ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2802/2012

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 408 din 26 aprilie 2010,

Tribunalul Sibiu a admis contestația reclamantei C.L.M., a anulat dispoziția nr.

2890/2009 și a obligat intimatul să dispună restituirea în natură a imobilului

din CF Gușterița, actual CF Sibiu, a dispus intabularea imobilului în cartea

funciară, pe numele contestatoarei.

În fapt, s-a reținut

că, prin dispoziția atacată, a fost respinsă cererea de restituire în natură a

imobilului, întrucât contestatoarea nu a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită.

S-a constatat

totodată că notificarea a fost depusă în termenul prevăzut de art. 22 din Legea

nr. 10/2001 și că imobilul a fost preluat abuziv de către stat în condițiile art.

2 din lege, respectiv faptul că reclamanta este nepoata proprietarilor

tabulari, fiind astfel considerată persoană îndreptățită la restituire.

Imobilul în litigiu fiind

expropriat de stat, fără nici o despăgubire, s-a apreciat că se impune

restituirea acestuia în natură.

Prin decizia civilă nr.

91 din 24 martie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul

pârâtului, a schimbat sentința, în sensul că a respins contestația.

S-a reținut că, potrivit

extrasului de carte funciară 104341 Sibiu, top 2218, statul a intabulat dreptul

de proprietate prin încheierea nr. 7750 din 19 mai 1947, în baza Hotărârii nr. 395/1945,

emisă de Comisia pentru aplicarea reformei agrare Sibiu, cu titlu de expropriere.

Raportul de expertiză

a identificat terenul în litigiu și a stabilit că, la momentul exproprierii, avea

destinația de livadă, folosită de fosta fermă de stat Gușterița, iar după

desființarea fermei, acesta devenind teren viran, nefolosit.

În prezent, din punct

de vedere administrativ, terenul este situat în intravilanul municipiului

Sibiu, cartier Gușterița, pe str. V.

Fiind teren agricol,

imobilul putea face obiectul Legii nr. 18/1991, însă față de dispozițiile art. 8

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta nu poate face obiectul restituirii în

baza acesteia.

Împotriva deciziei

instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 01 iunie 2011,

reclamanta, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele

aspecte:

Hotărârea atacată

este lipsită de temei legal, întrucât instanța de apel a reținut în mod eronat

din concluziile raportului de expertiză faptul că imobilul în litigiu a fost

teren agricol și, față de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta

nu poate face obiectul restituirii în baza acestei legi.

Instanța de apel

refuză să restituie terenul, deși acesta este teren intravilan, a fost preluat

abuziv și nu este afectat de utilități publice.

Concluziile

raportului de expertiză sunt în sensul că

“

din punct de vedere

topografic și administrativ, terenul în litigiu este situat în intravilanul municipiului

Sibiu, în cartierul Gușterița, pe str. V., și că a fost folosit ca livadă în

fosta fermă de stat Gușterița, în prezent fiind teren viran, practic nefolosit.”

Niciunde în cuprinsul expertizei nu se precizează că terenul în litigiu ar fi

fost teren agricol la momentul exproprierii.

Terenul a fost teren

intravilan la momentul exproprierii, fiind identificat în contractul de

vânzare-cumpărare, în localitatea Gusterita, și este teren intravilan și în

prezent. Este evident că art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil cauzei

de față, terenul în litigiu nefiind situat niciodată în extravilan, ci în

intravilanul localității.

Terenul nu putea face

obiectul Legii nr. 18/1991, dat fiind faptul că terenul nu a făcut parte

niciodată din patrimoniul CAP. S-a susținut și faptul că nu s-a formulat

niciodată vreo cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii

nr. 18/1991.

În raport de

dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, domeniul de reglementare

al legii are și caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu

caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din materia fondului

funciar.

Raportat la

prevederile legale existente în momentul formulării notificării, terenul

trebuia restituit în natură potrivit Legii nr. 10/2001, încă din momentul

formulării notificării.

Decizia instanței de

apel încalcă în mod grav dreptul la judecarea în mod echitabil și într-un

termen rezonabil a cauzei consacrat art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, întrucât din anul 2001, data formulării notificării, până

în anul 2011, timp de 10 ani de zile, statul a refuzat cu obstinație să îi

restituie un teren intravilan liber și neafectat de utilități, iar toate aceste

abuzuri afectează grav dreptul de proprietate, fiind astfel încălcate

drepturile consacrate de Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

În subsidiar, s-a

solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în

măsura în care se va aprecia că nu sunt administrate probe suficiente în

privința stabilirii situației de fapt, respectiv a situării imobilului în intravilanul

cartierului Gusterita din municipiul Sibiu.

Recursul este

întemeiat pentru considerentele ce urmează:

În drept, potrivit art.

314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra

fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în

scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin

stabilite.

Constatarea faptelor,

așa cum rezultă ele din actele și dovezile administrate de părți, este

atributul instanțelor de fond iar hotărârea trebuie să fie motivată cu

suficientă claritate cu privire la starea de fapt, prin trimitere la probele de

la dosar, obligația judecătorilor de a-și motiva hotărârile constituind una

dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil.

În acest scop,

judecătorii fondului au îndatorirea, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală

privind aflarea adevărului, sens în care sunt în drept să ceară părților să

prezinte explicații, oral sau în scris, sau să ordone administrarea probelor pe

care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Potrivit art.

8 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestei legi, terenurile

situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data

notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin

Legea fondului funciar nr. 18/1991

, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, și prin

Legea

nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului

funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările

ulterioare.

Aceasta,

întrucât Legea nr. 10/2001 are

caracter de complinire în raport cu celelalte acte

normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din materia

fondului funciar, în sensul că domeniul său de reglementare acoperă și acele

terenuri din intravilanul localităților care, până la intrarea în vigoare a

acesteia, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral

persoanelor îndreptățite.

În cauza dedusă

judecății, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite,

astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar cu privire la

aplicabilitatea dispoziției legale menționate, raportului juridic dedus

judecății.

Anume, se constată că

hotărârea de primă instanță a reținut că imobilul a fost preluat abuziv de

către stat în condițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, în timp ce instanța de

apel, pe temeiul unor probatorii incomplete - expertiza a stabilit că, la

momentul exproprierii, terenul avea destinația de livadă, folosită de fosta

fermă de stat Gușterița, iar după desființarea fermei, acesta devenind teren viran,

nefolosit; în prezent, din punct de vedere administrativ, terenul este situat

în intravilanul municipiului Sibiu, cartier Gușterița, pe str. V. - a

concluzionat că, fiind teren agricol, imobilul putea face obiectul Legii nr. 18/1991,

însă față de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta nu

poate face obiectul restituirii în baza acesteia.

Instanța de apel,

fără a clarifica situația de fapt și de drept a imobilului în litigiu, prin

coroborarea datelor concrete de identificare a imobilului, cu înscrisuri

pertinente din arhiva instituțiilor cu atribuții în evidența patrimoniului

public/privat, și-a însușit o concluzie evident nefundamentată.

Așa fiind, în raport

de dispozițiile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a casa hotărârea

instanței de apel și a trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de trimitere va dispune completarea probatoriilor în

vederea stabilirii cu exactitate a locului de situație a terenului în litigiu, respectiv,

a situației sale juridice, valorificând în același timp tot ceea ce s-a

stabilit până în acest moment procesual.

Totodată,

în scopul statuării cu privire la situația de

excepție prevăzută de art. 8 din Legea

nr. 10/2001, instanța de apel va verifica și va stabili motivat dacă în speță

este incidentă vreuna din cele două ipoteze prevăzute de norma de drept

menționată, anume dacă

terenul

în litigiu era situat în extravilanul localității la data preluării abuzive sau

la data notificării, sau dacă acesta se încadrează în categoria celor al căror

regim juridic este reglementat prin

Legea fondului

funciar nr. 18/1991

, respectiv prin

Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și

celor forestiere, cu trimitere la probatoriile și dispozițiile din legile

funciare apreciate a fi relevante.

Instanța de apel,

date fiind circumstanțele cauzei pendinte, va trebui să aibă în vedere și

exigențele dreptului la judecata cauzei în cadrul unui proces echitabil și

într-un termen rezonabil, drept consacrat de prevederile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta C.L.M. împotriva deciziei nr. 91 din 24 martie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 aprilie 2012.