ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7494/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Sibiu la data de 1 aprilie 2011 și declinată ulterior la Tribunalul Sibiu, secția civilă, reclamanții G.G.M., G.V., S.M., W.N.M.M. și G.L.E. au chemat în judecată pe pârâtul I.C.D.M. din comuna Cristian, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și posesie întregul imobil situat în Cisnădie, înscris în CF Cisnădie, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamanții au arătat în esență că prin decizia 46/A/2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. 1088/2002 s-a constatat nulitatea actului de expropriere a imobilului și s-a dispus restabilirea situației anterioare de CF în sensul reîntabulării dreptului de proprietate în favoarea foștilor proprietari și că pârâtul refuză predarea imobilului deși nu mai deține niciun titlu.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 480 C. civ. Prin sentința civilă nr. 1234 din 13 octombrie 2011, Tribunalul Sibiu, a admis acțiunea. A fost obligat pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în CF Cisnădie, situat administrativ în Cisnădie. A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților 12.886 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Conform extrasului de carte funciară, dosar fond, reclamanții G.G.M., G.V., S.M., W.N.M.M. și G.L.E. sunt proprietarii întregului imobil înscris în CF Cisnădie, teren de 10.535 mp. Instanța de fond a constatat că pârâtul I.C.D.M. Cristian are folosința acestui imobil, dar nu are nici un drept care să-i justifice această folosință.

Apărarea sa în sensul că terenul face parte din domeniul public al statului și din administrarea pârâtului nu a fost primită, câtă vreme din extrasul de carte funciară nu rezultă nici unul din aspectele menționate și nici nu au fost depuse înscrisuri în dovedirea dreptului pretins. S-a reținut că pârâtul nu poate fi considerat ca având vreun drept asupra acestui teren, nici în baza dispozițiilor art. 31 alin. (3) Legea nr. 45/2009, câtă vreme terenul a fost restituit vechilor proprietari ca măsură reparatorie, reținându-se că a intrat nelegal în proprietatea statului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul arătând că Institutul Cristian este instituție publică, iar imobilul revendicat face parte din domeniul public, fiind înscris în CF Cisnădie, prin conversia de pe CF. Terenul cu plantații și construcții a fost preluat prin Protocolul 56789 din 15 noiembrie 2006 de la Agenția Domeniilor Statului, iar, potrivit art. 31 3 Legea nr. 45/2009, terenurile date în administrare instituțiilor se cercetare - dezvoltare de drept public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile și nu pot fi scoase din proprietatea publică. Cu adresa din 19 octombrie 2005 a O.C.P.I., atestă că suprafețele deținute de I.C.D.M. Cristian corespund ca suprafață și rază de folosință.

Prin decizia nr. 13 din 8 martie 2012 Curtea de Apel Alba lulia, secția I civilă, a respins apelul și a obligat apelantul să plătească reclamanților cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că acțiunea în revendicare este acțiunea reală prin care reclamantul cere instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și, pe cale de consecință, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului. Cu alte cuvinte, este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar. În cauză, reclamanții au făcut dovada deplină a proprietății asupra imobilului revendicat, cu extrasul de carte funciară, fiind în sistem de carte funciară și în conformitate cu dispozițiile art. 33 și 34 Legea nr. 7/1996 (art. 33 - 39 Decret-Lege nr. 115/1938).

Nu a fost primită susținerea apelantului în sensul că imobilul este proprietate publică. Imobilul în litigiu, înscris inițial în CF Cisnădie, transcris din CF Cisnădie, a aparținut antecesorilor reclamanților, G.M. și G.E., care și-au înscris dreptul de proprietate cu titlu de moștenire în anul 1926 și a trecut în proprietatea statului prin expropriere în baza Legii nr. 187/1945, cu încheierea de întabulare din 1956. Moștenitorii proprietarilor tabulari, în anul 1999, pe calea dreptului comun, au acționat în justiție, solicitând să se constate că exproprierea imobilului a fost abuzivă, să se constate nulitatea absolută parțială a încheierii din 1956 și revenirea imobilului la situația anterioară de carte funciară.

Prin decizia civilă nr. 46/A/2002, irevocabilă prin decizia civilă nr. 208/2008, Curtea de Apel Alba lulia, a constatat nulitatea exproprierii efectuată în baza art. 3 Legea nr. 187/1945; nulitatea încheierii de întabulare din 1956 și s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul reîntabulării dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea foștilor proprietari tabular. Această hotărâre a fost intabulată în cartea funciară și transcrisă în CF Cinădie. În baza certificatului de moștenitor din 2009 reclamanți și-au întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu cu titlu succesiune, cu încheierea din 19 octombrie 2009. Astfel, nu a fost primită susținerea apelantului referitoare la faptul că imobilul în litigiu, că provine din conversia de pe CF Cisnădie.

Din extrasul de carte funciară rezultă cu evidență că imobilul provine din conversia pe hârtie a CF Cisnădie, așa cum s-a arătat mai sus, fiind înscris în prezent în CF Cisnădie. Deși în procesul prin care s-a constatat nulitatea exproprierii și s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară, în favoarea antecesorilor reclamanților, prezentul pârât a fost parte, imobilul în litigiu nu a fost predat reclamanților. Atâta timp cât cu autoritate de lucru judecat s-a dispus anularea exproprierii, a încheierii de întabulare a statului, revenind la situația anterioară, iar această hotărâre s-a intabulat în cartea funciară, reclamanții au un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Susținerea apelantei referitoare la adresa O.C.P.I. Sibiu excede prezentului cadrul procesual întrucât nu vizează imobilul în litigiu, ci cele înscrise în fostul CF Cisnădie. Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., apelanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei decizii pârâtul I.C.D.M. Cristian a declarat recurs, susținând că hotărârea pronunțată de instanța de apel încalcă decizia nr. 23/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prevede obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere a terenurilor din domeniul public al statului în domeniul privat prin hotărâre de guvern. S-a mai arătat că terenul a fost preluat de pârât de la Agenția Domeniilor Statului și este înscris în M. Of.

nr. 106 bis/3.02.2006 - Cisnădie, cu categoria de folosință "curți construcții" în suprafață de 2,39 ha, pe teren aflându-se imobile-construcții ale pârâtei, evidențiate ca atare în evidențele contabile, ca domeniu public. Cu ocazia întabulării dreptului de proprietate a reclamanților OCPI Sibiu a omis înscrierea construcțiilor pârâtei în CF Cisnădie, deschizând noi CF în format electronic cu numere noi, pe numele reclamanților. La termenul de judecată din 10 decembrie 2012 Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului, dat fiind că susținerile recurentului din motivarea căii de atac nu pot fî încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanță potrivit art. 306 alin. (2) C. proc.

civ. , reținând cauza spre soluționare pe acest aspect. Față de excepția invocată din oficiu Înalta Curte apreciază că este întemeiată și o va admite ca atare. Potrivit art. 302 1 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci criticile formulate trebuie să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În speță, se constată că succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, nefiind indicate nici măcar formal motivele pe care se sprijină potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ.. Nu se poate reține, nici măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.. Aspectele invocate ca motive de recurs vizează situația de fapt din speța dedusă judecății. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar, când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin hotărârea recurată.

În aceste condiții, având în vedere că susținerile recurentului nu pot fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și cum nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanță operează sancțiunea nulității recursului reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și, în consecință, Înalta Curte va constata nul recursul, admițând excepția cu acest obiect invocată din oficiu. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. urmează ca recurentul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.550 RON către reclamanți, fiind în culpă procesuală și căzând în pretenții ca urmare a constatării nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul I.C.D.M. Cristian împotriva deciziei nr. 13 din data de 8 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Obligă recurentul-pârât I.C.D.M. Cristian la plata sumei de 1.550 RON către reclamanții G.G.M., W.N.M.M. și G.L.E. rezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2012.