ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3545/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3545/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 959 din 12 noiembrie

2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 3491/117/2009, a fost admisă

în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta N.E., în contradictoriu cu

pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice.

În consecință, a fost

anulată în parte Dispoziția nr. 2659 din 11 mai 2009, emisă de Primarul

municipiului Cluj-Napoca și s-a dispus restituirea în natură către reclamantă a

terenului în suprafață de 676 mp, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. D,

care se identifică cu o parte din imobilul înscris în C.F., având nr. top.

inițial ......... din C.F. nr. ........... Cluj.

S-a dispus obligarea

pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata către

reclamantă a unei despăgubiri în sumă de 63.828 RON, reprezentând echivalentul

sumei de 15.064 euro, pentru diferența de teren nerestituită în natură, de 269

mp, din imobilul descris.

Au fost respinse

capetele de cerere având ca obiect restituirea în natură și stabilirea

despăgubirii pentru terenul înscris în C.F. nr. ......... Cluj cu nr. top.

........., situat în municipiul Cluj-Napoca, str. D și stabilirea despăgubirii

pentru diferența de teren din imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, str.

D.

S-a respins acțiunea

față de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, admițându-se, în

prealabil, excepția cu acest obiect.

A fost respinsă și

excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice,

pentru Statul Român, precum și excepția lipsei calității procesuale a pârâtului

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că prin Dispoziția nr. 2659 din 11 mai 2009, emisă de

pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, a fost respinsă cererea de

restituire în natură a terenului înscris în C.F. nr. ........ cu nr. top.

........, situat în Cluj-Napoca, str. D, formulată de reclamanta B.E., deoarece

pe terenul revendicat au fost edificate blocuri de locuințe, alei și spații

verzi aferente acestora.

De asemenea, s-a

propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005, având în vedere despăgubirile încasate la expropriere, pentru cota de

V2 parte din terenul expropriat în suprafață de 1.890 mp, înscris în C.F. nr.

........ cu nr. top. ........, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. D, în

favoarea reclamantei.

Tribunalul a apreciat

că dispoziția contestată este legală în privința stabilirii calității

reclamantei de persoană îndreptățită, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 10/2001, republicată, și a limitelor în care aceasta a formulat

notificare. Pentru cota de proprietate aparținând mamei reclamantei, nu s-a

formulat notificare. De altfel, reclamanta N.E. nu avea calitatea să formuleze

o asemenea notificare în condițiile în care B.E. a decedat în anul 2008.

În ceea ce privește

imobilul înscris în C.F. nr. ........ Cluj cu nr. top. ........, situat în

Cluj-Napoca, nu a formulat notificare nici mama reclamantei, B.E., care avea

calitatea de coproprietar pentru cota de 4/28 parte, și nici reclamanta N.E.

după antecesorii Z.S.A. și soția născută A.R., bunicii acesteia.

În consecință,

pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate în ceea ce privește cota deținută de

antecesoarea sa, B.E., din cele două imobile descrise și de către bunicii

Z.S.A. și soția născută A.R., față de împrejurarea că aceste cote nu au fost

revendicate în termenele și cu procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Depunerea unor precizări la dosarul intern constituit în baza notificării după

decesul lui B.E. nu sunt de natură să producă consecințe juridice sub aspectul

examinat.

Astfel, din

probațiunea administrată în cauză rezultă că prin Notificarea înregistrată la

B.EJ. C.M. sub nr. 8221 din 8 august 2001 reclamanta N.E. a arătat că revendică

în natură terenul din Cluj-Napoca, str. D, înscris în C.F. nr. .........

Cluj-Napoca, în suprafață totală de 2.400 mp, corespunzător cotei sale de

proprietate din terenul descris, ca unică moștenitoare după B.E., sau

despăgubiri prin echivalent bănesc, dacă nu este posibilă restituirea în

natură.

Conform înscrierilor

din C.F. nr. ......... Cluj, la data exproprierii, reclamanta N.E., fostă B., a

deținut cota de 1/8 parte din imobilul cu nr. top. ........., teren în

suprafață de 2 jug. 180 stj.p. Dreptul de proprietate al reclamantei cu privire

la cota menționată a fost înscris sub B.9 prin încheierea c.f. nr. 745 din 23

februarie 1974 și dobândit cu titlu de moștenire de la B.Ș. (B.3).

Mama reclamantei,

Z.E., căsătorită B., a deținut cota de 1/8 parte din imobil, dreptul de

proprietate fiind intabulat sub B.4 în cartea funciară menționată. B.E.

(identică cu B.E.) a decedat la data de 17 august 2008, așa cum rezultă din

traducerea Certificatului eliberat după actul de deces nr. 214/2008, întocmit de

Oficiul de stare civilă din Budapesta XVII. Conform certificatului de

moștenitor depus în traducere la dosarul cauzei, cu semnătura traducătorului

legalizată prin Încheierea nr. 1869 din 29 octombrie 2008 a Notarului public

P.S.M. moștenitoarea defunctei este reclamanta din cauză, în calitate de fiică.

Prin Decretul nr.

41/1984 a fost expropriată suprafața de 1.890 mp situată în Cluj-Napoca, str. D

de la mama reclamantei, defuncta B.E., menționată la poziția 378 din decret.

Potrivit declarației depuse de reclamantă la dosarul cauzei, defuncta B.E. a

încasat cu titlu de despăgubire suma de 4.285 RON în urma preluării de către

stat a acestui teren.

Potrivit raportului

întocmit de către expertul judiciar desemnat în cauză, nr. top. ......... și

......... au fost transcrise împreună cu alte corpuri funciare în C.F. nr.

......... Cluj sub A+110 cu nr. top. ......... și ........., având categoria de

folosință alei și spații verzi și suprafața de 72.100 mp, proprietar tabular

fiind Statul Român, în administrarea operativă a G.C.G.C.L. Cluj.

În urma măsurătorilor

efectuate și raportate pe planul de situație scara 1:500, s-a constatat că din

numărul topografic ......... este posibilă restituirea în natură a suprafeței

de 676 mp. O parte din suprafața menționată, de 151 mp, este ocupată de garaje

edificate fără autorizație de construire, fapt ce rezultă din Adresa nr.

212241/3/3041 din 21 septembrie 2009, emisă de Serviciul Revendicări Fond

Funciar și Registru Agricol din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

Din cuprinsul

aceleiași adrese, a rezultat că instituția nu deține documente din care să

reiasă configurarea și dispunerea unor rețele care ar străbate terenul în

suprafață de 676 mp, astfel încât suprafața de 676 mp din topograficul inițial

......... poate fi restituită în natură.

Tribunalul nu a

procedat la examinarea Protocolului încheiat la data de 9 septembrie 2008 între

reclamantă și numitele B.I., născută S. și S.I., în condițiile în care în

suprafețele la care se face trimitere nu au fost încă restituite în favoarea

persoanelor menționate. O asemenea înțelegere este de natură să producă efecte

juridice după redobândirea dreptului de proprietate de către semnatarii

protocolului.

În stabilirea

cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru diferența de teren

nerestituită în natură, de 269 mp, instanța a avut în vedere valoarea unui

metru pătrat de teren stabilită prin expertiza de evaluare efectuată în cauză

de expert M.E.F. și tehnica de calcul descrisă în raport, rezultând suma de

63.828 RON echivalentul a 15.064 euro.

În ceea ce privește

capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor a Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a constatat că este admisibil, în

aplicarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, care au prioritate față de

dreptul intern, iar Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, are

calitate procesuală pasivă potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, astfel

încât au fost respinse excepțiile lipsei calității de reprezentant a

Ministerului Finanțelor Publice, pentru Statul Român și a lipsei calității

procesuale a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin Decizia nr. 237

din 13 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie, a admis în parte apelurile declarate de

reclamanta N.E. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice

împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a

stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent, în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de 405,25 mp,

identificată în CF ....... Cluj, nr. top ......., ....... (nr. top inițial

.........).

A înlăturat

dispoziția privind obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, la plata despăgubirii în sumă de 63.828 RON, pentru terenul în

suprafață de 269 mp, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a

respins, ca nefondat, apelul pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca,

declarat împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel, în ceea ce privește apelul pârâtului Primarul

Municipiului Cluj-Napoca, prin care este criticată restituirea în natură a

suprafeței de 676 mp, a confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor

primei instanțe, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, garajele

existente pe teren au fost edificate fără autorizații de construire, acestea

fiind, oricum, construcții ușoare sau demontabile, în sensul textului

menționat.

Din verificarea în

teren, a reieșit că acesta este străbătut de rețele de canalizare subterane,

care sunt, însă, executate fără autorizație.

Regia care se ocupă

cu administrarea rețelei de canalizare este în subordinea Municipiului

Cluj-Napoca, iar primarul a menționat că nu deține documente din care să reiasă

configurarea și dispunerea acestora în teren. O altă probă nu putea fi

obținută, rămânând ca pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să suporte

sancțiunea rezultată din nedovedirea susținerilor sale în apel, unde are

sarcina probei, dat fiind și că potrivit art. 63 din Legea nr. 215/2001 a

administrației publice locale, primarul „coordonează realizarea serviciilor

publice de interes local prestate prin intermediul aparatului de specialitate

sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice și de

utilitate publică de interes local".

Tribunalul a avut în

vedere obiecțiunile pârâtului la raportul de expertiza efectuat în cauză și a

solicitat informații cu privire la care s-a răspuns în sensul celor arătate. Nu

este posibil ca pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să răspundă instanței

că nu deține documente din care să reiasă configurarea și dispunerea rețelei de

canalizare în teren și tot acest pârât să indice ca motiv de apel tocmai existența

acestei rețele cu privire la care nici în apel nu poate indica configurarea și

dispunerea în teren.

Cu privire la apelul

Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea a constatat că, în

mod corect, au fost respinse excepțiile lipsei calității de reprezentant a

Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român și a lipsei calității

procesuale pasive a Statului Român.

A fost considerat,

însă, ca fiind întemeiat motivul de apel referitor la obligativitatea

parcurgerii procedurii prealabile, potrivit Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

deoarece, deși la data introducerii acțiunii, Fondul "P." nu era

funcțional, ceea ce o îndreptățea pe reclamantă să formuleze o acțiune de

natura celei de față, între timp, Fondul "P." a devenit funcțional,

fiind listat la Bursa de Valori București din data de 25 ianuarie 2011, astfel

încât este posibilă parcurgerea procedurii.

Referitor la apelul

reclamantei N.E., s-a constatat că nu sunt fondate criticile cu privire la

imobilele care nu au fost menționate în notificare, deoarece din întreaga

reglementare a Legii nr. 10/2001, reiese că imobilul pentru care se solicită

despăgubiri trebuie descris distinct în notificare, sancțiunea fiind cea

prevăzută de art. 22 alin. (5), respectiv pierderea dreptului de a solicita în

justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

În cauză, notificarea

formulată în termenul legal la data de 6 august 2001 conținea doar solicitarea

de restituire a imobilului înscris în cartea funciară ....... Cluj-Napoca în

suprafață de ....... mp, din Cluj-Napoca, str. D. Abia ulterior, printr-o

„precizare" formulată la data de 17 octombrie 2008 și 9 mai 2008, se

solicită și restituirea imobilului înscris în cartea funciară .......

Cluj-Napoca situat în Cluj-Napoca, str. D.

Or, termenul legal de

6 luni, succesiv prelungit, s-a împlinit în februarie 2002, iar precizarea

notificării și pentru construcția demolată s-a făcut abia în anul 2008, prin

urmare, pentru imobilul înscris în cartea funciară ....... Cluj-Napoca situat

în Cluj-Napoca, str. D, s-a pierdut dreptul de a solicita în justiție măsuri

reparatorii.

Pentru cota de

proprietate aparținând mamei sale, reclamanta N.E. nu avea calitatea să

formuleze o asemenea notificare, în condițiile în care B.E. a decedat în anul

calității reclamantei N.E. de unică moștenitoare a lui B.E., deoarece nu se

poate deschide succesiunea unei persoane în viață.

Cât timp B.E. nu a

înțeles să formuleze notificare, rezultă că pentru acest imobil nu se pot

acorda măsuri reparatorii, dat fiind că mama reclamantei, Z.E., căsătorită B.,

a deținut distinct cota ei de 1/8 parte din imobil, dreptul de proprietate

fiind intabulat sub B.4 în cartea funciară menționată.

Existența unui mandat

nu modifică raționamentul de mai sus, dat fiind că trebuie menționat imobilul

și numele persoanei îndreptățite, iar nu că aceasta se face printr-o succesiune

a unei persoane în viață.

Prin urmare,

reclamanta poate solicita acordarea de măsuri reparatorii doar pentru cota ei

de 1/8 parte din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. D cu nr. top. .........,

teren în suprafață de 2 jug. 180 stj.p. înscris în cartea funciară .......

Cluj-Napoca sub B.9, cotă ce reprezintă suprafața de 1.519,75 mp.

În ce privește

situația terenului, acesta a fost expropriat prin Decretul nr. 41/1984,

Decretul nr. 48/1985 și Decretul nr. 61/1985.

O parte a acestor

terenuri fuseseră anterior cooperativizate și în consecință, exproprierea s-a

făcut de la fostele CAP-uri. Anterior cooperativizării nu se cunoștea situația

preluării, respectiv dacă preluarea s-a făcut de la reclamantă prin

cooperativizare sau în alt mod.

Ceea ce nu se

contestă azi este că întregul teren a fost preluat de către stat, prin

cooperativizare sau prin expropriere, dat fiind că pe aceste terenuri au fost

construite blocuri, destinația prezentă fiind necontestată.

Prin urmare, cât timp

întregul teren este în intravilan în prezent, din interpretarea per a contrario

a art. 8 din Legea nr. 10/2001, rezultă că terenul face obiectul Legii nr.

10/2001, dat fiind că nu face obiectul legilor fondului funciar.

Din suprafața ce i se

cuvine reclamantei pentru cota ei de 1/8 parte din imobilul cu nr. top.

........., cotă ce reprezintă suprafața de 1.519,75 mp, o parte nu face

obiectul notificării dat fiind că potrivit înscrierii din cartea funciară

....... de sub Bl 1, suprafața de 407 mp a fost transcrisă în cartea funciară

....... în favoarea reclamantei și a mamei sale, iar o altă suprafață de 235 mp

i s-a restituit reclamantei în temeiul Legii nr. 1/2000.

Ambele aceste

suprafețe sunt menționate distinct în notificare ca nefiind solicitate, prin

urmare din suprafața de 1.519,75 mp ce i se cuvine reclamantei din cartea

funciară ....... se scade cota de XA din suprafața de 407 mp, anume 203,5 mp,

transcrisă în cartea funciară ....... în favoarea reclamantei și a mamei sale,

cât și suprafața de 235 mp, ce i s-a restituit reclamantei în temeiul Legii nr.

1/2000, rămânând în discuție în prezenta cauză doar suprafața de 1.081,25 mp.

Terenul cu nr. top

inițial ......... a fost transcris din cartea funciară ....... în cartea

funciară ....... Cluj cu nr. top ....... și ....... .

Din această

suprafață, este liberă suprafața de 676 mp ce se poate restitui reclamantei,

pentru diferența de suprafață de 405,25 mp, cuvenindu-i-se reclamantei măsuri

reparatorii prin echivalent.

Împotriva menționatei

decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanta N.E. și pârâții

Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj.

criticilor formulate, reclamanta N.E. a susținut, în esență, următoarele:

În mod greșit,

instanța de apel a respins susținerile reclamantei cu privire la cota deținută

de mama sa, B.E., decedată în data de 17 august 2008, din imobilul situat în

Cluj-Napoca, str. D, înscrisă în cartea funciară ....... Cluj-Napoca,

corespunzând unei suprafețe de 1.318,75 mp, care a trecut în proprietatea

Statului Român prin expropriere.

Nu a fost analizat

mandatul pe care B.E. l-a dat reclamantei la data de 9 aprilie 2008, cu privire

la revendicarea imobilului în cauză, prin modalitățile legale în vigoare,

neținându-se cont nici de faptul că aceasta era nedeplasabilă și se afla în

îngrijirea permanentă a reclamantei și a fiului acesteia, așa cum rezultă din

adeverințele medicale depuse în apel.

La dosarul cauzei, se

află și alte documente care atesta că încă din anul 1991, reclamanta și mama sa

au efectuat nenumărate demersuri pentru a-și recupera proprietatea din str. D,

rămase fără rezultat, demersuri ce relevă fără putință de tăgadă intenția

comună de recuperare a proprietăților preluate de către stat pentru construirea

de blocuri. Aceste documente au fost ignorate de către instanțele de fond, dându-se

efecte juridice unei erori săvârșite de către mandatarul reclamantei, care nu

cunoștea în detaliu situația familială.

Instanțele au

subliniat faptul că o moștenire nu se poate deschide în timpul vieții unei

persoane, dar această sintagmă din notificare „unica moștenitoare a mamei

mele" se referea, de fapt, la calitate de mandatar al mamei reclamantei,

sens ce rezultă din conținutul notificării, prin care este revendicată expres

proprietatea în suprafață totală de 400 mp.

Chiar dacă s-ar

prezuma că notificarea a fost formulată doar în numele reclamantei, deoarece la

data soluționării notificării pe calea administrativă, mama sa era decedată,

iar reclamanta este unica moștenitoare a acesteia, reclamanta este persoană

îndreptățită și pentru cota mamei, în condițiile în care notificarea a vizat

întregul imobil. Decesul s-a produs pe parcursul soluționării cauzei,

reclamanta manifestând o atitudine activă, depunând la dosar toate actele

necesare, inclusiv declarația prin care a recunoscut că mama sa a primit

despăgubirile aferente imobilului în litigiu.

Reclamanta a susținut

că, în cazul în care nu i se recunoaște calitatea de persoană îndreptățită și

pentru cota mamei, se ajunge la lipsirea sa de un bun, în totală discordanță cu

Protocolul 1 din Actul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În privința

imobilului de pe str. D, s-a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a

considerat că nu s-a formulat notificare pentru acesta în termenul reglementat

de Legea nr. 10/2001, în condițiile în care, din actele dosarului, rezultă că

reclamanta nu a deținut date concrete cu privire la întinderea proprietății ce

a aparținut familiei sale.

La data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, terenurile erau comasate, niciunul nemaifiind la

adresa de pe strada D, așa cum rezultă din înscrierile din cartea funciară

....... Cluj. Abia la data măsurătorilor în teren, prin deplasarea

reprezentanților Comisiei la fața locului în vederea soluționării notificării,

s-a constatat că erau numere topografice diferite, reclamanta depunând,

ulterior, precizări, care trebuiau luate în considerare.

criticilor formulate, pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut, în esență, următoarele:

În mod greșit, s-a

dispus restituirea în natură a suprafeței de teren de 676 mp din str. D, în

condițiile în care aceasta face parte integrantă din planul de sistematizare,

astfel cum rezultă și din cuprinsul procesului-verbal privind starea de fapt a

imobilului încheiat la data de 21 mai 2007 de către reprezentanții Comisiei

tehnice de aplicare a Legii nr. 10/2001 (depus la dosarul cauzei și semnat de

către reclamantă fără obiecțiuni), unde se arată că, pe terenul revendicat se

regăsesc spații verzi aferente blocurilor, alei pietonale și de acces auto,

garaje amplasate pe platforma betonată, respectiv două rețele de canalizare

paralele cu aliniamentul trotuarului aferent blocului de pe str. T.

Instanța de apel a

reținut că pe terenul cu nr. top ......... propus a fi restituit în natură

există o rețea de canalizare, astfel încât, în virtutea rolului său activ,

trebuia să depună toate diligențele pentru a obține informații privind

configurația și dispunerea rețelelor de canalizare de la unitatea de resort,

respectiv Compania de Apă Someș SA, cu sediul în Cluj-Napoca, prin efectuarea

unei adrese din oficiu, unitate care, contrar celor reținute de instanță, este

subordonată Consiliului județean Cluj, și nu primarului.

De asemenea, au fost

ignorate prevederile art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 și ale art.

10.3 din Normele metodologice de aplicare a legii, cuprinse în H.G. nr.

250/2007, deoarece asupra imobilului în litigiu au operat efectele exproprierii

pentru care a fost preluat, astfel încât restituirea în natură nu este

posibilă, terenul fiind parte integrantă a planului de sistematizare.

Mai mult, la

pronunțarea deciziei recurate, instanța de apel nu a avut în vedere

obiecțiunile formulate la raportul de expertiză întocmit în cauză, prin care

s-a arătat că este eronată concluzia expertului privind posibilitatea

restituirii în natură a unei suprafețe de teren din imobilul situat în

Cluj-Napoca, str. D, motivat de faptul că nu este liberă de construcții, fiind

străbătută de rețele de canalizare subterane, alei pietonale ce deservesc

locuințele și spațiile verzi, pe acest amplasament fiind ridicate, cu caracter

provizoriu, garaje ce ocupă aproximativ 387 mp (suprafața deservește 3 baterii

de garaje disparate: 192 mp, 60 mp și 135 mp).

Recurentul-pârât a solicitat

și înlăturarea obligării sale la plata cheltuielilor de judecată din ambele

faze procesuale.

criticilor formulate, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a arătat că, deși a fost

exonerat de la plata sumei de 63.828 RON stabilite în sarcina sa prin sentința

apelată, pârâtul nu a fost exonerat și de la plata cheltuielilor de judecată,

cu toate că această obligație nu mai avea fundament legal, iar prin decizie nu

s-au reținut considerente în legătură cu acest aspect.

Examinând decizia

recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte

apreciază că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:

privește recursul reclamantei, urmează ca motivele de recurs să fie analizate

din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât

reclamanta susține că în mod greșit instanța de apel a ignorat prevederile

legale ce interesează instituția mandatului, în legătură cu imobilul din str. D

și, totodată, a considerat în mod greșit că notificarea depusă în legătură cu

imobilul din str. D este tardivă.

Criticile reclamantei

sunt fondate în ceea ce privește imobilul din str. D cu precizările ce urmează

a fi făcute și nefondate în legătură cu cel de-al doilea imobil, pentru

următoarele considerente:

a) Astfel, în ceea ce

privește primul imobil menționat, înscris în CF ....... nr. top .........,

instanța de apel, confirmând aprecierile primei instanțe pe acest aspect, a

constatat că reclamanta a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 doar

pentru cota proprie din dreptul de proprietate asupra imobilului, respectiv 1/8

(ce corespunde unei suprafețe de 1.081,25 mp), nu și pentru cota de 1/8 din

același drept ce a aparținut mamei sale, B.E., în raport de modul de formulare

a notificării, în care este menționată calitatea reclamantei de „unică

moștenitoare a mamei" și nu sunt inserate mențiuni privind imobilul și

numele persoanei îndreptățite.

Prin aceste

constatări, instanța de apel, în mod greșit, nu a dat eficiență notificării

formulate de reclamantă ca un act de conservare a patrimoniului autoarei sale,

în condițiile în care notificarea a vizat întreaga suprafață de teren

considerată că a aparținut atât reclamantei, cât și mamei sale, respectiv

suprafața de 2.400 mp.

Contrar celor

reținute de către instanța de apel, menționarea calității reclamantei de unică

moștenitoare a mamei sale nu este lipsită de relevanță pentru simplul fapt că

autoarea era în viață la data notificării (decedând în anul 2008) și, ca atare,

nu s-ar fi pus problema deschiderii succesiunii acesteia. Susținerea reprezintă

o justificare a calității în care a acționat reclamanta și pentru o cotă parte

din drept ce nu îi aparținea, respectiv în numele și pe seama autoarei, cu

finalitatea recunoașterii dreptului la măsuri reparatorii și în privința cotei

ce a aparținut acesteia.

Este relevant și

faptul că, în cursul judecării apelului, reclamanta a depus la dosar acte

medicale din care rezultă că în anul 2001 mama sa era nedeplasabilă și se afla

în îngrijirea sa, înscrisuri care, coroborate cu conținutul notificării, relevă

intenția reclamantei de a formula notificarea și în numele mamei sale.

Efectuarea de către

un terț de acte de conservare a patrimoniului unei alte persoane corespunde

unei gestiuni de afaceri, ce produce efecte juridice în sensul recunoașterii

demersurilor terțului, în numele și pe seama acelei persoane, în cazul de față

formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001 și pentru cota de 1/8 ce a

aparținut numitei B.E.

Este de observat, pe

de altă parte, că, în cursul judecării fondului, reclamanta a depus la dosar un

înscris semnat de mama sa și datat 15 aprilie 2008, din care rezultă existența

unui mandat verbal dat reclamantei în anul 2001 pentru acte de administrare a

cotei - parte de 1/8 din teren, inclusiv prin formularea oricăror cereri în

numele și în locul său.

Acest înscris

reprezintă o confirmare a mandatului a actelor îndeplinite de către reclamantă

în numele său, iar în aplicarea art. 1546 C. civ., ratificarea valorează

mandat.

Distincțiile dintre

gestiunea de afaceri și mandat se produc doar din punctul de vedere al

întinderii obligațiilor gerantului față de terți, în sensul că acesta este

ținut să execute doar actele utile încheiate de gerant, pe când, în cazul

mandatului, în care se convertește retroactiv gestiunea de afaceri prin

ratificare, geratul este obligat pentru toate actele încheiate în numele său,

indiferent dacă au fost sau nu utile.

Ca atare, indiferent

dacă formularea notificărilor s-a întemeiat pe o gestiune de afaceri sau pe un

mandat, se impune a fi recunoscute efectele asupra patrimoniului persoanei

îndreptățite ale formulării notificării de către o altă persoană, cu consecința

că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii nu

numai pentru cota proprie de 1/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului

în discuție, ci și pentru cota de 1/8 ce a aparținut mamei sale, respectiv la o

cotă de 1/4 (prin însumarea ambelor cote).

Este de precizat, în

acest context, că instanța de apel, determinând întinderea suprafeței de teren

ce corespunde unei cote de 1/8, s-a raportat la mențiunile din titlul de

proprietate pe baza căruia reclamanta s-a înscris în cartea funciară, și nu la

cele din decretul de expropriere în baza căruia a fost preluat imobilul, cu

rezultatul unei suprafețe de 1.081,25 mp.

Prin niciunul dintre

cele trei recursuri declarate în cauză, nu s-au formulat critici în legătură cu

întinderea dreptului de proprietate determinată prin decizia recurată, ca

atare, constatarea instanței de apel pe acest aspect nu pot fi cenzurate de

către această instanță de control judiciar, reprezentând premisa analizei de

nelegalitate a deciziei.

Extrapolând această

constatare la cota totală din dreptul de proprietate ce i se cuvine

reclamantei, stabilită prin prezenta decizie, urmează a se constata că

reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru o suprafață de 2.163

mp din imobilul situat în str. D.

Această concluzie nu

poate fi valorificată în privința naturii măsurilor reparatorii cuvenite

reclamantei pentru această suprafață de teren, întrucât, după cum se va arăta

cu ocazia analizării recursului pârâtului Municipiul București, urmează a se

reconsidera suprafața de teren posibil a fi restituită în natură, eventual,

prin efectuarea unei noi expertize topografice, precum și cea pentru care se

pot acorda măsuri reparatorii în echivalent, context în care instanța va ține

cont de suprafața de teren pentru care reclamanta este îndreptățită la măsuri

reparatorii, astfel cum a fost stabilită prin prezenta decizie.

Pentru aceste

considerente, nefiind pe deplin lămurită situația de fapt și fiind necesară

administrarea de probe noi, se impune admiterea recursului reclamantei, casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza art. 312 alin.

(3) și 314 C. proc. civ.

b) Criticile

reclamantei în legătură cu cel de-al doilea imobil sunt, însă, nefondate.

Instanța de apel a

reținut, în mod necontestat, că notificarea formulată în anul 2001 de către

reclamantă nu a vizat și imobilul din str. D, înscris în CF ........ nr. top

........, constatând, în același timp, că pretențiile reclamantei în legătură

cu acest imobil au fost materializate, pentru prima dată, prin precizarea din

anul 2008 a notificării inițiale, fiind, astfel, tardiv formulate.

Prin motivele de

recurs s-a susținut că reclamanta a fost în imposibilitate obiectivă de a

formula, în anul 2001, pretenții și în legătură cu acest imobil, deoarece, la

acel moment, nu avea date certe referitoare la întinderea proprietății, pentru

că terenurile erau comasate, și abia prin deplasarea la fața locului a comisiei

tehnice constituite la nivelul unității deținătoare, a aflat despre situația

juridică reală a imobilului inițial.

În raport de aceste

critici, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă invocă forța majoră

drept motiv de împiedicare a formulării notificării pentru acest imobil, în

termenul legal, cu finalitatea repunerii sale în termenul de formulare a

notificării.

Împrejurarea că

reclamanta, la data formulării notificării, nu avea cunoștință despre situația

juridică reală a imobilului nu reprezintă o cauză de forță majoră, cu caracter

obiectiv, în condițiile în care această situație era evidențiată în cartea

funciară, accesibilă oricărei persoane interesate. Reclamanta invocă percepția

subiectivă a unei situații juridice greșite, ce nu poate fundamenta repunerea

sa în termenul legal de formulare a notificării în baza Legii nr. 10/2001.

Pe de altă parte,

chiar dacă s-ar reține existența unei asemenea împrejurări, tot nu s-ar putea

da curs solicitării reclamantei de constatare a formulării notificării în

termenul legal.

Termenul prevăzut de

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru formularea notificării are

caracterul unui termen de decădere, reglementat de o normă specială de

procedură, completate cu prevederile Codului de procedură civilă, iar în

aplicarea dispozițiilor art. 103 din cod, reclamanta ar fi trebuit să formuleze

notificarea într-un termen de 15 zile de la data încetării pretinsei

împiedicări dintr-o cauză de forță majoră.

Or, se constată că

acest termen nu a fost, oricum, respectat, în condițiile în care unicul

proces-verbal al comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, din momentul

întocmirii căruia reclamanta susține că a cunoscut situația reală a terenului,

este datat 21 mai 2007, în timp ce notificarea (prin precizarea notificării

inițiale, adăugându-se pretențiile cu privire la cel de-al doilea imobil) a

fost formulată abia la 17 octombrie 2008.

În consecință, în mod

corect, instanța de apel a confirmat hotărârea primei instanțe privind

formularea tardivă a notificării pentru cel de-al doilea imobil, criticile pe

acest aspect fiind înlăturate, context în care rejudecarea apelului

reclamantei, ca urmare a admiterii recursului, urmează a viza exclusiv terenul

din str. D.

privește recursul pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, se constată că

este fondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de apel,

confirmând hotărârea primei instanțe pe acest aspect, a considerat că este

posibilă restituirea în natură, către reclamantă (din terenul situat în str. D)

a unei suprafețe de 676 mp, valorificându-se concluziile raportului de expertiză

topografică întocmit în cursul judecății în primă instanță.

În această apreciere,

un argument esențial l-a constituit împrejurarea că suprafața de teren arătată

este liberă de construcții, iar faptul necontestat că pe teren există rețea de

canalizare subterană nu este de natură de a împiedica restituirea în natură,

întrucât, la solicitarea primei instanțe, primarul a comunicat că nu deține

documente din care să rezulte configurația și dispunerea în teren a unei

asemenea rețele, sarcina probei în legătură cu asemenea amenajări revenind

pârâtului. Mai mult, instanța de apel a reținut că rețeaua este executată fără

autorizație, iar regia care o administrează este în subordinea municipiului

Cluj-Napoca, conform art. 63 din Legea nr. 215/2001.

Potrivit art. 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în situația în care terenul este ocupat de

amenajări de utilitate publică, se pot acorda doar măsuri reparatorii în

echivalent, iar în conformitate cu art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare

a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin „amenajări de

utilitate publică" în sensul art. 10 alin. (2) din lege se înțelege și

„existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu

apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele

asemenea".

Așadar, existența

unei rețele subterane de canalizare împiedică restituirea în natură, în măsura

în care aceasta afectează „accesul și utilizarea normală a amenajărilor

subterane", astfel cum prevede art. 10.3 din Normele metodologice.

Reținând existența

unei rețele de canalizare (ori chiar a două rețele, după cum rezultă din

procesul-verbal întocmit de Comisia tehnică pentru aplicarea Legii nr. 10/2001,

datat 21 mai 2007) și constatând că Primăria Municipiului Cluj-Napoca nu deține

documente din care să reiasă configurația și dispunerea în teren a rețelelor,

instanța de apel ar fi trebuit să dispună verificări cu privire la poziționarea

acestora chiar de la instituția ce ar fi putut furniza date relevante,

respectiv Compania de Apă „S" SA, ce administrează rețelele din

infrastructura de mediu a municipiului Cluj-Napoca.

Având obligația de a

determina cu certitudine situația de fapt, în vederea aplicării corespunzătoare

a legii, instanța de apel ar fi trebuit să exercite un rol activ pentru

verificarea situației juridice a imobilului, astfel cum, în mod corect, susține

recurentul-pârât.

Mai mult, instanța de

apel a sancționat pe pârât pentru invocarea propriei culpe prin formularea unui

motiv de apel pe aspectul necercetării, de către prima instanță, a situației de

fapt, pornind de la prezumția că regia ce administrează rețeaua de canalizare

ar fi în subordinea municipiului care are calitatea de unitate deținătoare în

cauză.

Or, această prezumție

este greșită, bazată pe dispoziția de principiu din Legea nr. 215/2001 privind

atribuțiile primarului în legătură cu coordonarea serviciilor publice de

interes local, în loc să se aibă în vedere statutul juridic al instituției ce

prestează serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare la nivelul

municipiului Cluj-Napoca. Astfel, Compania de Apă „S." este o societate pe

acțiuni, printre ai cărei acționari se numără Consiliul Județean Cluj-Napoca,

fără vreo legătură cu primarul, ce are calitate procesuală în cauză.

În aceste condiții,

informațiile legate de amenajările de utilitate publică în discuție ar fi

trebuit solicitate acestei societăți, după ce Primăria a răspuns că nu le

deține, fapt plauzibil, deoarece nu are o legătură juridică cu compania ce

administrează rețeaua de canalizare.

Pe de altă parte,

deși niciuna dintre părți nu a contestat existența rețelei de canalizare, prima

instanță nu a dispus ca obiectiv distinct al expertize topografice efectuate în

cauză identificarea rețelelor, acesta fiind motivul pentru care expertul

judiciar nu le-a localizat în teren și nu a ținut cont de existența și

amplasamentul acestora la determinarea suprafeței de teren restituibilă în

natură, cu toate că, în planul de situație anexat raportului de expertiză,

aceste rețele erau configurate.

Se constată, astfel,

că instanța de apel nu a exercitat un rol activ pentru determinarea situației

de fapt din cauză, menținând hotărârea primei instanțe bazată pe un raport de

expertiză care nu a identificat în teren rețelele de canalizare și în absența

datelor relevante furnizate de instituția ce administrează rețelele subterane

respective, deși situația juridică a terenului este esențială pentru stabilirea

naturii și a întinderii măsurilor reparatorii ce se cuvin reclamantei, în

calitate de persoană îndreptățită.

Drept urmare,

situația de fapt nu este pe deplin lămurită în cauză, iar această analiză nu

poate fi realizată de către această instanță de control judiciar, ale cărei

atribuții sunt limitate la cercetarea legalității deciziei recurate, în contextul

unei situații de fapt certe și neechivoce.

În consecință,

urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., iar în cadrul

rejudecării, instanța de apel va cerceta situația amenajărilor de utilitate

publică de pe teren, prin obținerea informaților relevante privind rețelele de

canalizare de la Compania de Apă „S." S.A., precum și prin efectuarea unei

expertize topografice pentru identificarea poziționării acestora în teren.

În acest context,

urmează a se avea în vedere și existența unor eventuale alte amenajări de

utilitate publică decât rețeaua (rețelele) de canalizare, în raport de schița

întocmită de expertul ce a efectuat lucrarea de specialitate în cursul

judecății în primă instanță (pag. 267), din care ar rezulta că o parte din suprafața

propusă de acesta pentru restituire, propunere căreia ambele instanțe de fond

i-au dat curs, respectiv suprafața de 676 mp, ar fi ocupată de lacul de

acumulare din zonă, fiind depășită limita structurii de rezistență a acestuia.

Drept urmare, în temeiul

art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite și recursul pârâtului, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

privește recursul declarat de Statul Român, se reține că acesta vizează

cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligat de prima instanță,

dispoziție greșit menținută în apel, cu toate că apelul său a fost admis și, în

urma schimbării sentinței, nu s-a stabilit în sarcina sa nicio obligație față

de reclamantă.

Criticile cu acest

obiect sunt fondate, constatându-se că instanța de apel a procedat la

schimbarea în parte a sentinței, admițând apelul pârâtului Statului Român, în

sensul că a înlăturat obligarea acestui pârât la plata către reclamantă de

despăgubiri în cuantum de 63.828 RON echivalentul sumei de 15.064 euro, pentru

diferența de teren nerestituită în natură de 269 mp.

Înlăturarea acestei

dispoziții din sentință a fost urmată de obligarea pârâtului Primarul

municipiului Cluj-Napoca la emiterea unei decizii cu propunere de despăgubiri,

în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, ceea ce înseamnă că în

sarcina pârâtului Statul Român nu a fost stabilită vreo obligație referitoare

la acordarea măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei.

În aceste condiții,

se constată că pretențiile reclamantei față de pârâtul Statul Român nu au fost

admise, nejustificându-se menținerea obligării acestui pârât la plata de

cheltuieli de judecată către reclamantă.

Această constatare nu

este infirmată de împrejurarea că prima instanță, care a admis în fond

pretențiile reclamantei față de statul Român, a respins în prealabil excepțiile

procesuale invocate de acesta. Aceste excepții au fost reiterate prin motivele

de apel formulate de Statul Român, apel ce a fost admis în ceea ce privește

chestiunile de fond. Ca atare, Statul Român nu a „căzut în pretenții" față

de reclamantă, neavând relevanță că celelalte critici au fost respinse.

Drept urmare,

recursul pârâtului Statul Român este fondat și urmează a fi admis ca atare.

Cu toate că cele

expuse anterior ar conduce la modificarea în parte a deciziei recurate și la

schimbarea sentinței în privința cheltuielilor de judecată, se constată că o

asemenea soluție nu poate fi dispusă în cauză, în raport de dispozițiile art.

312 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., potrivit cărora, dacă sunt găsite

întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele

casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată, pentru a se

asigura o judecată unitară.

Această situație se

regăsește în cauză, în condițiile în care au fost admise recursurile

reclamantei și al pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, dispunându-se

casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Întrucât norma

anterior menționată nu distinge, este aplicabilă nu numai în ipoteza mai multor

motive de recurs ale aceleiași părți, dar și în cazul mai multor recursuri cu

motive distincte.

Pe acest temei,

urmează ca, în cadrul rejudecării, instanța de apel să aibă în vedere că, prin

admiterea recursului pârâtului Statul Român, a fost tranșată chestiunea

cheltuielilor de judecată stabilite în mod greșit în sarcina acestui pârât,

impunându-se înlăturarea acestora.

Ca atare, rejudecând

apelul pârâtului Statul Român, instanța de apel nu va proceda la reanalizarea

criticilor acestuia, fiind vorba despre chestiuni de fapt și de drept intrate

în puterea lucrului judecat, dispunând doar înlăturarea obligării Statul Român

la cheltuieli de judecată către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanta N.E. și de pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Cluj împotriva Deciziei nr. 237/A din 13 mai 2011

a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 18 mai 2012.

Procesat de GGC - LM