilirea din nou” a acestora, ci este o măsură cu caracter compensatoriu, menită să asigure aceeași valoare, reală, a despăgubirilor.
Sursă