ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8129/2011

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin contestația la titlu înregistrată pe

rolul Curții de Apel București la 13 aprilie 2011, SC A.B. SA a solicitat

lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului Deciziei nr. 37 A

din 19 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă, în Dosarul nr. 39373/1/2004, în sensul că instanța a constatat că S.A.

este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de

30.000 mp situată în comuna Butimanu, județul Dâmbovița, fără a dispune

obligarea contestatoarei la vreo prestație în beneficiul intimatei.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

Decizia nr. 466 A din 2 mai 2011 a respins contestația la titlu formulată de SC

A.B. SA în contradictoriu cu intimatele S.A. și Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, ca nefondată. A respins cererea intimatei

S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, s-a constatat că prin dispozitivul Deciziei nr. 37 A din 19 ianuarie

2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, în Dosarul nr. 39373/1/2004 (104/2007) a decis, evocând fondul:

„Constată că

apelanta-contestatoare S.A., are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent

pentru suprafața în valoare de 4.591.572 RON compusă din 30.000 m.p., situată

în comuna Butimanu, județul Dâmbovița, delimitată (...) în anexa la completarea

raportului de expertiză tehnică, din data de 6 iunie 2008, întocmită de expert

M.C.L.”

În considerentele ce

susțin dispozitivul acestei decizii, s-a arătat de către instanța de apel, că

nu se individualizează modalitatea măsurii de reparație în echivalent, aceasta

urmând a fi stabilită între părți, după rămânerea definitivă a hotărârii, când

persoana îndreptățită - S.A., potrivit principiului disponibilității, va opta,

fie pentru acordarea de bunuri sau servicii în echivalent - dacă există o

astfel de posibilitate concretă din partea intimatei A.B., fie pentru obținerea

de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

S-a constatat, astfel,

că însăși instanța de apel, a lămurit dispozitivul hotărârii sale, astfel că nu

se poate obține o hotărâre în plus, de lămurire a acestui dispozitiv, pe calea

contestației la titlu, în temeiul art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

eventual care să adauge, respectiv să modifice considerentele Deciziei civile

invocate, nr. 37 A din 19 ianuarie 2009, fapt inadmisibil.

În consecință, curtea

de apel a respins contestația la titlu ca nefondată.

Potrivit art. 274 C.

proc. civ., curtea de apel a respins cererea intimatei privind acordarea

cheltuielilor de judecată, în lipsa chitanței doveditoare la dosar, în cauza

pendinte.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs contestatoarea, solicitând admiterea acestuia și

modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii contestației la titlu și

lămuririi dispozitivului Deciziei nr. 37 A din 19 ianuarie 2009, hotărâre care

nu stabilește obligarea A.B. la vreo prestație în beneficiul intimatei, titlul

nefiind astfel susceptibil de a fi pus în executare silită.

A considerat că

instanța de judecată a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 399 alin. (1)

teza a doua C. proc. civ., ignorând atât rațiunea reglementării de către

legiuitor a instituției contestației la titlu cât și a finalității practice a

acesteia.

A arătat astfel că

procedura contestației la titlu a fost instituită pentru a răspunde situațiilor

„în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau

aplicarea”, fiind evident că necesitatea lămuririlor este o chestiune care se

apreciază în fapt și care este determinată de interpretările eronate care ar

putea apărea în aplicarea sau punerea în executare a acestuia.

În cauză,

ambiguitatea titlului a cărui lămurire se solicită rezidă în împrejurarea că a

fost pronunțat în contradictoriu cu A.B., fără să se precizeze unica sa

calitate, în raport cu intimata, de proprietară a terenului, persoană juridică

privatizată și din obiectul acesteia direct corelat cu cuantificarea unor

despăgubiri la care este îndreptățită intimata, iar efectul și dovada

ambiguității sunt reprezentate de însăși împrejurarea că biroul executorului

judecătoresc a calificat respectivul titlu ca fiind unul susceptibil de a fi

pus în executare silită, iar instanța de executare a încuviințat cererea astfel

formulată, dând girul său acestei interpretări eronate a naturii juridice a

titlului și a dispoziției instanței.

Prin urmare, a

precizat că în speță, însăși modalitatea în care autorități ale statului au

înțeles să pună în aplicare respectivul titlu demonstrează necesitatea lămuririlor

cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea acestuia.

A arătat că instanța

învestită cu soluționarea contestației a reținut în considerentele deciziei

recurate tocmai ceea ce a apreciat ca fiind inadmisibil, respectiv modificarea

considerentelor deciziei, constatând în mod eronat că modalitatea măsurii de

reparație în echivalent urmează a fi stabilită între părți, în condițiile în

care, în decizia a cărei lămurire a fost solicitată, se constata un drept la

modul general de a opta pentru o măsură reparatorie sau alta, fără a se

individualiza respectivele măsuri față de A.B.

A precizat de altfel,

că și în situația în care ar fi existat o cerere expresă în sensul obligării

A.B. la măsuri reparatorii prin acordarea de bunuri și servicii, s-ar fi

constatat că nu sunt întrunite condițiile legale pentru aceasta, în

conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.

Recursul este

nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Se reține că parte

dintre criticile formulate prin motivele de recurs nu pot face obiectul unei

contestații la titlu, respectiv cele referitoare la imposibilitatea obligării

contestatoarei la măsuri reparatorii prin acordarea de bunuri și servicii,

aceasta fiind o apărare de fond ce poate fi invocată doar în cauză sau în

cadrul căilor de atac exercitate.

Or, în speță,

aspectele legate de fondul litigiului au fost soluționate irevocabil la

judecata acțiunii întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, prin demersul

contestatoarei tinzându-se, în realitate, a se repune în discuție chestiuni

rezolvate irevocabil.

Astfel, potrivit

prevederilor art. 399 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se poate formula

contestație, în situația în care nu s-a utilizat procedura prevăzută de art.

281

1

din cod, și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire

la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.

Prin prisma acestei

reglementări, contestația poate fi deci primită în cazul în care dispozitivul

hotărârii nu este clar, dar în limitele motivelor cuprinse în hotărâre, fără a

se modifica situația reținută definitiv cu putere de lucru judecat.

În cauză, prin

Decizia nr. 37 A din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a cărei lămurire s-a solicitat,

s-a constatat că S.A. are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru

suprafața în valoare de 4.591.572 RON compusă din 30.000 mp, situată în comuna

Butimanu, județul Dâmbovița, delimitată cu culoare albastră în anexa la

completarea raportului de expertiză tehnică din data de 6 iunie 2008, întocmită

de expert M.C.L.

Prin urmare, se

constată, după cum s-a reținut și prin decizia recurată, că dispozitivul

deciziei este clar și fără echivoc, astfel că nu se poate obține o hotărâre în

plus, de lămurire a acestuia, pe calea contestației la titlu, în temeiul art.

399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Împrejurarea punerii

în executare a deciziei, prin ea însăși, nu deschide calea contestației la

titlu, atâta timp cât dispozitivul hotărârii judecătorești este clar și fără

echivoc, nefiind necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau

aplicarea acestuia.

Deși într-adevăr

dispozitivul deciziei menționate privind constatarea dreptului intimatei S.A.

la măsuri reparatorii nu poate constitui titlu executoriu, aceasta nu

reprezintă însă o problemă de lămurire a dispozitivului, în sensul avut în

vedere de dispozițiile art. 399 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., ci un

aspect care se rezolvă pe calea contestației la executare.

Pentru aceste considerente,

în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoare.

Văzând și

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade

în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată,

precum și solicitarea intimatei S.A., care a fost dovedită prin depunerea

chitanței privind plata onorariului de avocat, în raport și de prevederile art.

274 alin. (3) din cod, va fi obligată recurenta la plata sumei de 500 RON

cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatoarea SC A.B. SA împotriva Deciziei nr.

466 A din 2 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurentă

la 500 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., către intimata S.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2011.