ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1194/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1194/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei.

I.1.Cererea de chemare în judecată

și procedura în fața primei instanțe.

Prin acțiunea

formulată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. dosar 622/57/2010,

reclamantul B.L.

a

chemat în judecată pe pârâtul Institutul Național de Statistică, solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea comunicării 75009 din 23

04 2009 și a Ordinului nr. 356/2009 emise de pârât.

- repunerea reclamantului în

situația anterioară emiterii actelor și obligarea pârâtului să plătească reclamantului

diferența între drepturile salariale ce le-a încasat efectiv și drepturile salariale

care i se cuveneau, dacă ar fi exercitat funcția din care a fost eliberat

începând cu 25 mai 2009.

- suspendarea executării ordinului și

comunicării menționate până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a exercitat funcția publică de conducere de

director al Direcției Județene de Statistică Sibiu începând cu 15 noiembrie

2007, iar prin comunicarea menționată i s-a notificat desființarea funcției și

acordarea preavizului, prin Ordinul nr. 356/2009 fiind numit într-o altă

funcție conform art. III din O.U.G. nr. 37/2009. Cum ordonanța a fost declarată

neconstituțională, se impune atât anularea ordinului cât și a comunicării.

Prin

întâmpinare, pârâtul a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pentru

capătul 3 de cerere, respectiv acordarea de despăgubiri.

Pe fondul

cauzei a susținut că actul administrativ atacat este fundamentat pe prevederile

art. III din O.U.G. nr. 37/2009, prin care s-au desființat funcțiile publice de

conducere de director executiv și director executiv adjunct al serviciilor, iar

pârâtul a pus în aplicare dispozițiile ordonanței.

I.2. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința nr. 181/CA din 29

iunie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și

fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului pentru

capătul 3 de cerere.

A admis acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamantul B.L. împotriva pârâtului Institutul

Național de Statistică și a anulat Ordinul nr. 356 din 22 mai 2009 și

comunicarea nr. 75009 din 23 aprilie 2009 emise de pârât cu obligarea acestuia

la reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere de director

executiv la Direcția Județeană de Statistică Sibiu, precum și la plata

diferenței între drepturile salariale ce le-ar fi realizat în funcția publică

de conducere și drepturile salariale încasate pe funcția de șef de serviciu

începând cu 25 mai 2009, până la reintegrarea efectivă în funcție, indexate cu

rata inflației.

A dispus suspendarea executării

ordinului și a comunicării menționate până la soluționarea irevocabilă a

cauzei.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului

1.288 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a

hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:

Reclamantul

a fost numit prin Ordinul nr. 728 din 15 noiembrie 2007 al Institutului

Național de Statistică în funcția publică de director executiv al Direcției

Județene de Statistică Sibiu, începând cu 19 noiembrie 2007.

Prin

comunicarea 75009 din 23 aprilie 2009 i-a fost notificată reclamantului

desființarea funcției publice de conducere în temeiul art. III din O.U.G.

37/2009 și acordarea preavizului de 30 de zile în perioada 23 aprilie 2009 - 22

mai.2009, conform art. 99 alin. (3) din Legea 188/1999.

Prin Ordinul

nr. 356 din 22 mai  2009 reclamantul a fost numit într-o altă funcție publică

de conducere-șef serviciu la Serviciul de sinteză,cultură și sănătate din

cadrul aceleiași autorități.

Curtea a

constatat că acțiunea reclamantului, prin care a solicitat anularea ordinului

de eliberare din funcția publică, emis în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009,

declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, este

fundamentată pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel că, p

otrivit art. 7 alin (5) din Legea 554/2004,

nu este obligatorie plângerea prealabilă.

În ce privește tardivitatea acțiunii verificată din oficiu, instanța a

reținut că termenul de sesizare a instanței este derogator de la prevederile art.

11 din Legea nr. 554/2004, acțiunea de față fiind promovată în termen de 1 an

de la publicarea deciziei de neconstituționalitate în M. Of., fiind înregistrată

la data de 10 martie 2010.

Asupra naturii juridice a comunicării atacate, instanța a apreciat că, indiferent

de titulatura acordată de pârât actului, acesta produce efecte juridice legate

de raportul de serviciu al funcționarului public de conducere, în ce privește

desființarea funcției publice de conducere a reclamantului de

director al Direcției Județene de

Statistică Sibiu și de acordare a preavizului,

astfel că

acțiunea în anulare vizează un act administrativ în sensul art. 9 alin. (5) din

Legea 554/2004

Pe fondul cauzei, Curtea a statuat,

în esență, că temeiul juridic ce a

stat la baza comunicării și ordinului îl constituie O.U.G. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, a cărei lege

de aprobare a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională.

Totodată, Curtea a observat

că, prin dispozițiile sale, O.U.G. 37/2009 exprimă o tendință de politizare a

structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, mai precis

la nivelul județelor, și pune în discuție regimul constituțional și legal

actual al funcției publice.

Așa fiind, instanța a reținut că

reclamantul a fost vătămat într-un drept al său atât prin Ordinul nr. 356 din 25

mai 2009 cât și prin Comunicarea nr. 75009 din 23 aprilie 2009.

Întrucât nulitatea unui act

administrativ, presupune restabilirea cu caracter retroactiv a situației

anterioare, Curtea a admis pretențiile reclamantului și a dispus reintegrarea acestuia

în funcția de conducere deținută anterior emiterii ordinului și obligarea

pârâtului să plătească reclamantului diferența între drepturile salariale ce

le-a încasat efectiv și drepturile salariale care i se cuveneau, dacă ar fi

exercitat funcția din care a fost eliberată începând cu luna 25 mai 2009.

Cu privire la excepția lipsei

calității procesuale invocate de pârâtă referitor la acest capăt de cerere,

instanța a apreciat că această excepție este nefondată, întrucât parte în

raportul de serviciu dedus judecății este pârâtul ca autoritate publică

angajatoare, astfel că față de reclamant, ca emitent al actului nul, pârâtul

are răspunderea directă în repararea prejudiciului.

Totodată, ca o consecință a acestei

soluții Curtea a dispus și suspendarea executării ordinului până la

soluționarea irevocabilă a cauzei, apreciindu-se îndeplinite cerințele art. 15

și 14 din Legea 554/2004.

În aplicarea art. 274 C. proc. civ.,

pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în

sumă de 1.228 lei reprezentând onorariu de avocat și transportul reclamantului

la instanță, justificate cu chitanță la dosar.

I.3. Recursul exercitat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâtul Institutul Național de Statistică, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut, în esență, că

în mod greșit prima instanță a admis acțiunea reclamantului motivând hotărârea

pronunțată prin prisma Deciziei Constituționale nr. 1257/2009.

Recurenta a criticat această

motivare, deoarece potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea Curții Constituționale, hotărârile Curții Constituționale sunt

general obligatorii și au putere numai pentru viitor, în acest sens

pronunțându-se chiar instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 838/2009.

Recurentul a criticat sentința și în

ceea ce privește despăgubirile solicitate, susținând că reclamantul nu a făcut

dovada existenței unui prejudiciu, astfel încât acestea să fie stabilite în

raport cu prejudiciul efectiv suferit.

II.Considerentele Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurenta reclamantă și a dispozițiilor art. 394

1

C.

proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare.

II.1 Argumente de fapt și de drept

relevante.

Instanța

de contencios administrativ competentă a fost legal învestită cu efectuarea controlului

de legalitate al Ordinului nr. 356 din 22 mai 2009 și a comunicării nr. 75009

din 23 aprilie 2009 prin care recurentul-pârât Institutul Național de

Statistică l-a eliberat pe intimatul-reclamant B.L. din funcția publică de conducere

de director executiv la Direcția Județeană de Statistică Sibiu și l-a numit în

funcția de șef de serviciu.

Așa cum a reținut și prima instanță,

unicul motiv de fond al actelor administrative individuale l-a constituit art. III

din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice, toate celelalte dispoziții legale menționate în

cuprinsul acestuia (Legea nr. 188/1999 și O.G. nr. 6/2007

privind unele măsuri de reglementare a drepturilor

salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în

vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale

funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă

funcționarilor publici în anul 2007

), justificând din punct de vedere

formal măsura eliberării din funcția publică dispusă.

Or, ca efect al pronunțării Deciziei

nr. 1257 din data de 7 octombrie 2009 de către Curtea Constituțională, prin

care s-a constatat neconstituționalitatea legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009

și având în vedere că potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1

din 17 ianuarie 1995, legea de aprobare face corp comun cu ordonanța la care

aceasta se referă, actul administrativ examinat este lipsit de suportul dispozițiilor

legale pe care se fundamenta.

Teza recurentei, referitoare la

ineficiența deciziei Curții Constituționale la speța concretă, în raport de momentul

de la care își produc efectele hotărârile instanței de control constituțional,

nu poate fi primită.

O astfel de abordare lipsește de finalitate

și golește de conținut însuși conceptul de control al constituționalității.

Pe de altă parte, controlul de

legalitate pe care îl înfăptuiește instanța de contencios administrativ nu este

unul formal așa încât nu se poate păstra un act administrativ numai pentru că,

la momentul emiterii sale, ordonanța de urgență pe care se fundamenta „nu era

încă neconstituțională”.

Sintetizând, Înalta Curte consideră

că nu poate ignora statuările instanței de control constituțional în sensul că mecanismul

exercitării funcției de director coordonator este conceput ca fiind o

„construcție juridică deficitară și confuză” și că „O.U.G. nr. 37/2009

afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera

serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale”,

singurul remediu procesual fiind cel dispus de Curtea de apel, adică anularea

ordinului nelegal.

Referitor la despăgubirile acordate

de prima instanță ca urmare a anulării actului administrativ contestat și a

reintegrării acestuia în funcția deținută anterior, Înalta Curte constată că

această măsură este legală și corectă și este o consecință a restabilirii cu

caracter retroactiv a situației anterioare în sensul obligării pârâtului la

plata diferenței între drepturile salariale ce le-a încasat efectiv și

drepturile salariale ce i se cuveneau dacă ar fi exercitat funcția, din care a

fost eliberat abuziv.

Referitor la cheltuielile de judecată

acordate reclamantului, Înalta Curte reține că soluția este în acord cu dispozițiile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care:

„

Partea

care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de

judecată.”

Institutul Național de Statistică este

partea care a pierdut procesul și, la cererea reclamantului, a fost obligată în

mod legal la plata sumei indicate, reprezentând onorariu de avocat.

II.2 Temeiul

legal al soluției instanței de recurs.

Având în vedere toate aceste

considerente, Înalta Curte reținând că hotărârea pronunțată de instanța de fond

este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Institutul

Național de Statistică împotriva sentinței nr. 181/CA din 29 iunie 2010 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 6 martie 2012.