ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1194/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei. I.1.Cererea de chemare în judecată și procedura în fața primei instanțe. Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. dosar 622/57/2010, reclamantul B.L. a chemat în judecată pe pârâtul Institutul Național de Statistică, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea comunicării 75009 din 23 04 2009 și a Ordinului nr. 356/2009 emise de pârât. - repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii actelor și obligarea pârâtului să plătească reclamantului diferența între drepturile salariale ce le-a încasat efectiv și drepturile salariale care i se cuveneau, dacă ar fi exercitat funcția din care a fost eliberat începând cu 25 mai 2009. - suspendarea executării ordinului și comunicării menționate până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a exercitat funcția publică de conducere de director al Direcției Județene de Statistică Sibiu începând cu 15 noiembrie 2007, iar prin comunicarea menționată i s-a notificat desființarea funcției și acordarea preavizului, prin Ordinul nr. 356/2009 fiind numit într-o altă funcție conform art. III din O.U.G. nr. 37/2009. Cum ordonanța a fost declarată neconstituțională, se impune atât anularea ordinului cât și a comunicării. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pentru capătul 3 de cerere, respectiv acordarea de despăgubiri. Pe fondul cauzei a susținut că actul administrativ atacat este fundamentat pe prevederile art. III din O.U.G.

nr. 37/2009, prin care s-au desființat funcțiile publice de conducere de director executiv și director executiv adjunct al serviciilor, iar pârâtul a pus în aplicare dispozițiile ordonanței. I.2. Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 181/CA din 29 iunie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului pentru capătul 3 de cerere. A admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.L.

împotriva pârâtului Institutul Național de Statistică și a anulat Ordinul nr. 356 din 22 mai 2009 și comunicarea nr. 75009 din 23 aprilie 2009 emise de pârât cu obligarea acestuia la reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere de director executiv la Direcția Județeană de Statistică Sibiu, precum și la plata diferenței între drepturile salariale ce le-ar fi realizat în funcția publică de conducere și drepturile salariale încasate pe funcția de șef de serviciu începând cu 25 mai 2009, până la reintegrarea efectivă în funcție, indexate cu rata inflației. A dispus suspendarea executării ordinului și a comunicării menționate până la soluționarea irevocabilă a cauzei. A obligat pârâtul să plătească reclamantului 1.288 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: Reclamantul a fost numit prin Ordinul nr. 728 din 15 noiembrie 2007 al Institutului Național de Statistică în funcția publică de director executiv al Direcției Județene de Statistică Sibiu, începând cu 19 noiembrie 2007. Prin comunicarea 75009 din 23 aprilie 2009 i-a fost notificată reclamantului desființarea funcției publice de conducere în temeiul art. III din O.U.G. 37/2009 și acordarea preavizului de 30 de zile în perioada 23 aprilie 2009 - 22 mai.2009, conform art. 99 alin. (3) din Legea 188/1999. Prin Ordinul nr. 356 din 22 mai 2009 reclamantul a fost numit într-o altă funcție publică de conducere-șef serviciu la Serviciul de sinteză,cultură și sănătate din cadrul aceleiași autorități.

Curtea a constatat că acțiunea reclamantului, prin care a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcția publică, emis în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009, declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, este fundamentată pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel că, p otrivit art. 7 alin (5) din Legea 554/2004, nu este obligatorie plângerea prealabilă.

În ce privește tardivitatea acțiunii verificată din oficiu, instanța a reținut că termenul de sesizare a instanței este derogator de la prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, acțiunea de față fiind promovată în termen de 1 an de la publicarea deciziei de neconstituționalitate în M. Of., fiind înregistrată la data de 10 martie 2010. Asupra naturii juridice a comunicării atacate, instanța a apreciat că, indiferent de titulatura acordată de pârât actului, acesta produce efecte juridice legate de raportul de serviciu al funcționarului public de conducere, în ce privește desființarea funcției publice de conducere a reclamantului de director al Direcției Județene de Statistică Sibiu și de acordare a preavizului, astfel că acțiunea în anulare vizează un act administrativ în sensul art. 9 alin. (5) din Legea 554/2004 Pe fondul cauzei, Curtea a statuat, în esență, că temeiul juridic ce a stat la baza comunicării și ordinului îl constituie O.U.G.

37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, a cărei lege de aprobare a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională. Totodată, Curtea a observat că, prin dispozițiile sale, O.U.G. 37/2009 exprimă o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție regimul constituțional și legal actual al funcției publice.

Așa fiind, instanța a reținut că reclamantul a fost vătămat într-un drept al său atât prin Ordinul nr. 356 din 25 mai 2009 cât și prin Comunicarea nr. 75009 din 23 aprilie 2009. Întrucât nulitatea unui act administrativ, presupune restabilirea cu caracter retroactiv a situației anterioare, Curtea a admis pretențiile reclamantului și a dispus reintegrarea acestuia în funcția de conducere deținută anterior emiterii ordinului și obligarea pârâtului să plătească reclamantului diferența între drepturile salariale ce le-a încasat efectiv și drepturile salariale care i se cuveneau, dacă ar fi exercitat funcția din care a fost eliberată începând cu luna 25 mai 2009. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale invocate de pârâtă referitor la acest capăt de cerere, instanța a apreciat că această excepție este nefondată, întrucât parte în raportul de serviciu dedus judecății este pârâtul ca autoritate publică angajatoare, astfel că față de reclamant, ca emitent al actului nul, pârâtul are răspunderea directă în repararea prejudiciului.

Totodată, ca o consecință a acestei soluții Curtea a dispus și suspendarea executării ordinului până la soluționarea irevocabilă a cauzei, apreciindu-se îndeplinite cerințele art. 15 și 14 din Legea 554/2004. În aplicarea art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.228 lei reprezentând onorariu de avocat și transportul reclamantului la instanță, justificate cu chitanță la dosar. I.3. Recursul exercitat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Institutul Național de Statistică, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea reclamantului motivând hotărârea pronunțată prin prisma Deciziei Constituționale nr. 1257/2009.

Recurenta a criticat această motivare, deoarece potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea Curții Constituționale, hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, în acest sens pronunțându-se chiar instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 838/2009. Recurentul a criticat sentința și în ceea ce privește despăgubirile solicitate, susținând că reclamantul nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu, astfel încât acestea să fie stabilite în raport cu prejudiciul efectiv suferit. II.Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta reclamantă și a dispozițiilor art. 394 1 C. proc.

civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. II.1 Argumente de fapt și de drept relevante. Instanța de contencios administrativ competentă a fost legal învestită cu efectuarea controlului de legalitate al Ordinului nr. 356 din 22 mai 2009 și a comunicării nr. 75009 din 23 aprilie 2009 prin care recurentul-pârât Institutul Național de Statistică l-a eliberat pe intimatul-reclamant B.L. din funcția publică de conducere de director executiv la Direcția Județeană de Statistică Sibiu și l-a numit în funcția de șef de serviciu. Așa cum a reținut și prima instanță, unicul motiv de fond al actelor administrative individuale l-a constituit art. III din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, toate celelalte dispoziții legale menționate în cuprinsul acestuia (Legea nr. 188/1999 și O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 ), justificând din punct de vedere formal măsura eliberării din funcția publică dispusă. Or, ca efect al pronunțării Deciziei nr. 1257 din data de 7 octombrie 2009 de către Curtea Constituțională, prin care s-a constatat neconstituționalitatea legii de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 și având în vedere că potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, legea de aprobare face corp comun cu ordonanța la care aceasta se referă, actul administrativ examinat este lipsit de suportul dispozițiilor legale pe care se fundamenta. Teza recurentei, referitoare la ineficiența deciziei Curții Constituționale la speța concretă, în raport de momentul de la care își produc efectele hotărârile instanței de control constituțional, nu poate fi primită. O astfel de abordare lipsește de finalitate și golește de conținut însuși conceptul de control al constituționalității. Pe de altă parte, controlul de legalitate pe care îl înfăptuiește instanța de contencios administrativ nu este unul formal așa încât nu se poate păstra un act administrativ numai pentru că, la momentul emiterii sale, ordonanța de urgență pe care se fundamenta „nu era încă neconstituțională”.

Sintetizând, Înalta Curte consideră că nu poate ignora statuările instanței de control constituțional în sensul că mecanismul exercitării funcției de director coordonator este conceput ca fiind o „construcție juridică deficitară și confuză” și că „O.U.G. nr. 37/2009 afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale”, singurul remediu procesual fiind cel dispus de Curtea de apel, adică anularea ordinului nelegal.

Referitor la despăgubirile acordate de prima instanță ca urmare a anulării actului administrativ contestat și a reintegrării acestuia în funcția deținută anterior, Înalta Curte constată că această măsură este legală și corectă și este o consecință a restabilirii cu caracter retroactiv a situației anterioare în sensul obligării pârâtului la plata diferenței între drepturile salariale ce le-a încasat efectiv și drepturile salariale ce i se cuveneau dacă ar fi exercitat funcția, din care a fost eliberat abuziv. Referitor la cheltuielile de judecată acordate reclamantului, Înalta Curte reține că soluția este în acord cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care: „ Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.” Institutul Național de Statistică este partea care a pierdut procesul și, la cererea reclamantului, a fost obligată în mod legal la plata sumei indicate, reprezentând onorariu de avocat.

II.2 Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reținând că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Institutul Național de Statistică împotriva sentinței nr. 181/CA din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 martie 2012.