ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3297/2011

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 188A din 11 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta - pârâtă SC P. SA împotriva sentinței civile nr. 662 din 6 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant D.M. și a obligat pe apelantă la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 noiembrie 2008 reclamantul D.M., în contradictoriu cu pârâtul SC P. SA, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 27 din 08 aprilie 2008 emisă de pârâtă, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii cererii privind plata valorii actualizate a suprafeței de 2.300 m.p.

teren situat în Municipiul Piatra Neamț, strada G.D., județul Neamț sau restituirea în natură a acestui imobil ocupat în prezent de un depozit P., cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 662 din 6 mai 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul D.M. și a anulat decizia nr. 27 din 08 aprilie 2008, emisă de pârâta SC P. SA; a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantului o decizie pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Legii nr. 247/2005, privind imobilul - teren situat în Municipiul Piatra Neamț, strada G.D., județul Neamț, în suprafață de 2.300 m.p. și a obligat pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 1.000 RON.

S-a reținut că restituirea în natură nu este posibilă, având în vedere situația de fapt existentă la momentul actual, pe teren fiind edificat un depozit de carburanți, situație de fapt necontestată de altfel de niciuna dintre părți - în raport de prevederile art. 1 alin. (2) coroborat cu art. 11 din lege, pârâtei revenindu-i în aceste condiții obligația de restituire prin echivalent a imobilului notificat. Asupra apelului declarat de pârâtă s-au reținut următoarele: Prin decizia nr. 27 din 08 aprilie 2008 emisă de pârâtă a fost respinsă notificarea din 12 noiembrie 2001 privind plata valorii actualizate a suprafeței de 2.300 m.p.

teren situat în Municipiul Piatra Neamț, strada G.D., județul Neamț, sau restituirea în natură a acestui imobil ocupat de un depozit P. La soluționarea acestei notificări, prin decizia contestată s-a apreciat că notificatorii nu fac dovada preluării abuzive a imobilului și a dreptului de proprietate, nu s-a identificat imobilul prin expertiză, iar acestuia îi sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată notificatorilor fiindu-le reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.

Prin decizia civilă nr. 255 din 6 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, în Dosarul nr. 428/32/2006, rămasă irevocabilă, s-a admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 96 din 3 martie 2006 a Tribunalului Neamț, sentință ce a fost schimbată în parte, în sensul că a fost obligat Primarul Municipiului Piatra Neamț să înainteze notificarea din 12 noiembrie 2001 formulată de contestatori, în temeiul Legii nr. 10/2001, spre competentă soluționarea deținătorului actual al terenului, SC P. SA Iași. S-a reținut, în esență, prin această decizie că modul de deposedare al contestatorilor, respectiv exproprierea în perioada regimului comunist, îi îndreptățește pe contestatori să solicite măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru terenul de 0,36 ha, regimul juridic al acestuia fiind stabilit prin art. 1 din acest act normativ.

Se impune astfel înlăturarea susținerilor pârâtei privind incidența în speță a Legilor fondului funciar, prin raportare la art. 8 din Legea nr. 10/2001, întrucât regimul juridic al terenului în litigiu a fost deja tranșat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și nu mai poate fi repus în discuție în cauză. Curtea a înlăturat totodată și apărările pârâtei în sensul că reclamantul ar fi trebuit să acționeze în prealabil pe calea contenciosului administrativ pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. MM/1995 emis în favoarea unității pârâte de ministerul titular conform Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, legea specială de reparație necondiționând restituirea imobilelor ce fac obiectul acestei legi de exercitarea în prealabil a unor asemenea acțiuni.

Reținând calitatea de proprietar a reclamantului asupra imobilului în litigiu, precum și caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, Curtea a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la restituirea suprafeței de teren solicitată, în temeiul dispozițiilor reparatorii speciale ale acestui act normativ. În ceea ce privește modalitatea de restituire, Curtea a reținut că restituirea în natură nu este posibilă, având în vedere situația de fapt a terenului, așa cum a stabilit prima instanță, în raport de prevederile art. 1 alin. (2) coroborat cu art. 1 din lege, pârâtei revenindu-i în aceste condiții obligația de restituire prin echivalent a imobilului notificat, cu respectarea reglementărilor speciale din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 referitoare la procedura de stabilire și acordare de despăgubirilor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul SC O.P. SA, învederând următoarele: - Hotărârea judecătorească recurată este pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1, 2 alin. (1), art. 22, 23 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 și art. 39 din Legea nr. 18/1991 republicată, în cauza fiind îndeplinite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - Instanțele de fond și de apel nu au exercitat rolul activ conferit de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nestăruind prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, ordonând administrarea tuturor probelor necesare.

În virtutea rolului activ instanțele ar fi trebuit să dispună nu numai efectuarea unei expertize pentru verificarea regimului juridic al terenului în litigiu, în sensul de a se stabili dacă acest teren este intravilan sau extravilan, ci și administrarea oricăror alte probe (ex. adeverințe emise de consiliul local referitoare la categoria de folosință, clasa terenurilor, regimul situării acestora, etc), după care ar fi trebuit să analizeze incidența Legii de reparație specială nr. 10/2001. - S-a solicitat prin notificare un imobil teren în suprafața de 0,36 ha, respectiv 3.600 m.p. din care pe suprafața de 2.300 m.p. este amplasat depozitul de carburanți, aparținând subscrisei.

În aceste condiții, în baza dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, intimatul-reclamant avea obligația să facă dovada: dreptului de proprietate asupra acestui teren cu acte de proprietate, conform art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar nu cu extras din Registrul Agricol, acest înscris neconstituind mijloc de probă pentru dreptul de proprietate asupra terenurilor situate în intravilanul localităților ci pentru terenurile agricole al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991; dovada preluării abuzive, ceea ce nu a făcut; că imobilul este situat în intravilan, ceea ce nu a făcut; că nu a beneficiat de despăgubiri în condițiile celorlalte legi speciale de reparație în domeniul proprietății.

La dosarul cauzei a fost depusă adeverința din 08 mai 1992 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, prin care autorului reclamantului – D.G.M. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de 0,36 ha (respectiv 3.600 m.p.), doar punerea în posesie s-a realizat pentru o suprafață de 1.250 m.p., existând riscul acordării de măsuri reparatorii de două ori pentru același teren, sub incidența a două legi ale proprietății, adică și sub incidența Legii nr. 18/1991 și sub incidența Legii nr. 10/2001.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed: 1. În soluționarea cauzei instanța de apel a dat eficiență puterii de lucru judecat a hotărârii anterioare din litigiul declanșat de reclamant, respectiv decizia nr. 285 din 6 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, atât sub aspectul calității de persoană îndreptățită (reținându-se prin hotărârea anterioară deposedarea abuzivă a contestatorului) cât și sub aspectul intrării imobilului sub incidența Legii nr. 10/2001 și nu a Legii nr. 18/1991. Acest mod de soluționare a cauzei trebuia criticat prin cererea de recurs, acesta fiind supus controlului pe calea recursului, potrivit art. 299 alin. (1) și art. 304 C. proc.

civ. Întrucât criticile de recurs referitoare la dovada proprietății și legea sub al cărei regim intră imobilul nu se circumscriu modului de soluționare a cauzei de către instanța de apel, acestea nu vor fi analizate în recurs. Apărări în acest sens s-au făcut prin concluziile scrise depuse la dosar la termenul de judecată a cauzei, însă acestea, nefiind motive de ordine publică, nu vor fi analizate de instanță, fiind formulate după expirarea termenului de motivare a recursului. 2. Critica referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 nu va fi primită de instanță. În condițiile în care s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar sub acest aspect urmează a fi avute în vedere și cele arătate mai sus subpct.

1, această lege îi este aplicabilă imobilului în litigiu, reclamantul putând primi despăgubiri numai în temeiul acestei legi – pe de altă parte, în temeiul Legii nr. 18/1991 s-a făcut punerea în posesie pentru o suprafață ce nu este inclusă în ceea ce face obiectul litigiului. Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul SC O.P. SA împotriva deciziei nr. 188 A din 11 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 aprilie 2011.