ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7494/2012

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată la Judecătoria Sibiu la data de 1 aprilie 2011 și

declinată ulterior la Tribunalul Sibiu, secția civilă, reclamanții G.G.M., G.V.,

S.M., W.N.M.M. și G.L.E. au chemat în judecată pe pârâtul I.C.D.M. din comuna

Cristian, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună

obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și posesie întregul imobil

situat în Cisnădie, înscris în CF Cisnădie, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

cererii reclamanții au arătat în esență că prin decizia 46/A/2002 pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. 1088/2002 s-a constatat nulitatea

actului de expropriere a imobilului și s-a dispus restabilirea situației

anterioare de CF în sensul reîntabulării dreptului de proprietate în favoarea

foștilor proprietari și că pârâtul refuză predarea imobilului deși nu mai

deține niciun titlu.

În drept au

fost invocate dispozițiile art. 480 C. civ.

Prin sentința

civilă nr. 1234 din 13 octombrie 2011, Tribunalul Sibiu, a admis acțiunea. A

fost obligat pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie

imobilul înscris în CF Cisnădie, situat administrativ în Cisnădie. A fost

obligat pârâtul să plătească reclamanților 12.886 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Conform extrasului

de carte funciară, dosar fond, reclamanții G.G.M., G.V., S.M., W.N.M.M. și G.L.E.

sunt proprietarii întregului imobil înscris în CF Cisnădie, teren de 10.535 mp.

Instanța de fond

a constatat că pârâtul I.C.D.M. Cristian are folosința acestui imobil, dar nu are

nici un drept care să-i justifice această folosință. Apărarea sa în sensul că terenul

face parte din domeniul public al statului și din administrarea pârâtului nu a fost

primită, câtă vreme din extrasul de carte funciară nu rezultă nici unul din aspectele

menționate și nici nu au fost depuse înscrisuri în dovedirea dreptului pretins.

S-a reținut că

pârâtul nu poate fi considerat ca având vreun drept asupra acestui teren, nici în

baza dispozițiilor art. 31 alin. (3) Legea nr. 45/2009, câtă vreme terenul a fost

restituit vechilor proprietari ca măsură reparatorie, reținându-se că a intrat nelegal

în proprietatea statului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul arătând că Institutul Cristian este instituție

publică, iar imobilul revendicat face parte din domeniul public, fiind înscris în

CF Cisnădie, prin conversia de pe CF.

Terenul cu plantații

și construcții a fost preluat prin Protocolul 56789 din 15 noiembrie 2006 de la

Agenția Domeniilor Statului, iar, potrivit art. 31

3

Legea nr. 45/2009,

terenurile date în administrare instituțiilor se cercetare - dezvoltare de drept

public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile și nu pot fi scoase din

proprietatea publică.

Cu adresa din

19 octombrie 2005 a O.C.P.I., atestă că suprafețele deținute de I.C.D.M. Cristian

corespund ca suprafață și rază de folosință.

Prin decizia

nr. 13 din 8 martie 2012 Curtea de Apel Alba lulia, secția

I

civilă,

a respins apelul și a obligat apelantul să plătească reclamanților cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această decizie instanța a reținut că acțiunea în revendicare este acțiunea reală

prin care reclamantul cere instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate

asupra unui bun determinat și, pe cale de consecință, să-l oblige pe pârât la restituirea

posesiei bunului.

Cu alte cuvinte,

este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.

În cauză, reclamanții

au făcut dovada deplină a proprietății asupra imobilului revendicat, cu extrasul

de carte funciară, fiind în sistem de carte funciară și în conformitate cu dispozițiile

art. 33 și 34 Legea nr. 7/1996 (art. 33 - 39 Decret-Lege nr. 115/1938).

Nu a fost primită

susținerea apelantului în sensul că imobilul este proprietate publică.

Imobilul în litigiu,

înscris inițial în CF  Cisnădie, transcris din CF Cisnădie, a aparținut antecesorilor

reclamanților, G.M. și G.E., care și-au înscris dreptul de proprietate cu titlu

de moștenire în anul 1926 și a trecut în proprietatea statului prin expropriere

în baza Legii nr. 187/1945, cu încheierea de întabulare din 1956.

Moștenitorii proprietarilor

tabulari, în anul 1999, pe calea dreptului comun, au acționat în justiție, solicitând

să se constate că exproprierea imobilului a fost abuzivă, să se constate nulitatea

absolută parțială a încheierii din 1956 și revenirea imobilului la situația anterioară

de carte funciară.

Prin decizia civilă

nr. 46/A/2002, irevocabilă prin decizia civilă nr. 208/2008, Curtea de Apel Alba

lulia, a constatat nulitatea exproprierii efectuată în baza art. 3 Legea nr. 187/1945;

nulitatea încheierii de întabulare din 1956 și s-a dispus restabilirea situației

anterioare de carte funciară în sensul reîntabulării dreptului de proprietate asupra

imobilului în favoarea foștilor proprietari tabular.

Această hotărâre

a fost intabulată în cartea funciară și transcrisă în CF Cinădie.

În baza certificatului

de moștenitor din 2009 reclamanți și-au întabulat dreptul de proprietate asupra

imobilului în litigiu cu titlu succesiune, cu încheierea din 19 octombrie 2009.

Astfel, nu a fost

primită susținerea apelantului referitoare la faptul că imobilul în litigiu, că

provine din conversia de pe CF Cisnădie.

Din extrasul de

carte funciară rezultă cu evidență că imobilul provine din conversia pe hârtie a

CF Cisnădie, așa cum s-a arătat mai sus, fiind înscris în prezent în CF Cisnădie.

Deși în procesul

prin care s-a constatat nulitatea exproprierii și s-a dispus restabilirea situației

anterioare de carte funciară, în favoarea antecesorilor reclamanților, prezentul

pârât a fost parte, imobilul în litigiu nu a fost predat reclamanților.

Atâta timp cât

cu autoritate de lucru judecat s-a dispus anularea exproprierii, a încheierii de

întabulare a statului, revenind la situația anterioară, iar această hotărâre s-a

intabulat în cartea funciară, reclamanții au un bun în sensul art. 1 din Primul

Protocol Adițional la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Susținerea apelantei

referitoare la adresa O.C.P.I. Sibiu excede prezentului cadrul procesual întrucât

nu vizează imobilul în litigiu, ci cele înscrise în fostul CF Cisnădie.

Față de dispozițiile

art. 274 C. proc. civ., apelanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei

decizii pârâtul I.C.D.M. Cristian a declarat recurs, susținând că hotărârea pronunțată

de instanța de apel încalcă decizia nr. 23/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

care prevede obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere a terenurilor din

domeniul public al statului în domeniul privat prin hotărâre de guvern. S-a mai

arătat că terenul a fost preluat de pârât de la Agenția Domeniilor Statului și este

înscris în M. Of. nr. 106 bis/3.02.2006 - Cisnădie, cu categoria de folosință "curți

construcții" în suprafață de 2,39 ha, pe teren aflându-se imobile-construcții

ale pârâtei, evidențiate ca atare în evidențele contabile, ca domeniu public.

Cu ocazia întabulării

dreptului de proprietate a reclamanților OCPI Sibiu a omis înscrierea construcțiilor

pârâtei în CF Cisnădie, deschizând noi CF în format electronic cu numere noi, pe

numele reclamanților.

La termenul de

judecată din 10 decembrie 2012 Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului,

dat fiind că susținerile recurentului din motivarea căii de atac nu pot fî încadrate

în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu există

motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanță potrivit

art. 306 alin. (2) C. proc. civ. , reținând cauza spre soluționare pe acest aspect.

Față de excepția

invocată din oficiu Înalta Curte apreciază că este întemeiată și o va admite ca

atare.

Potrivit art.

302

1

lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele

de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează,

conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului

de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul

dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la

alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor

legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și

motivat în termenul prevăzut de lege, ci criticile formulate trebuie să se circumscrie

motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință,

în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate

în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată

că succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată,

din punct de vedere juridic, nefiind indicate nici măcar formal motivele pe care

se sprijină potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.. Nu se poate reține, nici

măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare

ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ..

Aspectele invocate

ca motive de recurs vizează situația de fapt din speța dedusă judecății.

Recursul este

o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare

a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de

drept, iar, când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei

supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept,

atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin hotărârea

recurată.

În aceste condiții,

având în vedere că susținerile recurentului nu pot fi încadrate în cazurile de modificare

ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și cum nu există motive de ordine

publică ce pot fi invocate din oficiu de instanță operează sancțiunea nulității

recursului reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și, în consecință,

Înalta Curte va constata nul recursul, admițând excepția cu acest obiect invocată

din oficiu.

În temeiul dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ. urmează ca recurentul să fie obligat la plata cheltuielilor

de judecată în cuantum de 1.550 RON către reclamanți, fiind în culpă procesuală

și căzând în pretenții ca urmare a constatării nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul I.C.D.M. Cristian împotriva deciziei nr. 13 din data de 8 martie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția

I

civilă.

Obligă recurentul-pârât

I.C.D.M. Cristian la plata sumei de 1.550 RON către reclamanții G.G.M., W.N.M.M.

și G.L.E. rezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 10 decembrie 2012.